Referat Papagalii

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Papagalii si de asemenea puteti face Download Referat Papagalii

Citeste fragmente din Referat Papagalii

Preţuite păsări de colivie de mii de ani, cele aproximativ 341 de specii de papagali alcătuiesc o familie deosebită de păsări, răspândite în principal la tropice şi în emisfera sudică. Papagalii sunt un grup străvechi de păsări, fără rude apropiate cunoscute. Până nu de mult, se credea că turturelele sunt cele mai apropiate rude ale papagalilor, dar analiza ADN-ului lor, substanţa chimică ce poartă codul genetic dintr-o generaţie în alta, indică faptul că papagalii ar putea fi mai strâns înrudiţi cu bufniţele, cucii, lăstunii şi pescăruşii albaştri. Trăsături distincte Trăsătura cea mai distinctă a papgalului este ciocul. Acesta constă dinr-o mandibulă superioară puternic curbată în jos peste o mandibulă inferioară mai mică, curbată în sus. Deasupra mandibulei superioare este ceroma, o porţiune fără pene in care se deschid nările. Ciocul papagalului are mobilitate şi forţă foarte mare, datorită structurii sale unice. Mandibula sa superioară este ataşată de craniu printr-o articulaţie specială, atât de flexibilă încât pasărea poate şă-şi deschidă mandibulele foarte larg. Papagalul îşi poate folosi ciocul în multe scopuri, de la acţiunile delicate de curăţire a penelor sau de hrănire a puilor, pănă la spargerea celor mai tari seminţe şi nuci. Papagalii sunt căţărători agili, croindu-şi drum printre cele mai mici ramuri ale coronamentului pădurii pentru a profita de belşugul de fructe, flori şi seminţe, pe care multe alte vietăţi de mărime similară nu le pot atinge. Ei îşi folosesc ciocul şi ca pe un al treilea picior în timp ce se caţără, folosindu-l ca pe un cârlig pentru a se fixa pe o creangă şi apoi, cu mişcări coordonate ale gâtului musculos şi ale picioarelor înaintează de pe o crengă pe alta. Mulţi papagali sunt printre păsările cele mai viu colorate şi mai spectaculoase, chiar şi speciile cu un penaj mai mohorât, brun, cenuşiu sau negru au o pată strălucitoare de pene roşii sau galbene. Papagalul curcubeu din Australia, Noua Guinee şi Indonezia Şi-a primit numele datorită coloritului uimitor al penajului albastru, portocaliu, galben şi verde. Majoritetea papagalilor sunt, însă în principal verzi şi, în ciuda strălucirii penelor lor, această culoare le asigură un camuflaj excelent pe fondul frunzişului pădurilor. Petele de pene viu colorate estompează conturul papagalului şi în consecinţă, îl ajută să se ascundă de prădători . Papagalii petrec mult timp curăţindu-şi penele cu ciocul, pentru a le menţine într-o formă cât mai bună. Penele capului se murdăresc de fructe coapte, nectar şi alte tipuri de hrană, şi de aceea papagalii şi-au dezvoltat ritualuri prin care o pasăre curăţă penele alteia, mai ales cele ale capului. Grupuri de papagali Exista trei grupuri distincte în familia papagalilor. Păsările cacadu, întâlnite în Australia, Noua Guinee şi insulele din apropiere, se disting cu uşurinţă prin creasta lor proeminentă, pe care o etalează când sunt alertaţi sau în timpul ritualului de împerechere. Papagalii lory şi lorykeet trăiesc în habitatele păsărilor cacadu, şi pe insulele din Oceanul Pacific. Sunt păsări de mărimi mici până la medii, viu colorate, care se hrănesc în principal cu polenul şi nectarul florilor. coada lungă. Majoritatea mănâncă seminţe, deşi papagalul rapid se hrăneşte cu polen şi papagalii lucioşi cu fructe. Acest grup include rozele multicolore, papagalul ondulat din Australia, şi papagalul cu moţ roşu din Noua Zeelandă. Micii papagali ai smochinelor din Australia şi Noua Guinee consumă seminţe de smochine şi alte fructe, dar şi larve de insecte. Exista