Referat Drogurile Si Alcoolul4
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Drogurile Si Alcoolul4 si de asemenea puteti face
Download Referat Drogurile si alcoolul4Citeste fragmente din Referat Drogurile Si Alcoolul4
Bãuturile alcoolice au fost folosite aproape in intreaga lume, incã
din timpuri strãvechi.Existã consemnãri ale folosirii acestora de
cãtre vechile civilizatii incã din anul 6.000 i.Hr. Producerea vinului
isi are originea in Orientul Mijlociu, unde vita-de-vie dãdea roade
fãrã ingrijiri speciale. Vechiul Testament ii atribuie lui Noe
plantarea primei culturi de vitã-de-vie, considerându-l si prima
persoanã care s-a imbãtat.
In orasul sumerian Nippur, berea si vinul erau folosite ca bãuturi
tonice in scop medical si incã din anul 2.000 i.Hr. manifestarile
religioase ale vechilor egipteni si ale asirienilor includeau petreceri
la care se consumau bãuturi alcoolice si care durau zile de-a rândul.
Unul dintre cei mai populari zei egipteni, Osiris, era considerat a fi
primul cultivator al vitei-de-vie si cel ce produsese berea din cereale.
Este de asemenea interesant de stiut faptul cã un faraon ce a trãit
acum aproximativ 5.000 de ani a scris primul epitaf dedicat unui
alcoolic.In Grecia, betia nu era un fapt cunoscut inaintea aparitiei
noului zeu Dionysos (zeul vitei-de-vie si al petrecerilor). Prin secolul
al VII-lea i.Hr., consumarea bãuturilor alcoolice devenise o parte
importantã a vietii de zi cu zi. Grecii erau insã destul de
inteligenti pentru a remarca faptul cã, desi vinul poate crea o stare
plãcutã, poate, de asemenea, sã-l determine pe un individ sã facã
lucruri pe care in mod normal nu le-ar fi fãcut sau chiar sã-si iasã
din minti. Filosofi greci, cum fi Socrate sau Platon recomandau
cumpãtarea si incriminau abuzul de alcool. Oricum, se stie cã
sfaturile lor au fost adesea ignorate, intre cei care le-au ignorat
aflându-se si Alexandru cel Mare, despre care se crede cã ar fi murit
in timpul unei petreceri la vârsta de 33 de ani, dupã ce cucerise
intreaga lume cunoscutã. E posibil ca betia pe scarã largã sã fi dus
la cãderea Babilonului, in anul 539 i.Hr. Persii au atacat si distrus
orasul in timpul unui festival când toti locuitorii erau beti. Romanii
au fost familiarizati cu vinul de cãtre greci, si, desi ei au cucerit
Imperiul Grec, ei au fost de fapt cuceriti de cultura greacã, de zeii
lor, si de dragostea grecilor pentru consumul vinului. Romanii au
transformat sãrbãtorile bahice (Dionysos a devenit Bachus, in latina)
in manifestãri de o amploare necunoscutã la acea vreme, caracterizate
prin excese alimentare si de alcool, orgii sexuale, ceremonii religioase
stranii, crime ritualice. Consumul bãuturilor alcoolice era rãspândit
printre reprezentantii claselor superioare si printre conducãtorii
Imperiului Roman, vânzarea si folosirea acestora ajungând pânã in
Spania, Franta, Germania si Insulele Britanice. Pe mãsura ce luxul,
avaritia si ambitia au condus spre declinul Romei, lãcomia si bãutura
i-au aruncat pe impãrati in decadentã si moarte.
Crestinismul a ajutat la instaurarea unei pozitii moderate fatã de
consumul de bãuturi alcoolice, dar, chiar si atunci, vinul a devenit un
aspect important in anumite ritualuri religioase, gãsindu-si
“victime†printre preoti. Astfel, bãuturile alcoolice s-au extins
de la o tarã la alta, fiind transformate in functie de tipul de fructe
existent si de gusturile locuitorilor: vodka obtinutã din cartofi in
Rusia, whiskey, bere, gin, coniac in Europa, berea in Insulele
Britanice, “saki†in Japonia, “soma†in China, “chica†si
“pulque†in America de Sud, romul in Insulele Caraibe. In sfârsit,
oricine are acces (si o anumita preferintã) la bãuturile alcoolice.
Dependenta de bãuturile alcoolice
Faptul cã alcoolul este un dar al zeilor este o credintã persistentã
de-a lungul secolelor. Alcoolul a fost considerat tãmãduitor al
bolilor, un tonic pentru sãnãtate, un intãritor in caz de tristete
sau depresie si o necesitate in ritualurile religioase. Doar abuzul era
incriminat, iar betivii, cei care abuzau de darul lui Dumnezeu, erau
priviti ca niste pãcãtosi. Alcoolul a fost acceptat in timp ce
alcoolicii sau cei ce abuzau de alcool erau priviti ca alcãtuind o
nefericitã minoritate de persoane cu o personalitate slabã, victime
ale propriei lor lipse de tãrie. In 1956, la mai mult de douãzeci de
ani dupa infiintarea “Alcoolicilor Anonimiâ€Â, Asociatia Medicalã
Americanã†a recunoscut alcoolismul ca fiind o afectiune ce creeazã
dependentã, desi fusese caracterizatã astfel incã din secolul al
XIX-lea.Existã douã tipuri de afectiuni raportate la alcool:
alcoolismul de tip “gamma†si cel de tip “deltaâ€Â. Comunã
ambelor tipuri este “tolerantaâ€Â, ceea ce se referã la faptul cã
organismul devine din ce in ce mai putin expus efectelor consumului
sustinut de alcool si “adaptarea metabolismuluiâ€Â, ceea ce presupune
faptul cã organismul isi modificã procesele metabolismului pentru a le
adapta prezentei alcoolului. Ambele tipuri duc la dependentã fizicã si
simptome specifice.Alcoolicul de tip gamma manifestã din momentul in
care incepe sã bea, o incapacitate de a controla cantitatea de alcool
consumatã, fiindu-i specificã si alternanta de perioade de mare consum
de alcool si perioade de abstinentã. Pe de altã parte, alcoolicii de
tip delta sunt de obicei incapabili sã se abtinã de la consumul de
alcool. Ei beau, in general, cantitãti mai mici de alcool decât cei de
tip gamma si sunt astfel mai “trejiâ€Â, dar consumul acestor bãuturi
continuã intreaga zi.
Existã si alte teorii.
