Referat Ecosistemul Urban3
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Ecosistemul Urban3 si de asemenea puteti face
Download Referat Ecosistemul urban3Citeste fragmente din Referat Ecosistemul Urban3
ECOSISTEMUL URBAN
Omul, ca orice fiinţă vie, nu se află în afara
legilor care guvernează viaţa pe planeta noastră, ci s-a format şi
dezvoltat în interacţiune cu mediul natu-ral. Acesta a influenţat
dintotdeauna dezvoltarea societăţii, dar gradul în care a exercitat
această influenţă a fost diferit re la o epocă istorică la alta.
Mediul natural în care omul îşi desfăşoară activitatea
este format din mai multe sisteme ecologice. Un ecosistem, în general
reprezintă relaţia dintre lumea organismelor vii şi mediul lor de
viaţă, sau cum se mai spune, unitatea dintre biocenoză şi
biotip(exemplu: un lac, o pădure, etc. formează în parte un
ecosis-tem ). Un grup de oameni pe un spaţiu determinat şi mediul
ambiant respectiv alcătuiesc împreună un ecosistem urban . Ansamblul
ecosistemelor planetei, între care există relaţii complexe de
intercondiţionare,constituie ecosfera. Întrucât omul este singura
fiinţă vie care poate depune o activitate conştientă, ecosistemul
uman joacă rolul principal în cadrul ecosferei.
Biotopul urban reprezintă rezultatul acţiunii modelatoare a
omului asupra mediului “fizicâ€Â, acÅ£iune desfăşurată într-un
lung proces istoric, spre folosul său. Ca şi în cazul ecosistemelor
naturale, şi în acest caz se poate vorbi de factorii staţionari ai
biotopului urban, dar în elementele de biotop urban se pot include
factorii induşi de către societatea umană (factori ce se exprimă
prin elemente antropogenice )
Factorii staţionari sunt cei geografici, geologici şi
pedologici. Aceştia reprezintă elemente fixe care determină evoluţia
unei aşezări umane. Într-o di-ferită măsură, aceşti factori (în
special cei pedologici) sunt supuşi acţiunii antropice şi
modificaţi.
Elemente antropice ale biotopului
Elemente generate de structurile urbane. Aşezarea umană
reprezintă prin manifestarea sa spaţial-funcţională o entitate
complet diferită din punct de vedere al biotopului, faţă de
ecosistemele naturale ; zone funcţionale urbane, pu-ternic antropizate,
în special cele industriale, comerciale, şi de afaceri, şi în
diverse măsuri cele rezidenţiale, învăţământ sau de agrement,
prezintă modifi-cări spaţiale specifice ale biotopului iniţial,
orientat spre îndeplinirea scopurilor pentru care au fost realizate.
Rezultă astfel modificări le tuturor factorilor de mediu (apă, aer,
sol), precum şi schimbări semnificative ale microclimatului.
Poluarea este rezultatul direct sau indirect al activităţilor
umane ce se des-făşoară pe teritoriul oraşului .Fără îndoială
că la originea poluării stă producţia de materiale nespecifice
mediului. Nu spectrul de materiale create de om este cauza reală, ci
modul de gospodărire a acestora care, pe lângă faptul că
încorpo-rează resurse neregenerabile şi epuizabile, după utilizare
sunt deversate în mediul natural, fără să se cunoască efectele de
lungă durată asupra acestuia.
Factorii de poluare urbană sunt cei care se încadrează în factorii
general valabil de poluare a mediului înconjurător şi se referă la:
Lipsa unei organizări şi dezvoltări economice pe criterii ecologice,
cu alte cuvinte, lipsa unei baze de dezvoltare durabilă
Creşterea demografică explozivă care implică aglomerarea oraşelor,
ex-tinderea suprafeţelor ocupate de oraşe şi creşterea necesităţii
de tot felul, constituie principala presiune exercitată din partea
centrelor urbane asupra mediului.
Dezvoltarea tehnicii fără să ţină seama de principiile ecologice.
Crearea de bunuri materiale care încorporează resurse neregenerabile
(sau greu regenerabile) ÅŸi epuizabile.
Lipsa unei conştiinţe ecologice cu privire la posibilităţile
mediului înconjurător constituie acel factor de comportament care
concură în egală măsură cu alţi factori,la degradarea mediului.
Creşterea necesarului de apă în viitor.
Crearea marilor aglomerări urbane provoacă dezechilibre care pot să
se transforme în catastrofe (exemplu: la Milano în ultimii 20 de ani,
nivelul apei subterane a scăzut cu 20 m, la Bologna, pânza freatică
în 1945 se găsea la 12m, astăzi se află la 35m adâncime. Se pune
problema nu numai a lipsei posibile de apă în următoarele decenii, ci
şi a posibilităţii ca prin tasarea pământului să se producă
alunecări masive de teren şi distrugerea unor suprafeţe întinse de
con-strucţii .
