Referat Istoria Clonarii3

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Istoria Clonarii3 si de asemenea puteti face Download Referat Istoria clonarii3

Citeste fragmente din Referat Istoria Clonarii3

350 înainte de Hristos Acum câteva mii de ani primii oameni de ştiinţă au început să pună întrebări despre fiziologia vieţii, de exemplu „cum sunt creaţi copii?” Era în jurul anului 350 î.Hr. în Grecia Antică când Aristotel a încercat să răspundă la aceste întrebări. El a spart câteva ouă de găină pentru a observa anatomia interiorului. El a ajuns la concluzia corectă că acea parte minusculă a oului se va dezvolta în cele din urmă în ceva mult mai mare. Din nefericire nu toţi din antichitate au aderat la această concluzie. Roman Secena anunţa că spermatozoidul pornea cu câte un om întreg în el. Asta însemna că celulele nu trebuiau să se combine pentru a crea organele şi pilozităţile deoarece ele existau deja. Dintr-un motiv straniu, toţi credeau în teoria lui Secena, chiar dacă era o teorie greşită. În 1609, primele microscoape erau inventate iar oamenii de ştiinţă puteau observa celulele, nucleele şi modul în care celulele se divid singure în reproducere. Totuşi ideea lui Secena a fost considerată ca validă până spre sfârşitul sec. XIX când oamenii de ştiinţă au descoperit că un singur ou fertilizat se dezvoltă într-un organism viu complet format din milioane şi milioane de celule. Aceste cunoştinţe au ridicat şi mai multe întrebări: „cum le cresc copiilor nasurile?”, „dece seamănă progeniturile unui organism viu seamănă cu părinţii?”, „de unde ştie oul în ce să crească?” Singurele răspunsuri pe care le-au dat oamenii de ştiinţă a fost tehnica camuflajului şi asimilarea sângelui. Din nefericire adevăratele răspunsuri erau mult mai mici şi de partea moleculară a lucrurilor, lucruri pe care oamenii de ştiinţă nu le cunoşteau încă. Începutul secolului al XIX-lea În 1859, în Anglia, Charles Darwin a publicat una dintre cele mai faimoase cărţi scrise vreodată: „Originea Speciilor din punctul de vedere al Selecţiei Naturale”. Înainte de Darwin marea majoritate a oamenilor credea că Dumnezeu este creatorul tuturor creaturilor vii de pe planetă. Din păcate Darwin a avut o vedere prea ştiinţifică asupra vieţii. La un moment dat el a descoperit oase de animale dispărute de mult şi a observat similitudinea estică cu cele ale animalelor existente în ziua de astăzi. Darwin a fost primul care a iniţiai teoria evoluţionistă. Chiar şi cu dovezi oamenii au găsit foarte greu de crezut că oamenii au evoluat din maimuţe. Din cauza acestor idei şi a cercetărilor sale, oamenii de ştiinţă nu au putut ajunge la concluzia că viaţa pe Pământ a pornit de la o simplă bacterie care a evoluat în organisme complexe. Dar Darwin nu şi-a dat seama de ce copii sunt atât de similari părinţilor din punct de vedere estetic şi anatomic. Singura lui ipoteză a fost aceea că, descendenţii seamănă cu părinţii din cauza faptului că sângele este amestecat. Darwin nu a fost tocmai corect şi exact în descoperirea misterului genelor, acidului dezoxiribonucleic (ADN) şi proteinelor. Sfârşitul secolului al XIX-lea Într-o zi, Gregor Mendel lucra ca călugăr într-o mănăstire în Austria. Era o singură problemă, el dorea să devină om de ştiinţă. În timpul lungilor ore de udat, plivit şi cultivat Mendel a fost în stare să facă unele observaţii despre plantele din jurul său. Şi a descoperit ceva foarte fascinant şi intrigant. El a observat că existau unele plante de fasole care erau netede iar altele care erau încreţite. Mendel a decis să facă un experiment; el a încrucişat fasolea încreţită cu cea netedă. Rezultatul celei de-a doua generaţie erau numai fasole netedă. Fasolea încreţită dispăruse. El a continuat experimentul în ce-a de-a treia generaţie din care