Referat INTERVENTIA OMULUI IN CIRCUITUL APEI

Mai jos puteti citi fragmente din Referat INTERVENTIA OMULUI IN CIRCUITUL APEI si de asemenea puteti face Download Referat INTERVENTIA OMULUI IN CIRCUITUL APEI

Citeste fragmente din Referat INTERVENTIA OMULUI IN CIRCUITUL APEI

INTERVENŢIA OMULUI ÎN CIRCUITUL APEI Dorinţa omului, din toate timpurile, de a influenţa anumite fenomene ale naturii în funcţie de necesităţile lui, nu este nouă. Ea se pierde în negura vremurilor şi a ajuns până la noi doar în legende, obiceiuri, ritualuri sau dansuri. Apariţia ploii provoacă un sentiment tonic, care dă mulţumirea lucrului împlinit şi siguranţa zilei de mâine printr-o recoltă bogată pe care numai o ploaie căzută la timp o poate asigura. Fără ploaie vegetaţia se ofileşte, pământul se usucă şi crapă, iar animalele şi oamenii suferind de sete lâncezesc şi în final mor. Iată de ce, în comunităţile primitive, magicienii triburilor din diferite părţi ale lumii, dar mai ales din regiunile aride şi semiaride, acei care se obligau, pentru binele tribului, "să asigure” căderea ploilor la timpul potrivit erau consideraţi oameni foarte importanţi. Metodele prin care aceştia încercau să-şi aducă sarcina la îndeplinire se bazează pe principiul magiei homeopatice sau imitative. Astfel, dacă doreau să aducă ploaie, simulau stropire sau imitau norii, iar dacă voiau să o oprească recurgeau la imitarea căldurii sau a focului. Aceste practici şi obiceiuri, din diferite părţi ale lumii sunt foarte frumos descrise în primul volum din “Creanga de aur” a cunoscutului savant englez J. G. Frazer. Din câte prezintă autorul citat, aceste practici nu sunt specifice numai popoarelor din Africa şi Australia unde soarele este necruţător. Ele se întâlnesc aproape la toate popoarele lumii, inclusiv la cele civilizate din Europa. În aceste ritualuri îşi are, şi la noi, originea binecunoscutul "dans al Căluşarilor". Dimitrie Cantemir, descrie datina cunoscută, la noi, sub numele de "Paparudă”, ritual care se desfăşura în speranţa atragerii ploii. În alte regiuni din ţară practicile, deşi diferite, aveau acelaşi scop. O serie de descântece de venire sau de oprire a ploii, care se întâlnesc în multe variante ale folclorului românesc şi ale altor popoare, izvorăsc din aceeaşi dorinţă a omului de a modifica mersul normal al fenomene1or naturii în folosul lui. Uneori practicile de acest fel mergeau până la sacrificii umane. Cu 5000 de ani în urmă, populaţia din valea Nilului, în fiecare an în luna august, când de obicei se înregistrează debitele maxime, arunca în apele învolburate ale fluviului o fată frumoasă ca ofrandă pentru liniştirea marelui Hapi, zeul care aducea apa miraculoasă ce le fertiliza terenurile. Pe măsura progresului civilizaţiei şi a înţelegerii fenomenelor naturii, omul, depăşind faza ritualurilor, nu a rămas pasiv în faţa acestora. El a căutat, pe măsura puterilor şi a tehnologiei existente, să intervină efectiv în circuitul apei, în primul rând pentru a obţine mai uşor cele necesare traiului. Aşa a ajuns să-şi păstreze apă în gropi săpate în pământ sau în lacuri mici de acumulare pentru a o avea în perioadele secetoase. La noi în ţară este cunoscută practica de reţinere a apei din precipitaţii în “benturi”, în platforma Cotmeana. În această regiune, unde apele subterane se găsesc la mare adâncime, oamenii au făcut gropi în pământ, le-au impermeabilizat cu argilă şi în ele păstrează apa din anotimpul ploios pentru adăparea vitelor şi alte trebuinţe gospodăreşti, din perioada de vară, când plouă puţin. Iazurile din Câmpia Moldovei şi din alte regiuni ale ţării, destul de frecvente