Una este aceea cã alcoolicii sunt victime ale bolii si cã viitorul le
va rezerva serioase complicatii. Aceastã teorie este acceptatã pe
scarã largã, dar nu se sustine deoarece nu toti alcoolicii trec prin
aceste etape sau nu comportã caracteristicile bolii. Nu explicã, de
asemenea, de ce unii alcoolici sunt capabili sã renunte definitiv la
bãut. Un timp a fost la modã o anumitã teorie ce incerca sã explice
alcoolismul, sustinând cã alcoolicii suferã de tulburãri de
personalitate si cã aceasta ar fi cauza excesului de alcool. Expertii
au fost de acord cu faptul cã nu existã ceva asemãnãtor
personalitatii unui alcoolic, dar problemele existente inaintea creãrii
dependentei vor influenta insãnãtosirea individului si vor determina
reintrarea in societate a acestuia. Unii cercetãtori sustin cã
alcoolismul se bazeazã pe un comportament dobândit/ invãtat, astfel
cã alcoolicii ar trebui sã invete sã-si controleze consumul de
alcool, renuntarea completã nefiind necesarã. Nu este luatã aici in
calcul posibilitatea ca intr-adevãr dependenta de alcool sã aibã la
bazã mecanisme psihice. Este acceptat pe scarã largã faptul cã
abstinenta de la alcool este singura cale practicã ce ajutã alcoolicul
sã se reintegreze. O teorie mai complicatã fatã de aceste studii
teoretice este cea numitã“teoria holisticãâ€Â, care afirmã cã
alcoolismul este un mod de viatã, influentat de interactiunea cu
oameni, locuri si evenimente. Atât studiile, cât si teoria holisticã
tind spre a afirma cã alcoolismul este mai degrabã un obicei prost, nu
o boalã, ci o consecintã a tensiunilor interne sau externe ce
exercitã asupra individului. Teoria holisticã chiar recunoaste faptul
cã tratamentul aplicat ar trebui sa includã o dietã corespunzatoare,
antrenamente fizice, dezvoltarea unor abilitãti sociale si formarea
unui sistem de asistentã socialã.
Adevãrul este cã alcoolismul este termenul folosit pentru a descrie
cea mai severã formã de abuz de alcool si variazã in functie de
greutatea fiecãrui individ si in functie de stãrile psihice si
psihologice.
Comportamentul alcoolicului este anormal, corpul lui reactionând slab
la stimuli.
Efectele alcoolului asupra organismului
Alcoolul afecteazã corpul in douã feluri:
(1) intrã in contact cu gura, esofagul, stomacul si intestinele unde
are o actiune iritantã si “anesteziantã†(cauzând lipsa senzatiei
de durere cu sau fãrã pierderea constiintei),
(2) doar 20‰ din cantitatea de alcool ingeratã este absorbitã in
stomac, restul de 80‰ este absorbit prin peretii intestinali direct in
sânge, ajungând in fiecare celulã a corpului.
Fiecare ratie de alcool va produce o intoxicare. Ceea ce face alcoolul
este sã incetineascã functionarea celulelor si a organelor pânã
când ajung sã isi desfãsoare activitatea cu mult mai putinã
eficientã.
El afecteazã creierul intervenind in activitatea centrilor care
coordoneazã echilibrul, perceptia, vorbirea si gândirea. Produce
dificultati in vorbire si erori in procesul de gândire. Mai sunt
afectati centrii coordonãrii, apãrând astfel “simptomeleâ€Â
clasice: mersul impleticit, cãzãturile, ajungându-se pana la
imposibilitatea de a mai tine un chibrit aprins in mânã. In mod
paradoxal, desi incetineste functiile organismului, alcoolul duce la
disparitia inhibitiilor. Emotiile sunt exprimate mult mai usor, deoarece
acea parte a creierului care ne ajutã sã ne controlãm comportamentul
este scoasã din functie sau se relaxeazã excesiv astfel incât
emotiile devin exagerate. Dacã se consumã indeajuns de mult alcool
persoanã va adormi sau, in cazuri extreme, va intra in comã.
Consumarea alcoolului in cantitãti mari mãreste riscul aparitiei
cancerului gurii, limbii, faringelui, laringelui si al esofagului,
probabil datoritã actiunii sale iritante bolile ficatului cauzate de
excesul de alcool includ inflamarea ficatului, hepatita, ciroza si
cancerul ficatului. Lipsa acutã de anevrina (vitamina B1) poate cauza
atacuri de cord, combinate de obicei cu edemuri (colectarea de fluid in
tesuturi). Alcoolul mãreste riscul aparitiei bolilor de inimã, a
infarcturilor si determinã cresterea presiunii sângelui. Alte
afectiuni cauzate de abuzul de alcool includ: gastrita, pancreatita,
neurita (afectiuni nervoase) si ulcerul digestiv. Persoanele care
consumã alcool in cantitati prea mari au sanse mai mari decât altele
sã sufere de anxietate, paranoia sau depresie. Sansele aparitiei
dementei sunt, de asemenea mult crescute.
Pe scurt, organismul se poate adapta efectelor negative produse de
alcool. Dar dupã ceva vreme el devine incapabil sã isi mai pastreze
echilibrul si isi vor face aparitia efecte dezastruoase. Este tot ceea
ce poate face ficatul pentru a neutraliza toxinele din organism. Dacã
dupã o o oarecare perioadã se renuntã la alcool, efectele negative
apãrute pot sã disparã. Dacã aceastã perioadã se prelungeste insã
prea mult pot sã aparã transformari ireversibile. Alcoolul poate
produce sterilitate si tinde sã incetineascã dezvoltarea fãtului, la
fel cum o face cu functiile celulelor si organelor. Poate determina
disfunctionalitãti structurale si functionale, chiar retardarea. Aceste
disfunctionalitãti, cunoscute sub numele “sindromul alcoolului la
fãtâ€Â, conduc la dezvoltarea incompletã a membrelor, diformitãti
faciale si dezvoltarea anormalã a creierului, ceea ce dã nastere la
dificultati de ordin intelectual si motor. Experienta a demonstrat cã
riscul avortului spontan este mult mai mare la femeile care consumã
alcool in exces, ca si cel al nasteri unor copii subdezvoltati sau cu
dereglãri comportamentale. Acesti copii se dezvoltã mult mai incet
decat cei ai mamelor care practicã abstinenta.
