Referat Contrabanda

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Contrabanda si de asemenea puteti face Download Referat contrabanda

Citeste fragmente din Referat Contrabanda

Autor: Plan: Introducere Dispoziţii preliminare Aspect internaţional Obiectul infracţiunii Latura obiectivă Contrabanda calificată Latura subiectivă Subiectul infracţiunii Articolul 75 CP şi alte delicte Încheiere  Întroducere Combaterea contrabandei într-adevăr constituie o sarcină de o importanţă deosebită. La etapa actuală starea dezastruoasă a economiei naţionale nu permite nici o eludare a cetăţenilor de la achitarea diferitor taxe şi impozite, aceasta constituind principalul mijloc de venituri statale. Achitarea accizelor vamale este o obligaţie constituţională (art.58 Constituţiei RM), precum şi un comportament normal a cetăţenilor în cadrul ţărilor dezvoltate – o conduită ce trebuie să se obişnuiască şi în Republica Moldova. Însă, din păcate, actualmente nu se poate afirmat că conduita persoanelor ce trec frontierele RM se caracterizează cu o respectare întrutotul a regulilor vamale. Astfel, din an în an se măreşte numărul de dosare (administrative şi penale privind încălcarea regulilor vamale, în special de contrabandă penală. De exemplu, conform statisticii oficiale aduse de d-l G.Ciubuc, şeful secţiei la Procuratura Generală RM, numai în anul 1998 au fost înregistrate 120 de cazuri de contrabandă. Însă, conform aceluiaşi izvor, numai 21 de cazuri au fost deferite justiţiei, celelalte fiind clasate din diferite motive. După cumse ştie din practică, majoritate dosarelor penale sînt clasate datorită clasificării incorecte a faptelor (totuşi social- periculoase) de către lucrătorii corespunzători. Cred că în cazul contrabandei penale aceste încadrări greşite s-au datorat în mare măsură lipsei de cunoştinţe teoretice (ci nu practice), precum şi unei lipse de literatură juridică în acest domeniu. Anume de ultima problemă m-am lovit şi eu la studierea fenomenului de contrbandă. Dorinţa de a-şi aprofunda cunoştinţele teoretice în specialitate, precum şi de a completa lacune teoretice în domeniu, m-au făcut să redactez lucrarea respectivă. În aceasta am încercat să arăt toate opiniile existente referitoare, să eludez lacunele şi deficienţele în tratamentul infracţiunii respective, precum să propun ideile şi opinile proprii. Preambul Articolul 27. Dreptul la libera circulaţie. Dreptul la libera circulaţie în ţara este garantat. Oricarui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliu sau reşedinţa în oricare localitate din ţara, de a ieşi , de a emigra şi de a reveni în ţara. Constituţia RM Dispoziţii Generale 1 Cuvîntul “contrabanda” este de originea italiana, provenind de la asociaţie de cuvinte: "contra bando,“ ce însemnă “contra ordinului, legii de stat,” adica este o acţiune ce este interzisă de lege în mod legislativ. Actualmente, prin c-dă se întelege nu oricare acţiune (inacţiune) ilegala, acest loc fiind ocupat de termenii “infracţiune,””contravenţia (delict)” etc. Astazi noţiunea legală a contrabandei (al.I, art.75 CP RM) este: trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova de mărfuri, obiecte şi alte valori în proporţii mari, eludîndu-se conrtolul vamal sau tă inuindu-se de el fie cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală , fie asociată de nedeclarare sau declarare neautentică în documente vamale sau în alte documente de trecere a frontierei. Sigur că , nu este o definiţie unică şi unanim acceptată. Există mai multe păreri în privinţa reducerii ssau lărgirii acesteia. Am să aduc doar unele din ele. Savantul rus, V.Varin, defineşte contrabanda ca orişice trecer ilegală peste frontiera vamală de bunuri şi obiecte. Generalul român, F.Sandu, apreciază contrabanda drept trecerea peste frontiera de stat a bunurilor prin scoatereaacestora de sub putera de dispoziţie a autorităţilor vamale, în circumstanţele precis şi limitativ determinate de lege. Doctrinarul sovietic, Iu. Sucikov pledează pentru includerea în definiţia în cauză şi a contrabandei calificate, adică trecerea armamentului, substanţelor narcotice, etc. De asemenea se deosebesc şi definiri restrictivea a fenomenului de contrabandă, adică acelea care o pun în rîndul i-lor de fraudă, afirmînd că este acţiunea de amăgire (de inducere în eroare) a autorităţilor vamale asupra unor bunuri ce sînt trecute peste frontiera. Cu toate acestea nu cred că formularea legală alineatului I, art.75 CP trebuieşte schimbată urmînd aceste opinii. Reglementarea naţională în linii mari corespunde cerinţelor actuale ale societăţii. Astfel, dispoziţiile art.75 CP sînt de blanchetă, făcînd trimitere la alte acte normative pentru tălmăcirea mai multor noţiuni: frontiera vamală (Cod Vamal, Legea privind frontiera de stat a RM), documentele vamale (Cod Vamal şi acte normative respective), armele (Legea privind contolul asupra armelor individuale) ş.a. Prin aceasta se observă şi caracterul complex a infracţiunii date, ea afectînd mai multe domenii de relaţii sociale. Astfel pot fi determinate mai multe cauze de sancţionare penală a faptei respective: contrabanda dauneză intereselor economice ai statului, deoarece pentru mărfurile respectivenu se achită taxele şi impozitele vamale necesare; contrabanda prejudiciază monopolia comerţului extern (în domeniile unde acesta a supravieţuit, sigur) se creează pericolul securităţii obşteşti (în cazurile contrabandei de armament, droguri ş.a.); prin contrabandă, cumulată cu evaziunea fiscală în ultima vreme se întreţine şi se dezvoltă economia subterană; eu consider că incriminarea contrabandei mai este necesară reieşind din obligaţia statului de a nu drepturile şi interesele cetăţenilor sale (în special cele din domeniul vamal) să fie lăsaţi fără o protecţie; de asemenea se poate adus în şirul argumentelor date şi faptul existenţei unui rînd de Convenţii şi Tratate Internaţionale care opresc circulaţia între state a diferitor substanţe (cum sînt, de exemplu, cele narcotizante). Prin urmare, contrabanda este una din cele mai grave fapte susceptibile a fi săvîrşite în sfera raporturilor juridice vamale, fiindcă