Referat Sistemul Digestiv.rtf

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Sistemul Digestiv.rtf si de asemenea puteti face Download Referat Sistemul digestiv.rtf

Citeste fragmente din Referat Sistemul Digestiv.rtf

Sistemul digestiv FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIVTractul gastro-intestinal asigurã aportul continuu de apã, electroliþi si substanþe nutritive necesare organismului. în vederea realizãrii acestor functii, este necesarã: 1. deplasarea alimentelor prin tractul alimentar; 2. secretia sucurilor digestive si digestia alimentelor; 3. absorbtia produsilor de digestie, a apei si a electrolitilor; 4. circulatia sângelui prin segmentele tubului digestiv în vederea transportului substantelor absorbite; 5. controlul acestor functii prin intermediul sistemului nervos si endocrin. Majoritatea substantelor întâlnite în alimente au o structurã chimicã complexã, diferitã de cea a constituientilor organismului, si nu pot fi preluate ca atare din naturã. E suferã, în prealabil, transformãri mecanice, fizice si chimice. Totalitatea acestora reprezinsi digestia alimentelor. Prin digestie, principiile alimentare sunt descompuse în molecule simple, fãrã specificitate biologicã, iar acestea pot fi absorbite la nivelul mucoasei intestinale În tubul digestiv existã enzime specifice pentru fiecare tip de substantã organicã Astfel, proteinele suferã actiunea enzimelor proteolitice (proteaze), care le desfac pânã la aminoacizi. Glucidele cu moleculã mare sunt scindate de cãtre enzimele amilolitice (glicolitice) pânã la stadiul de glucide simple. Lipidele sunt hidrolizate de cãtre enzimek lipolitice (lipaze).DIGESTIA BUCALÃLa nivelul cavitãtii bucale, cât si al altor organe digestive, existã o activitate motorie si una secretorie. Activitatea motorie a cavitãtii bucale constã din masticatie si timpil bucal al deglutitiei. Masticatia este un act reflex involuntar, ce se poate desfãsura si sub control votat tar. Organele masticatiei sunt oasele maxilare, mandibulare si dinþii (organe pasive), precum si muschii masticatori ai limbii si ai obrajilor (organe active). Prin masticatie, alimer : introduse în cavitatea bucalã sunt tãiate si transformate în fragmente mai mici. Rolurile masticatiei: 1. Fragmentarea alimentelor, ceea ce determinã: a. facilitarea deglutitiei; b. cresterea suprafetei de contact dintre alimente si enzimele digestive. 2. Amestecarea alimentelor cu produsul de secretie al glandelor salivare, ce are ca rezultate: a. initierea procesului de digestie a amidonului sub actiunea amilazei salivare; b. initierea procesului de digestie a lipidelor sub actiunea lipazei linguale; c. lubrifierea si înmuierea bolului alimentar. 3. Asigurarea contactului cu receptorii gustativi si eliberarea substantelor odorante care vor stimula receptorii olfactivi, aceastã stimulare initiind secretia gastricã. Activitatea secretorie a cavitãtii bucale se datoreazã glandelor salivare Saliva este secretatã, în principal, de trei perechi de glande salivare: parotide (localizate lângã unghiul mandibulei; sunt cele mai mari si produc o secretie apoasã), sublinguale si submandibulare (ultimele douã secretã o salivã ce conþine o cantitate mai mare de proteine, deci secreþia va fi mai vâscoasã). Glande mai mici existã, practic, în toatã cavitatea bucalã; cele linguale secretã lipaza lingualã. Compozitia salivei. Zilnic se secretã 800 - 1500 ml salivã, solutie apoasã ce contine electroliti si proteine. Concentratia electrolitilor si osmolalitatea variazã cu debitul secretiei, dar, în general, comparativ cu plasma, saliva este hipotonicã; contine concentratii mai mari de K+ si HCO, si mai mici de Na+ ºi CI". în salivã se gãsesc douã tipuri de proteine: 1. enzime: a amilaza salivarã (ptialina) si lipaza lingualã; 2. mucina, glicoproteinã ce lubrifiazã alimentele. Saliva mai contine substante bactericide (lizozim) si unii produsi de catabolism (uree, acid uric); reprezintã si o cale de eliminare din organism a unor virusuri. Functiile salivei: 1. Protectia mucoasei bucale prin: rãcirea alimentelor fierbinti, diluarea eventualului HC1 sau bilei ce ar regurgita în cavitatea bucalã, îndepãrtarea unor bacterii. 