Referat De La Conceptie La Nastere

Mai jos puteti citi fragmente din Referat De La Conceptie La Nastere si de asemenea puteti face Download Referat De la conceptie la nastere

Citeste fragmente din Referat De La Conceptie La Nastere

DE LA CONCEPTIE LA NASTERE CONCEPTIA Conceptia are loc atunci cand doua celule fuzioneaza pentru a incepe o noua viata. La oameni, cade altfel la toate mamiferele, una din cele doua celule provine de la un mascul adult, iar cealalta de la o femela adulta. Celula masculina se numeste spermatozoid, iar cea feminina ovul. Inceputul unei noi vieti se produce in momentul conceptiei – clipa care spermatozoidul masculin si ovulul (oul) feminin fuzioneaza, pentru a deveni un singur tot. Aceasta impreunare a celulelor sexuale se produce in corpul femelei, ca urmare a unui act sexual petrecut intre cei doi parteneri. Dupa cuncepties, noua fiinta continua sa se dezvolte in corpul mamei, pana in clipa in care poate avea loc nasterea. Pentru a se produce conceptia, atat spermatozoidul cat si ovulul trebuie sa se afle intr-un anumit stadiu de dezvoltare – un proces complicat care se petrece in gonade, cunoscute si sub denumirea de organe primare de reproducere. Depozitul seminal Sperma masculina este constituita din celule sexuale numite spermatozoizi, care, ca toate celelalte celule ale corpului, au 23 de perechi de cromozomi. Pe parcursul dezvoltarii si maturarii depline, spermatozoizii sunt stocati in gonadele masculine – cele doua testicula, care sunt suspendate intr-un sac seminal, situat la exteriorul corpului. Pentru o buna dezvoltare, spermatozoizii au nevoie de o temperatura mai joasa decat necesita restul corpului pentru o buna functionare. Ouale feminine maturate se gasesc in interiorul corpului, in doua organe numite ovare. Inainte ca spermatozoidul sa se uneasca cu ovulul, cromozomii-pereche trebuie sa setransforme in cromozomi simplii, astfel incat dupa fuziune cei 23 de cromozomi simplii ai spermatozoisului si ovulului sa se uneasca, pentru ca noua celula formata sa aiba cele 23 de perechi de cromozomi. Acest proces de divizare face posibil ca noua fiinta, pe cale sa prinda viata, sa mosteneasca caracteristicile ambilor parinti. Procesul de divizare cromozomiala se numeste meioza. Spermatozoidul ajuns la maturare se mumeste spermatocit primar. In acest moment procesul de divizare se poate produce: in aceasta etapa se separa perechile de cromozomi, cate unul din fiecare pereche, continute in cele doua celule ce au rezultat in urma procesului de divizare. Noile celule, spermatocitele secundare, contin doar 23 de cromozomi simpli. Procesul de separare cromozoidal are loc si in ovului aflat intr-un anumit stadiu de dezvoltare. Ovogonul matur se transforma in ovocit primar, cu un folicul si ca si in cazul sermatocitului primar, se divide prin procesul numit meioza, perechile de cromozomi devenind cromozomi simplii. Stadiile de maturare al spermatozoidului Din acest moment, celula nu se mai divizeaza la fel. Fiecare din spermatocitele secundare sufera o noua divizare meiotica prin care cromozomii simppli se impart in doua. Jumatatea identica a acestor cromozomi va constitui parte din noua celula, fiecare dintre ele avand 23 de cromozomi. In stadiile de maturare ale spermatozoidului acest tip de celule poarta numele de spermatite. Ele au o frma rounda, la fel ca spermatocitele primare si secundare, dar trebuie sa sufere noi transformari pentru a putea deveni spermatozoizi compplet maturati, cu un corp oval, cu coada si 23 de cromozomi simpli, completi. Aceste transformari se produc in interiorul unor celule speciale, protectoare, numite sertoli. In urma procesului, vor rezulta spermatozoizi ce vor avea o forma ovala, cu un cap care contine materialul genetic al celor 23 de cromozomi simpli, acoperiti cu un invelis numit acrozom. Fiecare spermatozoid are o coada formata din fibre cilindrice, care printr-o miscare vibratorie, il poate pune in miscare. Capul se gaseste in partea superioara a corpului ce contine enzime (mitochondriu spermatidal). Enzimele sunt necesare pentru a asigura energie spermatozoidului matur. In momentul maturarii