Referat Economia Subterana

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Economia Subterana si de asemenea puteti face Download Referat Economia subterana

Citeste fragmente din Referat Economia Subterana

CAPITOLUL I ECONOMIA SUBTERANĂ – Definiţie şi efectele asupra economiei; Sistemul economiei subterane; Frauda fiscala; Munca la negru; Activităţile criminale; Tranziţia României de la economia planificată la economia de piaţa mediu favorizant pentru manifestarea economiei subterane; Economia subterană în România; Formarea structurilor subterane Dezvoltarea reţelelor subterane Firmele fantomă 4.3.1. Constituirea şi funcţionarea firmelor fantomă CAPITOLUL II Funcţionarea firmelor fantomă; Măsuri de combatere; Paradisurile fiscale Spălarea banilor Legislaţia din România cu privire la combaterea economiei subterane; CAPITOLUL III Studiu de caz (t. v. a. de la Constanţa, Raporturile Curţii de Conturi.) 1. ECONOMIA SUBTERANĂ – Definiţie şi efecte asupra economiei. Economia subterană reprezintă ansamblul activităţilor economice desfăşurate organizat, cu încălcarea normelor sociale şi ale legilor economice, având drept scop obţinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat. Apariţia economiei subterane coincide cu apariţia statului şi impunerea unor reguli, norme şi legi, iar dezvoltarea fenomenului este corelată cu etapele istorice ale dezvoltării statului. Comerţul clandestin cu pietre preţioase şi ţesături deosebite, braconajul, distileriile clandestine sunt activităţi rămase celebre până în epoca noastră; apoi comerţul complementar, traficul de frontieră cu bunuri de larg consum ce lipseau de pe piaţa organizată în sistemul socialist şi marile afaceri, precum traficul de armament, de carne vie, droguri, tutun, alcool, au însoţit economia subterană pe parcursul timpului,adaptându-se realităţii imediate din fiecare perioadă. În sfera de cuprindere a economiei subterane au fost incluse practici foarte variate, respectiv: frauda fiscală, munca clandestină, traficul de droguri,traficul de arme,corupţia, prostituţia, dar şi o serie de activităţi casnice care sunt aducătoare de venituri neînregistrate. În ceea ce priveşte participanţii la activităţile subterane, pot fi identificate două categorii de persoane; cele care lucrează şi obţin venituri exclusiv in economia subterană iar cea de-a doua categorie o reprezintă persoanele ce obţin venituri atât din surse legale, cât şi din economia subterană. Până la revoluţia din 1989 moment când România avea să treacă de la economia planificată la economia de piaţă, sistemul planificat a urmărit teoretic îndeaproape toate operaţiunile economice, sistemul de sancţionare fiind foarte drastic, totuşi şi în acest sistem funcţiona o piaţă paralelă. După 1990 populaţia României a perceput în mod diferit principiile economiei de piaţă şi în consecinţă, reacţia a fost pe măsură, astfel încât sectoare întregi din fosta economie de stat s-au reorientat spre câteva ţinte clare diferite: acceptarea regulilor economiei de piaţă şi, în consecinţă, redimensionarea şi remodelarea activităţii pentru a face faţă acestor situaţii. Identificarea unor facilităţi imediate, la marginea sau în afara sistemului legal, implicarea în tranzacţii nespecifice, abandonarea nejustificată a patrimoniului în schimbul unor beneficii aparente imediate. În România pe fondul monotoniei ofertei de bunuri de consum, a lipsurilor mergând până la criză, în special în domeniul alimentar, schimbarea de sistem a fost prilejul pentru organizarea imediată a unor structuri ale economiei subterane in principal în domeniul comerţului prestărilor de servicii dar şi în câteva ramuri industriale producătoare de produse alimentare şi bunuri de consum. Dintre elementele componente ale economiei subterane, cele mai răspândite în primul moment, în ţara noastră, au fost activităţile desfăşurate fără înregistrare, evaziunea fiscală şi munca la negru. Evaluarea ponderii economiei subterane in P.I.B. variază în funcţie de metodele folosite, estimările Comisiei Naţionale de Statistică fiind pentru ultimii ani în general reduse 5-10 % din P.I.B. dar suferind constant o anumită creştere, dar specialiştii în economie, în combaterea criminalităţii şi ziariştii au apreciat niveluri mult mai ridicate, respectiv peste 30 % din P.I.B. Factorii esenţiali care au permis dezvoltarea exacerbată a economiei subterane pot fi în principal următorii: incertitudinile legislative ce au însoţit mutaţiile economice; divizarea economică necontrolată, apariţia unor mici întreprinderi cu activitate temporară, speculativă; descentralizarea, divizarea puterii prin distribuirea responsabilităţilor, crescând astfel numărul indivizilor coruptibili; Atitudinea tolerantă atât a autorităţilor, cât şi a populaţiei faţă de încălcarea reglementărilor, o oarecare reticenţă faţă de disciplină; Joncţiunea imediată realizată de reprezentanţii pieţei paralele existente în perioada socialistă cu cercuri cu preocupări similare din statele vecine şi, pe această cale, conectarea la structurile internaţionale ale economiei subterane. Sistemul economiei subterane Sfera activităţilor pe care le poate include economia subterană este deosebit de cuprinzătoare dar sunt acceptate şi analizate drept componente ale economiei subterane: frauda fiscală, munca la negru şi activităţile criminale. 