prin comiterea ei se ameninţă sau se lezează efectivvalorile sociale de maximă importanţă pentru ordinea publică şi pentru interesele legitime ale cetăţenilor RM precum şi celor străini şi apatrizi (aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova). De aceea, condamnarea contrabandei este un imperativabsolut, căci ordinea şi disciplina în raporturilor juridice vamale nu s-ar putea fi asigurate fără incriminarea dată. ASPECT INTERNAŢIONAL 2 Pentru înţelegerea mai profundă a infracţiunii de contrabandă, în lucrarea dată suplimentar sînt incluse două capitole descriptive, primul fiind Contextul Internaţional al reglementărilor de contrabandă. De precizat este că elemente comparativiste nu se limitează cu capitolul respectiv, fiind deseori invocate la secţiunile speciale din referat. Astfel, primul sistem de drept ar fi cel italian. În Italia contrabanda este reglementată în fond de art. 282 – 299 ai Codului Legilor Vamale (din 25.IX.1940, cu modificări din 1973) fiind defenită drept introducerea sau scoatera mărfurilor din ţară peste linia vamală cu evaziune de import, în afara controlului vamal. Astfel, infracţiune de contrabandă în Italia este infracţiunea instantanee şi se consumă în momentul în care ia naştere dreptul administraţiei vamale de control – moment care coincide, în general, cu trecerea peste frontiera vamală. Specificul aici îl prezintă faptul că contrabanda nu presupune nici o înşelătorie (frauda specifică) fiind suficientă dorinţa de introducere a mărfii pe teritoriul statului în afara controlului vamal, oricare ar fi intenţia destinaţiei finale. În materia formelor infracţiunii, jurisprudenţa italiană a decis că tentativa de contrabandă constituie componenţa autonomă şi distinctă a contrabandei, aplicîndu-se, deci, regimul parificării legale a pedepsei pentru infracţiunea terminată şi celei pentru tentativă la contrabandă. În ceea ce priveşte participaţia, în Italia se consideră că coparticipant şi făptuitorul care nu se află nemijlocit pe teritoriul Italiei, însă are atribuţii la săvîrşirea infracţiunii. Adică nu se cere “calitatea teritorială” respectivă tuturor participanţilor. Deosebiri esenţiale le întîlnim în reglementarea italiană a subiectului şi a laturei subiective a contrabandei. Astfel, în sistemul penal italian s-a instituit prezumţie de vinovaţie asupra bunurilor aflate în zona de vigilenţă vamală, făptuitorii fiind obligaţi să facă dovadă cu documentele legale caracterul licit al originii mărfurilor importate, dealtfel fiind condamnaţi pentru contrabanda. Caracteristica este şi răspunderea penală a persoanelor juridice în materia contrabandei. Cu toate că regula generală a sistemului de drept este că persoanele juridice nu sînt subiecţi ai dreptului penal, in situaţia în care reprezentantul unei persoane juridice comite infracţiune de contrabandă în legătură cu serviciul, persoana juridică dată va fi obligată la plata unei amenzi egale cu plata ce se aplică persoanelor fizice, în deosebi, în cazul cînd persoana în cauză este insolvabilă. În ceea ce priveşte reglementări ale contrabandei în Franţa, acestea poartă amprenta sistemului penal naţional specific – în dreptul penal francez infracţiunile sînt: Crime; Delicte; Contravenţii. In concepţia legii penale franceze contrabanda (art.412-422 Cod Vamal) este considerată (1) delict de clasa a întîia (contrabanda de mărfuri de circulaţie liberă, puternic sau obişnuit taxate sau (2) delict de clasa a doua (contrabanda mărfurilor interzise la import sau export). Este prezentă şi o clasificare originală a infracţiunilor date: contrabanda de importuri – adică orice introducere a mărfurilor în teritoriul vamal, altfel decît drumul direct să treacă prin locuri de control vamal, precum şi intoducerea pe calea ilegală, dar închisă traficului internaţional. Acestă categorie a infracţiunii, conform legii poate fi săvîrşită: pe cale terestră; pe cale maritimă; pe cale aeriană. Pentru acestă categorie de infracţiune este caracteristică asimilarea foarte largă a diferitor alte fapte ca o contrabandă asumată. De exemplu, simpla aterizare în afara aeroporturilor vamale sau acostarea navelor în afara porturilor respective constituie contrabanda asumată. contrabanda la exporturi – adică acţiuni de scoatere a mărfurilor în afara Birourilor de Vamă. Independent de natura mărfurilor în litigiu, în dreptul penal francez sînt considerate delacte de clasa I trecerea fără declaraţie de mărfuri în următoarele condiţii specifice: debarcarea frauduloasă a mărfurilor interzise la intrarea sau ieşirea; omiterea depunerii la termenele fixate a unei declaraţii referitoare la repararea navelor franceze în afara teritoriului vamal naţional; francizarea frauduloasă a navelor, adică prezentarea de către navele franceze a documentaţiei ce le prezintă o altă apartenenţă naţională; înmatricularea, fără îndeplinirea prealabilă a formalităţilor vamale, a automobilelor, motocicletelor, aeronavelor; deturnarea mărfurilor prohibite de la destinaţia lor privaligiată. De asemenea dreptul penal francez asimilează delictelor de contrabandă o serie de delicte asemănătoare (nedeclararea sumelor sau valorilor importate sau exportate cu o valoare de 50 000FF sau superioară), care se sancţionează exclusiv cu confiscarea corpului delict. În materia tentativei la contrabandă, este asimilată delictului asumat şi se sancţionează în aceeaşi limite legale, adică după sistemul parificării pedepselor. În privinţa atitudinii psihice, şi aici s-a stabilit o prezumţie legală – se prezumă că sînt introduse în Franţa mărfuri contrabandate, avîndu-se obligatoriu intenţie criminală. Este o prezumţie favorabilă acuzării, de aceea este limitată în acţiunea: se referă doar la elementul subiectiv (sau moral, cum mai spun francezii) poate fi contestată, prin orice mijloc de dovadă legal. În cadrul contrabandei se deosebesc 2 semne calificative: traficul de stupefiante (este un delict de clasa II-a); grupul cu participarea mai mult decît 6 persoane automat se califică ca delict de clasa a III, fără constatarea a faptelor terminate de contrabandă. Ultima particularitate o prezintă