Referat Comportamentul De Aparare Al Animalelor

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Comportamentul De Aparare Al Animalelor si de asemenea puteti face Download Referat Comportamentul de aparare al animalelor

Citeste fragmente din Referat Comportamentul De Aparare Al Animalelor

Comportamentul de aparare al animalelor Organismele sunt sisteme dinamice, “articulate” intr-un mediu schimbator si, de cele mai multe ori, “neprietenos”. Fiind sisteme, organismele au tendinta fireasca sa-si pastreze echilibrulul prin adaptari si readaptari la conditiile schimbatoare de mediu. Mediu natural asigura cantitatea necesara de hrana, conditiile de adapostire, de spatiu vital, posibilitati de comunicare si de reproducere. Modificarea unuia dintre factorii de mediu produce schimbarea corespunzatoare a comportamentului organsimelor, detreminand o permanenta adaptare la mediu. Comportamentul nu este altceva decat o forma de adaptare si readaptare la cerintele mediului extern si intern al organsmului. In timp ce organsimele ereditare (mostenite) cum sunt tropismele (miscarile plantelor), reflexele neconditionate si instinctele reprezinta o adaptare aproape perfecta, comportamentul invatat nu mai duce la o adaptare propriu-zisa, intru-cat organismul doar se acomodeaza cu mediul. El culege informatii, raspunde, se informeaza asupra efectului raspunsurilor si astfel se adapteaza prin acomodare, vietuitoarele amenajandu-si, prin experienta proprie, o “vatra” in habitatul sau ereditar. Vatra este o organizare a adaptarii individuale prin experienta proprie conditiilor de viata cumulate cu posibilitatile de raspunsuri ereditare. Omul a fost mereu intrigat atat de mersul astrelor pe cer cat si de viata minunata a fiintelor vii cum sunt pasarile calatoare, albinele, dar si manifestarile ciudate si inexplicabile ale unor animale in anumite imprejurari, exprimandu-si astfel uimirea si admiratia, adesea prin desenele magice din pesteri sau totemurile tribale cunocute la triburile primitive, cand animalele erau considerate sacre. Aristotel, unul dintre cei mai straluciti scriitori ai Antichitatii, contribuie la dezvoltarea stiintelor naturii cu informatii extrem de valoroase despre un numar mare de specii de animale si despre cele mai variate fenomene biologice, precum cele de anatomie, fiziologice, reproducere, obiceiuri si altele.In “Historia Animalium” cartea a VI-a si a IX-a, Aristotel trateaza in special probleme de psihologie animala. Astfel, Aristotel apreciaza ca majoritatea animalelor prezinta urme de calitati si aptitudini psihice. La mai toate animalele se pot constata blandete sau cruzime, supunere sau indaratnicie, curaj sau frica, teama de incredere, noblete sufleteasca sau viclenie, iar ceea ce priveste inteligenta aceasta are ceva echivalent cu perspicacitatea. In scrierile lui Aristotel este multa interpretare antropomorfista, adica atribuirea de facultati si insusiri psihice umane animalelor, dar si multe fapte reale, valabile si in zilele noastre. Deci, principalul obiectiv al psihologiei animale este comportamentul ca punte de legatra intre organisme si mediu in vederea satisfacerii nevoilor biologice. Pentru a demonstra acest lucru, avem numeroase exemple ale comportamentului de aparare al animalelor, insa vom da doar cateva exemple pecum pasarile, care isi apara si protejeaza teritoriile in perioada de cuibarit prin afisaje vizibile si cantec, ca in cazul lebedelor, daca lacul este destul de mare, o lebada isi poate extinde apele teritoriale pana la 1 km2 pe care le apara cu strasnicie. Cine indrazneste sa-i calce teritoriul este atacat, iar daca invadatorul insista, poate sfarsi tragic. Lebada, animata de simtul proprietatii si al dreptatii, il tine cu capul sub apa pana se ineaca. Un alta exemplu este Buha zapezilor care in ciuda marimii si a puterii sale, nu se afla in deplina siguranta fata de pradatori, ca vulpile polare. Desi o singura vulpe este improbabil sa poata omori o buha matura, odata ce un grup de vulpi