Referat Obiceiuri De Iarna1
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Obiceiuri De Iarna1 si de asemenea puteti face
Download Referat Obiceiuri de iarna1Citeste fragmente din Referat Obiceiuri De Iarna1
Obiceiuri de iarna - Anul Nou
“Cum a sunat clopotelul iesta in ia-sara,
Asa sa sune si gurita mea la vara.â€Â
Dar cea mai bogata in datine si credinte dintre serile de peste an, cea
mai misterioasa si mai placuta romanilor este seara Sfantului Vasile sau
a Anului Nou. In aceasta noapte, toata lumea - de la mic la mare - sta
treaza si se distreaza in compania celor apropiati, uitand, de toate
necazurile si sperand intr-o viata mai buna. Pentru a putea intra
norocul in fiecare casa, oamenii aprind lumanari in fata icoanelor ce il
reprezinta pe Iisus Hristos. In unele zone se ung canaturile si
pragurile casei cu usturoi, ba chiar si animalele ori membrii familiei,
ca toata lumea sa ferita de rele.
Feciorii necasatoriti vor sarbatori a doua zi dupa amiaza Vergelul. In
prealabil, le invita pe fetele mari si pe parintii acestora la seara
dansanta in cadrul unui ritual plin de veselie. Dar inainte de a merge
sa petreaca, fetele se intalnesc numai intre dansele intr-o casa si, la
lumina lumanarilor, incearca prin tot felul de mijloace sa afle daca se
vor marita in acel an si cum le va fi ursitul.
Tot in noaptea Sfantului Vasile, se zice ca vitele vorbesc, insa nu e
bine sa le asculti caci, daca o faci, vei fi pedepsit cu moartea. De
asemenea, traditia spune ca in noaptea de Anul Nou se deschide cerul,
dar numai cei cu mare credinta in Dumnezeu pot vedea minunea. Cine o
zareste isi poate dori orice, ca providenta ii va da. Daca n-au vazut-o,
mai au cateva ocazii spre Boboteaza, spre pasti sau inainte de Craciunul
urmator.
Romanii din unele parti ale Moldovei pun apa neinceputa in tot atatea
pahare cate suflete traiesc in casa, pe care le aseaza sub icoane. A
doua zi, paharele mai pline prevestesc ca aceia carora le apartin va
avea un an norocos si bun, iar cand apa este putina e de rau.
In unele zone din Bucovina, mamele care au fete de maritat pun pe
ferestre foi de ceapa presarate cu sare chiar inainte de noaptea Anului
Nou. Cea ale carei bucati de ceapa sunt mai pline de apa a doua zi va
avea mai mult noroc in viata. In Muntenia, foile de ceapa sut inlocuite
cu niste linguri asezate pe o tava.
Tot in Bucovina, fetele care vor sa aiba o voce frumoasa iau in noaptea
Sfantului Vasile clopoteii de la gatul colindatorilor si beau apa din
ei, zicand:
“Cum a sunat clopotelul iesta in ia-sara,
Asa sa sune si gurita mea la vara.â€Â
Iar fetele din Moldova care vor sa se marite iau busuioc in gura de la
clopotelul unui plugar si dorm cu floarea sub limba. Peste noapte
urmeaza sa-si viseze ursitul. Sau cel putin asa cred ele...
De Anul Nou se umbla cu uratul, ca atunci se implineste anul si e pacat
sa dormi.
Tot de Anul Nou, ca sa afli care luni vor fi ploioase sau care nu, se
face calendarul cepei. Pui 12 coji de ceapa si sare in fiecare; unde
sarea se va topi aceea va fi luna ploioasa si-n care nu, aceea va fi
secetoasa.
In ziua de Anul Nou, dis-de-dimineata, semanatorii, in Moldova si in
Bucovina de jos te samana cu grau spunandu-ti:
Sa traiti, sa-nfloriti
Ca merii, ca perii,
Pe la mijlocul verii,
Ca toamna cea bogata,
De toate-ndestulata!
In nordul Bucovinei se spune numai:
“Anul nou cu sanatate,
La anul si la multi ani!â€Â
ì¥Â`