Referat Sistemiul Locomotor

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Sistemiul Locomotor si de asemenea puteti face Download Referat Sistemiul locomotor

Citeste fragmente din Referat Sistemiul Locomotor

Sistemul locomotor Scheletul uman este format din 206 oase separate, unite între ele prin diferite articulaţii. Mărimea, respectiv forma diferitelor oase este determinată de funcţia anatomică. Cel mai mare os este femurul având 50 de cm iar ce mai mic este scăriţa (2,6 mm), una din oscioarele auditive. Oasele se împart în patru mari grupe: 1.Oasele lungi sau cilindrice: după cum le arată şi denumirea, sunt alungite, uşor curbate, au rolul de a amortiza şocurile. Din această categorie fac parte oasele gambei, oasele braţului şi oasele degetelor. 2.Oasele scurte sau cubice: sunt colţuroase, groase. Aşa sunt de exemplu oasele carpiene şi tarsiene. 3.Oasele neregulate: conform denumirii, au forme şi dimensiuni variate. Formează unele părţi ale spatelui, feţei. 4.Oasele late costale, craniul, spatula: reprezintă scuturi ale organelor vitale. Muşchii şi oasele Peste 500 de muşchi —aşa numiţii muşchi scheletici—se ataşează de oasele noastre. Muşchii se inseră pe oase prin intermediul prelungirilor numite ligamente. În timpul mişcării, muşchii corespunzători se contractă, deplasând osul care aparţin de aceştia. Muşchii şi oasele formează împreună cele mai mari sisteme organice ale organismului nostru: Sistemul osos şi muscular. Scheletul este flexibil datorită articulaţiilor care unesc oasele. Unele articulaţii sunt însă fixe, oasele fiind sudate între ele la nivelul marginilor, astfel încât par a fi un singur os. Aşa de exemplu, osul pereche al bazinului (osul coxal) este format de fapt din trei oase: porţiunea superioară este iliumul, partea inferioară anterioară este pubisul, iar cea posterioară este ischiumul. La noi născuţi şi la copii, aceste oase se pot deplasa puţin unul faţă de celălalt, dar până la maturitate se osifică complet. O altă categorie importantă a legăturilor inter osoase este articulaţia mobilă, dar măsura mişcării este variabilă. Cea mai mare articulaţie a organismului nostru, articulaţia genunchiului de exemplu funcţionează ca o balama permite înainte şi înapoi a gambei, dar nu permite mişcări laterale şi orientate înainte. La fel funcţionează şi articulaţia degetelor. Articulaţiile coxo-femurală, dintre osul bazinului şi femur, este o articulaţie numită sferică sau liberă: suprafaţa sferică a corpului articular al femurului se potriveşte în cavitatea articulară a bazinului. Această structură conferă o mobilitate a articulaţiilor permiţând mişcări ample înainte, înapoi şi lateral. La fel este articulaţia umărului (între humerus şi spată). Articulaţiile coloanei vertebrale Coloana vertebrală umană este formată din 26 de oase separate: vertebre; acestea sunt unite prin articulaţii. Vertebrele se deplasează puţin faţă de vertebrele învecinate dar aceste deplasări mici, adunate la un loc determină o flexibilitate deosebită a coloanei vertebrale. Dacă nu ar fi aşa, nu ne-am putea apleca în faţă, în spate sau lateral. La întâlnirea capului şi a coloanei vertebrele găsi un altfel de articulaţie. Datorită celor două proeminenţe (condiţii) ale omului occipital care se potrivesc în cavităţile articulare ale primei vertebre, ne putem aplica capul înainte şi înapoi .Prima vertebră cervicală se numeşte atlas (după titanul din mitologia greacă care ţine pe umeri întreaga lume). Atlasul, de forma unui inel, se potriveşte cu a doua vertebră cervicală, axis articulaţia dintre ce le două vertebre se numeşte articulaţie pivotantă care permite rotirea antebraţului. Cele m-ai simple articulaţii ale scheletului sunt probabil cele în care o suprafaţă articulară alunecă peste. O asemenea articulaţie este între rotulă şi extremitate distală a femurului, sau între oasele carpiene. Oasele care se articulează în şa, se pot deplasa în direcţii diferite, dar nici unul nu se poate deplasa faţă de celălalt os. O asemenea articulaţie este între osul metacarpian al degetului mare şi oasele carpiene. Datorită acestei caracteristici ale articulaţiei în şa, ne putem întoarce degetul mare spre palmă. Fără această capacitate, ne-ar fi foarte greu să apucăm obiectele. Lubrifierea articulaţiilor În articulaţie capete osoase care se întâlnesc, se deplasează unul faţă de celălalt, iar uneori chiar se ating şi se freacă între ele. Pentru a nu uza, capetele osoase sunt acoperite cu un strat neted, lucios numit cartilaj. Pe lângă acesta, articulaţia este înconjurată de un sac, care produce lichidul articular (lichid sinovial) vâscos. Acest lichid sinovial siropos, are rolul de a lubrifia articulaţia, la fel ca vaselina, sau uleiul de maşinării. Cartilajul şi lichidul articulos previn tocirea şi uzura capetelor oaselor în urma frecării între ele. În articulaţiile dintre vertebre, care (cu excepţia articulaţiei dintre atlas şi axis) permit doar mişcări limitate, şi găsesc nişte discuri intervertebrale cartilaginoase. Dacă unul dintre discuri este dislocat şi apasă un nerv, se produce una din afecţiunile dureroase, numite hernie de disc. Fiecare articulaţie mobilă este ţinută de ligamente elastice, care prinde capetele oaselor care formează articulaţia. Aceste ligamente protejează articulaţia