2. Digestiv: saliva începe procesul de digestie al amidonului si al lipidelor, a amilaza produce digestia chimicã a amidonului preparat; astfel, în prezenta ionilor de clor si a apei, amidonul este hidrolizat în trepte pânã la stadiul de maltozã. Aceastã enzimã va fi inactivatã de pH-ul intragastric scãzut. Lipaza lingualã începe degradarea lipidelor, actionând atunci când acestea se gãsesc în cavitatea bucalã, stomac si portiunilor superioare ale intestinului subþire. 3.Lubrifierea alimentelor usureazã deglutitia; umectarea mucoasei bucale favorizeazã vorbirea. 4. Excretia unor substante endogene si exogene. 5. Elaborarea senzatiei gustative prin dizolvarea substanþelor cu gust specific si suprafatã receptivã a analizatorului gustativ.Ca urmare a transformãrilor din cavitatea bucalã, alimentele sunt omogenizate, imbibate cu mucus si formeazã bolul alimentar. Deglutitia cuprinde totalitatea activitãtilor motorii ce asigurã transportul bolului alimentar din cavitatea bucalã în stomac. Este un act reflex ce se desfãsoarã în trei timpi. Timpul bucal (voluntar). în momentul în care alimentele sunt gata pentru a fi înghitite, ele sunt în mod voluntar împinse în faringe datoritã presiunii pe care o exercitã limba prin miscarea ei în sus si posterior asupra palatului moale. De acum încolo, procesul deglutitiei devine în întregime, sau aproape, un act automat si, în mod obisnuit nu mai poate fi oprit. Timpul faringian. La intrarea în faringe sunt stimulate ariile receptoare de la acest nivel. Impulsurile de la acest nivel ajung la trunchiul cerebral si initiazã o serie de contractii faringiene musculare automate, dupã cum urmeazã: a. Palatul moale este împins în sus, închizând coanele, b. Plicile palato-faringiene de pe fiecare parte a faringelui sunt trase medial, apropiindu-se unele de celelalte, formând o deschizãturã sagitalã prin care alimentele trec în faringele posterior, c. Corzile vocale sunt puternic apropiate, iar laringele este împins în sus si anterior de cãtre muschii gâtului. Aceastã actiune, combinatã cu prezenta ligamentelor ce previn deplasarea în sus a epiglotei, determinã deplasarea posterioarã a epiglotei peste orificiul laringian. Ambele efecte previn pãtrunderea alimentelor în trahee, d. Deplasarea superioarã a laringelui mãreste deschiderea esofagului. In acelasi timp, cei 3-4 cm ai peretelui muscular al esofagului posterior (sfincter esofagian superior sau sfincter faringo-esofagian) se relaxeazã, permitând astfel alimentelor sã se deplaseze liber din faringele posterior în esofagul superior, e. Concomitent cu ridicarea laringelui si relaxarea sfincterului faringo-esofagian are loc contracþia întregului perete muscular faringian, începând cu portiunea superioarã a faringelui, contractie ce se propagã în jos ca o undã peristalticã rapidã, ce antreneazã succesiv muschii faringieni mijlocii si inferiori, si, în continuare, esofagul, propulsând astfel alimentele în esofag. întreg procesul dureazã 1 - 2 secunde. Timpul esofagian. Esofagul are, în principal, rolul de a transporta alimentele din faringe în stomac, iar miscãrile lui sunt organizate specific în vederea acestei functii. în mod normal, esofagul prezintã douã tipuri de miscãri peristaltice: peristaltism primar si peristaltism secundar. Peristaltismul primar este declansat de deglutitie si începe când alimentele trec din faringe în esofag; este coordonat vagal. Peristaltismul secundar se datoreazã prezentei alimentelor în esofag si continuã pânã când alimentele sunt propulsate în stomac; este coordonat de sistemul nervos enteric al esofagului. Relaxarea receptivã a stomacului. Pe mãsurã ce unda peristalticã se deplaseazã spre stomac, o undã de relaxare, transmisã prin neuroni mienterici inhibitori, precede contracþia. întreg stomacul si, într-o mãsurã mai micã, chiar si duodenul se relaxeazã când aceastã undã ajunge la nivelul esofagului inferior, pregãtind astfel cavitãtile respective