Plantele ce contin cofeinã s-au dezvoltat datoritã ridicatei protectii
fatã de actiunea bacteriilor, ciupercilor si insectelor.Cofeina inhibã
actiunea bacteriilor si a ciupercilor si cauzeazã sterilitate anumitor
insecte, scãzand numãrul acestora. In plus, cofeina pãtrunde in sol
si inhibã cresterea buruienilor, ceea ce poate duce la distrugerea
plantelor respective. Plantele ce contin cofeinã produc si
inmagazineazã cofeinã in seminte de cafea, departe de propriile
locatii pentru divizarea celulelor, tocmai pentru a se feri de efectele
otrãvitoare/nocive ale acesteia.Cele mai multe plante ce contin
cofeinã au fost descoperite si folosite incã din Epoca de Piatrã,
adicã aproximativ acum 600.000-700.000 de ani in urmã. Acei oameni
mestecau semintele, scoarta si frunzele mai multor plante si asociau
probabil consumul de plante ce contineau cofeinã cu modificãrile de
comportament si stare. Cafeaua era probabil cultivatã si consumatã
pentru a inlãtura oboseala, a stimula vigilenta si a imbunãtãti
starea de spirit. La inceput e posibil sã fi fost consumatã sub formã
de pastã sau chiar boabe si abia mult mai tarziu s-a descoperit cã
prin introducerea in apã fierbinte se pot obtine rezultate sporite.
Ceaiul a fost folosit drept bãuturã fierbinte si utilizat ca
medicament. Insemnãrile aratã cã in China se folosea incã de acum
4.700 de ani si a pãtruns in Japonia alãturi de alte aspecte de ordin
cultural in jurul anului 600 d.Hr., insã a trebuit sã trecã 700 de
ani pentru a intra definitiv in viata de zi cu zi a japonezilor.Acestia
numesc ceaiul “ch`aâ€Â, iar chinezii “t`e†(se pronunta
“taiâ€Â). Comerciantii germani au adus cu ei ceaiul si, in ciuda
costului ridicat, s-a rãspandit rapid in intreaga Europa.Ceaiul era
foarte popular in coloniile Americii si pentru a-si intãri statutul de
mare putere colonialã, Guvernul britanic instituie o taxã specialã
pentru acesta (alãturi de alte câteva articole). Ca rezultat al
acestei taxe, colonistii au boicotat importul de ceai si au inceput sã
foloseascã substituenti, in special cafea. Boicotul a degenerat intr-o
revolutie in data de 16 decembrie 1773, când un grup de revolutionari
deghizati in indieni au pãtruns pe trei dintre navele englezesti ce
detineau ceai si au vãrsat cotinutul (342 lãzi de ceai) in Golful
Boston. Acest incident faimos in istoria Americii, cunoscut sub numele
de “The Boston Tea Partyâ€Â, o datã cu represaliile ce au urmat din
partea Guvernului britanic, a ajutat la declansarea Revolutiei
Americane. Primele insemnãri referitoare la cafea au fost descoperite
in niste documente din secolul al X-lea, de provenientã arabã. Pe de
altã parte, existã dovezi cã incã din secolul al VI-lea cafeaua era
cultivatã si consumatã in Etiopia. O legenda arabã povesteste cã un
tanãr pãstor de capre, a descoperit virtutile stimulente ale tufelor
de cafea când caprele sale au mâncat din acestea si au devenit foarte
zburdalnice.Boabele de cafea mai erau mestecate incã in Africa
secolului al XIX-lea. La inceput arabii au creat un vin prin zdrobirea
boabelor de cafea si fermentarea sucului obtinut. La inceputul secolului
al XI-lea ei au inceput sã foloseascã boabele pentru a obtine o
bãuturã caldã, numitã “qahwahâ€Â. Pe mãsurã ce consumul de cafea
s-a rãspandit, oamenii au adecvat feluritelor limbi aceastã denumire,
devenind “caféâ€Â, “kaffeâ€Â, “koffieâ€Â, â€Âcoffeeâ€Â. Pe la
sfârsitul secolului al XVII-lea germanii plantau cafea in insula Java.
In urmãtorii 50 de ani, francezii, apoi englezii aveau plantatii in
coloniile din Caraibe. Cultivarea cafelei s-a rãspandit in America
Centralã si de Sud si la inceputul secolului al XIX-lea Brazilia
depãsea Indonezia si devenea principalul exportator de cafea. Pe la
1860, in Statele Unite se consumau trei sferturi din productia mondialã
de cafea, mai mult de jumãtate din aceasta provenind din Brazilia.
Utilitatea medicalã a cofeinei
S-a demonstrat cã actiunea cofeinei asupra organismului uman este una
de crestere a ritmului respirator prin stimularea acelei pãrti a
creierului responsabilã cu nivelul dioxidului de carbon din sânge.
Cofeina poate mãri ritmul respirator prin consolidarea actiunii
diafragmei, care este principalul muschi implicat in procesul de
inspiratie si expiratie. Un studiu a arãtat faptul cã aceasta mai
poate fi folositoare si celor cu afectiuni pulmonare, care au probleme
respiratorii. Pacientii astmatici au probleme respiratorii datoritã
canalelor bronhice comprimate. Medicamentul numit teofilinã a fost
indelung folosit in tratamentul astmului deoarece dilata canalele
bronhice si usura respiratia. Recent, un studiu a demonstat faptul cã
si cofeina are acelasi efect. Cu toate acestea, doza necesarã
(echivalentã cu aproximativ nouã cesti de cafea pentru o persoanã de
talie medie), produce efecte secundare nedorite: tremur si lipsã de
echilibru.
Pe lângã efectele benefice in afectiunile respiratorii, cofeina poate
fi folositã cu succes si in provocarea respiratiei la nou-nãscutii
care au insuficientã respiratorie. Consumatã o datã cu hrana
obisnuitã, cofeina creste ritmul de convertire a hranei in energie.
Consumatã intre mese, produce un transfer al grãsimilor din depozitele
celulare cãtre fluxul sangvin pentru a fi folosite ca energie. Cofeina
este, asadar, un ingredient obisnuit ce nu necesitã prescriptie
medicalã. Cofeina este des inclusã in preparate prescrise de medic sau
in cele care nu necesitã prescriptie medicalã pentru durerile de cap
si in alte analgezice, probabil pentru a contracara efectele depresive
ale medicamentelor existente in aceste retete. Cofeina a fost folositã
si in cazuri de infertilitate, deoarece creste mobilitatea
spermatozoizilor. Oricum, cantitatea folositã pentru a obtine acest
efect este foarte mare, iar eventualele efecte secundare sunt
necunoscute.