sancţiunea ce se aplică contrabandiştilor. În Franţa interdicţia profesională constituie o pedeapsă principală , chiar dacă ea se aplică alături de pedeapsa cu închisoarea, care este considerată ca oportună datorită caracteruli intimidant. Sistemul penal al Rusiei, datorită dezvoltării istorice comune are puţine deosebiri faţa de cel al Republicii Moldova. Însă în ultimii ani de independenţă mai ales odată cu adoptarea noului Cod Penal, reglementările au început să se difere. Astfel, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de contrabanda (art.188 CP Rus), se deosebesc 3 forme, şi anume: eludînd sau tăinuind de la controlul vamal; folosind fraudulos documentele de identificare vamală; nedeclarînd sau cu declararea neautentică a mărfurilor trecute peste linia vamală. În ceea ce priveşte calificantele contrabandei, acestea sînt de 2 feluri: I. cele stipulate în textul art.188 CP, adică- contrabanda diferitor substanţe prohibite (armament, droguri, etc.); recidiva contrabandei ; de către persoanele cu funcţii de răspundere cu folosirea abuzivă a atribuţiilor sale; prin aplicarea violenţei faţa de persoana responsabilă de control vamal; de grupul organizat. II. cele, care datorită obiectului atentării specific, sînt incluse în alte articole, adică- art. 189 CP – exportul ilegal de tehnologii, informaţii tehnico-ştiinţifice, care se folosesc la crearea armelor de nimicire în masă; art. 190 CP – neîntoarcerea pe teritoriuli statului a obiectelor ce au o valoare deosebită istorică, arhealogică şi de artă; art. 191 CP – circuitul ilegal (inclusiv transportarea) a pietrelor preţioase, materialelor nobile şi a mărgăritarilor; art. 194 CP – eludarea de la plata taxelor vamale. Sistemul legislativ al României, deşi formulează altfel, are o accepţiune de reglementarea contrabandei apropiată celei din dreptul penal din Republica Moldova. Astfel, contrabanda penală este trecerea peste frontiera prin alte locuri decît cele stabilite pentru controlul vamal – de mărfuri sau de bunuri. Celelate modalităţi de efectuare a contrabandei sînt considerate ca o infracţiune calificată şi sînt următoarele: art. 176 Cod Vamal Român – trecerea, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materialelor explozive sau radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope etc; art. 177 Cod Vamal – folosirea documentelor vamale, de transport sau comerciale, care se referă la alte mărfuri sau bunuri decît cele prezentate în vamă (“infracţiunea de folosire de acte nereale”); art. 178 Cod Vamal – trecerea contrabandei de una sau mai multe persoane înarmate ori constituite în bandă; art. 179 Cod Vamal – trecerea contrabandei de către angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice care au obiect de activitate operaţiuni de import/export ori în folosul acestor persoane juridice (“morale”). Prin sancţiuni specifice cu care drept penal român pedepseşte contrabanda o numim “interdicţia anumitor drepturi,” caracteristică tuturor calificativelor infracţiunii. Aspecte internaţionale de reglementări ale contrabandei nu se sfîrşesc aici, fiind invocate deseori (în special – doctrinele româneşti şi cele ruseşti) pe parcursul lucrării.  OBIECTUL INFRACŢIUNII 3 Cunoasterea obiectului juridic al contrabandei ajuta la o corecta şi temeinica caracterizare a faptei, la stabilirea riguroasa a normei de incriminare, precum şi la determinarea gradului concret de pericol social al faptei şi la individualizarea pedepsei. Cu toate acestea în doctrina nu se observa o pozitie unanim acceptata privind acest element al infractiunii. lor statului. Însă contrabanda nu poate leza esential interesele economice a statului reieşind din dimensiunile sale reduse (comparativ cu cele ale comertului extern legal). Aceasta pozitie este combatuta, dupa parerea mea justificat, reieşind din urmatoarele: caracterul politic al protectiei hotarelor de stat a disparut odata cu disparitia sistemului totalitar; granita de stat, în cadrul contrabandei depistate, rareori se violeaza, contrabanda fiind retinuta. bugetul de stat (partea venituri), precum şi principiile moral- etice ale societatii. Este greu de acceptat pozitie data, reieşind din simplele rationamente logice: Principiile moral-etice aproape ca nu se refera la relatii vamale; Bugetul de stat se lezeaza doar indirect şi doar în cazul neachiterii taxelor vamale (nu în cazul contrabandei de arme, droguri etc.). Autorii romani au şi ei o pozitie specifica în acest domeniu: se conşidera ca obiectul juridic al infractiunii de contrabanda il constituie acele relatii sociale referitoare laregimul vamal, a caror nastere şi normala desfasurare este conditionata de ocrotire speciala a operatiunilor de control vamal, de vamuire bunurilor, de aplicarea tarifului vamal, precum şi a celorlalte operatiuni vamale, ce reclama legalmente exigente deosebite cu prilejul trecerii peste frontiera a bunurilor. Însă, adoptind acesta pozitie, trebuie recunoastem şi ca prin art.75 CP se apara nu un monopol al statului, ci doar regimul vamal – ca interes social major – ceea ce, cred, este inadmişibil, datorita faptului ca pericolul social al contrabandei, dupa cum am aratat mai sus, este cu totul altul, mai mare. Dupa parerea mea, pozitia mai corect este a acelor autori care conşidera ca obiectul nemijlocit al contrabandei il constituie monopolul statului în relatii externe, reieşind din mai multe argumente: Printr-o crima pot fi lezate mai multe relatii, însă nu toate din ele trebuiesc conşiderate drept obiect a crimei date. Obiectul devin doar acele relatii ce se lezeaza prin fiecare infractiune de acest gen; Importanta mai mare a fenomenului de monopol al statului decît celorlalti (protejarea frontierelor, ordinea vamala, etc.), acesta şi cerind a fi protejat. Acesta pozitie trebuie deosebita de cea a autorilor care conşidera ca obiect nemijlocit al contrabandei il constituie monopolul statului în comertul extern (vezi autorii Macari, Diacov s. a.), acesta disparu-se cu 7 ani în urma. De asemenea se deosebeste şi pozitia, spre pacate acceptata de Curtea Suprema de Justitie a RM, dupa care obiect nemijlocit sunt