Referat Animale Domestice
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Animale Domestice si de asemenea puteti face
Download Referat Animale domesticeCiteste fragmente din Referat Animale Domestice
Animale domestice:
Istoria civilizatiei este asociata indeaproape cu animalele domestice.
La aparitia comunitatilor umane, acum aproximativ 10-12.000 de ani,
cateva specii de mamifere mari si pasari au fost domesticite, dand
astfel posibilitatea umanitatii sa treaca de la conditiile primitive de
viata la o calitate mai buna a vietii. Animalele domestice mari au facut
posibila trecerea de la vanat, cules si practicarea unei agriculturi
schimbatoare, la un stil de viata mai stabil.
animalele au eliberat omul de munca de camp foarte grea ;
animalele au facut posibil transportul resurselor naturale si al
produselor obtinute din agricultura catre - alte comunitati pentru
schimb sau vanzare;
animalele asigura grasime si proteine pentru a imbunatati hrana;
laptele asigura supravietuirea si cresterea copiilor atunci cand laptele
uman nu este suficient;
animalele asigura piele, lana si coarne pentru imbracaminte si
adaposturi;
grasimea animala este folosita pentru iluminat;
balegarul uscat de la animalele mari este combustibil pentru gatit si
incalzit;
puterea animalelor este folosita pentru extragerea apei din pamant si
din rauri, pentru uz domestic si irigatii;
animalele contribuie la formarea unor sisteme integrate si imbunatatite
pentru fermieri;
in istoria umana, animalele pentru calarit au fost modalitatea cea mai
rapida de a calatori, pana la inventia trenului in 1829 – acum 170 de
ani.
Domesticirea animalelor a fost primul pas catre imbunatatirea calitatii
vietii prin stiinta si tehnologie.
Zootehnia este intr-o crestere dinamica, mai mult decat orice alt sector
din agricultura. Acest sector va fi pana in 2020 cel mai important
sector agricol in termeni de valoare adaugata. Ca urmare a cresterii
populatiei si veniturilor, a urbanizarii rapide si a schimbarii
obiceiurilor de hrana, se observa o expansiune fara precedent a
industriei zootehnice in tarile dezvoltate , unde productia de carne pe
cap de locuitor se asteapta sa creasca cu aproape 50 % intre anii 2002
si 2020. Cererea mondiala de oua se asteapta sa creasca cu 35% iar
cererea de lapte cu 25%, pe aceeasi perioada.
Populatia saraca de la sate depinde foarte mult de cresterea animalelor
si se crede ca ameliorarea acestui sector le va imbunatati veniturile si
le va spori alternativele economice. Cresterea animalelor asigura
mijloacele de trai pentru 70 % din populatia saraca din lume. Cu o
cerere pentru proteinele animale in crestere, tarile cu venit scazut sau
mediu vor beneficia de “Revolutia Zootehniei†ce se desfasoara in
jurul lor. In acelasi timp, populatia saraca de la sate va beneficia de
preturi reduse pe masura ce oferta de produse animaliere se extinde.
Animalele monogastrice (porci si pasari domestice) vor fi cea mai
importanta sursa de crestere ; in 1993 reprezentau deja 63% din consumul
de carne global. Aceste animale au o mai buna conversie a concentratelor
de hrana fata de rumegatoare, si tehnologia lor de productie este
universala si prin asta mai accesibila operatiilor comerciale pe scara
larga.
Principalul capital biologic pentru dezvoltarea zootehniei, a
securitatii alimentare si a evolutiei rurale de durata, sunt rasele
catorva specii de animale domesticite, importante pentru productia de
alimente si agricultura. Valoarea resurselor genetice pentru majoritatea
acestor animale este prost inteleasa. Folosirea si dezvoltarea de catre
fermierii din toata lumea a raselor si conservarea unor rase rare, de
slab interest pentru fermieri , trebuie imbunatatite substantial in
cazul in care tarile vor sa raspunda cu succes securitatii alimentare si
dezvoltarii rurale de durata.
Productia sustinuta de animale ar fi imposibila daca nu s-ar lua masuri
eficiente pentru a garanta sanatatea animalelor prin excluderea si/sau
tinerea in frau a bolilor animaliere transmisibile intre diferite
specii.
Unele boli pot cauza probleme de sanatate si pot fi transmise si
oamenilor; de asemenea pot avea consecinte nefavorabile asupra mediului.
Bolile cauzeaza inutile dureri si suferinte pentru animale.
Productia de animale aflata in crestere exercita presiune crescuta
asupra resurselor naturale. Sunt necesare tehnologizari si sisteme de
productie de incredere pentru a creste eficienta conversiei hranei,
reducand astfel input-urile si pierderile de substante nutritive. Scopul
este de a avea impact pozitiv, privind intensificarea productiei
animaliere, asupra crescatorilor de animale mai saraci din regiunile
rurale, si de a construi un cadru pentru protejarea sigurantei
alimentelor si protectia sanatatii umane.
Aceasta lume in schimbare trebuie sa faca fata unei schimbari fara
precedent privind utilizarea in dietele oamenilor a mai multor proteine
animale. Primele decenii ale secolului 21 vor fi martorele urmatoarei
revolutii in hrana oamenilor.
Genetica animalelor:
De la inceputul civilizatiei, oamenii au fost dependenti de animalele
domestice , pasarile domestice si produsele lor. Dintre toate speciile
de animale, putine au fost domesticite, dar acestea au mai multe rase
acum. De-a lungul secolelor, combinarea intre rase in cadrul speciilor
domestice a produs noi combinatii de gene, lucru ce permite alegerea
celor mai potrivite imperecheri intre rase pentru reproducerea in
anumite conditii. In ultimii ani, totusi, acest proces de selectie a
fost accelerat si a rezultat intr-o tendinta de pierdere a raselor
indigene mai vechi, inlocuite sau incrucisate cu rase mai noi. In
consecinta, pierderea unor rase din tarile in curs de dezvoltare au
determinat si pierderea unor caracteristici speciale ale rasei. Pentru a
nu pierde resursele genetice ale animalelor, Organizatia pentru
Agricultura si Mancare din SUA, impreuna cu diferite guverne, a stabilit
banci genetice in Africa, Asia si America Latina si o Banca Mondiala de
Genetica pentru Animale.
Animalele domestice si pasarile domestice din lume au trait aproape de
oameni inca de la inceputul civilizatiei si constituie o mostenire
genetica unica. Contributia lor la bunastarea umana consta in asigurarea
de carne, lapte, oua, fibre si putere de tractiune. Populatiile cu stil
de viata mai simplu pot fi total dependente de animale pentru mai multe
tipuri de munci si pentru hrana, in timp ce in comunitatile mai
complexe, dietele de proteine animaliere sunt foarte apreciate. In mai
multe societati, valoarea animalelor domestice este reflectata in
ceremoniile traditionale. Se spune ca vaca este mama adoptiva a
umanitatii.
Rezultatul acestei asocieri de-a lungul sutelor de ani a fost adaptarea
progresiva a animalelor la variatele climate din lume. Vitele, de
exemplu, se gasesc oriunde s-a stabilit si omul. Oile, caprele, porcii
si pasarile domestice sunt foarte dispersate , in timp ce anumite specii
minoritare , sunt mai putin imprastiate geografic, desi sunt asociate cu
vietile localnicilor in anumite medii. Foarte putine specii de animale
au fost alese de oameni pentru domesticire, dar sunt numeroase rase in
cadrul fiecarei specii selectate. Mai multe dintre aceste specii s-au
adaptat conditiilor aspre de mediu si au devenit rezistente la bolile
endemice si sunt capabile sa supravietuiasca unor provizii sezoniere sau
de slaba calitate. Posibilitatea combinarii raselor de animale din lume
a dat posibilitatea oamenilor sa produca noi combinatii de gene. Acesta
are efecte pozitive si negative. Partea pozitiva este sansa de a alege
rasa sau incrucisarea de rase cea mai potrivita sa reziste bine in
anumite conditii. Partea negativa este tendinta de pierdere a raselor
indigene mai vechi pe masura inlocuirii sau incrucisarii lor cu altele
mai noi. Deci societatea este rezultat al procesului de pierdere a unei
mosteniri genetice unice. Unele rase au murit deja. Tragedia este ca in
anumite cazuri nici nu stim ce calitati specifice aveau acele rase
pierdute. Diversitatea biologica de plante, copaci, animale salbatice
sau domestice, microbi, peste proaspat sau de adancime este amenintata
de eforturile intensificate ale societatii umane de imbunatatire a
standardului de viata. Desi genetica este esentiala in stiinta secolului
20, imperecherea raselor de animale se practica de mii de ani. Deciziile
genetice in privinta raselor de animale alese pentru reproducere a fost
si continua sa fie critica pentru variate rase de animale si pasari
domestice. Primul capitol al cartii lui Darwin “Originea Speciilorâ€Â
descrie selectia in care incrucisarea raselor a fost controlata pentru a
influenta anumite trasaturi din generatiile urmatoare. Genetica
animalelor continua sa aiba un rol important in incrucisarea raselor de
animale si in procesul de domesticire. Progresele din procedeurile
statistice si biologice au permis metode mai sofisticate pentru
geneticieni si pentru cei ce se ocupa de incrucisarea raselor de
animale.
