Referat Strutul

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Strutul si de asemenea puteti face Download Referat Strutul

Citeste fragmente din Referat Strutul

Clasificare PĂSĂRI Denumirea Reprezentanţi Caractere generale Porumbei Porumbelul, turturică Ciocul moale la bază şi cornos la vârf. Corpul fusiform. Foarte bune zburătoare. Scurmătoare Găina, cocoşul de munte, potârnichea, prepeliţa, fazanul, păunul etc. La cap au creastă şi bărbie. Picioarele puternice, terminate cu gheare tocite. Nu sunt bune zburătoare. Înotătoare Raţa, gâsca, lebăda, pelicanul etc. Ciocul lăţit, penele unsuroase. Picioarele aşezate mult înapoia corpului, iar degetele unite printr-o membrană înotătoare. Corpul în formă de luntre. Picioroange Barza, stârcul, egreta mare, egreta mică, lopătarul. Cioc lung. Picioare lungi, subţiri,degetele având membrană numai la bază. Agăţătoare Ciocănitoarea, cucul, etc. Picioarele cu două degete îndreptate înainte şi două înapoi. Duc viaţă arboricolă. Se hrănesc cu insecte şi larvele lor. Răpitoare: de zi de noapte Uliul, şorecarul, acvila, vulturul pleşuv Cucuveaua, bufniţa Ciocul ascuţit şi încovoiat. Simţuri agere. Picioare puternice, terminate cu gheare ascuţite şi încovoiate. Ochii aşezaţi în faţă. Penaj moale. Păsările Vrabia, rândunica, privighetoarea, mierla, ciocănitoarea etc. Corpul mic, picioarele foarte subţiri. Unele sunt bune cântătoare Alergătoare Struţul Degete reduse la număr. Aripi scurte, corp greoi, picioare puternice. Bun alergător. Păsările sunt vertebrate bine adaptate la zbor, având forma aerodinamică. Corpul este acoperit cu un înveliş uşor de: pene, fulgi şi puf produse de piele. Au membrele anterioare transformate în aripi. Membrele posterioare, cu patru degete, asigură staţiunea bipedă şi mersul pe sol, dar şi înotul, agăţatul, scurmatul la unele specii. Picioarele sunt acoperite cu o piele solzoasă, ceea ce ne arată înrudirea lor cu reptilele. Oasele sunt pneumatice. Cele două maxilare sunt învelite în câte o teacă cornoasă, formând ciocul. Sistemul nervos este mai dezvoltat şi are o structură mai complexă decât a reptilelor, datorită complexităţii zborului, orientării şi a activităţii instinctuale. Dintre organele de simţ, cel mai perfecţionat este ochiul. Sistemul digestiv diferenţiat în funcţie de modul de hrănire, prezintă cavitatea bucală, lipsită de dinţi, guşă, pipotă cu pereţi musculoşi, intestin subţire, intestin gros, rect scurt şi deschis în cloacă. Prin cloacă se elimină şi urina, dar vezica urinară lipseşte. Sistemul respirator prezintă căi aeriene, cu un organ fonator, propriu păsărilor, numit sirinx, la bifurcaţia bronhiilor, doi plămâni şi nouă perechi de saci aerieni în cavitatea generală a corpului, unii chiar în legătură cu cavităţile din oase. Sistemul circulator este mai bine dezvoltat decât al reptilelor. Inima, relativ mare faţă de dimensiunile corpului este tetrecamerală. Circulaţia este dublă şi completă, ci separarea completă a sângelui oxigenat şi cel neoxigenat. Temperatura corpului este constantă (42°C), datorită respiraţiei şi circulaţiei, care sunt foarte active. În sistemul reproducător al femelelor se remarcă reducerea ovarului şi oviductului stâng la majoritatea speciilor. Păsările sunt ovipare. Femelele depun ouă bogate în vitelus, cu coajă tare, calcaroasă. Majoritatea păsărilor îşi construiesc cuiburi în care depun ouăle pe care le clocesc, apoi îşi hrănesc şi îşi îngrijesc puii. La aceste procese participă, în funcţie de specie, fie femela, fie masculul, fie