Referat Cultura Plantelor Furajere

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Cultura Plantelor Furajere si de asemenea puteti face Download Referat Cultura plantelor furajere

Citeste fragmente din Referat Cultura Plantelor Furajere

Cultura plantelor furajere Cresterea animalelor este o ocupatie straveche a locuitorilor de pe aceste meleaguri si are un rol determinant în nutritia populatiei, constituind în acelasi timp materie prima strategica pentru industria alimentara. Hranirea rationala a animalelor, mai ales în sezonul rece, când ele nu pot pasuna, reprezinta factorul determinant care pune în valoare potentialul lor biologic de realizare a unor productii variate, ridicate, constante an de an si de cea mai buna calitate. De aceea, cresterea animalelor, starea lor de sanatate si capacitatea productiva depind în cea mai mare masura de asigurarea în tot timpul anului de furaje (nutreturi) bogate în diferiti constituenti chimici. Acestia la rândul lor sunt transformati în alte substante plastice si energetice necesare pentru cresterea si dezvoltarea animalului, precum si pentru formarea productiei specifice (lapte, carne, oua, lâna). Specialistii sunt de acord ca dintre toate categoriile de nutreturi care se folosesc în hrana animalelor cele de origine vegetala prezinta cea mai mare importanta biologica si economica. Resursele vegetale furajere Plantele furajere constituie un capitol important al fitotehniei si se subordoneaza principiilor si metodelor generale de agrotehnica. Ele au însa particularitati biologice, ecologice si tehnice proprii, care le deosebesc de alte plante agricole implicate în alimentatia omului, desi o parte din aceste sunt folosite drept furaje. Se poate vorbi de o relatie directa plante agricole – plante furajere – alimentatia animalelor. În acest sens se pot mentiona sursele care asigura furajele: - plantele cerealiere si leguminoase din care se produc nutreturile concentrate si cele grosiere (paiele, pleava, cocenii, vrejii); - plantele agricole de la care rezulta reziduuri valoroase dupa prelucrarea lor industriala: floarea soarelui (sroturi si turte), sfecla de zahar (borhotul si melasa); - plante radacinoase precum sfecla furajera, morcovul furajer, broajba si turnepsul; - plantele din grupa bostanoaselor (dovlecelul furajer) si al verzei (varza furajera), gulia furajera; - plantele tuberculifere: cartoful si topinamburul; - plantele oleaginoase: floarea soarelui si rapita. - plantele furajere propriu-zise, care produc nutretul verde, fânul si silozul. Clasificarea plantelor furajere . În situatia actuala a agriculturii, când septelul de animale s-a înjumatatit si suprafata cu furaje a scazut dramatic, reabilitarea acestora este un obiectiv prioritar, îndeosebi pentru exploatatiile agricole mici care detin un numar redus de animale. Producatorul agricol si în acelasi timp crescatorul de animale trebuie sa stie sa aleaga si sa cultive, pe mica lui parcela de pamânt, acele plante furajere strict necesare pentru hrana animalelor, care sunt adaptate si la conditiile locale de sol si clima. Problema se pune cu aceeasi acuitate si pentru exploatatiile (fermele) mijlocii si mari, care pot cultiva furajele în cadrul unui asolament special. Burcea P. si Ignat Al. (1974) grupeaza plantele si culturile furajere în mai multe categorii dupa urmatoarele criterii: - durata ciclului biologic: anuale, bianuale, perene; - epoca de semanat: de primavara, de toamna, în miriste; - modul de cultura: culturi simple (pure), culturi mixte, în ogor propriu, în miristi, culturi intercalate (porumb cu dovlecei); - produsul obtinut: tulpina, frunze, fruct, radacini, tuberculi; - scopul cultivarii: pentru masa verde, fân, siloz, boabe; - caracteristicile botanice S-a preluat de la autorii citati mai sus clasificarea botanica a plantelor furajere, care din punct de vedere fitotehnic cuprinde acele plante a caror productie se foloseste în întregime ca nutret pentru animale, fie în stare verde sau murata (siloz), fie uscata sau sub forma de fân: - gramineele anuale: porumbul, orzul, ovazul, secara, grâul, sorbul, iarba de sudan, meiul, dughia; - gramineele perene: raigrasul, galomatul, paiusul de livezi, timoftica, obsiga; - leguminoasele anuale: soia, mazarea, mazarichea, bobul, lupinul; - leguminoasele pere ne: lucerna, trifoiu, sparceta, ghizdeiul; - tuberculifere si radacinoase: cartoful, topinamburul, sfecla de zahar, morcovul furajer, napii de miriste; - bostanoasele: pepenele furajer, dovleacul, dovlecelul; - alte plante: floarea soarelui, rapita, varza furaje ra, gulia furajera; Conveierul verde. Resursele vegetale furajere permit ca în orice exploatatie agricola, în cadrul asolamentului, sa se organizeze un conveier verde, adica o succesiune de culturi în decursul unui an, care sa contribuie la o alime ntare sustinuta si echilibrata a animalelor care se cresc. Prin acest sistem de culturi animalele sunt asigurate permanent cu nutret verde, proaspat. Important este ca recoltarea plantelor folosite în conveier sa fie astfel esalonate, încât sa se obtina treptat, pe masura cerintelor de hrana a animalelor. Se deosebesc trei tipuri de conveier: a) artificial în regiunile secetoase, lipsite de pajisti naturale, unde conveierul verde este alcatuit din plante cultivate, dintre care doua treimi sunt plante de nutret anuale, iar restul plante perene (de exemplu lucerna); b) natural în regiunile umede, unde pajistile naturale sunt suficiente si de buna calitate; baza conveierului verde o formeaza pasunile si otava fânetelor; acesta este un conveier natural; c) mixt în regiunile mai putin umede, unde exista pajisti naturale, dar are nu satisfac decât partial necesarul de nutret verde; conveierul are un caracter mixt: o parte din necesar este satisfacuta de productia pajistilor naturale si alta parte din productia plantelor cultivate. Conveierul verde se poate organiza astfel încât sa satisfaca mai multe categorii de animale sau se poate organiza câte un conveier pentru fiecare categorie de animale. Structuri de culturi furajere Pe zone ecologice, societati si ferme agricole se pot organiza culturi furajere, cu o anumita structura, care sa poata fi valorificate de animale, datorita continutului echilibrat în principii nutritive (saruri minerale, protide, vitamine). Structuri cu plante perene destinate cositului de masa verde administrata la iesle si conservata dupa metoda semisilozului: - lucerna (17 kg/ha samânta) + golomat (8 kg/ha samânta), amestec recomandat pe solurile de tip cernoziomic si brun roscate de padure, în toate zonele ecologice agricole; - trifoi rosu (13 kg/ha samânta) + golomat (10 kg/ha samânta), amestec ce se poate cultiva în sudul Moldovei, Câmpia Româna si Dobrogea; - trifoi rosu (13 kg/ha samânta) + raigras aristat (8 kg/ha samânta), amestec indicat pentru Câmpia Transilvaniei, centrul si nordul Moldovei, în zonele cu temperatura medie anuala mai mica decât +10°C Structuri cu graminee pentru boabe, cu plante care se recolteaza la 30-40 % umiditate: - orz de toamna + sorg boabe în cultura dubla, pentru Câmpia Dunarii, Dobrogea, Câmpia Banatului si cernoziom urile din sudul Moldovei cu temperatura medie anuala mai mare de +10°C; - orz de toamna + porumb siloz în cultura dubla, amestec indicat pentru zonele cu cernoziom si soluri brun roscate de padure. Structuri pentru masa verde, recoltate în succesiune pentru furajare la iesle sau conservare (fig.1. 