Folosirea in mai multe scopuri a animalelor
Folosirea animalelor pentru munca a inceput cu mult inainte ca omenirea
sa inceapa agricultura si a contribuit foarte mult la expansiunea
geografica a culturilor antice. Tractiunea animala este considerata azi
de multi oameni ca fiind arhaica si ineficienta ; azi, dezvoltarea din
agricultura este posibila datorita folosirii masinilor. In ciuda celor
50 de ani de promovare a tehnologiei pentru agricultura in tarile in
curs de dezvoltare , diferenta de dezvoltare dintre tarile
industrializate, bogate si cele cu economii slabe si dependente, a
crescut.
Criza de petrol din anii 70 a reinnoit interesul pentru folosirea
animalelor pentru munca din agricultura. Dar pentru tarile
industrializate , aceasta optiune a ramas de slab interes iar pentru
tarile in curs de dezvoltare a ramas o “tehnologie†folosita ca
ultima optiune.
Folosirea modelelor de productie bazate pe multe input-uri sau multe
output-uri, modele ce sunt mai dependente de combustibilul fosil, nu pot
fi considerate fezabile la nivel global. Nu sunt doar inaccesibile din
punct de vedere economic fermierilor mici , dar rezervele globale de
petrol nu pot sustine orice propunere de mecanizare intensiva pentru
producatorii agricoli din toata lumea. Sursele alternative de energie ,
precum folosirea eficienta a fortei de tractiune a animalelor, trebuie
sa fie reconsiderate.
Animalele, ca furnizori de forta de tractiune si de alte numeroase
produse, constituie un element esential pentru subzistenta milioanelor
de fermieri, ciobani si pastori in tarile in curs de dezvoltare si sunt
cruciale pentru vaste regiuni cu potential agricol scazut sau conditii
de mediu mai aspre. Numarul de animale folosite in intreaga lume ca
forta de munca este estimat la nu mai putin de 250 mil . Exploatarea lor
nu este limitata doar la fermierii mici; proprietati agro-industriale
mai complexe au recunoscut ca, in anumite situatii, folosirea animalelor
in scop economic este justificata. De exemplu, in Caraibe, pe una dintre
cele mai mari plantatii de zahar, animalele si masinile au fost folosite
impreuna foarte eficient de mai bine de 75 de ani. In 1994, mai mult de
8 000 bivoli au fost folositi timp de sase –sapte luni pentru
transportul unei treimi din recolta de sfecla de zahar. Cazuri similare
pot fi gasite in Africa de Vest si in Asia de Sud-Est.
Desi nu exista nici o data statistica disponibila, se estimeaza ca
populatia globala de animale folosite pentru munca are o mare
contributie la munca din agricultura.
Animalele nu asigura doar mijloace de trai pentru milioane de familii
dar si contribuie la sisteme de productie acceptate din punct de vedere
social si ecologic. Mai mult decat atat, eficienta energiei animaliere
(ca input pentru agricultura) este mai mare decat a masinilor.
Este ilustrat astfel enormul potential al animalelor folosite pentru
munca , nu doar de a accelera dezvoltarea durabila din agricultura ci si
de a contribui la stabilitatea ecologica necesara pentru a atinge aceste
scopuri. Pentru a optimiza acest potential, animalele trebuie utilizate
in cadrul fermelor si pentru activitati conexe pe tot parcursul anului.
Animalele domestice asigura o multitudine de output-uri precum forta de
tractiune, laptele,carnea, fibrele, balegarul, piele, ce sunt toate
derivate din folosirea ca sursa de hrana pentru animale a resurselor
locale: pasuni, resturi din recolte, furaje de la copaci si de la
arbusti. Aceasta reciclare reduce pierderile in cadrul fermelor dar si
contribuie la imbunatatirea texturii si fertilitatii solului.
Cea mai mare provocare pentru comunitatile rurale este producerea de
inovatii tehnologice, bazate pe experienta lor practica in lucrul cu
animalele, tehnologii potrivite pentru conditiile locale. Cu asistenta
din partea institutiilor guvernamentale, neguvernamentale si din partea
altor organizatii voluntare, implementarea strategiilor integrate de
promovare a folosirii mai eficiente a fortei de tractiune a animalelor
ar putea fi dezvoltata si adoptata. Acest lucru ar intari coesiunea
tehnica a fermelor si ar ajuta sa se dezvolte productia si comertul din
economia rurala.
Productia animaliera sustinuta
Intretinerea si dezvoltarea unei ferme este un proces complex si
interactiv ce depinde de pamant, animale si resursele de apa ca si de
capitatalul investit. In cadrul acestei lumi in schimbare, agricultura
este practicata diferit in diverse medii si cu mai multe grade de
intensitate si eficienta biologica.
Animalele joaca un rol important in cadrul acestor ferme. In comparatie
cu sistemele zootehnice dezvoltate din lumea moderna, cresterea
animalelor in tarile in curs de dezvoltare foloseste intreaga gama de
produse obtinute de pe urma animalelor, multe din ele fiind returnate,
sub forma de input-uri, sistemului de productie din cadrul fermei.
Balegarul, de exemplu, este un important- si de multe ori singurul-
nutrient pentru plante; spre deosebire de ingrasamintele chimice,
asigura materia organica necesara pentru a mentine structura solului, un
factor important pentru controlul eroziunii solului.
Tractiunea animala este foarte importanta , mai ales in fermele din Asia
, estimandu-se ca in lume exista aproximativ 300 milioane de astfel de
animale, de diverse specii, pentru tractiune. Cresterea animalelor
asigura o sursa de venit constanta, precum vanzarea laptelui, si
serveste ca o resursa strategica de bani, deoarece detinerea de animale
este o metoda de mentinere si acumulare de bogatie. Aceasta functie a
animalelor are importante implicatii deoarece finanteaza alte input-uri
esentiale pentru ferma , cum ar fi semintele si agrochimicalele,
asigurand bani pentru perioadele critice ale anului si astfel ridicand
nivelul de trai al fermierilor.
Productia de hrana este, in multe tari aflate in dezvoltare,
insuficienta pentru necesitatile curente si situatia va fi in continuare
exacerbata de extinderea rapida a populatiei. Tarile in aceasta situatie
nu pot permite stagnarea productiei alimentare. Nici nu-si pot permite,
pe termen lung, sa produca mancare cu efecte negative asupra mediului
sau asupra bazei de resurse naturale. Este clara necesitatea largirii
gamei de produsele animaliere pentru a balansa efectele adverse ale
productiei intensive si ale exploatarii bazei de resurse si, in acelasi
timp, optimizarea productiei de alimente. Cresterea animalelor serveste
si ca mod de reciclare a substantelor nutritive si ca sursa de energie
si de valoare adaugata productiei. Acest rol complementar al animalelor
este unic si trebuie sa fie exploatat la maxim.
Totusi, se observa printre politicieni, oameni de stiinta si
statisticieni, un consens privind tarile in dezvoltare, a caror
zootehnie se dezvolta intr-un ritm insuficient pentru a face fata
nevoilor unei populatii mondiale in crestere. Largirea gamei de produse
animaliere in aceste tari a fost in mare masura rezultatul cresterii
populatiei de animale , si mai putin rezultat al cresterii
productivitatii. In timp ce mai multe output-uri sunt binevenite, ele nu
inseamna in mod sigur o crestere sustinuta a productivitatii. Din
contra, in multe cazuri pot conduce la scaderea productivitatii si la
degradarea bazei de resurse naturale.
In ciuda multor proiecte de dezvoltare implementate de-a lungul anilor
de agentiile nationale, bilaterale si multilaterale – de multe ori cu
capital de investitie substantial – realitatea este ca nu au fost
inregistrate schimbari semnificative in eficienta zootehniei in tarile
in curs de dezvoltare.
Tehnologiile trebuie construite tinand cont de rolul important al
zootehniei in agricultura. Pentru ca aceste tehnologii sa fie acceptate
de producator, ele trebuie sa-i raspunda necesitatilor, sa aiba un cost
acceptabil si sa aiba beneficii tangibile.
Doua produse animaliere, balegarul si forta de tractiune a animalelor,
sunt utilizate sub capaciatea lor maxima, fiind necesare programe
speciale pentru a le maximiza efectele benefice.
