Referat Specii De Plante Ornamentale

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Specii De Plante Ornamentale si de asemenea puteti face Download Referat Specii de plante ornamentale

Citeste fragmente din Referat Specii De Plante Ornamentale

SPECII DE PLANTE ORNAMENTALE CARE DECOREAZĂ TOAMNA Spaţiile verzi, indiferent de stilul în care au fost concepute şi realizate, prin judicioasa lor distribuţie în spaţiu, a cromaticii lor variate şi schimbătoare în fiecare sezon al anului, au o acţiune binefăcătoare asupra sistemului nervos, creează cadrul minunat pentru o odihnă activă sau pasivă, destindere şi recreere, acumulare de noi forţe, în vederea unei activităţi cât mai productive a omului. Argumentele climatologilor în privinţa „filtrului verde” sunt edificatoare. În plantaţiile masive, durata de strălucire a soarelui este mai mare decât în alte zone. S-a sonstatat, de asemenea, că numărul „zilelor tropicale” (peste 30oC) este mai scăzut. Este vorba de un filtru natural care, purificând aerul, face realmente cerul mai senin, oferind, în acelaşi timp, ocrotire şi răcoare în plină arşită. De aici concluzia că suprafeţele mari plantate, creează un climat mai favorabil. Vegetaţia prin frunzişul ei şi prin ramuri, reprezintă un filtru foarte eficient, care reţine prin aderanţă particulele de fum şi praf care poluează aerul. Totodată alternează şi efectele unor gaze toxice. Frunzişul plantaţiilor, reduce din vitza ploilor repezi, contribuie la o mai bună înmagazinare a apei în sol şi la reducerea pierderilor prin scurgerile de suprafaţă şi adâncime, contribuind în acest fel, la o mai bună conversare a apei în sol. Plantaţiile de pe arterele de circulaţie, din cuprinsul şi din afara oraşelor, au de asemenea un rol imporant şi de orientare a conducătorilor auto, pe timp de noapte şi ceaţă. În funcţie de poziţia soarelui, creează zone de umbră, iar prin variaţia de peisaj, reţine trează atenţia automobiliştilor. Gazania – Fam. Comostae Origine. Africa de Sud (Capul Bunei Speranţe) Specii şi cultivaruri. Gazania splendens. Planta este scundă (15 – 20 cm înalţime), sub forma de tufa de frunze şi flori. Frunzele, oblong-alungite, au culoarea verde închis pe partea superioară şi albă-argintie pe partea inferioară. Florile mari, asemanătoare margaretelor, sunt susţinute pe pedunculi axilari, lipsiţi de frunze. Ligulele colorate galben, oranj, crem, roz, roşu sunt marcate la bază de pete distincte albe, purpurii, maronii etc. Cultivaruri: Chansonette , Daybreak . Înfloreşte din iunie până în octom- brie. Florile se deschid numai pe vreme însorită. Planta, perenă la locul de origi- ne,poate fi ţinută în ghivece în condiţii de cameră pe timp de iarnă, ea fiind foarte decorativă dacă dispune de multă lumină. Gazania splendens Cerinţe ecologice. Are nevoie de mult soare şi de un sol uşor, dar suficient de bogat în humus. Utilizare. Este o plantă excelentă pentru rânduri, platbande, pete, pentru amplasamente foarte însorite. De asemenea, este una dintre cele mai frumoase plante pentru terase, ferestre, balcoane. Florile tăiate au o durată bună în apă. Genul Koelreuteria Laxn. – Fam. Sapindaceae Koelreuteria paniculata Laxm. este un arbore originar din China, care ajunge la 10 m înălţime are coroana largă, cu ramuri regulate, frunzele compuse, bipenate, lungi de 35 cm, cu 7 – 15 flori ovate, neregulat erate, la bază lobulate, de culoare roşiatică la început, verzi – închis vara şi galbene toamna. Florile sunt galbene, în panicule lungi de 35 cm. Fructul veziculos, cu vârful ascuţit, este decorativ. Este o specie de lumină, nepretenşioasă de sol; suferă