depline, spermatozoidul se detaseaza de celula speciala, deplasandu-se printr-un canal lung si sinuos (epididimul), situat in spatele testiculelor. El isi incheie aici procesul de maturare fiind acoperit cu o membrana celulara. Spermatozoidul poate ramane in acest loc, impreuna cu milioane de alti spermatozoizi, vreme de trei sau chiar patru saptamani. Daca nu este utilizat, el va fi reabsorbit in corpul uman. Intreg procesul de transformare, pana in momentul cand spermatozoidul devine inutilizabil, poate dura aproximativ doua saptamani. Maturarea ovulului Ovarele, gonadele feminine, in care ovulul incepe procesul de mature, sunt situate la capatul unei perechi de canale, numite trompe uterine. Acestea conduc catre uter. In momentul in care ovulul este apt pentru a se trasforma din ovocit primar intr-unul secundar, el se afla inca tot in foliculul ovarian. Ovulul trece prin faza de meioza, identic cu spermatocitul primar, insa rezultatul meiozei este unul diferit deoarece nu vor rezulta doua celule identice. Ovocitul primar se divide in doua, avand fiecare pereche de cromozomi divizata in doua, insa unul din cele doua corpuri rezultate (ovocitul secundar), este mai mare decat celalalt. Acesta este cel care se va transforma in ovul matur, in timp ce corpul mai mic (care contine si el 23 de cromozoni simpli si este numit corp galben) patrunde in zona ce inconjoara ovocitul primar initial, zona numita zona pellucida , si care apoi degenereaza. Ovocitul secundar care ramane, impreuna cu invelisul ce-l inconjoara (zona pellucida), este asemanator ca forma, dar mult mai mare decat spermatidul. In decurs de doar doua zile, ovocitul migreaza, prin trompa uterina, din ovar in uter, unde se va produce cea de-a doua divizare. Fiind incapabil de a se misca, el este obligat sa coboare prin tromapa uterina de niste cili micuti, avand o structura asemanatoare cu cea a firului de par, situati la capatul trompei uterine, iar apoi chiar de contractiile trompei. Acest proces poarta numele de ovulatie si are loc lunar, in corpul femeii adulte. Fecundarea Noul ovul matur este acum pregatit pentru conceptie dar acest lucru se va intampla doar daca un spermatozoid va reusi sa-l penetreze. Acest proces se numeste fecundare. In urma fecundarii ovulului de catre spermatozoid, are loc procesul de conceptie si o noua viata este pe cale sa inceapa. Abia acum ovulul va suferi noi transformari. Daca oul matur nu este fecundat , el ramane in uter si degenereaza tot intr-o singura zi. Epididimul, locul in care se stocheaza spermatozoizii, este legat de uretra printr-un canal, numit canal epididimal. Uretra este un canal situat in interiorul penisului. Ovulul matur se gaseste in interiorul uterului. Spermatozoizii sunt trecuti in vagin prin intermediul unui fluid, numit lichid seminal (sperma). Aproximativ 250 de milioane de spermatozoizi pot fi eliberati in timpul unui act sexual. Ei vor incepe sa se deplaseze catre uter, multi dintre ei nereusind sa ajunga la destinatie. La marea majoritate a mamiferelor, femelele nu sunt receptive la avansurile masculilor decat atunci cand poarta un ovul matur in uter. Astfel, creste mult probabilitatea ca procesul de conceptie sa aiba loc, in caz ca imperechierea s-a produs. In cazul fiintelor umane, femeia este receptiva la avansurile barbatului si in alte momente, ceea ce face ca probabilitatea conceptiei sa fie mai mica. Daca in momentul imperechierii exista un ovul matur pregatit, se va produce fecundarea. Spermatozoizii trebuie sa petreaca un anumit timp uin corpul femeii, inainte ca ovulul sa poata fi fecundat. In acest interval de timp (cam 7 ore in cazul fiintelor umane), au loc transformari, numite generic „capacitari”. O enzima, continuta in varful spermatozoidului dizolva acidul care inconjoara zona pelucida si in care este cuprins ovulul. Spermatozoidul va reusi astfel sa-si croiasca drum pana la ovul. E nevoie de enzima mai multor spermatozoizi pentru a reusi distrugerea barierei exterioare (numita coroana radiata), insa un singur spermatozoid va ajunge pana la ovul. Dupa fecundare Dupa ce a fost penetrat de un spermatozoid, ovulul devine rezistent fata de