2.1 Frauda fiscală reprezintă ansamblul practicilor care urmăresc eludarea în totalitate sau în parte a impozitului datorat statului În funcţie de locul de manifestare, intensitate, metodele folosite în antiteză cu legislaţia economică fiscală, dar şi cu morala şi toleranţa societăţii frauda poate îmbrăca anumite forme precum: evaziunea fiscală, contrabanda, înşelăciunea dar şi forme nesesizabile sau speculative, interpretări particulare ale unor prevederi legale în scopul sustragerii sau evitării impozitării. În activitatea practică, încadrarea fraudei, în formele dure de manifestare sau în cele speculative este determinată de legislaţia statelor şi de momentul desfăşurării unei anumite activităţi. Astfel, funcţie de politica economică adoptată la un moment dat operaţiunile de import pot fi purtătoare ale unor impozite foarte mari sau după caz, ale unor taxe convenţionale justificate de costurile unor servicii vamale. Fără a detalia motivele care determină opţiunea pentru o anumită politică vamală, rezultă clar că eludarea obligaţiilor vamale va produce efecte diferite în cele două cazuri, aceeaşi faptă putând fi considerată o gravă infracţiune sau o eroare statistică. Declararea veniturilor şi, în consecinţă stabilirea impozitului aferent acestora pot fi operaţiuni simple dacă sursele sunt bine delimitate şi tehnica de calcul se bazează pe un sistem logic, dar complexitatea operaţiunii creşte, iar siguranţa unor corecte determinări ale impozitelor scade accentuat în cazul existenţei unei multitudini de surse de venit concomitente pentru acelaşi subiect. În practică se întâlnesc foarte des situaţiile când contribuabili cu venituri mici sunt riguros impozitaţi, în timp ce posesorii unor surse multiple de venituri beneficiază de o sumedenie de circumstanţe care in final conduc la o impozitare ce contravine evident principiilor de echitate fiscală În acelaşi cadru, trebuie explicată egalitatea dintre veniturile pe care un stat le obţine în cazul în care fiscalitatea nu există sau nu este excesivă şi eficienţa organizării în aceste condiţii a instituţiilor de control. Aspectele prezentate, pun în lumină din unghiuri diferite rolul statului în generarea fraudei fiscale şi considerăm că aceasta este punctul de plecare pentru orice material care urmăreşte analiza realistă a acestui fenomen. 2.2 Munca la negru Statisticile oficiale înregistrează permanent un număr sporit de şomeri iar dintre persoanele angajate în muncă un procent semnificativ realizează venituri care nu pot asigura sub nici o formă existenţa unei persoane. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, parte importantă a populaţiei nu are reacţia firească în asemenea situaţii, căutarea unui loc de muncă, fiind în multe cazuri o problemă formală, eventual ca o variantă tranzitorie spre o nouă perioadă de şomaj. Fără a generaliza şi, mai ales, fără a uita categorii întregi profesionale rămase în afara pieţei muncii sau persoanele aflate datorită vârstei, sănătăţii sau altor condiţii particulare în imposibilitatea realizării unor venituri, trebuie subliniat că există în mod evident o mare diferenţă intre veniturile oficiale şi cele efectiv realizate. Una din explicaţiile ce pot motiva această situaţie este munca la negru. Expresia, de altfel sugestivă, defineşte activitatea desfăşurată fără respectarea reglementărilor impuse de legislaţia muncii şi cea fiscală. Sfera de cuprindere este foarte largă, de la activităţile casnice, gospodăreşti, comunitare, trecând prin munca în agricultură, construcţii, diverse ramuri industriale,uneori inclusiv de înaltă tehnicitate. Motivaţia practicării muncii la negru, clandestine, este la fel de variată. Specificul economic al unor perioade, tradiţia, legislaţia sunt elemente care determină comportamentul cetăţenilor. Situaţia economică concretă existentă la un moment dat impune cetăţenilor o reacţie imediată pentru asigurarea supravieţuirii, iar anumite tradiţii au încă influenţe puternice, totuşi, reglementările legale care guvernează societatea stabilesc limita dintre ceea ce este acceptat, condiţiile de acceptare şi ceea ce societatea respinge. Astfel, legislaţia stabileşte în principal; limitele minime şi maxime de vârstă pentru exercitarea anumitor meserii şi, în mod particular, ocroteşte copiii, interzicând exploatarea acestora; condiţiile de natură tehnică şi normele de protecţie a muncii specifice fiecărui domeniu; limitele