aflate in cautarea hranei a gasit un cuib, ele pot reusi sa fure oua sau pui de buha. Buha zapezilor, isi face cuibul la sol, adesea pe un punct inalt de unde femela poate observa cu usurinta apropierea potentialelor pericole. Chira Arctica cuibareste pe insule mici in dreptul coastelor, la care vulpile si alti pradatori nu pot ajunge decat asumandu-si marele risc de a inota prin apele inghetate.In al doilea rand, ea cuibareste in colonii de sute sau chiar mii de pasari, astfel fiecare cuib este protejat de multe pasari.Cand se apropie un pradator, toate pasarile isi iau zborul simultan, fiecare pereche rotindu-se deasupra propriului cuib. Daca intrusul se apropie de teritoriul lor personal, pasarile il ataca, astfel o vulpe sau un sobolan care incearca sa patrunda in colonie va fi impiedicat de zeci de pasari in acelasi timp. Chirele ataca hotarate, plonjand in jos pentru a lovi pradatorul cu ciocul in cap. In ciuda dimensiunii lor reduse si a constructiei delicate, lovesc eficient si ataca vietati ce au mai multe ori marimea lor. Orice om care se aventureaza intr-o colonie risca sa se aleaga cu capul insangerat.Ultima linie de aparere a chirei arctice este camuflajul. Ouale si puii au pete maro inchis pe un fundal maro deschis, ceea ce ii face greu de observat pe pamant sau in pietris fin. La primul semn de pericol, puii se strang la pamant si raman nmiscati. Un pradator care trece de atacurile hotarate ale chirelor mature va intampina dificultati in localizarea puilor si poate fi alungat inainte de a apuca vreunul. Pasarea ţestator: multe specii de pasari construiesc cuiburi, ca protectie impotriva elementelor naturii si a rapitorilor.Stradaniile pasarilor testator pentru a produce cuiburi au fost descrise ca fiind unele dintre minunile lumii pasarilor. Studiile efectuate asupra pasarii testator de şes au aratat ca structura tesuta de mascul are un invelis exterior de aproximativ 300 de fire de frunze verzi si proaspete, rupte din frunze de iarba sau palmier. Cuibul este suspendat de o bifurcare dintre ramurile unui copac.El le uneste dedesubt intr-un inel vertical. Aceasta este extrem de extins pentru a forma un acoperis deasupra si o camera de oua dedesubt, cu o gaura pentru intrare.Peretii cuibului sunt facuti prin trecerea firelor alternative unul unul pe sub sau peste celalalt, asemanator cu felul in care o persoana impleteste un cos. Invelisul exterior poate sa fie terminat intr-o zi. La pasarile domestice s-a observat ca in conditiile de aglomerare, cele puternice lovesc cu ciocul pentru a obtine avantaje. Individul dominant, daca este mascul, este superior ca forta fizica si inteligenta, avand niste drepturi ca: prioritate si acces la spatiu, hrana si femelele. La insecte, ca un prim exemplu, furnicile, in cazul in care apare o primejdie, intreg furnicarul e cuprins de neliniste, care se transforma in panica, stare care se manifesta prin masuri de salvare a oualor, a larvelor si a rezervelor de hrana, precum si masuri de atac si anihilare a pericolului. Daca pericolul este un sarpe, iar furnicile fiind insecte specializate in aparerea vetrei si a neamului lor, se vor napusti asupra sarpelui, intepandu-l oana cand acesta va fi invaluit in acid formic de care fac atata risipa incat vaporii de acid se ridica ca un nor pana la o palma deasupra intregului furnicar. Termitele: la majoritatea speciilor, apararea este sarcina soldatilor, care au de obicei capul marit, blindat si dotat cu “arme”. Soldatii au falci puternice, dar in cazul termitelor cu trompa soldatii pot sa stropeasca cu substante chimice lipicioase si iritante prin trompa lor asemanatoare cu o duza. Ca si lucratoarele, soldatii sunt sterili, lipsiti de aripi si orbi, iar cavitatea lor bucala este atat de specializata pentru lupta incat nu se pot hrani; din acest motiv ei depind de secretiile produse de grijuliile lucratoare, In schimb, ei apara restul coloniei de intrusi precum furnicile-dusmanii mortali ai termitelor –pe care le ataca cu precizie