relatiile sociale a caror ocrotire este conditionata de aparare potentialului economic al RM. Asa cum indica Sneider, proportii contrabandei nicicum nu-i permit sa dauneze potentialul economic a întregului stat. O alta problema ce trebuieste ridicata este cea a obiectelor “adaugatoare” (în doctrina rusa) sau “adiacente”(în cea romana).La prima vedere se vorbeste despre una şi aceeaşi categorie juridica. Însă esentele ce se subînteleg prin acestea se difera încît putem suspecta obiecte juridice diferite. Astfel, doctrina sovietica (şi cea rusa) prin obiectul adaugator definesc regulile vamale de trecere a diferitor obiecte şi bunuri, adica aproximativ acelaşi ca şi obiectul nemijlocit (principal) în teoria romaneasca. Doctrina romana, la rindul ei distinge 2 obiecte adiacente: General Special Obiect juridic (general) adiacent sunt relatiile sociale a caror normala nastere şi dezvoltare este conditionata de ocrotire încrederii publice în veridicitatea şi autenticitatea documentelor vamale, fie oficiale, fie sub semnatula privata. De mentionat e ca acest obiect şi el nu este caracteristic tuturor tipurilor de contrabanda, ci doar acelor fapte savirşite cu folosirea frauduloasa a documentelor vamale. Obiect juridic special adiacent il constituie relatiile sociale privind fie regimul juridic al armelor, munitiilor şi materilelor explozive, fie refimul juridic al materialelor radioactive, al produselor toxice, fie cel al materialelor pretioase. In critica acestei pozitii poate fi adus argumentul sus pomenit. In ceea ce priveste obiect facultativ, aici opiniile sunt mai unificate. In manualele sovietice, rusesti, precum şi cele nationale ca obiect facultativ al contrabandei se numesc: securitatea publica sau cea economica a statului; viata şi sanatatea oamenilor; şistemul economiei nationale etc.- în dependenta de tipul concret al contrabandei. Iata am ajuns la cea de a doua despartitura a acestui capitol, cea referitoare la obiectul material al infractiunii de contrabanda. In privinta acestuia în literatura juridica nu se aduc asa discutii aprige cum sunt în cazul obiectului juridic, însă unele probleme totuşi au loc. Pavel Iani din Procuratura Generala rusa, considera ca obiectul material al contrabandei nu figureaza “bunurile şi alte valori materiale,” ci doar obiecte speciale – armele, substantele toxice etc. Nu accept pozitia data, bazindu-se în primul rind pe legislatia nationala, unde în al.I, art.75 CP RM, se indica ca şi marfuri, şi obiecte, şi alte valori constituie obiectul material al infractiunii de contrabandă . O alta pozitie, straina legislatiei nationale, este cea romanesca, dupa care obiectul material este orice bun (sau orice pluralitate de bunuri) care, în temeiul legii sunt supuse controlului vamal. Aceasta definire a obiectului material ar fi, cred ca, mai îngusta decît cea continuta în legislatie nationala. Mai mult ca atit, ea nu cuprinde acele obiecte care nu trebuiesc supuse controlului vamal datorita faptului ca în general nu pot fi scoase din RM, precum şi nu cuprinde obiectul material al infractiunii de contrabanda din ai. IV, art. 75 CP (în special, nereturnarea pe teritoriul RM a valorilor culturale scoase din tara, daca întoarcerea lor este obligatorie). Nu se pare corecta şi succeşiva şi pozitia Plenului CSJ a RM, dupa care obiectele materiale ale contrabandei pot fi orice bunuri, întoducerea şi scoatera carora de pe teritoriul vamal sunt interzise, limitate şi cu caracter special (p. 6 al Hotaririi). Asemenea defenirea vine în contradictie cu al. I, art. 75 CP, precum şi cu urmatorul alineat aceluiaşi punct al Hotaririi, unde se talmaceste notiunea de bunuri, nefiind cerut caracterul lor special sau limitat. Cea mai adecvata s-ar parea o defenitie data de autorii ruşi – Diacov, Ignatiev etc.: Obiectul material al contrabandei pot servi orice bunuri sau alte valori materiale, ce sunt transportate peste hotarul de stat (în unele cazuri- cu respectarea unor alte exigente). De mentionat ca prin bunuri se înteleg marfuri ale persoanelor fizice şi juridice trecute peste frontiera vamala pentru vinzare-cumparare, schimb, arenda sau alte tranzactii economice (p. 6 Hotaririi). Prin obiecte, conform aceluiaşi punct al Hotaririi, se subîntelege orice obiect trecut peste frontiera vamala, incluşiv mijloacele de transport, valuta nationala şi straina, titluri şi obiecte de valoare, lucrulu de uz personal care prezinta valori culturale trecute peste frontiera vamala. In Hotarirea nu se talmaceste notiunea de “alte valori,” continuta în art. 75 CP. Conşider ca aceasta este datorata domeniului foarte vast a termenului dat. şi pentru care Legea stabileste un regim vamal la trecerea peste frontiera de stat. Adica, pe de alta parte se stabilesc exigente specifice fata de obiectul material al contrabandei- sa fie în sfera patrimoniala. Deci, nu pot fi obiectul material bunurile abandonate sau cele scoase din circuitul civil. Cred, ca o asemenea cerinta va fi utila şi legislatiei nationale, datorita faptului ca în asa fel se delimiteaza faptele de trecere peste frontiera a bunurilor de alte valori patrimoniale (nu pot constitui obiectul material drepturi personale, de autor, etc.), precizindu-se pericolul social ale acestora. In privinta obiectului material special (armele, droguri s.a.), scoase limitate în circuit civil, acestea se condamna de alineatele speciale, dealtfel nu constituie o crima. Cu toate acestea în legislatia noastra deja se contine o cerinta fata de obiectul material- valoarea lui trebuie sa fie de “proportii mari,” dealtfel constituie o contraventie (art. 193 CCA). Notiunea “proportii mari” se descopera în nota articolului fiind de 100 salarii minime în vigoare la momentul savirşirii infractiunii. In acest sens cerintele se întilnesc şi în legislatia altor state. De exemplu autorii ruşi mai propun ca dezvaluirea termenului “proportii mari” sa fie facuta direct în textul articolului, motivind acesta pentru şimplificarea priceperii articolului. Aceasta novela ar fi binevenita şi în CP national. Tot aici as dori sa atrag şi o clasificare a obiectului material, acceptata de