Sanatatea animalelor :
Protejarea sanatatii animalelor este o chestiune complexa ce a devenit
si mai dificila o data cu schimbarea economiei globale si cu acordurile
internationale. Pentru a face fata noilor provocari legate de sanatatea
animalelor, trebuie ca sistemul de ingrijire a sanatatii animalelor sa
fie modernizat; neajunsurile infrastructurii, mai ales in termeni de
personal si facilitati, trebuie cunoscute si indreptate. Acest sistem nu
mai poate raspunde corespunzator la crizele provocate de diverse boli
animaliere. Atentia trebuie indreptata catre informarea mai buna a
oamenilor implicati.
Animalele sunt mutate intr-un ritm mai rapid in regiuni geografice mai
indepartate – determinand si raspandirea bolilor animaliere. Industria
si fermele de animale pot fi afectate si chiar distruse in cateva zile
de astfel de boli - si oamenii ce vin in contact cu aceste animale pot
contracta rapid boli si chiar muri. Acest potential de dezastru economic
si biologic inseamna ca lumea trebuie sa aiba foarte mare grija pentru a
preveni raspandirea bolilor animaliere.
Influenta climatului asupra imperecherii animalelor. Mediul inconjurator
afecteaza comportamentul, psihologia, sanatatea si performanta
animalelor domestice. Cei mai accesibili parametri de studiu sunt lumina
si temperatura. Oile si caprele sunt stimulate de o zi mai scurta , de
exemplu , in timp ce iepele rapund la zile mai lungi. Imbunatatirile
genetice prin incrucisarea raselor trebuie sa fie compatibile cu
conditiile locale, (incluzand resursele de hrana), altfel performantele
reale vor fi departe de posibilitatile potentiale.
Mancare mai buna pentru animale: mai multa mancare pentru oameni
In ciuda progresului urias obtinut in intreaga lume in productia de
alimente, aproximativ 800 milioane de oameni sufera de malnutritie. Mai
mult decat atat, populatia mondiala va creste de la 5.4 bilioane pana la
10 bilioane in cateva decenii, mai ales in tarile in curs de dezvoltare.
Pentru a hrani aceasta populatie aditionala , mai mult teren agricol va
fi necesar, reducand astfel terenul disponibil pentru pasuni si furaje.
Pe de alta parte, mai multe reziduuri din recolte si produse biologice
agro-industriale vor fi disponibile pentru a hrani animalele. Aceste
tendinte vor influenta semnificativ resursele de hrana disponibile si
vor determina sistemul de hranire adoptat. Fermierii cu resurse limitate
sunt tinta programului Grupului de Resurse pentru Hrana FAO. Situatia
lor curenta este caracterizata de:
lipsa de pamant; pamantul pe care-l detin este de obicei de calitate
scazuta si nerezistent la conditiile mai grele de mediu;
capital limitat, foarte putine institutii sunt pregatite sa le acorde
imprumuturi;
pregatire tehnica insuficienta, desi exista cunostinte traditionale.
Rolul animalelor in acest context implica mai mult decat productia de
hrana, furnizand putere de tractiune, piele, fibre, ingrasaminte si
combustibil, dar si acumulare de capital. Sumele de bani aditionale
furnizate de fiecare din aceste produse , fac animalele foarte
productive.
Prioritati si Obiective ale programului :
Dezvoltarea sistemelor de hranire integrate. Cultivarea de catre
fermierii de diverse soiuri de plante si cresterea de diferite specii de
animale : rumegatoare mari si/sau mici, ierbivore mici (iepuri,
porcusori de guinea, rozatoare), animale monogastrice( porci sau pasari
domestice) si peste.
Adaptarea sistemelor de productie animaliere cu resursele locale
potentiale de hrana. Transferul direct de tehnologie din tarile
dezvoltate a esuat in domeniul zootehnic ca si in alte sectoare. Se
observa nevoia dezvoltarii unei tehnologii potrivite care sa utilizeze
la maxim resursele locale disponibile sau potentiale. Exista multe
resurse ce nu sunt la maxim exploatate si merita sa fie investigate in
vederea includerii in dieta animalelor.
Cresterea veniturilor si imbunatatirea calitatii vietii micilor
fermieri-- Cresterea productivitatii animalelor nu are importanta foarte
mare daca eforturile facute de fermieri nu sunt rasplatite printr-o
crestere a veniturilor lor si o imbunatatire a calitatii vietii.
Abordarea integrata, ce presupune producerea mai multor produse
animaliere (output-uri), este esentiala pentru imbunatatirea folosirii
economice a resurselor la nivelul fermelor mici si este de obicei mai
indicata decat abordarea specializata.
Protejarea mediului inconjurator-- Presiunea crescuta pe pamant,
rezultata din cresterea populatiei face imperativ ca mediul sa fie
protejat. Masuri practice ce au efect pozitiv :
evitarea pascutului excesiv si a degradarii ulterioare a pamantului ;
reducerea poluarii atmosferice prin hranirea rumegatoarelor cu paie de
cereale, in loc de arderea acestor paie
folosirea ca hrana a diverselor bio-produse si reziduuri
agro-industriale , care altfel ar polua mediul
folosirea excesiva a copacilor ca furaj, copaci ce joaca un rol
important in problema eroziunii solului si sunt o sursa continua de
energie.
Hrana animalelor:
In intreaga lume, productia anuala de hrana de animale depaseste 4
bilioane de tone, din care 550 milioane tone sunt nutreturi. Proportia
cea mai mare de din cele 4 bilioane de tone de hrana pentru animale este
folosita de micii fermierice se dezvolta. Este o crestere continua in
cererea de produse animaliere, mai ales pentru cele din pasari domestice
si porc. Productia globala de produse animaliere va creste impresionant
in urmatorii 20 de ani. Cresterea cererii de produse animaliere
sugereaza o crestere ulterioara in cererea de hrana pentru animale , nu
doar de cereale ci si de alte surse de hrana si mai ales de proteine.
Intr-adevar, chiar si in tarile dezvoltate, tendinta din ultimii 50 de
ani a fost de diversificare a surselor de hrana folosite. In acelasi
timp, se observa o crestere a interesului public in privinta
contaminarii si a sanatatii, a cererii pentru siguranta, reguli si
identificare.
Hranirea animalelor in tarile in curs de dezvoltare: Folosirea la maxim
a masei biologice in dieta animalelor. Mai multe tari in curs de
dezvoltare , mai ales cele situate la tropice, au avantajul ca produc
multe bio-mase . Animalele rumegatoare pot folosi materiale fibroase,
care altfel ar fi pierdute (resturi din recolte, frunze de copac). In
acest fel nu concureaza cu oamenii sau animalele monogastrice. Acesta
bio-masa este destul de ieftina si reprezinta cea mai economica sursa de
hrana pentru rumegatoare, si este si o sursa de hrana la care micii
fermieri pot avea acces usor.
Suplimentul potrivit pentru optimizarea dietei. Cele mai multe resurse
de hrana pentru animale, disponibile de obicei la tropice, nu sunt
echilibrate. Necesita suplimenti potriviti pentru a asigura suficient
nitrogen( gasit in uree) si proteina reala (in turtele de oleaginoase
dar si in variate frunze de arbusti furajeri).
Cazul animalelor monogastrice(porci si pasari). Multe tari in curs de
dezvoltare isi asigura din productia proprie carnea de animale
monogastrice, in prezent, dar foarte putine dintre ele isi pot asigura
singure si input-urile necesare; de ce mai multe ori acestea sunt
importate. In tarile in curs de dezvoltare au fost facute foarte putine
eforturi pentru cercetare in vederea gasirii de surse de hrana
alternative pentru animale, in afara de soia si porumb. Importurile
anuale de hrana pentru animale, in cadrul acestor tari, reprezinta
cateva bilioane de dolari. Este deci evidenta nevoia de a dezvolta
sisteme alternatice de hrana bazate pe sfecla de zahar, radacini si
tuberculi etc., si suplimente cu soia, plante acvatice si frunze de
arbusti.
Produse animaliere :
Produsele animaliere au fost pentru mult timp o sursa valoroasa si
concentrata de hrana pentru oameni. Laptele si produsele din carne
contin niveluri ridicate de proteine, vitamine, minerale si
micronutrienti ce sunt esentiale pentru o crestere si o dezvoltare
armonioasa a organismului uman. Dintre provocarile esentiale in cadrul
tarilor in curs de dezvoltare amintim : imbunatatirea productiei
animaliere, asigurarea calitatii produselor pentru consumatori.
