Referat BFT Este Ramura A Nedicini Generale Care Foloseste In Scop

Mai jos puteti citi fragmente din Referat BFT Este Ramura A Nedicini Generale Care Foloseste In Scop si de asemenea puteti face Download Referat BFT este ramura a nedicini generale care foloseste in scop

Citeste fragmente din Referat BFT Este Ramura A Nedicini Generale Care Foloseste In Scop

Balneofizioterapia este o ramură a medicinii generale care foloseşte în scop terapeutic agenţi fizici naturali sau artificiali. Scop terapeutic / scop curativ = scop tratament Calităţile şi modul diferit de aplicare a făcut ca dealungul timpului să se desprindă o serie de ramuri care au avut o dezvoltare istorică. Următoarele ramuri ale BFT sunt: HIDROTERMOTERAPIA ELECTROTERAPIA MASAJUL ŞI TERMOTERAPIA CHINETOTERAPIA ŞI GIMNASTICA MEDICALĂ BALNEOTERAPIA HELIOTERAPIA TALAZOTERAPIA CLIMATOTERAPIA PNEUMOTERAPIA INHALAŢIILE Fizioterapia foloseşte agenţi fizici artificiali . Balneo-climatoterapia foloseşte agenţi fizici naturali. Starea de sănătate este echilibrul fizic, psihic şi intelectual al organismului. Boala este dereglarea acestui echilibru. Tratamentul poate fi cauzal (în cazul în care se cunoaşte cauza bolii) şi necauzal (în cazul în care nu se cunoaşte cauza bolii). Terapia BFT este o terapie necauzală, simptomatică (atogenică). Terapia BFT nu este o terapie etiologică (cauzală). REACTIVITATEA Reactivitatea este capacitatea organismului de a răspunde în mod sintetic? la acţiunea excitaţiilor din mediu, capacitatea care se realizează prin funcţia integrativă a SNC-ului (sistemul nervos central). Balneoterapia acţionează ca o terapie de excitare care duce la schimbarea felului de reacţie a organismului modificând într-un anumit grad procesele metabolice legate de constituţie. Reactivitatea poate fi diferită şi ca normoergie. Hipoergie = Reactivitate scăzută caracteristică bolilor cronice. Hiperergie = Reactivitate crescută caracteristică fazei acute sau subacute a bolii respective. Indicaţia curativă principală a terapiei cu agenţi fizici o constituie afecţiunile cronice. Cu ajutorul mijloacelor BFT stabilim la bolnavii cronici un nou nivel de relaţii cu mediu, un nou stereotip dinamic apropiat de cel fiziologic. HIDROTERAPIA Hidroterapia este aplicarea în scop profilactic şi curativ al unui număr variat de proceduri care au la bază apa la diferite temperaturi şi sub diverse stări de agregare ca şi unele tehnici strâns legate de acestea. Apa poate fi simplă sau cu ingrediente (dioxid de carbon, hidrogen sulfat, extracte de seminţe, substanţe chimice). Factorul cel mai activ asociat este factorul termic (luând drept criteriu temperatura). - CRIOTERAPIA = apă şi gheaţă la O(C - HIDROTERAPIA = o( - 42(C - TERMOTERAPIA = peste 42(C - CARACTERELE UNEI INFLAMAŢII: - TUMOR - RUBOR (roşaţă) - DOLOR (durere) - CALOR (căldură) - IMPOTENŢĂ FUNCŢIONALĂ Calităţile apei datorită carora este folosită în BFT: - capacitate termică mare - o calorie mare este cantitatea de caldură necesară pentru a creşte temperatura Datorită acestor proprietăţi cu cantităţi mici de apă se pot transporta cantităţi mari de caldură. Termoconductibilitatea - o mare capacitate de a transmite energie calorică în unitatea de timp, apa primeşte sau degajă o cantitate mare de caldură. Apa are temperatura de indiferenţă mare de 34( - 35(C şi corpul scufundat în apă nu are senzaţia nici de cald nici de rece. Temperatura de indiferenţă este condiţionată de starea de nutriţie a organismului şi de iritabilitatea tegumentului. Orice temperatură superioară sau inferioară temperaturii de indiferenţă reprezintă un excitant faţă de care organismul reacţionează într-un anumit fel. Pielea – tegument – este primul organ interesat de hidroterapie. Pielea trebuie să fie curată fără erupţii şi plăgi. Contraindicaţia majoră a tratamentului BFT – bolile de piele. Pielea: recepţionează cu ajutorul unui bogat aparat neuroreceptor tegumentar excitaţiile termice care transmise sub formă de stimul nervos pe căile aferente ajung la creier şi de acolo pe căile eferente se întorc la organele efectuare determinând fenomene vasomotorii, secretorii şi trofice. influenţează schimburile de căldură (80 calorii se pierd prin