în trecut, sunt un alt exemplu al felului cum omul a căutat să suplinească lipsa apei din perioadele secetoase. PRODUCEREA PLOILOR. Făcând abstracţie de primele încercări de producere a ploii, care datează dinaintea lui B. Franklin, practica de producere a ploilor prin însămânţarea norilor este destul de nouă, primele succese înregistrându-se abia după cel de al doilea război mondial. Oamenii de ştiinţă caută mijloace de a influenţa producerea precipitaţiilor, deoarece în felul acesta acţionează indirect şi asupra altor verigi din circuitul apei. Un spor de precipitaţii înseamnă o creştere a rezervelor de apă din sol, din subteran şi o cantitate mai mare de apă acumulată în lacurile de acumulare. Înainte însă de a interveni în sporirea cantităţii de precipitaţii a fost necesară o lungă perioadă de cercetare, de cunoaştere cât mai detaliată a modului de formare şi de evoluţie a acestor fenomene. Studiind de exemplu, huricanele care bântui coastele Golfului Mexic, s-a ajuns ca acestea să fie asemănate cu nişte gigantice maşini termice în care sursa de energie a furtunii provine de la căldura latentă a masei de apă. În acest sens s-a găsit o bună legătură între temperatura apelor Oceanului Pacific la 800 mile vest de munţii Sierra Nevada din California şi precipitaţiile care cad pe această catenă. În mod similar s-a găsit legătura dintre valorile mari ale temperaturii şi evaporaţiei din Marea Mediterană şi cantităţile mari de precipitaţii care au dat naştere inundaţiilor catastrofale de pe râul Arno la Florenţa în anul 1966. Aplicarea procedeului de creştere a precipitaţiilor prin însămânţarea norilor se bazează pe trei constatări importante : Pentru a se elibera ploaie sau zăpadă din norii suprarăciţi este necesară prezenţa cristalelor de gheaţă sau a unui număr mare de picături de apă pentru a începe procesul de ciocnire şi de formare a ploii. Din cauza insuficienţei acestor componente, este posibil ca în anumiţi nori procesul de condensare să fie ineficient sau să lipsească. Tocmai aici poate omul interveni prin însămânţarea artificială a norilor cu zăpadă carbonică, cu iodură de argint sau cu nuclee de condensare hidroscopice care să favorizeze formarea cristalelor de gheaţă sau a picăturilor de ploaie. Aceste însămânţări sunt posibile în condiţii limitate, atunci când masele de aer, obligate să se înalţe rapid din cauze orografice, ajung la temperaturi scăzute (-4°, -8°C) şi sunt suprasaturate cu vapori de apă, dar nu există suficienţi nuclei de condensare pentru a se desăvârşi acest proces şi a declanşa ploaia. Procesul de însămânţare se poate face atât din avioane cât şi de la sol. Experienţe s-au efectuat destul de multe, cele mai semnificative fiind în sud estul Australiei unde din 35 de însămânţări de nori cumuli şi stratocumuli cu iodură de argint, 22 au dat ploi în circa 20 de minute. Rezultate pozitive s-au obţinut şi în urma experienţelor efectuate în Rusia, Japonia, Israel, Canada, S.U.A. În S.U.A. scopul principal al însămânţărilor a fost de a provoca creşterea precipitaţiilor din bazinul superior al râului Colorado. S-a calculat astfel că o creştere cu numai l00% a cantităţii de ploaie sau zăpadă ar mări scurgerea cu 17-20%, fapt care, implicit, ar duce la creşterea rezervei de apă din lacuri. În statele Washington şi Oregon, experienţele efectuate au produs creşteri ale precipitaţiilor. În statul Quebec însă, se pare că o astfel de încercare a coincis cu o creştere normală a precipitaţiilor, realizând în final o sporire cu 250%, efectele imediate fiind inundaţii puternice şi pagube aduse culturilor. ciclonului, care are un