pentru primirea alimentelor . Sfincterul esofagian inferior (gastro-esofagian). La capãtul terminal al esofagului, pe o portiune de 2-5 cm deasupra jonctiunii cu stomacul, musculatura circularã esofagianã este îngrosatã, funcþionând ca un sfincter. Acest sfincter prezintã o contractie tonicã si este relaxat prin relaxarea receptivã. Contractia acestui sfincter contribuie la prevenirea unui reflux gastro-esofagian. DIGESTIA GASTRICÃÎn stomac, alimentele suferã consecinta activitãtilor motorii si secretorii ale acestuia, care procduc transformarea bolului alimentar într-o pastã omogenã, numitã chim gastric.Activitatea motorie a stomacului (motilitatea gastricã) realizeazã trei funcþii de bazã: 1. stocarea alimentelor ca urmare a relaxãrii receptive; 2. amestecul alimentelor cu secretiile gastrice; 3. evacuarea continutului gastric în duoden. Relaxarea receptivã. Când alimentele trec din esofag în stomac, activitatea fundusului gastric este inhibatã, permitând depozitarea a 1 - 2 1 de continut. Peristaltismul. Contractiile peristaltice, initiate la granita dintre fundusul si corpul gastric, se deplaseazã caudal, determinând propulsia alimentelor cãtre pilor, si sunt produse prin modificãri periodice ale potentialului membranei fibrelor musculare netede longitudinale; se numesc unde lente sau ritm electric de bazã. Aceste unde sunt responsabile de frecventa si forþa contractiilor gastrice. Forta contractiilor peristaltice este crescutã de acetilocolinã si gastrinã. Retropulsia. Cuprinde miscãrile de du-te-vino ale chimului, determinate de propulsia puternicã a continutului gastric cãtre sfincterul piloric închis. Are rol important în amestecul alimentelor cu secretiile gastrice.Evacuarea continutului gastric apare atunci când particulele chimului sunt suficient de mici pentru a strãbate sfincterul piloric. De fiecare datã când chimul este împins spre sfincterul piloric, 2 - 7 ml chim trec în duoden. Lichidele trec mai repede decât solidele, proportional cu presiunea intragastricã.Complexul motor migrator este o undã peristalticã ce începe în esofag si parcurge întreg tractul gastro-intestinal, la fiecare 60 - 90 minute, în timpul perioadei interdigestive; îndepãrteazã resturile de alimente din stomac.Contractiile de foame apar atunci când stomacul este gol de mai multe ore. Sunt contractii peristaltice ritmice ale corpului stomacului. Sunt foarte intense la adultul tânãr, cu tonus gastrointestinal crescut; sunt amplificate de hipoglicemie. Secretia de pepsinogen. Pepsina, forma activã a pepsinogenului, este o enzimã proteoliticã, activã în mediu acid (pH optim 1,8 - 3,5), care începe procesul de digestie al proteinelor; la valori ale pH-ului mai mari de 5, activitatea sa proteoliticã scade, devenind în scurt timp inactivã. Pepsinogenul este activat de contactul cu HC1 sau cu pepsina anterior formatã. Pepsina scindeazã proteinele în proteoze (albumoze), peptone si polipeptide mari. Numai 20 - 30% din digestia totalã a proteinelor are loc în stomac, cea mai mare parte desfãsurându-se în porþiunea proximalã a intestinului subtire. Pepsina este deosebit de importantã pentru capacitatea ei de a digera colagenul, acesta fiind puþin atacat de celelalte proteinaze digestive. Labfermentul este secretat numai la copilul mic, în perioada de alãptare. Rolul sãu este de a coagula laptele, pregãtindu-1 pentru digestia ulterioarã. Sub acþiunea lui si în prezenþa Ca2+, cazeinogenul solubil se transformã în paracazeinat de calciu, insolubil. Lipaza gastricã este o enzimã lipoliticã cu activitate slabã( o tributirazã), hidrolizând numai lipidele ingerate sub formã de emulsie, pe care le separã în acizi grasi si glicerina. Gelatinaza hidrolizeazã gelatina. Mucina este o glicoproteinã secretatã de celulele mucoase; are rol în protectia mucoasei gastrice, atât mecanic, cât si chimic (fatã de actiunea autodigestivã a HC1 si a pepsinei).La nivel gastric are loc absorbtia unor substante, de exemplu substante foarte solubile în lipide, etanol, apã si, în cantitãti extrem de mici, sodiu, potasiu, glucoza si