un grup mare de papagali întâlniţi in Africa, Asia şi Australia. Forma lor variază de la papagali robuşti cu coadă scurtă la papagali parakeet zvelţi cu coadă lungă, şi au mărimi diferite, de la micile păsări ale iubirii, cu o lungime de 13 – 16 cm, până la marele papagal eclectus, cu o lungime de 35 cm. Acest grup conţine şi papagali parakeet, inclusiv pe cel mai răspândit papagal sălbatic, papagalul cu gât inelat ( sau cu inel trandafiriu ) din Africa şi Asia. În Noua Zeelandă trăiesc trei papagali ciudaţi, deveniţi cunoscuţi sub numele dat de maori ( băştinaşii din Noua Zeelandă ). Acestia sunt kea, kaka şi kakapo. Kea are penajul verde-bronz, cu roşu-portocaliu la târtită şi sub pene. Papagalii kea, întâlniţi doar în munţii centali ai Insulei de Sud a Noii Zeelande, sunt păsări montane, care trăiesc în habitate de 600-2000 m înalţime. Papagalii kea consuma o gamă largă de alimente, inclusiv, unic la papagali, , oi moarte. Kaka este similar la înfăţişare cu kea, dar are pete mai strălucitoare de pene portocalii, galbene şi roşii. Papagalii kaka se întâlnesc în păduri, unde se hrănesc cu fructe şi insecte. Cealaltă ciudăţenie din Noua Zeelandă, kakapo, este papagalul cel mai greu din lume, masculii adesea cântărind până la 3 kg. Pasăre nocturnă şi terestră, este singurul papagal care nu zboară deloc. Acest papagal rar se hrăneşte cu ierburi, ferigi şi bulbi, si urcă şi în copaci pentru a ajunge la nectarul florilor. Papagalul african jaco este clasificat alături de doi papagali cu penaj sumbru, care se întălnesc numai în Madagascar- papagalul vasa, de culoare neagră- cafenie cu cenuşiu pe sub coadă, şi papagalul negru, care are penajul complet negru cafeniu. Ultimul grup cuprinde toţi papagalii din America tropicală, inclusiv papagalii ara. Aceste păsări au pete de piele golaşă pe faţă, decorate cu modele formate din pene minuscule, viu colorate, au ciocul mare, puternic curbat şi coada lungă. În ciuda mărimii lor, papagalii ara, au aripile lungi şi ascuţite, sunt zburători rapizi. Conurele au aspectul unor mici papagali ara . Acest grup conţine şi speciile mici, numite papagali mici şi amazoane. Amazoanele sunt papagali robuşti cu penajul verde aprins despărţit de pene strălucitoare galbene, portocalii, roşii, purpurii sau albastre. Cu aripile lor late şi rotunjite sunt capabile doar de zboruri scurte, în schimb sunt căţărătoare excelente. Habitatul Majoritatea papagalilor trăiesc în păduri tropicale şi subtropicale dese, dar există specii, precum kea din Noua Zeelandă şi cacaduul gang-gang din Australia, care supravieţuiesc în zona zăpezilor montane. Altele, precum papagalul ondulat din Australia şi pasărea iubirii a lui Fischer din Africa, trăiesc în habitate deschise, deşi rar se îndepărtează de copaci. Câteva specii, inclusiv papagalii cu coada lată din Australia, au părăsit complet adăpostul oferit de copaci. Papagalul nocturn, până nu demult considerat dispărut, trăieşte pe pajişti deşertice, iar ruda sa apropiata, papagalul terestru, trăieşte pe coastă printre dune de nisip şi prin bărăgane. Este o pasăre de noapte, ca şi papagalul nocturn. Papagalul de stâncă trăieşte pe ostroave stâncoase şi dune costale de nisip până la o distanţă de 20 km de ţărm. Hrana şi modul de hrănire Majoritatea papagalilor îşi găsesc hrana în vârful copacilor, dar unele specii, inclusiv diferiţi papagali parakeet, papagalul ondulat , păsările iubirii papagalii mici, papagalul terestru, papagalul nocturn , kea şi kakapo, se hrănesc la sol, sau aproape de sol. Multe păsări cacadu se hrănesc în copaci şi la sol, unde scormonesc după rădăcini, bulbi şi larve de insecte. Majoritatea papagalilor se hrănesc cu seminţe şi fructe, mărimea şi forma ciocurilor fiind legată de