Procesarea produselor animaliere ofera oportunitatea de a adauga
valoare, de a imbunatati siguranta si calitatea si de a extinde durata
de viata a laptelui, iaurtului si produselor din carne. Printre
beneficiile procesarii produselor animaliere se includ : cresterea
beneficiului pe familie , cresterea nivelului de trai pe gospodarie si
comunitate, imbunatatirea substantelor nutritive, un venit constant si o
varietate de produse imbunatatite calitativ (lapte, iaurt,produse din
carne) pentru o mai mare arie de consumatori.
Hrana din reziduuri animale: Sunt stabilite mai multe standarde
nutritionale pentru hranirea diverselor specii si clase de animale:
animale de lapte (vaci de lapte si bivolite), vaci gestante ce nu dau
lapte, vite pentru carne, juncani si vitei, oi ce dau lapte si oi
gestante si miei, porci si pasari domestice. Pe baza acestor standarde,
ratiile contin diferite nivele de reziduuri animale .
In formularea ratiilor, doar un numar limitat de alte ingrediente sunt
folosite , in afara de reziduurile animale; rezultatul : o serie de
formule tipice simple ce pot fi ajustate altor conditii. Fanul ce nu
provine din legume ( furajul verde ) este folosit ca sursa de furaj
si/sau furaj grosier. Melasa este incorporata in majoritatea produselor
pentru hrana animalelor, mai putin in ratiile bazate pe fructe si
reziduuri; nefiind necesare imbunatatirea gustului sau adaugarea de
suplimenti de carbohidrati solubili. Cerealele, hrana din proteine , si
taratele de grau sunt celelalte surse de nutrienti conventionali. In
plus, calcarul, dicalciu, tricalciu sau fosfatul de sodiu si sarea sunt
folosite pentru a acoperi necesitatile de minerale din ratii. In cazul
in care ingredientele critice din ratiile obisnuite nu sunt disponibile,
un numar de ingrediente nutritionale similare sunt listate si
disponibile, cu factorii aproximativi de conversie, pentru a da
posibilitatea fermierilor sa selecteze substituentii potriviti si
disponibili in fermele lor.
Sunt introduse mai multe sisteme simple de procesare a reziduurilor
animale , metode ce pot fi aplicate de fermieri : insilozarea
nutreturilor, formarea de capite, tratamentul chimic cu formalin, si
deshidratarea non-mecanica. O atentie speciala este focalizata asupra
insilozarii reziduurilor animale, asupra valorii nutritionale a
acestora; exemple de insilozare a asternuturilor de paie ale pasarilor
domestice impreuna cu furaj verde, insilozarea pe straturi a balegarului
de vite cu alte reziduuri din recolte, silozuri ce cuprind radacini din
recolte si resturile de fructe.
Ratiile tipice pentru vacile de lapte, bivolite dar si pentru vitele
crescute pentru carne , contin reziduuri de la pui. Alte ingrediente
inlocuitoare ce pot fi folosite in aceste ratii sunt fanul ce nu provine
din legume si furajul verde, radacinile din recolte, cojile de migdale,
tescovina de mere, resturi de banane, resturi de fructe de sezon si
citrice.
Siguranta alimentelor: Hrana animalelor si furajele pot fi sursa unui
numar de infectii pentru animalele crescute in ferme, ce pot duce in
unele cazuri si la maladii umane. Acestea includ Salmonella, Toxoplasma
gondii, Trichinella spiralis si chiar agentul pentru Encelofapatia
Spongiforma Bovina. Micotoxinele din hrana animalelor pot rezulta in
mancare de origine animala ce contine aceste comonente. Pesticidele,
chimicalele pentru agricultura si industrie, metalele grele si nuclide
radioactive pot polua hrana animalelor si furajele si pot avea ca
rezultat contaminarea alimentelor de origine animala. Exista mijloacele
de a minimiza contaminarea hranei animaliere, prin prelucrarea cu
tehnologia si metodele potrivite.
MELCI DE ACVARIU
Familia melcilor de acvariu sau Ampullariidae cuprinde melci obisnuiti
de apa dulce din multe zone tropicale ale lumii, dintre care unele
specii si-au facut loc in comertul acvariofil, devenind astfel animale
de casa foarte populare.
La succesul lor in aceasta privinta contribuie in mare masura aspectul
lor atractiv si dimensiunea relativ mare (5-10 cm / 2-6 inch, in functie
de specie). Totusi, in ciuda popularitatii lor, exista inca multe
conceptii gresite despre acesti asa-zisi melci misteriosi.
De exemplu, majoritatea cartilor populare de acvariu numesc acesti melci
Ampullaria Gigas sau Ampullaria Cuprina, dar in literatura de
specialitate aceste denumiri sunt de ani de zile gresite si invechite.
Din punct de vedere istoric, aceste probleme legate de denumiri sunt
usor de inteles deoarece multe lucrari ale autorilor din secolele 17 si
18 care au descris acesti melci sunt necunoscute in literatura
acvariofila.
Sub nomenclatura general acceptata familia melcilor de acvariu
(Ampullariidae) se imparte in cateva genuri. Asolene, Felipponea, Marisa
si Pomacea sunt genurile Lumii Noi (America de Sud, America Centrala,
Indiile de Vest si sudul Statelor Unite), in timp ce genurile Afropomus,
Lanistes si Saulea se gasesc in Africa. Genul Pila este nativ atat in
Africa cat si in Asia.
In privinta separarii sexelor la melcii de acvariu exista de asemenea
unele conceptii gresite. Contrar gandirii comune, nu toti melcii sunt
hermafroditi, melcii de acvariu fiind un exemplu in aceasta privinta,
printre multi altii. Aceasta informatie este importanta pentru cei care
vor sa inmulteasca acesti melci sau sa previna reproducerea lor. Din
pacate, determinarea sexului doar pe baza aspectului fizic este dificila
la majoritatea speciilor de melci, in afara cazului in care se
imperecheaza sau daca femela depune oua.
Habitat si adaptare
Melcii de acvariu sunt prezenti intr-o gama larga de ecosisteme de la
mlastini, rigole si iazuri pana la lacuri si rauri. Majoritatea
speciilor prefera apele linistite celor repezi si doar cateva specii
s-au adaptat raurilor cu curent puternic.
Respiratia prin sifon cand melcul este scufundat (Pomacea canaliculata).
Combinatia plamani/branhii la melcii de acvariu reflecta adaptarea lor
la habitate cu ape sarace in oxigen. Acesta este adesea cazul
mlastinilor si apelor superficiale. Fara plaman, melcii ar depinde
complet de branhii, ceea ce le-ar reduce abilitatea de a supravietui.
Un alt avantaj al respirarii aerului in combinatie cu un opercul este
capacitatea de a supravietui perioadelor de seceta care apar adesea in
aceste habitate in timpul sezonului uscat. In aceste cazuri melcii se
ingroapa singuri in substrat si hiberneaza cu cochilia bine inchisa.
Cand imprejurarile le permit, melcii sunt activi in timpul anilor fara
seceta si frig si nu hiberneaza.
Pe langa protectia impotriva secetei, operculul protejeaza melcii si
impotriva predatorilor.
Multe specii, mai ales cele din genul sud-american Pomacea, au o alta
particularitate anatomica remarcabila: un sifon respirator. Acest organ,
format de un pliu al cavitatii la stanga gatului nu prea este vizibil
daca nu este folosit. Din cand in cand melcul are nevoie sa-si
improspateze aerul din plaman, si atunci muschii acestui pliu se
contracta, iar pliul se transforma intr-o structura flexibila tubulara
(sifonul), care permite melcului sa respire aer cand este scufundat.
Daca stau scufundati, melcii de acvariu au un mare avantaj pentru ca
sunt foarte vulnerabili la pasarile mancatoare de oua.
O alta caracteristica, chiar mai remarcabila a melcilor de acvariu o
reprezinta oule aeriene. La timpul potrivit, femela paraseste apa pentru
a depozita oule pe un tufis de vegetatie care iese din apa, pe un
trunchi, o stanca sau orice alt obiect dur. Acest comportament, pe cat
se stie, exista numai la familia melcilor de acvariu. Totusi, nu toti
melcii de acvariu isi depun oule afara din apa, melcii din genul
Asolene, Felipponea, Lanistes, Marisa si posibil Afropomus si Saulea
depunandu-si-le in apa in mase gelatinoase de oua, pe vegetatia
acvatica, pietre sau alte obiecte.
Specii comune de acvariu
Identificarea melcilor de acvariu poate fi importanta pentru ca hranirea
difera usor de la specie la specie.
