Referat Furaje Conservate Pentru Iarna

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Furaje Conservate Pentru Iarna si de asemenea puteti face Download Referat Furaje conservate pentru iarna

Citeste fragmente din Referat Furaje Conservate Pentru Iarna

Furaje conservate pentru iarnă Toamna este perioada în care fiecare crescător de animale se îngrijeşte pentru a completa necesarul de furaje în special sub formă de siloz pentru perioada de stabulaţie a animalelor, aceasta deoarece în zonele cu climat temperat continental cum este şi zona centrală a Europei unde ne găsim, vegetaţia durează doar o parte din an (5-7 luni), în funcţie de altitudine. În restul timpului, animalelor li se administrează furaje care au fost pregătite pentru păstrare (conservare). În afara furajelor care se păstrează ca atare (sfecla furajeră) există două sisteme de conservare şi anume prin uscare şi prin murare. În această perioadă se recoltează foarte multe plante furajere, unele pentru consum imediat şi altele pentru consum în perioada de iarnă. Dintre acestea cele mai importante sunt următoarele: Porumbul furajer. Cultura se pretează la mecanizarea totală şi are o capacitate de producţie ridicată. Porumbul este una din plantele cu multiple întrebuinţări printre care şi aceea de a fi folosit în hrana animalelor, nu numai sub formă de boabe sau furaje prelucrate din acestea, ci şi ca masă verde proaspătă sau murată. Porumbul pentru siloz poate asigura de pe un hectar până la 15.000 UN, dar cu un conţinut scăzut de proteină brută (5-10% din substanţa uscată), ceea ce face ca raportul dintre unităţile nutritive şi proteină brută să fie de 60-65 UN : 1 PB. Cu toate acestea, porumbul siloz este considerat „păşunea” de iarnă a animalelor. Porumbul masă verde se seamănă după o cultură ce a părăsit terenul în ultima jumătate a primăverii sau prima jumătate a verii şi se administrează animalelor de pe la sfârşitul lunii iulie şi până la sfârşitul lui octombrie. De pe un hectar de porumb masă verde se pot obţine până la 9000 UN. Atât porumbul masă verde cât şi silozul sunt bine consumate de către toate speciile de animale, având şi un coeficient ridicat de digestibilitate. Pentru masă verde porumbul poate fi recoltat când înălţimea plantelor a ajuns la 60-70 cm şi până la apariţia inflorescenţelor, ceea ce corespunde, în funcţie de hibrid, unei perioade de 20-30 de zile. Indicat nu este să se recolteze aceeaşi parcelă în diferite fenofaze, ci semănatul să se facă eşalonat sau să se folosească hibrizi cu perioada de vegetaţie diferită, pentru ca în toate cazurile recoltarea să se facă în perioada corespunzătoare (până în momentul apariţiei paniculului), când cantitatea de substanţă uscată este mare şi consumabilitatea şi digestibilitatea sunt optime. După apariţia paniculului scade foarte mult şi rapid consumabilitatea şi digestibilitatea plantelor. Porumbul pentru masă verde se poate recolta şi prin păşunat raţional, când plantele au ajuns la 40-60 cm înălţime sau când seceta din vară împiedică creşterea plantelor. Pentru siloz, porumbul trebuie recoltat la epoca optimă - la maturitatea boabelor în lapte - ceară, când boabele au un conţinut de 33-35% substanţă uscată, moment în care însilozarea se poate face în cele mai bune condiţii. Întârzierea epocii de recoltat face însilozarea mai dificilă, prin faptul că tasarea se realizează mai greu, dar creşte valoarea silozului. O astfel de însilozare este indicată doar dacă ferma dispune de utilaje corespunzătoare. Producţiile porumbului pentru masă verde sunt de până la 50 tone, depinzând de momentul însămânţării şi al recoltării. La porumbul pentru siloz producţiile trebuie să fie de peste 60 tone în cultură neirigată şi se ajunge la 100 tone în condiţii de irigare. Cultura în benzi - având în vedere conţinutul scăzut al porumbului siloz sau masă verde în proteină este posibil ca acesta să fie cultivat în benzi alternative cu o leguminoasă care să compenseze sărăcia în proteină a porumbului. Şi pentru siloz şi pentru masă verde este recomandată cultura în benzi cu soia: 6-8 rânduri de porumb alternativ cu 6-8 rânduri de soia (deci 12-15 kg/ha porumb 30-40 kg/ha soia). Producţiile obţinute, din punct de vedere cantitativ, sunt inferioare celor obţinute în cultură pură, dar furajul este superior calitativ. Varza furajeră. Recoltarea se face eşalonat, în funcţie de necesarul din gospodărie. Poate începe când varza atinge înălţimea de 40-50 cm şi continuă, în ogor propriu, până la îngălbenirea şi căderea frunzelor bazale, deoarece după această fază calitatea furajului scade mult. În culturi succesive se recoltează până când temperatura ajunge la 10-12oC, ceea ce face posibilă folosirea ei până în decembrie. Recoltarea se face cu combinele de recoltat sau se poate organiza păşunatul raţional. În ogor propriu, producţiile sunt de 60-75 t/ha, putând ajunge în condiţii de irigare şi la 100 t/ha. În cultură succesivă se obţine 25-35 t/ha iar în