mai multi autori: Obiectele, trecera carora peste granita de stat totdeauna constituie o infractiune indicata de art. 75 CP, indiferent de modul lor de trecere sau valoarea (cum sunt droguri, explozive s.a.); Obiectele, trecerea ilegala a carora constituie infractiune doar cu respectarea conditiilor stabilite de lege (tainuirea/fraudarea, proportii mari). şi o alta claşificare –legala- în: obiecte materiale generale; obiecte materiale speciale (droguri, armament etc.), însă asemenea obiecte vor fi examinate ulterior- la capitolul calificantelor. In continuare, despre unele categorii dificile de obiecte care pot (sau nu) servi ca obiectul material al contrabandei. Discutii în privinta bunurilor imobiliare ca obiectul material al contrabandei, la prima vedere ar fi lipsita de sens- neputind fi transportare, ele nu pot fi şi “trecute ilegal peste frontiera” (contrabandate). Dar la analiza alineatului III, p.5 Hotaririi CSJ se poate forma o concluzie contrara- bunurile (monumentele) imobile scoase de pe teritoriul vamal al RM fara avizul Parlamentului formeaza şi ele obiectul material al contrabandei. In aceasta privinta ar fi utila adusa precizarea facuta de generalul roman F. Sandu: “… bunurile imobile nu pot forma obiectul material al infractiunii de contrabanda daca sunt imobile prin natura lor. Bunurile imobile (…) prin destinatie şi prin incorporare (…) pot constitui obiectul material în ipoteza, spre exemplu, în care au fost desprinse din bunul imobil în care erau încorporate şi, apoi, sustrase regimului vamal, prin trecerea lor peste frontiera…” Acelaşi autor, cu justetea, mentioneaza ca: “nu formeaza obiectul material al contrabandei persoanele, fiintele umane, deşi oamenii aflati în viata pot fi aduşi la conditie de lucruri comerciabile prin punerea sua tinerea într-o stare de dependenta integrala.” Acesta este doar o ipoteza abstracta, fiindca fapta penala de sclavie este mai mult o infractiune “exotica” în realitatile contemporane în tara noastra. şi chiar trebuie sa constituie un obiect material al infractiunii, datorita pericolului social sporit al fenomenelor date. Cu toate acestea, de precizat, ca cadavru inhumat, fiind un bun incorporat unui imobil (pamîntului) nu poate forma obiectul material al contrabandei, ci doar celei de profanare mormintelor (art. 237 CP). Problematica devine, însă, aprecierea valorii cadavrului, dat fiind ca conform al.I, art. 75 CP se pedepseste doar contrabanda “de proportii mari,” iar conform al.IV- “de proportii deosebit de mari.” Urmatoarea problema ce se cere a fi ridicata este cea a contrabandei de valută straină falsă . La prima vedere nu se poate calificata drept contrabanda datorita: lipsei pericolului social însăşi a trecerii unor hirtii (de valuta falsa; lipsei obiectului infractiunii- hirtiile neintrunind (de regula)cerinta “proportii mari,” iar determinarea acestei valori dupa nominalal înscris fiind imposibila. Însă Republica Moldova prin acceptarea Conventiei Internationale din 1929 de la Geneva s-a obligat sa opreasca fatpele fabricarii şi raspîndirii valutei false a oricarui stat. Mai mult ca atit, asemenea fapte prezinta un pericol social de comitere a altor infractiuni- adica punerii în circulatie a banilor falşi (art.84 CP). Anume din acste considerente CSJ în Hotărîrea sa a accentuat că faptele date sînt infracţiuni. O alta întrebare apare în privinta contrabandei energiei, fiind un bun mobil, care prezinta o valoare economica. Conşider ca în masura în care sunt mobile şi patrimoniale, se cuprind in notiunea de “alte valori” (al.I, art. 75 CP) şi, deci, pot forma obiect material al contrabandei. Acesta mai poate fi argumentata prîn fatul ca energia poate forma un obiect material în alte infractiuni, spre exemplu, sustrageri (art. 1261 CP). O energie fara o valoare economica (de exemplu solara) nicidecum nu poate forma obiect material al contrabandei. În concluzie as vrea sa mentionez ca obiect material al contrabandei, conform art. 67, 70 CPP RM, precum şi în baza art. 46 Constitutiei RM, trebuieste confiscat. Însă, cum arata practica, uneori aceste prevederi se confunda şi nu se aplica, bunurile contrabandate nefiind confiscate. Aceste probleme, cred, partial sunt datorate reglementarii dificile a sanctiunii art. 75 CP, adica acelor norme care prescriu nemijlocit confiscarea data. Astfel, cît în reglementarea noua, atit şi în cea data de Legea din 10.IX.98 se prevede confiscarea marfurilor, obiectelor şi altor valori ce constituie obiectul contrabandei, dar în al.II-IV se prevede confiscarea averii ceea ce este, sigur, altceva. In acest sens s-a dat lamuriri partiale în p.17 din Hotarirea CSJ: trebuieste confiscata doar avera dobindita ilicit. Cu toate acestea ramîne deschisa întrebarea confiscarii (în cazurile alineatelor II-IV) a mijloacelor savirşirii infractiunii- problema ce se datoreaza doar lacunei în lege, ci nu carorva deficiente teoretice. LATURA OBIECTIVĂ 4 La capitolul “Latura obiectivă” urmează a fi examinate mai multe probleme: cele referitoare la aspectul general al acestui element al componenţei, la modul şi metoda comiterii infracţiunlor, momentul asumării, etc. Aşa fiind, capitolul este divizat în mai multe subsecţiuni. Latura obiectivă a infracţiunii din art. 75 CP se caracterizează în ptimul rînd prin două momente: Trecerea peste frontiera vamală a obiectelor contrabandei; Folosirea metodelor frauduoase de comitere a infracţiunii. TRECEREA PESTE FRONTIERA VAMALĂ A RM Prin trecerea peste frontiera vamală de bunuri se înţelege atît introducerea, cît şi scoaterea din ţară a bunurilor, sustrăgîndu-le regimului juridic vamal. Legea nr.99-XIV din 22.VII.98 a încercat să elimineze deficienţele anterior existente în formularea veche a articolului – “trecerea peste frontiera de stat (vamală) a RM.” Este vorba de fapul că frontiera de stat şi cea vamală nu coincid întru-totul: există frontiere ce au statut “vamală,” dar neavînd cel “de stat,” cum ar fi cazul unor zone economice libere sau depozitelor vamale “duty-free;” pe de altă parte există şi frontiere ce au doar statut “de stat,” neavînd cel vamal cum ar fi cazul perimetrelor