Pentru a simplifica chestiunea, se poate spune ca daca animalul este
cumparat din magazin, aveti probabil un Pomacea bridgesi (melci
misteriosi, melcul de acvariu cu tepi, melcul de fildes) sau un Pomacea
canaliculata iar daca melcul are cochilia plata si o marime de peste 2,5
cm (1 inch), cu sau fara dungi intunecate la culoare, atunci aveti un
Marisa cornuarietis (melcul gigant cu coarne). Acest melc nu este
intotdeauna recunoscut ca melc de acvariu datorita infatisarii sale
diferite. Mai putin obisnuit, dar cateodata prezent in comert (in
principal in U.S.A.) este Pomacea paludosa (melcul de Florida).
Doar popularul Pomacea bridgesi este potrivit bazinelor cu plante
deoarece acesta se hraneste in principal cu materii moarte sau in
descompunere si deoarece dintii lui foarte moi nu pot devora frumoasa
dvs. vegetatie acvatica.
Pomacea bridgesi sau melcul misterios.
Pomacea canaliculata galben.
Marisa cornuarietis sau Melcul gigant.
Mai jos prezentam un ghid rapid de identificare a melcilor pe baza
formei cochiliei.
Important: ignorati culoarea melcilor cand incercati sa determinati
specia prin comparare cu imaginile prezentate. Exista multe variatii de
culoare (ale cochiliei si corpului) in cadrul aceleiasi specii (vedeti
fotografia cu Pomacea bridgesi mai sus).
Cateodata alte specii apar in comert, in mare parte importate. In aceste
cazuri, este dificila identificarea lor.
Pomacea bridgesi: portiunile rosii plate si imbinari la 90°.
Aceste portiuni devin totusi mai putin evidente in ultimele
circumvolutiuni ale cochiliei.
Pomacea canaliculata: imbinari intricate, la un unghi mai mic de 90°.
Cochilia este mai globulara (mai rotunda) decat la cochilia speciei
Pomacea bridgesi.
Pomacea paludosa: imbinari aproape plate la un unghi de peste 90°, ceea
ce confera varfului cochiliei un aspect de con.
Marime: 45 pana la 65 mm.
Ingrijire si reproducere
Locuinta
Melcii de acvariu pot fi tinuti intr-un bazin de pesti standard, dar din
cauza apetitului mare pentru plante al celor mai multe specii de melci,
acestia nu reprezinta o alegere buna pentru toti acvariofilii. Totusi,
asa cum s-a mai spus,Pomacea bridgesi este o exceptie si moare de foame
fara o cantitate adecvata de hrana, chiar daca este inconjurata de
vegetatie acvatica. Din nefericire, multi oameni, chiar si personalul
magazinelor de profil, nu sunt constienti de aceste diferente si
considera toti melcii daunatori vegetatiei (o alta idee gresita).
Melcii de acvariu pot convietui cu majoritatea pestilor fara probleme,
dar speciile de melci mancatori de pesti ar trebui evitate.
De asemenea, multi pesti incearca sa le ciupeasca tentaculele, dar
aceasta nu este o problema pentru ca melcii se adapteaza rapid si isi
tin tentaculele sub cochilie.
In general se recomanda un volum de 10 litri de apa pentru fiecare melc
de marime medie. De asemenea, este necesara acoperirea bazinului pentru
a evita escapadele nocturne. Nu ati fi primii care-si gasesc melcii pe
covor!
Mai este necesara lasarea unui spatiu de cativa cm intre apa si capac
pentru a asigura melcilor aer proaspat. Chiar daca au branhii si plaman,
ei se vor ineca fara aer. In cazul in care se doreste reproducerea
melcilor, este necesar un spatiu de aproximativ 10 cm pentru ca altfel
melcii vor avea dificultati in depozitarea oualelor deasupra apei.
Cand concentratia de calciu a apei este prea mica, cochilia se
deterioreaza si apar gauri in ea (Pomacea bridgesi).
Calitatea apei
Melcii de acvariu nu sunt pretentiosi in aceasta privinta: ei vor
supravietui unor conditii aspre mai bine decat majoritatea pestilor.
Luati aceleasi precautii ca si in cazul pestilor pentru a mentine
calitatea apei la un nivel acceptabil (filtrare, schimbarea regulata a
apei etc.). Totusi, deoarece melcii au nevoie de calciu pentru a-si
construi casutele, ei au nevoie de ape neutre spre dure (pH 7 sau peste)
si este important sa se tina cont de acest lucru. Daca apa este moale
(calciu scazut), concentratia de calciu poate fi crescuta adaugand praf
de marmura, piatra de var, cochilii sau preparate vandute in magazinele
de profil in acest scop.
Hrana
Melcii de acvariu nu sunt deloc pretentiosi in ceea ce priveste hrana,
ei mananca aproape orice pot rupe in bucati si care poate fi introdus in
gura. Legume precum castraveti, spanac, morcovi si salata, hrana pe baza
de peste, pesti morti, alti melci si oule lor, alge, creveti sunt
mancate fara nici un fel de probleme.
Asa cum s-a mai mentionat, Pomacea bridgesi nu mananca vegetatie decat
daca este foarte fina sau moarta si poate fi hranita mai bine cu hrana
de pesti sub forma de pelete sau cu legume gatite sau spanac din
conserva. Atentie cu aceste alimente, pentru a nu polua apa.
Cantitatea de hrana data melcilor ar trebui adaptata nevoilor lor. In
practica, aceasta inseamna sa nu se dea mai mult decat pot sa manance
inainte ca hrana sa se deprecieze in apa. Teama de supraalimentare nu
este necesara, dar ar fi o idee buna sa se restranga catitatea de hrana
in bazinele mai mici pentru a evita o productie excesiva de reziduuri.
Deoarece melcii de acvariu au cantitati mari de microorganisme in
intestine care ii ajuta la digestia hranei, apa se poate incetosa pe
masura ce aceste microorganisme sunt eliberate in apa. Acesta lucru nu
este daunator in mod direct si poate fi chiar un lucru bun ca sursa de
hrana pentru pesti. O filtrare buna si limitarea cantitatii de hrana pot
reduce acest fenomen.
Temperatura
Melcii de acvriu sunt animale tropicale, deci temperatura apei ar trebui
sa ramana intre18 - 28°C .
Activitatea melcilor de acvariu creste odata cu temperatura si sunt
aproape inactivi la 18°C, in timp ce miscarile lor gratioase pot fi
observate incepand de la 24°C. Temperatura nu influenteaza numai
activitatea, dar este si un factor important care determina viteza
ciclului de viata. La temperaturi inalte, ciclul vital (de la nastere la
moarte) este redus de la 4 ani (la temperaturi joase) la mai putin de un
an, iar rata reproducerii creste odata cu temperatura.
Melci Pomacea bridgesi imperechindu-se.
Masculul (stanga) introduce organul reproducator in corpul femelei
(dreapta).
Reproducerea
Reproducerea cu succes a melcilor de acvariu depinde de multe lucruri.
In primul rand, este nevoie de un mascul si de o femela, si aceasta este
prima problema care apare: cum stim daca-i avem pe amandoi? Din pacate,
nu este usor sa vedem diferenta fara exercitiu. Pentru a fi siguri, este
cel mai bine sa tinem cativa melci impreuna pentru a creste sansele de
avea ambele sexe.
Apoi, melcii ar trebui sa inceapa imperecherea si producerea de oua.
Temperaturi inalte si un belsug de hrana ar trebui sa declanseze acest
proces. Tineti seama ca acesta poate dura ceva timp si deci este nevoie
de rabdare. Anotimpurile pot influenta si ele activitatea reproducatoare
a melcilor.
Odata ce oule sunt pregatite, femela paraseste apa pe timpul noptii in
cautarea unui loc adecvat depozitarii lor. In acvariu, acest loc va fi
pe pereti sau pe capac, in timp ce in iazuri poate fi orice obiect
aproape de suprafata apei.
Ouale
Ouale sunt depuse unul dupa altul si atasate intre ele intr-o reteea
stransa. Ele sunt moi si au o culoare laptoasa la depunere, dar se
intaresc in cateva ore. Culoarea lor definitiva (alba, verde, rozalie
spre portocaliu puternic, in functie de specie) apare dupa o zi sau
doua.
Ouale ar trebui sa ramana umede, dar nu ude si niciodata acoperite de
apa, pentru ca puii de melc s-ar ineca. In general, aceasta nu ar trebui
sa fie o problema intr-un bazin cu capac.
Tineti minte ca nu toate speciile de melci de acvariu depun oua aeriene.
Obisnuitul Gigant cu coarne (Marisa cornuarietis) , de exemplu, depune
oua acvatice in retea gelatinoasa.
Oua galben stralucitor de Pomacea canaliculata.
Masa gelatinoasa cu oua de Marisa cornuarietis sau Gigantul cu coarne.
Mici melci Pomacea canaliculata .
Arata ca o copie in miniatura a parintilor lor.
