Referat Mamiferele4

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mamiferele4 si de asemenea puteti face Download Referat mamiferele4

Citeste fragmente din Referat Mamiferele4

Mamifere Mamiferele reprezinta cea mai superioara grupa a lumii animale. Aceasta, însă, nu vorbeÅŸte despre superioritatea absolutăîn structura tuturor sistemelor lor de organe. De pildă, aparatul circulator la păsări n-are ostructură mai puÅ£in dezvoltată ca la mamifere. Iar aparatul respirator ÅŸi organele vizuale la păsări sunt chiar mai desăvîrÅŸite. Păsările sunt mai superioare mamiferelor ÅŸi după intensitatea proceselor metabolizmului. Superioritatea hotărîtoare a mamiferelor asupra altor animale este condiÅ£ionată de dezvoltarea considerabilă a creerului, care ajunge la ele la o complicaÅ£ie ÅŸi desăvîrÅŸire extrem de mare atît din punct de vedere morfologic, cît ÅŸi din punct de vedere funcÅ£ional. Studierea structurii ÅŸi evoluÅ£iei mamiferelor are o mare importanţă pentru înÅ£elegerea originii omului ÅŸi filogenezei organelor lui. Clasa mamiferelor cuprinde 3200 de specii. ÃŽn istoria Pămîntului mamiferele au apărut înaintea păsărilor. DinÅ£ii ÅŸi unele oase ale mamiferelor vechi au fost găsite în straturile care aparÅ£in la începutul erei mezozoice. StrămoÅŸii lor au fost teriozaurii. După fosilele găsite ne putem da seama, că primele mamifere au fost animale de mărimea unui ÅŸobolan. Aceste animale mici ÅŸi, probabil, încă foarte nedesăvîrÅŸite greu rezistau concurenÅ£ei cu reptilele mari. ÃŽnsă ele posedau însuÅŸiri progresive de structură, care le dădeau în procesul filogenezei superioritate. Un rol mare a jucat desăvîrÅŸirea organelor de respiraÅ£ie, circulaÅ£iei sangvine ÅŸi mecanizmelor fiziologice, care întreÅ£ineau temperatura constantă la un nivel înalt (homeotermie). Toate acestea, împreună cu dezvoltarea progresivă a organelor de simÅ£ ÅŸi creerului le-a dat mamiferelor superioritathotărîtoare asupra reptilelor. Spre sfîrÅŸitul erei mezozoice reptilele au început să dispară ÅŸi de la începutul erei cainozoice predominau mamiferele. Caracteristica clasei mamiferelor. Corpul mamiferelo, la fel ca ÅŸi la al reptilelor este alcătuit din cap, gît, trunchi, coadă ÅŸi membre. ÃŽn piele se dezvoltă anexele caracteristice pentru mamifere-părul. ÃŽnveliÅŸul de păr împedică perderea de căldură, joacă un rol însemnat în întreÅ£inerea temperaturii constante a corpului. La fel el apără pielea de leziuni ÅŸi de umezeală. ÃŽn piele se mai află glandele sudoripare ÅŸi sebacee. Glandele mamare nu sunt altceva decît glande sudoripare modificate. Scheletul axial este alcătuit din 5 regimuri, ca ÅŸi la reptile. Regiunea cervicală a coloanei vertebrale întotdeauna (cu 3 excepÅ£ii) este alcătuită din 7 vertebre. Vertebrele toracale, de obicei în număr de 12-15 sunt articulate cu coastele. Pe vertebrele regiunii lombare (de la 2 pînă la 9) se află numai rudimentele coastelor. Regiunea sacrală este mai bine dezvoltată decît la reptile ÅŸi este deobicei formată din 4 vertebre concrescute. numÄ‚rul vertebrelor codale este foarte variat. Creerul, ca ÅŸi la alte vertebrate este alcătuit din 5 regiuni. Emisferele mari ajung la o dezvoltare superioară. Mărimea loreste condiÅ£ionată de proliferarea scoarÅ£ei (cortex) emisferele mari, care devine regiunea superioară a sistemului nervos central (tipul mamal de structură a creerului). Anterior de emisferele mari sunt situaÅ£i lobii olfactivi mari. Dezvoltarea acestei regiuni a creerului este condiÅ£ionată de importanÅ£a mirosului în viaÅ£a mamiferelor. Mezencefalul mamiferelor este relativ mic. El este format nu din 2 lobi ca la organizmele inferioare, dar din 4 (corpii cvadrigemeni), perechea anterioară-optici ÅŸi posterioară-auditivi. Asemănător telencefalului se dezvoltă ÅŸi cerebelul. La mamifere el este alcătuit din partea centrală-vermis ÅŸi emisferele cerebelului de dimensiuni mari. Dezvoltarea cerebelului condiÅ£ionează formele complicate de coordonare a miÅŸcărilor. Dintre organele de simÅ£ un rol important în viaÅ£a mamiferelor îl joacă organul olfactiv. Cu ajutorul lui mamiferele se orientează în spaÅ£iu-îşi caută hrană, percep apropierea duÅŸmanului, găsesc femelele. Organul vizual are o structură mai simplă decît la păsări. Multe dintre mamifere nu posedă vedere cromatică (cîinele). Acomodarea este realizată la ei numai prin schimbarea formei cristalului. Organul auditiv este alcătuit din 3 regiuni-urechea exterioară, medie ÅŸi cea internă. Urechea externă este formată din canalul auditiv extern ÅŸi pavilionul urechii. Corpul mamiferelor spre deosebire de celelalte vertebrate, este împărÅ£it de diafragmă în cavitatea toracală ÅŸi cavitatea abdominală. Aparatul digestiv, format din aceleaÅŸi organe, ca ÅŸi la reptile, are o dezvoltare mai superioară. DinÅ£ii sunt diferenÅ£iaÅ£i. Ei se împart în incisivi (incisivi), canini (canini), premolari (praemolares) ÅŸi molari (molares). Structura dinÅ£ilor are o mare importanţă în sistematica mamiferelor. Se obiÅŸnuieÅŸte ca numărul dinÅ£ilor la mamifere să fie exprimat prin formula dentară. ÃŽn această formulă tipurile de dinÅ£i se înseamnă cu prima literă din denumirea lor latină (i-incisivi, c- canini, p- premolari ÅŸi m- molari), apoi în formă de fracÅ£ie se scrie numărul dinÅ£ilor de pe o parte a macsilarului superior ÅŸi inferior. După semnul de egalitate se scrie numărul general de dinÅ£i. Asa dar, formula dentară a omului poate fi înscrisă în felul următor- i 2/2 c 1/1 p 2/2 m 2/3=32. Formula dentară la epurele de casă- i 2/1 c 0/0 p 3/2 m 3/3=28. Stomacul la mamifere constă din regiunea lărgită cardială, care se uneÅŸte cu esofagul ÅŸi din porÅ£iunea pilorică, care trece în intestinul duodenal ÅŸi din porÅ£iunea despărÅ£ită de el-pilor (pylorus). La unele mamifere stomacul este format din 