Referat Orzul

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Orzul si de asemenea puteti face Download Referat Orzul

Citeste fragmente din Referat Orzul

ORZUL Importanţă. Biologie. Ecologie Importanţă Boabele de orz sunt utilizate în alimentaţia omului, furajarea animalelor si în industria berii. În regiunile înalte din Asia şi Nordul Africii, orzul este principala cereală panificabilă. Pentru îmbunătăţirea calităţii pâinii făina de orz se foloseşte în amestec cu cea de grâu. Din boabele de orz, prin prelucrare, se obţin diverse specialităţi înlocuitori de cafea, făină si siropuri de malţ, utilizate în industria dulciurilor si medicamentelor (DRĂGHICI si colab., 1975). În hrana animalelor, boabele de orz constituie un furaj concentrat valoros, datorită conţinutului ridicat în hidraţi de carbon si proteine. Valoarea furajeră a boabelor de orz este comparabilă cu cea a boabelor de porumb, chiar superioară acestora, datorită conţinutului mai mare în proteine. Paiele de orz au o valoare nutritivă superioară celor de grâu, ovăz si secară, putând fi utilizate ca furaj fibros în hrana animalelor. Orzul se poate cultiva si pentru furaj verde singur sau în amestec cu o leguminoasă (borceag). Borhotul de bere ce rezultă în procesul de obţinere a berii, este un furaj lactogen valoros, utilizat în hrana vacilor pentru lapte. În industria berii, orzoaica, datorită conţinutului mai redus în proteine, constituie materia primă de bază, asigurând limpezirea mai bună si creşterea extractului berii. Boabele de orz se folosesc ca materie primă şi în industria alcoolului, dextrinei, glucozei, etc. Compoziţia chimică. Compoziţia chimică a boabelor de orz este influenţată de factorul genetic şi de condiţiile de mediu, înregistrându-se varietăţi importante ale conţinutului de proteină şi amidon ( tabelul 1.3.1.). Tabelul 1.3.1. Conţinutul boabelor în substanţe proteice şi amidon la orzul de toamnă şi orzoaica de primăvară (DRĂGHICI şi colab., 1975). Specificare Proteină% S.U. Amidon% S.U. minim mediu maxim minim mediu maxim Orz de toamnă 10,86 13,29 14,08 54,94 56,33 59,79 Orzoaică de primăvară 9,48 11,61 13,08 57,23 59,60 62,28 Orzul are un conţinut mai mare în proteină şi mai redus în amidon, decât orzoaica. Conţinutul în proteină este favorizat de climatul cald şi uscat, care scurtează perioada umplerii boabelor, determinând o cantitate mai mică de amidon acumulată. De asemenea, îngrăşămintele cu azot şi fertilitatea ridicată a solului măresc procentul de proteină, din boabe. Orzoaica, utilizată în industria berii, trebuie să aibă un conţinut în proteină de 10 - 12 %, care se poate obţine în condiţiile climatului umed şi răcoros, ce favorizează acumularea amidonului, în detrimentul proteinei. Boabele de orzoaică pentru bere trebuie să fie mari (MMB 40 -48 g) uniforme, cu o energie germinativă ridicată favorizând obţinerea unui malţ de bună calitate. Compoziţia chimică este prezentată în tabelul 1.3.2. Tabelul 1.3.2. Compoziţia chimică a boabelor de orz (DRĂGHICI şi colab., 1975) Specificare Valorile medii (%) Apă 13,92 Proteină brută 10,53 Grăsime brută 2,08 Extractive neazotate - din care amidon: 66,18 55,16 Celuloză 4,85 Cenuşă 2,78 Proteina orzului este săracă în argimină şi triptofan, iar glicocolul, lizina şi metionina lipsesc. Gluteina este foarte săracă sau lipsită de gluten, ceea ce explică însuşirile panificabile slabe ale făinii de orz (BÎLTEANU şi colab., 1983). Conţinutul ridicat în celuloză, datorat paleelor care îmbracă boabele, face orzul mai puţin recomandat în hrana păsărilor. Boabele de orz nu conţin vitaminele A şi D. Răspândirea Dinamica suprafeţelor şi producţiilor la nivel mondial este prezentată în tabelele 1.3.3. şi 1.3.4. Cele mai mari producţii medii (kg/ha), s-au obţinut în: Irlanda (6000), Belgia şi Luxemburg (5653), Arabia Saudită (5556), Franţa (5439), Austria (5413), Olanda (5200), Germania (5063). Tabelul 1.3.3. Evoluţia suprafeţelor (mii ha) cultivate cu orz pe glob Total pe mari areale 1979/1981 1992 1993 1994 Total în lume 81244 72474 74282 73512 Africa 4841 5492 5282 5472 America de Nord şi