aminoacizi. DIGESTIA LA NIVELUL INTESTINULUI SUBtIREMiscãrile de la nivelul intestinului subtire sunt: contractii de amestec si contractii propulsive. Totusi, miscãrile intestinului subtire determinã, în proportii diferite, atât amestec,cât si propulsie. Contractiile de amestec (contractiile segmentare). Când o portiune a intestinului subtire este destinsã de chim, întinderea peretilor intestinali determinã aparitia în lungul intestinului a unor contractii concentrice localizate, separate prin anumite intervale. Lãtimea unui asemenea inel de contractie este de aproximativ 1 cm, astfel încât fiecare set de contractii determinã segmentarea intestinului subtire, împãrtindu-1 în segmente spatiate. Când un set de contractii segmentare se relaxeazã, începe un nou set, dar aceste contractii apar în punctele situate la jumãtatea distantei dintre contractiile precedente. Aceste contractii fragmenteazã chimul de 8 - 12 ori pe minut, în felul acesta determinând amestecarea progresivã a particulelor alimentare solide cu secretiile din intestinul subtire. Frecventa maximã a contractiilor segmentare ale intestinului subtire este determinatã de frecventa undelor lente din peretele intestinal (12 pe minut în duoden si jejun proximal, 8 - 9 în ileonul terminal). Miscãrile de propulsie. Chimul este propulsat la acest nivel de undele peristaltice, care apar în orice parte a intestinului subtire si se deplaseazã în directie analã cu o vitezã de 0,5 - 2 cm/secundã, mult mai rapid în intestinul proximal si mai lent în intestinul terminal. Totusi, ele sunt în mod normal foarte slabe si de obicei se sting dupã ce traverseazã 3-5 cm, astfel încât deplasarea chimului se face cu aproximativ 1 cm/secundã, ceea ce înseamnã cã timpul necesar chimului pentru a trece de la pilor pânã la valva ileocecalã este de 3 - 5 ore. Secrrtia biliarã. Bila este necesarã pentru digestia si absorbtia lipidelor si pentru "unor substante insolubile în apã cum sunt colesterolul si bilirubina (fig. 111). Este formatã de cãtre hepatocite si celulele ductale ce mãrginesc duetele biliare, în cantitate de 250 - 1100 ml/zi. Este secretatã continuu si depozitatã în vezica biliarã în timpul perioadelor interdigestive. Se elibereazã în duoden în timpul perioadelor digestive numai dupã ce himul a declansat secretia de colecistokininã, care produce relaxarea sfincterului Oddi si contractia vezicii biliare.Secretiile intestinului subtire contin: 1. Mucus, cu rol de protectie a mucoasei intestinale împotriva agresiunii HC1, secretat de glandele Briinner din duoden si de celule speciale, aflate în epiteliul intestinal si în criptele Lieberkiihn. 2. Enzime asociate cu microvilii celulelor epîteliale intestinale, care nu sunt secretate în lumenul intestinal: peptidaze, dizaharidaze (în numãr de patru: maltaza, izomaltaza, zaharaza si lactaza) si lipazã; ele îsi exercitã rolurile în timpul procesului de absorbþie intestinalã. 3. Apã si electroliti secretati de celulele epiteliale intestinale.Absorbtia intestinalã se realizeazã prin mai multe mecanisme, în functie de substanta absorbitã. Glucidele. Cele trei glucide majore ale dietei sunt dizaharidele - sucroza si lactoza - si polizaharidul amidon, fie sub formã de amilopectinã, fie sub formã de amilozã. Celuloza un alt polizaharid vegetal, prezent în dietã în cantitãti mari, nu poate fi digerat, deoarece în tractul gastrointestinal uman nu existã enzime care sã o digere. Aportul de glucide este de 250 - 800 g/zi, care reprezintã 50 - 60% din dietã. Pentru a fi absorbite din tractul gastrointestinal, glucidele trebuie digerate pânã la stadiul de monozaharide. Digestia amidonului, începutã în cavitatea bucalã, sub acþiunea a amilazei salivare, are loc în cea mai mare parte în intestinul subtire, sub actiunea a amilazei pancreatice (care degradeazã glucidele pânã la stadiul de oligozaharide) si sub actiunea dizaharidazelor (maltaza, sucraza, lactaza) de la nivelul marginii în perie a celulelor epiteliale intestinale (care transformã oligozaharidele în monozaharide).Produsii finali ai digestiei