Referat REPTILE FOSILE

Mai jos puteti citi fragmente din Referat REPTILE FOSILE si de asemenea puteti face Download Referat REPTILE FOSILE

Citeste fragmente din Referat REPTILE FOSILE

REPTILE FOSILE Clasa reptilelor este foarte heterogenă, având importanţă evolutivă deosebită, căci din ele s-au desprins ramuri care au dus mai departe la individualizarea păsărilor şi mamiferelor. În clasificarea nenumăratelor tipuri de reptile, paleontologii iau în considerare caracterele scheletului, mai ales conformaţia craniului. Unele reptile primitive, carbonifer-permiene, din grupul Cotylosauria, prin structura craniului şi a scheletului în general, denotă asemănări cu stegocefalii de tipul Seymuria. Alte reptile, din grupul Theriodontia, în decursul permo-triasicului, dobândeau multe caractere foarte apropiate de ale mamiferelor, mai ales privind dentiţia, conformaţia craniului etc. Faţă de aceste grupe primitive, adeseori cu caractere colective, de-a lungul erei secundare s-au individualizat ramuri de reptile, de cele mai multe ori foarte specializate, care au reuşit să domine toate mediile de viaţă. Dintre reptilele de uscat reţinem grupul dinozaurilor (deinos-teribil, suara-şopârlă, l.greacă ), care reuneşte diferite tipuri, câteodată de forme dintre cele mai bizare. Multe dintre ele au căpătat dimensiuni impresionante, ceea ce, dealtfel, vrea să sugereze şi numele ce li s-a dat. Unii dintre aceşti dinozauri erau erbivori, iar alţii, dimpotrivă, s-au adaptat la un regim carnivor. În cadrul dinozaurilor erbivori s-au realizat cele mai extraordinare şi mai robuste tetrapode existente vreodată pe planeta noastră. Istoria lor se derulează de-a lungul perioadelor jurasic-cretacic, deci pe parcursul a 120 milioane de ani. Mai bine cunoscute sunt genurie: Brontosasurus,găsit în depozitele jurasic-superioare din America de Nord, atingea o lungime ce putea depăşi 20 m şi cântărea circa 30 t. Corpul enorm era sprijinit de patru membre scurte, masive şi cilindrice, adevăraţi “piloni de susţinere”. Imensul “deal de carne şi oase ” era înzestrat cu un cap mic, ce se pare că abia putea să coordoneze puţinele mişcări de care era în stare uriaşa reptilă; Diplodocus, contemporan cu brontozaurul, este considerat a fi fost cel mai lung dintre dinozauri: aproape 27 m! Coada, de vreo 9-10 m, ca un… bici enorm, trebuie să fi constituit o armă defensivă eficace. Gâtul subţire şi lung de 5 m, purta un cap mic, de numai 70 cm! Tot din jurasicul superior nord-american s-a descris şi imensul Brachiosaurus, găsit mai târziu şi în depozitele continentului african. Denumirea (“şopârlă cu braţe”) îi vine de la braţele anterioare mult mai lungi decât cele posterioare. Scheletul unui brahiozaur, descoperit în Africa, are o lungime totală de 23 m şi o înălţime, la greabăn, de 6 m. Datorită lungimii membrelor anterioare şi a gâtului, capul acestui animal se afla la aproape 12 m deasupra solului. Greutatea exemplarului amintit este estimată la 78 t. S-au găsit oase izolate aparţinând la aceeaşi specie, ce depăşeau dimensiunile celor din scheletul complet; aceasta i-a făcut pe specialişti să creadă că erau brahiozauri şi mai mari, de până la 100 t greutate. Greutăţile amintite erau într-adevăr extraordinare pentru nişte animale terestre. Se presupune, de aceea, că aceşti uriaşi duceau o viaţă amfibie, asemănătoare cu a hipopotamilor actuali. În răstimpul jurasic superior—cretacic inferior a trăit şi Stegosaurus, de la care s-au conservat schelete complete mai ales în terenurile nord-americane. Părţi de schelet au fost găsite şi în Europa. Probabil că trăia în regiuni mlăştinoase, cu vegetaţie luxuriantă, dar se apreciază că era adaptat şi zonelor zvântate, cu vegetaţie luxuriantă, din interiorul continentului. Armura osoasă dorsală, formată din două rânduri de plăci ce în regiunea codală se transformă în ţepi puternici, constituie un caracter esenţial al stegozaurilor. d | Ð