datorită gerurilor. Se înmulţeşte prin sămânţă şi mai rar, prin marcotaj şi prin butăşire. Specia este preţuită în cultura ornamentală pentru frunzişul frumos, inflorescenţle şi fructele foarte decorative. Se întrebuinţează izolat pe peluze sau în grupuri mici. Koelreuteria paniculata Genul Cotinus Adans. – Fam. Anacardiaceae Cotinus coggygria L. – (Scumpie) este un arbust care ajunge la înălţimea de 5 m, cu frunze simple, eliptice, obovate, la bază cuneate, primăvara de culoare roşie – violetă, vara verzi şi toamna roşii – purpurii. Florile sunt mari, în panicule verzi – gălbui; după fecundare cresc mult iar pedunculii florilor sterile devin păroşi. Înfloreşte la vârsta de 3 – 4 ani. Florile durează o lună şi sunt foarte decorative. Fructul este o drupă mică (0,3 – 0,4 cm), uscată. Varietatea purpureus Rhed. are frunze mari, glaucescente şi inflorescenţa purpurie. Are un temperament de lumină dar poate suporta şi o oarecare umbrire. Este o specie puţin pretenţioasă faţă de sol, dar le preferă pe cele cu carbonaţi. Este rezistentă la secetă, îngheţuri, fiind indicată pentru cultura de stepă. Nu rezistă la vânturi puternice. Este rezistentă la fum şi praf şi are puţini dăunători (Cetonia aurata îi mănâncă florile). În cuprinsul spaţiilor verzi se foloseşte pe liziere, în grupuri, izolat, fiind foarte decorativă prin coloritul frunzelor sale interesante, plumoase. Genul Rhus L. – Fam. Anacardiaceae Cuprinde arbuşti (uneori agăţători) sau arbori decortivi prin frunzişul lor, care toamna capătă culori diferite (portocalii, roşii – purpurii), prin forma frunzelor, fructelor foarte interesante etc. Rhus typhina L. (Oţetar) este un arbust sau arbore care ajunge la 10 m înălţime, cu lujerii groşi, erecţi, foarte păroşi, frunzele mari de circa 40 cm, cu 11 – 13 foliole oblong-lanceolate, lung acuminate, serate, verzi închis, lucitoare, pe dos cenuşii-albăstrui, care toamna capătă nuanţe diferite, de la portocaliu la roşu. Florile sunt galben –verzui, în panicule dese păroase, terminale. Fructul roşu, păros, erect, împodobeşte mult timp planta, după căderea frunzelor. Cultivarul Dissecta are foliolele penat-sectate de culoare mai închisă, care toamna iau diverse nuanţe de purpuriu. R. typhina var. laciniata Wood. are foliolele şi bracteele adânc laciniate, dinţate şi inflorescenţele parţial transformate în bractei răsucite. Frunzele în toamnă capătă culori roşii, arămii, purpurii. În ţară mai sunt cultivate speciile: R. Glabra L., decorativă prin frunzişul roşu strălucitor şi foliolele verzi în panicule dese; R. canadensis, arbust cu miros aromatic, decorativ prin flori şi frunze (portocalii şi stacojii toamna) etc. Sunt specii heliofile, dar care suportă umbra. Au o mare amplitudine ecologică; se dezvoltă şi pe solurile nisipoase, sărace, pe malul apelor, rezistă pe sărături, pe soluri podzolite, sunt rezistente la secetă, fiind indicate pentru culturi în stepă şi silvostepă. Se înmulţesc prin seminţe, primăvara cu seminţe stratificate. În cuprinsul spaţiilor verzi sunt mult întrebuinţate individual (lângă clădiri), sau în alcătuirea boschetelor, unde pot realiza interesante acorduri de culoare cu alte specii, pe talazuri etc. Genul Berberis – Fam. Berberidaceae Speciile din acest gen sunt arbuşti răspândiţi în America, Europa şi Africa de Nord, ornamentali prin frunzişul lor adesea persistent, care toamna îşi schimbă culoarea, prin florile frumoase, melifere, şi prin fructele variat colorate, care decorează de multe ori arbustul chiar şi în timpul iernii. t v   ᘙ२묣㔀脈䩃$䩡$䡭И䡳Иᘢ२묣䌀᱊伀Ɋ儀Ɋ帀Ɋ愀᱊洀 ᡈ猄ᡈ☄âncării) etc. Sunt plante puţin exigente faţă de