Referat Biologie Maduva Spinarii

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Biologie Maduva Spinarii si de asemenea puteti face Download Referat Biologie maduva spinarii

Citeste fragmente din Referat Biologie Maduva Spinarii

Cuprins 1 Introducere 2 Măduva spinării Anatomia măduvei spinării Meningele rahidian Structura măduvei spinării Substanţa cenuşie Substanţa albă Nervii Rahidieni Arcul reflex medular Fiziologia măduvei spinării Funcţia de centru nervos Funcţia de conducere Bibliografie 1. Introducere Prin alcătuirea şi funcţionarea corpului său, omul se încadrează în lumea animalelor. Omul este un animal vertebrat care aparţine clasei mamiferelor. Corpul omenesc, ca şi corpul tuturor vieţuitoarelor, formează obiectul de studiu al biologiei. Principalele ramuri ale biologiei, care se ocupă cu studiul corpului omenesc, sunt anatomia şi fiziologia omului. Anatomia este ştiinţa care studiază alcătuirea corpului. În general, anatomia este ştiinţa formei şi structurii corpului. Fiziologia este ştiinţa care studiază procesele complexe care se desfăşoară în organism. Anatomia şi fiziologia, deşi sunt definite ca două ştiinţe diferite, se găsesc într-o strânsă legătură, formând o unitate. Importanţa teoretică a anatomiei şi fiziologiei omului constă în aceea că studiul acestor două ştiinţe contribuie la formarea unei concepţii materialiste despre natură. Importanţa practică constă în aceea că anatomia şi fiziologia omului formează baza medicini umane. Astfel, studierea anatomiei şi fiziologiei omului are o importanţă deosebită, atât ca disciplină de cultură generală, cât şi ca disciplină de cultură specială. 2. Măduva spinării Anatomia măduvei spinării Măduva spinării (medulla spinalis) este un cordon nervos aşezat în canalul neural sau rahidian al coloanei vertebrale. Are o lungime de cca. 45 cm şi se întinde de la nivelul vertebrei atlas până la a doua vertebră lombară (l2), unde se termină în formă de con, iar de aici se continuă cu un fir terminal până la coccis. Măduva spinării nu este un cordon perfect cilindric, ci puţin turtit dorso-ventral, având diametrul transversal între 10 şi 13 mm, iar diametrul dorso-ventral de 8-9 mm. În lungul măduvei sunt două şanţuri mediane care o împart în două jumătăţi simetrice (Fig. 1): ( şanţul median ventral ( şanţul median dorsal Şanţul median ventral este adânc şi mai deschis, iar şanţul median dorsal este mai puţin adânc şi mai îngust, continuându-se spre interior cu o lamă subţire care se numeşte septul dorsal. La locul de ieşire a rădăcinilor nervilor rahidieni (spinali) se găsesc alte două şanţuri superficiale: ( şanţul colateral ventral corespunzător rădăcinilor ventrale; ( şanţul colateral dorsal corespunzător rădăcinilor dorsale. Între şanţul median dorsal şi şanţul colateral dorsal se află şanţul intermediar dorsal. Aceste şanţuri delimitează în fiecare jumătate a măduvei spinării, trei cordoane ale substanţei nervoase albe: ( cordonul ventral care este cuprins între şanţul median ventral şi şanţul colateral ventral; ( cordonul lateral care este cuprins între şanţul colateral ventral şi şanţul colateral dorsal; ( cordonul dorsal care este cuprins între şanţul colateral dorsal şi şanţul median dorsal. 2.1. Meningele rahidian Nevraxul este învelit în trei membrane, care formează meningele. Partea din jurul măduvei spinării se numeşte meninge rahidian. Aceste membrane sunt dispuse dinspre exterior spre interior, în următoarea ordine: ( dura mater ( arahnoida ( pia mater Dura mater rahidiană este o membrană fibroasă foarte rezistentă, care căptuşeşte canalul rahidian, ea este separată de pereţii canalului rahidian printr-un strat de ţesut gras. Arahnoida este o lamă conjunctivă formată din celule epiteliale, care trimite spre pia mater trabecule conjunctive. Între dura mater şi arahnoidă se află un spaţiu numit spaţiu subdural. Pia mater este membrana internă, care aderă intim de substanţa medulară, urmărind relieful ei. Ea este o membrană fibro-vasculară, conţinând vase care hrănesc substanţa nervoasă. 