le ajungeau cu ajutorul limbii lor lungi, la fel ca girafele de astăzi. Numele acestor fosile vrea să sugereze asemănarea lor cu iguanele actuale, reptile din America. Binecunoscuţi sunt şi “dinozaurii cu coarne”, care au trăit în cretacic. Triceratops, din cretacicul nord-american, avea un corp îndesat, de 8,5 t greutate şi 6-8 m lungime. Se remarca prin craniul său enorm, apărat de trei coarne; o placă osoasă se prelungea acoperind gâtul scurt şi masiv al reptilei. Triceratopşii erau erbivori, avântându-se mult spre interiorul continentului, mulţumindu-se cu ierburi tari şi aspre. Aceste cohorte de erbivore, de o extraordinară diversitate, aveau numeroşi duşmani, individualizaţi chiar din cadrul dinozaurilor — erau aşa-numiţii dinozauri carnivori, ce urmăreau erbivorele, atacându-le fără cruţare. De aceea nu ne mirăm că în celebrele culcuşuri fosilifere de dinozauri din America de Nord, din Mongolia etc., alături de erbivore se întâlnesc şi carnivore. Tyranosaurus, din cretacicul superior, rămâne cel mai sălbatic prădător din cadrul dinozaurilor. Corpul, asemănător cu al unui cangur, putea atinge 15 m lungime, 6 m înălţime, şi cântărea circa 7 t; se apreciază ca fiind cel mai mare carnivor al tuturor timpurilor. Reptilele zburătoare. Spre începuturile evoluţiei lor, în jurasic, reptilele zburătoare (Pterosaurienii) erau de dimensiuni modeste. Mai târziu, în cretacic, au atins dimensiuni impresionante — de ordinul mai multor metri; dar tot în cretacic pterosaurienii au dispărut fără să-şi lase urmaşi. La aceste reptile s-a realizat un soi de aripi, care avea să le dea posibilitatea să zboare. De fapt, “aripa” era făcută dintr-o membrană pieloasă, prinsă între membrele anterioare şi corp; n-ar fi exclus ca aceste “şopârle zburătoare” să fi fost la început doar nişte stângace planoare vii, care, mai apoi, s-au perfecţionat. Uriaşul pterosaurienilor este considerat Pteranodon-ul, găsit în cretacicul superior nord-american, cu anvergura aripilor de 7-8 m. Se remarca prin ciocul său enorm, de aproape 1 m lungime, care spre partea dinapoi era contrabalansat de o creastă osoasă impunătoare. Se pare că pteranodonii duceau o viaţă asemănătoare cu a albatroşilor actuali. Reptilele marine mezozoice au atins o diversitate asemănătoare cu ceea ce semenii lor au realizat pe uscaturile continentale. Viaţa acvatică a determinat transformarea membrelor în “palete înotătoare” şi, bineînţeles, o adaptare corespunzătoare a corpului. Ihtiozaurii sau “şopârlele-peşti”se consideră a fi fost grupul de reptile cel mai bine adaptat mediului acvatic. Un mare paleontolog (G. Culvier) le definea ca animale carnivore lacome cu ”bot de delfin, dinţi de crocodil, cap de şopârlă şi labe de cetaceu”. Conformaţia “şopârlelor-peşti” arată în mod clar că erau în întregime tributare apei, fiind incapabile să se caţere pe ţărm. Primii ihtiozauri şi-au făcut apariţia în triasic, iar în decursul jurasicului au atins apogeul; în cretacicul inferior au devenit din ce în ce mai rari, pentru ca în cretacicul superior să se stingă definitiv. Pleziozaurii s-au adaptat mediului marin în mod diferit de grupul precedent. Structura reptiliană originală a suferit modificări mai puţine. De fapt, aceste reptile “alunecau” pe apă de maniera broaştelor ţestoase sau a pinguinilor actuali, folosindu-se de înotătoarele lor ca de un fel de palete. Din cauza gâtului lung, sinuos, pleziozaurii au mai fost numiţi şi “şopârle-lebede”. Au fost răspândiţide-a lungul întregii ere mezozoice, dar mai cu seamă în mările jurasice. Ar mai fi de amintit şi alte grupe de reptile care au populat mai cu seamă mările şi uscaturile perioadelor erei secundare, dar ne vom opri aici, nu, însă, înainte de a reţine că din cretacicul superior al Bazinului Haţeg s-au descris mai multe forme de dinozauri, pterozauri, crocodili etc. BIBLIOGRAFIE: Pământul — o biografie geologică.—Autor Iustinian Petrescu. PAGE 1 PAGE 1 쥁`