toti ceilalti. Membrana celulara care inconjoara ovulul fuzioneaza cu spermatozoidul, cele doua celule devenind una singura. Abia acum, ovulul va trece prin cea de-a doua faza de meioza. Lantul cromozomial, format din 23 de cromozomi, care se situau in ovul, se vor uni cu cei ai spermatozoidului. In aceasta etapa, cromozomii masculini impreuna cu cei feminini, se numesc pronuclee masculine si feminine. Acestea se maresc si se misca unul catre celalalt, pentru a se intalni in centrul ovulului. Cele doua membrane care le inconjoara se unesc si cele doua grupe, de cate 23 fuzioneaza in perechi. Se formeaza astfel o singura celula perfect definita. Aceasta celula poarta numele de zigot si reprezinta inceputul unei noi fiinte. Ea contine toate informatiile genetice necesare pentru dezvoltarea viitoare a individului. Odata petrecute toate acestea , foliculul din care s-a dezvoltat ovulul continua sa creasca pentru a deveni corpul luteic. Si acesta determina anumite schimbari la nivelul zonei pelucide care va impiedica ceilalti spermatozoizi sa penetreze ovulul si care vor ajuta ovulul fecundat sa creasca si sa se dezvolte. FIINTA IN DEVENIRE Viata incepe cu stadiul de ovul fecundat. Unul dintre spermatozoizii tatalui, combinat cu ovulul aflat in unul dintre ovarele mamei, se deplaseaza spre trompa,situata langa ovar. In acest stadiu marimea embrionului este microscopica. In urmatoarele noua luni ,celula speciala creste si se divide de multe ori ,pentru a forma o fiinta umana! De la zigot la blastula In prima zi dupa ce ovulul este fecundat,acesta pare sa se odihneasca pentru a capata putere pentru ce ea ce va urma. Mai departe ,se divide in doua si apoi se divide din nou, pentru a forma patru celule. Acum se afla in stadiul de zigot. Aceste prime diviziuni celulare au loc fara o crestere in dimensiuni. Zigotul se afla intr-o zona transparenta, un ulei gelatinos, inconjurat de un strat de celule razlete, provenite din ovar. Pe masura ce diviziunea celulara continua,zigotul este impins prin trompa spre cavitatea uterina. Curentii creati prin miscarea cililor ce captusesc trompa, impreuna cu contractile musculare ale peretilor trompei, faciliteaza avansarea zigotului. Secretiile celulelor din peretii trompei asigura substantele nutritive necesare zigotului. La sfarsitul celei de-a patra zile a vietii sale, zigotul este compus din aproximativ 50 de celule si patrunde in uter. Urmatorul stadiu de dezvoltare este decisiv. Pentru a supravietui, zigotul trebuie sa se infiga in grosimea mucoasei uterine. Inainte de aceasta, se divide in continuare, formind un grup de celule cu o cavitate in interior, denumita blastula. Aceasta se umple cu un fluid nutitiv din uter, unele celule grupandu –se pentru a forma un bulgare celular, cu un strat intern si unul extern. Blastula se lipeste apoi de mucoasa uterului, iar in zona bulgarelui, celulele sale de la suprafata incep sa distruga mucoasa uterine, patrunzand in aceasta. Dupa aproximativ sapte zile de la inceperea procesului de implantare, blastula se integreaza complet in peretele uterului. Bastula formeaza in curand niste proieminente alungite, care sparg vasele de sange din uter, fiind astfel scaldata in sangele mamei. Hormonii – mesageriii chimici ai organismului – produsi de embrion, ovare si uter, dirijeaza dezvoltarea unui organ special, placenta. Placenta este compusa din celule si tesuturi ale mamei si ale embrionului.Indeplineste doua functii. In primul rand, fixaza embrionul in curs de dezvoltare in peretele uterului, a doua sa functie constand in facilitatea trecerii oxigenuli si substantelor nutritive din sangele mamei la embrion si facilitarea deplasarii substantelor nefolositoare in directie opusa. Dezvoltarea embrionara Au trecut deja aproximativ zece zile de la procesul de fecundare. Din bulgarele celular aflat in interiorul blastulei s-au format trei straturi –unul extern ectoderm, unul mijlociu mezoderm si unul intern endoderm. Toate celulele sunt similare. Ele prezinta aceeasi informatie genetica, schita chimica pentru caracteristicile unei celule in forma cromozomilor si genelor. Apoi, din motive necunoscute