3 părÅ£i (cetaceele) sau din 4 părÅ£i (rumegătoarele). Intestinul subÅ£ire ÅŸi cel gros sunt diferenÅ£iate în sectoare. La limita dintre intestinul subÅ£ire ÅŸi gros se află cecul. Cecul la animale erbivore joacă un rol însemnat în digestie, în el, cu participarea bacteriilor, se petrece mistuirea celulozei. La cai ÅŸi la epurele de casă este mai mare decît stomacul. La carnivore ÅŸi primate cecul s-a redus ÅŸi apendicele vermicular prezintă un rudiment al organului digestiv cîndva foarte însemnat. Spre deosebire de toate celelalte vertebrate la mamifere (înafară de monotremate) lipseÅŸte cloaca ÅŸi intestinul rect se deschide la exterior prin orificiul anal. Aparatul respirator este cu mult mai bine dezvoltat decît la reptile. Bronhiile principale, întrînd în plămîni, se ramifică, formînd un arbore bronhial compus din bronhii de ordinul 2, 3, ÅŸ.a. De la cele mai mici bronhii se ramifică bronhiolele cu pereÅ£i subÅ£iri, pe capetele finale ale cărora se află acinele-raceme (ciorchine) de vezice pulmonare-alveole. Prin pereÅ£ii lor trec capilare sangvine. SuprafaÅ£a generală a numeroaselor vezice pulmonare, prin care se petrece schimbul de gaze dintre aer ÅŸi sînge, este mult mai mare la mamifere decît la reptile. ÃŽn aparatul circulator al mamiferelor, la fel ca la păsări, vasele circulaÅ£iei mici sangvine sunt complect despărÅ£ite de vasele circulaÅ£iei mari. Inima este împărÅ£ită de peretele despărÅ£itor în jumătatea stîngă arterială ÅŸi dreaptă venoasă. CirculaÅ£ia mare a sîngelui se începe cu un vas-arcul aortei (stîng), care duce sînge pur arterial. CirculaÅ£ia mică se începe de la ventriculul drept cu artera pulmonară. Bifurcîndu-se în ramura dreaptă ÅŸi stîngă ea duce sîngele venos la plămîni. Din plămîni sîngele arterial trece prin venele pulmonare ÅŸi se varsă în atriul stîng. Aparatul excretor al mamiferelor, ca ÅŸi la reptile, este prezentat prin rinichii metanefrotici, de la care pornesc ureterele ce se deschid în vezica urinară. Glandele genitale ale masculului-testicelele-se dezvoltă în cavitatea abdominală, cu timpul ele se permută în proeminenÅ£a exterioară în formă de sac-scrot (scrotum). Scrotul comunică cu cavitatea corpului prin canalul inginal, care la formele superioare se cicatrizează. La testicul se alipeÅŸte anecsa-epididimul. Vasele deferente (canalele lui Volf) la mamifere se varsă nu în cloacă, dar în sinusul uro-genital izolat de ea, legat cu vezica urinară. De la sinus porneÅŸtecanalul urinar. Sunt prezente glandele anexale-vezicile seminale ÅŸi prostata. Glandele genitale ale femelei sunt ovarele pare. Căile genitale la formele inferioare sunt prezentate printr-o pereche de tuburi, fiecare din ele constă din 3 părÅ£i-oviduct (tuburile lui Falope), uter ÅŸi vagin. Marsupialele posedă 2 oviducte, 2 utere ÅŸi 2 vagine. Pe măsura trecerii la organizme mai superior organizate capetele posterioare ale tuburilor genitale se contopesc ÅŸi formează sectoare impare. La primate ÅŸi om rămîn pare numai oviductele, pe cînd uterul ÅŸi vaginul devin impare. PrezenÅ£a uterului, în care are loc dezvoltarea uterină a fătului constituie una din particularităţile ale mamiferelor. Privire asupra clasei. Clasa mamiferelor se divide ]n trei sub clase. Subclasa Prototerienilor. Acestea sunt mamifere străvechi care au apărut la începutul erei mezozoice (perioada triasicului). Din speciile ce trăiesc în zilele noastre această subclasă include numai ornitorincul ÅŸi ehidna, care trăiesc în Australia. Prototerienii constituie o ramură laterală din arborele genialogic al mamiferelor. Pentru ei sunt caracteristice o serie de însuÅŸiri, care îi apropie de reptile. ÃŽn special, intestinul rect la ei, ureterul ÅŸi canalele genitale se dechid în cloacă. Prototerienii se îmulÅ£esc, la fel ca ÅŸi reptilele depunînd ouă. Termoreglarea este nedesăvîrÅŸită, temperatura corpului variază de la 26 de grade pînă la 34 de grade. Glandele mamare sunt lipsite de mameloane ÅŸi se deschid prin numeroase orificii pe o porÅ£iune glandulară specială, de pe care puii ling lapte. Ehidnă (Tachzglossus aculeata)-mamifer din ordinul monotrematelor. Corp pînă la 60cm lungime, acoperit cu păr aspru ÅŸi Å£epi, picioare mici, cu gheare pentru scormonit. Se hrăneÅŸte cu furnici ÅŸi cu alte nevertebrate, pe care le prinde cu ciocul lung ÅŸi limba cleioasă. Se îmulÅ£eÅŸte prin ouă, pe care le Å£ine, ca ÅŸi pe pui, într-o pungă de pe abdomen. Este răspîndită în Australia, Noua Guinee, Tasmania. Carnea ehidnei este folosită în alimentaÅ£ie. Ornitorinc (ornithorhynchus anatinus)-mamifer primitiv semiacvatic din ordinul monotrematelor. Corp de 45-60 cm ÅŸi coadă de 14-15 cm lungime, acoperite cu blană brună, aspră ÅŸi deasă. Cap rotund, urechile externe lipsesc, bot asemănător cu un cioc de raţă. Picioare mici, degetele sunt unite prin membrane înotătoare, cu ghiare pentru săpat. Ornitorincul se hrăneÅŸte cu nevertebrate acvatice mărunte. Femela depune 1-4 ouă, pe care le cloceÅŸte pînă la 10 zile. Puii sunt apăraÅ£i timp de 4 luni. Ornitorincul înoată bine. TrăieÅŸte mai mult pe uscat. Se întîlneÅŸte în Australia ÅŸi Tasmania. Este vînat pentru blană ÅŸi carne. Subclasa Metaterienilor. Au apărut în mijlocul erei mezozoice ÅŸi spre începutul erei cainozoice sau răspîndit larg pe toate continentele, în prezent au rămas numai în Australia ÅŸi parÅ£ial în America de Sud. Metatarienii actuali sunt tare variaÅ£i după dimensiune, structura, alimentare ÅŸi modul de viaţă. Reprezentantul principal al metatarienilor ierbivori este kangurul. Lupul marsupial este animal de pradă de dimensiunile cîinelui. CîrtiÅ£a marsupială se aseamănă cu cea comună. Metatarienii sper deosebire de prototerieni nasc pui vii, care se dezvoltă intrauterin. La ei însă placenta nu se formează ÅŸi puii la naÅŸtere nu sunt dezvoltaÅ£i