Referat Bolile Transmisibile Sexual

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Bolile Transmisibile Sexual si de asemenea puteti face Download Referat Bolile transmisibile sexual

Citeste fragmente din Referat Bolile Transmisibile Sexual

Ce trebuie ştiut despre bolile sexual transmisibile După cum rezultă din datele statistice oficiale, în ultima perioadă de timp morbiditatea de boli venerice este în creştere în aproape toate ţările din lume. Cu toate acestea, populaţia are în prezent impresia că bolile sexualtransmisibile practic au dispărut, că sunt uşoare şi că atunci când apar pot fi vindecate chiar de bolnavul însuşi sau de cunoscuţii acestuia, fără a fi nevoie de consultul medicului de specialitate. Concepţia menţionată este total greşită. Deşi tratamentul bolilor sexualtransmisibile este relativ simplu, acesta trebuie efectuat numai sub controlul şi îndrumarea medicului de specialitate dermato-venerolog, pentru a evita complicaţiile acestor boli, uneori destul de grave. Deaceea am considerat necesar să amintim, în cele ce urmează, problemele mai importante, pe care le ridică în prezent prevenirea şi combaterea acestor boli. Ce sunt bolile sexualtransmisibile (sifilisul şi gonoreea)? Bolile transmise sexual sunt afecţiuni care se localizează, de obicei, la nivelul organelor genitale ale femeii sau bărbatului şi care se transmit direct, prin contact sexual, sau mai rar, pe alte căi. Dintre bolile transmise sexual cele mai frecvent întâlnite astăzi sunt gonoreea şi sifilisul. Totodată, din grupa acestor boli mai fac parte – helmidioza, trihomoniaza, micoplasmoza, herpesul genital. În ceea ce priveşte agentul cauzal care determină apariţia şi evoluţia gonoreei şi a sifilisului, acesta este diferit. Gonoreea, de exemplu, se datorează unui microb care poartă numele de gonococ. Este important de ştiut că gonococul poate fi distrus în câteva minute de substanţele antiseptice obişnuite, cum ar fi nitratul de argint, formolul etc. Agentul cauzal al sifilisului poartă numele de Treponema pallidum şi are aspectul unui fir răsucit. A fost descris încă din anul 1905. Treponemele sunt foarte sensibile la căldură, deoarece temperatura de 41C le omoară. Deasemenea, o simplă spălare cu apă caldă şi săpun omoară imediat treponemele, în cazul în care acestea se află la suprafaţa pielii (în primele 15-20 minute de la contactul sexual infectant). Reiese din cele arătate mai sus că atât gonococul, cât şi Treponema pallidum sunt puţin rezistente la mediul exterior şi la antisepticele obişnuite. Aşa se explică faptul de ce principala cale de transmitere şi răspândire a bolilor venerice o constituie contactul sexual cu persoane bolnave. Care sunt primele semne ce ne pot orienta în recunoaşterea sifilisului şi gonoreei Recunoaşterea primelor semne este importantă, deoarece permite prezentarea la medic în primele zile de boală. Aceasta atrage după sine atât avantajul unei vindecări rapide şi sigure, cât şi înlăturarea pericolului de transmitere a bolii la alte persoane. În cazul gonoreei bărbatul are în prima şi a doua zi după contactul cu persoana bolnavă o senzaţie de mâncărime şi furnicături de-a lungul canalului urinar. În a treia şi a patra zi de la contactul infectant se constată apariţia unei secreţii purulente, de culoare galbenă-verzuie, care se elimină prin canalul urinar. În această perioadă, bolnavul are la urinare o senzaţie cu totul neplăcută şi foarte greu de suportat, manifestată prin durere şi usturime. În cazul sifilisului, după contactul cu persoana bolnavă urmează o perioadă de 3-4 săptămâni de linişte aparenţă, în care bolnavul nu observă nimic vizibil la nivelul organelor genitale. După o perioadă de linişte, menţionată mai sus, apare şancrul sifilitic, ca o mică zgârietură, pentru că după câteva zile să se extindă, căpătând aspectul unei ulceraţii de formă rotundă sau ovală, tare şi nedureroasă la palpare. Când şancrul sifilitic se formează pe pielea penisului sau a organelor genitale feminine, el este, de obicei, acoperit şi de o crustă. Trebuie reţinut un lucru foarte important, şi anume, că şancrul sifilitic nu este dureros. De aceea bolnavul continuă să aibă contacte sexuale şi nu se prezintă la medicul de specialitate, preferând să se trateze singur. Şancrul se închide de la sine chiar fără tratament destul de repede. Boala însă nu se vindecă, deoarece agentul cauzal al sifilisului pătrunde în organism chiar înainte de apariţia şancrului sifilitic. Unii fac o mare greşeală, căutând să se trateze singuri, îndeosebi în caz de gonoree cu diferite medicamente, în special cu antibiotice, dar numai medicul poate aprecia cantitatea de antibiotice pe care trebuie să o administreze