devastatoare, in ciuda faptului ca sunt orbi. Albinele: un exemplu de cooperare intre albinele de miere este sistemul de aparare a coloniei. De fiecare data cand stupul este amenintat, albinele paznici elibereaza o substanta chimica de alarma, sau feromoni, iar aparatoarele roiesc infuriate prin iesire, fiecare albina individuala incercand sa intepe intrusul. Acesta este un act de cooperare deosebit de altruist, deoarece dupa ce isi foloseste acul, albina va muri.Veninul din ac contine feromoni de alarma, ceea ce atrage si stimuleaza si mai multe albine la atac. Păianjenii: specia de paianjeni golasi europeni si nord-americani doboara victimele cu ajutorul unui material lipicios ce tasneste in doua jeturi subtiri din maxilpalpi. Paienjenii stropesc rasina in zig-zag pe victima, imobilizand-o. Paianjenul aruncator Australian, confectioneaza o plasa mica pe care o tine intinsa intre cele patru picioare anterioare.Cand o insecta trece sub paiajen, acesta intinde plasa cat poate prin deschiderea picioarelor. Dupa aceea se lasa peste insecta cu plasa intinsa, o prinde si o trage in ascunzatoare. Paianjenul aruncator de plasa are o vedere excelenta.Vaneaza mai ales noaptea si este mai sensibil la lumina decat majoritatea animalelor. Paianjenii saritori vaneaza ziua, apropiindu-se tiptil de prada, apoi fulgerator o doboara. Salturile lor sunt relative mici, dar lungimea lor depaseste 20 de ori lungimea paianjenului. Scorpionii: daca este speriat sau atacat, scorpionul isi indoaie coada desupra capului si isi inteapa dusmanul. Exista doua tipuri principale de venin: primul omoara sau paralizeaza doar nevertebratele, asupra omului nu are un efect mai grav decat intepatura de viespe, chiar daca provoaca intepaturi usturatoare. Cel de-al doilea tip de venin poate insa sa provoace moartea omului deoarece paralizeaza inima si nervii care inerveaza muschii toracelui. Acest tip de venin este produs de mai multe tipuri de scorpioni; acestia pot sa omoare cu o intepatura un caine in doar sapte minute, un om in cateva ore si sunt foarte periculosi pentru copii. Sansele de supravietuire cresc insa foarte mult daca victimei i se administreaza antidotul corespunzator Ţiparii electrici: sunt printre cei mai periculosi pesti din lume, desi par inofensivi ei pot sa produca un soc electric destul de puternic pentru a ucide un om. Socul electric este folosit pentru a ucide sau a speria pestii mici sau amfibienii din apa, aflati in apropiere, care apoi sunt mancati. Orice animal mare sau om care intra in contact cu tiparul primeste un soc care adesea poate fi fatal, provocand stop cardiac. Chiar daca socul nu este suficient ca sa ucida, provoaca stare de soc omului, care cade in apa si moare inecat. Majoritatea oamenilor intra in contact cu cu tiparii electrici in timp ce pescuiesc sau ies la mal din canoe. Tiparul de marime medie produce o descarcare de aproximativ 400 de volti la intensitatea de un amper, dar in cazul unui specimen de 41 kg, tinut la Acvariul din New York s-au inregistrat 650 de volti. Se presupune ca acesti pesti au foarte putini dusmani naturali-daca au- fireste, dupa ce devin maturi. Caracatiţa: cand o prada precum homarul, care are armura rezistenta si clesti puternici, incearca sa apere, caracatita recurge la urmatoarea sa linie de atac-expulzarea continutului sacului sau de cerneala.Aceasta deruteaza prada. Expulzarea cernelii este si o strategie de a scapa de dusmani precum anghilele, balenele, rechinii si delfinii.In timp ce caracatita se indeparteaza, ea descarca un nor de cerneala care impiedica vederea vanatorului. De asemenea, ea descarca un fluid care deruteaza temporar simtul mirosului pradatorului. ştele veninoase: sunt active ziua, si datorita coloratiei lor puternice care le protejeaza de pradatori, multe dintre ele se comporta extreme de curajos. Sar in frunzisul cazut, ferindu-se in mica masura sau chiar deloc de alte animale.Adesea sunt chiar agresive: masculii pot sa apere un teritoriu, luptand cu salbaticie cu intrusii.In