inca, celulele incep sa ia diferite forme si functii. Combinatii unice de gene sunt stimulate sau oprite. O parte din blastula devine placenta, o alta - corpul galben, un depozit temporar al alimentelor, a treia –fiinta umana in curs de dezvoltare, iar o apatra portiune se transforma in amnios. Amniosul este o cavitate plina cu lichid, care inconjoara si protejaza fatul, care in acest stadiu este denumit embrion. Dupa trei saptamani de la fecundare, embrionul are o lungime de aproximativ 2,5 mm. Acesta prezinta o regiune distincta a capului, a membrelor, precum si inceperea dezvoltarii unor organe , cum ar fi ficatul. Din celulele ectodermului incep sa creasca tesuturile pielii si cele nervoase, inclusive creierul si maduva spinarii. Celulele mezodermului formeaza muschi, oase si tesuturi de circulatie a sangelui. Din endoderm se dezvolta tesuturi si organe ce apartin sistemului digestive. In prima faza embrionul are aspectul unui vierme, dar pana la sfarsitul saptamanii a cincea de la fecundare acesta arata si se comporta asemenea unei fiinte umane. Are o lungime de aproximativ 13 mm – de o 1000 de ori mai mare decat ovulul fecundat – si are o inima care bate, picioare, brate, cu palme si degete, coloana vertebrala ( in acest stadiu un cartilagiu firav, nu os solid). Toate organele majore si sistemele corpului sunt prezente. Sistemul sanguin al embrionului este legat de cel al memei prin cordonul ombilical. Aceasta prelungire a placentei ce duce spre abdomenul embrionului contine vase majore cu sange care transporta substante nutritive, gaze si resturi. In timp ce celulele sangvine nu trec niciodata de la mama la embrion, anticorpii, drogurile si chiar si celulele canceroase care circula prin sangele mamei , pot trece la embrion prin peretii placentei. Toate la locul lor Schimbarile fizice din urmatoarele sapte luni nu sunt atat de mari ca la cele din primele cinci saptamani. Pana in saptamana a opta de dezvoltare, embrionul ajunge la lungimea de 30 mm, cu aspectul unei fiinte umane, desi diferit in proportii. De exemplu, capul depaseste jumatate din lungimea totala a corpului. Fiinta umana ,numita fat, continua sa se dezvolte, pana in momentul in care iese din uter si isi continua viata ca nou-nascut. FATUL Dupa cele opt saptamani, dezvoltarea fatului implica mai ales cresterea in greutate si in lungime. Organele letale devin mai complexe, iar in acest stadiu se poate distinge deja capul, cu creier, ochii, urechi, nas si gura, si se pot vedea clar bratele, picioarele si organele sexuale. Toate organele interne si sistemele principale , inclusiv muschii, sistemul nervos, inima si sistemul sangvin, plamanii, ficatul, rinichii, stomacul si intestinele s-au format deja, desi mai trebuie sa se dezvolte inca pentru a ajunge la forma finala. De asemenea, scheletul, compus din cartilagiu, incepe acum sa se transforme in os. Sistemul sangvin La varsta de opt saptamani, fatul are deja un sistem ce transporta sangele in jurul corpului, la organele in curs de dezvoltare. Totusi, sarcina sistemului sangvin fetal este putin diferita de cea pe care sistemul sangvin al corpului va trebui sa o indeplineasca dupa nasterea copilului. Pe durata sederii fatului in uter, plamanii sai nu indeplinesc nici o functie. Oxigenul ii este asigurat de mama, prin placenta si cordon ombilical. Curand dupa nastere cordonul ombilical este sectionat. In momentul in care se face acest lucru, o actiune reflexa declanseaza functionarea mecanismului de respiratie, iar noul nascut respira pentru prima data. In acelasi timp, sistemul sangvin trebuie sa se adapteze rapid unei surse complet diferite de sange oxigenat. Aceasta schimbare brusca este datorata dezvoltarii in interiorul fatului a trei circuite scurte in sistemul sangvin. Ele permit ca sangele oxigenat al mamei sa se indrepte direct spre organele vitale ale copilului, ocolind plamanii si ficatul, care au de indeplinit un rol foarte limitat la copilul nenascut inca. Sangele oxigenat este tansportat prin placenta spre fat, printr-o singura mare vena ombilicala. Aceasta elibereaza sangele in ceea ce va deveni probabil principala vena care transporta sangele