Dependenta de cofeinã
Din punct de vedere tehnic, drogul este o substantã folositã sã
previnã ori sã vindece o afectiune sau sã augumenteze starea bunã
fizicã sau mentalã a cuiva. De fapt, oamenii folosesc cofeina in toate
aceste scopuri, iar aceasta poate rãspunde la toate aceste solicitãri,
dar pânã la un anumit punct.Cofeina este cel mai popular drog din
lume. Desi cofeina este o substantã chimicã ce poate fi folositã in
scopuri medicale sau nu, ea este folositã mai adesea fãrã prescriptie
medicalã, pentru efectele sale asupra stãrii si comportamentului.
Drogurile consumate in acest scop sunt cunoscute sub numele de
“droguri psihoactiveâ€Â. Heroina, cocaina, marijuana, nicotina,
alcoolul si cofeina sunt toate droguri psihoactive.
Cofeina purã este un praf alb cu gust amar ce se aseamãnã cu
amidonul. Este solubilã in procentaj moderat in apã la temperatura
corpului omenesc si usor solubilã in apa incãlzitã. A fost pentru
prima datã extrasã din cafea in 1820, iar din ceai in 1827,
dându-i-se numele de “theinaâ€Â. Curând dupã aceasta s-a descoperit
si faptul cã proprietatea de a modifica starea de spirit si
comportamentul se datoreazã tocmai cofeinei si in cazul cafelei si in
cel al ceaiului. Dupã ceai si cafea, cea mai importantã sursã de
cofeinã o reprezintã bãuturile nealcoolice, apoi cacaoa si ciocolata.
Ultima sursã importantã este in prescriptia de medicamente si a
medicamentelor fãrã prescriptie. Persoanele care consumã in mod
regulat cantitãti mari de cafea (mai mult de cinci cesti pe zi)
realizeazã adesa cã organismul lor s-a adaptat acestor cantitãti,
astfel cã si toleranta la aceastã substantã creste; rezultatul este
cã ei trebuie sã mãreascã si consumul pentru ca substanta sã mai
aibã efect stimulator. Pe de altã parte, dacã unii renuntã la
consumul de cafea pentru un timp, uneori chiar si câteva ore, se pot
confrunta cu simptome inverse, cum ar fi oboseala, dureri de cap,
iritabilitate datoratã dependentei lor fizice si mentale fatã de acest
drog.
Efectele cofeinei asupra organismului
Afirmatiile conform cãrora cofeina stimuleazã activitatea sistemului
nervos central - creierul si mãduva spinãrii – se bazeazã pe foarte
putine informatii ale sistemului in sine. Existenta acestui stimul se
bazeazã mai mult pe aparitia efectelelor drogului asupra stãrii si
comportamentului si se presupune cã activitatea creierului este
afectatã intr-o anumitã mãsurã. Observatiile fãcute asupra
creierului animalelor aratã cã prezenta cofeinei intensificã
activitatea celulelor de la suprafata creierului (ceea ce se asociazã
unui complex de senzatii si unui anumit comportament) si a structurilor
mai adânci (asociate instinctului si emotiei). Studiile legate de
actiunea cofeinei asupra activitãtii au arãtat prelungirea timpului in
care cineva poate lucra la nivel maxim si scurtarea perioadei de timp
necesare pentru recuperarea in urma unei activitati extenuante. O
performantã redusã se inregistreazã, insã, in cazul activitatilor in
care este necesarã o coordonare foarte bunã si o fermitate a
miscãrilor mâinilor. Cofeina afecteazã coordonarea motorie, ceea ce
presupune cresterea tremurului bratelor si a mâinilor, uneori numite
â€Âagitatiile cafeleiâ€Â. Cercetãrile pornite de la ipoteza cã aceasta
ar putea contracara efectele alcoolului au fost neconcludente.
In plus, este evident faptul cã bãutul a câteva cesti de cafea nu il
poate face pe un individ sub influenta alcoolului sa fie apt sã
conducã o masinã. De fapt, cofeina il poate face cu atât mai
periculos, deoarece adâncirea simturilor il poate face pe acest
potential sofer sã creadã cã poate face lucruri cãrora reactiile si
perspicacitatea lui slãbite nu le poate face fatã. In loc sã fie
somnoros si inofensiv, el este vigilent si periculos. Desi consumarea
cafelei produce reactii diferite, in general aceia care sunt mari
consumatori de cafea dorm mai putin decât ceilalti, unii dintre ei
putând suferi de anumite forme de insomnie sau de o proastã dispozitie
matinalã. Cafeaua creste tensiunea arterialã si mãreste numãrul de
bãtãi ale inimii. Desi modificãrile survenite nu sunt mereu
semnificative, cresterea tensiunii arteriale poate deveni un aspect
periculos pentru aceia care au probleme in acest sens. S-a demonstrat,
de asemenea, cã existã o conexiune si cu accelerarea ritmului
respirator, ceea ce le este folositor celor care au afectiuni pulmonare
sau respiratoriiConsumul mare de cafea creste si cantitatea de acid
secretatã in stomac, dar reduce, pe de altã parte actiunea prin care
stomacul isi goleste continutul in intestinul subtire. Cofeina
incetineste, de asemenea, si trecerea alimentelor prin intestinul
subtire, insã o accelereazã in intestinul gros. Toate aceste efecte
pot duce la tulburãri digestive sau chiar la ulcer al stomacului sau al
intestinului subtire.Pe lângã efectele pe care le are asupra
sistemului digestiv, cafeaua si ceaiul reduc capacitatea organismului de
absorbtie a anumitor substante nutritive. Duplicarea ADN-lui este un
proces foarte important in reproducerea celulelor si a organismelor.
Cofeina, datoritã similitudinii cu anumite pãrti critice ale codului
genetic, poate interfera cu acest proces, dar poate produce si erori in
reproducerea celulelor. Acest lucru poate duce la tumori, cancer si
malformatii genetice si devine de maximã importantã in cazul
sarcinilor si poate duce sau contribuie la malformatii sau dificultãti
la nastere.Desi evidenta nu este concludentã, este mai intelept sã
folositi cofeina cu atentie si moderat pe perioada sarcinii.
Indienii Huron din America de Nord au un mit despre originea tutunului.
