Referat Analizatoul Acustic3

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Analizatoul Acustic3 si de asemenea puteti face Download Referat analizatoul acustic3

Citeste fragmente din Referat Analizatoul Acustic3

Analizatoul acustic Avand rolul de a receptiona unde sonore din mediul extern, si a elabora pe baza lor, asenzatii auditive, analizatorul acustic detine un rol de seama la animale, in legatura cu orientarea in spatiu si semnalizarea hranei si a pericolelor. La om, in afara acestor roluri, a caror importanta este diminiuata, analizatorul acustic serveste pentru perceperea vorbirii, care sta la baza relatiilor interumane. Segmentul periferic, al analizatorului acustic este constituit din 3 portiuni care respectiv capteaza, transmit si percep unde sonore. Deci practic, numai ultima portiune este receptoare, celelalte avand doar roluri adjuvante. Pavilionul urechii colecteaza si dirijeaza undele sonore spre conductul auditiv extern,. La unele animale, pavilionul urechii este mobilin diverse directii, putanduse misca la fel ca o antena de radar, pentru a percepe cat mai bine directia si distanta sursei zgomotului. Undele captate de pavilion sunt transmise de, pe cale aeriana, prin conductul auditiv extern, pana la membrana timpanului. Aceasta functioneaza ca un rezonator, care vibreaza la modificarile de presiune determinate de undele sonore si transmite vibratiile lantului de oscioare din urechea medie (ciocan, nicovala si scarita). Articulatiile dintre aceste oscioare sunt astfel dispuse, incat miscarea manerului ciocanului determina o miscare de acelasi sens al talpii scaritei, care se sprijina pe membrana care obstrueaza fereastra ovala si care, la randul sau, modifica presiunea lichidului din urechea interna. Lantul de oscioare nu are numai rolul de a transmite pasiv vibratiile, dar prin muschiul ciocanului si al scaritei contribuie la modificarea intensitatii sunetelor, contractia muschiului ciocanului diminuand amplitudinea vibratiilor prea puternice, iar cea a muschiului scaritei amplificand sunetele prea slabe. Transmiterea undelor sonore prin urechea medie se face, atat pe cale osoasa – prin lantul de oscioare si prin oasele craniului -, cat si pe cale aeriana prin modificari ale presiunii aerului din cavitatea timpanica determinate de vibratiile timpanului. De aceea acuitatea auditiva diminua dar nu dispare, cand timpanul este perforat sau distrus, precum si cand astuparea trompei Eustachio, urmata de resorbtia aerului din cavitatea timpanului, modifica presiunile exercitate pe cele doua fete ale membranei, diminuand astfel amplitudinea vibratiilor. Urechea interna contine aparatul de percepere sonora, reprezentat de organul Corti. Situat in interiorul melcului membranos, pe mebrana mazilara, organul Corti are o forma spiralata, intinzandu-se de la varful pana la baza melcului. Celulele senzoriale auditive sunt asezate pe doua randuri – unul intern si celalalt extern –, la om fiecare melc continand aproximativ 3500 de celule interne si 20000 de celule externe. Perii celulelor senzoriale strabat membrana lamina reticularis si varfurile lor sunt inclavate, in membrana tectoriala vascoasa, subtire si elastica. In jurul celulelor ciliate exista o retea bogata de fibre nervoase provenite din neuronii ganglionului spiralat.care formeaza contingentul de fibre auditive ale nervului acustic. Fiecare nerv acustic este constituit din aproape 28000 de fibre, ceea ce arata ca nu se produce o convergenta a impulsurilor provenite de la elementele receptoare; dar cele mai multe celule senzoriale primesc mai multe fibre nervoase si cele mai multe fibre inerveaza mai multe celule senzoriale. Vibratiile scaritei pe membrana ferestrei ovale se transmit, sub forma undelor propagate, perilimfei din scala vestibuli celei din scala timpani, ajungand