timpului de muncă, odihnă, condiţii ce trebuie asigurate lucrătorilor; măsuri pentru protejarea forţei de muncă din fiecare stat sau, după caz, de atragere a forţei de muncă din alte state. Tradiţia, supusă în general unor reguli nescrise, marcată în ultimii ani de o tendinţă uneori accentuată de disoluţie a autorităţii ce o exercită, este totuşi un element hotărâtor pentru activitatea unor importante grupuri sociale. Pot fi amintite, în acest context, adevărate monopoluri exercitate de locuitorii anumitor zone în desfăşurarea unor activităţi, situaţie repetată timp de generaţii, obiceiul învăţării unor îndeletniciri de la vârste fragede, cu metode dure, apoi migrarea sezonieră sau migrarea din fostele colonii către metropole. Specificul economic determină, de asemenea, comportamentul cetăţenilor, zonele subdezvoltate, perioadele de recesiune economică, tranziţia economică, reorientările şi remodelările economice impun forţei de muncă compromisuri importante pentru asigurarea subzistenţei. Problema capătă forme accentuate în cazurile situate la cele două extreme ale pregătirii profesionale. În multe activităţi subterane sunt folosite la munci brute slab salarizate persoane evident fără instrucţie, care, intr-o anumită situaţie ar putea da foarte puţine relaţii şi ar avea o credibilitate scăzută. La cealaltă extremă se situează persoanele care beneficiind de o instrucţie şi o capacitate intelectuală ridicate, sunt dispuse, contra unor recompense pe măsură să se implice în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi subterane. Din cele prezentate rezultă că motivaţia şi implicit veniturile realizate din munca la negru sunt foarte diverse. Consecinţele generate de acest fenomen sunt la rândul lor importante, inclusiv cu rezonanţă în viitor, atât pentru persoanele propriu-zis implicate, care, pe lângă încălcarea unor norme legale, sunt lipsite şi de asigurările sociale, cât şi pentru stat care evident va trebui intr-o anumită perspectivă să aloce fonduri inclusiv pentru asistarea socială a multora dintre aceste persoane. 2.3. Activităţile criminale Este cea mai periculoasă componentă a economiei subterane şi cuprinde: activităţile de producţie,distribuţie şi consum de droguri, traficul de arme, traficul de materiale nucleare,furtul de automobile, prostituţia, traficul de carne vie, corupţia. Faptele în sine presupun o încadrare strict juridică,dar analizându-se la nivel de fenomen, se constată că pericolul social recunoscut de societate este dublat de un pericol economic, la fel de grav, chiar dacă este mai puţin evident şi studiat. Activităţile criminale, precum traficul de droguri, de armament, de material nuclear, sunt o realitate pe care o sesizăm destul de des prin intermediul unor ştiri de senzaţie dar în spatele acestor activităţi circulă sume uriaşe, generatoare de adevărate fluxuri economice financiare. O caracteristică de asemenea importantă, a activităţii criminale este caracterul organizat transfrontalier, putându-se astfel concluziona că principalele legături în plan internaţional ale economiei subterane sunt cele generate de criminalitatea organizată. Scopul tuturor acestor acţiuni este, în mod evident, obţinerea unor venituri importante şi plasarea lor în economia oficială. Motivele care stau la baza criminalităţii organizate pot fi uneori de natura politică, religioasă, dar, chiar şi în aceste cazuri, este vorba de o interfaţă, crima organizată având în mod evident tendinţe de suprapunere cu economia subterană dându-i acesteia un caracter organizat, preluând disponibilităţile financiare şi oportunităţile create de alte activităţi componente. În analiza celorlalte componente ale economiei subterane s-au întâlnit situaţii a căror încadrare în această structură este făcută întrucâtva la limită funcţie de o anumită conjunctură, disfuncţiile pe care respectivele activităţi le pot genera economiei sunt minime iar posibilităţile de integrare în economia oficială sunt reale. Spre deosebire de aceste situaţii, activităţile incluse în sfera criminalităţii sunt în mod evident distructive. Este suficient contactul cu formele de manifestare a economiei oficiale pentru a amplifica dezechilibre economice şi pentru a genera cheltuieli uriaşe în scopul combaterii fenomenului în sine sau a efectelor sale. În mod particular, se impune a fi menţionată operaţiunea de transfer a sumelor obţinute ca urmare a activităţilor criminale în economia oficială, activitate cunoscută sub denumirea de spălare a banilor. Istoria scurtă a acestui concept are ca origine creşterea fenomenului de trafic de droguri la nivel internaţional şi, în consecinţă, spălarea banilor este operaţiunea ce urmăreşte plasarea sumelor astfel obţinute în activităţi economice licite. În prezent, nevoia de spălare a produselor rezultate din infracţiuni, pentru a ascunde originea lor criminală, este legată de o gamă largă