cultură irigată 40-60 t/ha masă verde. B* aj grosier pentru a aduce umiditatea la valoarea dorită. Producţiile obţinute sunt în funcţie de tipul de cultură, ele putând ajunge până la 60-65 t/ha masă verde. Sfecla furajeră. Are o mare capacitate fotosintetică. Cumulată cu perioada de vegetaţie lungă, aceasta face ca producţiile de substanţă uscată la hectar să fie printre cele mai mari. Mai mult, substanţa uscată este de calitate, în sensul că 1 kg SU echivalează cu aproape 1 UN. Sfecla furajeră are, de asemenea, un efect lactogen ridicat. Prin administrarea ei se realizează 2 litri lapte la 1 kg SU faţă de 1,4 litri cât se realizează fără sfeclă. Ea determină şi un conţinut maxim de proteină şi grăsime în lapte superior oricărui alt furaj (siloz, fân). De asemenea, sfecla furajeră are un efect favorabil asupra sporului de greutate. Sfecla furajeră se poate administra direct animalelor sau se poate însiloza. În primul caz, recoltarea poate începe şi la sfârşitul lunii august (în funcţie de mărimea corpului tuberizat) administrându-se la iesle cu tot cu frunze. Când sfecla se însilozează şi se foloseşte pentru furajare în timpul iernii, recoltarea nu poate să înceapă mai devreme de ultima decadă a lunii septembrie şi poate dura până la ultima decadă a lunii octombrie, respectiv la maturitatea fiziologică, când frunzele încep să se îngălbenească şi temperatura e în scădere fiind (5-6oC), deci înainte de venirea îngheţurilor. Recoltarea se face mecanic, pe suprafeţe mici putându-se face şi manual. După recoltare, frunzele se îndepărtează, se toacă şi se însilozează în amestec cu porumbul sau cu alte furaje sau se administrează imediat animalelor. Rădăcinile vor fi transportate la locul de însilozare. Rădăcinile rănite în timpul recoltării vor fi administrate direct în hrana animalelor şi nu se vor însiloza. Modurile în care se execută silozul sunt deosebit de numeroase, cel mai adesea se păstrează în silozuri de suprafaţă cu o formă piramidală cu baza de 3-4 m, înălţimea de 2 m şi lungimea de 15-20 m. Rândul de la margine se aşează cu coletul spre exterior iar restul rădăcinilor se pun în interior în vrac. Pentru a asigura aerisirea se sapă un şanţ de 30-40 cm adâncime şi lăţime peste care se pune un grătar cu şipci. Tot la 2-3 m se pun coşuri de aerisire, făcute din şipci. Înălţimea lor este de aşa manieră încât să depăşească 30-40 cm partea superioară a silozului. Silozul se acoperă cu paie, iar deasupra, când temperaturile scad, se pune pământ sau paie. Un alt sistem foarte bun de păstrare este prin acoperire cu folie, respectiv două folii între care se pune un strat de paie. Temperatura optimă de păstrare a sfeclei în siloz este de 1-3oC. Dacă toamna este lungă nu se acoperă cu pământ sau se aşează un strat subţire. În condiţii bune, sfecla se păstrează în siloz şase luni, interval în care se realizează pierderi de până la 20%. Sfecla este o plantă cu capacitate mare de producţie. În condiţii de neirigare producţia de rădăcini trebuie să depăşească 100 t la care se mai adaugă 20-25 tone frunze. În condiţii de irigare, producţiile de rădăcini trebuie să depăşească 150 tone, la care se adaugă 30-40 tone frunze. Gulia furajeră este o plantă recomandată pentru zonele mai umede şi reci. Pentru furajare imediată guliile se pot recolta eşalonat din momentul când frunzele de la bază încep să se îngălbenească şi până la căderea brumelor. Însilozarea rădăcinilor se face conform tehnicii folosite la sfecla furajeră, după ce, în prealabil, au fost fasonate prin îndepărtarea frunzelor şi a rădăcinilor ramificate care se administrează imediat animalelor. Producţiile de rădăcini ce se pot obţine în zone favorabile de cultură sunt de 80-100 t/ha. În cultură succesivă producţiile sunt de 25-50 t/ha. Morcovul furajer, foarte important în furajarea tuturor reproducătorilor. Se recoltează toamna cât mai târziu în preajma căderii brumelor. După recoltare se sortează rădăcinile fiind îndepărtate cele bolnave, crăpate ş.a.m.d. apoi se trec în silozuri asemănătoare cu cele de la sfeclă, dar cu dimensiuni mai mici (lungime 10-12 m, lăţime 1,1,5 m, înălţime 0,8-1 m). Se pot păstra şi în pivniţe. După 2-3 luni de păstrare, morcovii încep să-şi piardă calităţile, pierderile de substanţă uscată - caroten fiind tot mai mari pe măsura trecerii timpului. Producţiile sunt de 35-45 t/ha. Cucurbitaceele furajere. Pentru folosirea imediată, recoltarea se face eşalonat de pe la sfârşitul lunii septembrie şi până la venirea brumelor, începându-se cu fructele de la bază. Recoltarea se face manual, fructele putând fi folosite în furajare întregi sau tocate. Pentru păstrare (care este de scurtă durată) fructele se stratifică în paie sau pleavă, sau se însilozează prin tocare cu furaje grosiere. Producţiile care se obţin sunt variabile în funcţie de specie, fiind 30-50 t/ha la dovleac, 40-50 t/ha la dovlecel, 60-80 t/ha la pepenele furajer şi de peste 100 t/ha la bostanul turcesc (soiul Mariţa). 쥁`