complect, la cangurul uriaÅŸ, care după dimensiuni îl întrece pe om, noii născuÅ£i sunt de mărimea unei nuci. La metatarieni (marsupiale) pe partea abdomenală a corpului se află marsupiu, în el are loc dezvoltarea puiului după naÅŸtere. Puii aflînduse în marsupiu atîrnă de mameloanele glandei mamale. Marginile gurii lui sunt concrescute în jurul mamelei. Creerul are o structură primitivă. Temperatura corpului este mai joasă decît la placentare. Kangurul-nume dat mai multor specii (peste 40) de mamifere, marsupiale ierbivore din familia macropodidelor, subordinul diprotodontelor. Corp de 25cm-3m lungime. Blană sură, la unele forme roÅŸcată, la altele cu dungi transversale întunecate. Cap mic, membrele anterioare scurte (adaptate mai mult pentru Å£inerea hranei), cele posterioare (adaptate pentru deplasare), precum ÅŸi coada-lungi ÅŸi puternici. Femela naÅŸte 1 (rar 2) pui mic (pînă la 3cm lungime), slab dezvoltat, pe care îl pune în marsupiu, unde el se hrăneÅŸte cu lapte (în primele luni) ÅŸi creÅŸte pînă la vîrsta de 6-8 luni. Kangurii sunt răspîndiÅ£i în Australia, Tasmania ÅŸi Noua Guinee. Există forme de stepă, de munte, arboricole. Cel mai mare este kangurul gigantic (Macropus giganteus). Multe specii de kanguri se vînează pentru carne ÅŸi blană. Subclasa Placentarelor. ReprezentanÅ£ii acestei subclase au apărut de la mamiferele primitive independent de prototerieni ÅŸi metatarieni. ÃŽn decursul erei mezozoice ele au fost reprezentate de specii puÅ£in numeroase. Cu toate că ele au apărut mai tîrziu decît alte mamifere însă datorită unei structuri mai complicate, ele predominau. Particularităţile caracteristice ale acestei subclase sunt următoarele-dezvoltarea intrauterină îndelungată, în timpul căreia embrionul este legat cu mama prin placentă, lipsa marsupiului, dezvoltarea consiberabilă a scoarÅ£ei creerului, ambele jumătăţi ale cărora sunt unite prin corpul calos. Placentarele actuale se subdivid în 16 ordine, dintre care o să ne oprim doar la 10. Ordinul insectivorilor. Sunt cele mai renumite mamifere, la care sau păstrat trăsăturile caracteristice placentarilor vechi. Din ordinul examinat fac parte mamiferele mici cu sistemul dentar slab diferenÅ£iat. Emisferele creerului relativ mici sunt lipsite de circumvuluÅ£iuni. Pe capătul botului de obicei se află o trompă mică mobilă. ReprezentanÅ£ii ordinului sunt-chiÅ£oranul, cîrtiÅ£a, ariciul ÅŸi desmanul. De insectivorele vechi este legată originea multor ordine ale placentarelor. Desmanul (Desmana moschata)-animal din ordinul insectivorelor. Corp de 180-215mm lungime. Spate brun-cafeniu, burtă alb-argintie, blană moale ÅŸi deasă, preÅ£ioasă. Este răspîndit în partea superioară a bazinului Volgăi ÅŸi în cîteva regiuni ale Ucrainei. Desmanul trăieÅŸte în vizuini, pe malurile îmburuenite ale bălÅ£ilor ÅŸi rîurilor mici. Femela naÅŸte cîte 1-5 pui de două ori pe an. Aricii-deÅŸi aricii trăiesc, de obicei, în preajmaomului, ei mai ascund însă multe taine. Despre dînÅŸii s-au plăzmuit o serie de neadevăruri, de exemplu, cum că ei prind cu uÅŸurinţă ÅŸoarecii ÅŸi de aceea pot înlocui pisicile. ÃŽn realitate, aricii nu pot să concureze cu ÅŸoarecii, sprinteneala cărora a devenit proverbială, doar dacă aceÅŸtia sunt bolnavi sau se află în captivitate. Hrana principală a aricilor o constituie insectele. Ariciul este un mamifer ce face parte din ordinul numit insectivore. Acesta la rîndul său cuprinde 7 familii de animale mici ÅŸi foarte mici-talpide, solenodontide, macroscelide, tenrecide, soricide, crizocloride, erinaceide. Aricii pot nimici în pădure (ÅŸi nu în locuinÅ£a omului) cuiburile de rozătoare împreună cu tot cu pui care provoacă daune agriculturii ÅŸi gospodăriei silvice. ÃŽn cazuri rare, însă, ei pot devasta cuiburile păsărilor, ataca broaÅŸte, ÅŸopîrle. Aricii sunt destul de mîncăcioÅŸi ÅŸi în ceea ce priveÅŸte căutarea hranei sunt foarte activiÅŸi perseverenÅ£i. ÃŽn condiÅ£ii casnice ei consumă aproape tot ce li se dă, deÅŸi au unele preferinÅ£e, care ÅŸi au servit drept sursă de legende. AÅŸa este, de exemplu, cunoscuta legendăcu merele, pe care ei chipurile, le prind în ace ÅŸi le duc în magazinele lor ca rezervă pentru iarnă. De regulă, însă, aricii nu mănîncă fructe ÅŸi nu-ÅŸi fac rezerve. Se presupune, că ei îşi curăţă cu suc de mere acele ÅŸi pielea de insectele parazite. ÃŽn Å£ara noastră trăiesc 4 specii de arici-comun, dauric, cu-ace-negre ÅŸi cel urecheat. Cel mai răspîndit este ariciul-comun care se întîlneÅŸte mai ales în Zona Codrilor ÅŸi de-a lungul Nistrului ÅŸi Prutului. Poate fi des observat la marginea pădurilor, în rîpe sau în perdelele de protecÅ£ie a cîmpurilor. El evită locurile umede, iar pe timp de ploaie preferă să steie în culcuÅŸ. Vara nu-ÅŸi construieÅŸte culcuÅŸuri speciale, mulÅ£umindu-se cu cele naturale (semiscorburi din apropierea rădăcinilor, tufiÅŸuri dese ÅŸ.a.). Este activ noaptea. Atunci iese la vînătoare. Acumulînd vara rezerve de grăsime, iarna la temperaturicare nu depăşesc 10(C se cufundă în somnul de iarnă (hibernare). Primăvara devreme, cînd în pădure mai este zăpadă, aceste animale Å£epoase se trezesc. Slăbite ele se pornesc să vîneze tot ce pot prinde. Curînd după hibernare la arici începe perioada nupÅ£ială. Peste 7 săptămîni femelele nasc pînă la 8 pui orbi ÅŸi goi. La prima vedere s-ar părea că aricii au un scut de apărare foarte bun. Åži el întradevăr este bun, dar ÅŸi duÅŸmanii aricilor sunt numeroÅŸi. Pentru arici cei mai numeroÅŸi duÅŸmani sunt bufniÅ£ele, huhurezii, uliii, înzestraÅ£i cu gheare lungi, precum ÅŸi vulpea. CîrtiÅ£a (Talpa europaea)-maifer insectivor din familia talpidelor. Corp de 12-16,5 cm lungime, acoperit cu păr de culoare închisă, mătăsos, scurt ÅŸi des. Cap alungit, rîtul ascuÅ£it, ochi ascunÅŸi sub piele, pavilioanele urechilor sunt reduse. Piciorele