sol; speciile cu frunze caduce sunt heliofile, iar cele cu frunze persistente se pot cultiva şi la umbră. Unele specii sunt gazde intermediare pentru Puccinia graminis (Berberis vulgaris), de aceea se evită cultivrea în zone agricole. Se înmulţesc prin seminţe, butaşi, marcote, diviziunea tufelor şi altoire. În parcuri şi grădini speciile de Berberis sunt folosite pentru garduri vii, pentru decorarea stâncăriilor, plantate în peluze fie în mod individual, fie, mai adesea, în grupuri. Berberis vulgris a) lăstar; b) ramură cu frunză şi fruct; c) inflorescenţă; d) floare; e) fruct; f) fruct în secţiune Berberis wilsonii Helsm. Wils. arbust originar din China, deosebit de decorativ prin tufa mică (1 m), foarte deasă, cu frunze mici, verzi – cenuşii, devenind roşii – purpurii toamna. Lăstarii au spini trifurcaţi, subţiri. Florile sunt galbene, grupate în fascicule; fructele mici, sferice, roşii – zorii, ornamentează prin abundenţă. Alte specii cu frunze caduce: Berberis aggregata, Berberis rubrostila etc. Genul Mahonia Null. – Fam. Berberidaceae Mahonia aquifolium este un arbust originar din America de Nord, cu înălţimea până la 1 m, cu frunze persistente, pieloase, imparipenat compuse, cu 5 – 9 foliole, având marginile dinţat – spinoase, verzi – închis, lucioase; florile în raceme fasciculate, galbene apar în aprilie, iar fructele negre – albăstrui se coc în august – septembrie. În perioada de toamnă este decorativă prin frunzişul persistent. Este o specie rustică, destul de rezistentă la ger şi la secetă, care vegetează bine în locuri uşor umbrite şi revene. În parcuri, este mult folosită pentru garduri vii sau plantată individual şi în grupuri pe peluze sau la marginea masivelor. Genul Abies – Fam. Pinaceae Cuprinde arbori de talie mare cu portul regulat conic, tulpina dreaptă, frunzele aciculare turtite, persistente, aciculare, florile unisexuate, plantă monoică, conuri erecte, seminţe cu pungi de răşină, aripate, la maturare cad odată cu solzii carpelari. Prezintă canale rezinifere în toate organele. Au o mare importanţă economică şi ornamentală. Abies alba Mill. – (Brad) este un arbore falnic de 30 – 50 (60)m răspândit în regiunile centrale şi sudice ale Europei. Are o coroană piramidală, care la exemplarele izolate incepe de la nivelul solului. Trunchiul este drept, cu o scoarţă cenuşie – verzuie, netedă în tinereţe, cu pungi de răşină iar mai târziu cu ritidom solzos. Lujerii anuali sunt păroşi. Mugurii sunt ovoizi, nerăşinoşi. Frunzele de pe lujerii sterili sunt aciculate, liniare, pectinate, la vârf emarginate, pe faţă verzi – închis lucitoare iar pe dos cu două dungi alibicioase; cele de pe lujerii fertili sunt mai scurte, rar emarginte şi dispuse în perie,â. Conurile sunt erecte, cilindrice. Seminţeşle sunt trimuchiate de 0,7 – 1 cm cu aripa de 2 cm, se maturizează în septembrie – octombrie şi se împrăştie odată cu acrpelele. În cultură sunt multe cultivaruri: ’Aurea’, ’Columnaris’, ’Pendula’, ’Pzramidalis’, ’Torturosa’, ’Virgta’ etc. Bradul este o specie cu temperament de umbră, puţin rezistent la ger şi îngheţuri târzii, sensibil la uscăciune. Preferă solurile profunde şi staţiunile adăpostite. Este sensibil la fum şi la gaze. Se înmulţeşte prin seminţe, butaşi şi altoire. Bradul se foloseşte în cuprinsul spaţiilor verzi, individual în grupe şi masive în zona de munte şi de coline înalte şi mai puţin la câmpie. Abies alba a) lăstari cu muguri; b) lăstari cu ace dispuse pectinat; c) ac; d) secţiune prin ac; e) modul de inserţie a celor; f) cicatrici foliare; g) lăstari cu flori mascule; h) lăstar cu frunze femele; i) con; j) solz (partea