Referat PROTECTIA MEDIULUI
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat PROTECTIA MEDIULUI si de asemenea puteti face
Download Referat PROTECTIA MEDIULUICiteste fragmente din Referat PROTECTIA MEDIULUI
I.PROTECÅ¢IA MEDIULUI
I.1.Introducere
Preocupările pentru protecţia mediului natural s-au făcut resimţite
încă de la sfârşitul secolului al XIX lea, când s-a făcut
tranziţia de la atitudinea de admirare pasivă a frumuseţilor naturii
la cea activă de acţionare pentru protecţia ei şi de prevenire a
exploatării abuzive a bogăţiilor naturale.
Axul central al politicilor noastre de mediu îl constituie asigurarea
unui mediu curat pentru sănătatea locuitorilor ţării, spargerea
cercului vicios al sărăciei şi deteriorării mediului, asigurarea
unei creÅŸteri economice regenerative ÅŸi inovative, spre binele
generaţiilor actuale şi viitoare, armonizarea legislaţiei specifice
de mediu cu cea a Uniunii Europene în vederea accelerării procesului
de integrare în structurile europene.
Fără ocrotirea mediului, nu se poate asigura dezvoltarea durabilă.
Dezvoltarea durabilă include protecţia mediului, iar protecţia
mediului condiţionează dezvoltarea durabilă. Cerinţele şi
exigenţele existente la nivelul Uniunii Europene impun o nouă abordare
a problemelor globale de mediu, din punct de vedere al efectelor ÅŸi
presiunii asupra mediului şi a tuturor consecinţelor dezvoltării
socio-economice.
Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED), care
a avut loc la Rio de Janeiro în iunie 1992, a arătat că nu se mai pot
gândi mediul şi dezvoltarea economică şi socială ca domenii izolate
şi că singura cale spre progres economic pe termen lung este legarea
acestuia de protecţia mediului.
Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea între
două aspiraţii umane: necesitatea continuării dezvoltării economice
şi sociale, dar şi protecţia şi îmbunătăţirea stării mediului,
ca singura cale pentru bunăstarea atât a generaţiilor prezente, cât
ÅŸi a celor viitoare.
Pentru a se dezvolta durabil, toate ţările au nevoie de acces şi
perfecţionare în domeniul utilizării tehnologiilor curate şi care
risipesc mai puţine resurse.
Un mesaj important al celui de-al şaselea Program de Acţiune pentru
Mediu este, printre altele, acela de a perfecţiona sistemele de
raportare către Comunitatea Europeană, pentru a face posibilă o
analiză şi evaluare mai bună a cerinţelor actuale prin indicarea
unor modalităţi de îmbunătăţire a eficienţei măsurilor viitoare
de protecţie a mediului. Cu acest prilej au fost identificate sursele
de mediu cărora le sunt adresate dezvoltarea durabilă: schimbările
climatice, folosirea iraţională a resurselor naturale regenerabile şi
neregenerabile, pierderea biodiversităţii şi acumulările de
substanţe chimice persistente în mediu.
Măsurarea progresului în atingerea obiectivelor propuse necesită
informaţii despre starea mediului înconjurător şi despre cauzele ce
stau la baza problemelor de mediu. Este necesar un sistem de raportare
eficient cu privire la punerea în practică şi implementarea
politicilor de mediu.
Cerinţele şi exigenţele existente la nivelul Uniunii Europene impun o
nouă abordare a problemelor globale de mediu din punct de vedere al
efectelor şi presiunii asupra mediului şi al tuturor consecinţelor
dezvoltării socio-economice.
Situată în zona Europei de interferenţă a ecosistemelor complexe
carpato-danubian şi danubiano-pontic, România are o zestre naturală
şi peisagistică de o frumuseţe, varietate şi echilibru de invidiat.
Sunt o multitudine de colţuri ale naturii în această ţară, ocrotite
de oameni, care le-au înfrumuseţat cu locuinţe, biserici, ansambluri
arhitectonice, lacuri de acumulare şi alte construcţii ce oglindesc
geniul lor creator.
După Conferinţa Pământului, din 1992 de la Rio de Janeiro, România
a început să asimileze parametrii dezvoltării durabile, în
condiţiile speciale ale tranziţiei la un alt sistem economico-social,
care, inevitabil, îşi pune amprenta şi asupra activităţilor legate
de protecţia mediului.
Vasta problematică a protecţiei mediului în contextul dezvoltării
durabile se concentrează pe combaterea fenomenelor de poluare inerente
unor activităţi umane în stadiul actual, prevenirea deteriorărilor
posibile, asimilarea, adaptarea şi aplicarea cerinţelor de mediu
pentru integrarea în Uniunea Europeană, realizarea unor proiecte
internaţionale comune pentru valorificarea potenţialului Dunării şi
Mării Negre, pentru protejarea biodiversităţii şi a zonelor umede,
monitorizarea calităţii apelor şi a stării pădurilor, a efectelor
fenomenelor ecologice de anvergură globală, soluţionarea unor
probleme acute, cum sunt cele ale diminuării şi valorificării
deşeurilor şi ecologizării agriculturii, promovarea tehnologiilor
curate, transformarea aşezărilor umane în localităţi durabile.
Starea factorilor de mediu în România nu poate fi ameliorată, dacă
nu se au în vedere următoarele aspecte:
1. faptul că protecţia mediului este o obligaţie ce revine tuturor
celor care organizează şi desfăşoară o activitate, iar normele şi
standardele de mediu existente trebuie respectate de toţi şi în
primul rând, de cei care desfăşoară activităţi industriale,
2. în toate activităţile industriale trebuie acordată prioritate
protecţiei mediului, calităţii vieţii umane şi abandonată
concepţia multor factori care pun în prim plan producţia, fără a
lua în calcul şi consecinţele negative asupra mediului în care
trăim,
3. instituţiile statului, centrale şi locale, trebuie să îşi
exercite, cu exigenţa necesară, atribuţiile pe care le au în
aplicarea legilor,
4. resursele financiare trebuie să fie cât mai bine folosite şi
focalizate pe soluţionarea problemelor de mediu din zonele critice,
5. trebuie continua ă introducerea instrumentelor economice, financiare
şi juridice care să-i stimuleze şi, după caz, să-i constrângă pe
agenţii economici să investească în tehnologii noi, în performanţe
economice şi ecologice. In acest cadru, aplicarea efectivă a
principiului â€Âpoluatorul plăteÅŸte†va conduce la rezultate
pozitive,
6. mai sunt necesare şi unele adaptări ale politicii naţionale, care
să ţină seama, între altele, de faptul că, în perspectiva
integrării în Uniunea Europeană, performanţa economică va fi
nemijlocit legată de performanţa ecologică.