glucidelor sunt: fructoza, glucoza si galactoza. Glucoza si galactoza se absorb printr-un mecanism comun, un sistem de transport activ Na-de-pendent (cotransport). Fructoza se absoarbe prin difuziune facilitatã. Dupã ce au fost absorbite în enterocite, monozaharidele sunt transportate prin membrana bazolateralã a acestora prin difuziune facilitatã; apoi, difuzeazã din interstitiul intestinal în capilarele din vilozitãtile intestinale. Absorbtia glucidelor nu este reglatã. Intestinul poate absorbi peste 5 kg sucrozã zilnic. Proteinele. Dieta proteicã zilnicã necasarã unui adult este de 0,5 - 0,7 g/kg corp. Proteinele ajunse în intestin provin din douã surse: endogenã (30 - 40 g/zi, sunt proteine secretorii si componentele proteice ale celulelor descuamate) si exogenã (proteinele din dietã). Pentru a fi absorbite, proteinele trebuie transformate în polipeptide mici si aminoacizi.Practic, toatã cantitatea de proteine din intestin este absorbitã: orice proteinã ce apare în scaun provine din detritusuri celulare sau din bacteriile din colon. Lipidele. Aportul zilnic de lipide variazã între 25 ºi 160 g. Spre deosebire de glucide si de proteine, lipidele se absorb din tractul gastro-intestinal prin difuziune pasivã. Pentru a putea fi absorbite, ele trebuie sã devinã solubile în apã. Pentru solubilizarea lipidelor sunt necesare sãrurile biliare. înainte de a fi digerate, lipidele trebuie emulsionate (transformate în picãturi cu diametru sub un micron) de cãtre acizii biliari si lecitinã.Produsii digestiei lipidice (monogliceride, colesterol) trebuie sã formeze micelii cu sãrurile biliare pentru a putea fi absorbiti. Miceliile sunt agregate sferice mici, cu diametrul de 5 nm, ce contin 20 - 30 molecule de sãruri biliare si lipide. Sãrurile biliare se gãsesc la exteriorul miceliilor, iar pãrtile hidrofobe ale monogliceridelor si lipofosfatidelor cãtre interior; în mijloc se gãsesc colesterolul si vitaminele liposolubile.Lipidele, colesterolul si vitaminele liposolubile sunt preluate rapid din micelii în momentul în care acestea vin în contact cu microvilii. Factorul ce limiteazã absorbþia lipidelor este migrarea miceliilor din conþinutul intestinal la suprafaþa microvililor. Lipidele prezente în scaun provin din flora intestinalã.Aproape toate lipidele digerate sunt absorbite pânã la nivelul porþiunii mijlocii a jejunului, cea mai mare parte a absorbtiei fãcându-se în duoden.Vitaminele si mineralele. Vitaminele liposolubile (A, D, K, E) intrã în alcãtuirea miceliilor si se absorb împreunã cu celelalte lipide în intestinul proximal. Vitaminele hidrosolubile se absorb prin transport facilitat sau prin sistem de transport activ Na-depen-dent, proximal, în intestinul subtire. Calciul se absoarbe cu ajutorul unui transportor leg: de membrana celularã si activat de vitamina D. Fierul se absoarbe în jejun si ileon. Fe2+ se absoarbe mai usor decât Fe3+. Vitamina C stimuleazã absorbtia fierului, Rolurile principale ale colonului sunt absorbtia apei si a electroliþilor (jumãtate-proximalã) si depozitarea materiilor fecale pânã la eliminarea lor (jumãtatea distalã). Datoria acestor roluri, miscãrile de la nivelul colonului sunt lente. Miscãrile de la nivelul colonul. sunt de douã tipuri: de amestec (haustraþiile) si propulsive (în masã). Miscãrile de amestec (haustratiile). într-o manierã similarã cu a miscãrilor de segmentare ale intestinului subtire, la nivelul colonului apar contractii circulare mai concomitent, musculatura longitudinalã a colonului, agregatã în trei benzi longitudini e denumite tenii, se contractã si ea. Aceste contractii combinate ale musculaturii circulare si longitudinale determinã proiectia în afarã a zonelor nestimulate ale peretelui colic, sub forma unor saci, denumiti haustre.De obicei, aceste contracþii, odatã initiate, ating maximum de intensitate în aproximativ 30 de secunde si dispar în urmãtoarele 60 de secunde. De asemenea, cînd apar, ele se deplaseazã lent în directie analã, în timpul perioadei lor de contractie determinând o propulsie minorã a continutului colic. Dupã