Referat Ecologiasiexploatareaanimalelor

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Ecologiasiexploatareaanimalelor si de asemenea puteti face Download Referat Ecologiasiexploatareaanimalelor

Citeste fragmente din Referat Ecologiasiexploatareaanimalelor

ECOLOGIA SI EXPLOATAREA ANIMALELOR Obiectivele urmarite: propagarea ideilor contemporane de rezonanta majora: integralitate, globalitate, echilibru.   Omul modifica mediul în folosul sau (exploatarea animalelor), dar optimizarea cooperarii dintre om si natura este realizata de ecologie, care semnifica gospodarirea rationala a resurselor prin care biosistemele îsi perpetueaza existenta pe planeta noastra. Ecosistemele fermelor de crestere si exploatare a animalelor se caracterizeaza în urma unor analize asupra structurii, energiei, lanturilor alimentare, interactiunii dintre specii etc. În cadrul acestora, solutiile optime de realizare a zooproductiilor se obtin cu ajutorul tehnicilor de modelare. Deci zootehnia este o stiinta moderna - se adreseaza si gândirii abstracte.     Populatii geografice si ecologice Ambele populatii corespund diverselor categorii de habitat fata de care s-au adaptat si continua sa se adapteze cu modificarile mediului biologic. Deci, fiecare populatie este o forma concreta a speciei, consolidata filogenetic (din punct de vedere istoric), ce acumuleaza modificari care duc la îmbogatirea bazei ereditare a indivizilor. Aceasta teorie a lui Darwin a fost confirmata de Eqstein, Botnariuc, Banarescu si altii prin diferite exemple. Astfel, s-a sustinut ca asinul (E.asinus) s-a diferentiat ca subspecie din Equus pe continentul african; camila cu o singura cocoasa (C.dromaderius) este subspecie a camilei cu doua cocoase (C.bactrianus), adaptata la climatul uscat si fierbinte din Sahara; de asemenea, cele doua subspecii de bizoni - european si nord european. Aceasta demonstreaza ca bariera teritoriala ce scindeaza specia în populatii nu este obstacol de netrecut. Particularitatile unei populatii (chiar mutatii) se raspândesc - datorita genelor "flow" - peste tot arealul speciei, mentinând unitatea acesteia. Componenta genetica a unei populatii, care reprezinta forma de baza prin care supravietuieste specia, depinde de doi factori antagonisti : - selectia sub influenta factorilor locali de mediu, care favorizeaza pe unii indivizi si înlatura pe altii; - aportul de gene noi prin intermediul indivizilor din populatiile vecine. De exemplu, cervidele si suidele salbatice au areal larg si trecut îndepartat de existenta. Prin capacitatea lor de adaptare la diferite zone de climat, animalele se pot diviza în "tipuri climatice" (populatii ecologice); se deosebesc prin modificari fiziologice datorate influentei climatului (temperatura, umiditatea si hrana). "Marile zone de raspândire a animalelor si plantelor pe glob întrunesc specii apartinând regnului animal si vegetal care au trasaturi biologice comune - aceleasi preferinte pentru temperatura si umiditate, sincronizarea perioadelor optime de reproducere si alte fenomene vitale. Interdependenta dintre speciile unui asemenea complex se manifesta prin aceea ca ele alcatuiesc împreuna o biocenoza bine echilibrata în care patrunderea unei alte specii ar produce dezechilibrari greu compensabile" . Modificarea brusca a conditiilor de existenta (framântarile scoartei pamântesti, racirea climei) a constituit o proba a rezistentei legaturilor din cadrul biotopurilor afectate; fauna a urmat de obicei flora, migrând din zona temperata spre tropicala, în directia sud-vest; s-a ajuns la disparitia multor specii, dar si la o extindere substantiala a arealului altora; tendinta de refacere a echilibrului biologic a constituit unul din motivele expansiunii speciilor. Noile raporturi, care s-au stabilit între speciile animale si vegetale, au imprimat trasaturi ecologice comune atât faunei cât si florei din zona nou cucerita. Aceasta situatie a determinat împartirea globului terestru în zone zoogeografice. Raspândirea faunei terestre s-a facut dupa zonele de vegetatie si zonele termice. În conditiile tarii noastre ne intereseaza zona temperata (sunt 5 zone termice: arctica, boreala, temperata, subtropicala si