piele) influenţează termoreglarea prin glandele sudoripare care elimină sudoarea şi căldura influenţează pierderile minerale (sudoare şi electroliţi). participă la procesele de imunitate datorită bogatei reţele în ţesut reticulotelial care naşte anticorpi.? absoarbe electroliţi şi gaze. influenţează repartiţia sângelui. prin bogata reţea capilară poate înmagazina până la 1/3 din cantitatea de sânge a organismului prin circulaţia preferenţială. Acţiunea agenţilor termici asupra pielii Pielea are un mare număr de terminaţii nervoase graţie cărora se pot obţine cele mai variate reacţii atât locale cât şi la distanţă. Pielea are o reţea vasculară bogată în care încape 30% din cantitatea totală de sânge. În condiţii normale temperatura medie a apei este de 34-36 iar apa la această temperatură nu provoacă nici senzaţie de cald nici de rece. Aceeiaşi temperatură a apei poate provoca senzaţii deosebite în caz de febră. Răceala este percepută mai repede în unitatea de temperatură decât căldura. În hidroterapie prin procedurile termice şi mecanice la o parte a reacţiei generale a organismului se produce aşa numita reacţie vasculară cutanată sau dermică RDV care este o vasodilataţie cu rol şi importanţă deosebită pentru toate efectele pe care contăm în tratamentul hidroterapic servind ca indicator pentru individualizarea tratamentului. Fenomenele RDV sunt produse în parte de substanţe chimice rezultate din degradarea celulelor şi de intervenţia nervilor vegetativi cu efecte vasodilatatorii asemănătoare celor produse de histamina şi acetilcolina. Aceste substanţe vasodilatatoare dispar repede de la locul de aplicare a procedurilor însă excitaţiile consecutive le produc mereu. Astfel, se explică acţiunile şi reacţiile proceselor biologice care stau la baza BFT. RDV se referă numai la comportamentul vaselor sanghine din tegument după diferite aplicaţii hidrotermice. RDV depimde de: intensitatea excitaţiei termice rapiditatea cu care se aplică agentul termic întinderea suprafeţei tegumentului pe care se aplică agentul termic (cu cât suprafaţa este mai mare cu atât reacţia este mai puternică) repetarea excitaţiei termice de aceeiaşi intensitate apariţiei RDV întârzie deoarece organismul este obişnuit cu gradul de excitaţie. Pentru a obţine de fiecare dată aceeasi reacţie vasculară trebuie intensificată excitaţia în cursul curei hidrice. Agenţii mecanici şi chimici combinaţi cu cei termici uşurează apariţia RDV. Mişcările musculare în cursul procedurilor balneo şi mai ales după proceduri favorizează apariţia reacţiei. Încălzirea prealabilă musculară intensă şi de lungă durată a corpului întârzie apariţia RDV. În zona nervilor afectaţi (nevralgii, nevrite, polinevrite, pareze, paralizii, reacţia de obicei întârzie sau este incompletă. Nevralgie = durere pe traectul unui nerv. Nevrita = inflamaţia unui nerv. Polinevrita = inflamaţia mai multor nervi. La persoanele cu dezechilibru neurovegetativ şi endocrin reacţia se produce incomplet sau chiar invers (reacţia paradoxală). În tulburări circulatorii organice (boli de inima şi arteriale) reacţia apare mai încet sau incomplet. Metoda pentru aprecierea reacţiei vasculară Dalmady = metoda Prin comprimarea tegumentului. regiunii de examinat cu un deget apare o zonă palidă. O reacţie bună apare după 2-5 secunde. O reacţie proastă apare dupa 10 secunde.. S-a constatat că excitaţiile intense şi des repetate în cursul unei cure hidrice îndelungate produce deseori tulburări datorită cărora efectele aşteptate nu mai apar atât de prompt. Hidroterapeuţii mai vechi întrebuinţau expresia “ bolnavii sunt saturaţi de cura cu apă”. Bolnavii se simţeau rău, îşî pierdeau apetitul, somnul, deveneau agitaţi sau deprimaţi. Asemenea fenomene impun o modificare a curei cu proceduri mai blânde sau chiar întreruperea ei. În caz că se continuă cura cu aceeiaşi proceduri excitante apar aşa numitele fenomene de provocare cu acutizarea unor procese inflamatorii latente cu reapariţia durerilor reumatice etc. Acţiumea procedurilor hidrotermoterapice asupra aparatului cardio-vascular Procedurile reci şi fierbinţi cu contraste mari de temperatură produc contracţia vaselor sanguine. Procedurile reci produc contracţii mari, intense