din organism la inima, dar deocamdata se comporta ca principalul transportor al sangelui la inima. In mod normal, sangele ar trebui sa treaca acum prin ficat. Insa, in interiorul fatului, sangele ocoleste ficatul printr-o scurtatura, cunoscuta sub numele de tub venos, si astfel trece direct in atriul drept al inimii. In inima, sangele urmeaza o alta scurtatura, un gol intre atriul stang si atriul drept al inimii, denumit foramen oval. In acelasi timp, o a treia scurtatura, tubul arterial, conecteaza artera pulmonara ce iese direct din atriul drept, cu vena pulmonara, care transporta sange de la plamani la atriul drept. Intre ele, aceste circuite scurte ocolesc plamanii si permit unei mari cantitati de oxigen din placenta sa fie eliberata rapid din atriul stang in arterele care alimenteaza restul organismului. Sangele se intoarce din fat spre placenta prin doua artere ombilicale. Cand cordonul ombilical este taiat dupa nastere, trebuie sa se produca o schimbare rapida. Vena ombilicala si arterele isi inceteaza functionarea si, lipsit de oxigenul din placenta, copilul incearca sa respire ,dilatandu-si plamanii. In acelasi timp, oburatia arterelor ombilicale duce la o crestere a presiunii sangelui in vasele sangvine din partea stanga a inimii. Aceasta, la randul sau, provoaca inchiderea atriului drept si obturarea foramenului oval. Uneori, acesta nu se inchide bine si provoaca afectiunea denumita “gaura in inima”. La scurt timp dupa inchidarea foramenului oval se inchide si circuitul arterial si tot sangele din atriul drept se varsa acum in plamani. In final, circuitul venos se inchide, permitand ficatului sa-si desfasoare activitatea asupra sangelui ce se scurge din organism, iar sistemul sangvin al copilului revine la normal. Fatul in curs de dezvoltare Fatul creste cu ajutorul oxigenului si al altor substante chimice, asigurate de mama prin intermediul placentei. Totusi, deoarece exista circuite scurte in sistemul sangvin al fatului, sistemele arterial si venos nu sunt separate complet, cum se intampla dupa nastere. In consecinta, sangele oxigenat se amesteca cu cel dezoxigent, iar sistemul este putin eficient fata de cum va fi ma tarziu. In partea dreapta a inimii, de exenplu, sangele oxigenat din placenta se combina cu sangele dezoxigenat ce se intoarce de la cap apoi, sangele amestecat trece prin cele doua circuite scurte in partea stanga a sistemului. Sangele care se indreapta spre cap si corp transporta, deci, mai putin oxigen decat este capabil. Sangele paraseste partea stanga a inimii, prin artera principala, sau aorta. Primele artere care se ramifica din acestea sunt cele care duc la cap si la artea superioara a corpului. Acestea se ramifica inainte ca tubul arterial sa se uneasca cu aorta si astfel capul si partea superioara a corpului sunt alimentate cu sangele cel mai oxigenat. In consecinta, in acest stadiu de dezvoltare, capul se dezvolta mult mai rapid decat restul corpului, iar bratele fatului sunt mai lungi decat picioarele. Cresterea in dimensiuni La varsta de opt saptamani, fatul creste in lungime cu aproximativ 1,5 mm in fiecare zi, iar pana in a 12-a saptamana, are o lungime de aproximativ 9 cm. Dupa saptamana a 14-a, cresterea in lungime a fatului devine mai rapida, placenta fiind complet formata, iar la varsta de 20 saptamani ficatul masoara aproximativ 25 cm lungime. La nastere, cu 20 saptamani mai tarziu, lungimea medie a copilului este de aproximativ 50 cm. Totusi, cresterea in greutate nu se desfasoara ca si cea in lungime. De fapt, pana in saptamana 28 a sarcinii, fatul este slab si desirat. Doar incepand cu acest stadiu, in care grasimea alba se fixeaza sub piele, fatul incape sa creasca considerabil in greutate. In ultimele saptamani ale sarcinii, un alt tip de grasime, cea bruna, se fixeaza in unele portiuni ale regiunii superioare ale corpului. La nastere, majoritatea bebelusilor cantaresc in jur de 3 kg. La varsta de aproximativ de 20 saptamani, corpul fatului se acopera cu par fetal, cunoscut sub numele de lanugo. Aceste fire fine de par cad imediat sau curand dupa nastere, fiind inlocuite cu par permanent. Deja acum, fatul a inceput