perioada de imperechere masculii broastelor de parau din Trinidad si Venezuela se lupta cu masculii rivali, devenind negre ca taciunele in timpul confruntarii. Cel invins isi schimba culoarea in maro la scurt timp dupa ce a fost infrant. Broastele veninoase mature sunt carnivore, ele prinzand insecte mici cu varful limbii lor scurte si lipicioase. Broasca raioasa: Mormolocii (puii broastelor) si broastele raioase produc un venin care impiedica rapitorii sa le atace. La broaste aceasta substanta toxica galbuie este secretata din glande aflate in petele mari de piele cu negi aflate in spatele ochilor.La alti amfibieni aceste glande produc mucilagiu pentru a mentine corpul umed, dar la broasca raioasa de trestie aceasta secretie este foarte otravitoare. Vietatea care mananca o broasca raioasa de trestie va muri in cateva minute dar, de obicei numai gustul acestei secretii il face pe pradator sa dea imediat drumul broastei. Şerpii:Multe animale precum mangusta, se hranesc cu serpi, de aceea este important ca serpii sa se poata apara. Cand sunt amenintati, majoritatea serpilor suiera puternic, si unii pot chiar sa atace orice ii ameninta. O muscatura cu venin poate sa provoace dureri mari sau chiar moartea. Unele specii veninoase, precum serpii coral, au inele viu colorate in rosu, galben si negru pentru a avertiza animalele sa nu incerce sa le atace. Unele specii inofensive au acelasi model ca si cele veninoase, si acestea, la randul lor, sunt lasate in pace de pradatori. Unii serpi se bazeaza pe camuflaj pentru a nu fi vazuti. Vipera din Gabon din Africa Centrala este un sarpe mare, cu corpul greu, care se contopeste perfect in frunzele cazute pe solul padurilor.Desi foarte mare, nu poate fi detectat pana nu incepe sa se miste. Şoparlele cu coarne: se apara bazandu-se pe camuflaj.Corpul sau turtit este ideal pentru a se octopi cu habitatul sau deschis si nu face umbra. Conturul soparlei este ascuns datorita podoabei alcatuite din tepi dispusi de-a lungul marginii corpului, iar pielea sa aspra si tepoasa o ajuta sa se confunde cu fundalul pe care se afla. Culoarea soparlei se potriveste de asemenea cu solul pe care traieste, dar aceasta este o caracteristica a populatiei locale. Daca o soparla cu coarne ar fi mutate din habitataul sau si pusa impreuna cu o populatie care traieste intr-un habitat diferit, ea ar fi foarte usor de observat. Soparla cu coarne mai are un truc pentru a-si speria dusmanii: cand este atacata, din coltul ochilor poate improsca cu sange pe o distanta de 30 cm sau mai mult. Aceasta respinde cu siguranta pradatorii sau oamenii care se comporta prea dur cu aceste soparle. Şoparlele de Komodo: adulte se apara folosindu-si masa imensa , dintii ascutiti, ghearele puternice si coada puternica, si are putini dusmani naturali. Puii insa, pot fi victima pasarilor de prada, serpilor, mamiferelor carnivore si varanilor mai mari. Unii au fost capturati in trecut pentru gradini zoologice sau colectii particulare, iar altii au fost ucisi si vanduti pe pietele chinezesti in scopuri medicinale.In prezent soparla de Komodo este o specie protejata. ţcanii: animale mici, asemanatoare cu soriceii, au partea dorsala colorata in gri maroniu pentru a nu putea fi depistati de pradatori precum vulpile sau bufnitele.Totusi Chitacnii mai au o metoda de aparare.Cand sunt atacati, ei tipa tare.De asemenea, chitcanii au un gust neplacut si pradatorii invata repede sa le recunoasca strigatul si sa evite sa ii manance. Ei scot tipete ascutite si pentru a-si apara teritoriile de vanatoare.Se pare ca ei isi dau seama cat de agresiv poate fi stapanul unui teritoriu in functie de intensitatea acestor strigate. Disputele se rezolva prin strigate si certuri aprige decat prin violenta fizica. Mangustele: culoarea blanii mangustelor se contopeste in general cu mediul inconjurator, indicand faptul ca principala lor aparare este camuflajul.In general ele scapa de pericole luand-o la goana. Ele sunt totusi curajoase, si cand sunt alertate, unele