Se spune cã odatã a fost o foamete mare si ca întreg pãmântul era
neroditor. Dupã multe rugãciuni, Marele Spirit a trimis o fecioarã
fãrã straie sã facã pãmântul din nou roditor si sã salveze
oamenii. Ea a atins pãmântul cu mâna stânga si acolo au rãsãrit
cartofii si pãmântul a devenit fertil. Apoi l-a atins cu mâna
dreaptã si acesta a dat nastere vegetatiei si porumbului. S-a asezat si
pe tot pãmântul rãmas a încoltit tutunul. Existã douã
interpretãri ale acestei legende:
(1) ca tutunul a fost un dar pentru minte, asa cum cartofii si porumbul
au fost pentru stomac
(2) ca tutunul a fost un mesaj (sau un blestem), ce aratã ca darurile
zeilor nu sunt nelipsite de pret.
Oricare i-ar fi fost originea, tutunul era extrem de folosit de cãtre
amerindieni la vremea la care sosea Columb. ÃŽn secolul al XVI-lea doi
capitani de vas au convins trei amerindieni sã-i însoteascã la
Londra. Acestia îsi fãcuserã rezerve serioase de tutun pentru
perioada cãlãtoriei, iar unii dintre marinari l-au încercat, le-a
plãcut si au realizat cã le este foarte greu sã renunte la el. Pentru
a-si satisface propriile nevoi marinarii si exploratorii au plantat
terenuri în Africa, Europa si America. Echipajul lui Magellan a lãsat
seminte în porturile din Philippine, precum si în alte porturi. Nemtii
au adus tutunul de la hotentoti (bosimanii si populatia Bantu din
Africa), iar portughezii l-au luat de la polinezieni.Curând, oriunde
mergeau navigatorii, tutunul îi astepta si pe la începutul secolului
al XVII-lea micile parcele deveniserã mari plantatii, extinse peste tot
în lume. Navigatorii fumau oriunde ar fi crescut acesta, asa cã
plantatiile s-au extins si mai mult. Ca o boalã contagioasã, fumatul
s-a extins de la un numãr mic de indivizi la întreaga populatie.
Consumatorii au înteles rapid ceea ce amerindienii stiau de generatii:
o datã ce ai început, este greu sã renunti. Tutunul nu poate fi
folosit doar la fumat; el se poate si mesteca sau poate fi transformat
în pulbere si inhalat sub forma de "prizã". Consumarea plantei
neprelucrate sau a frunzelor sale nu este suficientã pentru destindere
sau plãcere si nici o altã substantã nu este un substitut adecvat. Pe
mãsura ce tutunul pãtrundea în tot mai multe tãri, se lupta
împotriva sa aproape întotdeauna, considerat fiind nociv si imoral.
Încercãrile de a-i restrânge utilizarea nu au fãcut decât ca
tutunul sã devinã mai valoros, iar aplicarea de taxe a încurajat
contrabanda. Tutunul a fost folosit adesea ca monedã de schimb
datoritã valorii sale ridicate. În cele din urmã, factorii economici
au primat pentru mai marii lumii, ajungându-se la câstiguri importante
din taxele mai sus mentionate în tãri ca Marea Britanie, Italia,
Franta, Rusia, Prusia si mai târziu în Statele Unite. Pe mãsura ce
guvernele s-au convins de pericolul folosirii sale, membrii acestora au
majorat taxele, simtindu-se astfel cu constiinta împãcatã,
asigurându-si totodatã venituri de milioane de dolari. Rãspândirea
tutunului, ca si a alcoolului, este rezultatul unui tip de comportament
care nu putea fi eliminat nici prin lege, nici prin aplicarea de taxe si
nici prin bula papalã. Ravagiile provocate de sifilisul introdus în
Lumea Nouã de catre omul alb, pãlesc în comparatie cu numãrul de
decesuri si de boli cauzate de tutun în întreaga lume.S-ar putea spune
cã astfel, indienii s-au rãzbunat.
Utilizarea in scop medical a nicotinei
Tutunul a fost folosit in cele mai diferite timpuri in tratamentul
durerilor de cap, al astmului, gutei, durerilor de urechi, travaliului
si chiar cancerului. Diferitele sale efecte in ceea ce priveste
comportamentul au fost de asemenea observate.Era folosit de cãtre
cãlugãri pentru a inhiba pornirile sexuale, desi Kant privea tutunul
ca pe un excitant sexual. Studiile stiintifice asupra fumatului relevã
faptul cã multe dintre primele afirmatii referitoare la beneficiile
tutunului se bazeazã pe observatii adevãrate. Fumatul este un mod
convenabil pentru oameni de a-si regulariza starea sau sentimentele si
aduce unele beneficii in controlul asupra greutãtii. Nicotina are cu
certitudine si efecte terapeutice, dar largul spectru de efecte
dãunãtoare asupra organismului ne face prevãzãtori in aprobarea ei
in scopuri terapeutice. In acceptia sa de medicament
“auto-administrat†tutunul este foarte convenabil, este legal,
relativ ieftin si usor de gãsit. Poate fi folosit aproape oriunde,
cantitatea (doza) poate fi controlatã cu usurintã, iar sistemul de
administrare convenabil.Tutunul pãtrunde in sânge la câteva secunde
de la inhalarea fumului, unde nicotina are efect imediat asupra stãrii
de anxietate, de plictisealã sau asupra stresului. Este evident faptul
cã fumãtorii folosesc tutunul pentru a-si controla stãrile si
emotiile. Este doar o aparentã faptul cã efectele fumatului sunt
variate si cã efectele pe termen scurt sunt benefice. Pe termen lung
fumatul este nociv pentru sãnãtate si scurteazã sansele de viatã.
Insã intelegerea avantajelor poate oferi rãspunsuri la intrebarea
“de ce se fumeazã?†si evidentia faptul cã dincolo de avantaje
existã efecte secundare care trebuie avute in vedere ulterior dacã se
doreste ca tratamentul sã fie pe deplin reusit.
Dependenta de nicotinã
Dupã ce se supune unui proces de recoltare si prelucrare, nicotina este
un produs disponibil intr-un sistem foarte avantajos de distribuire, sub
formã de tigãri de foi, tigarete, tutun de mestecat sau de prizat.
Sir Francis Bacon este primul care evidentiazã, in secolul al XVI-lea,
faptul cã nicotina creeazã dependentã. Mult timp, s-a bãnuit cã
tutunul este un drog a cãrui folosire poate duce cu usurintã la
aparitia exceselor si cã nicotina era substanta care le provoca.
Controversa a rãmas puternicã pânã foarte de curând.Nicotina ajunge
la creier mult mai rapid atunci când este inhalatã, decât atunci
când este administratã intravenos. Este foarte usor absorbitã prin
membranele subtiri ale cavitãtii bucale si ale nasului si este la fel
de eficientã când este folositã sub formã de tutun masticabil sau
prizã. Ca si in cazul morfinei si heroinei, aparenta tolerare a
substantei de cãtre organism duce la folosirea ei crescândã,
“doza†rãmânând apoi stabilã pe o lungã perioadã de timp.