sa produca urina si este capabil sa-si miste membrele intr-un mod destul de viguros. Aceste miscari ale copilului in uter pot fi simtite de mama. Sfarsitul saptamanii 28 marcgeaza stadiul in care fatul este considerat viabil, deoarece daca este nascut acum, are 5% sanse de supravietuire. In aceasta etapa, fatul este acoperit cu o substanta alba asemanatoare cu ceara, denumita vernix caseosa. Aceaste este formata din celule mai vechi ale pielii, amestecate cu o sacretie grasa, produsa de glandele sebacee ale pielii, ce protejeaza pilea de lichidul amniotic inconjurator. Viata in interiorul uterului Fatul in curs de dezvoltare este inconjurat de lichid amniotic, care are rolul de a-l sustine si de a-I apara tesuturile delicate de zdruncinaturi si modificari ale temperaturii exterioare. O parte din acest lichid provine din placevta si uter, insa ceea mai mare parte provine din sangele fatului insusi, prin plamani si rinichi. Lichidul amniotic se afla in interiorul membranei duble, ce s-a format intr-o faza incipienta a sarcinii in jurul embrionului. In timpul lunii a treia a sarcinii , fatul incepe sa inghita o parte a lichidului amniotic, iar pana in ultimele stadii ale sarcinii, acesta poate inghiti jumatate de litru de lichid zilnic. Nu se cunoaste inca motivul pentru care fatul inghite acest lichid, cercetatorii sunt de parere a acesta doar exerseaza procesul de deglutitie, de o importanta majora in cazul in care copilul va supravietui dupa nastere. S-a constatat, de asemenea, ca fatul exerseaza multe feluri de composrament in interiorul uterului, inclusiv respiratia si suptul. Mai mult, s-a ajuns la concluzia ca organele de simt, in special cele destinate pipaitului si auzului, joaca si ele un rol in viata fatului in curs de dezvoltare. Acestea poate auzii bataile inimii mamei sale, sunetul vocii ei si chiar si sunete externe, cum ar fi muzica, sau zgomotul inchiderii unei usi. Un zgomot puternic, o scanteiere de lumina, sau o schimbare brusca a pozitiei mamei pot provoca o reactie perceptibila din partea fatului. Cercetatorii au demonstrat ca bebelusii nascuti pot retine sunete si ritmuri in timp ce se afla inca in uter. De asemenea, fatul pare sa treaca prin stari de somn si de constienta, la fel cum va face mai tarziu. In timpul somnului, face unele miscari, cand este treaz se misca frecvent si adesea puternic, iar dupa 30 de saptamani, cand valul de pe ochi se ridica, copilul ii poate deschide. In aceasta faza, interiorul uterului este luminat, deoarece lumina soarelui poate patrunde prin abdomenul intins. Placenta Pe langa faptul ca este un organ care transfera substante intre mama si fat, placenta mai are inca o functie la fel de importanta: produce hormonii care dau posibilitatea mamei de a purta sarcina si de a da nastere copilului. De exemplu, acesta produce cantitati mari de estrogen, care impiedica productia de ovule si ovulatia. Hormonii produsi de placenta provoaca, de asemenea, o acceleratie a batailor inimii mamei si o crestere a vitezei de functionare a rinichilor. Mama primeste si ea anumiti hormoni de la fat. Acestia ajuta la pregatirea sanilor in vederea hranirii copilului dupa nastere. Anticorpi in sange Putine substante sunt transferate de la mama la fat. Oxigenul si substantele nutritive trebuie sa treaca in mod evident prin placenta, iar anumiti anticorpi ai mamei pot de asemenea sa treaca din sangele ei in cel al fatului, oferindu-i acestuia imunitate la unele boli. Hormonii, avand molecule mult mai mari, nu pot sa patrunda; daca insa se intampla acest lucru, vor provoca stricaciuni importante. Din nefericire, alte substante raufacatoare, inclusiv alcoolul, pot patrunde prin placenta, iar copilul unei mame dependente de alcool sau de droguri poate sa se nasca cu unele afectiuni sau cu aceleasi dependente. Dupa a 36-a saptamana, cand sansele de supravietuire au ajuns la peste 90% mama si copilul se pregatesc pentru extraordinara experienta ce va urma: nasterea. NASTEREA Dupa noua luni de la conceptie, dezvoltarea copilului ajunge la faza in care acesta poate supravetui in afara uterului. Nu se stie exact care este factorul ce declanseaza