Centrală 8126 7029 7158 6937 America de Sud 655 698 654 607 Asia 11157 12321 12271 12217 Europa 20434 16770 15266 14846 Oceania 2610 3014 3712 2543 Tabelul 1.3.4. Ţări cultivatoare cu orz (1994) Ţara Suprafaţa (mii ha) Producţia medie (kg/ha) Rusia 16383 1653 Kazastan 6044 1073 Ucraina 5092 2849 Canada 4092 2857 Suedia 3602 2109 Turcia 3400 2059 SUA 2698 3026 Germania 2160 5063 Dinamica suprafeţelor şi producţiilor la orz şi orzoaică la noi în ţară este prezentă în tabelul 1.3.5. (Anuarul statistic al României, 1996). Datorită importanţei orzului pentru creşterea animalelor şi industria berii, precum şi avantajelor culturii (părăseşte terenul devreme, tehnologie complet mecanizată, producţii ridicate) se estimează că el va rămâne o plantă de bază pentru ţara noastră, cu o pondere importantă în structura culturilor. Tabelul 1.3.5. Dinamica suprafeţelor şi producţiilor de orz din România Anul Suprafaţa (mii ha) Producţia 1938 692,4 7,24 501,6 1950 534,3 6,08 324,9 1960 265,7 15,24 405,0 1970 288,5 17,80 513,5 1980 809,5 29,02 2348,7 1990 749,0 31,77 2679,6 1995 391,7 34,70 1395,2 Sistematică. Origine. Soiuri. Sistematică Formele cultivate de orz aparţin unei singure specii, Hordeum sativum Jenssen (sin. cu H. vulgare L.) cu patru convarietăţi, din care doar două sunt importante pentru cultură: - convarietatea hexastichum Alef orzul pe şase rânduri cunoscut sub denumirea de "orz (fig. 1.3.1.) la care toate cele trei spiculeţe, de la călcâiul de rahis, sunt fertile, astfel încât, la fiecare călcâi de rahis se găsesc trei boabe. Spicele au boabele dispuse frecvent pe şase rânduri. În cazul varietăţiilor cu spice laxe, spiculeţele laterale de pe cele două părţi ale rahisului se suprapun rezultând "orzul pe 4 rânduri . - convarietatea distichum Alef orzul pe două rânduri, cunoscut sub denumirea de "orzoaică (fig 1.3.2.), la care numai spiculeţul central este fertil, astfel încât, la fiecare călcâi de rahis se formează doar un bob. Spiculeţele laterale sunt sterile şi au un grad diferit de dezvoltare al elementelor florale. Spicele au în acest caz, doar două rânduri de boabe (pe fiecare parte a rahisului câte unul). Fig. 1.3.1. Spiculeţe de orz, convar. hexastichum: a - spiculeţ central; b - spiculeţ lateral; c - arista; d - glume; e - dintele glumei aristiform Fig. 1.3.2. Spic (A) şi spiculeţe (B, C) de orz, convar. distichum: 1 - spiculeţ central fertil; 2 - spiculeţe laterale sterile. Boabele de orz se deosebesc de cele de orzoaică după simetria lor si după aspectul setei (penei) bazale. La orzoaică, boabele, datorită creşterii şi dezvoltării lor libere şi nestânjenite de spiculeţele sterile laterale, sunt simetrice, au canelura dreaptă, iar mărimea lor este uniformă. La orz, numai boabele din mijlocul tripletei sunt simetrice şi au canelura dreaptă. Boabele laterale sunt asimetrice, la bază canelura este uşor torsionată, datorită stânjenirii creşterii lor de către bobul central. Astfel, la orz, raportul între boabele simetrice si cele asimetrice este de 1:2. Seta (pana) bazală aflată la baza bobului în canelură, la orzoaică, are perişorii mai lungi decât la orz (fig. 1.3.3., după GH. BÎLTEANU, 1989). Cele două convarietăţi cuprind mai multe varietăţi care se deosebesc între ele după îmbrăcarea bobului în palei, compactitatea spicului, felul aristelor, culoarea spicului, lăţimea glumelor. Soiurile de orz cultivate la noi aparţin varietăţilor palidum (spic lax) si parallelum (spic compact) iar cele de orzoaică varietăţiilor nutans (spic lax) si erectum (spic compact). Toate cele patru varietăţi menţionate mai sus sunt cu bob îmbrăcat, de culoare galbenă, cu ariste dinţate (aspre). Originea Specia de origine a orzului este considerată H. agriocrithon Aberg, iar a orzoaicei H. spontaneum C. Koch. Centrele de origine după Vavilov (1928) sunt: - Centrul est - asiatic, (după Tibet până în Japonia) unde s-a format orzul cu 6 rânduri din H. agriocrithon; - Centrul vest - asiatic (Orientul Apropiat) unde s-a format orzoaica din forma sălbatică H. spontaneum; - Centrul african (etiopian) unde se întâlnesc forme cu 6 şi 2 rânduri ca