Problemele de protecţie a mediului sunt deosebit de complexe şi
vizează toate sectoarele de activitate: economice, sociale şi
politice. Rezolvarea acestor probleme reclamă participarea tuturor
celor implicaţi în poluarea factorilor de mediu: agenţi economici,
departamente, ministere, dar şi a acelora care sunt interesaţi în
ocrotirea mediului: în primul rând populaţia şi reprezentanţii ei
aleşi în diverse organisme, organizaţii neguvernamentale, întreaga
structură statală.
I.2. Resursele naturale ale României
Conceptul actual de “mediu înconjurător†are un caracter dinamic,
care caută să cunoască, să analizeze şi să urmărească
funcţionarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.
Situată în zona europeană de interferenţă a ecosistemelor complexe
carpato-danubian şi danubiano-pontic, România are o zestre naturală
şi peisagistică de o frumuseţe, varietate şi echilibru de invidiat.
Prin resurse naturale se înţelege totalitatea elementelor naturale ale
mediului înconjurător ce pot fi folosite în activitatea umană:
resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili;
resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră,faună sălbatică;
resurse permanente – energie solară, eoliană,geotermală şi a
valurilor.
In întreaga activitate a mediului înconjurător se urmăreşte nu
numai folosirea raţională a tuturor acestor resurse, ci şi corelarea
activităţii de sistematizare a teritoriului şi a localităţilor cu
măsuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de
producţie cât mai puţin poluante şi echiparea instalaţiilor
tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare de poluanţi cu
dispozitive şi instalaţii care să prevină efectele dăunătoare
asupra mediului înconjurător, recuperarea şi valorificarea optimă a
substanţelor reziduale utilizabile.
Resursele naturale reprezintă capitalul natural, o componentă
esenţială a bogăţiei României.
Valorificarea acestei resurse prin exploatarea atât a materiilor prime
neregenerabile, cât şi a celor regenerabile şi prelucrarea lor în
produse necesare vieţii, determină în mare măsură stadiul de
dezvoltare economică şi socială a ţării, starea mediului şi
condiţiile de trai ale populaţiei. Misiunea dezvoltării durabile este
de a găsi căile de creştere a bogăţiei totale, concomitent cu
folosirea, în mod prudent, a resurselor naturale comune, astfel încât
resursele regenerabile să poată fi menţinute, iar cele neregenerabile
să fie folosite într-un ritm care să ţină seama de nevoile
generaţiilor viitoare. Este necesară o viziune clară asupra ponderii
care se acordă acestor factori. Uneori, anumite efecte negative asupra
mediului sunt acceptate ca preţ al dezvoltării economice, dar, în
alte ocazii, un ecosistem ori un anumit aspect al mediului
înconjurător trebuie să fie protejat împotriva exploatării în
exces.
Resursele naturale neregenerabile ale României au fost şi sunt încă
exploatate ÅŸi prelucrate cu tehnologii care au condus la poluarea
intensă a unor zone din ţară. Extracţia şi folosirea
combustibililor fosili (cărbuni, petrol), exploatările miniere,
industria siderurgică şi metalurgică, industria energetică,
industria chimică şi petrochimică, industria celulozei şi hârtiei,
industria materialelor de construcţii şi altele, contribuie
substanţial la poluarea factorilor de mediu cu poluanţi comuni (dioxid
de sulf, dioxid de carbon, oxizi de azot, amoniac), cu metale grele,
pulberi sedimentabile şi pulberi în suspensie şi alţi poluanţi
specifici (formaldehide, hidrogen sulfurat, sulfură de carbon, clor,
cloruri ÅŸ.a.).
Resursele de materii prime principale neregenerabile şi cantităţile
care se extrag sunt sub necesităţile economiei naţionale, importul de
completare constituind o permanenţă pentru ţara noastră.România
datorită diversităţii reliefului şi formaţiunilor geologice posedă
o gamă largă de resurse naturale neregenerabile pe baza cărora s-a
dezvoltat industria minieră, a materialelor de construcţii, arta
prelucrării lemnului, argilei, metalelor.
Folosirea resurselor neregenerabile de tipul metalelor, mineralelor ÅŸi
hidrocarburilor, asociată cu producerea deşeurilor, are un impact
important asupra mediului şi asupra sănătăţii umane.
Consumul de resurse neregenerabile, deja insuficiente, pune în
discuţie problema etică cu privire la cât ar trebui să utilizăm
acum şi cât ar trebui să păstrăm pentru generaţiile următoare,
aceasta fiind o problemă a strategiei de dezvoltare durabilă.
Resursele naturale regenerabile ale României sunt diversificate, dar la
rândul lor limitate.
Unele materii prime regenerabile constituie adevărate bogăţii vitale
pentru dezvoltarea economică şi socială a societăţii omeneşti
Dintre acestea cele mai importante sunt:resursele de apă, sol, faună,
floră şi păduri.
Resursa de apă
reprezintă potenţialul hidrologic format din apele de suprafaţă şi
subterane, în
regim natural şi amenajat. Apele reprezintă o sursă naturală
regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru
viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi
productive, sursă de energie şi cale de transport, factor determinant
în menţinerea echilibrului ecologic.
Apele fac parte integrantă din patrimoniul public. Protecţia, punerea
în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni
de interes general.
Resursa de apă a României este constituită din apele de suprafaţă
(râuri interioare, lacuri naturale şi artificiale, fluviul Dunărea)
şi într-o măsură mai mică, respectiv circa 10%, din apele
subterane.