tropicala; primele doua au climat permanent umed, celelalte se pot împarti - fiecare - în câte trei regiuni: umeda, semiarida, arida). Aceasta - avantajata de un climat ce permite un sezon lung de vegetatie, cu ploaie suficienta si ierni blânde - se caracterizeaza prin vegetatie pluristratificata, unde padurea cedeaza treptat în favoarea stepei: pentru Europa stepa propriu-zisa, pentru Africa savana, pentru America de Nord preeria si America de Sud pampasul; se deosebesc între ele prin particularitati ecologice. Animalele domestice, la început, erau mici populatii sustrase din mediul ecologic natural; modificându-se conditiile de întretinere s-au transformat în sensul dorit de om.   Structura ecosistemelor: relatia sol - planta - animal - om Omul modifica mediul în folosul sau, determinând devieri de la legile naturale (de exemplu: exploatarea animalelor). Optimizarea cooperarii om - natura o realizeaza ecologia, care semnifica gospodarirea rationala (conform cu legile vietii) a resurselor prin care biosistemele (indiferent de complexitate) îsi pot perpetua existenta pe planeta noastra. Relatia fundamentala, ce se regaseste si în domeniul exploatarii animalelor, este raportul viu: neviu; viul este reprezentat de individ, populatie, specie, biocenoza, iar neviul de masini, utilaje etc., necesare pentru exploatarea corespunzatoare a animalelor. Zootehnia moderna (Gruia R. si Pastârnac N., 1991) este "câmpul cercetarilor de sinecologie (grecescul syn = împreuna), daca se tine seama de complexitatea biocenozelor existente la nivel supraindividual" (de exemplu: nivelul populational al animalelor de ferma). Ierarhizarea organizatorica a materiei este ramificata ( HYPERLINK "http://www.ase.ro/ciedd/zootehniemaria/newpage1.htm" figura 3.1 ) si de aici ne dam seama de importanta deosebita pe care o au caracteristicile animalului de ferma în angrenajul ecosistemului zooproductiv. Ecosistemele fermelor de crestere si exploatare a animalelor pot fi caracterizate analizând structura, energia, lanturile alimentare, interactiunile dintre specii s.a., putându-se astfel diferentia ecosistemele naturale de cele artificiale. De regula, straturile constitutive ale ecosistemului sunt permanente.  Analizând structura trofica, constatam ca este interesanta cu cât se accentueaza interventia omului în ecosistem (de exemplu: agroecosistemele - HYPERLINK "http://www.ase.ro/ciedd/zootehniemaria/newpage2.htm" figura 3.2 ). În ecosistemele naturale, cresterea populatiilor unui nivel trofic este reglata de controale ecologice (de exemplu: controlul carnivorelor asupra erbivorelor). În agroecosisteme, sarcina reglatoare o are omul. De exemplu: erbivorele domestice, prin scoaterea lor de sub controlul retelei trofice a ecosistemelor naturale, prin înmultirea lor excesiva si suprapasunat, duc la distrugerea pajistilor (ecosisteme seminaturale). Rezultatul este degradarea biotopurilor în cauza datorita dezechilibrului dintre productia vegetala si reducerea posibilitatilor de regenerare a vegetatiei, pentru ca a fost consumata în exces. Ca urmare, efectivul populatiei (indiferent de beneficiarul piramidei trofice) nu poate creste la infinit, deoarece suprafetele, volumele si productiile ecosistemelor date sunt limitate (Puia I. si Soran V., 1987, citati de Gruia P si Pastîrnac N., 1991). Transferul de energie (circulatia energiei între organismele ecosistemului) se realizeaza la nivelul substantelor organice, care înmagazineaza energia în structura lor ca energie chimica potentiala. Transferurile energetice organism-mediu sunt extrem de complexe. De exemplu, luând în considerare radiatia solara, fiecare organism viu absoarbe sau reflecta radiatii solare; exista diferente de absorbtie între vacile Holstein (negre) si cele Shorthorn (albe); diferente exista si în privinta marimii suprafetei expuse. Eficienta distribuirii energiei în ecosistem este data de consumul (lantul trofic) proportional si succesiv, iar stabilitatea ecosistemului este data de consumul rapid si pe mai multe cai a energiei stocate sub forma de substanta organica. Controlul exercitat de catre om asupra agroecosistemelor duce la mentinerea stabilitatii si diversitatii, prin cheltuirea