Referat Pelicanii3

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Pelicanii3 si de asemenea puteti face Download Referat Pelicanii3

Citeste fragmente din Referat Pelicanii3

PELICANII DIN DELTA DUNARII Pelicanii, aceste pasari arhaice, ramase din era tertiara, si-au diminuat mult efectiveleultimele decenii. Locurile lor de cuibarit s-au redus treptat, ca urmare a patrunderii factorului antropic, astfel incat pelicanii au disparut cu desavarsire din vestul si centrul Europei. Desi pelicanii au mai cuibarit in secolul al XV-lea in Danemarca, s-au retras apoi tot mai mult din fata civilzatiei, interiorul arcului carpatic devenind zona cea mai vestica a arealului lor de cuibarit. In secolul trecut, mai erau comuni si in Transilvania, iar in prezent, un ultim refugiu al lor a ramas doar partea estica a continentului, indeosebi Delta Dunarii. Trecut si prezent In Romania, la sfarsitul secolului trecut si inceputul acestui secol, ambele specii de pelicani – pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) si cel cret (Pelecanus crispus) – erau inca frecventi, nu numai in Delta Dunarii, ci in toata Dobrogea. Vizitatorii Deltei Dunarii din acele vremuri povesteau despre existenta atator cuiburi, incat relatarile lor par incredibile. Dupa calatoria sa din 1869, austriacul E. Hodek noteaza : „Potrivit calculelor mele aproximative intre Cernavoda si Marea Neagra cuibaresc atat de multi pelicani, incat numarul lor depaseste orice imaginatie umana!In aceasta zona traiesc mai multe milioane de pasari!”. In 1874, fratii Sintenis descopereau minunata colonie de pe lacul Cuibeda. In urmatoarele decenii, numarul pelicanilor a scazut inspaimantator, din cauza pescarilor, care, ingrijorati pentru capturile lor, invinovateau aceste pasari „daunatoare”, dand foc, ani de-a randul, tutror coloniilor intalnite. Din acest masacru, si vanatorii si-au avut partea lor, fiind recompensati, pentru fiecare picior de pelican, cu cate un cartus. Si azi mai traieste unul dintre cei care, in 1926, a luat parte la o asemenea campanie. „…Am dus opt vanatori cu trei barci in colonie, pentru ca ne-au promis bautura…”- povesteste batranul. „Masacrul a tinut sase ore, si prada a constat in aproximativ 260 de picioare de pui pelican.Vanatorii ar fi dorit sa ia mai multe picioare, dar, fiindca se grabeau foarte tare, nici nu mai omorau puii, ci pur si simplu le taiau picioarele, lasandu-i acolo sa moara in chinuri cumplite…”. Renumitul ornitolog roman Ion I. Catuneanu, seful Centralei Ornitologice Romane, a avut o atitudine pozotiva in privinta protectiei pasarilor ihtiofage. In timpul observatiilor sale din 1950, efectuate cu ocazia unei survolari a Deltei Dunarii cu avionul, a descoperit doar o singura colonie de pelicani, cu numai circa 250 de pui. In acelasi an, populatia de pelicani din Delta Dunarii a fost estimata la numai 600 de exemplare. Actualmente, pelicanii sunt strict protejati in toata Europa. In Romania, din 1955, speciile de pelicani au fost declarate monumente ale naturii, iar coloniile sunt, de asemnea, protejate, patrunderea in colonii fiind strict interzisa. Protejarea pelicanilor, datorita sensibilitatii acestor pasari fata de factorii perturbanti, este de neconceput fara protectia stricta a coloniilor de cuibarit. Deranjarea coloniilor duce dupa sine parasirea cuiburilor, iar dintr-o eventuala ponta inlocuitoare vor rezulta pui intarziati, care nu vor fi pregatiti pentru migratia de toamna si vor muri inghetati. Insa aceste pas`ri se pot observa in alte conditii, cand survoleaza Delta, sau la pescuit pe lacurile mari, pe apele complexului Razim-Sinoe etc. Pelicanul comun si pelcanul cret Datorita masurilor de protectie, in prezent, pe teritoriul Deltei Dunarii cuibaresc peste 2500 de perechi de pelicani comuni si aproximativ 100 de perechi de pelicani creti. In zilele noastre, aici se gaseste cea mai mare populatie de pelicani comuni din Europa . Precum s-a vazut, majoritatea pelicanilor din Delta sunt pelicani comuni. Adultii acestei specii au o culoare alb-roz, iar in perioada nuptiala, ambele sexe poseda un ciuf, iar fruntea prezinta o excrescenta vizibila. Remigele – penele lungi ale aripii – sunt negre, ca la