Referat IniMa7

Mai jos puteti citi fragmente din Referat IniMa7 si de asemenea puteti face Download Referat IniMa7

Citeste fragmente din Referat IniMa7

Inima INIMA Inima este, din punct de vedere anatomic, un organ musculos, cavitar care pompeaza ritmic sângele în corp. Inima, sângele si vasele de sânge alcatuiesc sistemul circulator, care este responsabil cu distribuirea oxigenului si a substantelor hranitoare si eliminarea dioxidului de carbon si a altor produse reziduale. Inima reprezinta motorul sistemului circulator. Ea trebuie sa functioneze neîncetat deoarece tesuturile corpului, în special creierul, depind de o aprovizionare continua cu oxigen si substante hranitoare transportate de sânge. Inima umana are forma unei pere de marimea unui pumn închis si este situata în partea stânga, la circa patru sau cinci centimetri fata de linia mediana. Este alcatuita în principal din tesut muscular care se contracta ritmic împingând sângele catre toate partile corpului. Contractiile încep în embrion la circa trei saptamâni de la concepere si continua de-a lungul întregii vieti a individului. Muschiul nu se odihneste decât pentru o fractiune de secunda între batai. Într-o viata de 76 de ani inima va bate de aproape 2,8 miliarde de ori si va pompa 169 de milioane de litri de sânge. STRUCTURA INIMII Inima umana are patru camere. Cele doua camere superioare, atriul (auriculul) drept si stâng, sunt camerele de primire a sângelui. Acestea colecteaza sângele adus de vene. Camerele inferioare ale inimii, ventriculul stâng si drept, au rolul unor pompe puternice. Ele împing sângele prin artere, de la inima catre corp. Inima este o pompa cu doua camere, în care sângele circula prin doua sisteme închise separate. Sângele încarcat cu oxigen paraseste ventriculul stâng prin aorta. Circula prin corp si se întoarce dezoxigenat în atriul drept prin venele cave superioara si inferioara. Ventriculul drept pompeaza sângele prin artera pulmonara catre plamâni, unde acesta schimba dioxidul de carbon cu oxigen. Sângele oxigenat se întoarce apoi, prin venele pulmonare, în atriul stâng, pregatit pentru o noua circulatie arteriala. Partea dreapta si cea stânga a inimii sunt separate una de cealalta printr-un perete de tesut (sept interventricular). Fiecare pompeaza sângele printr-un circuit separat de vase: dreapta împinge sângele sarac în oxigen catre plamâni (circulatia mica), în timp ce stânga îl distribuie pe cel bogat în oxigen în corp (circulatia mare). Sângele care se întoarce din organism a cedat mare parte din oxigen si s-a încarcat cu dioxid de carbon din tesuturi. Acesta este colectat de doua vene mari, vena cava superioara si vena cava inferioara, care se varsa în atriul drept al inimii. De aici sângele trece în ventriculul drept care îl va pompa prin artera pulmonara catre plamâni, unde se va reîncarca cu oxigen si va elimina dioxidul de carbon. Sângele, bogat acum în oxigen, se întoarce la inima prin arterele pulmonare care se varsa în atriul stâng. De aici trece în ventriculul stâng, unde va fi pompat prin aorta, cea mai mare artera a corpului. Artere mai mici care se ramifica din aorta distribuie sângele catre diferite parti ale organismului. Patru valve interioare împiedica alunecarea inversa a sângelui. Ele se deschid usor în directia curgerii sângelui si se închid când acesta împinge în sens invers. Doua dintre valve se afla între atrii si ventricule, cunoscute ca valve atrioventriculare. Valva atrioventriculara dreapta (tricuspida) este formata din trei fâsii de tesut, în timp ce valva atrioventriculara stânga (bicuspida sau mitrala) are numai doua. Celelalte doua valve sunt situate între ventricule si artere. Sunt numite valve semilunare, deoarece fiecare este formata din trei fâsii de tesut în forma de semiluna. Valva semilunara dreapta, dintre atriul drept si artera pulmonara, se mai numeste si valva pulmonara. Cea stânga, dintre ventriculul stâng si aorta, se mai numeste si valva aortica. Tesutul muscular cunoscut