anterioare sunt asemănătoare cu niÅŸte lopeÅ£i, au muÅŸchi puternici, gheare lungi, tăioase, care servesc pentru săparea galeriilor. Coada scurtă. Duce o viaţă subterană. Se hrăneÅŸte cu nevertebrate, în special cu insecte, larve ÅŸi viermi, pe care le găseÅŸte relativ uÅŸor, datorită mirosului, pipăitului ÅŸi auzului foarte dezvoltate. Primăvara femela naÅŸte 3-9 pui, care după un an devin maturi. CîrtiÅ£a are o răspîndire largă, în Moldova-pe tot teritoriul. Este un animal mai mult folositor. ChiÅ£oranul (Sorex)-gen de mamifere insectivore din familia soricidelor. Corp de 30-90 mm lungime, acoperit cu blană cenuÅŸie-brună, bot lung, dinÅ£ii ascuÅ£iÅ£i ÅŸi cu vîrful roÅŸu, urechi scurte. Cuprinde circa 60 de specii, răspîndite în Europa, Asia, America de Nord ÅŸi în partea de nord a Americii de Sud. ÃŽn Moldova se întîlnesc 2 specii de chiÅ£oran-comun (Sorex araneus) ÅŸi mic (Sorex minutus). ChiÅ£oranii trăiesc în regiune de tundră, silvice ÅŸi în cele de silvostepă. Sunt folositori-se hrănesc cu insecte dăunătoare. Ordinul Chiropterelor. ReprezentanÅ£ii acestui ordin îşi trag originea lor de la insectivorele arboricole ÅŸi sunt considerate ca o ramură a lor, care sa izolat în legătură cu adaptare la zbor. Membrele lor anterioare sunt transformate în aripi, suprafaÅ£a zburătoare acărora este alcătuită dintro membrană cutanată întinsă între degetele membrelor anterioare, la fel ÅŸi între membrele anterioare, posterioare ÅŸi coada. ÃŽn legătură cu dezvoltarea aripilor pe stern se află carena de dimensiuni mici. Duc o viaţă nocturnă. Majoritatea speciilor aduc folos hrănindu-se cu insecte dăunătoare. Vampirii americani noaptea se năpustesc asupra mamiferelor mari ÅŸi sug sîngele lor. Sunt ÅŸi specii ierbivore. Ordinul Rozătoarelor. Reprezintă o grupă de placentare, care devreme s-a izolat. ÃŽn prezent în componenÅ£a acestui ordin intră pînă la 3000 specii. Din elel fac parte speciile de dimensiuni mici (muridele) ÅŸi de dimensiuni mijlocii (castorii, iepurii). Sunt caracteristice particularităţile dinÅ£ilor-incisivii cresc încontinuu din care cauză rozătoarele rod permanent obiecte tari, ceea ce duce la tocirea incisivilor, cninii lipsesc, molarii posedă o suprafaţă de masticaÅ£ie mare, predestinată pentru mărunÅ£irea hrănii vegetale. Cecul este bine dezvoltat, deseori după dimensiuni întrece stomacul. Emisferele creerului sunt slab dezvoltate ÅŸi sunt lipsite de circumvoluÅ£iuni. Rozătoarele au mare importanţă economică. Din ele fac parte animale industriale cu blănuri scumpe, în special veveriÅ£a, bizamul (guzganul de mosc, ondatra, castorul). Multe rozătoare sunt vătămători a gospodăriilor săteÅŸti ÅŸi pricinuiesc pagube mari. Este necesar de remarcat rolul rozătoarelor în epidemiologia numeroaselor boli infecÅ£ioase ale omului. Bolile infecÅ£ioase, transmise de către animale, în special de către rozătoare au căpătat denumirea de zoonoze. La ele se referă ciuma, tularenia, febra exantematică (richetsioze), encefalitele virotice, ÅŸ.a. AgenÅ£ii patogeni ai zoonozelor sunt capabili să se îmulÅ£ească în organizmul rozătoarelor, ÅŸi anume ele suportă boala, iar uneori devin purtători de germeni ai infecÅ£iilor periculoase pentru om. O particularitatea biologică importantă a rozătoarelor, în urma căreia anume acest ordin joacă un rol extraordinar de mare în răspîndirea infecÅ£ii, este însuÅŸirea de a se înmulÅ£i extrem de repede. Perioada intrauterină la rozătoarele muride este scurtă (la ÅŸoarece ÅŸi guzgan-20-21 de zile). Ele nasc pînă la 10 pui, care ajung repede la maturitatea sexuală (pubertatea). ÃŽn anii cu condiÅ£ii favorabile numărul rozătoarelor creÅŸte fulgerător. ÃŽn cazul unui număr mare de mamifere în localitatea dată se creează condiÅ£ii favorabile pentru răspîndirea infecÅ£ii, apare epizootia (îmbolnăvirea ÅŸi peirea în masă a rozătoarelor). ÃŽn cazul lipsei măsurilor antiepidemice boala se răspîndeÅŸte asupra populaÅ£iei ÅŸi apare epidemiile. ÃŽncă la începutul sec. nostru N. F. Gamaleia a menÅ£ionat, că epidemiilor de ciumă întotdeauna la premergea epizootia acestei boli printre rozătoare. ÃŽn epidemiologia zoonozelor un rol extrem de mare aparÅ£ine ţîstarilor, marmaotelor (Marmota sibirica) (din familia sciuridelor) ÅŸi numeroaselor specii din familia muridelor. La ultima se referă-ÅŸoarecii de casă, de cîmp ÅŸi de pădure, ÅŸobolanii, ÅŸobolanul de apă, gerbelina (nisiparniÅ£a) ÅŸ.a. Ciuma în natură este întreÅ£inută în formă de focare printre rozătoare. Ultimele prezintă rezervorul de bază al acestei infecÅ£ii atît de periculoasă. Drept izvor principal al bolii servesc ţîstarii, Marmota sibirica, gerbelinele, ÅŸoarecii ÅŸi ÅŸobolanii. Studierea tularemiei a apărut, că omul nu reprezintăpericol pentru cei ce-l înconjoară ÅŸi infectarea are loc pe altă cale. ÃŽn condiÅ£ii naturale se îmbolnăvesc de tularemie ÅŸobolanii de apă, arvicolinele (ÅŸoarecii de cîmp), hîrciogii, ţîstarii, ÅŸobolanii, ÅŸ.a. Deosebit de repede boala se răspîndeÅŸte primavara printre ÅŸobolanii de apă, iar toamna ÅŸi iarna printre ÅŸoarecii de cîmp, arvicoline, care în acest timp trăiesc împreună în grămezi de paie, fîn. AgenÅ£ii patogeni ai tularemiei sunt daÅ£i afară împreună cu urina ÅŸi masele fecale ale rozătorului bolnav. Omul se îmbolnăveÅŸte prin contacterea cu rozătoarele, cu pelicele le lor sau cu apa infectată de rozătoare, cu fînul ÅŸi alte obiecte, la fel prin purici ÅŸi căpuÅŸe, care sau alimentat cu sîngele rozătoarelor bolnave. Rozătoarele sunt izvorul unei serii de febre eczantematice (richetsioze), din care face parte febra eczantematică murină, transmisă la om de către puricile ÅŸobolanului, iar mai departe răspîndită de păduchi. Această boală posedă focalitatea naturală. De richetsiozele Orientului ÃŽndepărtat ÅŸi Siberiei transmise de căpuÅŸe, omul se