bolnavul. Desigur că în astfel de situaţii apar rezultate nefaste ale tratamentului efectuat fără indicaţia şi supravegherea medicului dermatovenerolog. În primul rând, folosind o cantitate insuficientă de antibiotic, microbii gonoreei devin rezistenţi la medicamentul utilizat, deoarece acesta nu este administrat la anumite intervale de timp şi într-o anumită doză, care poate fi fixată şi urmărită cu competenţă numai de medicul dermato-venerolog. În al doilea rând, există pericolul ca antibioticul folosit să nu fie tolerat de organismul bolnavului respectiv, ceea ce duce la o alergie medicamentoasă, manifestată uneori prin mâncărimi ale pielei, punând, câteodată, în pericol chiar viaţa. Dacă antibioticul este folosit într-o cantitate mai mare decât prevăd indicaţiile medicale, se poate produce o intoxicaţie medicamentoasă, manifestată prin temperatură, senzaţie de arsuri la stomac, scaune diareice etc. În al treilea rând, folosirea la întâmplare a antibioticelor poate determina dispariţia, în cea mai mare parte, a simptoamelor supărătoare pentru bolnavi, deşi microbul rezistă să vieţuiască în organism. Acest fapt poate duce, pe de o parte, la împrăştierea microbului în organism, iar pe de alta, la extinderea bolii la persoane sănătoase, cu care bolnavul a avut raporturi sexuale în această perioadă. În sfârşit, gonoreea tratată la întâmplare de persoane necompetente sau de bolnavul însuşi, cu greu se mai poate vindeca, chiar dacă este tratată, de această dată, de un medic specialist dermato-venerolog. Dacă în perioada premergătoare apariţiei şancrului bolnavul urmează un tratament cu antibiotice, fie pentru altă boală, fie pentru o presupusă boală venerică, fără recomandarea medicului, şancrul sifilitic poate să nu mai apară. Chiar şi în aceste cazuri, treponema trece în sânge, persoana respectivă putând face boala fără a fi în cunoştinţă de cauză, fapt care este şi mai periculos, deoarece nu se iau măsuri de apărare împotriva extinderii bolii. În astfel de cazuri, numai examenul serologic este salvator. Primele semne clinice de boală pot să apară în cazurile amintite după 3-5 luni de la contactul infectant, ceea ce impune aplicarea unui tratament îndelungat în afară de faptul că în acest timp bolnavul poate împrăştia boala la un mare număr de persoane care sunt, în genere, greu de identificat după trecerea unei perioade atât de lungi. Cum se transmit gonoreea şi sifilisul de la persoanele bolnave la cele sănătoase ¾ è Atât gonoreea, cât şi sifilisul se transmit de la omul bolnav la cel sănătos, în marea majoritate a cazurilor, prin contacte sexuale cu parteneri necunoscuţi sau relativ puţin cunoscuţi. În cazul gonoreei, în mod practic, molipsirea are loc atât în formele acute, cât şi cronice de boală. Factorul cel mai important în răspândirea cazurilor de gonoree este reprezentat de femeile cu contacte sexuale multiple, care de cele mai multe ori nu-şi dau seama că sunt bolnave, întrucât la acestea gonoreea nu evoluează cu semne supărătoare (usturime sau durere), ca în cazul bărbaţilor. În ceea ce priveşte răspândirea sifilisului, adevăratele izvoare de răspândire a acestuia sunt reprezentate de şancrul sifilitic (în sifilisul primar) cât şi de leziunile ulcerate din perioada secundară, foarte bogate în treponeme. Mai există însă şi alte moduri de contaminare, mai rar întâlnite, în răspândirea acestor boli. Astfel, de exemplu, gonoreea se poate transmite de la mamă la nou-născut în timpul naşterii, provocând oftalmia gonococică. În alte cazuri este vorba de o vulvo-vaginită infantilă – gonoree localizată la organele genitale ale fetiţelor de vârstă preşcolară, infecţia fiind transmisă fie de la părinţi, fie de la alţi copii bolnavi, prin oliţe de noapte, closete sau chiar jucării. Totodată remarcăm faptul că transmiterea sifilisului de la o persoană bolnavă la una sănătoasă se poate face în mod excepţional şi în afara contactului sexual, prin intermediul unor obiecte contaminate (tacâmuri, obiecte de toaletă), prin sărut (în cazul persoanelor cu leziuni ulcere bucale etc.). Acest mod de transmitere se întâlneşte în exclusivitate la copiii infectaţi de părinţi, rude. În cursul perioadei secundare a sifilisului sunt contagioase nu numai leziunile ulcerate, dar şi unele lichide ale organismului (sângele, laptele, sperma etc.) venite întâmplător în contact cu pielea unei persoane sănătoase. Cum se pot preveni bolile transmise sexual? Prin evitarea rapoartelor sexuale întâmplătoare cu persoane necunoscute. Ce trebuie de făcut în cazul expunerii riscului îmbolnăvirii de o boală transmisă sexual Chiar cu riscul de a repeta, considerăm mai întâi necesar să se ştie, că orice contact sexual întâmplător cu o persoană