Varietatea poluării ca şi a cazurilor care o produc,conduce la
schimbări specifice, uneori ireversibile, ale calităţilor factorilor
de mediu.
Echilibru dintre comunitatea biotică şi mediul fizic este
decisiv pentru comunitate. Întreaga mişcare a societăţii este
indisolubil legată de dezvoltarea istorică a producţiei, de muncă.
Fiind un proces între om şi natură, în cursul căruia omul
efectuează, reglementează şi, prin acţiunea sa, controlează
schimbul de materie dintre el şi natură, munca presupune atât unitate
cât şi contradicţia dintre om şi natură. În procesul muncii,
producând cele necesare existenţei, oamenii pe de o parte extrag din
mediul natural resursele regenerabile, iar pe de altă parte aruncă în
mediul natural reziduuri şi deşeurile activităţii productive şi ale
gospodăriei fiecărei familii. Drept urmare, între mediul natural şi
cel creat de om se desfăşoară o dublă contradicţie:
Contradicţia dintre dimensiunile necesităţilor mediului creat de om
şi volumul de resurse oferit de natură
Contradicţia dintre mediul creat de om şi mediul natural,sub aspectul
dezechilibrelor pe care omul le poate provoca în natură şi al
efectului acestora asupra omului.
Biocenozele urbane, a doua parte componentă a ecosistemului
urban este caracterizat prin evoluţia speciei dominante,în teritoriul
urban pe care o repre-zintă omul şi antropocenoza care constituie
cenoza principală în oraşe.
ÃŽn ceea ce priveÅŸte celelalte specii din teritoriul urban, se pot face
următoarele consideraţii:fondul de specii din care este alcătuită
biocenoza corespunde condiţiilor de existenţă din biotop.
ᘎ硨頄䌀᱊愀᱊ã€orit mereu gama resurselor folosite, ca ÅŸi
proporţiile exploatării resurselor oferite de natură. În această
privinţă este ilustrativ faptul că în sec. al 17-lea erau utilizate
doar 29 elemente chimice, în secolul al 19-lea se foloseau deja 62,
pentru ca astăzi să fie utilizate toate elementele cunoscute a exista
pe Terra.
În acest context general,patru resurse –
pământul,apa,aerul şi energia – rămân cu totul fundamentate şi
permanent necesare, condiţionând însăşi existenţa umană. Este
firesc, deci, ca tocmai starea acestor resurse ÅŸi modul lor de
utilizare să constituie,în primul rând, o preocupare majoră pentru
umanitate.
Diferenţe ale ecosistemelor urbane faţă de cele natural.
Biodiversitatea. Concentrările din ce în ce mai mari ale populaţiei
umane au la bază pe lângă motivaţii economice şi altele de natură
socială şi psihologică; dacă iniţial, omul a trăit într-un mediu
cu biodiversitate ridicată, ulterior, o parte a speciilor considerate
agresive sau nefolositoare pentru scopurile sale au fost înlăturate,
ceea ce a atras după sine şi eliminare multor altor specii aflate în
strânse legături ecologice cu primele, iar pe de alta, modificarea
extremă a bioto-pului urban (culminând cu realizarea unor
“deÅŸerturi naturaleâ€Â), a condus la rândul ei la eliminarea
dramatică a majorităţii covârşitoare a formelor de viaţă
iniţiale di teritoriul respectiv,prin antropizarea factorilor specifici
de mediu.
Eterogenitate şi omogenitate în procesele de antropizare a
teritoriului urban. Oraşul trebuie înţeles ca un teritoriu ce
prezintă o eterogenitate ridicată, atât din punct de vedere
socio-profesional, economic cât şi în ceea ce priveşte mediul
fizic,rezultat al activităţilor de construcţii. Varietăţii
factorilor de mediu, omul ia opus o varietate de acţiuni modelatoare,
care au condus la o mare diversitate de configuraţii spaţiale şi
funcţionale. Acestora trebuie să li se adauge varietatea modelelor
socio-culturale, care au generat dezvoltări specifice, identi-ficabile
chiar pe teritoriu aceleiaşi aşezări umane.
Omul ca diferenţă specifică a ecosistemului urban. Diferenţa
esenţială a ecosistemelor urbane faţă de cele naturale o constituie
prezenţa omului ca specie dominantă,supus în primul rând
legităţilor socio-economice şi nu celor biologice. Aceasta face ca,
pe lângă elementele structurale caracteristice ecosistemelor naturale,
biotopul şi biocenoza, ecosistemul urban să includă structural şi
funcţional,ca o parte distinctă şi de cea mai mare
importanţă,sistemul socio-economic.