procesul nasterii, dar, in mod cert, acesta este legat de faza de maturitate pe care o atinge fatul. Pregatirile pentru nastere incep in cursul ultemelor saptamani de sarcina. Hormonii din sangele mamei inmoaie muschii si ligamentele organelor solicitate la nastere, facand astfel posibila dilatarea in timpul nasterii. Copilul se pregateste si el pentru acest eveniment, folosindu-se de hormoni speciali, denumiti conticosteroizi, produsi de glandele suprarenale. Corticosteoroizii pregatesc plamanii copilului, determinand organismul sa produca o substanta care impiedica deteriorarea alveoleor fragile; copii nascuti prematur, inainte ca aceasta substanta sa se formeze, nu pot respira singuri mult timp dupa ce se nasc. De asemenea, corticosteroizii provoaca depozitarea unor mari cantitati de carbohidrat glicogen, in diferitele regiuni ale corpului. O parte este depozitat in muschii inimii, ajutand mai tarziu inima sa bata, cand cantitatea de oxigen este diminuata in timpul nasterii. Gata pentru nastere Pozitia fatului in uter reprezinta un semn ca acesta este gata pentru nastere. In primele stadii ale dezvoltarii sale, copilul se misca liber in interiorul uterului , insa in ultimele saptamani acesta nu se mai poate misca, deoarece uterul inceteaza sa mai creasca. In aceasta faza, copilul se fixeaza de obicei in pozitia de nastere, cu capul in jos, indrepat spre cervix. Apoi in ultima luna, copilul  ,,cade’’ in cavitatea pelviana a mamei. Acest lucru este cunoscut sub numele de angajare a capului. Copilul incepe acum sa intinda peretii uterului. Acest lucru irita muschii uterinei ai mamei; in acelasi timp, coborarea copilului in pelvis stimuleaza hipofiza mamei sa produca hormonul oxitocina, care provoaca contracia muschilor uterului. In acest stadiu mama are contractii de tip Braxton-Hicks. Acestea au loc la diferite intervale de timp si, desi sunt uneori destul de puternice, nu sunt dureroase. Spre deosebire de adevaratele contractii, cele de tip Braxton-Hicks cedeaza rapid. Prima faza a nasterii Procesul nasterii cuprinde trei etape. In prima etapa, cele mai multe eforturi sunt depuse in vederea deschiderii, sau a dilatarii gatului uterului, sau a cervixului, care, de la complet inchis, ajunge sa se deschida aproximativ 10 cm. In acest timp, copilul se sprijina cu capul pe piept si se deplaseaza mai adanc in cavitatea pelviana. Simptomele ca nasterea va avea loc in curand apar atunci cand femeia gravida incepe sa aiba contractii persistente care cresc in durata, frecventa si intensitate. Largirea uterului joaca probabil un rol in declansarea contractiilor, la fel ca producerea de oxitocina. Muschii uterului devin din ce in ce mai sensibili la acest hormon, iar contractiile pot fi stimulate atunci cand cantitatea de oxitocina din sange atinge un nivel critic. Uneori, medicii folosesc oxitocina sintetica pentru a declansa travaliul. Cu toate acestea, se crede ca aparitia travaliului este provocata chiar de copil. Medicii sunt de parere ca un semnal din hipotalamusul aflat in creierul copilului determina hipofiza sa elibereze un hormon care, la randul sau, stimuleaza glandele suprarenale sa produca corticosteroizi. Acestia patrund in sistemul sangvin al mamei si provoaca o serie de procese hormonale, al caror rezultat este producerea de substante chimice in uter, cunoscute sub numele de prostaglande. Aceste substante determina contractia muschilor uterului si probabil colaboreaza cu oxitocina pentru a produce contractii ritmice regulate care, treptat, dilata cervixul, fara a-l deranja pe copil. Prima etapa a travaliului este cea mai lunga si poate dura multe ore. Aceasta etapa ia sfarsit odata cu ,,ruperea apei’’, care are loc in momentul in care membranele ce inconjoara copilul se rup, eliberand lichidul amniotic. Totusi, acest lucru se poate intampla mai devreme, iar in unele cazuri, cand sarcina este suprapurtata, travaliul poate fi declansat prin ruperea membranelor pe cale artificiala. Etapa a doua si a treia A doua etapa a nasterii este cea in timpul careia are loc nasterea propriu-zisa. In general, aceasta dureaza aproximativ o ora, rar depasind doua ore. Acum, cand