îmbolnăveÅŸte de la rozătoare ÅŸi alte animale (cîini) prin căpuÅŸe, ÅŸi nu sunt răspîndite de către păduchi. Encefalita de primăvară-vară (de taiga) este o boală a rozătoarelor (burunducul, ÅŸoarecii de cîmp), insectivorelor (ariciul, cîrtiÅ£a) ÅŸi altor mamifere, la fel ÅŸi a păsărilor din taiga. ÃŽn taiga pe alocuri se întreÅ£in focare naturale stagnate de encefalită. Agentul de transmisie (ÅŸi rezervorul) infecÅ£iei sunt anumite specii de căpuÅŸe. Rozătoarele servesc la fel ÅŸi ca rezervor (alcătuit din alte mamifere) pentru agentul patogen al leptospirozei (gălbinările infecÅ£ioase ale omului). La ÅŸobolani boala decurge latent, nu se observă epizootii. Printre ÅŸobolanii cenuÅŸii de la 10 pînă la 40% sunt purtători cronici de leptospire. Agentul patogen al infectiei poate fi evidenÅ£iat în rinichii lor. Ei sunt eliminaÅ£i cu urina. Transmiterea agentului patogen al bolii animalelor ÅŸi omului are loc prin intermediul apei ÅŸi produselor alimentare murdărite cu urină sau excrementele ÅŸobolanilor, la fel ÅŸi în timpul scăldatului. Ca rezervor natural pentru leiÅŸmanioza cutanată în Asia Mijlocie servesc unele specii ale rozătoarelor de stepă, în special nisiparniÅ£a mare cu coadă roÅŸie ÅŸi ţîstarul cu degete subÅ£iri. Pe alocuri sunt infectate pînă la 40% din aceste animale. Agentul patogen al bolii este transmis omului de către moschiÅ£i (flebotomi). Rozătoarele sunt sensibile la cărbune (ulcerul siberian), turbare ÅŸi bruceloză ÅŸi joacă un rol important la răspîndirea bolii în natură. Aceste date dovedesc rolul deosebit de important al rozătoarelor în răspîndirea unui ÅŸir de boli infecÅ£ioase periculoase. De aceea combaterea rozătoarelor ocupă un loc însemnat în sistemul de măsuri antiepidemice. ÃŽnsă combaterea aceasta nu trebuie să se răspîndească asupra speciilor, care au importanţă în economia naÅ£ională (veveriÅ£ele, castorii, nutria, ÅŸ.a.). Iepuri-este denumirea dată unor animale din familia leporide. Se cunosc circa 45 de specii larg răspîndite. Se disting 3 grupuri-iepuri-propriu-ziÅŸi (15 specii), iepuri-de-vizuină (15 specii) ÅŸi iepuri-cu-blană-aspră (15 specii). ( ¨ ui, încîlcindu-ÅŸi urmele-ba merge înainte, ba o ia pe aceeaÅŸi urmă înapoi. Åži după aceasta să mai încerce vînătorul să găsească unde se află! De urmărire iepurele scapă făcînd cercuri mari ÅŸi oprindu-se din cînd în cînd ca să-l mai vadă pe ce-l ce-l urmăreÅŸte. Iepurele are o mulÅ£ime de duÅŸmani-vulpea, buha, uliul-găinelor, lupul, ÅŸ.a. DeÅŸi seminÅ£ia iepurească e cît se poate de vivace (femela naÅŸte de 3-4 ori pe an cîte 3-7 pui), în ultimile decenii numărul de iepuri a scăzut mult. Cauzele principale sunt aplicarea în mod nechibzuit a pesticidelor în agricultură ÅŸi braconajul. Puii de iepuri sunt nimiciÅ£i, mai ales, în timpul seceriÅŸului (de către combaine). De aceea se recomandă de a începe recoltarea să se sperie sau să se alunge puii de iepuri din calea maÅŸinilor. Adesea copiii sau cei vîrstnici găsind în pădure pui de iepure îi aduc acasă, crezînd că-i salvează. ÃŽnsă în condiÅ£iile casnice ie pier. ÃŽn Moldova iepurii sălbatici sunt vînaÅ£i într-un număr limitat pentru carnea ÅŸi blana lor. Iepurele-de-vizuină-european-este singura specie de iepure domesticită, srămoÅŸul a peste 60 de rase de iepuri-de-casă. ÃŽn stare sălbatică el se mai întîlneÅŸte în sud-vestul Ucrainei, unde formează colonii. ÃŽn Moldova se cresc circa 15 rase de iepuri-de-casă de la care se obÅ£in pielicele, carne dietică ÅŸi puf. Dintre rasele pentru carne ÅŸi blană cele mai cunoscute sunt rasele UriaÅŸul-sur ÅŸi UriaÅŸul-alb (care cîntăresc cîte 5-7 kg). Iepuroaicele sunt foarte prolifice. Ele nasc de 4-5 ori pe an cîte 1-14 iepuraÅŸi. AceÅŸtia, spre deosebire de puiuÅŸorii iepurelui-de-cîmp, sunt goi ÅŸi orbi. Abea la cea de a 10-12-cea zi ei deschid ochii, le creÅŸte părul. Timp de 16-20 de zile sunt hrăniÅ£i de iepuroaică, apoi li se dă ÅŸi altă hrană. Nutrie (Myocastor coypus)-mamifer activ din ordinul rozătoarelor. Corp de 50-85 cm lungime ÅŸi masa de 6-12 kg. Coadă lungă. Blană, de obicei, de culoare brună-cenuÅŸie. Urechi ÅŸi picioare scurte. Degetele membrelor posterioare sunt unite printr-o membrană înotătoare. Femela are 4-5 perechi de mamelesituate pe laturile corpului. Nutria se hrăneÅŸte cu vegetale. Se înmulÅ£eÅŸte de 1-2 ori pe an. GestaÅ£ia durează 127-133 de zile. La o fătare femela produce pînă la 8 puiuÅŸoribine formaÅ£i. Ajunge la maturitate sexuală la 4-5 luni. ÃŽn captivitate trăieÅŸte 8-10 ani. Patria nutriei este America de Sud. Nutria trăieÅŸte pe malurile rîurilor, prin bălÅ£i, făcîndu-ÅŸi vizuini în mal sau cuiburi în desiÅŸuri. Se vînează pentru blană ÅŸi carne. A fost aclimatizată în mai multe ţări.în Moldova nutria a fost adusă în 1930 ÅŸi se creÅŸte în cuÅŸti sau în condiÅ£ii de semilibertate. Ordinul carnivorelor. ReprezentanÅ£ii actuali ai acestui ordin provin de la o ramură de carnivore fosile, care devreme s-a separat-creodonÅ£i. Din carnivorele actuale fac parte animalele de pradă, care posedă o anumită structură a dinÅ£ilor. După incisivii mici slab dezvoltaÅ£i la ei urmează canii lungi ÅŸi ascuÅ£iÅ£i. Se deosebesc după dimensiunile sale premolarul posterior de pe macsilarul superior ÅŸi molarul anterior de pe macsilarul inferior, care au căpătat denumirea de măsele carnasiere. ReprezentanÅ£ii acestui ordin au ghiare mari, la felide ele sunt retractile. ÃŽntr-o măsură considerabilăsunt dezvoltate emisferele mari ale creerului. SuprafaÅ£a lor este întretăiată de circumvoluÅ£iuni. Acest ordin cuprinde familia canidelor, procionidelor, ursidelor, mustelidelor, filidelor ÅŸi viveridelor. MulÅ£i reprezentanÅ£i, în acelaÅŸi număr ÅŸi vulpile, vulpile polare, jderul, zibelina sau samurul, nurca, hermina sau hermelina ÅŸi vidra servesc ca obiecte de vînat (pentru industria