a rezultat fasole netedă cât şi încreţită. Ceva foarte ciudat se întâmpla, dar întrebarea era ce? Mendel a concluzionat într-o ipoteză care a fost în general adevărată. El a concluzionat că înăuntrul fiecărei plante de fasole există instrucţiuni pe care le-a numit factori (astăzi se numesc gene). Fiecare plantă de fasole avea două surse de informaţii care controlau instrucţiunile pentru toate elementele dintr-un organism viu. Dar deoarece erau două forme de instrucţiuni care controlau instrucţiunile pentru toate elementele dintr-un organism viu. Dar deoarece erau două forme de instrucţiuni, amândouă diferite, celulele trebuiau să decidă pe care să o aplice pentru a crea trăsăturile anatomice şi biologice ale organismului. Mendel a descoperit că genele fasolei netede erau dominante iar cele ale fasolei încreţite erau regresive. Descoperirile lui au demonstrat că dacă două fasole netede erau încrucişate, rezultatul era o fasole netedă. Dacă o fasole încreţită (regresivă) şi o fasole netedă (dominantă) erau încrucişate, rezultatul era o fasole netedă. Iar dacă se încrucişau două fasole încreţite rezultatul era o fasole încreţită. Exista o singură problemă în viaţa lui Mendel, nimeni nu vroia să asculte de un călugăr de la o mănăstire care susţinea că a rezolvat una dintre cele mai complicate probleme ale oamenilor de ştiinţă din acea perioadă. În 1884, Gregor Mendel a decedat ca un om posac şi trist. 16 ani mai târziu, teoriile uluitoare ale lui Mendel au fost publicate după ce trei oameni de ştiinţă au avut o dispută cu privire la descoperirea genelor dominante şi regresive. În cele din urmă Mendel a primit recunoaşterea pe care o merita pentru reuşitele sale în ştiinţă. În Elveţia în 1869 Frederick Miescher a vrut să înţeleagă cum celulele roşii se luptă cu viruşii şi bacteriile dăunătoare. După ce a disecat celulele, el a descoperit înăuntrul lor un acid necunoscut. Acesta era acidul dezoxiribonucleic (ADN), iar Miescher nu a ştiut motivul din spetele acestuia (descoperirile lui Mendel nu fuseseră făcute încă publice). În ciuda multelor întrebări, Miescher a continuat să lucreze cu ADN-ul. El se întreba care era relaţia dinte ADN şi asemănarea dintre părinte şi copil. Câţiva ani mai târziu, în 1888, în Germania, Walter Flemming observa celulele în timp ce se divizau. Dintr-o dată el a observat nişte firicele minuscule în interiorul nucleelor celulelor. El a numit aceste firicele cromozomi, apoi a abandonat descoperirile şi cercetările şi şi-a văzut de viaţă. Începutul secolului al XX-lea În 1907, Thomas Hunt Morgan a ajuns la concluzia că numai o parte din cromozomi conţin schiţa cu instrucţiuni sau gene. Cromozomii nu erau alcătuiţi din ADN, dar în schimb sunt acoperite cu un scut de proteine care ridică următoarea întrebare: care poate conţine reţeta magică pentru a crea fiecare parte a corpului? În 1944, englezul Fred Griffith lucra cu o bacterie ucigătoare numită pneumococi. Câteva tulpini ale acestui virus erau cauza pneumoniei, dar alte tulpini din acest specimen erau nepericuloase. Bacteriile nu pot produce progenituri ca alte organisme ci pur şi simplu se divid în două. Aceste replici ale diviziunii erau clone deoarece conţineau ADN similar cu cel al părinţilor. Griffith a descoperit că bacteria care conţine maladia (la care s-a referit ca „bacteria rea”) întotdeauna se divide creând o replică exactă a ei, care cauzează pneumonia. Acest lucru era valabil şi pentru bacteria neutră care era nepericuloasă, urmaşii săi rămânând nepericuloşi, provenind din aceeaşi tulpină ca şi părinţii săi. Griffith a vrut să identifice care parte a bacteriei conţine gena „rea” care provoacă îmbolnăvirea. El a omorât câteva bacterii „rele” izolându-le şi supunându-le la temperaturi extreme iar apoi le-a injectat unui