Dunărea şi Marea Neagră constituie ecosisteme distincte care, pe
teritoriul aparţinând României, au o importanţă economică şi
ecologică aparte. In raport cu celelalte ţări dunărene, României
îi revine circa 38% din întregul curs al marelui fluviu şi peste 45%
din lungimea Dunării navigabile. Caracterul de stat dunărean al
României rezultă şi din faptul că pe teritoriul său se găsesc,
aproape în întregime, cele trei guri de vărsare ale fluviului în
Marea Neagră, acestea alcătuind o imensă deltă ce a fost declarată,
după anul 1990, Rezervaţie Naturală a Biosferei. Marea Neagră este
poarta României spre mări şi oceane, iar zona de litoral şi de
platou continental oferă condiţii diverse pentru valorificarea
bogăţiilor subterane (petrol, gaze naturale), acvatice (fauna
piscicolă) şi de pe uscat (turism, agrement).
Lacurile sunt reprezentate prin lacuri naturale (de diverse tipuri
genetice), răspândite în toate unităţile majore de relief, de la
cele glaciare în zona muntoasă (lacul Mioarelor – Făgăraş la 2282
m) la limanele fluvio-maritime (lacul Techirghiol la 1,5 m) ÅŸi lacuri
antropice, construite pentru valorificarea potenţialului
hidroenergetic, pentru alimentare cu apă, irigaţii, piscicultură şi
agrement. In România există peste 3450 de lacuri. Suprafaţa totală a
lacurilor este de cca 2620 km pătraţi ceea ce reprezintă 1,1% din
suprafaţa ţării.
Lacurile sunt în general mici ca suprafaţă. Circa 91,5% din lacuri
sunt sub un kilometru pătrat.
O categorie aparte a bogăţiilor subsolului o constituie cele peste
2000 de izvoare de ape minerale. Peste o treime din apele minerale ale
Europei se găsesc în România. Unele dintre ele sunt simple, altele
fierbinţi, multe radioactive.
Resursa de sol
În România este tot atât de importantă ca şi resursa de apă. Din
suprafaţa
totală a ţării de 238391 km pătraţi, 61,71% reprezintă suprafaţa
agricolă, 28,44% pădurile, 9,81 apele şi alte suprafeţe.
Cele mai fertile soluri sunt cernoziomurile din Câmpia Română,
Câmpia de Vest, Podişul Moldovei, Câmpia Transilvaniei, Dobrogea şi
alte zone (26,7% din învelişul de sol).
Vegetaţia este condiţionată de relief şi de elementele
pedo-climatice, întâlnindu-se o dispunere etajată a acesteia.
Regiunile montane sunt acoperite de păduri de conifere (îndeosebi
molid) şi păduri de fag. Pe culmi mai înalte se află pajişti alpine
şi tufărişuri de jneapăn, ienupăr, afin şi altele. In regiunile de
deal şi de podiş se întâlnesc păduri de foioase.
Vegetaţia de stepă şi de silvostepă, care ocupă zonele cu deficit
de umiditate din Podişul Dobrogei, Câmpia Română, Podişul Moldovei
şi Câmpia de Vest, a fost în cea mai mare parte, înlocuită prin
culturi agricole.
Pădurile, care au rol preponderent în redresarea stării mediului,
ocupă doar 28,44% din suprafaţa ţării, faţă de 40-50% cât ocupau
în trecut şi au devenit victima agresiunii antropice atât direct,
prin tăieri peste capacitatea de regenerare, cât mai ales indirect,
prin poluare.
Recunoscându-se rolul important pe care îl are pădurea în
dezvoltarea, în ansamblu, a societăţii, apare evident şi se impune
să i se acorde, în continuare, grija necesară pentru a-şi menţine
şi dezvolta corespunzător "capacitatea de a satisface cerinţele
generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".
Datorită poziţiei geografice a României, flora şi fauna prezintă
influenţe mediteraneene dinspre sud şi componente continental-europene
dinspre nord-vest.
Diversitatea florei şi faunei, constă în existenţa unor extinse
habitate forestiere şi alpine nealterate, asociate lanţului muntos al
Carpaţilor. Ele sunt distribuite armonios şi constituie o bogăţie de
mare preţ, în condiţiile unei valorificări controlate, raţionale.
România este o ţară cu o mare diversitate biologică şi cu un
procent ridicat de ecosisteme naturale.
In vederea protejării acestui valoros capital natural şi asigurării
unei stări favorabile de conservare a unor tipuri de habitate naturale
cu importanţă deosebită atât la nivel naţional cât şi comunitar,
România a făcut paşi importanţi prin implementarea elementelor
legislative specifice Uniunii Europene, cât şi a unor programe şi
proiecte dedicate conservării biodiversităţii.
II.AERUL
a
Atmosfera poate fi afectată de o multitudine de substanţe solide,
lichide sau gazoase. Dat fiind faptul că atmosfera este cel mai larg
şi în acelaşi timp cel mai imprevizibil vector de propagare al
poluanţilor, ale căror efecte sunt resimţite în mod direct şi
indirect de om şi de către celelalte componente ale mediului, se
impune ca prevenirea poluării atmosferei să constituie o problemă de
interes public, naţional şi internaţional.
Potenţial, poluarea aerului este cea mai gravă problemă, întrucât
are efecte pe termen scurt, mediu ÅŸi lung.
Pe termen scurt şi mediu, poluarea are efecte negative, de natură să
pună în pericol sănătatea omului, să dăuneze resurselor biologice
şi ecosistemelor, să provoace pagube economice.
Pe termen lung poluarea produce modificări asupra mediului prin:
efectul de seră, distrugerea stratului de ozon şi ploile acide.
Poluarea mediului este cea mai importantă problemă a secolului XXI. Se
poate spune că poluarea a apărut odată cu industrializarea, dar s-a
amplificat şi s-a diversificat paralel cu dezvoltarea societăţii. La
baza poluării stau factori variaţi, dintre care cei mai importanţi
sunt: urbanismul, industrializarea, chimizarea, densitatea demografică.
Poluarea apare astfel ca un „subprodus†al civilizaţiei, care nu se
limitează doar la interiorul unei întreprinderi, a unei
colectivităţi mici, ci cuprinde oraşe, zone din interiorul unei
ţări şi chiar arii ce se referă la zone geografice întinse,
devenind o problemă internaţională.
Pe de altă parte, datele privind cantitatea poluanţilor la nivelul
solului sunt furnizate de sistemele de monitorizare a calităţii
aerului, administrate de diferite organizaţii de control, mai ales în
domeniul public.
Pentru aer problemele actuale de mediu sunt:
efectul de seră;
distrugerea stratului de ozon;
acidifierea;
micropoluanţii;
producerea ozonului troposferic;
particulele în suspensie.
