Referat A Sasea Elegie

Mai jos puteti citi fragmente din Referat A Sasea Elegie si de asemenea puteti face Download Referat A sasea elegie

Citeste fragmente din Referat A Sasea Elegie

A ŞASEA ELEGIE / N. Stănescu (Afazia) Stau între doi idoli şi nu pot s-aleg / pe nici unul, stau / între doi idoli şi plouă mărunt,/ şi nu pot să aleg pe nici unul / şi-n aşteptare-nlemnesc / idolii-n ploaia măruntă. Eu stau / şi nu pot să aleg între două / bucăţi de lemn, şi plouă mărunt şi nu pot / în putreda ploaie s-aleg. Stau,/ şi lemnele, cele două, şi-arată / coastele-albite de ploaia măruntă./ Stau între două schelete de cal / şi nu pot să aleg pe nici unul, stau / şi plouă mărunt, topind pământul / sub oasele albe, şi nu pot să aleg./ Stau între două gropi şi plouă mărunt / şi apa roade pământul cu dinţi / de şobolan înfometat./ Stau cu o lopată în mână, între două gropi / şi nu pot, în ploaia măruntă,/ să aleg prima pe care voi astupa-o / cu pământul muşcat de ploaia măruntă.// A şasea elegie e un recipient fără cuvinte. Undeva, cândva, cineva are de luat o decizie, motiv pentru care va trebui să rostească în final doar două cuvinte: “da” sau “nu”. Deocamdată, zgomotul prăfuit al deliberării sale interioare e acoperit de ropotul ploii. Toată lumea aşteaptă verdictul, dar el, de emoţie şi concentrare, devine afazic; cuvintele împietresc şi se sfărâmă înainte de a se naşte. E ipostaza omului aflat la răscruce de drumuri, când trebuie să ia o decizie capitală privind destinul vieţii sale, dar, însetat, se opreşte la han şi goleşte pocale de vin, încercând să-şi adoarmă discernământul, pentru ca intuiţia să ia o hotărâre în locul lui. E tânărul care are de ales între două cariere fascinante, dar talerele balanţei pe care îşi cântăreşte viitorul stau în echilibru perfect, motiv pentru care îl cotropeşte o criză de afazie. Sunt crizele adolescentine specifice celor care nu au o experienţă de viaţă suficientă şi deci nu posedă ştiinţa de a delibera în fracţiuni de secundă fără a fi înspăimântaţi de gândul că ar putea să greşească. E neclintirea şi neliniştea hormonală a bărbatului tânăr care are de ales între două femei, la fel de frumoase şi inteligente, capabile, amândouă, să iubească cu pasiune şi devotament. La fel cum Nichita, în acel decembrie friguros, când a dictat Elegiile, avea de ales între soţia sa Doina şi iubita sa Gabriela, doi idoli dragi, dar incompatibili. Mai târziu, poetul a mărturisit: “Muream de frig şi nu mă puteam decide dacă să rămân cu ceea ce iubesc sau să mă întorc la ceea ce-am iubit” (Antimetafizica, 1985, p.104). Cu certitudine, această secvenţă biografică a contribuit, într-o oarecare măsură, la naşterea elegiei a şasea. Împingând evenimentul spre o zonă a generalizării (oricând, oricine, oriunde), semnificaţia primară se atrofiază şi dispare, astfel încât polivalenţa mesajelor e nesfârşită. ăzboi de uzură între oricare două elemente antagonice: sacrul şi profanul, spiritul şi materia, frigul şi căldura, estul şi vestul, lumina şi întunericul. Ca şi cum unul dintre acestea ar trebui sacrificat pe altarul unei opţiuni ferme, când în realitate, fiecare pereche sunt polii opuşi ai aceluiaşi lucru. Dar ce te faci când ai de ales între est şi est, între lumină şi lumină, între frig şi frig… sau între iubire şi iubire? Poetul spune altfel: “stau între doi idoli şi nu pot s-aleg”, “între două bucăţi de lemn”, “între două schelete de cal”, “între două gropi”. Acesta-i apogeul dilemei. Aparent opţiunea nu are valoare, din moment ce categoriile sunt identice, fiind locatare ale aceluiaşi pol (şi deci nu ale polilor opuşi ale aceluiaşi lucru). De fapt, avem de ales între două lucruri diferite, două entităţi diferite, fiecare cu plus şi minus, cu întuneric şi lumină. La fel ca şi polii magnetici, fiind identici, ei se resping reciproc, pentru că nu pot ocupa în acelaşi timp acelaşi spaţiu: ca să mori, trebui să te naşti, aşa cum, ca să iubeşti pe cineva, trebuie să părăseşti pe altcineva. E situaţia omului care trebuie să aleagă între două locuri de muncă, între două feluri de mâncare sau între două călătorii. Toate acestea pot fi consecutive dar niciodată concomitente - aşa cum Nichita stă între două gropi şi nu poate s-aleagă prima pe care o va astupa. Poemul mai are rolul de a pune în valoare “prima opţiune” în cazul apariţiei unei dileme. Şi asta pentru că orice decizie, orice acţiune întreprinsă, orice replică dată poate avea repercusiuni asupra actelor şi faptelor viitoare, deci asupra destinului. În funcţie de ”prima opţiune”, situaţia poate căpăta o turnură imprevizibilă, astfel a doua opţiune prognozată iniţial să aibă loc în alte condiţii sau să nu se mai desfăşoare niciodată: a doua groapă să nu mai fie astupată, a doua călătorie să fie contramandată, al doilea fel de mâncare să se altereze între timp. Pentru a rezolva acest rebus ontologic, oamenii au la dispoziţie două metode: una raţională şi alta intuitivă, spre diferenţă de animale care se folosesc doar de instinct. *** Pornind de la analiza elegiei a şasea, criticul Mircea Martin (1969) a concluzionat: “Există în volumul lui Nichita Stănescu o suferinţă abstractă, produsă de dificultatea organică de cristalizare într-un mod anumit al existenţei sau al cunoaşterii. Poetul nu a învăţat încă să renunţe şi atitudinea lui lirică cea mai caracteristică mi se pare a fi imposibilitatea de a alege. Elegiile sale sunt aproape toate elegii ale opţiunii”(Mircea Martin, Generaţie şi creaţie, EPL, Buc., 1969, p.11-23.) 쥁`