Oprirea consumului drogului pe o scurtã perioadã de timp conduce la
crearea unei stãri de discomfort si la accentuarea dorintei de a-l
consuma. Se abuzeazã adesea de droguri atunci când nu este sesizatã o
dependentã fizicã evidentã. Oricum, multe droguri provoacã neplacere
si discomfort in perioade de abstinentã, iar nicotina nu face exceptie.
Studiile fãcute atât pe subiecti umani, cãt si pe animale au arãtat
cã efectul pe care il are nicotina asupra organismului este suficient
pentru a determina un consum sustinut. Aceasta nu inseamnã cã trebuie
ignoratã importanta factorilor de ordin cultural si social. Ceea ce
conteazã cu adevãrat este faptul cã efectele pe care le produce, fac
din nicotinã o substantã idealã pentru a produce dependentã si a
conduce la excese, mai ales dacã avem in vedere faptul cã este atât
de usor de procurat. Tot in urma studiilor s-a constatat cã fumatul
este o actiune in urma cãreia fumãtorul devine dependent de drogul
numit nicotinã.
Efectele nicotinei asupra organismului
Când nicotina este inhalatã in plãmâni, fluxul sangvin arterial
preia aceastã substantã si o transportã cãtre creier intr-un
interval de zece secunde. Atât in cazul femeilor, cãt si al
bãrbatilor, rãspândirea tuturor afectiunilor respiratorii cronice
(bronsita, astm, afectiuni respiratorii) este strâns legatã de nivelul
fumatului. Este un fapt cert cã fumatul poate afecta anumite aspecte
ale sexualitãtii femeiesti. Fumatul a mai mult de o jumãtate de pachet
de tigãri pe zi este asociat cu un numãr ridicat de cazuri de
infertilitate si sterilitate. Ciclul menstrual neregulat are o cotã
ridicatã printre fumãtoare, numãrul potential de ani fertili este
redus, iar menopauza se produce mai devreme. Aproximativ 129.000 de
oameni mor in fiecare an din cauza cancerului provocat de fumat.
Numãrul de cazuri de femei bolnave de cancer pulmonar este mult crescut
de când si numãrul fumãtoarelor este in crestere. Fumatul este, de
asemenea, cauza principalã in aparitia cancerului laringian, al gurii
si al esofagului. Contribuie la aparitia cancerului vezicii urinare, a
pancreasului si a rinichilor. Fumatul tigãrilor sau a pipei este adesea
implicat in cancerul pulmonar, al gurii si esofagian. Bolile pulmonare
cronice se situeazã pe locul al cincilea in ierarhia cauzelor cazurilor
de deces din Statele Unite. In anul 1980, 55.000 au murit din cauza
afectiunilor pulmonare. Mai mult de sapte milioane de americani suferã
in acest moment de bronsitã cronicã si aproape trei milioane de
enfizem pulmonar. Afectiunile coronariene ale inimii reprezintã motivul
principal al deceselor in Statele Unite, detinând o cotã de 750.000
decese pe an.Fumatul este unul dintre cei trei factori de risc major in
afectiunile coronariene ale inimii, celelalte douã fiind tensiunea
ridicatã si colesterolul mãrit. Dintre toate sursele generatoare de
boli sau moarte in Statele Unite ale Americii, fumatul este prima care
trebuie opritã.
Copiii nãscuti de cãtre mame fumãtoare cântãresc in medie cu 300 de
grame mai putin decât cei ai unei nefumãtoare. Acest fapt este unul
foarte important, deoarece greutatea la nastere este determinantã
pentru evolutia ulterioarã a copilului. Se pare cã aceastã scãdere a
greutãtii este legatã de cantitatea mai micã de oxigen pe care o
primeste fãtul intrauterin. Un alt efect este acela al mãririi
posibilitãtilor de avort spontan. De fapt, acest risc este dublu in
cazul fumãtoarelor. Existã, de asemenea, o mare varietate de
complicatii posibile in timpul sarcinii si al travaliului, risc de
hemoragii si de declansare prematurã a nasterii. De asemenea, existã
o legãturã certã intre fumat si cazurile de moarte infantilã. Copiii
nãscuti din mame fumãtoare se pot dezvolta mult mai incet, sunt
predispusi disfunctiilor cerebrale, pot avea o dezvoltare psihicã
nearmonioasã si o inteligentã sub medie. Fumatul este, in plus, un
important factor de risc pentru stãri de mare agitatie la copii. Faptul
cã nu se iau din timp masuri pentru protejarea copilului este un factor
de risc pe care mama si-l asumã, iar responsabilitatea acesteia este,
cu certitudine, ridicatã. Chiar dacã fumatul nu duce neapãrat la
malformatii ale fãtului/copilului, este un factor de risc ce poate fi
evitat si responsabilitatea mamei este, intr-adevãr, mare.
HEROINA PCP
Heroina, PCP (phencyclidine), mai cunoscuta ca "Angel Dust", afecteaza
memoria, perceptia, puterea de concentrare si judecata si poate declansa
comportament violent si psihoze.
Efectele heroinei variaza si consumatorii gasesc dificil sa descrie si
sa prezica ce se intimpla sau se poate intampla odata ce s-au drogat.
PCP poate cauza nebunie temporara, comportament violent si psihoza.
Consumatorii vor fi adesea deziluzionati de capacitatile lor si de ceea
ce pot sa faca. Ei cred ca pot face lucruri extraordinare. Au fost
nenumarate situatii in care consumatorii de heroina au sarit de pe
cladiri crezand ca pot zbura. “ Exageram absolut tot ceea ce mi se
intampla. Parea totul in regula si pozitiv, dar dupa aceea parca eram
cuprins de o ceata intunecoasa care se lasa peste mine si mintea mea.
Poti fi intr-o multime de oameni si fara nici un motiv real sa te apuce
nebunia si violenta.â€Âspune un consumator heroina
Desi productia de heroina este ilegala in aproape toate tarile lumii
aceasta exista in continuare. Uneori poate nici nu este PCP, dar este
tot o forma letala a acestui drog. Consumatorii nu pot fi niciodata
siguri de ceea ce cumpara, asa ca de fiecare data isi risca viata.