Indicatorii legaţi de mediul atmosferic sunt organizaţi pe trei
nivele:
indicatori de presiune(emisii de poluanţi),
indicatori de stare (calitatea aerului) ÅŸi
indicatori de răspuns (măsurile luateşi eficacitatea lor).
II.1.Emisiile
Substanţele emise în mediul atmosferic contribuie la schimbări
climatice, distrugerea stratului de ozon, acidifierea aerului, formarea
smogul fotochimic şi deteriorarea calităţii aerului.
Sursele principale emitente de poluanţi sunt:
- sursele fixe industriale, concentrate, de obicei,pe mari platforme
industriale, dar ÅŸi intercalate cu zone de locuit intens populate
(dezvoltate,preponderent pe verticală);
- circulaţia auto, în special de-a lungul marilor artere incluzând
ÅŸi traficul greu;
-şantiere de construcţie şi betoniere;
-centralele electrotermice;
-surse difuze de combustie;
Pentru protecţia atmosferei şi îmbunătăţirea calităţii aerului
sunt necesare măsuri de control ale emisiilor poluanţilor. Pentru
aprecierea gradului de poluare al atmosferei se calculează emisiile de
poluanţi şi se determină calitatea aerului înconjurător.
Emisiile se măsoară prin metode adecvate de evaluare, specifice
fiecărui poluant în parte, bazate pe factori de emisie şi pe
indicatori de activitate.
Analizele emisiilor la nivel naţional, distribuţia sectorială,
ţintele spaţiale şi temporale reprezintă elementele cheie în
stabilirea priorităţilor de mediu, în identificarea ţintelor ce
trebuie atinse şi politicilor ce trebuie adoptate, atât la nivel local
cât şi la nivel naţional. Indicatorii selectaţi trebuie să
răspundă criteriilor de identificare şi să fie relevanţi pentru
problemele principale privind atmosfera.
II.2.Calitatea aerului
Principalele obiective ale politicii de mediu din România sunt create
pentru a garanta un mediu curat, şi urmăresc să asigure o viaţă
sănătoasă populaţiei, să ducă la eliminarea sărăciei şi a
degradării mediului, să regenereze economia pe baza principiilor de
dezvoltare durabilă şi să armonizeze legislaţia naţională privind
protecţia mediului cu cea a Uniunii Europene.
Strategia Naţională pentru Protecţia Atmosferei descrie situaţia
actuală în ceea ce priveşte calitatea aerului în România, precum
şi măsurile pe care Guvernul le-a pregătit în vederea
îmbunătăţirii protecţiei atmosferei şi a calităţii aerului,
până în anul 2013.
Strategia este structurată pe două perioade de timp:
• 2004–2006 › perioada de pre-aderare a României la Uniunea
Europeană;
• 2007–2013 › perioada în care România este deja stat membru al
Uniunii Europene.
Indicatorii cu privire la calitatea aerului sunt calculaţi pe baza
datelor înregistrate de sistemul de monitorizare a calităţii aerului
şi sunt consideraţi ca fiind cei mai importanţi, în scopul
evaluării situaţiilor concrete, în comparaţie cu ţintele de
calitate stabilite de reglementări.
Monitorizarea calităţii aerului implică urmărirea elementelor
incluse în cele patru categorii de probleme:
-sursele şi emisiile de poluanţi atmosferici;
- transferul poluanţilor în atmosferă;
-transferul poluanţilor în atmosferă;
- nivelul concentraţiilor de poluanţi în atmosferă şi distribuţia
spaţio-temporală a acestora;
-efectele poluanţilor atmosferici asupra omului şi mediului biotic
ÅŸi abiotic.
Principalele surse care emit în atmosferă oxizi de azot (NOBxB,
NOB2B) sunt: centralele termice, automobilele, centralele electrice ÅŸi
o gamă variată de procese industriale (industria sticlei, varului,
cimentului, etc). Oxizii de azot contribuie la dezvoltarea fenomenelor
de eutrofizare, ale smogului fotochimic (fiind precursorii formării
poluanţilor secundari, ca de exemplu ozonul troposferic şi particulele
fine secundare) ÅŸi ale ploilor acide.
Aerul este factorul de mediu cel mai important pentru transportul
poluanţilor, deoarece constituie suportul pe care are loc transportul
cel mai rapid al acestora în mediul înconjurator, astfel că
supravegherea calităţii atmosferei este pe prim loc în activitatea de
monitoring.
Din datele de calitate ale aerului, obţinute din reţeaua de
monitorizare, rezultă o uşoară îmbunătăţire a calităţii aerului
datorată diminuării activităţilor economice şi programelor de
retehnologizare şi modernizare, realizate la nivelul unor unităţi
industriale, precum şi intensificării activităţii agenţiilor de
protecţia mediului (creşterea numărului de inspecţii la agenţii
economici a căror activitate produce impact asupra calităţii
aerului).
Supravegherea calităţii aerului a înregistrat o îmbunătăţire în
perioada 1995–2004, prin creşterea numărului de staţii de
supraveghere şi a numărului de indicatori monitorizaţi la o singură
staţie. Această creştere a fost posibilă datorită dotărilor cu
echipamente noi şi moderne, în acest fel realizându-se o monitorizare
eficientă a calităţii aerului.
Studiile ştiinţifice de impact au pus în evidenţă modificările
produse de schimbarea climei asupra sistemelor naturale ÅŸi au analizat
măsurile de adaptare pentru ca aceste modificări să fie minime,
astfel încât să se asigure resursele de hrană şi dezvoltarea pe
termen lung a societăţii şi economiei.
Măsurile de adaptare se referă, în principal, la
-procedeele de diminuare a vulnerabilităţii ecosistemelor naturale la
schimbarea climei, în timp ce
măsurile de reducere privesc
-diminuarea emisiilor de gaze cu efecte de seră, rezultate în urma
activităţii umane.
Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice,
adoptată în 1992, atrage atenţia asupra creşterii emisiilor în
atmosferă a gazelor cu efect de seră ca urmare a activităţilor
umane. Efectul de seră datorat acestor emisii determină o încălzire
suplimentară a scoarţei terestre, cu efecte negative asupra
ecosistemelor şi a stării de sănătate a oamenilor.