cervixul este complet dilatat, datorita contractiilor puternice si regulate, partea superioara a uterului (fundus) incepe sa se contracte. Aceste contractii sunt stimulate de oxitocina eliberata de hipofiza mamei si imping copilul prin canalul nasterii, format din uter, cervix dilatat si vagin. Mama poate contribui si ea la acest proces, impingand de fiecare data cand are loc o contractie. In timpul primei faze, copilul sta pe o parte, cu spatele orientat spre partea stanga a mamei. Pe masura ce capul copilului inainteaza de-a lungul pelvisului, acesta trebuie sa se intoarca cu fata spre spatele mamei, pentru a permite capului sa avanseze printre oasele pelvisului. Cu fiecare contractie, copilul este impins din ce in ce mai mult de-a lungul canalului nasterii, pana cand incepe sa i se zareasca capul. Orificiul extern al vaginului se dilata, iar capul iese afara. In acest moment, copilul se intoarce din nou pe o parte, iar umerii si restul corpului inainteaza destul de usor prin canal. A treia si ultima etapa a nasterii consta in eliminarea placentei si a membranelor care inconjurau copilul in uter. Placenta se separa de uter, curand dupa nasterea copilului, cand acesta nu mai are nevoie de oxigen de la mama sa. Placenta este de obicei expulzata cu ajutorul contractiilor uterului, dupa aproximativ 20 de minute de la nastere. Uneori, asistenta poate usura acest proces, apasand abdomenul mamei in timpul contractiilor. Alinarea durerilor Chiar si o nastere normala este dureroasa pentru cele mai multe femei. Exercitiile de respiratie exersate in timpul sarcinii pot contribui la diminuarea durerilor, insa in spitale exista metode mai eficiente in acest scop. In timpul primei faze a travaliului, femeilor li se administreaza de obicei petidina. Aceasta este injectabila si, deoarece dureaza 20-30 de minute pana isi face efectul, trebuie administrata inainte ca durerile sa devina insuportabile. Daca este nevoie de un sedativ mai puternic, femeii gravide i se poate administra un anestezic prin injectie epidurala, efectuata in spate, in zona unde nervii senzoriali ai uterului se intalnesc cu coloana vertebrala. Anestezicul blocheaza senzatiile de durere ce provin din uter. Un dezavantaj al anestezicului este faptul ca aceste inhiba si senzatiile cu ajutorul carora femeia impinge copilul in timpul etapei a doua a nasterii, iar acesta va trebui scos cu ajutorul forcepsului. O alta metoda de alinare a durerii este inhalarea unui amestec de protoxid de azot si oxigen. Acest gaz este administrat cu ajutorul unei masti, pe care femeia insasi si-o fixeaza. Aceasta este o metoda mai eficienta de diminuare a durerilor in a doua faza a nasterii. Copilul nou-nascut La nastere, copilul nu este prea placut la vedere. Este acoperit de o substanta vascoasa alba denumita vernix, iar pielea sa pare vinetie. Insa, la cateva minute dupa ce respira prima data, pielea sa capata culoarea roz. Primul suflu nu este usor, deoarece exista de obicei o cantitate de lichid ramasa in plamani, iar fiecare din milioanele de alveole fragile trebuie umflate. S-a constatat ca prima respiratie a copilului necesita de 5 ori mai mult efort decat respiratia ulterioara. Sectionarea cordonului In aceasta faza, cordonul ombilical este inca intact si continua sa functioneze pana cand bebelusul respira pentru prima data. In cele mai multe cazuri, cordonul este innodat si taiat curand dupa inceperea respiratiei, insa unii medici prefera sa astepte pana cand cordonul inceteaza sa mai pulseze si doar dupa aceea il taie. Copilul poate fi asezat la pieptul mamei imediat dupa ce se naste. Stie deja cum sa suga – a exersat acest lucru sugandu-si degetul mare, iar daca sfarcul mamei ii este fixat in gurita, va incepe imediat sa suga. Copilul supravietuieste cu ajutorul colostrumului, glicogenului si grasimilor depozitate inainte de nastere. In consecinta, nou-nascutul tinde sa piarda din greutate in primele zile dupa nastere. Cu toate acestea, suptul continuu incurajeaza productia de lapte, care incepe de obicei dupa cinci zile de la nastere, si pana la varsta de zece zile, copilul atinge greutatea pe care a avut-o la nastere. 쥁@