de blănuri). Cîinele a fost primul animal, pe care omul vechi la domesticit. Numeroasele rase de cîini actuali sefolosesc ca cîini de vînătoare, de tracÅ£iune, sanitari, copoi ciobăneÅŸti ÅŸi ca animale de cameră. Cîinii sunt pe larg folosiÅ£i în experimentele fiziologice. Din animalele absolul dăunătoare, care aduc numai daună ÅŸi sunt supuse exterminării complecte, face parte lupul. Carnivorele au o anumită importanţă epidemiologică. Cîinii ÅŸi lupii servesc ca izvor de infectare a omului de turbare. Tot de la ei omul se infectează cu echinococul unilocular. Vulpile obiÅŸnuite, vulpile polare ÅŸi cîinii infectează omul cu alveococ. Pisicile participă la întreÅ£inerea focarelor de opistorhoză. Vulpe-denumire dată mai multor specii de mamifere omnivore din familia canidelor. Corp pînă la 90 de cm lungime ÅŸi 14 kg greutate, bot lung ÅŸi îngust, urechi ascuÅ£ite, coadă lungă ÅŸi stufoasă. Vulpele sunt larg răspîndite în Europa, Asia, America ÅŸi Africa. Trăiesc prin păduri, stepe, semipustiuri, bălÅ£i, munÅ£i (pînă la o altitudine de 4,5km). Folosesc vizuinile altor animale sau îşi construiesc vizuini proprii. Se hrănesc cu ÅŸoareci, iepuri, reptile, păsări, fructe, ÅŸ. a. Vulpea de regulă, are blană roÅŸcată, pe burtă mai întunecată, cenuÅŸie sau albă. ÃŽÅŸi face vizuinile adesea cu mai multe ieÅŸiri în sol nisipos (prin rîpi, văgăuni). Prin aprilie femela naÅŸte 4-12 pui, care ajung la maturitate peste 10-11 luni. Calitatea blănii este mai bună în timpul iernii. Vulpea argintie-rasă obiÅŸnuită prin selecÅ£ie din specia canadiană V. fulvus. Este preÅ£uită pentru blana ei neagră cu luciu argintiu. Vulpea polară (Alopex lagopus)-este răspîndită în nordul Euroasiei ÅŸi Americii de Nord. Are botul ÅŸi urechile rotungite, părul în timpul iernii este alb ca zăpada sau albastru, din care cauză este numită ÅŸi vulpea albastră, blana ei este foarte preÅ£ioasă. Jderul (Martes)-gen de mamifere din familia mustelidelor. Corp alungit, blană, de obicei, deasă ÅŸi pufoasă, cu nuanÅ£e predominante brune ÅŸi cafenii. Se cunosc 6 specii, răspîndite în Europa, Asia ÅŸi Africa de Nord. ÃŽn Moldova se întîlnesc două specii-Jderul-de-pădure (Martes martes) ÅŸi Jderul-de-piatră (Martes foina). Corp de circa 50 de cm lingime, coada de 25 de cm. Femela naÅŸte o dată pe an (de obicei în aprilie) 2-8 pui, jderii trăiesc, de obicei, prin păduri, printre stînci, sunt mai activi noaptea, se hrănesc cu mamifere mici, păsări, insecte, fructe, pomuÅŸoare.în Moldova jderii sunt ocrotiÅ£i prin lege. Nurcă (Mustela)-denumire dată unor animale mamifere carnivore semiacvaticedin familia mustelidelor. Corp de 28-54cm lungime, blană deasă, strălucitoare, colorată cafeniu-roÅŸcat sau cafeniu-închis. Piciore relativ scurte, degete unite printr-o membrană înotătoare. Nutria populează, de obicei, locurile părăsite de prin luncile păduroasedin văile rîurilor, din zona bălÅ£ilor, deltelor, lacurilor. TrăieÅŸte, de obicei, în vizuini, scorburi de copaci. Se hrăneÅŸte cu ÅŸoareci, broaÅŸte, peÅŸti. Femela naÅŸte 2-17 puiuÅŸori. Se cunosc două specii-nutrie-europeană ÅŸi nutrie-americană. ÃŽn Europa, Asia de Nord-Vest, Caucaz, Siberia de vest populează mai multe rase de nurci-europene (Mustela lutreola). ÃŽn Moldova se întîlneÅŸte în regiunea cursului inferior al Nistrului. Nurca-americană sau vizonul (Mustela vison) populează aproape toată America de Nord. De obicei ea este crescută în voliere pentru blana ei foarte preÅ£ioasă. Hermina (Mustela erminea)-mamifer carnivor din familia mustelidelor. Corp de 16-38 de cm lungime ÅŸi cu masa pînă la 260 g. culoarea blănii este brună-roÅŸcată (vara) ÅŸi albă (iarna), vîrful cozii-negru. Se hrăneÅŸte cu rozătoare (muride), păsări mici. Femela naÅŸte 5-8 (uneori pînă la 18) pui. Hermina este răspîndită în pădurile din Europa, Asia ÅŸi America de Nord. Se vînează pentru blana ei preÅ£ioasă. Vidra (Lutra lutra)-mamifer semiacvatic din familia mustelidelor, ordinul carnivorelor. Corp de 55-95 cm lungime, coada de 26-55 cm, greutatea de 5,7-10 kg, picioare scurte, pentadactile, cu membrane interdigitale bine dezvoltate. Părul de culoare castaniu-roÅŸcat. ÃŽÅŸi face vizuini în malurile abrupte ale rîurilor ÅŸi bazinelor de apă. Se hrăneÅŸte cu peÅŸti, broaÅŸte, raci. ÃŽn Moldova este semnalată mai ales în bălÅ£ile din cursurile de jos ale Prutului ÅŸi Nistrului. Vidra la fel ca ÅŸi alte animale este vînată pentru blana ei preÅ£ioasă. Lupul (Canis lupus)-mamifer carnivor din familia canidelor. Lungimea corpului este de 105-160 cm, iar masa lui este de 35-50 kg (rar-pînă la 76 kg). Picoare lungi. Caninii bine dezvoltaÅ£i. ColoraÅ£ia părului de la cenuÅŸie (în regiunile de nord) pînă la cenuÅŸie roÅŸcată (în regiunile de sud). Lupul este răspîndit în Europa, Asia ÅŸi America de Nord. Se întîlneÅŸte des în stepe, munÅ£i ÅŸi rar în taiga. Se hrăneÅŸte mai ales cu animale copitate sălbatice ÅŸi domestice, iepuri, cîini, rozătoare mici, păsări, cadavre. ÃŽn perioada îmulÅ£irii lupii trăiesc în perechi, toamna tîrziu ÅŸi iarna-în haite. Primăvara femela naÅŸte 3-13 pui. La început puii sunt hrăniÅ£i de părinÅ£i, toamna încep să iasă la vînătoare împreună cu adulÅ£ii. Lupul aduce daune sectorului zootehnic ÅŸi gospodăriei vînătoreÅŸti, dar el lafel este cunoscut ÅŸi ca sanitar al pădurilor. Canide (Canidae)-familie de mamifere din ordinul carnivorelor. Corp zvelt, de 40-160 cm lungime ÅŸi de 2-80 kg greutate. Abdomen supt, cap alungit, bot ÅŸi urechi, de obicei, ascuÅ£ite, picioare lungi ÅŸi adaptate pentru alergat, gheare tocite neretractile, coadă lungă ÅŸi, de regulă stufoasă. Se cunosc 29 de specii actuale răspîndite pe toate continentele (înafară de Antarctida) ÅŸi insulele continentale. ÃŽn Moldova se întîlnesc următaorele specii de canide-lupul, vulpea-comună, cîinele-raton, cîinele-domestic. Canidele