ca miocard sau muschi cardiac este sustinut de un esafodaj de tesut conjunctiv si formeaza peretii camerelor inimii. Atriile au pereti relativ subtiri în comparatie cu ventriculele. Ventriculul stâng are peretii cei mai grosi - mai mult de un centimetru la o persoana adulta - deoarece el trebuie sa pompeze sângele pâna la cele mai departate celule ale corpului. Un sac dur, cu pereti dubli, cunoscut ca pericard, înconjoara inima. Stratul interior al pericardului, epicardul, se afla direct pe miocard. Stratul exterior al pericardului este lipit de osul pieptului si de alte structuri din cavitatea toracica si are rolul de a fixa inima. Între peretii pericardului se afla un spatiu îngust umplut cu un lichid apos care împiedica frecarea acestora în timpul batailor inimii. Suprafetele interioare ale camerelor inimii sunt captusite cu o fâsie subtire de tesut lucios, alb - endocardul. Acelasi tip de tesut - cunoscut si ca endoteliu - captuseste si vasele de sânge ale corpului, asigurând o curgere usoara a sângelui si prevenind formarea de cheaguri în sistemul circulator. Inima nu este hranita de sângele ce trece prin camerele sale (acesta având o presiune mult prea mare) ci de o retea specializata de vase, cunoscute ca artere coronare, care învaluie inima ca o coroana. Circa 5% din sângele pompat în corp patrunde în arterele coronare, care se ramifica din aorta deasupra punctului de iesire de ventriculul stâng. Trei artere coronare principale - dreapta, stânga circumflexa si stânga anterioara descendenta - hranesc diferite regiuni ale muschiului cardiac. Din aceste trei artere se ramifica altele mai mici care patrund prin peretii musculari si asigura o alimentare constanta cu oxigen si substante nutritive. Obstructia unei coronare sau a ramurilor sale provoaca necroza teritoriului cardiac deservit (infarctul miocardic). Venele care parasesc muschiul cardiac converg pentru a forma un canal numit sinus coronarian, care aduce sângele în atriul drept. FUNCTIILE INIMII Sarcinile inimii sunt mult mai complexe decât simpla pompare a sângelui de-a lungul vietii. Ea trebuie sa fie de asemenea capabila sa raspunda schimbarilor în necesarul de oxigen al corpului. Inima lucreaza altfel în timpul somnului decât în timpul unei curse de cinci kilometri. Mai mult, împreuna cu sistemul circulator, poate raspunde aproape instantaneu schimbarilor rapide: când o persoana se ridica sau se culca la pamânt, sau când se afla în fata unui pericol. CICLUL CARDIAC Desi cele doua jumatati ale inimii sunt complet separate, ele se contracta la unison, producând o singura bataie. Evenimentele care au loc de la începutul unei batai pâna la producerea urmatoarei alcatuiesc ciclul cardiac (cu o durata de 0,8 s). Acesta are doua faze: diastola (atriala-0,7 s; ventriculara-0,5 s; generala-0,4 s), când camerele inimii sunt relaxate, si sistola (atriala-0,1 s; ventriculara-0,3 s), când camerele se contracta pentru a pune în miscare sângele. În timpul fazei sistolice atriile se contracta primele, urmate de ventricule. Aceasta secventa asigura miscarea eficienta a sângelui din atrii în ventricule si apoi în artere. Daca atriile si ventriculele s-ar contracta simultan, inima nu ar fi capabila sa puna în miscare aceeasi cantitate de sânge la fiecare bataie. În timpul diastolei atât atriile cât si ventriculele sunt relaxate, iar valvele atrioventriculare sunt deschise. Sângele curge din vene în atrii si de acolo în ventricule. De fapt, mare parte din sângele care intra în ventricule navaleste pur si simplu în timpul diastolei. Începe apoi sistola pe masura ce atriile se contracta pentru a termina umplerea ventriculelor. Apoi se contracta ventriculele care împing sângele prin valvele semilunare în artere, în timp ce valvele atrioventriculare se închid pentru a împiedica întoarcerea acestuia în atrii. Pe masura ce presiunea din artere creste valvele semilunare se închid brusc spre a împiedica întoarcerea sângelui în ventricule. Apoi începe din nou diastola. Un