de activităţi criminale. Acest fenomen de plasare în economia oficială a banilor proveniţi din activitatea criminală a cuprins în jocul sau importante segmente ale sistemului financiar bancar internaţional. Pericolul generat de această situaţie este major, chiar dacă datorită unor interese imediate se încearcă minimalizarea sa. Pătrunderea masivă a banilor negri în circuitele financiare oficiale poate permite reprezentanţilor criminalităţii organizate accesul la deciziile importante ce vizează funcţionarea economiei mondiale. Consecinţele pătrunderii capitalului obţinut din activităţi criminale în economia reală sunt similare efectelor devastatoare ale poluării pentru natură şi pot avea efect ireversibil. Tranziţia României de la economia planificată la economia de piaţă mediu favorizant pentru manifestarea economiei subterane. La începutul anilor 1990, economia românească se afla intr-o situaţie particulară generată de efortul imens derulat pe tot parcursul anilor 1980 pentru plata datoriei externe şi realizarea concomitentă a unui plan investiţional exagerat, dar şi de modul violent în care a avut loc schimbarea de sistem. Astfel, după 1980, s-au diminuat drastic importurile, limitându-se numai la materiile prime necesare funcţionării unor ramuri industriale, eliminându-se cele din sfera bunurilor de consum, deşi piaţa internă nu era pregătită să le producă, s-a orientat producţia exclusiv către export, indiferent de condiţiile economice –rentabilitate, eficienţă, curs de revenire. Investiţiile au fost dirijate către sectoare în care amortizarea presupune perioade foarte lungi de timp, iar finanţarea acestora nu era asigurată, bazându-se în multe cazuri exclusiv pe munca nesalarizată. În mod similar s-au petrecut lucrurile şi în agricultură, unde baza a constituit-o forţa de muncă îmbătrânită şi unde elementele de progres tehnic au fost o prezenţă sporadică. Toate acestea au condus la izolarea economică, chiar şi în cadrul sistemului socialist, unde România se remarcă prin lipsa totală de transparenţa, dialog şi deschidere spre realităţi economice şi sociale evidente. Multe din măsurile economice propuse imediat după începutul anului 1990 au fost arbitrare, contradictorii sau, datorită necunoaşterii mecanismelor de funcţionare a economiei de piaţă, aplicarea lor a fost secvenţială şi lipsită de eficienţă. Eroare principală a constatat, în opinia noastră, în falsa convingere că desfiinţarea planificării centralizate, liberalizarea comerţului, a preţurilor sunt condiţii suficiente pentru apariţia unui sistem de piaţă care să conducă automat la realizarea bunăstării. Realitatea s-a dovedit mult mai complexă, mai dură, demonstrând că introducerea mecanismului pieţei este posibil numai paralel cu construcţia unui context socio-economic favorabil. Analizând momentul 1990 din punct de vedere al manifestărilor economiei subterane, constatăm că, din cele trei componente anterior prezentate, îşi făceau simţită prezenţa frauda fiscală şi, în mai mică măsură, munca la greu. Lipsa cronică de pe piaţă a unor produse de strictă necesitate, criterii şi metode aberante de planificare a vânzării etc. au generat şi dezvoltat o piată paralelă de dimensiuni considerabile. Deşi nu pot fi prezentate statistici, este important de subliniat că în ultimii ani ai deceniului opt s-a renunţat practic la importul de cafea şi ţigări cu filtru, piaţa acestor produse fiind cedată conştient economiei paralele. Prezentarea acestor aspecte poate apărea un detaliu nesemnificativ pentru o lucrare ce-şi propune studierea unui fenomen economic, dar trebuie ţinut cont că prin sistemul de taxe şi impozite aceste produse acoperă peste 15 procente din veniturile bugetului unui stat. De asemenea, trebuie amintită importanţa pieţei paralele în asigurarea unor produse de uz cosmetic-igienic, apoi textile şi chiar bunuri electrocasnice. Periodic, pe parcursul deceniului nouă s-au înregistrat crize foarte puternice de produse de stricta necesitate: ulei, diferite legume, detergenţi. Motivaţia clasică, respectiv producţia insuficientă, lipsa de materii prime, dezinteresul şi incompetenţa unor factori de decizie, nu poate fi negată, dar, analizând post factum cele prezentate, considerăm că o parte importantă a tuturor acestor situaţii a fost provocată conştient şi a căpătat dimensiuni amplificate, fiind generatoare de importante câştiguri ilicite pentru anumite structuri profesionale care prin aceste activităţi au făcut trecerea de la modesta piaţă paralelă la structurile organizate ale economiei subterane, acumulând importante venituri ilicite. Această evoluţie a fost stimulată de haosul legislativ care a caracterizat perioada imediat următoare momentului 1989, când, în spatele unor îndelungi şi repetate teorii despre echitate şi corectitudine, s-au derulat importante operaţiuni necontrolate, oneroase. Astfel, legislaţia economică