In ultimii 100 de ani temperatura medie globală a crescut cu 0,6PPP
PC şi în Europa cu 1,2P PC, iar deceniul ‘90 a fost cel mai
călduros din ultimii 150 ani. Se preconizează că temperaturile vor
creşte cu 1,4 - 5,8P0PC până în 2010, creşterile cele mai mari
înregistrându-se în Europa de Est şi Sud.
Articolul 2 al Convenţiei Cadru pentru Schimbări Climatice prevede în
mod expres că obiectivul ultim al acestei convenţii este stabilizarea
concentraţiei gazelor cu efect de seră în atmosferă, la un nivel
care să nu aibă o influenţă periculoasă asupra sistemului climatic.
Un astfel de nivel trebuie atins într-un interval de timp care să
permită adaptarea ecosistemelor la schimbarea climei, să asigure
menţinerea producţiei de hrană şi să dea posibilitatea unei
dezvoltări economice durabile.
Protocolul de la Kyoto, din decembrie 1997, a făcut referire atât la
Convenţia privind schimbările climatice cât şi la Protocolul de la
Montreal referitor la substanţele care epuizează stratul de ozon şi
s-a desfăşurat pe tema limitării cuantificate a emisiilor de gaze cu
efect de seră şi angajamentul reducerii acestora.
Prin Legea 3/2001, România a ratificat Protocolul de la Kyoto la
Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice,
numărându-se printre primele state care au ratificat acest document
internaţional, de o importanţă deosebită pentru problematica
schimbărilor climatice.
In mod concret, ţara noastră şi-a luat următoarele angajamente:
-reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012
cu 8% faţă de nivelul de emisii înregistrate în anul 1989;
-realizarea nu mai târziu de 2007 a unui sistem naţional de estimare
a emisiilor de gaze cu efect de seră;
-elaborarea şi implementarea politicilor în vederea promovării
dezvoltării durabile;
-realizarea înainte de prima perioadă de angajament, respectiv
înainte de anul 2008, a
Registrului Naţional de emisii de gaze cu efect de seră.
Gaze cu efect de sera
Presiunile exercitate asupra echilibrului climatic al Pământului sunt
legate de emisiile diferitelor gaze a căror proprietate este de a
absorbi razele infraroşii rezultate în urma încălzirii suprafeţei
Pământului de către energia solară. Aceste gaze numite gaze cu efect
de seră sunt emise în urma activităţii umane.
Evoluţia acestora, la nivelul majorităţii ţărilor industrializate,
va trebui să fie legată de reducerea emisiilor, pe termen scurt şi
lung, pentru a evita manifestarea schimbărilor climatice, care fac
viaţa pe Pământ din ce în ce mai dificilă.
Protocolul de la Kyoto nominalizează gazele cu efect de seră ca fiind:
dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot, hidroflorocarburile,
perflorocarburile ÅŸi hexafluorurile de sulf.
Emisiile de gaze cu efect de seră care contribuie la schimbările
climatice reprezintă una din cele mai importante zone de interes ale
Strategiei Naţionale a României privind Schimbările Climatice.
Aceasta demonstrează respectarea angajamentelor pe care România şi
le-a asumat în sensul reducerii, în perioada 2008-2012, cu 8% faţă
de emisiile anului 1989, a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Măsurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon şi alte gaze cu
efect de seră vor fi benefice şi din alte puncte de vedere, inclusiv
al îmbunătăţirii calităţii aerului. Multe dintre măsurile ce
vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră au ca avantaj
secundar reducerea emisiilor poluanţilor care afectează atât mediul
cât şi sănătatea populaţiei.
Eficacitatea politicilor naţionale de reducere a poluării aerului
poate fi afectată în sens negativ de poluarea „importată†dintr-o
altă ţară. Pentru reducerea poluării transfrontaliere care conduce
la depuneri acide şi creşterea concentraţiei pulberilor şi a
ozonului din aer, colaborarea internaţională este singura soluţie de
a obţine reduceri importante şi permanente.
Poluarea transfrontalieră este principala problemă a Comisiei
Economice a Naţiunilor Unite pentru Europa (UNECE).
Potrivit prevederilor Protocolului de la Kyoto, România s-a angajat să
reducă emisiile de GHG cu 8% faţă de nivelul din 1989 (anul de bază)
în prima perioadă de angajament 2008 -2012. Anul de bază pentru
emisiile de HFC-uri, PFC-uri ÅŸi SF6 este 1995. Potrivit Articolului 12
din UNFCCC, România a transmis prima Comunicare Naţională (CN1) la
Secretariatul UNFCCC în anul 1995 şi CN2 în 1998. CN3 a fost
transmisă în cel de-al doilea trimestru al anului 2005. Cel mai recent
Inventar Naţional al GHG realizat în conformitate cu Formularul Comun
de Raportare (CRF) şi Raportul privind Inventarul Naţional (NIR)
pentru anii cuprinşi în intervalul 1989-2002 a fost transmis în anul
2004.
Evaluarea acestor emisii constituie un instrument util pentru factorii
de decizie în vederea aprecierii situaţiei României, în ceea ce
priveşte respectarea obligaţiilor ce reies din Protocolul de la Kyoto.
Poluarea aerului se datorează în proporţie de 50% dioxidului de
carbon. Se ştie că, în linii mari, fiecare kilogram de petrol sau de
cărbune produce prin ardere trei kilograme de dioxid de carbon.
Crescând concentraţia de CO2 în condiţiile în care ceilalţi
factori care contribuie la producerea efectului de seră nu se schimbă,
în anul 2050 supraîncălzirea va creşte cu 4-5c
Emisii anuale de monoxid ÅŸi dioxid de azot
Emisii anuale de dioxid de sulf (SO2
Emisii anuale de amoniac
Emisii anuale de metan
Ca şi emisiile de CO2, emisiile de CH4 intervin în generarea efectului
de seră. Acestea provin din:
-arderea combustibililor;
-descompunerea vegetală;
- arderi anaerobe;
- materiale organice în descompunere (produsele alimentare din
depozite).
Pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, au fost
întreprinse acţiuni de înlocuire a combustibililor fosili din
procesele de combustie cu alte tipuri de combustibili. In acest sens,
oraşul Huedin din judeţul Cluj este cuprins în cadrul unui proiect
încheiat între guvernele României şi Danemarcei – Proiect cu
implementare comună, Rumeguş 2000, de reducere a emisiilor de GHG (a
gazelor cu efect de seră).
