Referat CIFOZE.DOC

Mai jos puteti citi fragmente din Referat CIFOZE.DOC si de asemenea puteti face Download Referat CIFOZE.DOC

Citeste fragmente din Referat CIFOZE.DOC

PLANUL LUCRĂRII 1. DEFINIŢIA BOLII 2. ETIOPATOGENIE ANATOMIE PATOLOGICĂ PREZENTAREA CELOR MAI IMPORTANTE FORME CLINICE (SIMPTOMATOLOGIE, DIAGNOSTIC CLINIC ŞI PARACLINIC, TRATAMENT) 5. DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL PROGNOSTIC 7. TRATAMENT PROFILACTIC TERAPIA FIZICALĂ ŞI DE RECUPERARE TERMOTERAPIE ELECTROTERAPIE MASAJUL KINETOTERAPIA CURA BALNEARĂ TERAPIA OCUPAŢIONALĂ GIMNASTICA MEDICALĂ BIBLIOGRAFIE GENERALITĂŢI ŞI DEFINIŢIA BOLII Coloana vertebrală este elementul esenţial de menţinere. Ea dispune de un mare grad de mobilitate ce interesează articulaţiile intervertebrale, avînd amplitudine variabilă de la regiune la regiune. Curburile coloanei vertebrale au apărut ca o adaptare la ortostatism. Curbura toracală o găsim la nou-născut, curbura cervicală apare cînd copilul ia poziţia şezînd, iar cea lombară odată cu mersul. Acum apar solicitările muşchilor flexori şi extensori ai rahisului pentru susţinerea rahisului. Cifozele sunt încurbări exagerate ale coloanei, cu concavitatea orientată posterior. Cifoza dorsală este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei în regiunea toracală. Se poate socoti cifoză atunci cînd firul cu plumb, atingînd vîrful curburii dorsale, se găseşte faţă de apofiza spinoasă a vertebrei C7 la mai mult de 3 cm depărtare. Este cea mai frecventă deviaţie a coloanei. Cifolordoza (cifoza dorsală şi lordoza lombară) este o accentuare a celor două curburi vertebrale, echilibrate şi compensîndu-se reciproc. Cifoza lombară şi inversiunea vertebrală este o cifoză lombară prin retroversia bazinului, compensată dorsal. Cifoza totală este continuarea celei dorsale şi lombare, însonţindu-se de înfundarea toracelui, este o cifoză lungă, întîlnită la cei cu relaxare ligamentară şi musculară. Multe sechele, după îmbolnăviri sau intervenţii chirurgicale îşi lasă amprenta prin modificări ale atitudinii în totalitate sau numai a unor segmente ale corpului. Chiar şi organele de simţ pot altera această atitudine, în sensul că avînd auzul defectuos la o ureche, aceasta îl obligă pe cel în cauză la o atitudine asimetrică a capului, rotat într-o parte, pentru a auzi mai bine. Văzul, la rîndul lui, influenţează atitudinea capului şi a trunchiului prin aplecarea înainte pentru a apropia ochii de obiect. Atitudinea corectă a corpului este semn al echilibrului fizic şi psihic, rezultantă a dezvoltării normale şi armonioase a corpului. ETIOLOGIE Cifozele au cauze multiple, unele predispozante ca: insuficienţa musculară, cum este cazul la adolescenţi, care au crescut repede în înălţime, fără a avea un tonus muscular şi ligamentar suficient; poziţia greşită în bancă sau la locul de muncă, miopia. La adult spondilita anchilozantă este una din cauzele cele mai frecvente ale cifozelor cervico-dorsale progresive şi ireductibile. Vîrstnicii cu osteoporoză sau osteomalacie şi tasare anterioară a discurilor intervertebrale prin hipotonia paravertebralilor prezintă, de asemenea, o cifoză mai mult sau mai puţin accentuată, localizată de obicei cervico-dorsal la bărbaţi şi dorso-lombar la femei. După etiologia lor, cifozele se împart în: a). funcţionale; la ele nu se constată modificări morfologice ale coloanei vertebrale. Ele sunt: Habituale (de obişnuinţă, de deprindere) De creştere – produse din cauza disproporţiei dintre creşterea exagerată în înălţime şi nedezvoltarea corectă a muşchilor Profesională – sunt profesii în care predomină atitudinea cifotică; ex: munca la birou. Compensatorii şi datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor) Toate acestea sunt uşor de corectat (prin probe funcţionale de extensie), uneori prin simpla îndepărtare a cauzei care le-a produs. Dacă nu sunt tratate, ele pot determina modificări anatomice în structura coloanei vertebrale şi devin funcţionale. b). patologice – prezintă modificări (deseori ireductibile) ale coloanei vertebrale; tratamentul lor este complex (ortopedic, chirurgical, kinetoterapeutic), el putînd avea rezultate pozitive dacă se înlătură la timp cauza care le-a produs şi se prelungeşte tratamentul. Tipurile de cifoze patologice sunt: Congenitale: platispondilia, agenezia discului intervertebral, microspondilia Traumatice: luxaţia şi fractura vicios consolidată, hernia de disc, cifoza histero-traumatică, sdr. lui Kummel-Verneuil Infecţioase – tuberculoza osoasă (morbul lui Pott), cifoza tetanică, osteomielită Distrofice – epifizita / osteocondrita vertebrală (boala Scheuermann), insuficienţa musculo-ligamentară distrofică Reumatice (inflamatorii) – spondilita anchilozantă, spondilodiscartroze, canalul lombar strîmb, Tumorale – mielomul multiplu, metastaze osoase Paralitice (neurologice)– este compromisă musculatura regiunii, paralizia cerebrală infantilă, sindroame extrapiramidale Endocrine şi carenţiale – osteoporoza, boala Cushing, rahitism, osteomalacia Senile – prin involuţia osoasă şi insuficienţa