natura seminţelor pe care le pot consuma. Speciile mici mănâncă seminţe mici de flori şi ierburi, iar cele mari, papagalii ara, cu ciocurile imense şi puternice, pot sparge cele mai tari nuci din lume, ca nuca braziliană. Un papagal ara sau nu cacadu poate tăia cu ciocul un gard de sârmă. Unii papagali , îndeosebi papagalii lory şi lorykeet din Australia, sunt specializaţi pentru consumul de nectar şi polen. Viaţa socială Deşi există câteva specii, precum papagalul terestru australian, care duc o viaţă solitară, aproape toţi papagalii sunt păsări extrem de gregare (sociabile), care de obicei trăiesc în perechi, grupuri familiale, sau stoluri mai mari. Majoritatea papagalilor sunt monogami (au un singur partener), şi partenerii adesea formează perechi pe viaţă, petrecându-şi timpul împreună. Cuplurile reântăresc legătura dintre ei hrănindu-se reciproc şi curăţindu-şi unii altora penele, iar în timpul ritualurilor de curtare masculii în general se etalează în faţa partenerelor dorite, prin variate posturi şi mişcări. Prin aceste mişcări papagalul mascul îşi pune în valoare petele viu colorate ale penajului. Excepţie de la monogamie o fac kea şi Kakapo, ambii poligami (se împerechează cu mai mult de un singur partener). Masculii kea adesea sa împerechează cu mai multe femele, ajutăndu-le pe fiecare să-şi crească puii. Înmulţirea Majoritatea papagalilor cuibăresc în scorburile copacilor, uneori la înălţimi de până la 50m. Unii papagali îşi sapă singuri o gaură, dar alţii le preiau sau le fură, pe cele care înainte au aparţinut altor păsări, precum ciocănitoarele. De obicei papagalii căptuşesc scorbura cu un strat de rumeguş, dar papagalii atârnători din Asia şi păsările iubirii din Africa îşi construiesc un cuib adevărat în scorbură, folosind frunze, ierburi şi fâşii de scoarţă. Acestea sunt adunate de femelă şi transportate printre penele de la târtiţă. Unii papagali precum papagalul auriu din Australia, cuibăresc în muşuroaie de termite, profitând de căldura şi de adăpostul pe care le oferă ele. Unii papagali cuibăresc în vizuini, şi câţiva cuibăresc la sol. Papagalul călugăr din America de Sud construieşte cuiburi comunale imense din cernguţe în vârful copacilor. Fiecare pereche din colonie îşi are propriul cuib. Întregul cuib poate cântări până la 200 kg, şi au fost cazuri în care copacii s-au rupt sub gerutatea lor. Aproape la toţi papagalii femela este singura care cloceşte ouăle- pe o durată de 17-35 de zile, timp în care masculul îi asigură hrana. După ecloziune puii sunt orbi, aproape lipsiţi de pene şi neajutoraţi. La speciile mici precum papagalul ondulat, puii părăsesc cuibul la 3-4 săptămâni de la ecloziune, dar la papagalii ara mari, aceştia rămân în cuib 3 luni şi jumătate. Puii de ara devin maturi din punct de vedere sexual şi pregătiţi de împerechere la vârsta de 2-4 ani. Cu penajul său albastru, gal- ben, portocaliu, roşu şi verde, papagalul curcu- beu a primit un nume potrivit. Acesta este unul dintre cei mai răspândiţi şi mai spectaculoşi pa- gali lorry, cu 21 de specii în S-V Pacificului. Papagalul cu numele ciudat de cacaduul maioru- lui Mitchell trăieşte în Australia şi are pe piept penaj roz, similar cu al cacaduului incasilor din Australia. Papagalii pitici din Noua Guinee şi Indonezia se caţără pe triunghiurile copacilor în pădurile dese, hrănindu-se cu licheni şi insecte mici. Asemenea ciocănitoarelor, aceste păsări micuţe au dezvoltat pene caudale întărite cu rolul de proptele, care le asigura un sprijin in plus. Papagalii cu coada lată trăiesc în Australia, Noua Zeelanda ,Noua Caledonie şi Fiji. Acestia sunt papagali de mărime medie cu În estul Gabonului peste 5000 de papagali jaco africani se adună în locurile nocturne de odihnă 쥁