a apărut cu întârziere, neadaptată realităţii, încercând cu stângăcie să împace concomitent şi imensul aparat birocratic de stat, dar să şi promoveze măsuri de stimulare a iniţiativei private. ¨ h - ˆ Š ® ° ¤ ¦ ª naţionale şi concentrarea artificială a unor importante valori materiale şi băneşti în mâinile câtorva oameni de afaceri. Adăugând la aceste elemente necunoaşterea de către funcţionarii aparatului de stat a principiilor de funcţionare a economiei de piaţă, precum şi corupţia ce a cuprins aceste categorii profesionale, a rezultat mediul economico-social favorizant pentru economia subterană. Economia subterană în România În evoluţia sa, pe parcursul ultimului deceniu, se pot distinge din punct de vedere al modului de organizare trei etape: formarea structurilor subterane, dezvoltarea reţelelor şi concentrarea deciziei. 4.1. Formarea structurilor subterane Pe fondul situaţiei economico-sociale anterior prezentată, începând cu primele zile ale anului 1990, s-au creat grupuri de interese specializate în operaţiuni de contrabandă atât pentru export cât şi pentru import, în operaţiuni de speculă cu produse deficitare, în prestarea unor servicii de transport, alimentaţie publică. Astfel profitându-se de preţurile scăzute, la care se găseau pe piaţa internă o serie de produse industriale, precum; scule, dispozitive, aparate electrice, dar şi bunuri de consum, au fost achiziţionate şi, fără a exista autorizaţii, fără a se plătii taxe, mărfurile au fost vândute pe pieţele din ţările apropiate, obţinându-se sume importante care, în funcţie de anumite oportunităţi, au fost tezaurizate sau folosite pentru dezvoltarea activităţii. Într-un mod asemănător, s-au derulat şi operaţiuni de „import”, piaţa românească fiind invadată de mărfuri slab calitative, dar cu forme şi utilităţi dorite de populaţie. În acelaşi timp au apărut activităţi particulare de transport-taxi, apoi comercializarea în regim de alimentaţie publică a unor produse de calitate îndoielnică, mici tonete, puncte volante sau preluarea din depozitele statului la preţuri modice a unor mărfuri deficitare şi comercializarea lor imediată la preţuri de speculă. Toate aceste activităţi s-au desfăşurat practic fără nici o restricţie în primul semestru al anului 1990, momentul apariţiei primelor reglementări privind activitatea economică privată fiind astfel categoric depăşit de reacţia mult mai rapidă a unor categorii profesionale în formare. Veniturile realizate au fost în multe cazuri importante şi, alături de sumele provenite din activităţile desfăşurate clandestin anterior anului 1990 au constituit capitalul pentru iniţierea unor afaceri legal organizate. Începând cu anul 1991, au fost înfiinţate un număr considerabil de societăţile private, o pondere importantă având-o societăţile cu participare de capital străin. Apariţia sub această formă a iniţiativei private şi mai ales participarea capitalului străin au constituit-o în mod evident un semnal economic privind orientarea economiei către piaţă. Dar privind din punct de vedere al obiectului prezentei lucrări, trebuie precizat că peste 90 % din societăţile cu capital străin s-au limitat la investirea unui capital sub 1000 dolari SUA, cunoscute fiind o multitudine de situaţii în care aportul s-a limitat la cele câteva zeci de dolari cât a fost suma minimă necesară pentru înfiinţarea societăţilor comerciale. Majoritatea investiţiilor au provenit din ţările Orientului Mijlociu şi Apropiat, obiectul de activitate al acestor mici firme a fost în exclusivitate comerţul cu bunuri importate din ţările de origine ale asociaţilor. Astfel piaţa românească a fost invadată de produse alimentare, băuturi, ţigări, cafea, produse textile, încălţăminte de o calitate îndoielnică dar la preţuri care au atras populaţia cu venituri modeste, Fără a avea o pondere importantă în această etapă, analizând din punct de vedere al economiei subterane, trebuie amintiţi şi mici comercianţi autohtoni care au urmărit specularea unor momente prielnice pentru realizarea unor achiziţii de mărfuri, au organizat mici puncte de vânzare cu evitarea sau sustragerea de la plata impozitelor. Concluzionând, putem spune că, în perioada 1990-1993, principala formă de manifestare a economiei subterane a fost frauda fiscală, iar elementul care a favorizat dezvoltarea sa a fost lipsa cadrului legislativ adecvat. 