musculaturii Psihotice – în afecţiuni psihice depresive Cifoze medicamentoase – administrarea îndelungată de cortizon, insulină, curara, pot dete4rmina apariţia fracturilor de coloană şi a cifozei consecutive. ANATOMIE PATOLOGICĂ Din punct de vedere anatomopatologic, cifozele pot fi: a). tipice, atunci cînd se produc prin exagerarea curburilor cifotice normale (dorsală şi sacro-coccigiană) b). atipice, atunci cînd se produc prin exagerarea altor curburi decît a celor normale. În boala Scheuermann, pierderea elasticităţii nucleului pulpos şi împuţinarea substanţei discului duc la o micşorare a spaţiului intervertebral, deoarece în partea posterioară micile articulaţii menţin bine vertebrele; această apropiere se face mai mult în partea anterioară. Această sporire a presiunii la partea anterioară a unor corpuri vertebrale în creştere duce la tulburări în dezvoltarea epifizelor şi la formarea de vertebre uşor cuneiforme. Cifoza dorsală se compensează superior prin înclinarea gîtului şi capului înainte, iar inferior prin accentuarea curburii lombare. Omoplaţii sunt depărtaţi de torace prin întinderea muşchiului trapez şi a romboizilor şi scurtarea marelui pectoral. Toracele este înfundat şi umerii duşi înainte. 4. PREZENTAREA CELOR MAI IMPORTANTE FORME CLINICE Platispondilia se caracterizează prin lăţirea corpurilor vertebrale. Este o cifoză congenitală care se manifestă încă din copilărie printr-o supleţe anormală a rahisului şi printr-o deformaţie cifo-scoliotică, fără dureri şi contractură. Radiografia arată lăţirea în ambele dimensiuni ale mai multor corpuri vertebrale. Diagnosticul diferenţial se face cu turtirea traumatică a corpilor vertebrali. Agenezia discului (parţială sau totală), de origine congenitală, dar şi inflamatorie, se manifestă tardiv, prin fenomene discrete: dureri cu caracter de lumbago, cifoză cu curbură mică, mai frecventă în regiunea cervicală şi lombară, mai rar în cea dorsală. Radiologic se observă un bloc format din două sau mai multe corpuri vertebrale, cu osificarea ligamentului intervertebral. Cifoza cu microspondilie se manifestă radiologic prin vertebre ale căror corpuri sunt oprite în dezvoltare. Clinic există o cifoză accentuată, dar mai ales, apar tulburări nervoase determinate de compresiuni medulare grave. Tratamentul este chirurgical, cu rezecţia corpului vertebral. Epifizita vertebrală (boala Scheuermann) se caracterizează clinic prin cifoză dorsală însoţită de dureri, care apar în perioada de creştere (11-18 ani). În perioada de creştere, cînd apare cifoza adolescenţilor şi în special în cursul unei creşteri rapide, pe lîngă diversele tulburări endocrine, intervine o insuficienţă a muşchilor şi a ligamentelor care susţin coloana. In creşterea rapidă a scheletului, muşchii nu se pot dezvolta în aceeaşi măsură, ci seamănă cu nişte elastice întinse care nu pot face fată noilor cerinte. Coloana ia o atitudine usor cifotică, iar presiunea in partea anterioară a corpurilor vertebrale creşte. Tinerii care au o cifoză cu mare curbură obosesc destul de repede şi au dureri spontane şi provocate de tentativele de îndreptare a coloanei, precum şi la presiune. Radiologic, cînd cifoza tinde să se consolideze, vertebrele apar mai turtite anterior decît posterior şi au marginile superioare şi inferioare neregulate. Diagnosticul diferenţial se va face cu: morbul lui Pott în faza incipientă. În cifoza adolescenţilor curbura este mare, nu unghiu-lară, ca în morbul lui Pott. Durerile sînt mai puţin accentuate şi corespund unui număr mai mare de vertebre, contrar durerilor limitate la una, două vertebre, ca în tuberculoză. Rigiditatea coloanei nu este întovărăşită de contractura muşchilor din jgheaburile vertebrale, aşa cum se întîlneşte în morbul lui Pott. Insuficienţa vertebrală care apare la fetiţe între 10-15 ani, în urma unui surmenaj fizic sau psihic; insuficienţa este musculară, iar radiografia nu arată nimic. Tratamentul bolii Scheuermann: La începutul bolii, bolnavul va păstra o bună parte din zi repaus culcat şi va face gimnastică foarte uşoară şi masaj potrivit pentru a-şi întări muşchii şanţurilor vertebrale. Se va recomanda purtarea unui aparat susţinător, care va corecta pe cît posibil cifoza, care va fi scos în timpul şedinţelor de gimnastică, precum şi noaptea, cînd este indicat ca bolnavul să doarmă într-un pat de gips. Aceste îngrijiri vor continua pînă ce evoluţia bolii se va opri, deci pînă la dispariţia durerilor. În acelaşi timp, se va prescrie o cură helio-marină sau măcar raze ultra-violete, medicaţie recalcificantă. Cînd fenomenele dureroase încetează, bolnavii trebuie să facă activ gimnastică pentru corectarea cifozei, şi anume: înot pe uscat cu corectarea gibozităţii, purtarea unei rigle sau baston între umeri şi pe sub braţe, purtarea unor greutăţi pe cap, canotaj cu spătar. Cifoza din spondilita anchilozantă nu este obligatorie, dar apare la cei mai mulţi bolnavi, deoarece şi-au continuat munca în poziţie de flexie a coloanei. Apariţia cifozei se datoreşte în primul rînd contracturii musculare. Numai