Referat Mecanismele Memoriei

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mecanismele Memoriei si de asemenea puteti face Download Referat Mecanismele memoriei

Citeste fragmente din Referat Mecanismele Memoriei

Mecanismele memoriei O enigma în curs de dezlegare – memoria umană În cadrul psihologiei tradiţionale, memoria era redusă la o proprietate funcţională primară a sistemului nervos, acea de simpla întipărire a unor trasee elementare. Procesele mnezice erau privite sub o formă simplistă, în care realitatea era fotografiată în mod pasiv, prin acumulare de date. Ulterior, au început a fi luate în considerare procesele de integrare a datelor, memoria jucând un rol activ în organizarea logico-semantică a materialului înregistrat. Jean Piaget distinge în „Biologie şi cunoaştere” mai multe forme de manifestare a memoriei umane. Cea mai elementară ar fi aceea a simplei „recunoaşteri” a unui obiect, în prezenţa sa; este vorba de activarea unei scheme senzoriomotorii, constituită şi întipărită prin prezentări anterioare ale obiectului. Forma superioară de manifestare a memoriei ar fi aceea de „evocare” a unor obiecte sau evenimente care nu sunt percepute în prezent. Evocarea presupune scheme conceptuale sau operatorii, care implică un simbolism (imagini mintale, limbaj) procese de influenţă şi de organizare logică, necesare reconstituirii trecutului. În afară de evenimentul propriu-zis memoria, mai înregistrează concomitent şi coordonatele temporale şi spaţiale în care el s-a produs precum şi valoarea sa în cadrul unei anumite semnificaţii. După Mihai Golu în „Principii de psihologie cibernetică”, memoria este o parte componentă a sistemului psihic integral fiind puternic condiţionată de celelalte subsisteme psihice particulare: atenţia, gândirea, motivaţia, afectivitatea etc. Ea este legată de toate aceste subsisteme psihice, mediind interacţiunea dintre ele. Una din caracteristicile importante ale memoriei umane este caracterul său asociativ. Aceasta înseamnă că datele nu se integrează separat, ci în legătură unele cu altele, prin structurarea de engrame din ce în ce mai complexe. Dacă o astfel de soluţie – memorie asociativă – a putut fi elaborată în cadrul sistemelor biologice, aceasta se datorează tocmai faptului că funcţia de memorie este, în sistemul nervos, intim corelată cu aceea a prelucrării informaţiei; ambele funcţiuni dispun practic de aceleaşi elemente neuronale. O funcţionare îndelungată a acestor elemente, determină modificări structurale mai mult sau mai puţin persistente, modificări care reprezintă suportul fizic al memoriei. După anumiţi cercetători, aceste modificări ar consta în apariţia unei activităţi neuro-electrice secundare într-o reţea neuronală excitată de un flux nervos, activitate care se menţine un anumit timp după suprimarea stimulului care a produs-o. Ipoteza întreţinerii îndelungată a unei activităţi electrice în aceste „circuite reverberante” pare aptă a explica mecanismul memoriei de „scurtă durată” în cadrul căreia traseul mnemonic dispare după ceva timp (minute – ore) dacă nu este întărit. Ea nu poate explica memoria de „lungă durată” care îşi păstrează informaţia chiar după aplicarea unor electroşocuri sau în caz de anestezie profundă, pe bază de barbiturice, cazuri în care întreaga activitate electrică a creierului este profund perturbată. Cele două tipuri de memorie, de scurtă şi de lungă durată, se deosebesc prin persistenţa în timp, capacitate şi suportul fizic al informaţiei. B Z Prima are o durată de ordinul minutelor, o capacitate redusă şi un suport fizic bioelectric; cea de a doua are o durată ce variază de la câteva ore la întreaga viaţă a individului, o capacitate uriaşă (corespunzătoare tuturor neuronilor în funcţiune din creier) şi un suport fizic biochimic. Un aspect necunoscut al funcţionării memoriei este acela al trecerii informaţiilor din memoria pe termen scurt în memoria pe termen lung. Studii recente au scos în evidenţă importanţa somnului paradoxal (faza somnului în care intervin visele) pentru acest transfer. O altă ipoteză asupra memoriei, mai plauzibilă, este aceea a modificării persistente a sinapselor după aplicarea repetată a aceluiaşi stimul. O ipoteză recentă, în general acceptată, este aceea a modificării moleculelor neuronale, mai exact, a proporţiei de constituenţi proteici. Conform acestei ipoteze informaţia furnizată de organele de simţ şi codificată prin impulsurile electrice modulate în frecvenţă soseşte la celula nervoasă, unde determină apariţia unei molecule de ARN, stabilă pentru această frecvenţă, deci specifică. Această moleculă de ARN induce în neuron o proteină specifică, care provoacă o descărcare la nivelul sinapsei, permiţând astfel informaţiei trecerea prin sinapsă spre celula următoare. Fiecare informaţie ar determina, modificări specifice, la nivelul celulei nervoase, modificări care ar deveni stabile prin repetiţie. În sprijinul acestei ipoteze se pot cita experienţele privind transferul de informaţie prin „extrase de creier”, sau acelea ce scot în evidenţă raportul ce pare a exista între activitatea nervoasă şi concentraţia de ARN. Aceste multiple ipoteze, precum şi controversele pe care le-au născut, arată că mecanismul memoriei umane este în atenţia cercetătorilor, dar mai este necesar un efort susţinut pentru a descifra algoritmul acestei structuri cu un înalt grad de autoorganizare. Incontestabil memoria constituie una din proprietăţile esenţiale ale funcţionării unui sistem biologic, care îi permite sa-şi perfecţioneze activitatea, în funcţie de experienţa trecută. În reţeaua de trasee ale memoriei umane, sunt ţesute nenumărate evenimente ale existenţei individului în reperele temporale şi afective care îi sunt proprii. Îmbogăţindu-se şi reorganizându-se cu fiecare nouă trăire, memoria formează fundalul uriaş pe care se proiectează activitatea prezentă, dând individului sentimentul reconfortant al continuităţii existenţei sale. Bibliografie Jean Piaget - „Biologie şi cunoaştere” - Editura Dacia Cluj 1971 Mihai Golu – „Principii de psihologie cibernetică” - Editura ştiinţifică şi enciclopedică Bucuresti 975 Mariana Beliş – „Mecanismele inteligenţei” - Editura Ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti 1978 Constantin Crişan – „Eseu despre personalitate” - Editura Albatros 1972 Blocul Motivaţiei Blocul afectivităţii Blocul percepţiei Blocul gândirii Blocul memoriei 쥁`