In cadrul acestui proiect, s-a pus în funcţiune un sistem nou de
încălzire centralizată, bazat pe utilizarea de biomasă. Avantajele
care decurg din punerea în funcţiune a acestei centrale termice pe
rumeguş, pe lângă costurile reduse ale gigacaloriei, sunt: reducerea
emisiilor de CO2 prin înlocuirea combustibilului lichid, folosit în
fosta centrală termică, cu biomasă şi reducerea poluării mediului
prin eliminarea depozitării rumeguşului în zone neautorizate.
Deteriorarea stratului de ozon
In stare naturală, ozonul se găseşte în stratosferă în proporţie
de 90%, la circa 10-50 km altitudine, cu un maxim între 20 şi 35 km,
prezent în atmosferă în concentraţie de 0,04 ppm (părţi pe
milion).
Stratul de ozon stratosferic este definit de Convenţia de la Viena ca
fiind “Stratul de ozon atmosferic de deasupra stratului limită
planetarâ€Â.
In troposferă, ozonul se comportă ca un gaz de seră, încălzind
suprafaţa solului şi acţionează încălzind suprafaţa solului şi
acţionează pentru a răci stratosfera, pe o întindere mică.
Scăderea observată a ozonului stratosferic poate conduce la scăderea
temperaturilor troposferice, prin reducerea fluxului radiativ
descendent. Distrugerea ozonului stratosferic este considerată a fi
prima cauză a răcirii stratosferei inferioare, ceea ce poate avea un
impact semnificativ asupra climatului troposferei.
Distrugerea stratului de ozon a fost una dintre primele probleme globale
de mediu luate în discuţie şi prezentate publicului larg din
Comunitatea Europeană.
Consecinţele ireversibile ale acestui fenomen atât asupra
ecosistemelor terestre, acvatice, a sănătăţii populaţiei, cât şi
asupra sistemului climatic au condus la necesitatea unui efort
concentrat la nivel global ÅŸi ca urmare a fost instituit regimul
internaţional al ozonului.
Concentraţia ozonului stratosferic este afectată de o varietate mare
de procese interne, cum ar fi distrugerea chimică de către halogeni,
sau externe, de exemplu variaţiile radiaţiei solare (în particular
ale radiaţiei UV). Invers, ozonul stratosferic are un rol activ în
determinarea structurii termice, dinamice ÅŸi chimice a stratosferei ÅŸi
troposferei şi deci, exercită un impact direct asupra climatului.
Halogenii eliberaţi de la sol, în principal sub formă de
clorofluorcarboni (CFCs), hidroclorofluorcarboni (HCFCs) ÅŸi
hidrocarburi de brom sunt convertiţi în forme active, în stratosfera
medie şi superioară unde contribuie la creşterea nivelelor naturale
de clor, distrugând ozonul.
Reciproc, modificarea ozonului poate afecta temperaturile stratosferice
şi troposferice prin procesele radiative de undă lungă şi scurtă.
Ozonul troposferic este influenţat, de asemenea, prin schimbul
stratosferă-troposferă şi prin procesele chimice.
Distrugerea ozonului atmosferic, cu efectele sale potenţiale asupra
creşterii radiaţiei UV la nivelul solului, constituie o
caracteristică atmosferică la scară globală. La latitudinile medii
ale emisferei nordice scăderea ozonului total este de aproximativ 2-4%
pe decadă; în ultimii ani, declinul ozonului total a fost mai lent,
dar valorile măsurate sunt departe de cele anterioare anului 1980.
Cantităţile de clor şi alte produse chimice care distrug ozonul au
atins maximul în anii 1997-1998, dar se menţin, totuşi, la valori
ridicate în stratosferă. O mare parte din diferenţele interanuale
recente se pot explica prin variabilitatea meteorologică; dar nu este
încă posibilă cuantificarea exactă a influenţelor antropice sau
naturale.
In România, monitorizarea zilnică ce a condus la acumularea unui fond
de date timp de 25 ani permite evaluarea stării ozonului total cu un
grad suficient de confidenţă.de incinerare rumeguş -
Acidifierea
Acidifierea este procesul de modificare a caracterului chimic natural al
unui component al mediului, ca urmare a prezenţei unor compuşi alogeni
care determină o serie de reacţii chimice în atmosferă, conducând
la modificarea pH-ului aerului, precipitaţiilor şi chiar a solului.
Prin acidifiere, se întelege că poluanţii din aer, în special oxizii
de sulf, oxizii de azot şi amoniacul, sunt transformaţi, în
substanţe acide. Aceşti poluanţi sunt deseori transportaţi la
distanţe mari de la locul emisiei, determinând apariţia ploilor
acide. Ploile acide se manifestă la distanţă mare de la locul
emiterii agentului poluant, uneori ÅŸi la sute de kilometri.
Acidifierea rămâne o problemă importantă de mediu în întreaga
Uniune Europeană, rezolvarea ei presupunând iniţiative coordonate în
toate Statele Membre, în toate sectoarele afectate.
România este semnatară a Convenţiei privind poluarea atmosferică
transfrontieră pe distanţe lungi, din anul 1999. Convenţia a fost
ratificată de Parlamentul României prin Legea 271/2003, şi are ca
principal obiectiv reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de
ozon troposferic.
In mod concret ţara noastră şi-a luat angajamentul, ca în anul 2010,
nivelul emisiilor să se încadreze în plafoanele prevăzute de
Protocolul de la Göteborg
Calitatea aerului ambiant – aciditate
Acidifierea atmosferei este provocată, în principal, de compuşii ce
conţin sulf şi azot.
Aceştia se formează în urma emisiilor, în atmosferă, de dioxid de
sulf (SOB2B), oxizi de azot (NOBxB) ÅŸi amoniac (NHB3B).Metale grele si
poluanti organici persistenti
Această categorie de poluanţi are ca sursă principală diferite
procese industriale,
adăugându-se şi poluarea produsă de gazele de eşapament provenite
de la motoare cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie. Prognoza
pentru anul 2004 arată o uşoară creştere a emisiilor de metale
grele, respectiv o creÅŸtere de 32,03% pentru mercur, 5,61% pentru
cadmiu ÅŸi 54,6% pentru plumb.