2.2. Structura măduvei spinării Într-o secţiune transversală prin măduva spinării se observă cele două feluri de substanţă nervoasă: ( substanţa cenuşie ( substanţa albă 2.2.1. Substanţa cenuşie Substanţa cenuşie se află aşezată în regiunea centrală, iar substanţa albă se află la periferie. Substanţa cenuşie este dispusă pe secţiune în forma literei „H”, şi reprezintă o îngrămădire de neuroni care, după dispoziţia axonului lor, pot fi grupaţi în trei categorii: ( neuroni radiculari ( neuroni intercalari ( neuroni cordonali Neuronii radiculari sunt neuroni mari ai căror axoni formează rădăcinile ventrale ale nervilor rahidieni. Neuronii radiculari sunt neuroni motori. Neuronii intercalari sunt neuroni de dimensiuni variabile, ai căror axoni rămân în substanţa cenuşie şi se pun în legătură cu dendritele neuronilor radiculari. Neuronii intercalari sunt neuroni de asociaţie. Neuronii cordonali sunt neuroni ai căror axoni părăsesc substanţa cenuşie şi formează diferitele cordoane de substanţă albă. 2.2.2 Substanţa albă Substanţa albă a măduvei spinării este formată dintr-un complex de fibre, în majoritate mielinice, care sunt dispuse în cordoane. Fibrele din substanţa albă au dispoziţii variate; sunt longitudinale în cordoane, transversale în comisura albă şi oblice în rădăcinile nervilor rahidieni. Unele din aceste fibre îşi au originea în neuronii situaţi în interiorul măduvei şi se numesc fibre endogene, iar altele îşi au originea în neuronii din afara măduvei acestea numindu-se fibre exogene. Fibrele endogene sunt de două feluri: fibre scurte şi fibre lungi Fibrele scurte sau de asociaţie nu ies din măduvă şi prin prelungirile lor (ascendente, descendente şi colaterale), fac legătura dintre diferitele segmente ale măduvei. Fibrele lungi sau de proiecţie ies din măduvă şi ajung până la diferite segmente ale encefalului. Fibrele exogene provin din ganglionii nervoşi şi din centri encefalici. Ele alcătuiesc căile senzitive şi motoare ale sistemului nervos central. După funcţiile lor se împart în: ( fibre aferente sau centripete - l „Ô ^„Ô „Ô ^„Ô „Ô ^„Ô @( fibre eferente sau centrifuge 2.2.3 Nervii rahidieni Din fiecare segment al măduvei spinării porneşte o pereche de nervi rahidieni sau spinali. Sunt deci 31 de perechi de nervi rahidieni. Un nerv rahidian porneşte din măduvă prin două rădăcini: ( rădăcina ventrală ( rădăcina dorsală Ambele rădăcini formează nervul rahidian sau spinal. 2.2.4. Arcul reflex medular Unitatea funcţională a măduvei spinării o formează arcul reflex medular. Acesta reprezintă aparatul elementar pentru întreg sistemul nervos. Arcul reflex medular este format din neuroni şi prelungirile acestora. Arcul reflex medular este elementul funcţional al măduvei spinării. 3. Fiziologia măduvei spinării Măduva spinării îndeplineşte două funcţii principale: ( funcţia de centru nervos ( funcţia de conducere 3.1. Funcţia de centru nervos Funcţia de centru nervos este îndeplinită de aparatul elementar prin care se efectuează reflexe somatice (ale vieţii de relaţie) şi reflexe vegetative (ale vieţii vegetative). Reflexele somatice se produc pe calea arcului reflex, reprezentat de nervul rahidian. Excitaţia primită de terminaţiile din piele ale nervilor rahidieni, se propagă sub forma de influx nervos prin neuronul centripet din ganglionul spinal, şi prin rădăcina dorsală pătrunde în substanţa cenuşie a măduvei. Acest proces se numeşte act reflex medular. Actul reflex medular este deci procesul fiziologic care se petrece pe traiectul arcului reflex medular şi reprezintă răspunsul organismului la excitant, cu participarea măduvei spinării. Am văzut că măduva spinării este împărţită în segmente corespunzătoare celor 31 de perechi de nervi rahidieni. Astfel, arcurile reflexe ale unor acte reflexe corespund unor anumite segmente ale măduvei. Dacă excitaţia este însă mai intensă, ea iradiază şi poate cuprinde şi segmentele învecinate; când