se hrănesc cu carne, unele-ÅŸi cu vegetale. Multe canide au blană preÅ£ioasă. Orinul pinipedelor. Reprezintă o ramură a carnivorilor vechi-creodonÅ£ilor, care a evoluÅ£ionat pe calea adaptării la viaÅ£aacvatică. Membrele lor sunt modificateîn palete înotătoare. Foarte bine este dezvoltat Å£esutul celulo-adipos, care micÅŸorează perderea de căldură ÅŸi permite pinipedelor să trăiască în mările reci polare. Formula dentară este asemănătoare cu formula dentară a carnivorilor. Din pinipede fac parte leii de mare, urÅŸii de mare (otaridele), morsele ÅŸi focele. Toate speciile acestea sunt vînate. Se foloseÅŸte untura ÅŸi blana lor. Unele specii (ursul de mare) au blănuri preÅ£ioase. Morsa (Odobenus rosmarus)-memifer marin din ordinul pinipedelor. Corpul 3-5 m lungime (uneori pînă la 7 m) ÅŸi masa de 800-1000 kg (mai rar atinge 2 t). Femela este mai mică decît masculul. Morsa are membrele anterioare transformate în lopeÅ£i, părul scurt ÅŸi rar, coada ne dezvoltată, colÅ£ii fălcilor superioara masivi ÅŸi foarte lungi (mai ales la masculi). Se hrăneÅŸte cu moluÅŸte, crustacee ÅŸ. a. Femela naÅŸte odată la doi ani un pui. Morsa este răspîndită în oceanul îngheÅ£at de Nord ÅŸi în nordul oceanului Atlantic ÅŸi Pacific. TrăieÅŸte în turme. Se vînează pentru carne, grăsime, piele, colÅ£i. Focă-denumire dată mai multor mamifere acvatice din ordinul pinipedelor. Foca de Groenlanda, mamifer din familia focidelor. Corpul are 160-195 cm lungime, 150-160 kg. AdulÅ£ii au, de obicei, culoarea albă gălbuie cu două pete negre sau brune pe spate, puii-culoarea albă. Se hrănesc cu crustacee, moluÅŸte, peÅŸti. Populează apele arctice formînd trei cîrduri. Se utilizează grăsimea, pielea adulÅ£ilor ÅŸi blana puilor. Marea Albă vînatul focilor este interzis. Leu-de-mare-specii de mamifere carnivore marine din familia focilor-cu-urechi. Corp acoperit cu păr rar, pavilioanele urechilor sunt dezvoltate. Masculii au lungime pînă la 3,5 m lungime ÅŸi masa pînă la 1120 kg. Vara leii de mare ies pe ţărm, unde se împerechează ÅŸi fac pui. Se hranesc cu peÅŸte, moluÅŸte, cefalopode, ÅŸ. a. Specia Eymetepeas jubatus este răspîndită în nordul oceanului Pacific, Zalophus californianus-în apele litorale ale Americii de Nord, Otaria byronia-în mările arhipelagului malaez. Leii de mare se vînează pentru grăsime, piele. Urs-de-mare sau lutru-de-mare (Callorhinus ursinus)-mamifer carnivor din familia otariidelor (focelor-cu-urechi), ordinul pinipedelor. Corp pînă la 2,25 m lungime ÅŸi masa pînă la 380 kg, acoperit cu blană. Culoarea diferă în funcÅ£ie de vîrstă ÅŸi de sex. Se hrănesc cu peÅŸte, cefalopode. Sunt răspîndiÅ£i în nordul Oceanului Pacific. Vara migrează, formînd 3 turme de sine stătătoare (pe insulele Comandore, pribîlov ÅŸi San-Mighel). Prin convenÅ£ia dintre U. S. A. ÅŸi Canada (din anul 1957) vînatul UrÅŸilor-de-mare este limitat. Ordinul cetaceelor. ReprezentanÅ£ii acestui ordin ca ÅŸi pinipedele au provenit, fără îndoială, de la creodonÅ£i adaptîndu-se la viaÅ£a acvatică. ÃŽnsă adaptarea a avut loc pe altă cale-organul locomotor principal la cetacee a devenit coada, iar membrele posterioare s-au redus (atrofiat). Din cetacee fac parte delfinii, caÅŸaloÅ£ii, balena de Grenlanda ÅŸ.a. Acest ordin cuprinde ÅŸi animalul cel mai mare dintre toate care au trăit vre-o dată pe Pămînt-balena albastră, care atinge 33 m în lungime ÅŸi are 150-160 T greutate. Greutatea ei este egală cu greutatea a 25 de elefanÅ£i maturi, inima cîntăreÅŸte 600-700 kg, intestinul are lungimea de ¼ km. Trăiesc în Oceanul Mondial de la Arctica pînă la Antarctida. Puiul belenei la naÅŸtere cîntăreÅŸte mai mult de 2 tone ÅŸi alimentîndu-se cu laptele mamei, adaugă în fiecare zi aproximativ 80 kg. Ceteceele la fel sunt vînate iar din ele se foloseÅŸte untura, osul de balenă (musteaÅ£a de balenă) ÅŸi pielea. Din carne se pregăteÅŸte făina furageră. Din capetele caÅŸaloÅ£olor se capătă substanÅ£a ceroasă-spermacet (cetaceu), care se foloseÅŸte în producerea farmacologicăşi de mărfuri. Cetacee este denumirea ÅŸtiinÅ£ifică a balenelor. Acestea sunt cele mai mari dintre animalele acvatice actuale. Nu întîmplător renumitul cercetător al întinsurilor oceanice J. I. Custo ÅŸi-a întitulat cartea despre ele “Puternicii stăpînitori ai mărilor”. Sunt cunoscute circa 80 de specii de cetacee, toate constituind un ordin de mamifere acvatice. Cetaceele sunt niÅŸte animale foarte interesante. Acum 70 milioane de ani strămoÅŸii lor au părăsit uscatul ÅŸi au trecut să trăiască în mediul acvatic. La început apa era pentru ele o salvare de duÅŸmani ÅŸi concurenÅ£i. Se hrăneau în apele puÅ£in adînci, dar treptat, săvîrÅŸind în largul mării curse de o durată tot mai lungă, ele au pierdut orice legătură cu uscatul. Pe parcursul evoluÅ£iei aceste animale sau adaptat la noile condiÅ£ii de viaţă-corpul lor a căpătat o formă de fus, înveliÅŸul păros le-a dispărut, pavilioanele urechilor ÅŸi membrele posterioare s-au micÅŸorat. Membrele anterioare s-au transformat în înotătoare pectorale, plate ÅŸi rigide ÅŸi le servesc drept cîrme ÅŸi frîne. ÃŽnotătoarea dorsală pe care o au multe cetacee asigură corpului mai multă stabilitate. Cetaceele se pot deplasa cu o viteză de pînă la 50 km/h. Cetaceele au sub ele un stra gros de grăsime care le protejează de supra răcire ÅŸi este consumat pe măsura necesităţilor energice ale organismului. Nasc pui mari ÅŸi bine dezvoltaÅ£i. Organul respirator, reprezentat la exterior de unul sau două orificii (nări), se află în partea superioară a capului ÅŸi se deschide numai în momentul inspiraÅ£ie-expiraÅ£ie, ce urmează imediat după scufundare. Pe timp răcoros aerul cald ÅŸi umed eliminat dinplămînii balenei formează niÅŸte “havuzuri” după aspectul cărora se poate determina uÅŸor specia respectivă. ÃŽn restul timpului