unor ambasade străine în Republica Moldova. Acesta o deducem şi din definiţia legală a frontierei de stat a RM: linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul Republicii Moldova de teritoriile statelor vecine (Art.1 Legii nr.108-XIII). Astfel, situaţia în care bunurile se trec ilegal peste perimetrul Zonei Economice Libere “Expo-Business Chişinău,” se încadrează juridic în art.75 CP,iar dacă pe teritoriul unei ambasade – nu. Deasemene, nu putem vorbi de contrabanda în caxul trecerii ilicite de bunuri (chiar cele interzise) în spaţiu extraatmosferic (cosmos), acesta nefiind un “stat vecin.” Însă modificarea Codului Penal nu a cu totul aceste deficienţe, dat fiind şi al.II, art.2 Codului Vamal RM, unde totuşi se stabileşte identitatea frontierei vamale cu cea de stat, fiind necesară o modificare în acest sens. Tot în acest context de menţionat e că nu importă dacă frontiera vamală are sau nu punctele de trecere. Această precizarea este necesară în condiţiile actuale de stare transparentă a frontierelor de stat (şi celor vamale), datorată dizolvării U.R.S.S. O altă problemă aici se ţine noţiunea de “trecere.” În literatura juridică s-a afirmat că trecerea este învingerea regimurilor speciale stabilite de Republica Moldova în zone de control vamal, ci nu o traversare fizică simplă peste linia frontierei de stat. Reieşind din această definiţie se determină şi momentul asumării componenţei date. Astfel contrabanda va fi asumată pe deplin în cazul cînd bunurile deja sînt transportate peste hotarul –nu se află/se află (în dependenţă de situaţia de scoatere sau introducere) în Republica Moldova. Tentativa, însă va fi consumată în cazul trecerii frontierei a însăşi punctului vamal, noţiunea legală a cărui o găsim în art.9 al Legii nr.108-XIII cu privire la frontiera de stat: teritoriul din limitele gării feroviare, autogării (staţiei), portului (cheiului) fluvial, aeroportului (aerodromului), deschise traficului internaţional, precum şi alte locuri exres amenajate, in care se efectuiază controlul şi se autorizează trecerea frontierei de stat de către persoanele, mijloacele de transport, mărfuri şi alte bunuri. Adică dacă persoana intrat în incinta punctului respectiv, a încercat să treacă ilegal careva bunuri şi este depistată, ea va fi condamnată pentru tentativa de infracţiune, ci nu pentru o infracţiunea terminată. Pe cînd în cazul în care persoana are doar intenţia criminală, dar nemijlocit nu intră pe acest teritoriu, nici tentativa nu va exista. Cetăţeanul T. a procurat 68 de plăci din nichel, greutate totală 185 kg şi le-a ascuns sub şezutul din urmă, precum şi sub ţolul de sol. De asemenea a ascuns 111 900 rub. În acumulator (aceste fapte judecata le-a considerat ca tentativa). Pe urmă s-a pornit spre vama Sculeni, r-nul Ungheni penru a intra pe teritoriul României. Însă în acesta zidi, din cauza rîndului foarte mare, s-au întors acasă. A doua zi a încercat din nou, de data aceasta ajungînd pînă la punctul de control vamal, unde au fost depistaţi. Judecata a calificat aceste fapte după art.15/al.II, art.75 CP, adică neluînd în consideraţie prima încercare. Ca etape de pregătire, conform p.14 Hotărîrii CSJ a RM, pot fi calificate în perticular acţiunea de procurare a mărfurilor, obiectelor şi alte valori pentru trecerea ilegală pesta frontiera, amenajarea unor ascunzişuri speciale, alegerea complicelor etc. Unele probleme apar în cazul la contrabandei depistate pe o navă ce încă nu a venit în punctul de control vamal corespunzător, deoarece bunurile încă nu au ajuns la vreun control, în practica asemenea cazuri se califică ca o tentayivă de contrabandă. Consider că asemenea practică este greşită reieşind din mai multe argumente: -obiectele contrabandate au ajuns la navă totuşi trecînd o frontieră vamală – a statului de unde se scot; -conform normelor dreptului internaţional nava (civilă) se consideră de iure teritoriul aceastui stat. Astfel, odată ce nava a ieşit din portul (străin sau a Republicii Moldova) bunurile au nimerit pe teritoritoriul acestui stat. Iar după cum am arătat asemenea situaţii se califică ca o infracţiune terminată. Acestă poziţie este suţinută (şi cu alte argumente) de către alţi autori. Aşadar, s-a analizat primul aspect al laturei obiective a infracţiunii de contrabandă – trecerea ilegală. De fapt, sînt păreri după care numai aceasta constituie latura obiectivă a crimei date. Însă cred (şi mă bazez pe formularea actuală a articolului 75 CP RM) că aceasta nu este suficient pentru calificarea unei fapte ca fiind drept infracţiunea. Se cere expres în lege şi cel de al doilea aspect – folosirea a metodelor speciale (frauduloase). FOLOSIREA PROCEDEELOR FRAUDULOASE. Acest moment al laturei obiective, fiind foarte contravers, este şi mult discutabil. Astfel, în doctrina rusească se stabilesc 3 metode generale de comitere a infracţiunii: -trecerea în afara controlului vamal; -trecerea cu folosirea frauduloasă a documentelor vamale; -trecerea însoţită de o nedeclarare sau declarare neautentică. Spre deosebire de doctrina Republicii Moldova, aici metode sînt denumite mai concret, acesta fiind cît pozitivul, atît şi neajunsul lor. De exemplu – pot să nu includă aşa procedeu important cum este “folosirea ascunzişurilor.” Teoriile savanţilor români sînt mai diversificate în privinţa acestui element al contrabandei. O părere ar fi că unica metoda a contrabandei ar fi cea de eludare de la controlul vamal. O opinie originală deosebeşte 7 metode (“modurile de operare”) a contrabandiştilor: -nedeclararea întregii cantităţi de bunuri transportate; -declararea nereală a calităţii materialelor sau bunurilor prin prezentarea unor certificate cu conţinut fals, eludîndu-se astfel normele prohibitive de trecere peste frontiera; -prezentarea la organele vamale a unor certificate de origine a mărfii, conţinînd date nereale, obţinîndu-se astfel scutiri vamale; Procedeul des folosit, profitîndu-se de acordul economic existent între România şi Republica Moldova, care scuteşte de taxe importuri în România de mărfuri produ-se în Republica Moldova. Contrabandiştii, cu toate că importă produsele din