este foarte puternică se răspândeşte în toată măduva. Experienţele au dus la stabilirea unor legi ale reflexelor. Acestea sunt: Legea unilateralităţii Legea simetriei Legea iradiaţiei Legea generalizării Reflexele medulare sunt dirijate de măduva spinării prin centri medulari. După funcţii ei se grupează în: ( centrii somatomotori; ( centrii vegetativi. Centrii somatomotori ţin sub dependenţa lor activitatea muşchilor scheletici. Ei sunt dispuşi în coloanele ventrale şi se grupează în: ( centrii contracţiei muşchilor scheletici; ( centrii tonusului muscular. Centrii contracţiei muşchilor scheletici sunt numeroşi. Cei mai importanţi sunt: ( Centrii motori ai musculaturii membrelor. Sunt localizaţi în special în cele două umflături ale măduvei. ( Centrii motori ai musculaturii trunchiului. Sunt dispuşi în regiunea toracică a măduvei. ( Centrul motor al diafragmei (centrul frenic). Conduce contracţia muşchiului diafragmatic; el se găseşte în regiunea cervicală a măduvei. Centrii tonusului muscular sunt centrii care ţin sub dependenţa lor tonusul muscular, adică starea de uşoară contracţie permanentă în care se găsesc muşchii. Aceşti centrii se găsesc răspândiţi în tot lungul măduvei. Centrii vegetativi ţin sub dependenţa lor activitatea musculaturii din organele interne. Ei pot fi grupaţi în centrii simpatici şi centrii parasimpatici. Centrii simpatici se găsesc localizaţi în coloanele laterale ale măduvei din regiunea cervicală până în regiunea sacrată. Centrii parasimpatici sunt localizaţi în măduva sacrată, în regiunea medială a bazei coloanei vertebrale. Măduva spinării, prin centrii medulari, are şi rolul de a coordona mişcările reflexe. 3.2. Funcţia de conducere Funcţia de conducere este îndeplinită de substanţa albă a măduvei, prin fasciculele care alcătuiesc cordoanele ventrale, laterale şi dorsale. Aparatul de conducere este alcătuit din: ( căi ascendente (aferente) sau spino-encefalice; ( căi descendente (eferente) sau encefalo-spinale. Căile ascendente iau naştere din ramurile lungi ale fibrelor axonice care au pătruns în măduvă prin rădăcinile dorsale ale nervilor rahidieni. Astfel, o excitaţie venită de la periferie poate fi transmisă într-un arc reflex medular şi în acelaşi timp poate fi transmisă, pe calea ramurilor lungi, şi la diferite zone ale encefalului. O cale ascendentă are trei neuroni: ( primul neuron se află în afara sistemului nervos central, în ganglionul spinal; ( al doilea neuron se află, fie coloana dorsală a substanţei cenuşii, fie în bulb; ( al treilea neuron, pentru cele mai multe căi, se află în talamus. Axonul acestui ultim neuron ajunge la scoarţa cerebrală pe emisfera cerebrală opusă părţii de unde a pornit excitaţia. Căile ascendente sunt: Fasciculul lui Goll; Fasciculul lui Burdach; Fasciculul spino-cerebelos ventral; Fasciculul spino-cerebelos dorsal; Fasciculul spino-talamic. Căile descendente conduc impulsurile nervoase de la celulele motoare din diferite etaje ale encefalului spre organele efectoare. Pentru a ajunge la organul efector, impulsul nervos, pornit din neuronul motor encefalic, ajunge la neuronul radicular din măduvă. Căile descendente sunt: Fasciculul piramidal direct (Turck); Fasciculul piramidal încrucişat; Fasciculul tecto-spinal; Fasciculul vestibulo-spinal; Fasciculul olivo-spinal. Căile descendente pot fi împărţite, după funcţii, în două grupe: ( căile mişcărilor voluntare; ( căile mişcărilor automate şi semivoluntare. Căile mişcărilor voluntare sunt căile legate de celulele piramidale ale scoarţei cerebrale. Acestea sunt fasciculul piramidal direct (Turck) şi fasciculul piramidal încrucişat. Căile mişcărilor automate şi semivoluntare îşi au originea în celulele diferitelor formaţiuni subcorticale. Acestea sunt fasciculul tecto-spinal, fasciculul vestibulo-spinal, fasciculul olivo-spinal. 4. Bibliografie Prof. I.C. Petricu, Prof. I.C. Voiculescu ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI, Editura Medicală, Bucureşti 1959. 쥁`