specii isi arcuiesc spatele, isi ridica coada, si isi sburlesc parul pentru a parea mai mari pana la dublul marimii normale.In acest fel magusta pare mai amenintatoare pentru un potential pradator.Daca sunt incoltite ele pot scuipa, marai si latra, muscandu-si cu salbaticie adversarul care se apropie prea mult si in acelasi timp, emitand secretii cu miros de mosc. Ornitorincul: este singurul mamifer inarmat cu otrava, in afara unei specii de chitcan. Masculul are spini ascutiti pe calcaiele labelor posterioare, prin care poate elimina un venin destul de puternic pentru a omori un caine sau a cauza tulburari grave oamenilor. Cangurii: cangurii cenusii de est nu actioneaza impreuna pentru a-si proteja puii sau pentru a apara gloata de dusmani precum cainii dingo. Cand se apropie vreun pericol, acei membri care il vad sau il aud prima data lovesc pamantul cu coada sau cu picioarele, cea ce pune in alerta restul gloatei in fata pericolului. Insa acest lucru ei nu il fac probabil intentionat pentru a-i avertiza pe ceilalti , ci ca reactie automata la amenintare. Cand gloata este alertata in acest fel, se instaleaza o panica generala, cangurii fugind in toate directiile -unii alearga chiar inspre pericol in loc sa fuga de acesta. Gibonul siamang: are un sac laringian umflat, care functioneaza ca o cutie de rezonanta.Acesta mareste capacitatea de deplasare a strigatului, care poate fi auzit de la o distanta de pana la o ora de mers pe jos. Speciile de gibon pot fi deosebite prin strigatele lor, indeosebi “marele strigat” al femelei si cantatul este folosit de o trupa pentru a-i avertiza pe ceilalti giboni sa se tina departe de teritoriile sale. Strigatul gibonului siamang este atat de puternic, incat trupa nu poate doar sa isi stabileasca drepturi exclusive asupra teritoriului sau, ci poate sa formeze si o zona tampon in jurul teritoriului respectiv. In timp ce alte specii de gibon adesea trebuie sa se lupte cu intrusii, gibonul siamang este atat de galagios incat luptele apar foarte rar la marginea teritoriului sau. Cainii de prerie: o trasatura remarcabila a comportamentului acestor animale este atentia, care este principala lor aparare in fata rapitorilor. Cainii de prerie sunt active ziua si sunt amenintati de multi rapitori, printre care coiotii, serpii si pasarile de prada. Orasele sunt intotdeauna situate in zone de preerie cu irba mica, deorece iarba inalta sau arbustii le-ar obstructiona vizibilitatea. Daca este nevoie, cainii de prerie scurteaza iarba fara a o manca, pentru a pastra aceasta vizibilitate esentiala. In fiecare coterie cel putin un membru sta de paza la orice ora din zi. Paza sta pe movila de la intrarea vizuinii, care este un punct de observatie inalt, de unde se detecteaza orice semn de pericol. Ochii cainelui de prerie sunt situati la inaltime pe laturile campului dandu-i o vedere circulara buna si usurandu-i detectarea pericolului. Cand paznicul detecteaza vreo amenintare, el scoate un strigat de alarma asemanator cu latratul care ii pune in alerta pe cei din apropiere si toti alearga spre vizuina. Dar asta nu e tot: cainii de prerie au unul dintre cele mai sofisticate limbaje din lumea animalelor. S-au observat peste 11 strigate diferite, identificand diferite tipuri de rapitor, insotite de multe pozitii ce comunica informatii suplimetare despre starea de urgenta. Lupul: membrii haitei marcheaza teritoriul prin secretii mirositoare –exact cum procedeaza cainii la primul stalp electric intalnit. Aceste semne avertizeaza lupii din vecinatate ca patrunderea in teritoriul marcat “este interzisa”. Marcarea prin mirosuri este principalul mijloc de comunicare intre lupi. Un alt mijloc de comunicare este urletul.Luptele dintre haite nu au un final fericit, de aceea fiecare haita isi semnaleaza prezenta de la distanta prin urlet. La inceput urla numai unul, apoi incep si tovarasii lui, parca urlatul ar fi o placere.Lupii din haita, care se aventureaza singuri in padure, urla pentru a tine legatura cu ceilalti. Cand