alte state, întocmesc documente false care atestă provenienţa lor din Republica Moldova, în felul acesta eludînd datoriile cuvenite. -introducerea sau scoaterea din ţara de mărfuri pentru care se percep taxe vamale foarte ridicate, dar ambalate în structuri care atestă alte mărfuri, pentru care se percep taxe mai mici; -atestarea fictivă (pe calea unor documente false) că mărfurile, importate temporar au fost scoase din ţara, în realitate însă, acestea fiind vîndute; -introducerea sau scoaterea din ţara de mărfuri pe cale maritimă (fluvială) prin ondosarea în fals a conosamentelor nominative; -diminuarea artificială a valorii mărfurilor exportate sau importate. Doctrina RM actuală se ţine totuşi de poziţii mai clasice. Conform acestei poziţii se deosebesc 2 metode generale de comitere a contrabandei: Eludarea de la controlul vamal. În defenirea acestui mod de comitere a contrabandei apar multiple probleme. Astfel, noţiunea Curţii Supreme de Justiţie a eludării controlului vamal ar fi următoarea: intrarea sau ieşirea din ţară prinalte locuri decît cele destinate pentru aceasta sau în afara orelor de control vamal (p.6 Hotărîrii). Asemanea înţelegere a restrîns sensul noţiunii de “control vamal,” care mai include verificarea documentelor şi informaţiilor necesare, perchiziţia (vamală) a persoanelor şi autovehicolelor, precum şi contolul contabil depozitetelor vamale, zonelor economice libere şi foarte multe altele. Adică o neprezentare a bunurilor, dar în timpul cuvenit şi în locul respectiv nu se cuprind de noţiunea dată. De aceea evidentă este substituirea acestui termen cu vreun altul. Dar nu trebuie acceptată şi cealaltă extremă a doctrinei – prea largă – cum este poziţia savanţilor româneşti. Astfel, eludarea aici include în sine: împiedicarea sau zădarnicirea efectuării controlului vamal a mărfurilor; împiedicarea sau zădarnicirea verificării documentelor de vămuire; împiedicarea sau zădarnicirea aplicării tarifului vamal de export sau de import; împiedicarea sau zădarnicirea luăriila evidenţă a mărfurilor exportate (sau importate). Consider că nu toate aceste acţiumivor constitui sensul termenului “eludarea.” Referitor la locul comiterii infracţiunii de contrabandă, se mai poate de precizaturmătoarele. La fiecare punct de control vamal sînt determinate terenuri concrete de petrecere acestuia (de exemplu – sălile sau camere de inspecţie vamală). Respectiv latura obiectivă examinată se va manifesta şi în trecerea mărfurilor în afara acestor terenuri, cum ar fi cazul aruncării genţilor cu mărfuri peste barajele ce delimitează teritoriul punctului de control vamal, sau cel al aruncării în mare (fluviu) amărfurilor pentru ca să fie ridicate ulterior, după trecerea controlului vamal. În acest context aş vrea să aduc o critică unor poziţii existente, referitoare la locul săvîrşirii infracţiunii de contrabandă. Astfel, autorul rus, Zdravomîslov, afirmă că locul obligatoriu comiterii contrabandei este punctul de control vamal – cerinţă ce nu se respectă în cazul contrabandei prin eludarea. Savantul român F. Sandu, la rîndulsău ajunge la concluzia că contrabanda se comite doar în alte locuri decît cala stabilite pentru controlul vamal – exigenţa nneîndeplinită în celelalte cazuri. Referitor la timpul savirsirii infracţiunii, acesta, în cadrul eludării, se consideră orice vremea (de lucru a punctului de control vamal sau nu) cît acesta nu-şi îndeplineşte (legal) funcţiile sale (de exemplu – timpul de odihnă). De asemenea se va considera contrabanda şi trecerea peste un punct de control vamal ce a fost închi temporar printr-o hotărîre a Guvernului. Tainuirea de la control vamal. Procedeul mult mai des folosit este cel de tăinuire a bunurilor trecute ilegal peste frontiera. Însă aceast procedeu este foarte complex, incluzînd în sine mai multe metode. Reieşind din articolul 75 CP RM putem diferenţia numai 2 metode de acest gen: -folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală ; -nedeclararea sau declarare neautentică în documente vamale sau în alte documente de trecere a frontierei. Însă dacă apelăm la practica judiciară, în special p.6 Hotărîrii CSJ a RM, mai observăm şi alte metode de comitere a crimei. Examinarea acestora va fi făcută, deci, prin prisma defenirii legale a noţiunii de “tăinuirea.” 1. Prezentarea la organul vamal drept temei pentru trecerea bunurilor a documentelor false, obţinute pe cale ilegală, sau a documentelor care servesc temei pentru trecerea altor bunuri. În Hotărîrea CSJ a RM este tălmăcit sensul tuturor noţiunilor principale, altele fiind găsite în doctrina. Astfel: Prezentarea – înseamnă întrebuinţarea efectivă a unuia sau mai multor documente vamale privind bunuri. Nu este, deci, suficient pentru întrunirea acestei noţiuni simpla deţinere în vederea folosirii eventuale ale acestora. Se cere servirea acestuia prin depunere, prin înfăţişarea documentului ca mijloc de dovadă legală. Document fals este documentul totalmente fabricat, fals sau originalul, în care sînt introduse informaţii denaturate (de exemplu – pe calea nimicirii unei părţi, introducerii în el a informaţiilor suplimentare ş.a.m.d.). Unica observaţie ce aş face acestei terminologii ar fi golosirea cuvîntului “original” – adică incluzînd în categoria documentelor false şi a celor formularele cărora au fost eliberate legitim, însă completate ulterior cu date false – categoria ce se atribuie la documente care conţin date neautentice, fiind o categorie separată. Document nul este documentul obţinut pe cale legală, însă din anumite cauze şi-a pierdut valabilitatea 9de exemplu – a expirat termenul de valabilitate). Document obţinut pe cale ilegală este documentul obţinut de persoana interesată : -prezentînd în calitate de temei pentru aceasta a datelor vădit false sau a documentelor contrafăcute; -sau obţinut în urma abuzului unei persoane cu funcţii de răspundere, care s-a folosit de situaţia de serviciu, sau din neglijenţa acestei persoane la eliberarea documentului. Documentul care conţine date neautentice este documentul care în realitate este autentic, însă în care sînt introduse informaţii ce nu corespund