alte câteva minute, apar noi contractii haustrale în arii învecinate. În felul acesta, continutul colic este progresiv împins spre colonul sigmoid. În cursul acestei progresii, tot materialul fecal este expus gradat la suprafata colonului, iar substantele dizolvate si apa sunt progresiv absorbite. Astfel din cei 1500 ml de chim, doar 80 - 200 ml se pierd prin fecale. Miscãrile propulsive (miscãrile în masã). Unde peristaltice identice cu cele întâlnite în intestinul subtire pot fi cu greu observate în colon. în schimb, propulsia rezultã în principal prin contractii haustrale în directie analã, deja discutate, si miscãri în masa.In colonul transvers si sigmoid, miscãrile în masã au îndeosebi rol propulsiv. Aceste miscãri apar de obicei de câteva ori pe zi; cele mai numeroase dureazã aproximativ 15 minute în prima orã de la micul dejun. O miscare în masã este un tip de peristaltism modificat, caracterizat prin urmãtoarea secventã de evenimente: în primul rând, apare un inel constrictiv într-un punct destins sau iritat al colonului, de cele mai multe ori în colonul transvers, apoi, rapid, 20 cm sau mai mult din colonul distal fatã de acest punct se contractã în bloc, asemãnãtor unei mase unice, fortând materiile fecale continute în acel segment sã se deplaseze în josul colonului.Forta acestor contractii se dezvoltã progresiv timp de aproximativ 30 secunde, iar relaxarea se produce în urmãtoarele 2-3 minute, dupã care pot apãrea alte contractii de acest gen tot mai distal fatã de cele precedente, deplasându-se în continuare de-a lungul colonului.Toate aceste serii de miscãri în masã dureazã între 10 minute si o jumãtate de orã. Dacã defecatia nu apare în acest timp, un nou set de miscãri în masã nu apare decât dupã o jumãtate de zi sau chiar în ziua urmãtoare.Iritatia colonului poate, de asemenea, initia miscãri intense în masã. De exemplu, când o persoanã prezintã o stare ulceroasã a colonului (colita ulceroasã), aceasta are frecvent miscãri în masã ce persistã aproape tot timpul. De asemenea, miscãrile în masã pot fi initiate si prin stimularea intensã a sistemului nervos parasimpatic. Absorbtia si secretia la nivelul colonului. Colonul nu poate absorbi mai mult de 2 - 3 1 de apã pe zi. Colonul absoarbe cea mai mare parte a sodiului si clorului care nu au fost absorbite în intestinul subtire. Potasiul este secretat de cãtre colon. Aceste procese sunt controlate de cãtre aldosteron.Existã trei surse de gaz intestinal: înghitit, format sub actiunea bacteriilor în ileon si colon si difuzat din torentul sangvin. La nivelul colonului se produc zilnic 7-10 1 de gaze, mai ales prin degradarea produsilor de digestie ce au ajuns la acest nivel. Componentele principale sunt: CO2, CH4, H2, N2 . Cu excepþia N2 , celelalte pot difuza prin mucoasa colonului, astfel încât volumul eliminat este de 600 ml/zi. Defecatia reprezintã procesul de eliminare a materiilor fecale din intestin. Unele miscãri în masã propulseazã fecalele în rect, initiind dorinta de defecatie. Ulterior se produce contractia musculaturii netede a colonului distal si a rectului, propulsând fecalele în canalul anal. Urmeazã relaxarea sfincterelor anale intern si extern (ultimul continând fibre musculare striate aflate sub control voluntar). Evacuarea fecalelor este favorizatã suplimentar de cresterea presiunii intraabdomi-nale prin contracþia diafragmului si a muschilor abdominali. Defecatia implicã deci activitate reflexã, dar si voluntarã. în mod normal, defecatia este initatã de reflexe de defecatie unul dintre aceste reflexe este un reflex intrinsec, mediat prin sistemul nervos local, enteric. Când materiile fecale dilatã rectul se declanseazã reflexul rectosfincterian (realizat de plexul mienteric) prin care se relaxeazã sfincterul anal intern, se contractã sfincterul anal extern si este declansatã senzatia iminentã de defecatie. Totusi, reflexul intrinsec al defecatiei este foarte slab; pentru a fi eficient, el trebuie întãrit printr-un reflex parasimpatic de defecaþie ce implicã segmentele sacrale ale mãduvei spinãrii.