şi de durată mai lungă, iar cele fierbinţi dau contracţii mai puţin intense şi de durată mai scurtă. Aceste contracţii dau paliditate pielii “pielea de găină” provocată de contracţia muşchiului erector al porilor. Căldura produce o vasodilataţie accentuată şi de lungă durată. Răceala de scurtă durată produce vazoconstricţie urmată de vazodilataţie cu roşeaţa pielii şi mărirea vitezei de circulaţie a sângelui. Răceala de lungă durată produce la locul de aplicare o stază circulatorie cu cianoză. La temperaturi joase şi de lungă durată se produce gangrena. Prin căldură se dilată atât arterele cât şi venele de la suprafaţă şi din profunzime, iar circulaţia se produce în condiţii mai avantajoase. Aceasta este comportarea vaselor normale. Vasele bolnave îşi pierd elasticitatea şi proprietatea de a se putea dilata manifestând o tendinţă de contractare foarte pronunţată la excitaţia produsă de răceală dar şi excitaţia produsă de căldură poate provoca un spasm de lungă durată. Influenţe BFT Există un antagonism între vasele circulaţiei periferice (tegumente şi mucoase) şi cele ale organelor interne. Existenţa metamerelor ca unitaăţi funcţionale explică de ce prin excitaţia unui dermatomer vasele din organele interne corespunzătoare aceluiaş metamer reacţionează consensual (în acelaş sens). Ontogenia repetă filogenia. Scoarţa cerebrală poate modifica apreciabil circulaţia. Activitatea musculară joacă un rol important în distribuirea sângelui. Ea poate antrena temporar mari cantităţi de sânge din depozitele organismului şi din organele în stare de congestie (ficatul) cu ajutorul circulaţiei preferenţiale. Sângele fiind purtătorul şi transportorul elementelor de apărare ale organismului (antitoxine şi anticorpi), hiperemia măreşte puterea de apărare. Ea acţionează indirect bactericid şi antiinflamator. Acţiunea procedurilor termoterapice asupra inimii şi tensiunii arteriale. Frecvenţa cardiacă normală este între 60-90 bătăi pe minut. În repaus sub 60 se numeşte bradicardie, peste 90 de bătăi pe minut se numeşte tahicardie.Răceala aplicată asupra inimii dă bradicardie iar căldura aplicată asupra inimii influenţează puţin frecvenţa cardică. Daca prin băi creşte temperatura corpului cu 1(C frecvenţa cardiacă creşte cu 18-20 bătăi/minut. Răceala aplicată pe regiunea precordială calmează în general bolnavul. Dacă nu este suportată provocînd nelinişte este aproape sigur că miocardul este afectat. Variaţia tensiunii arteriale Aplicaţiile locale calde sau reci modifică puţin tensiunea arterială. Aplicaţiile generale cum ar fi băile calde peste 39(C cresc tensiunea maximă şi scad tensiunea minimă cu măriri difernţiale. Există cazuri în care tensiunea minimă scade foarte mult pînă la ton infinit asigurînd o vascularizaţie deosebită periferiei corpului. În cazul băilor ascendente de la 36-42(C parţiale sau generale scade atît tensiunea sistolică maximă cît şi cea minimă dacă ridicarea temperaturii se face încet. Băile hipoterme scad munca inimii iar băile hiperterme măresc munca inimii, cele peste 40(C foarte mult. Acţiunea procedurilor hidrotermoterapice asupra sîngelui. După proceduri reci cresc leucocitele , hematiile şi cantitatea de hemoglobină, fenomen care durează aproximativ 2 ore. Concentraţia sîngelui scade în băile calde şi creşte în băile reci. La unele persoane o procedură rece intensă duce la distrugerea de hematii cu hemoglobinurie. În acest caz este contraindicat tratamentul balnear cu proceduri reci. În sînge:proteinemie, calcemie, glicemie. În urină: proteinurie, calciurie, gligozurie. Răceala excesivă produce o modificare a volumului respirator cu creşterea inspiraţiei, tahipnee, respiraţia sacadată şi revenire la normal.Căldura peste 45(C produce efecte analoage. Acţiunea procedurilor hidrotermoterapice asupra musculaturii: Musculatura striată. Procedurile reci şi fierbinţi de scurtă durată cresc tonusul muscular. Procedurile călduţe 36(-37(C scad tonusul muscular şi înlătură spasmele. Căldura combinată cu excitaţiile mecanice intense poate influenţa contractilitatea şi tonusul muscular cu durata mai lungă. Răceala de lungă durată sau intensă şi repetată dă tonus crescut, apariţia de mici frisoane contribuind la