iepure. Iepurele nu s-a îmbolnăvit. După aceste rezultate, Griffith a amestecat o parte din bacteriile moarte cu o nouă doză de bacterii noi şi sănătoase. Tot ceea ce a trebuit să facă a fost să identifice care parte a bacteriei moarte reţinea instrucţiunile. El a spart şi separat bacteriile şi a încercat experimentul de câteva ori până când în cele din urmă a aflat care parte face ca bacteria „bună” să se transforme în una „rea”. Această parte era cromozomul. În cele din urmă Griffith a fost convins de partea bacteriei care conţinea gena periculoasă, iar aceea era cromozomul. Regretabil, el nu a avut dovezi puternice pentru ca oamenii de ştiinţă să îi accepte ideile ca fiind adevărate. În 1944, americanul Orwal Avery a avut o idee ingenios de simplă: de ce să nu vadă ce se întâmplă dacă înlătură exteriorul proteinei de pe cromozom. Folosind acest procedeu, foarte simplu, Avery a demonstrat că proteinele nu au nici o relaţie cu genele şi că toate organismele depind de ADN-ul din cromozomi. Acum oamenii de ştiinţă trebuiau să-şi dea seama cum citesc celulele informaţia scrisă în gene. Sfârşitul secolului al XX-lea În 1952, americanul Robert Briggs a luat nucleul de la un ou de broască şi o celulă dintr-un embrion. A pus oul cu sperma şi a crescut într-un mormoloc. Briggs şi alţi oameni de ştiinţă au descoperit că ceea ce tocmai fusese realizat era cam incredibil deoarece celulele broaştei nu se pot replica. După ce celulele îşi asumă un anumit rol, tot celălalt material genetic rămas în acţiune dar nefolosit se opreşte şi intră în hibernare. Singurul mod în care oamenii de ştiinţă puteau să obţină o clonă era să găsească o modalitate de a trezi ADN-ul latent din celulele mature. Nimeni nu a avut răspunsul aşa că munca cu embrionii a continuat, iar misterul a rămas nerezolvat până când în 1984, Steen Willasdon a reuşit să cloneze un embrion de mamifer. El a reuşit de asemenea să introducă nucleul unui embrion în ouăle unei oi, care s-a şi născut în 1984. Dar oamenii de ştiinţă nu îşi puteau da seama cum să cloneze un mamifer adult. Pentru a face acest lucru, ei trebuiau să forţeze celulele animalului să activeze ADN-ul trezindu-l din hibernare. În cele din urmă la institutul Roslin din Scoţia oamenii de ştiinţă au scos ouăle unei oi adulte, au activat ADN-ul şi au introdus o parte din ouă înapoi în corpul animalului. Şi aşa oaia „Dolly” s-a născut în iulie 1996 Astăzi, secolul al XXI-lea Mulţi oameni de ştiinţă sunt extrem de speriaţi de clonare şi lucrurile clonate deoarece: este o dimensiune a lumii care nu a mai fost explorată până acum nu este foarte bine înţeleasă tehnica de clonare Chiar şi crearea de replici ale unor oameni poate aduce fiori şi poate fi periculos pentru societate. În 1998, Dr. Richard Seed a anunţat public că este în mijlocul operaţiunii de clonare a unui embrion uman. A afirmat că „este primul pas de a deveni Dumnezei”. În mod suspicios, rezultatele experimentului nu au fost date publicităţii şi nimic nu s-a mai auzit de atunci despre munca sa. În 1978, americanul David Rorvik a anunţat că un milionar pe nume Max a cerut să se găsească un om de ştiinţă care să îl cloneze. A fost găsit un doctor iar procesul de clonare a început. În 1986, copilul se pare că s-a născut: o clonă a milionarului Max. Când alţi oameni de ştiinţă din domeniul microbiologiei au auzit despre acest fapt au fost scandalizaţi şi furioşi. Dintr-un motiv ciudat, imediat după acest comunicat toate informaţiile au fost clasate ca secrete şi nu au mai fost date publicităţii. La sfârşitul anului 2002, a fost anunţat faptul că primul copil clonat s-a născut în jurul date de 20.11.2002. Meritul aparţine corporaţiei Cloneaid şi sectei Railienilor care se ocupă cu clonarea de organe de animale şi umane destinate experimentelor. 쥁