şi forme intermediare, de culori diferite a speciilor (L. MUNTEANU şi colab., 1995). Soiurile de orz şi orzoaică cultivate în ţara noastră prezentate în tabelele 1.3.6. şi 1.3.7. (Lista oficială a soiurilor din România pentru anul 1997) aparţin formelor de toamnă si de primăvară. Tabelel 1.3.6. Soiurile de orz zonate în România ora T F 1996 Tabelul 1.3.7. Soiurile de orzoaică zonate în România emois P F 1995 Turdeana P R 1988 Victoria T R 1977 Particularităţi biologice Germinaţia la orz este bipolară. Datorită acestui fapt orzul are o putere de străbatere mai redusă decât grâul sau secara. Orzul formează 5 - 8 rădăcini embrionare. Sistemul radicular este mai slab dezvoltat decât al celorlalte cereale păioase şi reprezintă 8,7 % din masa totală a plantei. În majoritate rădăcinile se află în stratul de sol 0 - 25 cm, dar rădăcinile pot pătrunde în sol şi până la 100 cm. Sistemul radicular are o mai slabă putere de solubilizare şi absorbţie a substanţelor nutritive din sol. Orzul are o capacitate de înfrăţire mai bună decât grâul, secara sau ovăzul. Înfrăţirea durează 2 - 3 săptămâni şi se desfăşoară optim la temperaturi de 8 - 12(C. Înfrăţirea este influenţată de epoca, adâncimea şi densitatea de semănat, de asigurarea cu substanţe nutritive şi apă. Pentru a avea o cât mai mare uniformitate a boabelor, la orzoaică nu este de dorit un coeficient ridicat de înfrăţire, care determină neuniformitatea fraţilor. Alungirea paiului şi fructificarea, la formele de toamnă, au loc după parcurgerea stadiului de vernalizare (35 - 45 zile la 1 - 3(C). Formele de primăvară necesită 10 - 15 zile cu temperaturi de 3 - 5(C. Paiul este format din 5 - 7 internoduri şi are talia de 50 - 100 cm. Frunzele sunt dispuse altern având limbul lanceolat cu vârful obtuz, de culoare verde albăstruie. Ligula este mică şi rotunjită, iar urechiuşele sunt mari glabre şi se suprapun. Orzul este o plantă autogamă, cazurile de alogamie fiind reduse. Fecundarea are loc când spicul se găseşte în teaca ultimei frunze (burduf). Inflorescenţa la orz este un spic, având la fiecare călcâi al rahisului trei spiculeţe uniflore. Fructul este o cariopsă , îmbrăcată în palee, (exceptând formele golaşe). Paleele au numeroase nervuri longitudinale, mai proeminente la orz decât la orzoaică. După particularităţile privind parcurgerea stadiilor de vegetaţie se întâlnesc trei forme de orz: Orzul de toamnă - necesită parcurgerea stadiului de iarovizare pentru a trece în etapa generativă. Perioada de vegetaţie este de 235 - 270 zile, din care 100 -120 zile reprezintă perioada activă de vegetaţie. Orzoaica de toamnă are perioada de vegetaţie cu cca cinci zile mai lungă decât orzul de toamnă. Orzul de primăvară - nu necesită parcurgerea stadiului de iarovizare pentru a fructifica. Se poate semăna şi toamna dar rezistenţa lui la ger este slabă, încât, în condiţiile ţării noastre se înregistrează pierderi foarte mari de plante prin îngheţ. Perioada de vegetaţie pentru orzul de primăvară este de 90 - 120 zile. La noi în ţară sunt zonate soiuri de orzoaică de primăvară. Orzul ,,umblător - fructifică normal, atât când este semănat toamna, cât şi primăvara. Semănat toamna, realizează producţii la nivelul orzului tipic de toamnă, iar semănat în primăvară, producţii practic egale cu orzul de primăvară. Orzul umblător, semănat toamna asigură producţii superioare orzului de primăvară. Cerinţele faţă de climă şi sol Orzul are cea mai mare arie de răspândire datorită formelor variate aflate în cultură, a căror perioadă de vegetaţie este cuprinsă între 270 zile (forme de toamnă) şi 60 zile la unele forme de primăvară, cultivate la limita nordică de extindere a culturii (70( latitudine nordică în Federaţia Rusă). În sud orzul se cultivă până în zonele călduroase din Africa (Maroc, Tunisia, Algeria). Orzul se cultivă la latitudinea de 5000 m în Pundjab (India), 2700 m (Caucaz) şi 1900 m în Alpi. Suportă mai bine temperaturile ridicate decât celelalte cereale păioase, dar este mai sensibil la temperaturile scăzute din timpul iernii. Temperatura minimă de germinaţie este de 1 - 2(C. După călire