instrument cunoscut ca stetoscop este folosit pentru a detecta sunetele din interiorul corpului, inclusiv cele produse de inima. Sunetele caracteristice ale inimii sunt produse de valve si nu de contractia muschiului cardiac, mai exact de membranele valvelor care se lovesc la închidere. Închiderea valvelor atrioventriculare, înaintea contractiei ventriculelor, produce primul sunet, mai lung si mai jos. Al doilea este produs la închiderea valvelor semilunare, mai scurt si ascutit. Presiunea sângelui, exercitata asupra peretilor vaselor în timpul curgerii acestuia, variaza de asemenea în timpul diferitelor faze ale ciclului cardiac. Presiunea în artere este mai mare în timpul sistolei, când ventriculele se contracta, si mai mica în timpul diastolei, când sângele pompat în timpul sistolei ajunge în capilarele corpului. O presiune normala de "120 cu 80" sau "12 cu 8" înseamna ca presiunea sistolica este de 120 de unitati (milimetri de mercur), iar cea diastolica este de 80 de unitati. Presiunea sângelui unei persoane poate creste pentru perioade scurte în momente de stres sau la simtirea unor emotii puternice. Prelungirea acestor perioade sau repetarea lor constanta (hipertensiunea), poate creste expunerea unei persoane la atacuri de cord, infarcturi, afectiuni ale inimii si ale rinichilor sau alte probleme. GENERAREA BATAILOR INIMII Spre deosebire de majoritatea muschilor, a caror contractie este provocata de impulsuri nervoase, muschiul cardiac se poate contracta independent. Anumite celule ale acestuia au abilitatea de a se contracta spontan si de a genera semnale electrice care se raspândesc în restul inimii si îi provoaca contractia. O bataie începe într-un grup mic de celule musculare specializate aflate în partea dreapta superioara a atriului drept. Aceasta zona este cunoscuta ca nodulul sinoatrial. Celulele din nodulul sinoatrial genereaza semnale electrice mai frecvente decât celulele din alte parti ale inimii, astfel încât semnalele generate aici sincronizeaza impulsurile din întreaga inima. Impulsurile se raspândesc rapid pe suprafata atriului, astfel încât toate celulele sale musculare se contracta la unison. Impulsurile electrice nu pot trece prin partitionarea dintre atrii si ventricule, care este alcatuita în principal din tesut conjunctiv fibros. Impulsurile venite de la nodulul sinoatrial sunt conduse prin acest tesut de o punte mica de muschi numita sistemul de conducere atrioventricular. Prima parte a acestui sistem este un grup de celule aflat la marginea inferioara a atriului drept - nodulul atrioventricular. Celulele din nodulul atrioventricular conduc impulsurile relativ încet, introducând o întârziere de circa doua zecimi de secunda pâna la ajungerea impulsului la ventricule. Aceasta întârziere permite sângelui din atrii sa se goleasca în ventricule, înainte ca acestea sa înceapa sa se contracte. Dupa ce a trecut de nodulul atrioventricular un impuls parcurge un grup de fibre musculare numite fasciculul Hiss, care se întinde pe peretele de tesut conjunctiv care separa atriile de ventricule, intra în septul interventricular si, dupa un scurt traiect, se împarte în doua ramuri (dreapta si stânga) si se distribuie subendocardic celor doua ventricule. Impulsul se raspândeste în tot ventriculul cu ajutorul unei retele de fibre de conducere rapida numite fibrele Purkinje. Aceste fibre sunt necesare din cauza grosimii si robustetii peretilor ventriculari. Daca impulsul s-ar raspândi direct de la o celula la alta, diferite parti ale ventriculelor nu s-ar contracta laolalta si inima nu ar pompa sângele într-un mod eficient. Desi acest circuit complicat are multi pasi, un impuls electric se raspândeste de la nodulul sinoatrial prin inima în mai putin de o secunda. CONTROLUL FRECVENTEI CARDIACE La un adult, frecventa cardiaca la repaus este de circa 70 de batai pe minut. Totusi, inima poate sa bata si de trei ori mai repede - peste 200 de batai pe minut - când persoana depune un efort fizic marit. Persoanele