termoreglarea organismului. Musculatura netedă. În general pe organele bolnave căldura acţionează antispastic normalizînd peristaltismul şi calmînd durerea. La nivelul tubului digestiv musculatura netedă are 2 feluri de mişcări: mişcare peristaltică = de înaintare mişcare peristolică = de amestec. Acţiunea procedurilor hidrotermoterapice asupra funcţiilor secretorii. La aparatul renal circulaţia se comportă consensual cu cea a tegumentului.Prin aplicaţii externe, calde locale asupra regiunii renale şi prin proceduri generale calde se produce o circulaţie mai vie la nivelul rinichiului şi deci o funcţie renală mai bună cu diureză abundentă. Reacţia urinei este influenţată prin proceduri hidrice intense dar numai trecător se observă o acidifiere a urinei după proceduri reci. Există un antagonism clar între diureză şi transpiraţie. Căldura aplicată pe abdomen şi procedurile generale calde scad secreţia gastricş si pe cea clorhidrică. Răceala creşte secreţia gastrică dacă acţionează timp scurt. Secreţia biliară. Creşte prin aplicaţii reci de scurtă durată sau prin proceduri alternante. Secreţia sudorală. insesizabilă - evidentă Cea insesizabilă se numeşte perspiratio insensibilis = transpiraţia neaparentă adică eliminarea apei, substanţelor solubile şi gaze care poate fi pînă la 1l la 24 ore. Prin influenţa căldurii perspiraţia se accentuează şi se transformă în transpiraţie. Sudoarea adică lichidul transpirat variază cu clima, ocupaţia, constituţia, mişcarea şi alimentaţia. Transpiraţia poate să crească considerabil pînă la 1.500 ml. Cele mai puternice proceduri care dau transpiraţii abundente sunt: băile şi împachetările de nămol, băi de aer cald, de lumină şi aburi fierbinţi. Transpiraţii forţate şi repetate în interval scurt de timp pot să producă deshidratarea ţesuturilor. D.p.d.v. practic transpiraţia începută în decursul unei proceduri termoterapice poate fi crescută prin ingerarea unui pahar cu apa rece (metoda veche a lui Priessnitz) . Sudoarea este toxică ca şi urina şi toxicitatea creşte cu concentraţia. Acţiunea procedurilor hidrotermoterapice asupra sistemului nervos. Nervii periferici reacţionează la răceală printr-o diminuare a excitabilitaţii şi conductibilităţii.Căldura şi mai ales fierbinţeala de scurtă durată cresc sensibilitatea, iar căldura de lungă durată diminuează sensibilitatea. Este cunoscută acţiunea sedativă a căldurii constante în nevralgii. Procedurile generale reci şi fierbinţi excită sistemul nervos central. După ce apare RDV urmează de obicei o stare de linişte. După proceduri generale excitante puternice se observă o stare de nelinişte. Procedurile generale la temp. de indiferenţă sau cu 1-2(C mai sus au de obicei efecte calmante imediate şi de lungă durată. În orice cură hidrică nu trebuie neglijată starea psihică, stare ce influenţează întregul mers al curei. Se recomandă precauţie la dozarea curei. Trebuie evitate la început toate senzaţiile neplăcute pe care le-ar putea da unele proceduri (duş scoţian), fiind necesar să producem de la început o reacţie dermovasculară promptă, corectă care este însoţită întodeauna de o senzaţie generală plăcută. Acţiunea procedurilor hidrotermoterapice asupra metabolismului. Metabolism = schimbul de substanţe între organism şi mediu cu cele 2 componente : anabolism = asimilaţie catabolism = dezasimilaţie Metabolismul este în raport direct cu consumul de oxigen şi cu eliminarea de dioxid de carbon. De aceea toate procedurile care acţionează asupra proceselor oxidative produc o modificare a metabolismului. După proceduri reci scurte creşte volumul respirator cu 50%. Procedurile calde de lungă durată însoţite de creşterea temperaturii corpului măresc volumul respirator cu 150%. După proceduri reci şi calde de scurtă durată revenirea la normal este foarte rapidă. După proceduri calde prelungite metabolismul mărit persistă pînă la 75 minute. Procedurile termice combinate cu manipulaţii mecanice (baia caldă kineto)cresc metabolismul într-o măsura foarte mare. Eliminările substanţelor minerale cresc întodeauna după aplicaţii termice şi mecanice mai ales dacă procedurile sunt repetate timp de mai multe zile. Acţiunea factorilor termici asupra ţesuturilor. Răceala