II.3.Emisii de poluanţi organici persistenţi
Poluanţii organici persistenţi sunt substanţe chimice foarte stabile,
care se pot acumula în lanţurile trofice biologice, cu un grad mare de
risc asupra sănătăţii omului şi a mediului înconjurător.
In vederea reducerii impactului asupra mediului înconjurător,
Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu a adoptat, în cadrul
Convenţiei de la Stockholm (mai 2001), un program vizând controlul şi
eliminarea a 12 POPs (pesticide: aldrin, clordan, DDT, dieldrin, endrin,
heptaclor, mirex, toxafen; industriali: hexaclorbenzen HCB,
bifenilicloruraţi PCB; subproduse: dioxine, furani).
Principala sursă care contribuie la emisiile de substanţe toxice
persistente este agricultura, în special, prin depozitele existente cu
substanţe interzise, neidentificate şi/sau expirate. O altă sursă o
constituie industria chimică producătoare de pesticide, precum şi
importul de substanţe comerciale.
In contextul poluării la distanţă, conform datelor prezentate de
Agenţia Europeană de Mediu, România este la ora actuală importator
al acestui tip de poluanţi.
II.4.Calitatea aerului ambiant – metale grele
Zone de impact pentru aerul ambiental, din punct de vedere al emisiilor
cu conţinut de metale, sunt judeţele Sibiu, Baia Mare şi Bistriţa
Năsăud.
In judeţul Sibiu, singura zonă puternic poluată a rămas zona Copşa
Mică – SC SOMETRA SA – unde emisiile de pulberi cu metale grele au
înregistrat depăşiri însemnate şi constante,
Ozon troposferic si alti oxidanti fotochimici
Spre deosebire de ozonul stratosferic care protejează viaţa pe
Pământ, ozonul troposferic (cuprins între sol şi 8-10 km
înălţime) este deosebit de toxic şi constituie poluantul principal
al atmosferei zonelor industrializate, deoarece precursorii acestuia
provin din activităţi industriale şi trafic rutier.
Distrugerea ozonului troposferic se realizează prin procese de
transport şi prin distrugere chimică în troposferă. Monitorizarea
ozonului troposferic se realizează în cadrul a 14 staţii de
supraveghere, prin efectuarea de măsurători ale concentraţiilor de
ozon în timp real, utilizându-se metoda de referinţă indicată de
Ordinul 592/2002 – metoda fotometrică în UV. Administraţia
Naţională de Meteorologie efectuează măsurători de chimia
atmosferei la staţia GAW Fundata.
Bioxidul de azot
Oxizii de azot (NOBxB, adică NO şi NOB2B) nu sunt gaze de seră, dar
produc schimbări importante în concentraţiile altor gaze de seră
prin interacţiunile lor cu radicalul hidroxil (OH). In prezenţa NOBxB,
oxidul de carbon ÅŸi hidrocarburile sunt oxidate pentru a produce ozon
în troposferă, afectând, asemenea unor gaze de seră, bilanţul
radiativ al Pământului.
Principalele surse antropice ale oxizilor de azot sunt reprezentate de
îngrăşămintele chimice, arderea biomasei, arderea combustibililor
fosili ÅŸi emisiile provenite de la avioane.
Pentru măsurarea concentraţiei dioxidului de azot s-au prelevat probe
de aer cu o instalaţie realizată în laborator, Analizele s-au făcut
în laboratorul de la Afumaţi, după metoda Saltzman.
II.5.Calitatea aerului
Starea atmosferei este evidenţiată prin prezentarea poluării de
impact cu diferite noxe, calitatea precipitaţiilor atmosferice,
situaţia ozonului atmosferic, dinamica emisiilor de gaze cu efect de
seră şi unele manifestări ale schimbărilor climatice.
Calitatea aerului se caracterizează prin urmărirea poluării de fond
ce se face în 2 staţii amplasate în zone convenţional "curate",
situate la altitudini cuprinse între 1000–1500 m şi la distanţe de
minimum 20 km de centre populate, drumuri, căi ferate, obiective
industriale, cât şi a poluării de impact, în peste 1100 puncte de
recoltare a probelor.
Poluarea de fond
Poluarea de fond reprezintă poluarea existentă în zonele în care nu
se manifestă direct influenţa surselor de poluare. INMH a reluat
monitorizarea unor compuşi atmosferici la staţia Fundata, începând
din luna iunie 2000, efectuându-se măsurători continue ale ozonului
la sol, dioxidului de azot, dioxidului de carbon ÅŸi ale pH-ului
precipitaţiilor.
Poluarea de impact este produsă în zonele aflate sub impactul direct
al surselor de poluare.In reţeaua de supraveghere a poluării de impact
au fost efectuate măsurători privind o serie de poluanţi specifici,
precum: acid clorhidric, fenol, hidrogen sulfurat, metilmercaptan,
aldehida formică, sulfaţi, monoxid de carbon.
Poluari cu pulberi în suspensie
Pulberile în suspensie sunt principalii poluanţi din ţara noastră
pentru care depăşirile CMA sunt semnificative, pentru diferite
intervale de mediere.
Poluarea atmosferei cu pulberi în suspensie are mai multe surse. In
primul rând, industria metalurgică şi siderurgică care eliberează
în atmosferă cantităţi însemnate de pulberi, apoi centralele
termice pe combustibili solizi, fabricile de ciment, transporturile
rutiere, haldele ÅŸi depozitele de steril, ÅŸi aÅŸa mai departe.
Natura acestor pulberi este foarte diversificată. Ele conţin fie oxizi
de fier, în cazul pulberilor din jurul combinatelor siderurgice, fie
metale grele (plumb, cadmiu, mangan, crom), în cazul întreprinderilor
de metale neferoase, sau alte noxe.
II.6.Sisteme de monitorizare a calitatii aerului
stabilirea valorilor limită, a valorilor de prag şi a criteriilor şi
metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de azot ÅŸi
oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PMB10B şi PMB2,5B),
plumbului, benzenului, monoxidului de carbon şi ozonului în aerul
înconjurător, aprobat prin Ordinul nr. 592 din 25 iunie 2002, este
marcată îndeplinirea obiectivului pe care autoritatea centrală pentru
protecţia mediului şi l-a propus pe linia asigurării transpunerii în
plan legislativ şi a implementării în România a Directivelor Uniunii
Europene legate de activităţile de evaluare şi gestionare a
calităţii aerului ambiant.