Puii de melc
Dupa 2 sau 4 saptamani (in functie de temperatura) micutii melci sunt
gata de eclozare. Reteaua gelatinoasa se inchide la culoare si in cele
din urma puii isi fac drum afara mancand materia si in cele din urma cad
in apa.
Pentru ca multi pesti mananca acesti melci micuti, este o idee buna
transferarea lor intr-un bazin separat. Este dificila prinderea melcilor
mititei fara a-i deteriora, in schimb este destul de usoara transferarea
retelei de oua inainte de eclozare: umeziti ouale si suprafata de care
sunt atasati si asteptati putin. Apoi incercati sa miscati ouale pe
suprafata pana cand se elibereaza si puneti-le pe un obiect plutitor in
noul bazin.
O alta metoda este sa asteptati pana cand melcii sunt gata de eclozare
si indepartati reteaua fara a mai conta daca se destrama sau nu si
puneti-o pe un obiect plutitor, sau chiar spalati melcutii de masa
gelatinoasa tinandu-i in apa si rostogolindu-i intre degete. Prin
aceasta metoda se obtine un numar mare de pui sanatosi, daca este
efectuata cu grija.
In timpul primelor zile dupa eclozare puii de melc se hranesc cu alge
moi, reziduuri sau ramasite de hrana. Acestea sunt intotdeauna prezente
intr-un bazin stabil, dar pot lipsi dintr-un bazin nou, deci pregatiti
bazinul pentru melci cu cel putin 2 saptamani inainte ca melcii sa
eclozeze, sau hraniti-i cu hrana de pesti fina
Dupa una sau doua saptamani, micii melci sunt capabili sa se hraneasca
la fel ca parintii lor.
Intrebari comune
Pot melcii de acvariu sa devina daunatori acvariului meu?
Nu, populatia de melci dintr-un acvariu sau iaz poate fi usor
controlata. Melcii adulti sunt usor de reperat si oule lor sunt usor de
vazut. Indepartati-le pur si simplu pentru a preveni suprapopularea.
Cat de mult cresc ca varsta?
In functie de specie, de temperatura si de alti factori, se asteapta ca
perioada de viata a unui melc de acvariu sa varieze de la un an la mai
mult de 4 ani.
Melcul meu pluteste deja de o zi. Este mort(moarta)? Daca nu este, ce
are? Ce ar trebui/Ce pot sa fac?
Nu este iesit din comun ca un melc de acvariu sa pluteasca cand are mult
aer in plaman. De asemenea, nu este iesit din comun nici ca un melc de
acvariu sa fie inactiv zile sau chiar saptamani intregi; in special
melcii mai batrani pot fi foarte inactivi. Deci plutirea timp de zile
intregi nu inseamna neaparat ca melcul este bolnav sau mort.
Totusi, daca melcul incepe sa miroasa urat sau corpul este foarte
slabit, melcul ar putea fi intr-adevar mort si trebuie indepartat
imediat.
Pestii mei au o boala si vreau sa-i tratez. Imi pot afecta chimicalele
melcii?
Principiul de baza in combaterea bolilor la pesti este folosirea unor
compusi chimici pentru a indeparta boala, compusi care nu au efecte
secundare la pesti, datorita diferentelor neurologice/metabolice dintre
organisme.
Totusi, melcii au mai multe in comun cu parazitii decat cu pestii in
privinta reactiilor la substantele chimice. De aceea este recomandata
izolarea pestilor intr-un bazin separat pe perioada tratamentului, cu
exceptia cazului in care sunteti absolut siguri ca respectivul produs nu
contine substante toxice pentru melci. Si cum multe organisme cauzatoare
de boli nu rezista multe zile in afara corpului pestilor, impreuna cu
schimbarile repetate ale apei in bazinul de izolare, riscul unei
reinfectari prin introducerea melcilor poate fi minimalizat. Exceptiile
sunt parazitii care au un ciclu vital in care melcii si pestii sunt
gazde intermediare (acesta este in principal cazul melcilor sau pestilor
prinsi din mediul lor natural).
Iata o scurta lista cu chimicalele care sunt sau pot fi toxice pentru
melci in doze terapeutice:
- Verde de malachit (folosit pentru tratarea punctelor albe, ciupercilor
sau Ooodinium);
- Variate pesticide organofosforice precum formaldehide,
metrifonate,`triclorfon (= dilox, masoten, metrifonat, neguvon,
triclorofon), diclorvos si altele folosite pentru tratarea infectiilor
cu bacterii, viermi, crustacee si paduchi;
- Metaldehide folosite pentru a indeparta moluste;
- Variate medicamente continand cupru pentru tratamentul infectiilor cu
protozoare si ciuperci;
- Parricide D folosit pentru eliminarea helminthes, acanthocephala,
trematode, cestode si viermilor..
Sunt melcii capabili sa auda ceva?
Nu, melcii de acvariu nu au urechi si sunt complet surzi.
Cat de bine vad?
Melcii au ochi care ar trebui sa le permita sa vada prin mediul
inconjurator, dar nu asteptati prea mult de la ei. Campul lor vizual le
permite doar sa gaseasca locurile intunecate sau luminoase.
CRESTEREA MELCILOR
Introducere
Helicicultura este procesul de crestere a melcilor. Cresterea melcilor
pe o scara larga necesita o investitie considerabila de timp, echipament
si resurse. In perspectiva, crescatorii de melci ar trebui sa ia in
considerare acesti factori, in special daca scopul este sa furnizeze
cantitati mari pentru afacerile comerciale. Oricine vrea sa creasca
melci trebuie sa experimenteze mai multe metode pana va gasi ce
functioneza mai bine in situatia sa.
          Cochiliile de melci au fost gasite in excavatiunile
arheologice, un indiciu cum ca melcii ar fi fost consumati inca din
timpurile preistorice. In Roma antica melcii erau ingrasati in gradini
formate din cochilii inainte de a fi mancati. Cartea "Virginia Farmer"
descrie tinerea melcilor intr-un mediu friguros si umed, aducandu-se
roua daca este necesar, fiind tinuti intr-o insula inconjurata de apa
prevenind scaparea lor, suplimentand vegetatia si ingrasandu-i cu faina
de grau. Pliny a descris gradina de melci a lui Fluvius Hirpinius de
acum 2000 de ani ca avand sectii separate pentru diferite specii.
Hirpinius isi hranea melcii cu vin si mancare (teorie nefondata), dar
trebuie notat faptul ca ei puteau fi omorati daca o farfurie adanca era
umpluta cu bere statuta. Romanii au selectat cele mai bune specii pentru
crestere. Pestele de zid nu era la fel de consumat ca melcii, avand in
vedere ca se consumau melci chiar in timpul postului de Paste. Citind
unele surse Franta importa melci maro de gradina in California in anii
1850, fiind considerati drept escargot, adica o delicatesa. Alte surse
afirma ca imigrantii italieni au fost primii ce au adus melcii in SUA.
Importul SUA de melci a fost de mai bine de 4,5 milioane USD in 1995 si
a provenit din 24 de tari. Acest import include melci vii, proaspeti,
inghetati sau deja preparati. Exportatorii majori sunt Franta,
Indonezia, Grecia si China. Exportul SUA a constat in melci vii,
inghetati cu o valoare de 55000 USD catre 13 tari, in special Japonia,
Olanda si UK. Aceasta publicatie furnizeaza imaginea generala asupra
cresterii melcilor comestibili terestri.
Specii comestibile
Melcul comestibil are lungimea de la 1 mm pana la 312 mm, asa cum este
gigantul melc african. Escargot se refera de obicei la specia Helix
pomatia sau la Helix aspersa, chiar daca se mananca si alte specii.
Achatina fulica, gigantul melc african, este taiat, conservat si servit
catre consumatori drept escargot. Termeni precum "melci de gradina" sau
"melci maro" nu au semnificatie mare avand in vedere ca se refera la
multe tipuri de melci, uneori insemnand Helix aspersa.
          Helix aspersa-Muller este deasemenea cunoscut sub
numele de "petit gris" in Franta ("micul melc gri") sau "escargot
chagrine" sau La Zigrinata . Cochilia unui melc adult are 4 sau 5
spirale si masoara 30-45 mm. Se poate gasi de pe tarmurile Mediteranei
pana pe coasta Spaniei si a Frantei. Gasit si in multe insule britanice
unde romanii l-au adus in primul secol AD (Unele referinte sustin ca
provine din Epoca Bronzului). In anii 1800 francezii l-au adus in
California unde a devenit un adevarat daunator. A fost introdus chiar
inante de 1850 in alte tari ca Africa de Sud, Noua Zeelanda, Mexic si
Argentina. Helix aspersa are o durata de exploatare intre 2 si 5 ani.
Aceasta specie se adapteaza foarte repede la diferite climate si
conditii. Helix Pomatia este cunoscut sub numele de "melcul roman",
"melcul mar", "melcul selenar" sau in Franta "esgargot de Bourgogne".