pana la fereastra rotunda, care va vibra la randul ei. Unda se amplifica pe masura ce se departeaza de fereastra ovala, atinge amplitudinea maxima mai aproape de baza melcului pentru sunetele inalte si mai aproape de varful melcului, pentru sunetele joase, si apoi diminua rapid. Membrana bazilara care nu este sub tensiune asa cum se credea inainte, este deprimata in zona in care amplitudinea undelor propagate este maxima, deci la o distanta care depinde de frecventa undei sonore. Ca urmare a miscarii membranei tectoriale fata de lamina reticularis, cilii celulelor sunt indoiti si in nervii auditivi sunt generate potentiale de actiune. Deci, la nivelul urechii interne vibratiile lichidiene sunt transformate in impulsuri nervoase, pe baza carora se vor elabora in creier senzatiile audtive. Impulsurile nervoase declansate sub influenta undelor sonore se transmit de la nivelul organului Corti, pe calea fibrelor nervului auditiv, in bulb, la nucleii cohleari ventral si dorsal, unde aceste fibre fac sinapsa. De la nivelul bulbului in sus, impulsurile auditive provenite din fiecare urech se impart bilateral si, strabatand diverse cai directe si incrucisate, dupa un releu talamic, ajung in cortexul auditiv. Fiecare cortex auditiv primeste in partea sa anterioara impulsuri generate la varful melcului, iar in partea sa posterioara, impulsuri de la baza melcului. Polul superior al analizatorului acustic se gaseste la om la baza scizurii sylviene, in aria 41, si primeste impulsuri de la ambele urechi si de aceea lezrea unilaterala a acestei zone nu altereaza auzul. Senzatii sonore determina numa sunetele care au o anumita amplitudine, in timp ce acelea cu o amplitudine prea mare determina o senzatie dureroasa de presiune. Amplitudinea unui sunet se exprima obisnuit in decibeli. La omul normal, nivelul sunetului standard care constituie pragul auditiv corespunde, la zero decibeli, unei presiuni de 0,000204 dyne/cm2. Intensitatea sunetelor, apreciata pe baza scarii decibel, este cuprinsa intre intensitatea prag 0 si 140 db. nivel la care organul Corti este in pericol de a fi lezat. Deoarece scara decibel este logaritmica, nivelul maxim (140db) reprezinta o energie a sunetului de 100 de milioane de ori mai mare fata de cea a pragului auditiv (1014). Ca referinte, mentionam ca amplitudinea vocii soptite este de 20db, cea a vocii in conversatie obisnuita de 50db, cea a zgomotelor unui oras mare de 80 db, iar zgomotul unui motor de avion de 120 db. Urechea umana percepe numai sunetele cu o frecventa cuprinsa intre 20 si 20000 cicli/sec., in timp ce urechea unor animale este mult mai sensibila (cainele). Cea mai mare sensibilitate la om exista intre 1000 si 3000 cicli/sec., cand se pot face diferentieri de frecventa de 0,3%, dar deasupra si dedesubtul acestor valori discriminarile se fac mai greu. La frecvente foarte scazute (32-64 cicli/sec), diferentierea de frecventa minima este de 1%, iar la frecvente foarte mari (16000-20000 cicli/sec.) discriminarea auditiva este foarte slaba. Ureche unui om obisnuit poate diferentia aproximativ 2000 de tonalitati de sunet, iar cea a muzicienilor poate face diferentieri mai multe. Leziunile analizatorului acustic la diverse niveluri determina surzitatea. Cele mai frecvente sunt leziunile urechii externe sau medii, care impiedica sau diminueaza transmiterea sunetelor – surditate de conducere. Cauzele care pot determina aceasta surditate sunt: astuparea conductului auditiv extern prin dopuri de ceara sau corpi straini, distrugerea oscioarelor din urechea medie, ingrosarea timpanului dupa inflamatii repetate ale urechii medii etc. Mai rareori surditatea este consecinta leziunilor nervului acustic – surditate nervoasa, determinata de leziuni toxice (streptomicina), sau de tumori ale nervului acustic, sau de leziuni vasculare bulbare. 쥁`