Drogurile ilegale sunt definite in termenii dati de formulele lor
chimice. Pentru a ocoli aceste restrictii legale, chimistii care se
ocupa cu asa ceva modifica structura moleculara a drogurilor interzise
prin lege pentru a produce droguri similare. Aceste droguri pot fi chiar
mai puternice decat cele pe care le copiau initial. China White si DMA
(ecstasy) sunt droguri "imitatii" de care se abuzeaza.
Spread:Drogurile "imitatii" sunt des consumate si pe scara larga.
Ecstasy, de exemplu, a fost consumat de cel putin o data de 8% dintre
tinerii din Europa de Vest. Este foarte popular la petrecerile
techn-rave. Ultima intrare pe "piata sintetica" este "roofise" sau
"intalnire-viol-drog", un drog fara gust, ce poate fi strecurat in
bautura victimei fara ca aceasta sa stie in scopul de a fi violata sau
jefuita dupa ce acesta isi face efectul si viitoarea victima adoarme.
Acest drog ii face neajutorati in fata violului sau jafului.
Cum este folosit:
Drogul poate fi inghitit sub forma unei pastile sau a unei solutii,
amescatecata in diferite bauturi.
Efect pe tremen scurt:
Specifice pentru ecstasy sunt ca efecte senzatia de gat si gura
uscate, transpiratie excesiva si crestere a presiunii sangelui.
Drogurile, in general, reduc senzatia de foame si oboseala si stimuleaza
abilitatea de coordonare a corpului. Consumatorul lui se va simti
relaxat si in completa armonie cu toti prietenii si tot ceea ce il
inconjoara.
Supradoza:Consecintele supradozei la ecstasy n-au fost explorate in
totalitate inca, dar surse sigure indica posibilitatea dereglarii
activitatii inimii, temperatura corpului foarte ridicata care duc la
moartea consumatorului.
Efect pe termen indelungat si consecinte:Consumul frecvent si pe tremen
indelungat poate conduce la stari de frica, panica si confuzie.
De-a lungul timpului marijuana a fost folositã in diferite culturi
pentru schimbarea stãrii de spirit, a perceptiei, cu alte cuvinte
pentru a atinge o treaptã mai inaltã de constientizare. Efectele sale
variazã de la mãrirea capacitãtii creative, pânã la provocarea
experientelor mistice si la mentinerea ridicatã a capacitãtilor
senzitive. Dupa alcool, marijuana este cea mai popularã din asa
numitele “droguri recreativeâ€Â.
Ea a mai fost folositã insã si in alte scopuri. In unele triburi
primitive din America de Sud, Africa si India, “cannabis†a fost
folositã in cadrul ceremoniilor religioase si in scopuri medicale.
Minerii africani obisnuiau sã o foloseascã pentru a le usura munca
dificilã, iar jamaicanii o consumau la sfârsitul zilei pentru a le
inlãtura oboseala. Ca drog a fost utilizatã in diferite pãrti ale
lumii timp de secole, iar in Statele Unite mai ales in secolul XX.
Prima mentionare scrisã apare intr-o carte de medicinã
intitulatãâ€ÂTratat despre planteâ€Â, in China secolului al II-lea
i.Hr., unde era folositã ca anestezic incã de acum 5.000 de ani.
Vechii asirieni, persii, romanii si indienii foloseau acest drog pentru
a controla spasmele musculare, pentru a calma durerea, cât si in
tratarea indigestiei. Marijuana era folositã curent in medicina
traditionalã din Africa si Asia. In secolul al IX-lea, asirienii
incepuserã sã o foloseascã ca tãmâie. Incã din 1611 marijuana era
cultivatã in Jamestown, Virginia. In secolul al XIX-lea era folositã
in tratarea spasmelor musculare, a durerilor de cap, a travaliului,
insomniei si a durerilor menstruale. Este incã folositã ca medicament
in Orientul Mijlociu si in Asia.
Întrebuintarea medicalã a marijuanei
Canabisul si derivatele sale pot fi utile în tratarea glaucomului si a
anumitor afectiuni oculare legate de nervul optic sau chiar si în
cecitate. Altã posibilitate de utilizare este legatã de tratamentul
stãrilor de greatã si de vomã, metoda asociatã chimioterapiei in
cazul pacientilor cancerosi. Alte medicamente recunoscute ca având
acest efect nu au fost la fel de eficiente. În 1973 câtiva pacienti cu
leucemie -o formã de cancer- au fumat considerabil marijuana si au
descoperit cã le reduce starea de greatã si cã a actionat ca un
veritabil stimulent pentru apetit. Scãderea apetitului si scãderea în
greutate sunt probleme majoreîn tratarea pacientilor cancerosi.
Canabisul a fost considerat ca o metodã de tratament si în cazurile de
astm, anxietate, convulsii si depresii. Unii cercetatori au sugerat cã
marijuana este si un relaxant muscular, un calmant pentru dureri si un
agent ce luptã împotriva durerilor. Comitetul Institutului de
Medicinã considerã cã potentialul terapeutic detinut de marijuana,
canabis si derivatele acestora necesitã cercetãri ulterioare, în
scopul de a le explora potentialul în cadrul tratamentelor medicale.
Totusi, fãrã prescriptie medicalã, potentialele daune asupra
organismului depãsesc calitãtile cunoscute ale acestora.
Efectul marijuanei asupra corpului omenesc
Dupã trei sau patru decenii de studii în acest domeniu, cercetãtorii
au gãsit dovezi referitoare la efectele dãunãtoare ale fumatului
asupra cãilor respiratorii.Fumatul marijuanei este, de asemenea, nociv.
Actul fumatului este legat de aparitia asmului, bronsitelor,
emfizemelor, a afectiunilor cardiace si a numeroase forme de cancer,
vizând în special plãmânii. Fumatul este, de asemenea, legat de
cresterea complicatiilor din timpul sarcinii si a travaliului. Un copil
cu mama fumãtoare poate avea o greutate mai micã la nastere decât
copilul unei nefumãtoare. Fumul tigãrilor cu marijuana contine multe
dintre substantele specifice fumului de tigãri obisnuite, cum ar fi
monoxidul de carbon si gudronul. Pe de altã parte însã, contine si
alti ingredienti: marijuana are 50% mai mult gudron decât tutunul,
fumul sãu este încã si mai iritant si are un efect si mai puternic
asupra cãilor respiratorii superioare (sinusurile si laringele). De
asemenea, iritã si traheea si bronhiile si cu cât fumul este mai
adânc tras în plãmâni si retinut la acest nivel mai mult timp, cu
atât este mai mare si gradul de intoxicare. Fumul lezeazã tesuturile
si celulele plãmânilor responsabile cu apãrarea împotriva virusilor
si infectiilor. Este foarte posibil ca fumatul marijuanei, ca si cel al
tutunului, sã cauzeze tumori canceroase. Existãîn marijuana ciuperci,
bacterii, ierbicide si alte substante chimice care pot contamina planta
însãsi si dãuna plãmânilor sau altor organe. Ierbicidele, în
special una numitã paraquat poate afecta plãmânii, inima, ficatul,
glandele suprarenale, muschii, splina si cortexul (acea parte a
creierului care "gândeste"). Munca inimii este îngreunatã. Cresterea
numãrului de bãtãi ale inimii si a presiunii sângelui poate fi
comparatã cu aceea pe care o suferã o persoanã aflatã intr-o stare
de stres extrem. Totodatã, presiunea sângelui poate scãdea pâna la
valori anormale. Are loc cresterea nivelului de monoxid de carbon si
descresterea nivelului de oxigen. De asemeni, sistemul imunitar, care
protejeazã organismul împotriva virusilor, bacteriilor si infectiilor.
