Referat Dreptate Si Egalitate. Proprietatea

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Dreptate Si Egalitate. Proprietatea si de asemenea puteti face Download Referat Dreptate si egalitate. Proprietatea

Citeste fragmente din Referat Dreptate Si Egalitate. Proprietatea

Dreptate si egalitate. Proprietatea Dreptatea şi egalitatea. Dreptatea este valoarea etică şi juridică, în funcţie de care se aprobă sau se dezaprobă relaţiile sociale şi raporturile juridice, normele juridice şi hotărârile organelor de jurisdicţie existente într-o epocă şi într-o organizare socială dată; este faptul de a recunoaşte drepturile cuiva, de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine în mod legitim. Dreptatea este o virtute morală, cea mai înaltă dintre cele patru virtuţi cardinale, care constă în faptul de a da fiecăruia ce este al său, în a respecta drepturile altuia. În societăţile bazate pe exploatare, clasele dominante caută să justifice, prin concepţiile lor despre dreptate, relaţiile economice existente, să le întărească prin legi şi norme morale, în timp ce clasele şi păturile sociale asuprite promovează propriile lor concepţii despre dreptate, care oglindesc necesitatea schimbărilor relaţiilor sociale respective, năzuinţa maselor de a înlătura inegalitatea socială. Dezvăluind caracterul formal al concepţiei burgheze despre dreptate, concepţie care ascunde esenţa exploatării capitaliste, marxismleninismul a făurit o concepţie nouă, comunist-ştiinţifică despre dreptate, conform căreia adevărata dreptate socială constă în eliberarea omului de orice exploatare şi asuprire, în realizarea egalităţii sociale depline în condiţiile comunismului. Există mai multe tipuri de dreptate dintre care principalele categorii de dreptate sunt: dreptatea distributivă este corectitudinea accesului la resurse, poziţii în societate şi a distribuirii unor avantaje, obligaţii între persoane, grupuri în societate.) dreptatea procedurală presupune respectarea legilor şi înfăptuirea justiţiei. Ca respectare a legilor, dreptatea presupune respectarea drepturilor legale ale unei persoane: libertarea personală , proprietatea, demnitatea umană şi să i se dea fiecăruia ce i se cuvine. dreptatea corectivă sau reparatorie se referă la repararea nedreptăţii şi la corectitudinea răspunsului la nedreptăţi, prejudicii. Proprietatea a naştere între oameni în legătură cu însuşirea acestor bunuri, şi în primul rând a mijloacelor de producţie, K. Marx a combătut concepţia burgheză care o definea ca un raport între om şi obiect. Proprietatea nu se poate confunda cu dreptul de proprietate, care nu este altceva decât expresia juridică a relaţiilor de proprietate. Nu obiectul în sine constituie proprietatea, după cum nici calităţile naturale ale bunurilor însuşite nu determină caracterul proprietaţii, ci natura relaţiilor sociale care iau naştere în legătură cu această însuşire. Spre deosebire de concepţia burgheză, care declară proprietatea privată ca fiind veşnică şi imuabilă, marxismleninismul consideră proprietatea ca o categorie istorică, ce se schimbă de la o orânduire socială la alta, încadrându-se în două tipuri fundamentale: proprietatea privată, care stă la baza orânduirii sclavagiste, feudale şi capitaliste, şi proprietatea comună, socială, care a stat la baza orânduirii comunei primitive şi caracterizează orânduirea sclavagistă. La rândul lor, aceste două tipuri de proprietate au cunoscut mai multe forme corespunzătoare unui anumit grad de dezvoltare a forţelor de producţie. Relaţiile de proprietate reprezintă elementul fundamental al relaţiilor de producţie, ele determinând toate celelalte raporturi sociale, politice, juridice, familiale etc. Astfel, orânduirile bazate pe proprietatea privată s-au caracterizat prin relaţii sociale bazate pe exploatarea omului de către om, iar cele bazate pe proprietatea comună, socială, prin relaţii de colaborare şi ajutor reciproc. Prima formă de proprietate a fost cea obştească din comuna primitivă, determinată de nivelul foarte scăzut de dezvoltare a forţelor de producţie, de cantitatea redusă a mijloacelor de trai. În aceste condiţii, când oamenii izolaţi nu puteau face faţă forţelor naturii, era necesară munca în comun şi, prin urmare, stăpânirea în comun a mijloacelor de producţie. Dominaţia proprietăţii sociale excludea inegalitatea de avere, exploatarea muncii altuia, etc. Dezvoltarea forţelor de producţie, posibilitatea creării plus-produsului au determinat apariţia proprietăţii private şi, pe această bază, trecerea la o nouă orânduire socială. 쥁`