ambii părinţi, excepţiile fiind destul de rare. Păsările au o largă răspândire pe Glob, trăind în cele mai variate medii de viaţă (stepă, deşert, tufişuri, păduri, ţărm, apă) şi adoptând cele mai variate regimuri de hrană (insectivore, carnivore, granivore, omnivore), etc. Multe păsări se deplasează toamna de la locuri de cuibărit la cel de iernat, cu climă mai caldă şi hrană mai abundentă, şi revin primăvara. Sunt păsări migratoare. Pentru o anumită zonă geografică ele pot fi oaspeţi de vară, oaspeţi de iarnă sau păsări de pasaj. Mai puţine sunt păsările sedentare, care nu îşi părăsesc locurile de cuibărit. Păsările se clasifică în mai multe grupe după tabelul de mai sus. Struţul Struţul mascul adoptă o poziţie foarte diferită de poziţia sa ridicată obişnuită atunci când se etalează în faţa femelelor. Se lasă la pământ, îşi deschide aripile în evantai şi îşi îndoaie gâtul spre înapoi. Struţul este strâns înrudit cu multe alte păsări nezburătoare, cu nandul din America de Sud, cazuarul şi emu din Australia şi pasărea kiwi din Noua Zeelandă. Aceste păsări, împreună cu păsările moa dispărute din Noua Zeelandă şi păsările elefant din Noua Zeelandă, sunt adesea cunoscute sub numele de ratite. Struţul este numit ştiinţific Struthio camelus, struţul este pasărea cea mai bine adaptată la viaţa de savană unde hoinăresc mulţi prădători. Struţul este singurul membru al familiei Strutbionidae. Păsări asemănătoare cu struţii există de foarte mult timp. S-au găsit oase fosilizate în zone disparate precum Grecia, India şi Mongolia. Cea mai veche rudă a struţilor datează din urmă cu aproximativ 12 milioane de ani. Struţul este o pasăre specială din mai multe puncte de vedere. Este cea mai mare şi mai grea pasăre în viaţă. Masculii au o înălţime de până la 2,75 m şi cântăresc până la 150 kg. Dimensiunea mare are avantaje pentru o pasăre care nu zboară: gâtul său lung îi dă posibilitate să se uite după răpitori pe deasupra vegetaţiei înalte şi picioarele foarte lungi îi permit să alerge mai repede decât duşmanii săi. În sprinturi scurte, un struţ poate să atingă 70 kg/h, dar şi mai impresionantă este rezistenţa sa: el poate să alerge o jumătate de oră cu o medie de 50 km/h. Cel mai cunoscut mit legat de struţ este acela al păsării ameninţate care îşi bagă capul în nisip. De fapt, când încearcă să evite să fie detectat un struţ încearcă să rămână nemişcat, cu corpul, gâtul şi capul turtite la pământ. Distribuţia Struţii se găsesc acum doar în Africa, unde există patru subspecii diferite. Cu un secol în urmă o a cincia rasă, centrală de est, era răspândită între Deşertul Sirian şi Peninsula Arabă. Vânătoarea în exces a dus la descreşterea rapidă a populaţiei şi ultima pasăre sălbatică de acest fel a fost văzută în Iordania în 1966. Struţii trăiesc într-o varietate de habitate deschise, de la deşert adevărat până la teren împădurit deschis, însă preferă pajiştea sau savana semiaridă. Animale sociale Struţul îşi petrece majoritatea timpului în compania altor membrii ai speciei. În timpul zilei grupuri de struţi se hrănesc împreună pe terenurile deschise ale Africii de Est şi de Sud. Noaptea dorm împreună în culcuşuri comune. Un motiv pentru aceasta ar fi siguranţa: mai multe perechi de ochi au şansa mai mare de a localiza un răpitor. Din acelaşi motiv struţii se hrănesc printre cârduri de animale ierbivore precum zebrele. De obicei struţii se hrănesc în grupuri familiale mici, dar uneori se adună (în jurul unei ape de exemplu) în cârduri mai mari, de până la 680. Fiecare