Marijuana afecteazã, de asemenea, si sistemul imunitar care protejeazã
omul împotriva virusilor, infectiilor si bacteriilor. S-a mai
descoperit cã aceasta interfereazã cu celulele care joacã un rol
important in lupta împotriva virusilor si cancerului. Folositã
ocazional, marijuana poate stimula sau inhiba performantele sexuale, dar
utilizatorii frecventi se plâng de o descrestere a apetitului sexual.
Numãrul spermatozoizilor descreste si mobilitatea le este diminuatã,
ceea ce poate avea importante efecte în fertilitate. Marijuana poate
afecta sistemul endocrin care controleazã hormonii si metabolismul si
poate cauza o crestere a situatiilor de dezagregare a cromozomilor si
astfel a defectelor la nastere ale copiilor. Este stiut cã marijuana
cauzeazã modificãri asupra chimismului creierului. Este inhibatã
actiunea acetilcolinei -un neuron ce transferã informatia de la o
celulã la alta- explicându-se astfel efectul negativ al marijuanei
asupra memoriei.
Fumatul marijuanei are un spectru larg de implicatii si la nivelul
comportamentului si stãrilor afective. Ea împiedicã coordonarea
miscãrilor, pierderea abilitãtilor si a functiilor perceptuale si
senzoriale. Rapidele schimbãri de stare pot produce scurte perioade de
anxietate, confuzie sau chiar forme asemanatoare nebuniei. ÃŽn concluzie
marijuana este un drog care nu trebuie folosit nici mãcar accidental.
Dependenta de marijuana
O serioasã amenintare cauzatã de utilizarea repetatã a oricãrui tip
de drog, inclusiv marijuana, este folosirea abuzivã a acestuia. Cei ce
abuzeazã de un drog sunt aceia care nu numai cã il folosesc in mod
curent, ci cred cã nu pot trãi fara el. Aceasta stare este
numitã“dependentãâ€Â.O persoanã care abuzeazã de marijuana sau de
oricare alt drog, actioneazã in general astfel datoritã unor probleme
de naturã psihologicã. Abuzul de marijuana trebuie tratat in acelasi
fel ca in cazul abuzului de oricare alt drog: cu suport psihologic din
partea unui personal calificat, cât si din partea familiei si
prietenilor. In timp ce unii consumatori de marijuana sunt deschisi in a
admite acest lucru, cei mai multi il ascund. Este mult mai usor de
recunoscut un prieten sau o rudã consumatoare de marijuana, deoarece
putem mult mai usor observa schimbãrile de comportament.
Unele semne de avertisment in cazul abuzului de marijuana sunt:
(1) ochi iritati,
(2) tuse cronicã,
(3) tinutã neingrijitã,
(4) menstrã neregulatã la femei,
(5) iritabilitate,
(6) lapsusuri,
(7) schimbãri recente, vizibile, de personalitate,
(8) paranoia, suspiciune si ostilitate,
(9) stãri de trecere de la pasivitate la agresivitate fãrã un motiv
clar,
(10) stare de obosealã si apatie sau de depresie si letargie,
(11) dificultãti de vorbire,
(12) schimbarea dietei alimentare,
(13) scãdere bruscã a realizãrilor scolare,
(14) posesie a oricãrui drog,
(15) disparitia nejustificatã a unor sume de bani ai familiei,
(16) acuzarea unor stãri neplãcute in mod frecvent, fãrã gãsirea
unor explicatii de ordin medical,
(17) probleme relationale sau frecvente dispute cu prietenii,
(18) comportament ascuns, incluzând instrãinarea si retragerea,
(19) permanente discutii despre marijuana sau utilizarea ei.
Dacã cineva observã o combinatie a acestor simptome la o persoanã pe
care o iubesc sau la care tin, utilizatorul trebuie sã fie pus in fata
acestora si indrumat sã se trateze.
Dependentul lasã adesea urme ale utilizarii drogului, ca strigãt de
ajutor si atragere a atentiei.
Amfetaminele sunt droguri, medicamente care mãresc viteza de reactie a
corpului. Ele fac inima sã lucreze mai repede si pompeazã adrenalina
in sistem. Initial sintetizate intre cele douã rãzboaie mondiale, au
fost folosite ca drog militar pentru a le da soldatilor mai multã
energie si a le mari viteza. Uzul medical al amfetaminelor era un lucru
obisnuit in anii 50 si 60 cand erau folosite in mod sãlbatic pentru
combaterea depresiei si pentru scãderea in greutate. Oricum, marea
majoritate a firmelor ce le produceau au fost incet eliminate de pe
piatã. Cel mai comun tip de amfetamine int[lnite pe strãzi este o
pudrã albã numitã Amfetamina sulfat. Aceasta este o pudrã produsã
ilegal, cu concentratii diferite: intre 6% si 10% puritate care, de
obicei, costã intre 5 si 10 lire sterline per gram si cu puritate intre
25 si 35% costã intre 25 si 35 lire sterline/gram. Amfetaminele Sulfat
pot fi prizate pe nas, linse de pe deget sau injectate. Unii le
fumeazã, dar din cauzã cã nu ard prea bine aceastã metodã nu este
foarte intâlnitã. Existã de asemenea o formã de amfetaminã, numitã
speed, in mod obisnuit numitã gheatã (dar si cristal, sticlã si
inghetatã), desi este destul de rar intâlnitã. Are efecte similare,
dar dureazã pânã la 39 de ore si este consideratã de profesionisti
ca fiind mai puternicã si produce o mai mare dependentã decât crack.
ì¥Â`