realităţii. dar deoarece legea Doctrina rusească mai deosebeşte încă o caregorie de documente din acest rînd: documentul care serveşte temei pentru trecerea altor mărfuri – adică documentele practic legale, cu respectarea exigenţelor legale, dar referitoare la alte bunuri decît cele ce se trec peste frontiera. De menţionat e că în literatura juridică nu se face o aşa mare diferenţiere a noţiunii de “document fals,” acesta fiind unica – orice entitate care constituie înscris, susceptibil să genereze consecinţe juridice în sfera raporturilor vamale, dar în exactitatea cărora adevărul este alterat (denaturat). Însă pe de altă parte se menţionează că acesta poate fi: oficial – orice înscris care emană de la autoritate sau instituţie publică, sau aparţine unei astfel de instituţii; private – orice înscrisuri, care fără a fi oficiale emană sau aparţin unui particular, care constituie un titlu (un instrument) detinat să facă dovadă unui derpt privat. Nu se cuprind de noţiunea “ documentele false” răboajele (jetoanele) falsificate neavînd sensul de ” document” în accepţiunea contemporană. Latura obiectivă respectivă va fi împlinită şi în cazul folosirii pentru sustraferea bunurilor de la controlul vamal a unor documente false deja folosite, chiar dacă folosirea respectivă persoana a mai fost pedepsită. Aceasta e pentru că legiuitorul a conceput aceste documente ca mijloace “frauduloase,” fără a deosebi dacă ele atrag sau nu prin ele la răspundere penală. 2. Nedeclarare sau declarare neautentică. Acestă metodă de comitere a contrabandei poate fi diferenţiată în mai multe aspecte, submetode. Examinarea lor va fi treptată. Forma clasică a tăinuirii, cît şi a contrabandei în genere, este prezentarea pentru control vamal a buunurilor ce se trec peste frontiera vamală pe o cale ce impiedică examinarea şi constatarea lor. Prin asemenea prezentare se subînţelege ascunderea fizică a obiectelor trecute astfel încît persoana ce efectuiază controlul vamal nu le poate depista prin acţiuni de control obişnuit, precum şi transportarea în locuri de acces restrîns. Nu sînt de accord cu opinia unor practicieni, după carepoate fi considerată ca prezentate pe cale ce împiedică constatarea faptele de trecere a unor obiecte în cupeuri de serviciu (în transport feroviar), deoarece vameşii au acces liber (în condiţii legale) şi la aceste încăperi. Nedeclararea intenţionata în declaraţia vamală şi alte documente, care urmează să fie prezentate controlului vamal. Conform p.6 Hotărîrii CSJ această formă înseamnă neprezentarea în modul stabilit a informaţiilor (prin acesta se deosebeşte de prima formă) precise despre aceste mărfuri, obiecte şi alte valori. Tot aici de precizat sensul a 2 termene: -document vamal este documentul eliberarea căruia este prevăzută de legislaţia vamală în vigoare, autentificat în modul stabilit de persoane cu funcţii de răspundere din instituţii vamale. -alte documente – documentele necesare controlului vamal, care permit trecerea peste frontiera vamală a mărfurilor şi obiectelor, ce sînt eliberate şi autentificate în instituţiile competente. Declararea datelor false despre bunurile trecute peste frontiera – este o modalitate a formei menţionate mai sus, şi înseamnă introducerea în documente vamale a unor informaţii, acestea nefiind autentice. Trebuie deosebită de altă metodă – folosirea frauduloasă a documentelor, în special a celor ce conţin date neautentice. Criteriile principale de deosebire, cred, sînt următoarele: -momentul introducerii informaţiilor în cauză – înainte sau în timpul trecerii controlului vamal; -sursa documentului ce conţine informaţiile respective – organul vamal sau altul. Trecerea efectuată cu folosirea ascunzişurilor, cu mijloace reutilate sau acomodate drept ascunziş. Aici prin ascunzişuri Hotărîrea Plenului CSJ înţelege locurile ascunse ale corpului, hainelor, obiectelor personale. Este una din cele mai discutabile forme de comitere a contrabandei. Astfel unii autori pledează pentru pedepsirea numai acelei forme a laturei obiective care se exprimă în recerea în ascunzişuri speciale. Ca argument se aduce faptul că la o navă de astăzi există cca 30 000 mii de viduri de construcţie, care pot servi drept locuri de ascundere a mărfurilor contrabandate fără ca să fie întreprinse careva acţiuni speciale de acomodare sau reutilare. Însă nu orice vid în care se trece contrabanda trebuie considerat drept ascunziş, reieşind din pericolul social al acţiunilor date. Alţi autori afirmă că deoarece în practică este greu de stabilit ce fapta prezintă pericol mai mare – trecerea în ascunzişuri sau simpla nedeclarare, precum şi de despărţit aceste două, trebuie de dezis în mod expres de aceasta forma a laturei obiective. Mă alătur totuşi de părerea clasică că folosirea oricărui ascunziş intruneşte latura obiectivă a contrabandei indiferent de situaţie, luîndu-se în vedere că acesta nu constituie vreo agravantă, ci doar o formă generală de comitere a infracţiunii. Atribuirea unor bunuri forma lator bunuri – o metodă rar folosită în practică, aplicîndu-se în principal pentru contrabandarea unar valori culturale de o importanţă deosebită. Trebuie delimitat de cealaltă forma de săvîrşire a contrabandei – folosirea (frauduloasă) a documentelor care servesc drept temei pentru trecerea altor bunuri – în acest caz se denaturează nu însuşi bunul, ci informaţiile despre acesta. Aşadar, am examinat principalele metode de realizare a contrabandei, acestea fiind confirmate şi de practica judiciară, precum şi de lege la calificarea fiecărui caz instanţa de judecată trebuie să concretizeze ce metoda concretă s-a întrebuinţat. Astfel, în sentinţa judecătoriei or. Ungheni (vama Sculeni) pe cazul cetăţeanului T. s-a constatat că contrabanda a avut loc “prin folosirea metodei care împiedică constatarea obiectelor contrabandate” adică nedeclararea. La încheierea temei rămîne doar întrebarea dacă infracţiune de contrabandă se săvîrşeşte prin acţiuni sau inacţiuni. La prima vedere probleme deosebite nu apar – deoarece contrabanda este trecerea ilegală peste frontiera vamală, ea se comite numai prin acţiuni active,