în faze mai tardive se poate ajunge la o cifoză stabilă, prin anchiloză fibroasă sau osoasă. Cifoza profesională: atitudinile cifotice dureroase, fără modificări aparente radiografice, se întîlnesc la cei care practică o profesie care cere o atitudine specială (lucrătoarele de croitorie). Durerea este de obicei interscapulară; muşchii care acoperă regiunea interscapulară se contractă, pentru a fixa omoplaţii să dea un punct solid de sprijin braţelor; după un efort îndelungat, muşchii aceştia se surmenează şi apar dureri. Cifoza bătrînilor se întîlneşte frecvent. Contrar cifozei adolescenţilor care interesează ultimele vertebre toracale, cifoza bătrînilor îşi are sediul mai înalt, fiind numai o accentuare a curburii dorsale. În general, afecţiunea se observă la indivizi cu o vîrstă înaintată (60 — 70 de ani), uneori însă poate exista şi la oameni mai tineri, mai ales la cei care au de exercitat o meserie care îi obligă să stea continuu plecaţi. Cauzele instalării cifozei sunt: slăbirea muşchilor, ligamentelor şi osteoporoza. Cifoza se instalează în cele mai multe cazuri în mod lent. Nu prezintă dureri, nici spontane, nici provocate. Cifoza este ireductibilă. Mişcările coloanei în porţiunea lombară şi cervicală sînt normale. Radiologic, la nivelul cifozei, apar modificări caracteristice cifozei (îngustări ale discurilor la partea anterioară), precum şi modificări datorate osteoporozei. Diagnosticul diferenţial se face cu cifozele carenţiale şi cu boala Paget. Tratamentul este mult îngreunat din cauza vîrstei înaintate a bolnavilor, precum şi a diferitelor afecţiuni cronice pe care le au. Cifoza histero-traumatică apare consecutiv accidentelor (fie de muncă, fie din cauza războiului, fie din pricina mijloacelor de locomoţie etc.) şi se caracterizează printr-o cifoză, care merge de la o uşoară curbare a regiunii dorsale pînă la adevărate atitudini vicioase. In cazul acesta bolnavul se curbează foarte mult, aşa încît priveşte continuu pămîntul, silit fiind la aceasta de către cifoza generalizată la care se poate adăuga şi flexia celor două articulaţii coxo-femorale. Mulţi dintre bolnavii amintiţi au dureri de-a lungul coloanei vertebrale, o micşorare în puterea musculară a membrelor inferioare care îi sileşte să meargă sprijinindu-se cu unul sau două bastoane. Frecvent se asociază tulburări psihomotorii. Obiectiv, în afară de atitudinile amintite, nu se constată nimic, nici clinic, nici radiologic. Sindromul lui Kummel-Verneuil apare după traumatisme adesea neînsemnate care ating direct sau indirect coloana vertebrală. El evoluează în 3 stadii: In primul stadiu se observă, pe lîngă fenomenele traumatice imediate, şi dureri cu caracter nevralgic (intercostale, sciatice, abdominale) şi unele tulburări motorii (contracturi, parezii). Aceste manifestări patologice durează numai cîteva zile. După acest interval, fenomenele se îmbunătăţesc mergînd pînă la dis-pariţia lor. Al doilea stadiu este acela al unei stări relativ bune, în care bolnavul îşi poate începe ocupaţiile obişnuite. Acest „interval liber", poate dura uneori 1—2 ani, În al treilea stadiu reapar durerile şi se instalează diformitatea vertebrală sub forma ei cifotică, accentuîndu-se într-un punct printr-o proeminenţă a apofizei spinoase a unei vertebre. In acest stadiu, se pot ivi şi fenomene de compresiune medulară, radiculară sau radiculo-cordonală. În ceea ce priveşte diagnosticul diferenţial, anamneza este de mare însemnătate, pentru că forma cifozei şi uneori chiar aspectul radiografic sunt asemănătoare celor datorite spondilitelor infec-ţioase şi în special morbului lui Pott. Un alt diagnostic diferenţial trebuie făcut cu platispondilia congenitala descoperită cu ocazia unui traumatism. Tratamentul este chirurgical, indicat mai ales cînd există fenomene de compresiune medulară. Cifoza tetanică are o evoluţie în 3 perioade: prima de decalcificare, a doua de diformitate a treia de recalcificare puternică a vertebrelor, care formează unghiul gibozităţii. Tratamentul este ortopedic (imobilizare în pat de gips) sau ortopedico-chirurgical. Cifoza medicamentoasă: administrarea unor anumite medicamente sau aplicarea unor mijloace terapeutice de şoc folosite în special în neurologie, poate duce la apariţia unor fracturi de coloană şi la cifoza consecutivă. Sînt cunoscute astfel cifozele după administrarea de insulină, curară, cortizon sau după electroterapie de şoc. Bolnavii ajung să facă de obicei aceste fracturi, după ce primesc zilnic 100—200 mg de cortizon timp de 1—2 luni. Ei pre-zintă şi în acest timp o eliminare excesivă de calciu, fosfor şi azot şi o osteoporoză a coloanei. Pentru prevenirea acestor complicaţii, se recomandă administrarea concomitenta de testosteron, care favorizează retenţia de calciu, fosfor şi azot în timpul administrării cortizonului şi limitarea dozelor de cortizon, mai ales la bolnavii predispuşi spre osteoporoză (bătrîni, femei după menopauză şi bolnavi cu artrite reumatice severe). Este indicat tratamentul fracturilor apărute în urma medicaţiei de şoc şi prevenirea cifozelor. 5. DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL Cifozele trebuiesc diferenţiate de atitudinea cifotică, cînd curbura se redresează în decubit ventral sau se hipercorectează la contracţia voluntară a musculaturii spatelui, iar cînd nu se poate corecta astfel, este o cifoză fixă sau rigidă. Trebuie eliminate toate cauzele de miopatii care predomină la nivelul musculaturii trunchiului. PROGNOSTIC Evoluţia şi prognosticul depind foarte mult de anumiţi factori: Etiologia cifozei Momentul diagnosticului: cînd acesta se pune în stadiile iniţiale, cînd nu apar modificări organice (ci numai funcţionale), evoluţia este favorabilă; Cu cît tratamentul este aplicat mai precoce şi este mai complex şi de lungă durată, cu atît prognosticul este mai bun; Vîrsta pacientului: cifoza adolescenţilor are prognostic bun (dacă se iau măsuri la timp pentru a se împiedica formarea unei cifoze definitive). PROFILAXIE Cauzele care contribuie la modificarea ţinutei corecte a trunchiului sunt multiple. Între acestea trebuie menţionată, în primul rînd, poziţia copilului în bancă, la şcoală sau la masa de lucru de acasă, unde îşi petrece o bună parte din zi, tocmai în perioada de creştere şi care are influenţă asupra coloanei vertebrale. Pentzru eliminarea acestei cauze favorizante de atitudine vicioasă, indicăm folosirea băncilor individuale care se pot modifica cu uşurinţă după talia elevului. Banca de şcoală trebuie să aibă următoarele dimensiuni: Înălţimea scaunului să fie egală cu lungimea gambei, laba piciorului să se sprijine pe sol, Adîncimea scaunului să fie ceva mai mică decît lungimea coapsei, astfel ca circulaţia sîngelui şi nervii să nu fie comprimaţi în plica poplitee Înălţimea şi înclinarea spătarului să fie pînă la nivelul omoplaţilor Înclinarea suprafeţei mesei să fie astfel încît privirea să cadă perpendicular pe suprafaţa cărţii. Pentru prevenirea atitudinilor vicioase se recomandă: Cunoaşterea cauzelor şi a împrejurărilor care determină atitudinea vicioasă şi înlăturarea lor la timp Îmbunătăţirea stării de sănătate (procedee de călire, exerciţii fizice, etc) Îmbunătăţirea factorilor şi condiţiilor activităţii şi odihnei zilnice. TERAPIA FIZICALĂ ŞI DE RECUPERARE Terapia fizicală şi de recuperare este practic cea mai importantă, cu cea mai mare eficacitate. Ea începe concomitent cu celelalte terapii, cît mai precoce, după stabilirea diagnosticului clinico – funcţional. Medicina fizicală de recuperare a devenit, în ultimul sfert al secolului XX o specialitate modernă, fundamentată ştiinţific, cu dezvoltarea unor metode de tratament activ, prin exerciţii terapeutice şi educarea bolnavilor. ELECTROTERAPIE Are unele aplicaţii în deformările coloanei. Rolul său este de a reduce retracţiile şi contracţiile prin încălzirea profundă a regiunii (ultrasunete, diadinamici), de a asupliza musculatura şi ligamentele retractate şi sclerozate (ionizările cu iodura de potasiu 4-5%, ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazona), de a limita efectele dureroase sau anchilozele artrozelor secundare. Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitările pasive, de întindere, mai pot beneficia de băi de lumină infraroşii, masaj, iar hipotoniile musculare de termoterapie, curenţi aperiodici de joasă frecvenţă, curenţi faradici şi galvanizări. Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică simptomatică), cât şi contracturii musculare şi ea sursă generatoare de durere (electroterapie antalgică patogenică). Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim: galvanizările, ionoterapia electrică, faradizarea, curenţii diadinamici, razele ultraviolete şi ultrasunetele. Ultrasunetele se folosesc în special pentru efectul mecanic, micromasajul celular, creşterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete, efectul fibrolitic ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare. Galvanizarea transversală este decontracturantă şi antalgică, efectul antalgic fiind potenţat de alegerea unor soluţii medicamentoase cu efect anestezic de suprafaţă (xilină, novocaină). Esenţial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de tratat, intensitatea curentului să fie la prag şi durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute). Curenţii diadinamici al căror efect antalgic este foarte bine cunoscut acţionează şi patogenetic prin contracţiile musculare pe care le induc formele excitomotorii (RS, PS, PL). Şi aici, dozarea intensităţii şi durata şedinţei condiţionează efectul terapeutic. Curentul interferenţial în aplicaţie statică, dar mai ales dinamică, folosind frecvenţe excitomotorii în forma SPECTRU, aduce o contribuţie substanţialâ în pregătirea musculaturii pentru programele de kinetoterapie. TERMOTERAPIE Termoterapia locală se foloseşte ca procedură de relaxare musculară, creşterea metabolismului tisular local prin vasodilataţia cutanată şi musculară. Mijloacele se aleg în funcţie de posibilităţi şi pot fi extrem de simple sau sofisticate. Important este ca indicaţia de termoterapie să fie corectă şi metodologia de aplicare să fie respectată. Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură. Efectele de bază ale termoterapiei sunt: analgezia, hiperemia, hipertermia locală şi sistemică, creşterea tonusului muscular, creşterea elasticităţii ţesutului conjunctiv. Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie şi masaj. Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaţii: Căldură profundă, produsă de diatermie şi ultrasunete Căldură superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetraţie este mai redus, de numai cîţiva centimetri de la tegument. Căldura umedă sub forma împachetărilor cu parafină, cu nămol şi nisip este mai benefică decît căldura uscată. Încălzirea superficială se realizează cu lampa Solux, cataplasma cu muştar, sare caldă, parafină etc. Pentru încălzirea structurilor profunde se folosesc microundele sau undele scurte. 1. Împachetarea nămol Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 - 40°C pe o anumită regiune. Durata unei şedinţe este de 20 -- 40 minute. Acţiunea: nămolul are mai multe efecte: efect mecanic, producând excitaţia pielii efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 - 3°C; - efect chimic, prin rezorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol. 2. Băile de abur complete Se execută într-o cameră supraîncălzită de vapori, la temperatură de 40°C. Se mai pot practica în dulapuri speciale orizontale sau verticale. Se pleacă de la o temperatură iniţială de 38 - 42°C şi se urcă treptat la 50 ~ 55°C. În timpul procedurii se pune o compresă rece pe cap, ceafă sau inimă. Baia se termină cu o procedură de răcire. 3. Băile de aer cald folosesc căldura uscată, cu temperatura între 60 - 120°C, care provine de la radiatoare supraîncălzite în atmosferă închisă. Sunt mai uşor suportate decât cele de abur cald. Transpiraţia se instalează mai încet, dar cantitatea e mai abundentă decât la băile de abur. 4. Băile de lumină se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parţiale în dispozitive adaptate. Durata băilor este de 5 - 20 minute. Căldura radiantă produsă de băile de lumină e mai penetrantă decât cea de abur sau aer cald, iar transpiraţia începe mai devreme. 5. Băile de soare şi nisip utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu precauţie, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se creşte treptat în zilele următoare. Aceste băi sunt indicate mai ales la copii, în perioada de creştere (ele stimulează metabolismul fosfo-calcic şi cel al vitaminei D) şi contraindicate la persoanele cu probleme cardiace. 6. Cataplasmele Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe, la temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului. Ele acţionează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor hiperemiant şi rezorbiv, precum şi pentru acţiunea antispastică şi antialgică. La cataplasmele cu plante medicinale se mai adaugă şi efectul chimic. MASAJUL Definiţia masajului Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulări manuale, variate, aplicate simetric la suprafaţa organismului în scop terapeutic. Acţiunea fiziologică a acestor manevre constă în aceea că în timpul executării lor pornesc spre sistemul nervos central impulsuri nervoase de la terminaţiile nervoase profunde cutanate. Acestea măresc excitabilitatea şi întăresc starea funcţională a scoarţei cerebrale. Efectele masajului Efecte locale 1. Acţiune sedativă asupra: - durerilor de tip nevralgic; - durerilor musculare şi articulare. Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care stimulează repetat extraceptorii şi proprioceptorii existenti. 2. Acţiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra căruia se exercită masajul această acţiime se exercită prin manevre mai energice care comprimă alternativ vasele sangvine. 3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona masată. Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă periferică şi apare după manevre profunde care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru. Efecte generale Creşterea metabolismului bazal stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator, influentează favorabil starea generală a organismului, îmbunătăţeşte somnul, îndepărtează oboseala musculară. Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii care este un organ bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.  