tinere au o frecventa cardiaca mai rapida decât a adultilor: de circa 120 de batai pe minut la sugari si 90 la copiii de 10 ani. Spre deosebire, multi atleti au adesea frecventa cardiaca mai scazuta deoarece antrenamentul fizic face inima mai puternica si permite acesteia sa pompeze aceeasi cantitate de sânge cu mai putine contractii. La repaus frecventa cardiaca a unui atlet poate sa scada pâna la 40-60 de batai pe minut. Desi nodulul sinoatrial genereaza bataia inimii, nervii si unele substante chimice din sânge pot influenta frecventa cardiaca. Impulsurile nervoase pot accelera sau încetini inima aproape instantaneu. Nervii care regleaza frecventa cardiaca fac parte din sistemul nervos vegetativ care controleaza activitatile corpului care nu se afla sub control constient. Sistemul nervos vegetativ este alcatuit din doua tipuri de nervi: simpatici si parasimpatici. Aceste fibre transmit impulsuri nodulului sinoatrial si altor parti ale inimii. Sistemul nervos simpatic mareste frecventa cardiaca. El este activat în perioade de stres si are rol în asa numitul raspuns de "fuga sau lupta". Emotiile puternice pot de asemenea sa activeze sistemul nervos simpatic si sa duca la marirea frecventei cardiace. Spre deosebire, sistemul nervos parasimpatic încetineste frecventa cardiaca. Inima primeste impulsuri de la ambele sisteme. De fapt, în absenta impulsurilor nervoase nodulul sinoatrial s-ar declansa de aproximativ 100 de ori pe minut - sistemul parasimpatic încetineste inima la aproape 70 de batai pe minut. Substante chimice cunoscute ca hormoni, purtate de sânge, influenteaza de asemenea frecventa cardiaca. Hormonii îsi fac efectul în general mai încet decât impulsurile nervoase. Epinefrina (cunoscuta si ca adrenalina) este un hormon care este eliminat în perioade de stres si mareste frecventa cardiaca la fel de mult ca si sistemul nervos simpatic. Hormonul tiroid, care regleaza metabolismul general al corpului, are si el acelasi efect. Frecventa mai poate fi afectata si de substantele chimice care se gasesc în sânge - calciu, potasiu si sodiu. DEBITUL CARDIAC Debitul cardiac reprezinta cantitatea de sânge pompata de fiecare ventricul într-un minut. Debitul cardiac este egal cu frecventa cardiaca înmultita cu debitul sistolic (cantitatea de sânge expulzat de ventricule la fiecare sistola - 70-90 ml). Debitul sistolic depinde de mai multi factori: ritmul cu care sângele se întoarce prin vene la inima, cât de viguros se contracta inima si presiunea sângelui din artere. Debitul cardiac normal la un adult este de aproximativ 3 litri pe minut pe m2 de suprafata corporala, dar poate ajunge în timpul efortului muscular pâna la 18 litri. O crestere fie a frecventei cardiace, fie a volumului sistolic va determina marirea debitului cardiac. În timpul efortului fizic sistemul nervos simpatic mareste fecventa cardiaca. În acelasi timp creste volumul sistolic, în primul rând datorita sângelui venos care se întoarce în inima mai repede si provoaca contractii mai puternice. Multi dintre factorii care maresc frecventa cardiaca duc si la cresterea volumului sistolic. De exemplu, impulsurile nervoase simpatice produc contractia mai viguroasa a inimii cât si marirea ritmului de functionare. Cresterea simultana a frecventei cardiace si a volumului sistolic permit o crestere corespunzatoare mai eficienta a debitului cardiac decât daca, sa zicem, s-ar mari numai frecventa cardiaca. ÎNGRIJIREA INIMII Majoritatea partilor corpului folosesc doar o treime din oxigenul adus de sânge; dar inima utilizeaza trei sferturi din oxigenul adus de arterele coronare. Acest fapt arata cât de intens lucreaza inima, pompând în fiecare secunda a vietii noastre. De asemenea ne arata ca în ceea ce priveste inima nu exista nici o marja de siguranta. De aceea e necesar sa avem grija de aceasta pompa atât de valoroasa. Sanatatea inimii poate fi pastrata printr-o dieta rationala, prin exercitii fizice, prin renuntarea la fumat si la consumul moderat de alcool.