Intalnit in mare parte in Europa, se gaseste in munti impaduriti si vai
pana la 2000 m altitudine si in gradini sau podgorii. E posibil ca
romanii sa il fi adus in Marea Britanie pe cand imigrantii italieni l-au
adus in USA in Michigan si in Wisconsin. Multi prefera Helix Pomatia in
locul melcului Helix aspersa datorita gustului si marimii sale, cunoscut
drept "escargot par excellence".
Otala lactea sau Helix Lactea este uneori numit "melcul podgoriilor" sau
"melcul de lapte" sau chiar "melcul spaniol". Cochilia este alba cu
benzi spiralate rosii-maronii si masoara aproape 26-35 mm in diametru.
Multi cred ca e mai gustos ca Helix aspersa.
Iberus alonensis - melcul spaniol "Cabretes" sau "xona-fina" masoara
30mm.
Cepae nemoralis - Helix nemoralis - melcul de padure masoara 25 mm.
Gasit in Europa Centrala si in multe state din SUA de la Massachusetts
pana in California si din Tennessee pana in Canada. Habitatul trece de
la padure la dune. Mananca tesuturi de plante moarte, dar ii plac si
urzicile si pintenii cocosului, dar si viermi sau chiar melci morti.
Cepae hortensis sau Helix hortensis - melcul de gradina masoara 20 mm si
are dungi inchise. Nativ din centrul si Nordul Europei. Introdus in
Maine, Massachusetts si New Hampshire, in timpurile coloniale
neputandu-se adapta. Habitatul lui variaza la fel ca si Cepae nemoralis,
dar Cepae hortensis este gasit in locuri mai reci si mai umede ca
nemoralisul. Marimea lor mica si opinia unora cum ca melcii cu cochilii
dungate nu sunt atat de buni ii fac sa nu fie foarte populari.
Otala punctata numit si "vaqueta" in unele parti ale Spaniei, masoara
aproape 35mm.
Otala vermiculata sau Eubania masoara 25 mm. Se gaseste in tarile
mediteraneene, fiind introdus in Louisiana si Texas.
Helix uncomm numit "escargot turc" masora 45mm, fiind intalnit in
Italia, Iugoslavia si Crimeea, Turcia si in jurul Marii Negre.
Helix adanensis vine din Turcia.
Helix aperta masoara 25 mm, carnea sa gasindu-se la un pret foarte
ridicat. Se gaseste in Franta, Italia si tarile mediteraneene,
stabilindu-se chiar in California si Louisiana. Cunoscut sub denumirea
de "melcul vizuina", e gasit la suprafata doar in timpul ploilor. In
vreme calda el intra 7-15 cm sub pamant si devine inactiv pana la o noua
ploaie.
Theba pisana sau "cargol avellanene" masora 20 mm si traieste in zone
uscate, in locuri insorite, mai ales in apropierea marii. Gasit in
Sicilia, s-a raspandit in mai multe tari europene, inclusiv Anglia.
Acest melc este un daunator de gradina , "melcul alb" pe care California
l-a starpit cu aruncatoare de flacari arzand suprafete intregi. In numar
mare (3000 de melci) pot distruge o gradina in 24 ore si o recolta in
cateva nopti.
Sphincterochila candidisima masoara 20 mm.
Achatina fulica - unul din melcii giganti din Africa, creste pana la 326
mm. Este originar din Sudul Saharei din Africa de Est. A fost in mod
constient introdus in India in 1847. A fost un esec stabilirea lui in
Japonia in 1925. A fost transportat din intamplare catre alte locatii
fiind eliberat din neatentie in California dupa al doilea razboi mondial
in Hawaii si mai apoi in Florida si in Miami, in anii 1970. In multe
locuri este un serios daunator cauzand pagube recoltei. Deasemenea,
datorita marimii materiile sale fecale creaza mari neplaceri. In
majoritatea tarilor importul si cresterea acestui melc sunt strict
interzise prin lege si in functie de legislatia tarii se pedepseste cu
inchisoarea. Nu exista ceva comparabil cu gigantul melc african. De
exmplu, "melc gigant" in Ghana insemna Linne pe cand in Nigeria se poate
referi la Arachachatina Marginata (Swainson)si in Africa de Est se
refera la Achatina fulica Bodich. Cu alte cuvinte sunt multe specii de
melci uriasi de pamant nu doar una.
Imperecherea si depunerea de oua
Desi au atat organe de reproducere masculine cat si feminine, trebuie sa
se imperecheze cu melci din aceeasi specie inainte de depunerea
oualelor. Unii melci se pot comporta deopotriva ca masculi intr-un sezon
si ca femele in altul. Altii joaca rolul deopotriva fiind fertili in mod
simultan. Cand melcul este dezvoltat destul, ceea ce poate dura ani de
zile, imperecherea are loc primavara tarziu sau la inceputul verii.
Uneori are loc si o a doua imperechere. In climatul tropical
imperecherea poate avea loc de mai multe ori pe an. In alte climate
melcii se pot imperechea in jurul lunii Octombrie si a doua oara la
diferenta de 2 saptamani. Dupa imperechere melcii pot retine sperma
pentru o perioada de pana la 1 an, dar in mod normal depun oua in cateva
saptamani. Unii melci nu sunt interesati in imperecherea cu aceeasi
specie chiar daca sunt din zone diferite. De exemplu, Helix aspersa din
Sudul Frantei poate respinge un melc tot Helix aspersa dar din Nordul
Frantei.
          Melcii au nevoie de cel putin 5 cm adancime pentru
a-si depune ouale. Pentru Helix pomatia solul ar trebui sa fie cel putin
7,5 cm adancime, tinand daunatorii precum furnicile si urechelnitele la
distanta. Solul uscat nu este bun pentru a-si crea un cuib la fel cum nu
este bun nici solul prea greu. In solul de lut, care va deveni greu cu
timpul, rata reproducerii poate scadea datorita faptului ca melcii nu au
posibilitatea de a-si ingropa ouale, clocirea lor fiind aproape
imposibila. Clocirea oualor depinde de temperatura solului, de
umiditatea si compozitia lui, un sol bun fiind acela care contine 20-40
% materie organica. Temperatura trebuie mentinuta la 18-26 °C, cea mai
potrivita fiind la 21 oC. Umiditatea solului trebuie sa fie de 80 %.
Cercetatorul muta ouale imediat dupa ce au fost depuse, le numara, apoi
le pune intr-o tesatura din bumbac umed pana cand acestea se crapa si
ies puii. Melcii pierd in greutate substantial dupa depunerea oualor,
unii dintre ei nemairevenindu-si. Aproape o treime din melci mor dupa
sezonul de imperechere.
          Ouale melcului Helix pomatia masoara 3 mm in
diametru si au o cochilie calcaroasa si un continut bogat de galbenus.
Helix pomatia depune ouale in iulie sau august la 2-8 saptamani de la
imperechere, in orificii facute in pamant. Melcul isi baga capul in
gaura sau se poate tari in ea ramanand afara doar cochilia, apoi prin
orificiul genital din partea posterioara a capului depune ouale. Are
nevoie de 1-2 zile pentru a depune 30-50 de oua. Ocazional melcul poate
depune inca o serie de oua la cateva saptamani diferenta. Dupa depunerea
oualor, melcul va acoperi gaura cu un amestec de secretie si noroi.
          Puii vor aparea la 3-4 saptamani dupa depunerea
oualor. Acest interval difera in functie de temperatura si umiditate.
Pasarile, insectele, soarecii, broastele si alti pradatori reprezinta un
pericol pentru melcii tineri. Puii mananca si cresc pana la racirea
vremii. Apoi sapa o gaura adanca, se baga in ea si se inchid in
cochilii, hibernand pe timpul iernii. Primavara cand pamantul se
incalzeste, apar si melcii dornici sa manance hrana proaspata.
          Helix Aspersa are ouale albe, sferice si cu un
diametru de 3mm. Acest melc isi depune ouale la un interval de la 5 zile
la 3 saptamani de la imperechere, acest interval variaza in functie de
diferentele climaterice si de habitat. Helix aspersa depune in medie 85
de oua in cuibul adanc de 1-1,5 inch. Numarul oualor variaza de la 30 la
120 fiind influentat de faptul ca mai multi melci isi pot depune ouale
in acelasi cuib. In zonele cu o clima calda si umeda Helix aspersa poate
depune oua incepand din februarie si pana in octombrie, o data pe luna,
in functie de vreme si regiune. Imperecherea si depunerea oualor incepe
din momentul in care ziua are cel putin 8 ore de lumina. Daca este
caldura suficienta, ouale pot cloci in 2 saptamani, iar daca este inca
frig in 4. Puiului ii va lua cateva zile ca sa paraseasca cuibul si sa
ajunga la suprafata. In Europa, Helix aspersa cloceste si iese la
suprafata de regula toamna. Daca sunt bine hraniti si nu sunt
ingramaditi acesti melci care au iesit la inceputul sezonului vor ajunge
la maturitate si vor forma buza de la marginea cochiliei pana in luna
iunie. Daca poti manipula mediul de clocire mai devreme, marimea si
numarul melcilor care se vor maturiza anul viitor va creste.