sau căldura aplicate asupra tegumentului timp mai îndelungat modifică temperatura ţesuturilor atît la suprafaţă cît şi la o anumită profunzime. Acţiunea răcelii este mai intensă pe cînd căldura prin hiperemia pe care o provoacă pătrunde mai dificil în ţesuturile subiacente. Diferite ţesuturi şi organe se comportă variat faţă de răcire(foarte uşor poate răci peretele toracic). Acţiunea procedurilor hidrotermoterapice asupra termoreglării. Organismul uman îşi menţine temperatura internă constantă la 37 grade Celsius cu variaţii de 0,1 grade Celsius în decursul unei zile. Acest echilibru se poate realiza cu ajutorul SNC prin centrii subcorticali. Menţinerea echilibrului termic se face prin: creşterea sau diminuarea producerii de căldură creşterea sau diminuarea pierderii de căldură. Procesele care facilitează sau împiedică pierderea de căldură formează termoreglarea fizică. Termoreglarea chimică serveşte numai la producerea de căldură nu şi la pierdere. Termoreglarea chimică se face mai ales prin activitatea musculaturii striate şi netede voluntare sau involuntare. Dacă se aplică o baie rece sau împachetare rece se produce în tegument o vasoconstricţie, o ischemie pronunţată (lipsă de sînge) şi în acelaşi timp o contracţie a fibrelor musculare şi elastice din tegument. În acest fel pierderea de căldură este foarte redusă. Dacă se aplică o baie caldă se observă vasodilataţie , vasele periferice încărcîndu-se cu sînge. Perspiraţia insesizabilă se măreşte iar cînd aceasta devine insuficientă se transformă in transpiraţie. La răceală se produce pe lîngă o ischemie periferică şi o acţiune musculară reflexă (frison cu mult înainte de a avea loc o răcire efectivă a organismului. La căldură intensă pe lîngă o vasodilataţie periferică se produce transpiraţia înainte de a se urca temperatura corpului. Atîta timp cît pierderea de căldură este posibilă la periferie temp. corpului nu creşte. Ea creşte dacă acţiunea termoreglării fizice este depăşită de temp. mediului înconjurător . În cazurile de deficienţă congenitală a glandelor sudoripare se numeşte anhidroză sau ihtioză, transpiraţia este foarte redusă. Persoanele care suferă de astfel de defecte, neputînd transpira dacă ajung în medii calde se sufocă foarte repede si temp. lor se urcă mult mai uşor decît la persoanele cu transpiraţie normală. Pe de altă parte se găsesc persoane cu glande sudoripare dezvoltate normal dar care funcţionează insuficient, motiv pt. care transpiră foarte greu (nervoşi şi isterici) şi la aceştia temp. corpului creşte mai repede. Rasa neagră, faţă de rasa albă au 3 feluri de glande sudoripare. COMPRESE Sunt aplicaţii asupra diverselor regiuni ale corpului cu ajutorul unei bucăţi de pînză de forme şi dimensiuni variate înmuiate în apă de diferite temperaturi. Calităţile unei comprese bune: aplicarea pe tegument a compresei care nu trebuie să permită intrarea aerului; umezeala compresei trebuie să fie corespunzătoare (semistoarsă în comprese calde sau reci); compresa uscată de acoperire trebuie să depăşească cu 1-2 laturi de deget pe cea umedă; dacă compresele stimulante nu se încălzesc după 10-15 minute sau pacientul are frisoane compresa trebuie întreruptă. Clasificarea compreselor: După temperatură:reci, calde, alternante şi cu aburi. După regiune: la cap, ceafă, gît, torace, precordiale, abdomen, trunchi şi gambe. Compresa stimulantă Priessnitz; Este o compresă rece acoperită.Pînza înmuiată se stoarce bine şi se aşează pe zona respectivă.Peste compresa umedă astfel realizată se aplică o bucată de pînză uscată ceva mai mare decît cea umedă şi de aceiaşi grosime. Mod de acţiune:În timpul aplicaţiei reci apare vasoconstricţia urmată de hiperemie activă cu evaporare care scade temperatura ducînd din nou la vasoconstricţie şi ciclul se reia. Efectul se bazează pe această evaporare discontinuă ritmică. Compresa Prissnitz se menţine 2 - 6 ore pînă ce se usucă. Acţiunea ei este de stimulare, influenţînd sistemul nervos, cordul, activarea circulaţiei şi a metabolismului local. Compresa cu abur;pe regiunea interesată se plasează o flanelă uscată peste care se aplică alta înmuiată în apă fierbinte la 60-70 grade Celsius şi bine stoarsă peste care se