4.2. Dezvoltarea reţelelor subterane Evoluţia ulterioară a economiei subterane a fost marcată pentru anii 1993-1995 în principal de cristalizarea unui sistem legislativ economic, dar şi coercitiv, precum şi de concurenţa dintre participanţi, situaţie care a impus schimbarea modului de operare şi lărgirea sferei de cuprindere a activităţii ilegale. Astfel, apariţia legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale şi a cadrului instituţional adecvat, respectiv a Camerei de Comerţ şi a Registrului Comerţului, organizat pe principii unitare, cu un sistem de evidenţă informatizat, a permis cunoaşterea evoluţiei numărului de agenţi economici, a obiectului de activitate declarat şi a structurii acţionarilor sau asociaţilor. Legislaţia fiscală a căpătat contur prin reglementarea impozitului pe profit, a taxelor vamale şi mai ales prin introducerea taxei pe valoare adăugată, sistem de impozitare modern, aliniat standardelor internaţionale. Importante au fost şi prevederile legale ce au acordat facilităţi fiscale unor categorii de investitori, funcţie de volumul afacerilor şi ramura de activitate. Înfiinţarea în cadrul Ministerului Finanţelor a Gărzii Financiare reînfiinţarea Curţii de Conturi, reorganizarea unor sectoare ale poliţiei funcţie de evoluţia fenomenului de criminalitate economică au constituit realizări evidente. Completând acest cadru cu prevederile legale privind privatizarea unor societăţi comerciale aparţinând statului, se poate concluziona că atât din punct de vedere legislativ, cât şi instituţional, dincolo de evidente necorelări, imperfecţiuni şi inconsecvenţe, s-a reuşit orientarea ireversibilă a societăţii spre economia de piaţă. Activitatea economică subterană a căpătat noi dimensiuni, având câteva ţinte precise; acapararea pieţei pentru produsele de larg consum şi obţinerea de fonduri pentru achiziţionarea unor importante active comerciale şi industriale. Pentru atingerea acestor obiective au fost utilizate mijloace şi procedee foarte diverse, precum formarea unor lanţuri de firme fantomă, jocurile piramidale, obţinerea unor credite în condiţii nelegale, penetrarea sistemului bancar, corupţia etc. Încercând o clasificare, afirmăm fără rezerve că firmele fantomă au reprezentat cel mai utilizat mijloc de manifestare a economiei subterane pentru această etapă, atât din punct de vedere al momentului apariţiei lor, cât mai ales al consecinţelor economice negative generate. Acţiunile de contrabandă, de distribuţie pe piaţă a unor produse cu origine şi calitate îndoielnică, evaziunea fiscală, sustragerea de la taxele vamale, solicitarea unor rambursări necuvenite de la bugetul statului au fost săvârşite în principal prin utilizarea unor firme. Din punct de vedere al modului de decontare, trebuie subliniat că toate aceste tranzacţii au utilizat numerarul, generând disfuncţii importante pentru circuitul monedei naţionale. Rămânând în aceeaşi sferă de activitate, trebuie amintite jocurile piramidale de tip CARITAS. Aceste activităţi direct legate de economia subterană au cunoscut în intervalul analizat o dezvoltare puternică, speculând naivitatea, neştiinţa şi dorinţa de îmbogăţire imediată. Trebuie remarcat că în aceste activităţi au fost implicaţi rezidenţi şi, dincolo de schemele pur teoretice care încercau să demonstreze viabilitatea sistemului în fapt, s-au atras sume imense, care, chiar dacă juridic nu s-a demonstrat, au fost utilizate4 în operaţiuni comerciale ilicite precum: importuri, achiziţii de active industriale, plasamente bancare etc., reuşindu-se în timp pierderea originii lor. Aceste operaţiuni au generat profituri neînregistrate, au subminat sistemul bancar şi au determinat presiuni necontrolate asupra monedei naţionale. Fără a stabili o legătură directă, trebuie amintite şi alte forme de manifestare a economiei subterane, respectiv obţinerea unor credite garantate cu bunuri fără valoare, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele declarate etc. Analizând fiecare tip de operaţiune în parte, se constată că, pe lângă elementele ajutătoare deja prezentate, respectiv necorelările şi contradicţiile legislative, multe din acţiuni au fost posibile datorită fenomenului de corupţie. Prin dimensiunea şi caracterul organizat, se poate afirma că facilitarea unor operaţiuni nelegale în scopul obţinerii unor foloase necuvenite de către diferite categorii de funcţionari a devenit, în anii 1993-1995, o piedică evidentă în funcţionarea instituţiilor statului, s-a deformat iremediabil sensul şi scopul anumitor decizii macroeconomice. Concluzionând, putem spune că, în intervalul analizat, economia subterană a căpătat dimensiuni considerabile şi a cristalizat reţelele specializate. Sfera de activitate a cuprins, pe lângă evaziunea fiscală şi munca la negru, elemente certe ale crimei organizate. Trebuie subliniat că în continuare s-a menţinut o anumită demarcaţie între activităţile în care au fost implicaţi cetăţeni străini, respectiv import-exportul unor bunuri de larg consum, controlul pieţei valutare, şi cele în care au fost implicaţi rezidenţi. Activitatea criminală a căpătat contur atât prin întrepătrunderea cu activităţile comerciale, cât şi prin forme directe de manifestare – furturi şi vânzări auto, prostituţie, trafic de droguri. Firmele fantomă Lipsa unor reglementări legale, carenţele existente în cele în vigoare, coroborate cu lipsa de cooperare a factorilor