Mecanisme de acţiune Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se explică prin stimulii care pleacă prin exteroceptori şi proprioceptori, care simt de diferite intensităţi pe cale aferentă către SNC, iar de acolo pe cale aferentă, ajung la organele interne în suferinţă. Un alt mecanism al masajului este acţiunea mecanică produsă de manevrele mai dure ca frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea funcţiei şi forţei musculare care participă la mişcarea într-o articulaţie. Descrierea regiunii anatomice: Coloana vertebrală este un sistem complex, în structura căruia intră 33 – 34 vertebre, 344 de suprafeţe articulare, 24 de discuri, 365 de ligamente şi asupra căreia acţionează 750 de muşchi. Cele 5 segmente ale coloanei vertebrale sunt: cervical (7 vertebre), dorsal (12 vertebre), lombar (5 vertebre), sacral (5 vertebre) şi coccigian (4-5 vertebre sudate între ele). Regiunea dorsală se delimitează în partea superioară prin linia imaginară ce trece prin C7, spina omoplatului şi acromion. În partea inferioară se delimitează prin linia imaginară ce trece prin T12 şi coastele flotante. Musculatura regiunii este bine dezvoltată. Muşchii mai importanti sunt: marii dorsali, trapezii inferiori, intercostalii, iliocostalii, muşchii proprii ai coloanei vertebrale (paravertebralii dorsali, intervertebralii, interspinoşii şi transverso- spinoşii). În partea superioară a regiunii dorsale sunt: muşchii romboizi, muşchii supra- şi subspinoşi la splina omoplatului, dar intră şi la regiunea cefei şi cea dorsala.  Tehnica de masaj Masajul regiunii dorsale se execută aşezând bolnavul în decubit ventral, cu mîinile pe lîngă corp. Bolnavul este acoperit cu un cearceaf lăsând descoperită numai regiunea de masat. Se începe cu netezirea sau efleurajul cu ambele palme întinse, pornind de la partea inferioară a toracelui pe muşchii paravertebrali şi muşchii dorsali, partea superioară a trapezilor, înconjurând umerii. A doua formă de netezire se face tot cu palmele întinse pe părţile laterale ale toracelui tot de jos în sus făcând terminaţia la C7. 0 altă formă de netezire este netezirea pe coloană cu două degete depărtate de la T12 la C7, cu spina vertebrală între degetele depărtate de la mâna stângă atât pe partea opusa noua cât şi pe partea noastra. Ultima netezire este pieptene şi se face pe muşchii bine dezvoltaţi, marii dorsali, derulând pumnul de la rădăcină către vârful degetelor de 5-6 ori. Urmează frământarea sau petrisajul cu toate formele sale, frământarea cu o mână începând cu partea opusă nouă, în 2-3 straturi de muşchi, prin compresiuni şi relaxări dintre police şi celelalte 4 degete, ridicând muşchiul de pe planul osos. Pe aceleaşi direcţii se execută şi frământarea cu două mâini şi contratimp. După fiecare se face netezirea de întrerupere. Geluirea este tot o frământare ce se face pe coloană cu 2 degete depărtate cu spina vertebrală între degete (T12-C7). 0 altă direcţie a geluirii cu degetele apropiate se face pe muşchii paravertebrali dorsali.Toate formele frământării se fac de 2-3 ori pe fiecare direcţie. După netezirea de întrerupere urmează fricţiunea care se face pe coloana dorsală (T12-C7) cu două degete depărtate cu mişcări de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular stânga. 0 altă direcţie de fricţiune este intercostală cu degetele depărtate cu mişcări circulare şi o alta cu degetele apropiate pe muşchii paravertebrali dorsali. După fricţiune urmează tapotamentul care se face pe muşchii bine dezvoltaţi ca marii dorsali şi trapezii inferiori având în vedere evitarea rinichilor. Formele tapotamentului sunt: căuş, partea cubitală a degetului şi pumn. Urmează vibraţia care se face cu palma întreagă pe toată suprafaţa musculară prin trenuri vibratorii destul de profunde şi rapide pentru a ajunge vibraţia şi la organele interne . După toate netezirile de întrerupere masajul se termină tot cu o netezire. După aceea facem kinetoterapie deoarece avem articulaţiile costo-vertebrale care trebuiesc mobilizate. Pentru acest lucru facem mişcarile de inspiratie-expiratie masorul ţinând palmele perpendiculare pe coloana dorsală şi spunându-i bolnavului să tragă aer în piept după care bolnavul expiră aerul, iar masorul apasă prin vibraţii coloana dorsala (de 2-3 ori). Indicaţii : spondiloza anchilozantă, sechele posttraumatice în această regiune, deformări de coloană toracală, cum ar fi cifoza sau devieri laterale ale coloanei -scolioze, în contracturi musculare de diferite cauze. Contraindicaţii: boli dermatologice, boli hemoragice, inflamaţii acute ale organelor abdominale, TBC, boli vasculare, boli infecţioase. KINETOTERAPIE Exerciţiile pentru corectarea cifozei urmăresc: Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, în sensul scurtării musculaturii posterioare (prin mişcări concentrice) şi alungirea celei anterioare a gîtului şi toracelui (prin mişcări excentrice) Ştergerea deprinderii greşite şi formarea unei atitudini corecte a corpului Corectarea sau prevenirea deviaţiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a celorlalte regiuni ale corpului. Mijloacele folosite sunt: Exerciţii statice: eforturi izometrice executate cu extensia trunchiului stînd în picioare corect stînd în genunchi stînd în decubit dorsal şi ventral stînd atîrnat exerciţii dinamice – extensia şi întinderea coloanei vertebrale, apoi exerciţii pentru cap, gît, membre, care să amplifice extensia trunchiului. Pentru îngreunări se folosesc bastoane aşezate la spate sub axile, mingi medicinale purtate pe cap sau aruncate cu ambele mîini deasupra capului. Exerciţiile vor fi întrerupte de frecvente mişcări de respiraţie şi relaxare. Deosebit de utile sunt exerciţiile de redresare pasivă şi pasiv-activă la scară fixă, la perete şi, mai