plantele suportă temperaturi de până la -13, -15(C la nivelul nodului de înfrăţire. Orzul de primăvară are o rezistenţă mult mai scăzută fiind distrus de temperaturi mai scăzute de -4 - 5(C. Deşi este rezistent la secetă şi căldură pentru a ajunge la maturitate nu are nevoie de temperaturi prea ridicate. Suma gradelor de temperatură pentru orzul de toamnă este de 1700 - 2100(C, de 1300 - 1800(C pentru orzoaica de toamnă şi de 1150 - 1700(C pentru formele de primăvară. Orzul are cerinţe mai reduse pentru apă, comparativ cu grâul, ovăzul sau secara, având coeficientul de transpiraţie de 300 - 400. Perioada critică pentru apă se înregistrează în fazele de alungire a paiului şi înspicare. Datorită perioadei mai scurte de vegetaţie, orzul "evadează din secetă , scăpând de şiştăvire. Dacă seceta se instalează de timpuriu, orzul, datorită sistemului radicular mai slab dezvoltat, resimte mai puternic lipsa de apă suferind importante dereglări fiziologice, privind diferenţierea şi formarea organelor generative, care duc la scăderi importante de recoltă (MILICĂ şi colab., 1970). Orzoaica de bună calitate pentru industria berii se obţine în zonele mai umede, unde acumularea proteinei în boabe este mai scăzută. Orzul este o cultură pretenţioasă faţă de sol. Orzoaica are cerinţe mai moderate. Pentru orz cele mai indicate soluri sunt cele cu reacţie neutră, cu fertilitate ridicată, având substanţe nutritive uşor solubile, datorită sistemului radicular slab dezvoltat cu capacitate scăzută de solubilizare şi absorbţie a sărurilor. Pentru orz cele mai potrivite soluri sunt; cernoziomurile, solurile brun-roşcate, aluviunile solificate. Nu sunt indicate solurile uşoare sau grele. Orzoaica se poate cultiva pe soluri cu pH -ul de 5 - 7,5. În zonele de cultură ale orzoaicei aceasta dă bune rezultate pe solurile brune, brune podzolite, cu textură lutoasă şi luto-argiloasă. Zonele ecologice Stabilirea zonelor de favorabilitate s-a făcut în funcţie de forma de cultură: orz şi orzoaică de toamnă (figura 1.3.4.) şi respectiv orzoaică de primăvară (figura 1.3.5.), (după DRĂGHICI şi colab., 1975). Pentru orzul şi orzoaica de toamnă Zona foarte favorabilă cuprinde Câmpia de Vest, sudul Olteniei şi Munteniei, Estul Bărăganului, S - E Dobrogei şi partea din N - E a Moldovei între Siret şi Prut. În sudul ţării factorul limitativ îl constituie precipitaţiile insuficiente din toamnă care determină condiţii nefavorabile răsăririi. Zona favorabilă cuprinde regiunile învecinate zonei foarte favorabile la care se adaugă Câmpia Transilvaniei. În această zonă condiţiile climatice corespund cerinţelor orzului de toamnă. O atenţie mare se va acorda solurilor pe care se va amplasa cultura. Pe solurile mai puţin favorabile (podzolice, argilo-iluviale) se va amplasa de preferinţă orzoaica. Zona puţin favorabilă cuprinde nisipurile din Oltenia şi N - V ţării, terenurile sărăturate, puternic acide, puternic erodate (Moldova, Nordul Dobrogei), regiunile cu temperaturi foarte scăzute în timpul iernii: S - E Transilvaniei şi nordul Moldovei. Pentru orzoaica de primăvară Zona foarte favorabilă se întinde pe suprafeţe mai restrânse şi anume: în Ţara Bârsei, în bazinele Oltului, Someşului şi Mureşului, în Câmpia Timişului şi Podişul Sucevei, unde climatul este umed şi răcoros. Zona favorabilă cuprinde văile Crişurilor, Valea Siretului, întinse regiuni colinare din Banat şi Transilvania. Zona puţin favorabilă cuprinde regiunile cu climat continental din Moldova şi Muntenia, precum şi S-E -ul Olteniei şi N-E -ul Munteniei în zonele cu soluri improprii (uşoare, grele, impermeabile). Tehnologia de cultivare a orzului şi orzoaicei Rotaţia Orzul şi orzoaica de toamnă sunt pretenţioase faţă de planta premergătoare, care trebuie să părăsească terenul devreme, permiţând semănatul în condiţii optime. Pentru orzul de toamnă plante foarte bune premergătoare sunt: mazărea, fasolea, borceagul, rapiţa de toamnă, inul pentru ulei şi fibră. Bune premergătoare sunt: floarea - soarelui, trifoiul, cartofii timpurii, soia - soiuri timpurii. Mijlocii sunt: porumbul - hibrizii timpurii, cartoful - soiuri semitimpurii, ovăzul, grâul de toamnă, sfecla pentru zahăr recoltată până la 10 septembrie. Necorespunzătoare sunt: orzul, porumbul - hibrizii tardivi, soia - soiuri târzii, sfecla recoltată târziu (după GH. SIPOŞ citat de BÎLTEANU, 1979). › Þ › Þ › Þ › Þ › Þ › Þ › Þ kd% kd† Ø 딆 딆 ca premergătoare leguminoasele, după care conţinutul în proteine al boabelor de orzoaică este mai ridicat. Pentru orzoaica de primăvară, bune premergătoare sunt: sfecla, cartofii, porumbul, inul pentru fuior sau rapiţa. Orzul şi orzoaica de toamnă, eliberând terenul devreme, sunt la rândul lor, foarte bune premergătoare pentru majoritatea culturilor. În zonele de câmpie şi în special în perimetre irigate, după orz se poate semăna o cultură succesivă pentru boabe (porumb, fasole) sau furaj (sorg, porumb, rapiţă). În culturile de orz se practică cu bune rezultate, semănatul trifoiului în "cultură ascunsă . Fertilizarea Pentru 100 Kg boabe şi producţia secundară aferentă orzul consumă 2,4 - 2,9 Kg N; 1,1 - 1,3 Kg P2O5 şi 2,1 - 2,8 Kg K2O. Datorită perioadei scurte de vegetaţie, ritmului intens de absorbţie a elementelor nutritive din primele faze de vegetaţie, având în vedere şi sistemul radicular mai slab dezvoltat, orzul trebuie să aibe la dispoziţie suficiente substanţe nutritive, uşor solubile, pentru a putea realiza producţii ridicate. Faţă de grâu şi secară, până la intrarea în iarnă, orzul consumă o cantitate dublă de NPK. În primăvară, ritmul de absorbţie este, de asemenea, foarte intens, astfel, în lunile aprilie - mai (formarea paiului), orzul absoarbe cca. 83 % din azot, 84 % din fosfor şi 87 % din potasiu. Stabilirea dozelor de îngrăşăminte se face ca şi la grâu, ţinând cont de nivelul producţiei dorite şi de destinaţia ei (furaj sau malţ), de fertilitatea solului, de soiul cultivat. Stabilirea dozelor de azot se va face cu mare atenţie, evitându-se căderea plantelor, care la orz determină pierderi foarte mari de recoltă. În tabelul 1.3.8. şi 1.3.9. sunt prezentate dozele orientative de azot şi fosfor la orzul şi orzoaica de toamnă. Azotul se aplică fracţionat 1/4 - 1/3 din doză toamna iar restul pe teren îngheţat spre sfârşitul iernii. Când se constată că plantele nu dispun de suficient azot, la orzul pentru furaj, se poate aplica suplimentar uree odată cu erbicidarea. Pe solurile uşoare (nisipoase) şi după leguminoase precum şi atunci când dozele stabilite sunt mici (sub 60 kg/ha) nu se recomandă administrarea îngrăşămintelor cu azot în toamnă, întreaga doză aplicându-se la sfârşitul iernii pe teren îngheţat. Îngrăşămintele cu fosfor se vor administra sub arătura de bază. Îngrăşămintele cu potasiu se vor aplica obligatoriu la orzoaică, determinând creşterea conţinutului în amidon al boabelor. Dozele recomandate sunt de 40 - 60 kg/ha pe solurile bine aprovizionate cu potasiu, 60 - 90 kg/ha pe solurile mijlocii şi 90 - 120 kg/ha pe solurile slab aprovizionate. Tabelul 1.3.8. Date orientative privind stabilirea cantităţii de îngrăşăminte cu azot (N, kg/ha) la orzul şi orzoaica de toamnă (DRĂGHICI şi colab., 1975) Cultura şi rezistenţa Aprovizionarea probabilă a plantelor cu azot în funcţie de planta premergătoare, fertilizarea din anii precedenţi şi fertilitatea naturală a solului la cădere a soiului Foarte bună (după leguminoase anuale şi perene sau cartofi bine fertilizaţi cu azot şi gunoi de grajd) Bună (după cartofi fertilizaţi numai organic, după sfeclă de zahăr şi in) Mijlocie (după prăşitoare, porumb, floarea-soarelui mediu fertilizată; după cereale păioase în primul an) Slabă (după premergă toare târzii, insuficient fertilizate) Orz de toamnă, soiuri cu rezistenţă bună la cădere 20 - 30 40 - 60 70 - 90 100 - 200 Orz de taomnă, soiuri cu rezistenţă mijlocie la cădere 10 - 20 30 - 40 50 - 70 80 - 100 Orzoaică de toamnă, soiuri cu rezistenţă mijlocie la cădere 10 - 20 30 - 40 50 - 60 70 - 80 Notă: În limitele menţionate, dozele mai mari se aplică pe solurile uşoare, nisipoase, în anii cu toamne şi ierni bogate în precipitaţii, iar dozele mai mici pe soluri mai grele, fertile şi în ani mai săraci în precipitaţii. Tabelul 