Referat Logica.rtf

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Logica.rtf si de asemenea puteti face Download Referat Logica.rtf

Citeste fragmente din Referat Logica.rtf

Logica este ºtiinþa al cãrui obiect este stabilirea condiþiilor corectitudini gândirii, a formelor ºi legilor generale ale raþionãrii juste, conforme prin ordinea ideilor cu organizarea legicã a relaþiilor obiective. În stabilirea acestor condiþii, logica face abstracþie de conþinutul concret al diverselor noastre idei, fiind în acest sens o ºtiinþã formalã, analoagã cu gramatica sau cu geometria. Aºa, de pildã, ea se ocupã cu noþiunea sau cu judecata în genere ºi cu o anumitã noþiune sau judecatã determinatã concret. Logica se împarte în trei ramuri mari: a) logica clasicã (formal filozoficã), b) logica matematicã (simbolicã, numitã ºi logisticã) ºi c) logica dialecticã. Logica clasicã ºi logica matematicã expun formele ºi legile gândiri concrete în momentul relativei lor stabilitãþi, în timp ce logica dialecticã le expune în procesul miºcãrii ºi dezvoltãrii, al dialecticii lor. De aceea logica clasicã ºi logica matematicã sunt subordonate, prin natura lor, logici dialectice, pe baza faptului cã stabilitatea, în genere, este relativã faþã de caracterul absolut al miºcãrii ºi, ca atare, prin natura ei, subordonatã acesteia. Logica clasicã (logica de tradiþie aristotelicã) studiazã noþiunea, judecata, ca raport între noþiuni, ºi raþionamentul, ca raport între judecãþi. Ceea ce caracterizeazã logica clasicã este relevarea raportului de determinare de la general la particular, de la gen la specie, generalul ºi esenþialul fiind considerate fundamentele pentru o cunoaºtere ºtiinþificã veritabilã. Aceste cerinþe sunt întruchipate de silogism, pe baza funcþiei îndeplinite în cadrul sãu de termenul mediu. Întemeiatorul logici clasice a fost Aristotel, descoperitorul silogismului ºi al doctrinei despre silogism, silogistica. Preocupãri de sistematizare a logici au existat, de asemenea, în China ºi în India anticã. Contribuþii uluitoare la dezvoltarea logicii clasice au adus stoicii, precum ºi logicienii evului mediu. În strânsã legãturã cu dezvoltarea modernã a ºtiinþei s-a dezvoltat teoria inducþiei ºi s-au formulat regulile raþionamentului inductiv. Prin fundamentarea consecvent materialistã a conceptului de adevãr, pe baza stabilirii raportului just dintre logic, gnoseologic ºi ontologic, logica clasicã continuã sã se dezvolte ºi în prezent, împotriva tendinþelor neopozitiviste de a-i nega valabilitatea. Logica matematicã (sau simbolicã) s-a nãscut în sec. al XIX-lea, în funcþie de dezvoltarea puternicã a matematici ºi de ivirea necesitãþii cercetãrii logice a fundamentului acesteia ca ºtiinþã formalã. Atât prin originea cât ºi prin problematica sa, logica matematicã este o ºtiinþã care a apãrut la hotarul dintre logicã ºi matematicã. Logica matematicã se caracterizeazã prin cercetarea functorilor (operatorilor) logici, a proprietãþilor lor formale ºi prin elaborarea, pe aceastã bazã, a unor calcule logice. Procedeul logic-matematic, pãstrându-ºi specificul sãu, 2 este pe deplin analog procedeului matematic propriu-zis. În virtutea acestui procedeu, cercetãrile de ordin logic au o formalitate riguroasã, datoritã cãreia operaþia de deducþie îºi desãvârºeºte stringenþa. Astfel se elaboreazã o serie de calcule care îmbrãþiºeazã aspecte noi, necercetate încã în domeniul logicii. Calculele cele mai însemnate ºi care reprezintã totodatã capitole de bazã ale logici matematice sunt: a) logica propoziþiilor, b) logica predicatelor, c)logica relaþiilor. In cadrul logici matematice au apãrut sau au luat o noua dezvoltare logica modalã, logica polivalentã, precum ºi logica inductivã, strâns legatã de teoria probabilitãþilor. Analiza fundamentelor logici a determinat apariþia cercetãrilor de logicã combinatorie. Tot atât de importante ca ºi problemele stricte de calcul (probleme sintactice) sunt ºi problemele interpretãrii acestor calcule (probleme de semanticã);în aceastã privinþã trebuie menþionatã mai ales problema analizei sistemelor formale înseºi în cercetãrile de metalogicã. O datã cu problemele de metalogicã trec pe prim plan analize cu implicaþii gnoseologice în legãturã cu adevãrul ºi cu consecvenþa în limbajul formalizat. Cercetãrile de logicã matematicã au infirmat întrebuinþarea formalist-metafizicã a sistemelor formale ºi cea convenþionalist-relativistã a conceptului de adevãr, proprie neopozitivismului. Ideea calculului logic a fost formulatã pentru prima oarã de Leibniz. Ca disciplinã de sine stãtãtoare, logica matematicã s-a constituit în sec. al XIX-lea, o datã cu apariþia oprelor lui A. de Morgan ºi ale lui G. Boole, care au inaugurat aºa-numita algebrã a logici, dezvoltatã ulterior de E.Schroder, P.S. Poreþki º.a. Logica matematicã gãseºte aplicare în electrotehnicã (studiul schemelor cu relee, al schemelor electronice etc.) în ciberneticã (teoria automatelor, tehnica programãrii), în neurofiziologie (modelarea sistemelor neurotice), lingvisticã (lingvistica matematicã) etc. Logica