ales, în faţa oglinzii. În cazul atitudinii cifotice, trebuie să învăţăm pacientul să-şi formeze simţul poziţiei corecte, prin autocontrol continuu, lucru posibil datorită supleţei coloanei vertebrale. Se are în vedere poziţia defectuoasă a capului căzut înainte, care trebuie redresată prin contracţia musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, menţinînd privirea înainte, paralelă cu pămîntul. Tonifierea şi reechilibrarea musculaturii paravertebrale este unul din obiectivele principale : din decubit ventral se execută gradat ridicarea capului, umerilor, membrelor superioare (pentru tonifierea musculaturii dorsale bilaterale), ridicarea ambelor membre inferioare tonifică musculatura lombară ; ridicarea membrelor ipsilaterale tonifică musculatura unilaterală paravertebrală respectivă Un alt obiectiv al tratamentului fizical-kinetic îl constituie asuplizarea coloanei vertebrale. Pentru a se realiza acest lucru este necesar să se acţioneze în sensul: eliberării mişcării în articulaţiile interapofizare posterioare, contracararea tendinţei la cifozare, împiedicarea agravării unei eventuale scolioze preexistente, îmbunătăţirea mobilităţii costo-vertebrale. Tehnica de lucru indicată derivă în mare măsură din metoda Klapp. Cifoza dorsală se corectează prin exerciţii de întindere a coloanei din cele trei poziţii de bază (decubit, şezând, ortostatism), de fapt, conştientizarea poziţiei „de a sta înalt" sau „a sta drept". Postura se controlează în oglindă, urmărind alungirea gâtului şi a trunchiului în ax. Exerciţiile devin mai eficiente dacă se oferă bolnavului câţiva parametri care să-i permită să conştientizeze corecţia posturală (o rezistenţă uşoară aplicată de palma terapeutului pe creştetul bolnavului, o carte aşezată pe creştet etc.). Din metoda Klapp se folosesc poziţiile lordozante plecând din poziţia de start „în genunchi". Extensiile active, mersul în patru labe, tracţiunile prin propria greutate a corpului (atârnat la spalier), unele sporturi (volei, baschet, înotul pe spate), toate pot fi exploatate pentru îndeplinirea aceluiaşi obiectiv. Pentru tonifîerea musculaturii paravertebrale se folosesc tehnici globale clasice, dar sunt şi unele manevre particulare deosebit de utile deoarece, deşi se adresează în principal musculaturii paravertebrale, antrenează în lucru şi musculatura centurilor scapulo-humerale. EXERCIŢII PENTRU MOBILIZAREA COLOANEI DORSALE. Din decubit dorsal, cu muschii flectati si bratele intinse lateral, se duc genunchi la piept si se revine la pozitia de plecare. Din pozitie sezand, inclinati laterale si rotiri ale trunchiului; Din pozitie cvadripeda, ridicarea in extensie maxima a membrelor inferioare (alternativ), concomitent cu flectarea membrului superior din coaste; Din pozitie cvadripeda, bolnavul arunca bratele brusc inainte si lateral. dicarea capului-trunchiului, poziţia membrelor superioare schimbându-se pentru a grada efortul (pe lângă corp, sub bărbie, pe ceafa, pe umeri). În decubit ventral cu bazinul la marginea mesei, membrele inferioare atâmând, se fac extensii din şold cu genunchii întinşi. Din pozitia „în genunchi" cu un baston în mâini, redresarea completă a trunchiului, extensia braţelor şi menţinerea pentru câteva secunde a poziţiei de maximă extensie. Exerciţiile pot fi deosebit de variate, se pot realiza în condiţii de dotare minimă şi nu pierd din valoare decât datorită lipsei de continuitate. Putem vorbi de cure balneokinetoterapeutice, adică de proceduri de kinetoterapie aplicate în bazine cu apă dulce sau carbogazoasă. Avantajele acestei metode constau în acţiunea fizică a apei de a "descărca" mişcarile în mare parte, de acţiunea gravitaţiei. De asemenea apa opune o rezistenţa la miscare, ceea ce face ca partea izometrică a contractiei să reprezinte mai mult din mişcare, crescînd astfel tonusul muscular. La aceste acţiuni se mai adaugă efectele termalităţii apei asupra vasomotricităţii şi efectele tonifiante asupra sistemului nervos central şi periferic. In cazul apelor carbogazoase este de adaugat efectul binefăcator al sărurilor şi bulelor de gaz degajate. De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da rezultate bune. Sînt importante două metode în tratamentul profilactic al deformarilor: înotul gimnastica respiratorie. Inotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rănd (bras, spate, fluture, delfin). Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui. Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de inot sau programe specializate. Exerciţiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat pînă la bărbie, membrele inferioare întinse şi atingînd fundul bazinului cu vîrful degetelor de la picioare. Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul şi favorizează dezvoltarea simetrică a toracelui şi cresterea capacităţii vitale. CURA BALNEARĂ Bolnavul cu cifoză poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni profilate pe tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică şi, împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea funcţională. Tratamentul balnear vizează următoarele obiective: Încetinirea procesului degenerativ Îmbunătăţirea circulaţiei locale şi generale Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare. Tipuri de ape: Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu) Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol) Ape sărate iodurate (Bazna) Ape sulfuroase sărate (Călimăneşti, Govora) Ape sulfuroase termale (Herculane) Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic) şi chimic. Staţiunile indicate sunt: Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic; Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate); Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă); Govora (nămol silicos şi iodat); Geoagiu (nămoluri feruginoase) TERAPIA OCUPAŢIONALĂ Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activităţi adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente. Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la readaptarea funcţională la efort. Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt: - mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor; - dezvoltarea forţei musculare; - restabilirea echilibrului psihic. Bolnavul cu cifoză trebuie să evite activităţile care necesită flexia coloanei cum ar fi: grădinăritul, împletitul răchitei, cusutul la maşină, roata olarului. Se mai pot include unele activităţi sportive: înot, volei, baschet. Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea raţională a ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare funcţională. GIMNASTICA MEDICALĂ Corectarea curburii dorsale se face prin tonificarea musculaturii paravertebrale în scurtare, din poziţii care să fixeze regiunea lombară şi cervicală în poziţie corectă. Se lucrează, în special, din şezînd sau şezînd pe genunchi, din culcat, din pe genunchi cu sprijin pe palme şi trunchiul atîrnat la scară fixă, elongaţii la căpăstru, redresări active cu control, în faţa oglinzii, transport de greutăţi pe cap. Pentru apropierea omoplaţilor se fac exerciţii libere sau cu diferite aparate portabile (greutăţi, bastoane) cu rotarea externă a braţelor, prin contracţia muşchilor mic rotund şi subspinos, cu apropierea omoplaţilor de linia mediană (de coloană) prin contracţia trapezului şi romboidului cu inspiraţie iar la revenire expiraţie. Acelaşi rezultat îl obţinem lucrînd şi cu braţele întinse şi ridicate la orizontală, duse spre înapoi pentru apropierea omoplaţilor de coloană şi torace. Deblocarea toracelui, care se prezintă cu un stren înfundat, se obţine prin exerciţii de respiraţie amplă. Coastele care sunt fixate de coloana dorsală pot fi antrenate în momentul inspirului şi să contribuie la redresarea coloanei dorsale, prin depărtarea între ele şi ridicarea lor. Toracele şi respiraţia costală se reeducă prin mobilizări pasive, presiuni şi tracţiuni asupra coastelor, ţinînd cont de momentul inspirului şi expirului, cu scopul de a mări elasticitatea condro-costo-vertebrală, şi prin mişcări active de respiraţie. Presiunile şi tracţiunile se aplică perpendicular pe axul de rotaţie a articulaţiei costovertebrală, la nivelul arcului posterior sau la nivelul deplasării coastelor mai mari. Mişcările pasive cu presiuni şi tracţiuni pe claviculă şi stern vizează mobilizarea toracelui în partea lui superioară, iar cînd sunt aplicate pe regiunea laterală, vizează mobilizarea toracelui în partea mijlocie şi inferioară. Alte două sporturi sînt importante în tratamentul profilactic al deformarilor: înotul gimnastica respiratorie. Inotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rînd (bras, spate, fluture, delfin). Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui. Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de inot sau programe specializate. Exerciţiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat pînă la bărbie, membrele inferioare întinse şi atingînd fundul bazinului cu vîrful degetelor de la picioare. Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul şi favorizeazş dezvoltarea simetrică a toracelui şi cresterea capacităţii vitale. BIBLIOGRAFIE TRATAT DE MEDICANĂ INTERNĂ – REUMATOLOGIE Păun Radu, Ed. Medicală, Bucureşti, 1999 CLINICA SI TRATAMENTUL BOLILOR REUMATICE - - Stefan Suteanu- Editura Medicala - Bucuresti 1977 ELECTROTERAPIE -Radulescu Andrei - Editura Medicala - Bucuresti 1991 ANATOMIA SI FIZOLOGIA OMULUI -Dr.Roxana Maria Albu - Editura Corint - Bucuresti 1996 RECUPERAREA MEDICALA LA DOMICILIUL BOLNAVULUI -Tudor Sbenghea - Editura Medicala - Bucuresti 1996 REUMATOLOGIE -Prof. Dr. - Eugen Popescu-Ed. National- Bucuresti 1997 COMPENDIU DE MEDICINA FIZICA SI RECUPERARE -Dr. Adriana Nica-Ed. Universitara Carol Davila Bucuresti1998 KINETOTERAPIA PROFILACTICA TERAPEUTICA SI DE RECUPERARE -Tudor Sbenghe - Editura Medicala - Bucuresti 1998 FIZIOKINETOTERAPIE SI RECUPERARE MEDICALA -Iaroslav Kiss- Editura Medicala- Bucuresti 1999 COMPENDIU DE REUMATOLOGIE -Eugen D. Popescu, Ruxandra Ionescu - Editura Tehnica - Bucuresti 1999. Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE PAGE PAGE 23 쥁