1.3.9. Recomandări orientative pentru stabilirea cantităţilor de îngrăşăminte cu fosfor (P2O5 Kg/ha) la orzul şi orzoaica de toamnă (DRĂGHICI şi colab., 1975) Producţia de boabe Aprovizionarea solului cu fosfor mobil (q/ha) Bună (6-8 mg P2O5/100 g sol) Sole fertilizate în anii precedenţi cu gunoi de grajd şi cu fosfor Mijlocie (4-6 mg P2O5/100 g sol) Sole fertilizate în anii precedenţi cu fosfor Slabă (sub 4 mg P2O5/100 g sol) Sole fertilizate în anii precedenţi cu gunoi de grajd şi fosfor Sub 30 10-20 30-40 50-60 30 - 50 30-40 50-60 70-80 Peste 50 50-60 70-80 90-110 Notă: În cadrul limitelor indicate în tabel, dozele mai mari sunt recomandate pentru orzoaica de toamnă, iar cele mai mici pentru orzul de toamnă. La orz, îngrăşămintele cu potasiu, se vor aplica doar pe solurile mai slab aprovizionate,, în doze de 60 - 100 kg/ha. Pentru orzoaica de primăvară dozele de NPK recomandate, după MUNTEANU şi colab., 1995 sunt prezentate în tabelul 1.3.10. Tabelul 1.3.10. Dozele orientative de substanţe nutritive recomandate la orzoaica de primăvară (în substanţă activă, kg/ha) Specificare N P2O5 K2O După culturi nefertilizate organic şi pe terenuri mai slab aprovizionate cu elemente nutritive 65 - 75 70 - 80 40 - 50 Pe terenuri bine aprovizionate în elemente nutritive 30 - 40 30 - 40 20 - 30 Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplică sub arătură iar cele cu azot la pregătirea patului germinativ, primăvara. La orzoaica de primăvară nu se administrează azot în vegetaţie. Atuci când îngrăşămintele de care dispunem, sunt de tip complex NPK, pentru orzul şi orzoaica de toamnă ele se vor administra la pregătirea patului germinativ şi nu sub arătura de bază, la fel pentru orzoaica de primăvară, se vor aplica în primăvară, tot la pregătirea patului germinativ. Lucrările solului Pentru orzul şi orzoaica de toamnă, lucrările solului sunt similare cu cele de la grâul de toamnă, avându-se însă în vedere, pretenţiile mai ridicate ale orzului în ceea ce priveşte calitatea patului germinativ, datorită puterii de străbatere mai reduse, ca urmare a încolţirii bipolare a boabelor. Pentru orzoaica de primăvară, arătura de bază va fi prelucrată din toamnă prin, cel puţin, o lucrare cu grapa cu discuri, astfel încât în primăvară pregătirea patului germinativ să se poată face prin una, maxim două lucrări cu combinatorul. Sămânţa şi semănatul Sămânţa trebuie să aibe puritatea peste 97 %, germinaţia peste 90 % şi MMB ridicată. Tratamentele împotriva bolilor şi dăunătorilor sunt prezentate în tabelul 1.3.11. Tabelul 1.3.11. Tratamente efectuate la sămânţă împotriva bolilor şi dăunătorilor Nr. crt Agentul patogen şi dăunătorul combătut Produsul U.M. Doza 1 2 3 4 5 1. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) VITAVAX 75 WP P.U. 75% carboxină kg/t 2,0 2. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) RAXIL 2 W 2,1% tebuconazol kg/t 1,5 3. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) SUMI -8 2 WP 2,0% diniconazol kg/t 2,0 4. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) SYSTHANE 40 WP P.U. 40% miclobutanil kg/t 0,3 5. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) BAYTAN UNIVERSAL 19,5 WP P.T.S. 15% triadimenol + 2%fuberidazol + 2,5% imazalil kg/t 2,0 6. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) BENIT UNIVERSAL 4,75 DS P.T.S. 1,25% propiconazol + 2,5% tiabenazol kg/t 2,0 1 2 3 4 5 7. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) BENIT UNIVERSAL 4,75 DS P.T.S. 2,5% propiconazol + 5,0% tiabenazol kg/t 1,0 8. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) BENIT UNIVERSAL 4,75 DS P.T.S. 10% fenpiclonil + 45% carboxină kg/t 2,0 9. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) CAROBEN T P.T.S. 10% carboxină + 37,5% tiuram kg/t 2,5 10. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) Gândacul ghebos (Zabrus tenebroides) GAMMAVIT 85 PSU 25% carboxină + 25% TMTD + 35 kg/t 3,0 11. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) MICLOBOR 70 PTS P.T.S. 10% myclobutanil kg/t 2,0 12. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) MAXIM STAR 035 FS C.S. 25 g/l fludioxil + 10 g/l epoxiconazol l/t 1,5 13. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) MAXIM STAR 3,5 DS P.T.S. 25 g/l fludioxinil kg/t 1,5 1 2 3 4 5 14. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) PRELUDE SP P.T.S. 10,8% procloraz + 40% carbedazim kg/t 2,0 15. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) SUMI 8 GOLD 15g/l diniconazol + 15 g/l imazalil l/t 2,0 16. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) VINICIT P P.T.S. 25 g/kg flutriafol 25 g/kg tiabendazol kg/t 1,5 17. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) VITAVAX 200 P.U.S. 37,5% carboxină 37,5% TMTD kg/t 2,0 18. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) VITAVAX 200 FF P.U.S. 37,5% carboxină + 37,5% TMTD kg/t 3,0 19. Tăciunele zburător al orzului (Ustilago nuda) Sfâşierea frunzelor de orz (Pyrenophora graminea) VITAVAX 201 P.T.S. 37,5% carboxină + 37,5% TMTD + 1,0% imazail kg/t 2,0 Epoca de semănat Pentru o bună înrădăcinare, înfrăţire şi călire orzul are nevoie, până la intrarea în iarnă de 40 - 50 zile mai calde. Comparativ cu grâul, el îşi reduce mai devreme procesele fiziologice la intrarea în iarnă, având cerinţe mai ridicate faţă de temperatură. Orzul se va semăna cu 5 - 10 zile înaintea grâului. La nivelul întregii ţări epoca de semănat optimă se întinde între 15 septembrie -10 octombrie. Se va semăna mai devreme (15 sept. - 1 oct.) în zonele mai reci (în partea nordică a ţării şi în zonele colinare) şi mai târziu (1 oct. - 10 oct.) în zonele mai calde (sudul ţării, Câmpia Vestică). Întârzierea semănatului, are efecte negative mai puternice decât în cazul grâului, plantele intrând neînfrăţite şi necălite în iarnă, sunt sensibile la ger, astfel încât, se vor înregistra pierderi de plante prin îngheţ. Semănatul prea timpuriu al orzului, este la fel de dăunător, determinând o dezvoltare prea puternică a masei foliere însoţită de scăderea rezistenţei la ger. La semănatul prea timpuriu se înregistrează virozarea plantelor,datorită afidelor încă active, de asemenea este favorizat atacul de făinare şi fuzarioză. Orzoaica de primăvară se seamănă în prima urgenţă, imediat ce se poate lucra în câmp. Întârzierea semănatului duce la scăderea producţiei şi la creşterea conţinutului în proteină al boabelor, scăzând calitatea lor. Densitatea de semănat pentru orzul de toamnă este de 400 - 500 b.g./m2. La orzoaica de toamnă densitatea va fi mai mare cu 10 % (450 - 550 b.g./m2) determinându-se o reducere a gradului de înfrăţire şi o uniformitate mai mare a spicelor. La orzoaica de primăvară se vor semăna 450 - 500 b.g./m2. Pentru realizarea acestor densităţi în funcţie de indicii de calitate ai seminţei (P, G, MMB) se va folosi între 160 - 220 kg sămânţă/ha. Distanţa între rânduri este de 12,5 cm. Adâncimea de semănat este de 3 - 5 cm la formele de toamnă şi de 2- 4 cm la cele de primăvară. Adâncimea de semănat nu poate fi mărită, întrucât se va obţine o densitate redusă de plante, ca urmare a pierderilor înregistrate în cursul răsăririi. Lucrări de îngrijire La orzul şi orzoaica de toamnă sunt necesare aceleaşi lucrări de îngrijire prezentate la grâu. Orzul fiind mai sensibil la băltire se vor efectua din timp rigole de scurgere a apei pentru a preveni băltirea. În primăvară, în funcţie de starea culturii, se va efectua tăvălugirea culturilor descălţate, fertilizarea suplimentară, combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor. Combaterea buruienilor se face cu aceleaşi erbicide utilizate la cultura grâului, dozele diminuându-se cu 10 %. Principalele boli şi combaterea lor sunt prezentate în tabelul 1.3.12. Tabelul 1.3.12. Combaterea bolilor la orz prin tratamente în vegetaţie Nr crt Agenţii patogeni combătuţi Produsul comercial şi substanţa activă UM Doza Fenofaza în care se aplică Timp de pauză 1 2 3 4 5 6 7 1. făinarea (Erysipha graminis) MICROTHIOL P.U. 80 % sulf micronizat kg/ha 8,0 la P.E.D. 21 2. făinarea (Erysipha graminis) MICROTHIOL SPECIAL P.U. 80 % sulf kg/ha 8,0 la P.E.D. 21 3. făinarea (Erysipha graminis) SULF MUIABIL P.U. 80 % sulf kg/ha 8,0 la P.E.D. 21 4. făinarea (Erysipha graminis) BAVISTIN FL S.C. 500 g/l carbendazim kg/ha 0,1 la P.E.D. 21 1 2 3 4 5 6 7 5. făinarea (Erysipha graminis) BENLATE 50 WP P.U. 50 % benomil kg/ha 0,6 la P.E.D. 21 6. făinarea (Erysipha graminis) TOPSIN 70 PU P.U. 70 % tiofan metil kg/ha 1,0 la P.E.D. 18 7. făinarea (Erysipha graminis) TOPSIN M ULW S.V.U.R. 40 % tiofanat metil l/ha 2,0 la P.E.D. 21 8. făinarea (Erysipha graminis) BRAVO 75 WP P.U. 75 % clortalonil kg/ha 2,0 la P.E.D. 21 9. făinarea (Erysipha graminis) CALIXIN C.E. 750 g/l fenpropimorf l/ha 0,5 la P.E.D. 35 10 făinarea (Erysipha graminis) arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis) pătarea şi sfâşierea frunzelor (Helminthosporium sp.) ALTO 320 SC S.C. 320 g/l cipriconazol l/ha 0,2 la P.E.D. 11. făinarea (Erysipha graminis) arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis) pătarea reticulară a frunzelor (Pyrenophora teres) BUMPER 250 EC E.C. 250 g/l propiconazol l/ha 0,5 la P.E.D. 1 2 3 4 5 6 7 12. făinarea (Erysipha graminis) arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis) pătarea reticulară a frunzelor (Pyrenophora teres) GRANIT 20 SC S.C. 200 g/l bromuconazol l/ha 1,0 la P.E.D. 13. făinarea (Erysipha graminis) rugina (Puccinia sp.) MIRAGE 45 EC E.C. 45 % procloraz l/ha 1,0 la P.E.D. 14. făinarea (Erysipha graminis) arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis) pătarea reticulatră şi sfâşierea frunzelor (Pyrenophora sp.) SPORTAK 45 EC E.C. 450 g/l procloraz l/ha 1,0 la P.E.D. 15. făinarea (Erysipha graminis) arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis) pătarea reticulată şi sfâşierea frunzelor (Pyrenophora sp.) TILT GEL 50 % priconazol l/ha 0,25 la P.E.D. 28 16. făinarea (Erysipha graminis) arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis) TILT PREMIUM 37,5 WP P.U. 37,5 % propiconazol kg/ha 0,33 la P.E.D. 28 1 2 3 4 5 6 7 17. făinarea (Erysipha graminis) arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis) sfâşierea frunzelor (Helminthosporium gramineum) ALERT 125 g/l flusilazol + 250 g/l carbendazim l/ha 0,8 la P.E.D. 18. făinarea (Erysipha graminis) arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis) sfâşierea frunzelor (Helminthosporium sp.) ALTO COMBI 120 g/l carbendazim l/ha 0,5 la P.E.D. 19. făinarea (Erysipha graminis) arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis) pătarea reticulată a frunzelor (Pyrenophora teres) BUMPER P 490 EC E.C. 400 g/l procloraz 90 g/l propiconazol l/ha 1,0 la P.E.D. 20. făinarea (Erysipha graminis) arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis) pătarea reticulată a frunzelor (Pyrenophora teres) REX 187 g/l epoxinazol + 310 g/l tiofanat metil l/ha 0,3 la P.E.D. 1 2 3 4 5 6 7 21. făinarea (Erysipha graminis) arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis) pătarea reticulată a frunzelor (Pyrenophora teres) RIDER 400 EC E.C. 125 g/l propiconazol + 275 g/l fenpropidin l/ha 1,0 la P.E.D. 22. făinarea (Erysipha graminis) arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis) pătarea reticulată a frunzelor (Pyrenophora teres) TANGO 375 g/l tridemorf 125 g/l epoxinazol l/ha 0,6 la P.E.D. Irigarea Irigarea orzului este necesară în special în sudul ţării în anii cu deficit de precipitaţii. Cel mai frecvent este necesară udarea de răsărire (300 - 400 m3/ha). În primăvară doar în anii extremi se pune problema irigării orzului. În această situaţie se vor aplica 1 - 2 udări cu norme de 300 - 500 m3/ha. Recoltarea Recoltarea orzului pentru furaj începe când boabele au sub 17 % umiditate. Orzoaica pentru bere ca şi loturile semincere se vor recolta la o umiditate a boabelor mai mică de 15 %. În situaţii deosebite se poate recolta până la umiditatea de 16 % dar imediat recolta va fi uscată aducându-se la umiditatea de păstrare (14 %). Întârzierea recoltatului la orz, duce la pierderi foarte mari de recoltă, datorate ruperii spicelor. Producţiile ce se obţin la orzul de toamnă, ca urmare a aplicării unei tehnologii corecte, sunt cuprinse între 5000 - 8000 kg/ha. La orzoaica de toamnă şi de primăvară producţiile realizate sunt de 4000 - 6000 kg/ha. 쥁`