Referat Produsul Traditional Romanesc

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Produsul Traditional Romanesc si de asemenea puteti face Download Referat Produsul traditional romanesc

Citeste fragmente din Referat Produsul Traditional Romanesc

Produsul tradiţional românesc la răscruce de drumuri Societatea modernă nu mai are timp nici pentru ritualuri, nici pentru ritmuri; omul modern îşi serveşte masa în mare grabă la fast food-ul aflat în imediata apropiere a locului de muncă, înconjurat, dar nu împreună cu colegii săi. Omul modern este lipsit de timp căci, pentru a se bucura de consideraţia aproapelui său, se cuvine să fie grăbit, preocupat şi copleşit de numărul problemelor sale. În trecut, în România tradiţională, ritualul luării mesei era unanim acceptat şi, de la vlădică la opincă, era consemnat în ritmul firesc al vieţii familiale Astăzi, din grabă, preocupare şi copleşire lăudăroşită, dezlocuim cele trei mese cu rapidele ronţăieli şi ciuguleli, cu consecinţe nu tocmai bune asupra stării de sănătate. Deopotrivă, atât românul marilor aglomeraţii urbane, cât şi cel al spaţiului rural, nu mai au timp nici măcar pentru una din cele trei mese; ei consumă produse cu etichete frumos colorate şi codificate, căci nu ştiu cum altfel s-ar putea vorbi despre: emulsificatori, agenţi de sapiditate, excipienţi, coloranţi, stabilizatori, o grămadă de E-uri şi o altă grămadă de acizi menţionaţi pe eticheta ambalajului. În realitate, indiferent dacă mediul de referinţă este urban sau rural, trebuie să recunoaştem că nici măcar nu ştim cu ce ne hrănim: alimentul, pufos, crocant sau lichid a devenit un bun cu o istorie cunoscută doar după reclama TV şi brand. Semipreparatele, alimentele congelate, plicurile cu alimente deshidratat-atomizate (cu best-seller-urile de tipul două într-una sau trei într-una) de care se bucură românul, fructele apetisante îmbibate cu pesticide şi fertilizatori, unse cu silicon şi insipide, vinurile tratate cu sulf, îndoite cu apă şi îndulcite cu zahăr sau carnea fără gust, culoare şi fermitate ş.a. l-au determinat deja pe consumatorul european să-şi schimbe preferinţele. Alternativa şi opţiunea acestuia este produsul cu obţinere, procesare şi valorificare controlate, pentru că acestor produse li se asigură calitatea şi li se cunoaşte originea, traseul şi istoria. Luând doar exemplul Franţei, Germaniei sau Olandei, devine evident faptul că Europa îşi savurează produsele tradiţionale şi se îndreaptă spre produsele procesate în fermă, cumpărate din fermă şi cu însemnele fermei. Europa îşi caută asiduu tradiţia: Da! }ările Uniunii Europene se întoarc la tradiţie în mod natural, neforţat, pe calea economicească... şi nimic nu pare a le sta împotrivă. Nu ştiu în ce măsura realizează ca au pierdut ceva. Nu ştiu dacă au senzaţia ameţitoare a nimicului de jos sau frica nimicului de deasupra. Nu ştiu în ce măsura produsul lor tradiţional este rodul unei politici sau politica este rodul acestui fapt; cert este că obiectivele fundamentale exprimate prin Politica Agricolă Comună sunt: creşterea productivităţii agricole; asigurarea unui standard acceptabil de viaţă pentru fermier; stabilizarea pieţelor; garantarea unor subvenţii pentru produsele agricole şi asigurarea unor preţuri rezonabile a hranei pentru consumatori. < B T Ž Ž raţie cu ei, Dumnezeu ne-a lăsat un popor tradiţionalist; categoric, inclusiv tradiţia (unii spun soarta, căci, mioritic vorbind, suntem un popor fatalist!) are contribuţia şi rolul ei la stadiul evolutiv la care ne aflam în prezent. Totuşi, remarcând tendinţa, aş lansa câteva întrebări cititorului, politologului-specialist-manager-antreprenor şi celui care (oricare ar fi el) se mai implică în geneza produsului de origine animală: oare, într-o societate tradiţională, trecerea spre produsul tradiţional este mai facilă? O societate tradiţionalistă poate fi direcţionată (mai uşor) spre produsul tradiţional; dacă da? de ce nu ne-am apleca puţin asupra produsului tradiţional românesc? Produsul Românesc, chiar dacă mai are încă mari probleme cu igiena, cu ambalajul sau reclama, are brandul lui. Îmi aduc aminte cu deosebită plăcere de străinii care gustând ţuica o preferau whisky-ului sau de reţinerea acestora de a consuma mici şi de pofta nedisimulată după primele porţii consumate. În acelaşi timp, mă gândesc la faptul că prefer să cumpăr telemeaua din magazin, mă refer la cea ambalată în pungă vidată, decât să o cumpăr din piaţă, de la ciobăniţă. Personal, cred că oricare produs tradiţional românesc e, în final, mai ieftin, mai sănătos şi mai bun decât supa aceea deshidratat-atomizată cu care încearcă nevastă-mea să mă obişnuiască, spunându-mi că-i instantă. Probabil, promovarea şi cultivarea Produsului Românesc este încă o problemă cu rezolvarea incertă. Categoric, cauzele incertitudinii sunt multiple. Putem spune că nu ne ajută statul, că nu există asociaţii ale fermierilor, putem spune că produsul nu se cere, putem spune orice...puţini dintre noi vom avea puterea să spunem că nu ne ajută mintea, ori că suntem un popor lipsit de strategie, de tenacitate în promovarea propriilor valori, ori, poate, niţel snob sau parvenit şi care, pentru un comision (nu mic), este dispus să dea naibii produsul autohton. Ceea ce neglijam sau ignoram cu desăvârşire este faptul că, odată cu el, l-am trimis pe apa Sâmbetei şi pe ţăran, sătean sau antreprenorul agricol în care ne punem speranţele mai adânci decât în religie sau armată. Categoric, faptul că înaintăm atât de anevoios, este o caracteristică care are rădăcini vechi, adânci, chiar dureroase. Dar, vorba ardeleanului, nu-i nici o grabă. Probabil, dacă noi nu vom găsi priorităţile, dacă nu putem s-o facem repede şi bine, nu ne rămâne decât să aşteptăm, căci se prefigurează intrarea în Europa şi atunci o vom face împreună – atunci, tradiţia lor o vom asimila-o în tradiţia noastră, sau invers. Nu-i aşa, e doar o problemă de multiculturalitate tradiţională...Ori noi suntem de-acum fermieri moderni care, trecând prin stadiul intermediar cu salopetă şi bască, am lepădat iţarii şi opincile pentru treningul şi adidaşii turceşti şi nu mai vrem să ne întoarcem de unde am plecat, chiar de-ar fi ca transpiraţia sa ne omoare cu izul său… 쥁`