o haita incepe sa urle, de obicei toate haitele din zona incep sa urle si ele, realizand un concert infiorator. Daca o haita este mica, inseamna ca este mai vulnerabila, este deci mai bine pentru ea sa se retraga in liniste.Din considerente similare, nici lupii singuratici nu urla niciodata. Tacerea poate avea si un alt motiv, de exemplu atunci cand o haita vrea sa ocupe un teritoriu vecin, ramane in liniste pentru a putea surprinde haita vecina. Caii: asa cum noi oamenii ne simtim cel mai bine la noi acasa, asa si caii se simt in singuranta in grajdul lor.In cazul in care acesta ia foc si caii sunt scosi, ei trebuie tinuti bine, altfel fug inapoi chiar daca grajdul este cuprins de flacari, deoarece fiind speriati atat de focul din grajd cat si de agitatia de dinafara lui si, in incercarea lor de a scapa dintr-o situatie halucinanta, au tendinta de a se refugia in “casa” lor, sarind in foc, deci nu pentru a se sinucide ci pentru a se salva. Comunitatile de zebre:legaturile dintre zebrele lui Grevy nu sunt atat de durabile ca cele ale celorlalte doua specii. In perioada de imperechere, armasarii zebrei Grevy stabilesc teritorii individuale, avand intre 2,5 km2 si 10 km2, in functie de resurse. ‹ ô õ T a in cazul in care este prins in zona centrala a teritoriului unui strain. Iepele zebrei Grevy vin pe teritoriile masculilor pentru a fata, si la scurt timp se imperecheaza cu armasarul resident.Apoi ele raman in teritoriul acestuia, sub protectia lui, luni de zile. Mai multe female pot sa viziteze un singur mascul, dar nu este clar ce o determina pe o iapa sa aleaga un anumit armasar –calitatea teritoriului sau, in termenii disponibilitatii hranei si a iepei, poate fi un factor. Spre deosebire de zebrele de campie si zebrele de munte, nu exista lupte intre masculii zebrei lui Grevy pentru oportunitatile de imperechere.Dupa ce o femela a patruns pe un teritoriu, alti masculi vor respecta dreptul detinatorului teritoriului de a se imperechea cu ea. Antilopele gnu: datorita regularitatii rutelor de migratie, si a vulnerabilitatii puilor, antilopele gnu sunt tinta principala ca prada pentru lei, gheparzi, sacali, hiene si caini salbatici africani. Leoaicele care au pui de hranit reprezinta o amenintare deosebita in timpul primaverii, antilopele gnu tinere fiind prada cea mai usoara. Acesta este unul din motivele pentru care gnuul negru se afla acum pe lista animalelor periclitate si este protejat. Cand o turma este atacata, masculii maturi sunt cei care alcatuiesc prima linie de aparare. La primul semn de pericol, antilopa gnu reactioneaza lovind pamantul cu copitele si invartindu-si coada prin aer. Antilopele gnu sunt foarte curajoase cand sunt in pericol femelele si puii, utilizandu-si coarnele conice ascutite pentru a rani orice rapitor care se apropie prea mult.Insa daca este posibil, antilopele gnu prefera sa fuga decat sa lupte si daca nu au pui care necesita protectie, ele vor fugi in galop din calea pericolului. Insa un organism nu poate exista decat printr- complicata Retea de relatii interspecifice (in interiorul speciei) cat si interspecifice (intre specii).Relatiile chiar si cele dintre indivizii aceleasi specii, nu presupune obligatoriu o armonie.Doi cerbi, spre exemplu, se pot lupta intre ei pana la exterminare.O populatie de albine nu suporta alta populatie de albine, desi apartin aceleaiasi specii. Astfel, delimitarea lui se asigura hrana, cresterea progeniturii dar si o anumita izolare care impiedica raspandirea bolilor si perpetuarea continua a vecinilor. Luptele raman astfel, de cele mai multe ori, la stadiul de amenintari, nefiind acte de agresiune ci mai curand mod de comunicare, de supravietuire sau de conducere a grupului. Cu tot interesul manifestat de-a lungul timpului, pentru psihologia animala, am putea spune ca “animalele pot sa simta, sa se miste, au dorinte, pofte, deosebindu-se de oameni prin lipsa ratiunii”, cum spune Platon in scrierile sale, insa, acest domeniu ramanand cu multe spatii lacunare…. 쥁@