responsabili cu înfiinţarea societăţilor comerciale au fost speculate de diverşi comercianţi inventivi care au înfiinţat o mulţime de firme, care, deşi, aparent funcţionează legal, nu sunt de găsit la sediile declarate. Precum fantomele din poveşti, aceste firme existe, dar nu se văd, nu pot fi atinse. De aceea, ele nu se regăsesc în economia reală, de la suprafaţă, locul lor predilect de acţiune constituindu-l economia subterană, invizibilă. Astfel de firme sunt marii actori ai evaziunii fiscale, ai contrabandei, ai bancrutei frauduloase şi ai altor infracţiuni considerate ca generatoare de bani murdari. Înfiinţarea şi funcţionarea firmelor fantomă nu constituie un scop în sine, ci, pentru a eluda legislaţia, cel mai adesea în domeniul fiscal. De cele mai multe ori asemenea firme se creează în special pentru tranzacţionarea unor mari afaceri ilegale, după care acestea dispar din lumea afacerilor, patronii lor procedând la înfiinţarea altor asemenea societăţi, utilizate în acelaşi scop, după care din nou sunt abandonate şi asemenea mai departe. Existenţa unui ridicat nivel al economiei subterane (după ultimele calcule peste 50% din produsul intern brut) este în primul rând rezultatul funcţionării unor asemenea firme. Din experienţa de până acum rezultă că „marii specialişti” în firme fantomă sunt, în special, cetăţenii străini, în special din lumea orientală. De altfel, imensele sume obţinute din economia subterană sunt schimbate în valută şi transferate, cu destul de multă uşurinţă, în străinătate, fără a exista o contraprestaţie a acestor transferuri, conducând în felul acesta la dezechilibrarea şi mai accentuată a balanţei de plăţi. Amploarea fenomenului trebuie să dea de gândit factorilor responsabili cu perfecţionarea legislaţiei în domeniu, astfel încât, dacă acesta nu poate fi stârpit, cel puţin să fie ţinut sub control. Constituirea şi funcţionarea firmelor fantomă Înregistrarea unor societăţi comerciale prin utilizarea unor documente false sau prin neîndeplinirea unor cerinţe legale De cele mai multe ori, în special în cazul unor cetăţeni străini, pentru înregistrarea societăţilor comerciale, viitoare fantomă, se utilizează acte de identitate false. Cu toate că astfel de documente au urmat un circuit destul de îndelungat: notari, avocaţi, registrul Comerţului, administraţii financiare, judecătorii etc., nimeni nu a observat că aceste acte sunt false. De aici se pot trage două concluzii: fie că falsurile au fost făcute atât de perfect, încât acestea nu au putut fi depistate, fie că au existat anumite interese pentru a nu fi depistate asemenea furturi. Cel mai des mijloc de înfiinţare a firmelor fantomă îl constituie folosirea unor contracte de închiriere false, pentru a face dovada existenţei spaţiului în care va funcţiona firma respectivă. Falsificarea acestor documente s-a făcut prin mai multe modalităţi: falsificarea ştampilei şi a numărului de înregistrare al administraţiei financiare din raza de acţiune a domiciliului titularului contractului de închiriere. La verificările ulterioare s-a constatat că numărul de înregistrare respectiv nu există în evidenţa unităţii respective; falsificarea titularului de contract de închiriere, prin utilizarea însă a unui număr corect de înregistrare de la administraţia financiară, dar la care apare un alt titular de contract; prezentarea unui contract de închiriere la adrese care nu există (de exemplu un număr de stradă inexistent); pentru a fi cât mai credibil, falsificatorii au înscris pe contractele de închiriere şi numărul unor chitanţe (evident false)prin care s-a plătit impozitul aferent chiriilor, pe toată durata contractului de închiriere. Folosirea unor contracte de proprietate pentru sediul unor firme aparţinând unor persoane aflate în relaţii de rudenie, care ulterior s-au dovedit a fi false. Folosirea, ca dovadă a existenţei spaţiului pentru sediu, a unor contracte autentice, dar care însă au fost înstrăinate între timp. Este ştiut că un contract de vânzare-cumpărare se întocmeşte în mai multe exemplare. Or, dacă apartamentul se înstrăinează din nou, noului proprietar nu i se înmânează toate exemplarele vechiului act de proprietate, astfel că vechiul proprietar rămâne în posesia a cel puţin unui exemplar care se foloseşte fără ştirea noului proprietar. Înstrăinarea societăţilor comerciale (prin cesionarea părţilor sociale), fără a se verifica dacă mai sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa spaţiului pentru sediul social. De cele mai multe ori, contractele de închiriere, care fac dovada spaţiului pentru sediul firmei, se încheie pe o perioadă de un an de zile. Totuşi s-au găsit şi situaţii în care aceasta perioadă era de numai o lună sau chiar de 15 zile (asemenea termene scurte erau o dovadă certă că firmele respective s-au înfiinţat de la început ca firme fantomă şi totuşi au fost legalizate înfiinţările). În