aplică o a III a flanelă uscată şi eventual o pînză impermeabilă (4 straturi). Ea are o importantă acţiune vasodilatatoare şi rezorbtivă pe lîngă efectul analgezic şi antispasmotic. CATAPLASME. Sunt proceduri care constau din aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe la temperaturi variate asupra diverselor regiuni ale corpului. Substanţele folosite pentru cataplasme sunt de natură organică sau anorganică în majoritatea cazurilor de consistenţă păstoasă. Cataplasmele pot fi: umede şi uscate. Cataplasmele umede:pîine cu tărîţe, cu făină integrală, seminţe de in, muşeţel, mentă, muştar, na,ol şi lut. Ele acţionează prin factorul termic. Spre deosebire de compresele calde cataplasmele menţin temperatura un timp mai îndelungat deci nu trebuie schimbate des. Indicaţii: mialgii, nevralgii, altralgii subacute si cronice. HIDROFOARE Sunt dispozitive speciale formate din metal sau cauciuc prin care curge apa şi care se aplică peste compresele reci sau calde cărora dorim să le menţinem temperatura la nivelul dorit evitînd astfel schimbarea prea deasă a compreselor. Fricţiunile: sunt proceduri la care pe lîngă factorul termic intervine într-o măsură accentuată factorul mecanic. Clasificarea hidrofoarelor: După temperatură:reci şi alternante. După regiunea corpului: parţiale, superioare, inferioare şi complete. Bolnavul este dezbrăcat, aşezat pe o canapea învelit în cearşaf. Se descoperă numai extremitatea asupra căreia se acţionează. Cu un prosop de mărime corespunzătoare muiat în apă rece şi bine stors se acoperă segmentul respectiv. Se fricţionează rapid cu ambele mîini prin prosop cu mişcări lungi pînă ce prosopul se încălzeşte uşor. Se acoperă apoi segmentul cu un cearşaf uscat în care a fost învelit peste care se execută aceiaşi manevră . Apoi segmental se acoperă, se lasă în repaus şi se trece la alt segment. Fricţiunile complete: se execută prin cearşaful ud şi se continuă pînă la încălzirea cearşafului insistîndu-se asupra gambelor şi labelor care se încălzesc mai greu. După terminarea procedurii se şterge repede bolnavul cu un cearşaf uscat şi este lăsat să se odihnească învelit. După o procedură bine executată bolnavul cu reacţie bună se simte reconfortabil nu are deloc senzaţie de frig. Cînd dorim o senzaţie mai puternică fricţiunea completă poate fi întregită prin baia de cearşaf sau baia prin curent de aer. Baia de cearşaf: După terminarea fricţiunii fără a scoate cearşaful se aruncă o găleată de apă rece de jos în sus asupra pacientului de la o distanţă de 1 – 2 m.După aceea se execută lovituri cu palmele pe întreaga suprafaţă a corpului pînă se simte bine în cearşaf şi tegumentul bolnavului s-a încălzit . Urmează ştergerea cu un cearşaf uscat şi repaus. Baia prin curent de aer: se realizează cu ajutorul unui cearşaf uscat vînturări de sus în jos pîna ce tegumentul se învineţeşte. Acţiunea şi indicaţiile fricţiunilor: la contactul tegumentelor cu excitantul rece se produce o excitaţie a sistemului nervos, creşterea nr. mişcărilor respiratorii şi profunzimea lor. După o scurtă fază de vasoconstricţie urmează faza de vasodilataţie cu înroşirea accentuată a tegumentelor. Fricţiunile parţiale şi generale sunt proceduri de înviorare şi tonifiere. Indicaţii: astenie nervoasă, surmenaj, covalescenţi, atrofii musculare, redori articulare, pareze si paralizii. Contraindicaţii: hemoragii, hipersensibilitate tegumentară, nevralgii, ateroscleroză generalizată şi afecţiuni generale grave. CLASIFICAREA BĂILOR Definiţie: proceduri de hidroterapie care se practică cu apă simplă la diferite temperaturi sau cu apă la care se adaugă diferite ingrediente. Clasificare: După caracterul lor: băi simple şi băi medicinale. După temperatură: Băi reci sub 20 grade Celsius Băi răcoroase 21-33 grade Celsius Băi la temp. de indiferenta 34-35C Băi calde 36-40C Băi fierbinţi 40-45C După durată: Băi de scurtă durată pînă la 5 min. medie - “ - 10-20 min. lungă - “ - peste 20 min După suprafaţa corpului interesată: parţiale şi generale. Băi generale:pot fi la temperatura de indiferenţă 34-35C, sub temp. de indiferenţă sub 34C si peste temp. de indiferenţă peste 36C. D.p.d.v. al intensităţii procedurii: Băile la temp. de indiferenţă