Unele caracteristici ale dinamicii ecosistemului urban. Ecosistemul
natural este de cele mai multe ori un sistem complet,adică independent
în ceea ce priveşte resursele şi funcţionarea sa (fiind dependent
doar de energia solară care este introdusă în sistem de către
producătorii primari). În cadrul acestuia se întâlnesc specii de
vieţuitoare cu roluri ecologice distincte. Marea masă (ca număr) a
componentelor o constituie plantele verzi,adică tocmai acelea care
transformă energia solară în energie biochimică.
Spre deosebire de acestea, ecosistemul urban este un sistem
incomplet, în sensul că simplificarea biodiversităţii naturale nu
poate asigura specializarea componentelor sale. Consumatorii nu se pot
organiza în cadrul unor lanţuri trofice complete. Acesta are drept
consecinţă simplificarea sau ruperea circuitelor biogeochimice.
Circuitul materiei este afectat îi sensul că dinamica circuitelor
naturale materiale şi energetice este perturbată, ajungându-se la o
linearizare a acestora. Din toate aceste puncte de vedere, ecosistemele
urbane pot fi caracterizate ca fiind tinere. Funcţionarea ecosistemului
urban devine dependentă de fluxurile de energie şi materiale introduse
de către om, care sunt luate din “zestrea†capitalului natural,
într-un ritm care depăşeşte capacitatea de refacere a acestuia.
Una din cele mai importante trăsături definitorii ale
ecosistemului urban o constituie circuitele energetice; acestea sunt
puternic perturbate de activităţile omului,aportul energetic al
acestuia fiind determinat pentru menţinerea sistemului socio-uman, dar
şi a unor asociaţii de plante şi animale din teritoriul oraşului.
Hrana introdusă de om în oraş este produsă în ecoagrosisteme.
Cantitatea de energie introdusă de către om în ecosistemul urban prin
diferite căi
(îngrăşăminte,pesticide,dar mai ales energia de intrare din ariile
industriale şi de locuit)depăşeşte cu mult energia solară
introdusă în sistem de către producătorii primari şi are drept
consecinţă puternica antropizare a teritoriului urban. Depen-denţa
ecosistemului urban faţă de resurse externe materiale şi energetice
duce la un mare grad de vulnerabilitate în cazul unei perturbări
majore. Cea mai mare parte a ecosistemelor din teritoriile oraÅŸelor
sunt create de om, pentru a îndeplini funcţiuni precise.
Biodiversitatea în teritoriile urbane. Structura heterogenă
a oraşului generează un mozaic de biotopuri. Acestea constituie sediul
unor biocenoze ale căror specii asociate au cerinţe ecologice dintre
cele mai diverse; astfel este posibil ca numărul de specii,ca şi
numărul de indivizi ai unor specii ce trăiesc în ariile urbane să
fie mult mai mare decât în ecosistemele originare. Periurbanul (zona
de periferie a oraşelor) în special constituie un teritoriu unde se
poate identifica o mare biodiversitate. Contrar aşteptărilor, oraşul
şi ariile urbane poate constitui sediul unei importante varietăţi de
habitate specifice. Populaţia umană prezintă un înalt grad de
diversitate culturală şi social-economică,apreciată ca fiind mai
mare în cadrul aglomeraţii urbane şi al ariilor metropolitane.
Heterogenitatea acesteia este determinată de structura complexă a
activităţilor care se desfăşoară în oraşe.
Concluzii . Urbanizarea reprezintă una din marile probleme
ale omenirii. Complexitatea problemelor legate de managementul ariilor
urbane este amplifi- cată de necesitatea stringentă a tranziţiei
socio-economice către o dezvoltare durabilă. Fenomenele negative din
oraşe au un caracter global şi sunt în directă conexiune cu
celelalte probleme ale umanităţii, în special cu creşterea
demogra-fiică. În plus, problemele legate de marile concentrări de
energie şi materiale din oraşe necesită restructurarea aşezărilor
umane la nivel micro şi macro, prin transformări şi conversii ale
zonelor funcţionale urbane, printr-un atent manage-ment al ritmului
înlocuirii structurilor spaţiale şi tehnice şi prin promovarea
diversităţii sub toate aspectele sale: socială,urbanistică,
funcţională,tehnologică, culturală şi politică.
Bibliografie:
Dezvoltarea durabilă. Mecanisme şi instrumente. Vol.II ,
Coordonatori: Angheluţă Vădineanu,Costel
Negrei,Petru Lisievici
Editura universitară din Bucureşti,1999
Probleme ecologice ÅŸi riscuri economice. Conf. Univ. Florina Bran
Editura A.S.E. ,BucureÅŸti 2001
Mediul ambiant şi dezvoltarea durabilă. Prof. dr. Anca Angelescu,
Prof. dr. ing. Ileana Ponoran
Editura A.S.E. , BucureÅŸti 1999
PAGE
PAGE 5
ì¥Â`