de deplasările care depăşesc limita obişnuită şi nu ar forţa prea mult articulaţia, respectiv de luxaţii Numărătoarea oaselor 0 X 0 萑˅葠˅ᜀle din exterior. Ale 14 oase intră în formarea feţei (craniul visceral), în cele două urechi mai există câte trei osişoare auditive, iar următorul şi totodată ultimul este mandibula. Cavitatea unor oase craniene reduc greutatea craniului. În formarea coloanei vertebrale intră 26 de oase. Cele 7 vertebre cervicale sunt urmate de 12 vertebre dorsale, iar acestea de 5 vertebre lombare late, puternice. Osul sacru situat între oasele care formează bazinul, este alcătuit din sudarea a 5 vertebre sacrale. Ultima vertebră a coloanei este cocisul. Acesta era format iniţial din 4 oase care s-au unit. Oasele care formează toracele sunt 25 la număr. Pe cele lungi şi curbate, în centru fiind situat sternul. La extremitatea posterioară, coastele sunt în legătură directă cu vertebrele dorsale, iar în faţa celor 10 perechi de coaste se ataşează la stern prin intermediul unui cartilaj. Oasele centurii scapulare, ale braţului, antebraţului şi mâinii sunt în număr de 64 reprezentând aproximativ 1/3 din numărul total al oaselor corpului uman. În centura scapulară de o parte şi de alta sunt situate câte o clavicula şi câte o spată. Braţul este format dintr-un os, iar antebraţul din două oase lungi: humerusul, respectiv radiusul şi ulma (prin aceasta anatomiştii înţelegând regiunea capometacarpiană şi regiunea falangelor) este alcătuită din mai multe oase: cele 8 oase carpiene, care asigură jocul încheieturii celor 5 oase metacarpiene, cele 2 falange ale degetului mare respectiv cele 3 falange la restul degetelor – în total 27 pe ambele părţi. Centura pelviană şi piciorul sunt formate din 62 de oase. Şi acestea reprezintă aproximativ 1/3 din numărul total de oase. Osul pereche al centurii pelviene, împreună cu osul sacru al coloanei vertebrale formează bazinul. De aici în jos urmează femurul, rotula, tichia şi fibula. În regiunea gleznei de o parte şi de alta se găsesc câte 7 oase tarsiene, câte 5 oase metatarsiene şi s termină cu cele două falange ale degetelor mari, respectiv cele 3 falange ale celorlalte 10 de la picior. Structura internă a oaselor Oasele organismului viu deloc atât de uscate, albe şi rigide, precum am putea crede văzând scheletele expuse în muzeu. Osul viu este de culoare cenuşie, fiind acoperit de o membrană rezistenţă – peri os – prin care pătrunde venele şi nervii destinaţi oasele. Deşi oasele par a fi compacte, în realitate sunt pline de mici cavităţi. Sub periost urmează compacta osului, sau ţesutul osos de tip Havers. Dacă facem o secţiune transversală la nivelul unui os putem observa o mulţime de mici cercuri. Aceste aşa numite canale Havers străbat longitudinal osul, având rolul de a adăposti vasele şi nervii care pătrund din perios în os. În lungul acestor canale, în mici lacune osoase, sunt situate nişte celule de dimensiuni microscopice celulele osoase sau osteocitele, care formează partea solidă a osului. Stratul poros, buretos, ce se întinde sub ţesutul compact, se numeşte ţesut osos spongios, cu toate că şi acesta este solid. În sfârşit în interiorul osului, întâlnim măduva osoasă. Aici este produsă marea parte a celulelor sangvine. VI. Regenerarea oaselor Asemenea celorlalte organe, şi oasele sunt în permanenţă schimbare, se uzează şi se regenerează. Sub efectul forţelor care acţionează asupra oaselor, de la naştere, până la moarte, se realizează dizolvarea ţesutului vechi şi formarea ţesutului osos nou. Aceasta înseamnă, că în primul rând se transformă oasele regiunii corporale puternic solicitate atât de intens, slăbesc. Dacă cineva se mişcă puţin pe o perioadă mai lungă de timp, de exemplu din cauza unei boli, oasele lui vor fi mai slabe. Oasele pot fi comprimate şi nu sunt atât de fragile: se pot îndoi puţin şi pot amortiza energia unor lovituri mai mici sau zguduituri. Când sărim, asupra oaselor noastre acţionează forţe extrem de mari. Femurul rezistă la o presiune atât de mare, ca şi când pe fiecare centimetru pătrat s-ar distribui greutatea unui hipopotan. Însă în anumite situaţii osul se poate fisura sau rupe cu uşurinţă. Vindecarea oaselor Medicul repune fără întârziere osul fracturat, deoarece imediat după accidentare încep procesele de vindecare. La început se formează un hematom mare între capetele osoase fracturate, apoi substanţele minerale sunt îndepărtate de la nivelul fracturii prin intermediul sângelui. Între timp, cheagul de sânge este împânzit de o reţea fibroasă, care va prinde capetele fracturate. Osteocitele care migrează în secţiunea fibroasă, vor forma un nou os puternic. Aproximativ în trei săptămâni ia naştere acea formaţiune osoasă bogată în calciu, care va uni din nou capetele osoase fracturate. Această formaţiune numită celus , se transformă treptat în ţesut osos adevărat. În următoarele luni şi ani se netezesc proeminenţele sau muchiile eventual rămase la nivelul fracturii, osul fiind ca înainte de fractură. Cuprins Muşchii şi oasele………….……………Pag. 1 Articulaţiile coloanei vertebrale………..Pag. 2 Lubrifierea articulaţiilor……………….Pag. 3 Numărătoarea oaselor………………….Pag. 3 Structura internă a oaselor……………Pag. 4 Regenerarea oaselor…………………Pag. 4 Vindecarea oaselor…………………..Pag. 5 PAGE PAGE 6 쥁`