sunt proceduri slabe. Sub puternice. Peste puternice. Băile sub temp. de indiferenţă : Băile reci complete în cadă sau piscină. Băile de imersiune reci (corpul este scufundat în apă). Băile cu valuri. Băile de jumătate / halbbad Băile cu peria. Băile peste temperatura de indiferenţă: -Băile calde: simple , kinetoterapice şi băile cu masaj. -Băile fierbinţi: pot fi simple şi ascendente. Clasificarea băilor parţiale: În funcţie de temperatură: reci, calde, alternante, ascendente. În funcţie de regiunea corpului: de mîini, picioare, şezut 20-30 min. Băile medicinale: cu ingrediente chimice: iod, sublimat, săpun, sare, - cu plante medicinale şi subst. organice înrudite: Flori de muşeţel sau mentă,făină de muştar, malţ, tărîţe de grîu, amidon, coaje de stejar / castan. - Cu diferite gaze:dioxid de carbon, mofete. Băile cu bule de oxigen şi aer. Băile sulfuroase. Băile cu spumă. Băile radioactive. HIDROTERMOTERAPIA SPECIALĂ Băile sunt proceduri generale majore solicitante care interesează întregul organism. Reguli generale de aplicare a băilor: -Bolnavul va fi examinat amănunţit înaintea prescrierii oricărei proceduri. -Băile fiind proceduri majore se aplică cu precădere în prima parte a zilei la cel puţin 30 min. după micul dejun. După o baie generală se poate administra o procedură parţială după 30 min. Până la o oră. Dacă este necesar să se aplice o a II-a procedură majoră intervalul liber trebuie să fie de cel puţin 2 ore (baie, împachetări, saună). Este contraindicată aplicarea unei proceduri majore după eforturi fizice mari. În timpul procedurii se foloseşte o compresă rece pentru frunte şi/sau o compresă pe regiunea precordială pentru evitarea congestiei. Băile trebuie să fie dimensionate pe măsura pacienţilor. După procedură pacientul face duşul de curăţire , se îmbracă şi se odihneşte în camera special amenajată cel puţin 15 min. Este necesară respectarea strictă a indicaţiilor din prescripţie. Rolul asistentului BFT: de a urmaăi în permanenţă pacientul în timpul procedurii; după baie cada este evacuată , spălată şi pregătită pentru un nou pacient; Sala de hidroterapie şi dotarea ei: În linii mari o secţie de hidroterapie trebuie să cuprindă : cabine de dezbrăcare; vestiar de depozitare a hainelor; camere pentru diverse proceduri generale şi parţiale hidrice şi termice; grup sanitar femei / bărbaţi; suprafaţa necesară pentru o baie este de 8m.p.; căzile de baie au dimensiuni de 80-175cm(căzi mici) – 100-190cm( dim. diferă în funcţie de felul procedurii executate). Sala de duşuri: Trebuie să asigure o distanţă de 3 – 3,5 m între duş şi bolnav. Pentru fiecare duş este nevoie de 3-4 m. p. În camera de împachetări se calculează câte 3,5 pana la 4m.p. pentru fiecare pat de 0,8m.p. Înălţimea încăperilor. Trebuie să fie de 3.5m cu pereţii căptuşiţi cu faianţă până la 2m de culoare albă. Duşumeaua: este din mozaic de culoare deschisă cu panta de scurgere şi grătar de lemn. Iluminatul: să fie suficient de preferinţă fluorescent. Temperatura interioară: să fie de 22-23 grade C iar a sălii de dezbrăcat cel puţin 20 grade C cu termometru de cameră afişat la loc vizibil. Ventilaţia: să fie suficientă şi să asigure umiditate de max. 75% . Sunt necesare ceasuri semnalizatoare pentru aprecierea timpului de procedură. Asistentul BFT să aibă; - o ţinută corespunzătoare : halat alb, bonetă, şorţ de cauciuc, pantaloni albi, pantofi tenis; o atitudine deferentă, politicoasă faţă de pacienţi; asistentul trebuie să facă o planificare corectă a pacienţilor pe care să o respecte pentru a nu povoca aglomeraţia. MATERIALELE NECESARE PENTRU O BAIE: cada de baie de faianţă / lemn; baterie / robinete; dispozitiv pentru picioare; grătar de lemn; compresă pentru cap; pernă de cauciuc pentru sprijinirea capului; cearşaf; ceas semnalizator; termometru pentru măsurarea temp. apei; Băile la temp. de indiferenţă: Materiale necesare ( vezi mai sus). Tehnica de aplicare: se deschid robinetele şi se pregăteşte apa la temp. de 34-35 grade ; bolnavul este invitat să se aşeze în baie; durata băii este de la 10-15 min. până la 35-60 min.(în funcţie de indicaţie)l Mod de acţiune: -presiunea hidrostatică (greutatea coloanei de apă) -factorul termic se realizează creşterea frecvenţei cardiace, creşterea nr.