exterioară, cu bractee); k) solz (partea infeioară, cu seminţe); l) sămânţă dezaripată. Abies concolor (Gord. et. Glend.) Lindl. – (Bradul argintiu) este un arbore de 20 – 40 m înălţime. Are o coloană regulată, conică, trunchiul drept cu scoarţa cenuşie – deschis. Lujerii sunt verzui, cenuşii – argintii, iar mugurii sunt răşinoşi. Frunzele sunt aciculare de 5 – 7,5 cm alb – verzui – argintii sau verzi – albăstrui, curbate în sus, lasă prin strivire un miros aromatic. Florile mascule sunt roşii. Conurile sunt cilindrice de 7,5 – 12 cm lungime, verzui – roşcate apoi brune, erecte; se pot recolta în septembrie. Sămânţa, cuneiformă, lucitoare are 1 cm lungime. Cultivaruri: ’Argentea’, ’Globosa’, ’Pendula’, ’Violacea’ etc. Este o specie foarte valoroasă din punct de vedere ornamental, rezistentă la ger, secetă, la fum şi la praf. Se înmulţeşte prin seminţe. În parcuri şi spaţii verzi se plantează în mod individual pe peluze, în faţa clădirilor şi construcţiilor ornamentale, pentru închiderea unor perspective, pe marginea unor alei sau în mici grupuri. Specie de un deosebit interes ornamental se poate folosi în spaţiile verzi industriale şi la câmpie. Abies concolor a) lăstar cu ace; b) vârf de ac; c) secţiune rin ac; d) con; e) solz şi bractee; f) acelaşi văzut şateral; g) sămânţă. Genul Ligustrum L. – Fam Oleaceae Cuprinde 50 de specii, majoritatea arbuşti, arbustoizi, mai rar arbori. Frunzele caduce sau persistente, opuse (uneori alterne), întregi. Florile în panicule terminale albe. Fructul o drupă neagră sau albăstruie cu 1 – 4 sâmburi. Se utilizează pentru garduri vii tunse, dar şi ca arbust component al masivelor. Înmulţirea se face prin seminţe, butăşire şi altoire. Ligustrum japonicum Thunb. (L. lucidum Hort) este o specie foarte ornamentală prin faptul că are frunzele persistente, mari de 4 – 10 cm, ovat – oblongi, flori în panicule piramidale de 6 – 15 cm. Slab rezistentă la ger. În colecţii se mai află: Ligustrum amurense Carr., Ligustrum henry Hemsl., Ligustrum sinense Lour. etc. Ligustrum vulgare L. – Lemn câinesc (comun) este o specie indigenă ce creşte spontan în regiunea de câmpie şi de dea- luri, în tufe şi poate ajunge până la 4 – 5 m înălţime. Frunzele, de 3 – 6 cm lungime, lanceolat – eliptice, verzi, sunt caduce şi doar în iernile foarte blânde se păstrea- ză un timp pe ramuri. Înfloreşte în iunie – iulie, cu flori mici, albe – gălbui, în panicule mici, dese, odorante. Fructele sunt mici, sferice, negre şi lucioase de 0,6 – 0,8 cm. ’Atrovirens’ – cultivarur cu creştere erectă, ramuri drepte; frunze verzi – inchis, cu luciu puţin metalic, iarna devin brun– închis şi sunt semipersistente. ’Lodense’ – cultivar de talie mai mică (1 – 1,5 m), frun- zele mai mici, care toamna ca- Ligustrum vulgare pătă o nuanţă bronz şi se menţin a) ramuri cu frunze şi inflorescenţe; timp mai îndelungat pe plantă. b) fructe; Ligustrum ovalifolium Hassk. – (lemn câinesc), originar din Japonia; are creştere erectă, ajungând până la 5 m înălţime. Lăstari drepţi sunt îmbrăcaţi în frunze eliptic – alungite, de 3 – 7 cm. Verzi – închis, lucioase, cu reversul verde – gălbui. În iernile destul de blânde, frunzişul este semiperistent. Florile sunt mici, albe – gălbui, gâtuite, grupate în panicule de 5 – 10 cm, cu miros respingător; apar în iunie, nu prezintă prea mare interes. Fiind o specie mai frumoasă este preferată specia Ligustrum vulgare pentru garduri vii. Ligustrum vulgare este rustic: rezistă la ger, la secetă, neexigent la sol şi tolerant faţă de poluarea cu fum şi gaze. Ligustrum ovalifolium reuşeşte în zone cu climat moderat. PAGE PAGE - 11 - 쥁@