necunoscută sau puţin cunoscută, oricare ar fi aparentele, poartă în sine pericolul îmbolnăvirilor de o boală transmisă sexual. De aceia, pentru a nu pune în pericol sănătatea, trebuie neapărat evitate astfel de contacte. Dacă actul sexual a avut loc, fiecare din cei în cauză trebuie să ia următoarele măsuri: Imediat după contactul sexual şi nu mai târziu de 15-20 minute este absolut necesar ca atât bărbatul, cât şi femeia să recurgă la o spălare atentă şi prelungită a organelor genitale şi a pielei înconjurătoare cu apă şi săpun. După uscare, aceste părţi vor fi unse cu o pomadă antiseptică ce poate fi recomandată, în prealabil, de medicul dermato-venerolog. Pentru a evita infecţia canalului urinar la bărbaţi, se va avea grijă ca în aceeaşi perioadă de timp (15-20 minute de la contact) să se facă o spălătură, storcând deasupra meatului urinar un tampon îmbibat cu o soluţie antiseptică ce poate fi, deasemenea, recomandată în prealabil de către medicul dermato-venerolog. La femeie dezinfecţia organelor genitale va trebui completată printr-o spălătură vaginală cu o soluţie antiseptică, recomandată de medicul dermato-venerolog pentru a preveni infecţia vaginului sau a colului uterin. Este, de asemenea, absolut necesar ca cei doi parteneri să se folosească, cel puţin 3-4 săptămâni de la contactul sexual, antibiotice. După contactul sexual cu o persoană necunoscută sau puţin cunoscută, orice secreţie sau usturime a canalului urinar, mâncărime, zgârietură, rană mai mică sau mai mare, localizate cu predilecţie la organele genitale sau în apropierea acestora, fie la bărbat, fie la femeie, trebuie să ne facă să ne gândim şi la o boală. În astfel de situaţii prezentarea la medicul dermato-venerolog la primele semne ale bolii asigură vindecare sigură şi limitarea unor eventuale noi îmbolnăviri. În raporturi intime cu persoane în care nu sunteţi încrezut e de dorit să se folosească prezervativul. Complicaţii apărute în caz de nerespectare a sfaturilor medicale, referitoare la tratarea sifilisului şi gonoreei Dacă se neglijează adresarea urgentă la medic sau sfaturile prescrise de medic referitor la tratament, se dezvoltă complicaţii nefaste. Astfel, în cazul bărbaţilor bolnavi de gonoree, datorită secreţiei şi inflamaţiei canalului urinar se poate ca pielea de pe gland să nu să se mai decaloteze, adică să nu mai fie trasă de pe gland, ducând la complicaţia numită fimoză sau să rămână decalotată, ceea ce poate duce la parafimoză, cu edem al penisului, însoţit de dureri mari, stare generală proastă etc. Se mai întâlnesc, frecvent, şi alte complicaţii, cum ar fi prostatita care este o inflamaţie a prostatei, manifestată prin febră şi uneori chiar retenţie de urină. Se pot observa, de asemenea, abcese ale prostatei, pentru vindecarea cărora este necesară uneori o intervenţie chirurgicală. În cazul gonoreei la femei poate fi întâlnită o inflamaţie numită bartholinită, care se manifestă printr-o jenă supărătoare, mai ales în timpul mersului, datorită inflamaţiei şi edemului buzei mici şi respectiv, celei mari, cu stare proastă, însoţită de febră. Totodată, complicaţiile se pot extinde şi la uter, dând metrite şi parametrite: în sfârşit, se pot dezvolta adnexite şi chiar pelviperitonite, cu stare generală proastă şi risc de septicemie (trecerea microbilor în sânge). Toate aceste complicaţii pot fi evitate dacă ne prezentăm la medic din proprie iniţiativă, la primele semne de boală. Complicaţiile care pot apărea în cazul sifilisului sunt numeroase, dacă acesta nu este descoperit şi tratat de la primele semne. Printre altele putem aminti: nefritele, icterul, inflamaţia splinei, căderea parţială a părului de pe cap şi a sprâncenelor, pete roşii-arămii răspândite uneori pe toată suprafaţa corpului etc. Dar cea mai periculoasă complicaţie, în aşa-zisa perioadă secundară a sifilisului, de data aceasta nu numai pentru individ, ci pentru societate, este determinată de caracterul său contagios. În această lungă perioadă (câteva luni de zile) bolnavul poate molipsi zeci de parteneri sexuali, care la rîndul lor, pot îmbolnăvi alţii ş. a. m. d Într-o fază mai avansată a sifilisului după aproximativ 2-3 ani şi chiar mai mult de la infectare se pot observa complicaţii la nivelul oaselor şi al articulaţiilor, al inimii şi vase sangvine mari (aortită sifilitică), cât şi complicaţii neurologice (tabes, paralizie generală progresivă). Pentru a ne feri de multiplele complicaţii, singura măsură eficace este aceea de a ne supune controlului medical periodic, sau în caz de îmbolnăvire de a ne prezenta la medic la primele semne de boală, pentru începerea tratamentului precoce sub controlul şi îndrumarea medicului dermato-venerolog. 쥁@