cazul în care firma este cesionată altui comerciant, nu se verifică dacă firma mai are condiţii legale de funcţionare cu privire la spaţiul pentru sediul social. De cele mai multe ori, contractele de închiriere erau expirate la data cesionării. Mai mult, aceasta este o metodă de a se pierde urma societăţii, în special când vechiul proprietar era intrat în conflict cu legea sau cu organele fiscale. De altfel, cu ocazia cesionării firmelor, organele fiscale nu sunt consultate pentru cazul când vechii proprietari au debite neachitate la bugetul de stat. Noii proprietari, de cele mai multe ori, nu mai pot fi găsiţi ori declară că nu cunosc nimic despre debitele firmei, deoarece la data achiziţionării sale din contabilitatea acesteia nu rezultă nici o datorie, iar eventualele debite care nu figurează în evidenţa firmei îi privesc pe foşti proprietari. Situaţia se prezintă şi invers, în sensul că foştii proprietari, urmăriţi de organele fiscale, înstrăinează firma cu toate datoriile unor persoane care nu pot fi găsite, uneori asemenea persoane nici nu există, deoarece documentele noilor proprietari sunt false sau falsificate. Pentru a se apăra, foştii proprietari prezintă chiar şi chitanţe că au primit banii pe societăţile înstrăinate, dar banii respectivi sunt tot ai foştilor proprietari, deoarece aceştia nu pot identifica pe noii proprietari. Cesionarea firmelor, neurmate de înscrierea de menţiuni la Registrul Comerţului, cu privire la sediu şi administratori. Profitând de perioada de înfiinţare a unor firme scutite de impozit, mulţi cetăţeni au înfiinţat asemenea societăţi, după care le-au înstrăinat, câştigând astfel o sumă de bani deloc neglijabilă. Dar aceasta înstrăinare de firme fără îndeplinirea tuturor procedurilor legale i-a costat pe foştii proprietari,care s-au trezit controlaţi şi chiar anchetaţi, deoarece aceştia figurau în continuare ca administratori la firmele înstrăinate, iar sediul acestora nu a fost mutat de noii proprietari. Mai mult, înstrăinând documentele cu regim special şi ştampila societăţii, noii proprietari au efectuat acte de comerţ fără a le înregistra în contabilitate, astfel că organele de aplicare a legii au identificat pe foştii proprietari ca autori ai încălcărilor de lege. Până şi lămurirea aspectelor semnalate i-a costat timp şi bani pe foştii proprietari pentru neglijenţa manifestată cu ocazia vânzării firmelor. - Funcţionarea în ilegalitate a firmelor fantomă Cu toată duritatea sancţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 87/1994 cu privire la evaziunea fiscală, pentru declararea fictivă făcută de contribuabili sau împuterniciţii acestora cu privire la sediul unei societăţi comerciale sau la schimbarea acestuia fără îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, în scopul sustragerii de la controlul fiscal (închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi), totuşi firmele fantomă continuă să se înfiinţeze şi să funcţioneze aproape nestingherit. Una din explicaţiile acestui fapt este aceea că asemenea societăţi sunt înfiinţate de cele mai multe ori de cetăţeni străini care vin în ţară numai pentru o perioadă scurtă de timp, după care dispar, sau nici măcar nu se deplasează în România, utilizând în schimb unele procuri (care şi ele s-au dovedit false) prin care împuternicesc anumite persoane să se ocupe de înregistrarea şi funcţionarea firmelor respective. Asemenea procuri au în cuprinsul lor menţiunea că titularul procurii poate, la rândul său, să împuternicească altă persoană pentru conducerea afacerilor titularului firmei (sau contului, după caz), semnătura acestuia din urmă fiindu-i opozabilă titularului. Or, un astfel de document, acceptat de notari cu destul de multă uşurinţă, se vede de la început că nu poate să poarte pecetea seriozităţii. Mizând pe clandestinitatea sediului real (altul decât cel declarat), firmele fantomă încep să funcţioneze ca şi când ar lucra în condiţii normale. Astfel, acestea îşi confecţionează ştampila proprie, se aprovizionează cu documente cu regim special, îşi deschid cont la bancă (de obicei, mai multe conturi la bănci diferite), efectuează importuri sau exporturi, fac acte de comerţ intern (cel mai adesea,utilizând numerarul în locul decontărilor bancare). Cum firmele fantomă lucrează în economia subterană, unde predomină ca mijloc de plată numerarul, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1990 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, au început să apară la lumină o parte din tranzacţiile lor prin mecanismul de raportare a depunerilor şi a retragerilor de numerar mai mari de 10000 euro (echivalent). În felul acesta, vălul de mister al secretului bancar fiind ridicat, au început să apară la suprafaţă afacerile ilegale ale acestor firme fantomă. Iată de ce, în ultimul timp, numărul acestor firme fantomă descoperite este în creştere. PAGE PAGE 1 PAGE 쥁@