-lui de respiraţii pe minut de scurtă durată cu revenire la normal sau chiar stare de sedare. Băile la temp. de indifernţă scurte cu acţiune de înviorare şi tonifiere, iar cele mai lungi sunt calmante. Indicaţii: nevroze, nevrite, nevralgii, afecţiuni dermatologice cu prurit şi boala hipertonă (hipertensiunea arterială în faza neurogenă). Reguli generale de aplicare a băilor: bolnavul va fi examinat amănunţit înaintea prescrierii oricărei procedurii; băile fiind proceduri majore se aplică cu precădere în prima parte a zilei la 30 min. După micul dejun. Băile sub temperatura de indiferenţă: Materiale necesare: (vezi mai sus). Tehnica de aplicare; diferă de la o procedură la alta. Modul general de acţiune: băile sub temp. de indiferenţă adică sub 34 grade C îşi bazează acţiunea pe factorul termic mai mult sau mai puţin accentuat. La intrarea pacientului în apă apare în contact cu apa rece un spasm cutanat cu creşterea tensiunii arteriale, a frecvenţei cardiace şi cu excitarea sistemului nervos. După acest spasm cutanat apare faza reactivă cu atât mai rapid cu cât temp. apei este mai scăzută manifestată prin hiperemie activă cu pierderi de căldură proporţională cu spasmul cutanat. Pierderile de căldură stimulează organismul intensificând producerea de căldură. Vasodilataţia se asociază cu scăderea tensiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace . Ca să grăbim apariţia hiperemiei în faza sa activă putem asocia o manevră mecanică, respectiv fricţiunea. Băile reci complete în cadă, piscină sau bazin. Temperatura apei 15 grade C. Înainte de aplicare, pacientul îşi spală faţa şi braţele cu apă rece pentru a evita congestia cerebrală. Procedura durează 10-30 secunde, maxim 1 min. şi se aplică în general după o procedură termică (sauna). Se recomandă pacientrului să execute mişcări repezi sau fricţiuni puternice în timpul băii iar la sfârşit să se şteargă rapid cu un cearşaf uscat şi să se fricţioneze viguros. Modul de acţiune: factorul termic puternic excitant. Indicaţii: obezitate, hipotiroidism, diabet, adipozitate şi ca procedură reconfortantă în stare de oboseală fizică. Contraindicaţii: arterioscleroza şi nevroza cu excitaţie. Baia de imersie rece: (când corpul este băgat total în apă) procedura se efectuează într-o cadă obişnuită cu apa la temp. de 15-18 grade C. Se umple cada cu apă, bolnavul este aşezat într-un cearşaf în decubit dorsal iar patru persoane apucă capetele cearşafului ridicând bolnavul şi îl introduc în apă timp de 3-10 secunde apoi îl ţin deasupra apei tot 3-10secunde repetând această operaţie de 3 până la 5 ori. La sfârşitul procedurii bolnavul este rapid şters şi lăsat să se odihnească învelit în cearşaf şi pătură. Modul de acţiune: asemănător cu cel al băilor reci complete. Indicaţii: boli infecţioase cu febră mare, astenie nervoasă. După proceduri de termoterapie sau ca procedură de recomfortare , tonifiere – în stări de astenie fizică. Baia cu valuri: Tehnica de aplicare:se practică într-o cadă obişnuită care are adaptat un sistem de valuri. Se umple cada cu apă la temp. de 28-32 grade C pe jumătate sau 1/3. Bolnavul stă culcat în baie cu picioarele depărtate şi îndoite din genunchi. La nivelul picioarelor bolnavului dispozitivul se scufundă şi se ridică ritmic producând valuri care pornesc de la picioare spre umeri în direcţia circulaţiei venoase. În lipsa acestui dispozitiv valurile pot fi provocate de către tehnician prin mişcarea apei cu palmele de la picioare spre piept. Durata procedurii este de 3-4 min. Mod de acţiune: factorul termic şi mecanic. Indicaţii: convalescenţă,debilitate şi astenie nervoasă Baia de jumătate / halbbad Tehnica de aplicare: această baie se efectueazăîintr-o cadă mai mare decât cele obişnuite în apă la temp. de 32 grade C. Se umple cada până la înălţimea de 28-30cm, apa trebuind să acopere jumătatea inferioară a bolnavului până la ombilic. Bolnavul se aşează în aşa fel în baie încât în spatele lui să rămână un spaţiu suficient pentru manipulaţiile tehnicianului. @ Œ ¨ Ä à þ  - @ ^ ` ˆ Š þ  ( 0 p r ® ² þ hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà hà 0 2 À Â Æ ê ì ¢ Ò Ö à î ᔏ彋ᘀ퉨㸀*ᔏ彋ᘀ彋㸀*ᘉ彋㸀*唃Ĉᘉ퉨