diametru de circa 20 km şi care, pe unde trece, mătură totul, iar ploaia. şi valurile spală şi provoacă inundaţii mai ales pe terenurile joase. Din studiile efectuate s-a constatat că în Golful Mexic, pe o fâşie de circa 80 km, care include şi oraşul Miami din Florida, între 1830 şi 1982 au trecut 34 de huricane. Probabilitatea de apariţie a unor astfel de fenomene excepţionale este de unul la 7 ani şi pagubele sunt uneori considerabile. Un hurican declanşat în 1900, când staţiile meteorologice de prognoză nu erau atât de bine puse la punct, a provocat la Galveston, în Golful Mexic, moartea a 6 000 persoane. În 1972, huricanul Agnes a provocat pagube materiale în valoare de 2,1 miliarde de dolari. Pe baza datelor obţinute în decursul timpului s-au luat măsuri de protecţie şi de avertizare în toate domeniile. În dameniul construcţiilor de exemplu, în oraşul Miami nu se începe construcţia la un nivel mai mic de 6 m fată de nivelul mării. După trecerea unui astfel de ciclon, plajele sunt practic curăţate, fiind necesari circa 250 000 m3 de nisip pentru ca acestea să fie refăcute, operaţie care este foarte costisitoare. Ca urmare există servicii speciale dotate cu aparatură ultramodernă pentru detectarea acestor cicloane din sateliţi pentru a putea lua toate măsurile de evacuare a populaţiei din zona afectată cum s-a întâmplat la trecerea huricanelor Camille din 1969, Eloise din 1975 şi Frederick din 1979. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât Florida este vizitată anual de circa 30000000 persoane. Se fac de asemenea studii intense şi experienţe de suprimare a descărcării din centrul ciclonului, dar trebuie ţinut cont de faptul că astfel de fenomene asigură 30-400/o din umiditatea regiunilor pe care le cutreieră. Se caută de asemenea metode de a interveni chiar la origine, la formarea lui, adică de a reduce temperatura apei mării şi de a micşora astfel evaporarea, fapt care ar contribui la reducerea amploarei pe care o au aceste fenomene. ALTE INTERVENŢII. Prin mijloacele tehnice moderne, omul poate interveni şi în alte verigi ale circuitului apei. Poate de exemplu contribui la împrăştierea ceţurilor de pe aeroporturi folosind sprayuri speciale cu propan sau cu zăpadă carbonică, având ca rezultat formarea fulgilor de zăpadă, care, căzând, clarifică atmosfera. Încercările de împrăştiere a grindini ne duc cu multe secole în urmă, când înţelegerea acestor fenomene meteorologice era încă departe. Astăzi, în multe ţări, şi chiar şi la noi, furtunile de grindină sunt detectate cu ajutorul radarului şi apoi cu rachete se bombardează norii cu iodură de argint, cu scopul de a determina formarea unui număr mai mare de pietricele, dar cu un diametru mult mai mic, pentru a nu deveni periculoase. Omul de ştiinţă sovietic Sulakvelidze, procedând în acest fel, a reuşit să reducă pagubele produse de un astfel de nor la 20% din cît se prognozase. Încercări similare se fac şi în S.U.A., Franţa, Elveţia, Argentina, Africa etc. Intervenţia omului la nivelul norilor este încă la început, dar din cele mai vechi timpuri el a încercat să suplinească lipsa precipitaţiilor pentru culturi prin irigaţii, care sunt cunoscute încă din antichitate. Au fost practicate pentru compensarea deficienţelor climatului semiarid în Grecia antică, Asiria, Babilon, Israel, Egipt, China, Imperiul Roman etc., unde s-au găsit cele mai adecvate mijloace de a aduce apa în cantităţi suficiente acolo unde era absolut necesară. Pe măsura trecerii timpului, metodele de irigare s-au perfecţionat; în prezent cel mai răspândit procedeu fiind cel de stropire sau al ploii artificiale, folosită