Acţiunea de monitorizare a calităţii aerului este utilă prin faptul
că oferă informaţii direct, cu privire la situaţia existentă la un
moment dat într-un segment important al mediului urban. Incepând cu 1
martie 2003 ARPM Piteşti monitorizează calitatea aerului în zona
Câmpulung cu ajutorul staţiei automate amplasată în zona centrală a
oraÅŸului.
Monitorizarea calităţii aerului în 3 aglomerări urbane este inclusă
în Programul PHARE
2002–„Imbunătăţirea reţelei naţionale de monitorizare a
calităţii aeruluiâ€Â.
Sistem automat de monitorizare a calităţii aerului la nivelul
oraÅŸului BucureÅŸti
Poluarea aerului în municipiul Bucureşti are un caracter specific
datorită, condiţiilor de emisie, respectiv existenţei unor surse
multiple, înălţimi diferite ale surselor de poluare, precum şi o
repartiţie neuniformă a acestor surse, dispersate însă pe întreg
teritoriul oraÅŸului.
România, prin autoritatea centrală pentru protecţia mediului,
recunoscând importanţa supravegherii calităţii aerului, a realizat,
cu sprijinul Comunităţii Europene, un sistem modern de monitorizare a
calităţii aerului, în oraşul Bucureşti.
Folosind structura spaţială a câmpului de concentraţii de poluanţi
din Bucureşti, generată de un model de dispersie avansat (OML-Multi)
ca şi rezultatele măsurătorilor obţinute în timpul a două campanii
de măsurători, folosind probe cu prelevare prin difuzie, efectuate în
Bucureşti, în timpul a două sezoane, s-a realizat proiectul
conceptual al reţelei de monitorizare a calităţii aerului
ţinându-se cont de cerinţele tuturor directivelor şi ghidurile
corespunzătoare ale Uniunii Europene.
Rezultatele campaniilor de măsurători au contribuit în mod esenţial
la selectarea finală a poziţiilor corecte ale amplasamentelor
staţiilor de monitorizare.
La începutul anului 2004, în cadrul unui Program PHARE 2000, a fost
pusă în funcţiune reţeaua automată de monitorizare a calităţii
aerului în capitală, care funcţionează la parametrii proiectaţi,
respectând cerinţele Directivelor Uniunii Europene. Datele referitoare
la calitatea aerului în Municipiul Bucureşti (poluanţii măsuraţi
fiind: SOB2B, NOBxB, CO, OB3B,benzen, PMB10B, PMB2,5B, plumb) sunt
furnizate în timp real – inclusiv publicului – şi provin de la
cele 8 staţii automate, repartizate astfel: ¦ staţia de fond
regională › Baloteşti;
¦ staţia de fond suburbană › Măgurele;
¦ staţia de fond urbană › Crângaşi (APM Bucureşti;
¦ 2 staţii de trafic › şoseaua Mihai Bravu şi Cercul Militari
Naţional;
¦ 3 staţii industriale › Drumul Taberei, Titan şi Berceni;
Proiectul urmăreşte realizarea unor inventare anuale de emisii ale
poluanţilor, a unor rapoarte de funcţionare în siguranţă a
planurilor interne şi externe de urgenţă conform Directivei 96/61
privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC), precum
şi abordarea integrată a evaluării şi controlului impactului asupra
mediului prin cele mai bune tehnici disponibile.
In scopul diseminării în timp real a informaţiilor referitoare la
calitatea aerului, pentru îndeplinirea cerinţelor de informare şi
conÅŸtientizare a publicului asupra poblemelor de mediu, proiectul a
prevăzut amplasarea: trei panouri de afişaj la: Piaţa
Universităţii, Piaţa Sergiu Celibidache şi Mc Donald’ Obor;
trei display-uri la sediile: Ministerului Mediului şi Gospodăririi
Apelor, Primăriei Municipiului Bucureşti şi Agenţiei Regionale
pentru Protecţia Mediului Bucureşti (ARPM Bucureşti).
Reţeaua de monitorizare a fost pusă în funcţiune la sfârşitul
lunii decembrie 2003, iar ca beneficiar direct al proiectului a fost
numită Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Bucureşti, fiind
şi cea care asigură în prezent, funcţionarea continuă a sistemului
de monitorizare.
In cadrul programului, în aglomerarea Bucureşti s-a început procesul
de stabilire a arealurilor unde valorile concentraţiei unuia sau mai
multor poluanţi depăşesc valorile limită, arealuri pentru care se
vor iniţia planuri şi/sau programe de îmbunătăţire a calităţii
aerului. In afara de datele furnizate de reţeaua proprie de
monitorizare, informaţii importante au fost obţinute de la Direcţia
de Sănătate Publică -Laboratorul Chimia Mediului înconjurător din
cadrul laboratorului de toxicologie unde prin determinări
fizico-chimice s-a măsurat poluarea aerului şi a apelor în municipiul
BucureÅŸti.
Poluarea aerului în Municipiul Bucureşti este urmărită prin
următoarele tipuri de determinări de noxe:
• determinări în puncte fixe de recoltă;
• determinări în intersecţii;
• determinări de pulberi sedimentabile;
• determinări la cererea agenţilor economici
pentru obţinerea autorizaţiei de mediu sau ca urmare a unor
reclamaţii.
Toate determinările de noxe făcute de către DSP se fac conform STAS
nr.12574/1987 privind calitatea aerului din zonele protejate.
In anul 2004 au funcţionat 4 puncte fixe de supraveghere a calităţii
aerului din Municipiul
Bucureşti, puncte în care s-au recoltat şi analizat următoarele
noxe:
• POLICOLOR: pulberi în suspensie; SOB2B; NHB3B; HCl; Pb;
• ROMAERO: pulberi în suspensie; SOB2B; NO;NHB3B; HCl; Pb;
• SINTOFARM: pulberi în suspensie; SOB2B; NHB3B;HCl; Pb;
• ACUMULATORUL: pulberi în suspensie; SOB2B;NOB2B; Pb.
Sistem de monitorizarea a calităţii aerului PHARE CBC RO/BG
In decembrie 1998, Comisia Europeană a emis Reglementarea Phare CBC
(2760/98), pentru a obţine un cadru clar, pentru implementarea
activităţilor în vederea sprijinirii cooperÃ