nările animalului sunt închise ÅŸi nu lasă să pătrundă apa. Laringele balenelor, avînd o structură specifică desparte calea respiratorie de cea digestivă, de aceea balenele pot respira în mod nestingherit chiar dacă în cavitatea bucală au apă ÅŸi mîncare. Cetaceele au plămîni foarte puternici ÅŸi elastici care se contractă ÅŸi se dilată cu repeziciune. Chiar la o scurtă respiraÅ£ie aerul din plămîni se reînoieÅŸte cu 80-90% (la om numai cu 15%). Rezerva mare de aer inspirat le permite cetaceelor să se afle sub apă un timp îndelungat. Cetaceele sau balenele îşi înghi hrana întreagă, fără a o amestica. După modul de nutriÅ£ie ele se împart în odontocete (balene cudinÅ£i) ÅŸi mistacocete (balenele cu fanoane). Subordinul balenele cu dinÅ£i cuprinde familiile caÅŸaloÅ£ilor, delfinidelor, zifiidelor ÅŸi delfinilor de rîu, balenele cu fanoane-balenopterelor, balenelor-cenuÅŸii ÅŸi balenidelor. ReprezentanÅ£ii ordinului cetacee au stomacul mare din 3-9 compartimente ÅŸicare se poate întinde. ÃŽn stomacul seivalilor încap 5,7 tone de crustacee, în cel al finvalelor-o tonă iar în cel al balenelor albastre chiar 1,5 tone. Mărimea cîrdurilor de cetacee depinde de cantitatea de hrană ÅŸi locul unde este concentrată ea. Diferite specii preferă anumite spaÅ£ii oceanice îndependenţă unde le vine mai uÅŸor să-ÅŸi dobîndească hrana preferată. Balenele bunăoară, se hrănesc cu plancton ÅŸi pot fi întîlnite, mai ales, în spaÅ£ii deschise, balenele cinuÅŸii care mănîncă organizme bentice trăiesc la adîncimi nu prea mari, iar orcile care se hrănesc cu peÅŸte ÅŸi mamifere marine se întîlnesc în orice zonă a oceanului. Cetaceele ajung la maturitate sexuală la vîrsta de 3-6 ani. Majoritatea nasc pui odată la doi ani. De regulă, ele nasc cîte un pui, care atinge uneori de la ¼ pînă la ½ din lungimea corpului matern. Cîte o dată acesta este născut sub apă. Cetaceele percep nu numai sunetele obiÅŸnuite, dar ÅŸi infra ÅŸi ultra sunetele, pe care urechea omului nu le percepe. ÃŽnregistrînd pe bandă magnetică sunete emise de balene ÅŸi delfini, s-a constatat că fiecare specie emite o gamă de sunete deosebită. Astfel, o afalină adultă poate produce 17 semnale pe cînd, puiul acesteia în prima perioadă de viaţă produce doar 6. Cu vîrsta sunetele emise devin tot mai variate. ConstituÅ£ia ÅŸi modul de viaţă ale cetaceelor demonstrează că aceste animale prezintă un mod de organizare extrem de perfecÅ£ionat. Cetaceele, ÅŸi în special delfinii, se dresează uÅŸor ÅŸi execută numeroase miÅŸcări. Cetaceele sunt animale de vînat foarte valoroase. Pielea, ficatul, grăsimea, osul de balenă (fanonul) sunt importante materii prime, mai ales pentru industria farmaceutică.în prezent, din cauza reducerii numărului de cetacee, vînarea lor este limitată. 18 specii sunt incluse în Cartea RoÅŸie mondială. Pe planeta noastră există cîteva rezervaÅ£ii naturale pentru cetacee, unde acestea trăiesc ÅŸi se înmulÅ£esc. Delfin (Delphinus)-denumire dată cîtorva specii de mamifere acvatice din ordinul cetaceelor. Corpul fusiform, cu partea posterioară turtită lateral, atinge 8,5 m lungime ÅŸi două tone greutate. Capul ÅŸu spatele de culoare închisă, burta de culoare deschisă sau albă. ÃŽnotătoarea codală –orizontală, înotătoarele pectorale ÅŸi dorsale-bine pronunÅŸate. Mai răspîndit este delfinul-comun (Delphinus delphis), cu corpul pînă la 2,5 m ÅŸi capul de circa60 cm lungime. Delfinul-comun are un rostrum din 2 fălci alungite, pe care sunt ficsaÅ£ipeste 200 de dinÅ£i. Repiră printr-un orificiu , situat în partea de sus a capului. Se hrăneÅŸte cu peÅŸti, cefalopode, crustecee ÅŸ. a. Perioada de gestaÅ£ie –circa un an. Femela naÅŸte 1-2 pui, pe care îi alăptează 18-20 de luni. Delfinul-comun este foarte răspîndit în Marea Neagră. Ei populează aproapa toate marile globului pămîntesc. ÃŽnoată cu viteză mare, se orientează bine în spaÅ£iu, poate fi îmblînzit ÅŸi dresat uÅŸor. Reprezintă un obiect important pentru studiile bionice. Ordinul paricopitatelor. ReprezentanÅ£ii lui au provenit de la o ramură apropiată de creodonÅ£i. Acestea sunt mamifere ierbivore mari. Falangele degetelor III ÅŸi IV sunt înzestrate cu copite, degetele II ÅŸi V sunt rudimentare, primul deget lipseÅŸte. Claviculele la fel lipsesc. Din paricopitate face parte o grupă numeroasă de animale nerumegătoare (porcul, hipopotamul) ÅŸi o grupă vastă de rumegătoare (cămilele, cerbii, girafele, antilopele, caprele, oile ÅŸi diferite specii de tauri). Rumegătoarele au stomacul complicat, format din 4 părÅ£i, în el are loc fermentarea hranei nerumegate, care pe urmă este rîgîită ÅŸi rumegată. NumeroÅŸi reprezentanÅ£i au coarne, care le servesc ca organ de apărare. De la paricopitatele sălbatice au provenit animalele paricopitate domestice. Porcul (Porcus)-animal domestic paricopitat din genul Sus, familia suidelor. Domesticit în perioada neoliticului. A provenit de la 2 subspecii de mistreÅ£i-mistreÅ£ul-european (Sus scrofa ferus) ÅŸi mistreÅ£ul-asiatic (formele Sus orientalis, Sus cristatus ÅŸi Sus vittatus). Rasele contemporane au luat naÅŸtere în urma încrucişărilor generatoare dintre rasele aborigene europene ÅŸi cele asiatice prin selecÅ£ie îndelungată. Masa vie a vierilor –250-350 kg, a scroafelor-200-280 kg. Prima împerechere se admite la scroafe la vîrsta de 8-10 luni, la vieri 11-12 luni. Durata digestiei 110-120 zile. O scroafă de rază poate făta de 2 ori pa an cîte 10-12 ÅŸi mai mulÅ£i purcei (recordul anual-32 purcei). Hipopotami (Hippopotamidae)-familie de animale mamifere paricopitate nerumegătoare. Include 2 specii, răspîndite în Africa Ecuatorială. Hipopotam-obiÅŸnuit sau Hipopotamul-de-Nil (Hippopotamus amphibius)-animal acvatic cu corpul pînă la 4,5 m lungime, înălÅ£imea la greabăn de 1,5 m ÅŸi masa de 3-4,5 T, cu piele groasă ÅŸi fără păr. Trăiesc în cÃÂ