suplimentara de energie. Resursa principala de actionare a factorului uman (Gruia R. si Pastîrnac N., 1991) asupra ecosistemelor este "informatia", care mijloceste si realizeaza aceasta relatie, atât prin decizii cât si prin executie. Astfel, pentru realizarea unui standard de viata relativ ridicat, factorul uman trebuie sa asigure structura terenului pe cap de adult, dupa cum urmeaza: 40% suprafata naturala, 30% suprafata agricola, 20% paduri economice, 10% constructii (Ionescu Al. si colab., 1989, citat de Gruia R. si Pastârnac N., 1991). . Ecosistemul zooproductiv Gruia R. si Pastârnac N. (1991) definesc ecosistemul zooproductiv ca fiind o formatie biologica, o unitate spatio-temporala, un nivel de organizare a materiei vii ce nu poate exista în afara legaturii cu mediul; în acelasi timp este si ansamblul de procedee desfasurate într-o succesiune pe fluxul componentelor sale, în vederea transformarii materiei prime (furajul) în produse animale utile. Functionarea ecosistemului este posibila prin studierea mecanismelor cibernetice de reglare (de exemplu: nutritia în lantul trofic, HYPERLINK "http://www.ase.ro/ciedd/zootehniemaria/newpage3.htm" figura 3.3 ); solutiile optime de realizare a zooproductiilor se obtin cu ajutorul tehnicilor de modelare. Draganescu C.(1981) a afirmat ca "zootehnia depaseste astfel stadiul unei stiinte care se adresa mai mult ochiului si memoriei auditive sau vizuale, devenind o stiinta moderna, ce se adreseaza si gândirii abstracte, capacitatii de a întelege sintetic procesele din ferma, desfasurarea lor în timp si spatiu, asa cum ochiul nu o poate sesiza". . Ecologia mamiferelor Singurele animale care s-au adaptat la toate mediile de pe Terra sunt mamiferele, vertebratele cele mai evoluate. Rezistenta de supravietuire este data de urmatoarele caractere: sunt homeoterme; sunt protejate de blana; encefalul este foarte mult dezvoltat; au reflexe rapide; nasc pui vii, pe care-i hranesc cu lapte. Aria lor de raspândire se întinde pâna la altitudini de 6000 m si temperaturi de (+40oC) – (-68oC); pot supravietui atât în apa cât si terestru. Ecologii grupeaza mamiferele în mai multe categorii:   carnivorele (îsi schimba biotopul); mamifere subterane; mamifere acvatice,de exemplu nurca: are parul scurt si des; mamifere zburatoare: si-au modificat auzul, utilizând ultrasunetele în orientare. Ecologia pasarilor Pe parcursul evolutiei, adaptarile pasarilor la conditii de trai si regimuri (alimentare) de hrana au fost diferite. Adaptarile au influentat întregul organism: înfatisarea externa, structura interna si comportamentul. Ies în relief: culoarea penajului, conformatia picioarelor, aripilor si ciocului. Referindu-ma la pasarile acvatice, acestea au urmatoarele caractere comune: paniculul adipos este dezvoltat în hipoderma. Anzeriformele reprezentative pentru zootehnie sunt ratele si gâstele, care parasesc apa pentru a-si cauta hrana si pe uscat; unele rate sunt excelente scufundatoare. Aceasta grupa de pasari au ciocul prevazut pe laturi cu dinti cornosi pentru a putea prinde animalele mici si lunecoase, iar apa intrata în gura odata cu hrana sa se poata strecura în exterior. Pasarile de stepa s-au adaptat la câmpii deschise, aride, unele renuntând la zbor si devenind alergatoare, cu modificarile de rigoare (strutul). În cazul stepei noastre, dropia este adaptata atât la zbor cât si la alergat, are penajul brun-cenusiu, culoare de protectie (culoarea stepei). Bune zburatoare ale stepei, din punctul nostru de vedere, sunt prepelitele, care zboara repede deasupra pamântului, alearga bine si au culoare de protectie, ascunzându-se de dusmani în tufisuri si ierburi; hrana preferata o constituie lastarii tineri ai plantelor, semintele de ierburi, viermii, insectele si melcii. Galiformele sunt pasari putin adaptate la tufisuri si paduri (cocosul de padure, curcanul), se hranesc de obicei vegetal (cautând hrana în arbori si pe pamânt), odihna si somnul petrecându-se pe crengile copacilor sau în cuibul de pe sol. Si pasarile domestice, de curte, din aceasta familie pot "zbura usor" sau "sari", pentru a se urca sau coborâ din cuib, pentru a ajunge la hrana (sistemul extensiv sau gospodaresc de crestere). 쥁`