1.) - raigras aristat semanat toamna, consit de doua ori, urmat în cultura dubla de porumb pentru siloz sau de hibridul sorg x iarba de sudan; - orz de toamna recoltat succesiv si urmat de porumb în cultura dubla sau de hibridul sorg x iarba de sudan; - hibridul sorg x iarba de sudan. Structuri pentru însilozare în amestec cu coceni de porumb: - sfecla furajera din soiurile monogerme, Abondo si Bolero si poligerme, Polifuraj 2 si Cyclop Poly, indicata pe terenurile irigate si în zonele cu precipitatii medii anuale de 650mm; - gulia furajera pe terenurile podzolice; Fig. 1.1. Cositul fânului verde Cultura porumbului pentru siloz Zonarea ecologica. Se cultiva în mai toate zonele ecologice, dar foarte favorabile sunt zonele irigate din Câmpia Dunarii, Dobrogea, sudul Moldovei si Câmpia Banatului, pe soiurile de tip cernoziom, balan de stepa, brun roscate de padure si aluvionare. Locul în asolament. Ca plante premergatoare se recomanda cerealele de toamna si culturile perene, mai putin sfecla de zahar. Hibrizii. În cultura se prefera hibrizii precoci (35-40%) din suprafata si târzii (60-65%): Elan, Turda 200, Fundulea 420. Pregatirea terenului. Porumbul reactioneaza foarte bine la fertilizarea cu gunoi de grajd si moderat la îngrasamintele cu azot, fosfor si potasiu. Ca lucrari ale solului se recomanda nivelarea terenului, aratura la începutul sezonului rece si pregatirea terenului în vederea semanatului cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colturi. Semanatul are loc în luna aprilie cu 50-70.000 plante/ha pe teren neirigat si 80-85.000/ha pe teren irigat, la distanta de 70 cm între rânduri. Îngrijirea culturii consta din câteva udari, combaterea buruienilor, a bolilor si daunatorilor. Recoltarea se face când porumbul a acumulat o masa vegetala maxima în faza de ceara a boabelor cu masini specializate. Productia poate atinge 60-80 tone/ha masa verde în conditii de irigare si 25-40 tone/ha pe teren neirigat. Cultura sorgului furajer. Aceasta planta începe sa se impuna în alimentatia animalelor pentru continutul mare în calciu si fosfor si pentru rezistenta la seceta. Sorgul ca specie (sorghum vulgare, sorgum bicolor) are doua subspecii folosite ca furaje: sorgul pentru boabe cu panicul compact, dens care formeaza boabe mari si sorgul furajer cu panicul rasfirat si care lastareste puternic . La acestea se adauga hibridul sorg x iarba de sudan, creatia Institutului de la Fundulea. Zonarea ecologica. Se cultiva în Câmpia Româna, Dobrogea, sudul Moldovei si Câmpia Banatului pe soluri de tip cernoziom si brun roscat de padure dar prefera si aluviunile. Locul în asolament. Sorgul urmeaza dupa leguminoase perene, cereale de toamna, sfecla de zahar, porumb, plante medicinale, plante furajere, care elibereaza terenul pâna la 25 aprilie în cultura principala. Hibrizii. Se cultiva numai hibrizi simplii dupa cum urmeaza: - La sorgul pentru boabe: Andreea, Arolba, Fundulea 21, Fundulea 30, Fundulea 32; - La sorgul furajer: Nutricom; - La hibridul sorg x iarba de sudan: Fundulea 1104, Tinca si Tutova. Pregatirea terenului. Se pregateste terenul începând cu încorporarea a 30-80 tone/ha gunoi de grajd odata cu aratura, la care se adauga fosfor si potasiu în doze de 50-90 kg/ha. Sorgul valorifica eficient azotul care se aplica la semanat si dupa fiecare coasa. Ca lucrari ale solului se asigura aratura de toamna si patul germinativ în primavara cu grapa cu discuri si cu combinatorul în preziua semanatului. Semanatul se efectueaza dupa 1 aprilie, la o temperatura în sol de +12...13°C fiind o planta iubitoare de caldura, asigurând urmatoarele reguli: - La sorgul pentru boabe: numar de plante la ha 77–200 mii plante la teren irigat si 150–300 mii plante la teren neirigat; Norma de samânta 8–12 kg/ha; distanta între rânduri 50–70 cm; adâncimea 3–6 cm în functie de sol, - La sorgul furajer si hibridul sorg x iarba de sudan: numar de plante 150–200 mii/ha; samânta 40 kg/ha; distanta între rânduri 12,5–15 cm; adâncimea de semanat 2–3 cm. Îngrijirea culturii. În perioada de vegetatie se fac lucrari de îngrijire a culturilor prin 2–3 udari, erbicidarea cu SDMA în faza de înfratire a plantelor si combaterea daunatorilor (Tanymecus) cu Decis sau Sinoratox. Recoltarea. Pentru nutret verde începe când plantele au înaltimea de 40-50 cm si se continua timp de 20-25 de zile pâna la aparitia paniculului. Pentru fân se recolteaza când apare paniculul. Productia, este de 25-30 tone/ha masa verde. Cultura lucernei Zonarea ecologica. Lucerna (Medicago Sativa) este planta furajera cu cea mai mare suprafata si se cultiva în toate zonele ecologice, cu precadere pe terenurile irigate si pe tipurile de sol cernoziomice profunde, permeabile, bine aprovizionate cu substante nutritive cu ph peste 6,5 . De asemenea da rezultate bune pe soiurile brun roscate de padure si balane de stepa irigate. Locul în asolament. Ca plante premergatoare prefera cerealele de toamna, cartoful timpuriu, mazarea si plantele anuale furajere recoltate pâna la începutul toamnei. Lucerna ramâne în asolament 2–3 ani dupa care se desteleneste. Amplasarea lucernei dupa prasitoare timpurii nu se recomanda. În zonele colinare este de preferat sa se cultive în amestec cu graminee perene, iar în cele de câmpie singura (cultura pura). Pe terenurile irigate se asociaza foarte bine cu golomatul. Soiurile. În tara noastra au fost create o serie de soiuri valoroase, cu potential ridicat de productie si rezistenta marita la boli. Lista oficiala a IDTIS propune pentru cultivate 17 soiuri perene dintre care mentionam: Adonis, Aurora, Satelit, Selena, Super, Topaz, Triumf. Pregatirea terenului. Consta în fertilizare cu gunoi de grajd la planta premergatoare cu 2 sau 3 ani înainte ca lucerna sa vina pe aceeasi sola, fosfor în cantitate de 50-120 kg P2O5/ha, azot numai pe solurile slab aprovizionate, la fel si potasiu. Aratura se executa la 22–25 cm adâncime la începutul toamnei, iar patul germinativ cu grapa cu discuri, urmata de tavalug, în primavara. Semanatul. Se practica între 1-15 martie în zonele de câmpie si 5-25 martie în zonele de deal, în cultura irigata. Institutul de la Fundulea recomanda semanatul pe terenurile irigate între 15-28 august în zona colinara si 25 august-5 septembrie în câmpia din sudul tarii. Aceasta epoca are o eficienta ridicata ceea ce face ca în anul I de vegetatie productia sa creasca cu 70-100%, consumul de erbicide sa sca da cu 50-70%, cel de apa cu 15-20%, iar combustibilul la lucrarile solului cu 20-30%. Semanatul se executa la 12,5 cm între rânduri cu 20-22 kg/ha samânta, la adâncimea de 1,5-2,5 cm. Îngrijirea culturii consta din udari repetate în perioada de vegetatie, dupa fiecare coasa, combaterea buruienilor pe cale chimica, precum si a bolilor si daunatorilor. De retinut ca odata cu recoltarea masei verzi tratamentele se suspenda pentru a nu intoxica animalele care o consuma. Recoltarea. Se recoltea za dupa urmatorul program: în anul I în intervalul dintre începutul si mijlocul fazei de înflorire a plantelor; în urmatorii ani la faza de îmbobocire. Se recolteaza manual cu coasa sau cu masini specializate. Productia. Rezulta din 3-4 coase în anii normali si 5-7 coase pe terenurile irigate, ajungându-se la 50-70 tone/ha masa verde, iar pe terenurile neirigate la 25-30 tone/ha. 쥁`