Referat Zebrele

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Zebrele si de asemenea puteti face Download Referat Zebrele

Citeste fragmente din Referat Zebrele

Zebrele Zebrele sunt considerate drept cei mai vechi reprezentanţi ai genului Equus, care este la originea unor animale cu forme şi aspecte variate, percum asinii şi caii sãlbatici. Evoluţia acestui grup de mamifere erbivore, care posedã un numãr impar de degete la picioare (de aici vine şi numele ordinului, Perossodactyla,din care mai fac parte rinocerii şi tapirii), este destul de bine cunoscutã datoritã numeroaselor resturi fosile pe care paleontologii l-au avut la dispoziţie. Pe baza lor, aceştia au putut sã descifreze nu numai succesiunea în timp a animalelor, dar şi modificãrile mediului care au impus transformarea lor. Strãmoşii îndepãrtaţi ai cailor şi ai zebrelor au trãit atãt în Eurasia, cât şi în America. Cei din Lumea Veche sunt cunoscuţi sub numele de Hyracotherium, în timp ce formele americane ne aparţineau genului Eohippus. Erau animale de dimensiunile unei vulpi actuale, având membrele anteriore terminate cu patru degete acoperite de copite, iar cele posterioare numai cu trei degete. Trãiau în zone împãdurite şi se hrãneau cu lãstarii tufişurilor. În perioada Miocenã însã,acum 29.000.000 de ani, suprafeţele acoperite de pãduri s-au micşorat, fiind înlocuite de stepe deschise, cu o bogatã vegetaţie de graminee. Hrana abundentã a înlesnit dezvoltarea şi diversificarea Equidelor. Formele noi care au apãrut (Mesohippus, Pliohippus), pentru a scãpa mai uşor de atacul animalelor de pardã, s-au transformat treptat, au devenit mai înalte, datoritã alungirii picioarelor care, în final, au rãmas cu un singur deget funcţional, cel mijlociu, terminat cu o copitã comoasã. Deplasându-se în vitezã,ele migrau adesea la mari distanţe, în cãutarea pãşiunilor. Prin Strâmtoarea Bering, acoperitã atunci de gheţuri grose şi devenitã astfel o punte de legãturã între America şi Asia, strãmoşii zebrelor şi cailor s-au rãspândit în Asia, Europa şi Africa, dar, curând, au dispãrut din continentul american. Se considerã astãzi cã Equidele care au colonizat savanele tropicale au dat naştere zebrelor, cele din zonele deşertice-asinilor, iar în regiunile temperate ale emisferei nordice s-au sãlbatici. Cu numai un milion de ani în urmã, în Pleistoceen, Equidele erau rãspândite pe zone foarte vaste, dupã cum aratã mulţimea resturilor fosile. C-am în aceeaşi perioadã Equus plicatus,strãmoşul direct al zebrei lui Grevy, ajunsesedeja în sudul Africii. La şfârşitul ultimei perioade glaciare a erei Cuatemare, mai existau încã zebre, asinii şi cai sãlbatici în Europa. Din pãcate, astãzi Equidele sãlbatice au devenit foarte rare, mai existã doar şapte specii, trei zebre şi un asin- în Africa, un cal sãlbatic în deşeurile Mongoliei. AFRICA,TERITORIUL ACTUAL AL ZEBRELOR În Africa trăiesc astăzi trei specii de zebre,cantonate în partea orientală şi sudică a continentului, pe teritoriile statelor Uganda,Kenya,Tanzania,Zambia,Moyambic etc. Pe acest spaţiu, aparent foarte vast,zebrele trăiesc în grupuri izolate. Viaţa lor este înlesnită de existenţa a numeroase parcuri naţionale şi rezervaţii,care asigură marile migraţii.Turme de mii de indivizi parcurg sute de kilometri la apropierea sezonului ploios,care dureayă din ianuarie până în martie,ajungînd în câmpiile din Serengeti.Apoi,în iunie,când căldura urcă,şi usucă Cea mai mare şi graţioasă specie este ,zebra lui Grevy.Animalul are,la garou,înălţimea de 1,60m şi cântăreşte între 400-450 kg. Dungile sale sunt mai fine şi mai apropiate decât la celelalte specii. Ele sunt în scădere datorită traficului intens cu piei. Cu dimensiuni şi greutate mai mici,zebra de câmpie,este cea mai comună,răspândite din Sudan până în Africa de Sud. Animal rapid,putând galopa cu 60km-oră,zebra de câmpie,spre deosebire de celelalte specii,are pe corp atât dungi negre,cît şi castanii,coama este vărgată,iar coada,lungă,se termină cu un panaş de peri negri. Ca toate zebrele,are un auz excelent,favorizat şi de urechile mari şi mobile,un miros fin şi o vedere binoculară cu un câmp foarte larg ce îngăduie animalului să observe aproape tot spaţiul din jurul său,singurul unghi mort fiind cel din partea posterioară a corpului. Mişcările urechilor sunt şi un mijloc de comunicare între indivizi. DUNGILE ZEBRELOR ŞI ROLUL LOR Pentru populaţiile Africane, zebrele au corpul alb,acoperit cu dungi negre.Din contră europenii socotesc că aceste animale sunt negre,iar dungile lor albe. Dungile negre sunt net delimitate,mai ales la subspeciile care trăiesc în regiunile mai nordice ale arealului,la altele delimitarea este mai slabă. Biologi nu au găsit încă o explicaţie privind rolul dungilor,desigur una deplin acceptată,dar au formulat câteva ipoteze.Una dintre acestea susţine că dungile acţionează ca elemente de dezagregare a formei,ele deformează silueta ăn mişcare a animalului împidicând predătorii să repereze o anumită zebră în mijlocul turmei. Este adevărat că numărarea zebrelor dintr-un grup este mult mai dificilă decât numărarea antilopelor sau a altor animale cu culori mult mai puţin vizibile. Altă ipoteză afirmă că prezenţa dungilor înlesneşte recunoaşterea indivizilor înte ei. REPRODUCEREA .Femelele tinere sunt capabile de reproducere la vîrsta de 2 ani,deci mult mai devreme decât masculii.Alese de un mascul în cursul pregrinărilor,îl urmează pe acesta sau se integrează în altă turmă.Separarea de familia de origine şi ataşarea la o altă grupă se face la vîrste diferite pentru masculi şi femele,ceea ce exclude practic consanguitatea şi diminuiază posibilitatea ca un mascul şi o femelă provenind din acelaşi părinte să se regăsească în cadrul unei familii. După împerechere,gestaţia femelei durează un an,naşterea se produce repede,în numai 20minute,şi are loc în prezenţa întregii familii.Femela care este gata să nască se culcă pe o parte şi se ridică imediat ce puiul a părăsit complet corpul ei. Mişcarea provoacă ruperea cordonului ombilical.Puiul are o evoluţie extrem de rapidă,la numai 15 minute de la naştere izbutind să se ridice în picioare,iar după două ore capabil să-şi urmeze mama. Timp de câteva zile, aceasta nu permite nimănui să se apropie de pui,excepţie făcând pentru un frate sauo soră mai mari. Abia după 10 zile mânzul intră în contact cu restul familiei şi primeşte îngrijiri din partea tatălui,care-l veghează atent.Când împlineşte 6-7 ani este înţărcat.Femela se poate împerechea din nou,imediat după naştere,însă are de obicei un pui o dată la doi ani. 쥁