grup are o „structură a puterii” care influenţează o gamă întreagă de aspecte comportamentale. Membrii subordonaţi ai grupului tind să copieze comportamentul masculului dominant, astfel încât ne e neobişnuit să îi vedem pe toţi membrii grupului curăţindu-şi penele, tăvălindu-se în praf sau hrănindu-se în acelaşi timp. Regimul alimentar al struţului este variat, însă cea mai mare parte a hranei lor preferate este materia vegetală, în special rădăcinile, frunzele, florile şi seminţele. El nu este strict vegetarian şi va suplimenta verdeţurile cu insecte, şopârle şi chiar broaşte ţestoase mici. Struţii nu au nevoie să bea apă, deşi o vor face atunci când au ocazia: cea mai mare parte a apei pe care o consumă provine din vegetaţie. Asemenea altor câteva grupuri de păsări, struţii sunt atraşi de obiecte mici şi strălucitoare şi în stomacul păsărilor captive s-au găsit monede, cuie şi bucăţi de sârmă. Grupuri de împerechere În zonele foarte aride unde hrana este puţină, struţii aflaţi la vârsta împerecherii alcătuiesc perechi monogame. Însă mult mai adesea ei vor forma un grup de împerechere cu masculul dominant, o „femelă principală” şi mai multe „femele secundare”. Masculul dominant apără un teritoriu şi va alunga orice mascul rival. Femela principală şi masculul dominant se vor împerechea şi cei doi împart sarcina clociri ouălor şi a îngrijirii puilor de struţ. Femelele secundare se împerechează cu masculul dominant şi cu masculii maturi rătăcitori. Aceste femele îşi pot depune ouăle într-un cuib pregătit de masculul dominant, dar ele nu îşi clocesc ouăle. Femela principală rearanjează ouăle astfel încât ale ei să fie în mijlocul cuibului şi cele ale altor găini să formeze un inel exterior. Astfel nu este surprinzător că într-un singur cuib poate fi găsit un număr mare de ouă: recordul este de 78, dar numai 21 dintre ele au fost clocite. Ouăle sunt foarte mari, cântărind 1,5 kg. Ele sunt foarte tari: o coajă groasă de 2 mm face ca un ou de struţ să poată susţine greutatea unui om – ceea ce e bine dacă nişte păsări de 150 kg tropăie prin apropiere! Zilele îngrijirii Puii ies din ouă după aproximativ şase săptămâni şi păsările tinere sunt îngrijite de ambii părinţi. Dacă un răpitor se apropie ameninţător, păsările mature îl pot îndepărta de pui prefăcându-se rănite. Dacă această „diversiune” nu funcţionează şi ameninţarea se apropie şi mai mult, struţul poate ataca, lovind cu picioarele sale înfricoşătoare. Struţii pot răni astfel şi pe răpitorii mari, şi au existat cazuri în care un struţ a sfărâmat craniul unui leu. La vârsta de 4 sau 5 luni puii au deja jumătate din dimensiunile unei păsări mature şi aleargă foarte rapid. Nu e obişnuită imaginea unei familii, inclusiv puii, alergând ca din puşcă în savană. Când două grupuri familiare se întâlnesc, păsările mature îşi pot disputa proprietatea asupra păsărilor tinere, după care partea victorioasă „răpeşte” o altă mulţime de păsări imature. Astfel se pot naşte mega-creşă din mai multe sute de pui. Unele păsări mature rămân cu puii până la următoarea perioadă de împerechere, apoi păsările imature formează cârduri de vârste mixte. Puii sunt capabili de împerechere la vârsta de 3-4 ani. Dacă supravieţuiesc primele săptămâni şi luni periculoase ale vieţii, struţii pot trăi mult: în sălbăticie trăiesc până la 30-40 de ani; păsările captive au ajuns la vârsta înaintată de 50 de ani. Masculii şi femelele împart sarcina clocirii ouălor: nu toate ouăle dintr-un cuib sunt depuse de femela dominantă a grupului. 쥁