berze. Sacul gutural – instrumentul de pescuit de baza al pelicanilor – este galbui, ca si o portiune de penaj de pe pieptul pasarii. Pelicanul cret, mai putin numeric, dar raspandit pe un areal mai mare in Europa de sud-est, este de talie chiar mai mare decat specia precedenta, ambele specii inscriidu-se printre pasarile cele mai mari, cu o anvergura de peste 2 m. Culoalrea lui este de un alb-murdar spre plumburiu, remigele sunt negre numai spre partea de jos, iar sacul gutural al adultilor, in timpul reproducerii, este de un rosu evident. Puii pelicanului comun sunt acoperiti la inceput de un puf negru, schimbat treptat de pene maronii, care vor fi inlocuite cu penajul alb-roziu abia dupa prima naparlire completa, in locurile de iernare. Puii pelicanului cret sunt plumburii. Mentionam ca, in majoritatea determinatoarelor, coloritul puilor este redat incorect. Cuibaritul in colonii si pecuitul in grup Ambele specii de pelicani cuibaresc in colonii. Cel comun isi depune ouale pe plauri (insule plutitoare de stuf), iar pelicanul cret isi construieste cuiburi, inalte de 1 m si late de 1,5 m, din vegetatieacvatica. Dtorita excrementelor acide si a calcatului de catre aceste pasari grele, de 10-12 kg, plaurii se descompun in cativa ani, pelicanii fiind nevoiti sa-si schimbe locul coloniei. De exemplu, dupa informatiile primite de catre cercetatorul Kiss J. Botond, colonia masiva de pelicani comuni din zona protejata Hrecisca-Buhaiova si-a schimbat locul de trei ori in ultimele trei decenii. Coloniile pelicanilor creti sunt mai mici, de obicei cuibarind impreuna cu alte specii acvatica. Femela depune 1-5 oua lunguiete, de un alb-murdar, pe care ambii parinti le clocesc circa o luna de zile, puii fiind ingrijiti in cadrul coloniei cam doua luni. Cercetatorii se contrazic in privinta numarului oualor si a duratei clocitului, datorita apropierii cuiburilor in cadrul coloniei, care poate provoca usor amestecarea pontelor. Corpul mare, relativ usor, al pelicanilor nu le permite sa se scufunde dupa hrana lor, ei pescuind numai la adancimea la care ajung cu ciocul si cu gatul intins. Specii gregare pescuiesc in grup, pornind dintr-un sir razletit, care se strange in cerc , si, batand din aripi, aglomereaza pestii. Pelicanii care pescuiesc isi invart capul in semicerc, cu ciocul deschis. Daca un peste ajunge in cioc si le atinge membrana sensibila din interiorul sacului gutural, ciocul se inchide din reflex. Cei 20-22 l apa cuprinsi in sac sunt indepartati prin scuturarea capului, iar pestele ia drunul lungului esofag, spre stomac. Puii, de asemenea, sunt hraniti cu pesti, la inceput semidigerati, apoi intregi, pe care ii infuleca din punga parintilor. Toate cele opt specii de pelicani de pe Terra sunt aproape exclusiv ihtiofage. Despre cantitatea de hrana zilnica necesara pelicanilor, circula multe informatii eronate, ignorantii vorbind uneori despre ratii de pana la 20 kg! Cantitatea reala, stabilita in urma cercetarilor, este este de 20-30 kg. Pelicanii se hranesc de regula in apele mici, in scadere, unde se aglomereaza pestii, capturand mai usor exemplarele bolnave de diferite epizotii. Prin indepartarea pestilor bolnavi, impiedica aparitia mortalitatii in masa si descompunerea cadavrelor, contribuind la prevenirea bolilor. In acest sens, exercitand selectia naturala, pelicanii sunt si sanitarii baltii. Pelicanii sunt pasari migratoare, sosind si plecand in jurul echinoctiului de primavara, respectiv de toamna. Crtierele de iernare ale lor sunt in Africa ecuatoriala. Regasirea inelelor aplicate in Romania dovedeste urmarirea unei cai de migratiune de-a lungul coastelor vestice a Marii Negre, prin Bulgaria si Grecia, spre Anatolia si Israel. Din pacate, acste monumenete ale naturii sunt, chiar si in conditiile existentei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, supuse unor presiuni de catre factorul uman. Pescarii le prigonesc, unii pretinsi vanatori le impusca din goana barcilor inzestrate cu motoare rapide. Dar, trebuie sa stim ca pelicanii sunt ocrotiti nu numai prin legea cinegetica, dar sunt si sub protectia Coneventiei de la Berna, privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor naturale. 쥁`