Referat MEIUL - Planta Furajera

Mai jos puteti citi fragmente din Referat MEIUL - Planta Furajera si de asemenea puteti face Download Referat MEIUL - Planta furajera

Citeste fragmente din Referat MEIUL - Planta Furajera

MEIUL – Planta furajera 1. Importanţă furajeră Deşi din punct de vedere alimentar, meiul este considerată o cereală de mai mică importanţă, valoarea furajeră a acestei specii este mai ridicată datorită următoarelor particularităţi: ● în hrana animalelor se folseşte sub formă de furaj verde, fân sau semifân, în nutriţia vacilor cu lapte, a cailor, iar boabele constituie hrana de bază a multor păsări de ornament; ● boabele de mei au o valoare nutritivă ridicată, cu un conţinut de 10-11% substanţe proteice, 3-4% grăsimi, 8-10% celuloză; ● paiele de mei sunt foarte apreciate în hrana animalelor, în comparaţie cu celelalte cereale, deoarece 1 kg de paie valorează 0,51 unităţi furajere; ● în alimentaţia omului, boabele de mei se folosesc sub formă de crupe sau păsat şi pentru prepararea unei băuturi alcoolice (braga); ● este o valoroasă plantă pentru conveierul verde furajer, mai ales în zonele secetoase, deoarece poate fi cultivată şi în cultură dublă, după cerealele de toamnă, având o perioadă scurtă de vegetaţie. 2. Însuşiri morfologice şi fiziologice Rădăcina este fasciculată, puternic dezvoltată pe orizontală, dar cu o slabă pătrundere în adâncime. Tulpina este erectă, de 70-90 cm înălţime, păroasă, plină cu măduvă. Frunzele, aşezate altern, sunt liniare, cu limbul lat de 10-20 mm, acoperite cu perişori pe faţa superioară. Inflorescenţa este un panicul lung, răsfirat, cu ramuri lungi, iar fructul este o pseudocariopsă, de culoare gălbuie. Perioada de vegetaţie, în funcţie de soi, este cuprinsă între 60-90 de zile. 3. Sistematică şi soiuri Meiul (Panicum miliaceum L.) face parte din familia Gramineae şi în cultură se seamănă mai multe soiuri: Raduga, Marte, Matador, Mărgărit, Minerva. 4. Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie Cerinţele faţă de temperatură sunt ridicate. Astfel, temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este de 10-120C, iar cantitatea totală de temperaturi de peste 100C necesară în timpul vegetaţiei este de cca. 8000C. Nu are cerinţe ridicate faţă de umiditate, coeficientul de transpiraţie fiind de 200-220. Aceasta face ca meiul să suporte, timp îndelungat seceta de vară, perioadă în care plantele îşi încetează creşterea care, poate fi reluată imediat ce condiţiile de umiditate se îmbunătăţesc. Rezistenţa la secetă este dată de sistemul radicular dezvoltat, de perozitatea mare a frunzelor şi tulpinilor şi de numărul redus de stomate în mezofilul frunzelor. Solurile cele mai indicate sunt cele cu textură mijlocie, bine aprovizionate în elemente fertilizante. Meiul – Panicum miliaceum L. 5. Zonele de cultivare În majoritatea cazurilor, meiul nu se cultivă în cultură principală, ci în cultură dublă sau succesivă, atât în zonele de câmpie cât şi în cele colinare. 6. Tehnologia de cultivare Rotaţia. D j kd Cele mai bune premergătoare sunt cele ce se recoltează devreme: cerealele de toamnă, borceagurile de toamnă, rapiţa de toamnă, cartofii timpurii, leguminoasele anuale. Lucrările solului. Terenurile îmburuienate sau cu resturi vegetale se ară, imediat după recoltarea plantei principale, la adâncimea de 20-22 cm, cu plugurile în agregat cu grapa stelată, iar pe cele curate se efectuează lucrări cu grapa cu discuri, în două direcţii. În ambele situaţii, patul germinativ se pregăteşte cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu colţi reglabili. Sămânţa şi semănatul. Sămânţa de mei trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime: puritate de 97% şi germinaţia de 90%. Înainte de semănat, sămânţa se tratează împotriva tăciunelui cu formalină în concentraţie de 0,3%. În cultură principală, semănatul se face când temperatura în sol este de 10-120C, iar în cultură succesivă cât mai devreme după eliberarea terenului şi efectuarea lucrărilor pentru pregătirea patului germinativ (până la 20 iulie în zonele de câmpie şi până la 10 iulie în zonele colinare). Norma de semănat este de 25-30 kg/ha, la distanţa de 12,5 cm între rânduri şi al adâncimea de 1-2 cm. După semănat, în cazul culturilor succesive, se execută o uşoară tăvălugire a terenului. Fertilizarea. Nu se efectuează o fertilizare directă cu îngrăşăminte fosfatice şi potasice, meiul valorifică efectul remanent al acestor îngrăşăminte aplicate culturilor premergătoare. Înainte de semănat se face fertilizarea cu azot, în doză de N50-80. Lucrărila de întreţinere. La începutul perioadei de vegetaţie pericolul de îmburuienare este mare, deoarece după răsărire plantele au un ritm mai lent de creştere. Pentru combaterea buruienilor se pot aplica aceleaşi tipuri de erbicide ca şi în cazul celorlalte cereale păioase. În zonele irigate se recomandă aplicarea a 1-2 udări cu 400-500 m3/ha apă. Recoltarea şi conservarea. Meiul folosit ca furaj verde sau pentru producerea fânului se recoltează la începutul coacerii în lapte a boabelor. Pentru însilozare meiul se recoltează când boabele se găsesc în faza de lapte-ceară. Culturile de mei pentru boabe se recoltează direct cu combina când boabele de la mijlocul paniculului au ajuns la coacerea în pârgă. Producţii potenţiale. Producţia de masă verde este de 15-25 t/ha, cea de fân de 3-6 t/ha, iar producţia de boabe de 1500-2500 kg/ha. 쥁`