          Activitatea de reproducere a melcilor Helix aspersa
incepe in al doilea an de viata. In comparatie, un melc gigant african,
depune intre 100 si 400 de oua care masoara fiecare 5mm lungime. Fiecare
melc poate depune cateva serii de oua in fiecare an, in special in
sezonul umed. Acestia pot depune ouale la fel ca Helix pomatia in
cuiburi, sau la suprafata pe un sol stancos, intr-o materie organica,
ori la radacina plantelor. In 10-30 de zile ouale clocesc dand nastere
unor melci de 4 mm lungime. Acestia pot creste pana la 10 mm pe luna,
dupa 6 luni avand aproximativ 35 mm, fiind maturi din punct de vedere
sexual. Maturitatea sexuala poate dura intre 6 si 16 luni in functie de
vreme si de cantitatea de calciu asimilata. Acesti melci traiesc 5-6
ani, unii putand ajunge chiar la 9 ani.
Cresterea
In aceeasi colonie de melci si in aceleasi conditii, unii melci vor
creste mai repede decat ceilalti, iar altora le va trebui de 2 ori
timpul pana sa ajunga la maturitate. Acest fapt ajuta speciile sa
supravietuiasca conditiilor vitrege din salbaticie. Un fermier va trebui
sa selecteze si sa opreasca doar melcii mari si cu o crestere rapida.
Melcii mici vor trebui vanduti. Selectand doar melcii mari, marimea
melcilor din colonia sa va creste semnificativ in cateva generatii.
Majoritatea diferentelor de crestere se datoreaza factorilor de mediu,
inclusiv densitatea lor. Oricum, chiar daca aceste diferente pot fi
genetice poti creste la fel de bine melci mari si cu o crestere rapida
decat unii mici. Mai multi factori pot influenta cresterea melcilor si
anume: densitatea populatiei de melci, stresul (melcii sun foarte
sensibili la zgomot, lumina, vibratii, conditii mizere, hranire
neregulata, atingerea lor), mancare, temperatura si umezeala precum si
tehnologia de crestere.
          Helix aspersa are nevoie de cel putin 3-4 % calciu
in sol sau alte surse de calciu pentru o crestere buna, insa majoritatea
melcilor au nevoie de mai mult calciu decat Helix aspersa. Scaderea de
calciu va micsora rata cresterii si va cauza subtierea cochiliei.
Calciul poate fi pus intr-un vas pentru mancare sau poate fi imprastiat
pe jos astfel incat melcii sa poata manca cand vor. Hrana este singura
lor sursa de calciu. In lipsa ei melcii pot ataca zidurile, pot manca
zugraveala sau noroi in cautarea calciului. La melcii tineri marimea
cochiliei nou formata depinde de marimea oului avand in vedere ca ea se
dezvolta din membrana de la suprafata. Odata cu cresterea melcului se
dezvolta si cochilia. Cochilia va dezvolta o buza de intarire la
deschiderea ei, aparitia acesteia aratand ca melcul este matur, iar
cochilia nu va mai creste. Cresterea este limitata de marimea cochiliei,
atata timp cat greutatea corpului unui melc variaza chiar si in conditii
de umiditate 100%.
          Rata cresterii variaza considerabil la fiecare
populatie in parte. Marimea adultului care e legata de rata cresterii,
de asemenea variaza si ea, desi cei care cresc repede sunt si cei mai
mari. Ouale de la melcii mari sunt mai sanatoase si tind sa creasca mai
mult. Mediul uscat duce la inhibarea sau chiar la oprirea cresterii.
Cand atmosfera devine prea calda si uscata melcii devin inactivi, se
inchid in cochilii si dormiteaza pana cand vremea devine din nou umeda
si mai racoroasa. Unii melci dormiteaza in grup in copaci, pe pereti
etc., se "sigileaza" la suprafata inchizandu-si si dezchizatura.
Cresterea melcilor in ferme
O crestere productiva de melci necesita un echipament adecvat cum ar fi:
spatii imprejmuite, aparate pentru masurarea umiditatii, temperaturii,
luminii, umiditatii solului, cantar si dispozitiv pentru masurarea
melcilor, lupa pentru a vedea ouale. De asemenea este nevoie de
echipament pentru asigurarea si controlul climatului (temperatura si
umiditate), pentru a asigura apa (un sistem de stropitori care sa
mentina melcii umezi si un sistem de drenaj), un sistem de iluminare
care sa asigure lumina si umbra si sa nu permita daunatorilor si
pradatorilor sa patrunda inauntru. De exemplu serele horticole pot fi
adaptate special. Rezultatele vor fi mult mai bune daca se folosesc
melci de acelasi fel si din aceeasi generatie. Unii crescatori recomanda
ca clocirea sa se faca in alt tarc.
Sisteme:
          Fermele de melci pot fi in aer liber afara, in
cladiri cu climat supravegheat, sau in tuneluri de plastic sau sere. In
plus melcii pot creste si se pot dezvolta intr-un mediu controlat si
dupa 6-8 saptamani pot fi pusi in tarcuri afara pentru a se maturiza.
Climatul:
          Un climat bland (15-23 °C) cu umiditate ridicata
(75-95 %) este potrivit pentru cresterea melcilor, desi majoritatea
suporta variatii de temperatura. Temperatura optima este de 21 °C
pentru mai multe specii. Cand temperatura scade sub 7 °C melcii
hiberneaza. Sub 12 °C melcii sunt inactivi si sub 10 °C cresterea
inceteaza. Cand temperatura creste mult peste 27 °C sau conditiile
devin prea uscate, de asemenea melcii hiberneaza. Vantul este foarte
daunator pentru melci deoarece viteza sa duce la scaderea umiditatii,
iar melcii au nevoie de umezeala.
Umezeala:
          Melcii au nevoie de umezeala multa dar nu de locuri
ude. Solul pe care traiesc trebuie sa fie pravazut cu un drenaj
corespunzator si cu canale de scurgere pentru a nu permite apei de
ploaie sa formeze balti, existand pericolul ca melcii sa se innece in
ele. Un sol favorabil trebuie sa aiba 80 % umiditate. Noaptea,
umiditatea aerului de 80 % va duce la o crestere rapida a melcilor. 99 %
din activitatea melcilor, inclusiv hranirea, are loc in timpul noptii,
maximul activitatii fiind atins la 2-3 ore de la lasarea intunericului.
Temperaturile mai scazute stimuleaza activitatea, si roua cazuta in
timpul noptii ii ajuta sa se miste mai usor. Melcii se ascund in locuri
adapostite in timpul zilei. La nevoie, pentru a mentine umiditatea
adecvata se folosesc pulverizatoare.
Solul:
          Se foloseste un sol de o calitate medie care sa nu
fie nici prea nisipos dar nici sa aiba un continut ridicat de argila.
Melcii nu pot sa sape daca solul este prea tare. Solul cu mult nisip nu
contine suficienta apa. Un sol bun este cel care contine 20-40 % materie
organica. Solul trebuie sa fie asemanator cu cel dintr-o gradina unde
frunzele si vegetatia sunt abundente. Daca in ferma ta de melci cresc
plante ai mare grija de ele si mentine-le umede. Pliveste-le regulat.
Daca solul e prea acid neutralizeaza-l cu calciu si adu-l la o valoare
apropiata de pH 7. Pe langa valoarea pH-ului solului, calciul trebuie sa
fie disponibil, atat in sol cat si in alte surse, pentru a fi luat de
melc, avand in vedere ca cochilia unui melc contine 97-98 % carbonat de
calciu. Daca nu exista alta sursa poti folosi piatra de var. Tratarea
solului se poate face cu poliacrilamide cu o compozitie de 12,5 ml la
160g M.A. pentru o singura preparare in 250 ml apa/kg de sol uscat.
Acest tratament de stabilizare confera solului o rezistenta la spalare.
Aceasta tratare permite curatirea regulata fara a distruge structura
faramitata a solului care ajuta la depunerea oualelor. Melcii sapa in
sol si ingereaza pamantul. Solurile bune favorizeaza cresterea furnizand
unele substante nutritive. Lipsa unui sol bun duce la dezvoltarea unor
cochilii subtiri si fragile, si chiar daca au o hranire re