în foarte multe locuri pe glob. Avantajul acestui sistem de suplinire a lipsei precipitaţiilor aduce mari sporuri de producţie cu un consum minim de apă. Cantitatea de apă necesară se poate calcula pe baza evapotranspiraţiei potenţiale, iar ploaia poate fi reglată ca timp de apariţie, durată, intensitate, uniformitate, mărimea picăturilor etc. În S.U.A. şi în Insula Hawaii, pe multe terenuri, sistemul de ploaie artificială este montat pe roţi care, comandate electronic, se deplasează de-a lungul lanului. Pierderile de apă pot fi minime, dacă stropitul se face noaptea sau seara, când radiaţia solară este mică sau când viteza vântului este mică. Acest sistem de irigaţii se aplică cu succes şi în ţara noastră. Irigaţiile practicate pentru sporirea producţiei agricole pot duce la o creştere a evapotranspiraţiei. Practicate în exces, pot determina o creştere a cantităţii de apă infiltrată şi, în consecinţă, o creştere a nivelului hidrostatic care, dacă ajunge la suprafaţa solului, necesită drenare, mărind coeficientul de scurgere superficială cu 20-25%. Geograful francez Jean Loup citează cazul din insula Madagascar, unde terasările au redus scurgerea apelor mari şi au dublat scurgerea permanentă a râurilor. Omul a intervenit şi intervine din ce în ce mai mult în circuitul apei, pentru a-şi procura apa necesară aglomerărilor urbane şi rurale, pentru industrie, hidroenergie şi alte folosinţe. Pentru a-şi satisface aceste nevoi a construit măreţe apeducte, încă de pe vremea romanilor, a săpat canale de desecare şi irigare, şi-a construit mii de lacuri de acumulare, care reţin apa în fazele excedentare ale regimului hidrologic şi o redau în timpul celor deficitare. Tehnologia modernă şi multiplele mijloace de stocare şi de folosire au produs o lungire a duratei drumului pe care apele 1-ar parcurge în mod normal, deci o creştere a perioadei de regenerare şi o creştere a evaporaţiei de pe suprafeţele acvatice nou create. Pentru redistribuirea în timp a apelor, pentru atenuarea undelar de viitură, pentru hidroenergie, navigaţie etc., s-au construit pe Terra lacuri de acumulare cu un volum de circa 6 000 km3. Din fericire, la nivel general, cantităţile de apă care urmează căile impuse de acţiunea omului sunt mici şi se produc doar la scară locală, fără a afecta circuitul general. Există însă şi procese care, local, par minore, dar la scară planetară pot avea influenţe asupra acestor procese naturale. Intensificarea despăduririlor, de exemplu, în anumite regiuni, poate duce la accentuarea gradului de desertificare cu toate implicaţiile sale, chiar asupra ciclului hidrologic. În astfel de regiuni este evidentă o creştere a agresivităţii ploilor, o intensificare a scurgerii de suprafaţă şi a eroziunii solurilor. Aceasta are ca urmare scăderea gradului de fertilitate, o diminuare a producţiei agricole şi, în final, teritoriile sunt scoase din circuitul agricol. Influenţa omului în circuitul apei se poate manifesta şi în alte moduri. Prin aglomerările umane, omul a dus şi la formarea de noi topoclimate cu influenţe în circuitul apei. Numai nucleii de condensare, emişi în atmosferă de uzine şi de alte activităţi umane, pot duce la o creştere a cantităţilor de precipitaţii. În regiunile urbanizate coeficientul de scurgere este mai mare deoarece mari suprafeţe sunt acoperite cu asfalt şi apele nu se mai infiltrează, iar canalizarea favorizează scurgerea superficială. Cel mai mare neajuns al intervenţiei omului în circuitul apei este însă acela că apa o dată folosită nu este suficient epurată şi din substanţă indispensabilă vieţii devine un mediu fără viaţă. 쥁`