dialecticã este teoria de ordin logic a materialismului dialectic, adicã analiza dialecticii formelor logice ºi a legilor care condiþioneazã aceastã dialecticã; pe baza lor gândirea reflectã în mod adecvat miºcarea ºi dezvoltarea realitãþii obiective. Acest lucru este demonstrat riguros de dezvoltarea dialecticã a noþiuni, care trece în judecatã, ºi a judecãþii care trece în silogism. Formele logice sunt, datoritã valorii lor gnoseologice diferenþiate, forme pline de conþinut, iar legile logice pe baza cãrora acestea se înlanþuiesc, constuitue principiul de bazã al logicii dialectice. In aceastã luminã trebie înþeleasã ºi relevarea unor trãsãturi generale ale logici dialectice, cum sunt, de ex. Identitatea concretã, care cuprinde în sine deosebirea; predicþia complexã contradictorie, care reprezintã un mod de expromare pe plan logic a contradicþiei interne;înmlãdirea terþului exclus, care reprezintã supleþea 3 conceptului de adevãr în aprofundarea cunoaºterii. În acest fel logica dialecticã eliminã posibilitatea strecurãri unei sciziuni în analizã ºi sintezã, în general ºi particular, între inducþie ºi deducþie, între abstract ºi concret, sciziune prin care idealismul, în special pozitiv logic, încearcã sã se infiltreze înlãuntrul logici pentru ai denatura ºi vicia caracterul ºtiinþific. Interpretarea de cãtre logica dialecticã a formei de manifestare a conþinutului demonstreazã legãtura ºi unitatea fundamentalã dintre logicã ºi teoria cunoaºterii. Studierea, pe baza practicii social-istorice, a procesului de constituire ºi dezvoltare a formelor logice demonstreazã cã axiomele înseºi sunt rezultatul precticii de miliarde de ori repetate. Dialectica formelor logice îºi gãseºte explicare ºtiinþificã în istoria cunoaºterii. Logicul este un rezumat al istoricului, iar unitatea lor este baza explicãrii materialist-dialectice a însãºi esenþei formaþiilor logice: cunoaºterea, în dezvoltarea ei, realizeazã coinciderea dialecticã a logicului cu ontologicul scoþând în evidenþã caracterul concret al adevãrului ºi corelaþia dialecticã dintre adevãrul relativºi cel abolut. Logicul ºi gnoseologicul coincid astfel cu ontologicul. Unitatea dintre logicã, teoria cunoaºterii ºi dialecticã este concluzia logici dialectice ºi, ca atare, a logici în genere ca ºtiinþã a corectitudini gândirii ºi totadatã a adevãrului ei, formele logice redând, prin dialectica lor, conþinutul realitãþii obiective în dezvoltarea lui. În acest sens, logica dialecticã este, în înþelesul deplin al cuvântului, filozofia logicii, interpretarea logici ca "organon", instrument de cuprindere completã, în concepte, a realitãþii obiective. Logica dialecticã a apãrut în expresia ei ºtiinþificã ca parte componentã a filozofiei marxiste, prin interpretarea materialistã a dialecticii de cãtre clasicii marxism-leninismului. Obiectul ºi legile constituie o preocupare permanentã în lucrãrile logicienilor marxiºti. Logica combinatorie, cea mai noua parte a logici matematice, alcãtuitã dintr-un calcul în care existã numai constante, aºa-numiþii combinatori; aceºtia apar ºi în rol de functori, ºi în rol de argument. Logica combinatorie îºi îndreaptã, în ultima vreme, cercetãrile în deosebi în direcþia analizei fundamentelor logici. Logica constructivistã, curent în logica matematicã, caracterizat prin construirea inductivã a expresilor logice. Ideea de bazã a logici constructivistã constã în interdicþia de a transfera asupra mulþimilor infinite priincipiile valabile pentru multimile finite (legea dublei negaþii, principiul terþului exclus º.a.). Logica constructivistã se deosebeºte de logica clasicã ºi prin aceea cã ea considerã infinitul ca fiind potenþial, în curs de construire, pe când aceasta din urmã îl percepe ca fiind actual, realizat. Pornind de la principiile logici constructiviste, se fac încercãri în direcþia reconsiderãrii fundamentelor logicii matematice moderne ºi ale 4 matematici. Bazele logici constructiviste au fost puse în ºcoala intuiþionistã. Logica relaþiilor, curent logic format la sfârºitul sec. al XIX-lea. Logica realþiilor cerceteazã propietãþiile formale ale relaþiilor (tranzivitatea, reflexivitatea, simetria etc.) ºi efectueazã calculul relaþiilor, contribuind la analiza logicã a expresiilor matematice. Ea a cãpãtat în filozofia burghezã contemporanã o interpretare idealistã, potrivit cãreia relaþia este consideratã ca fiind primordialã pe plan logic, gnoseologic ºi ontologic faþã de relate (termenii relaþiei). Deºi natura relatelor se manifestã prin relaþie, ea determinã totuºi natura relaþiei (ex. Greutatea unui corp se stabileºte în relaþie cu alt corp, însã greutatea nu este o propietate a relaþiei însãºi, ci a corpurilor respective, ea manifestându-se doar prin aceastã relaþie). Interpretatã just, logica relaþiilor constituie un capitol principal al logici matematice. Logica modalã, sistem logic care analizeazã, din punct de vedere formal, raporturile dintre necesitate, realitate, posibilitate, imposibilitate ºi contingenþã. Prima elaborare a unui sistem logic al modalitãþii a fost fãcutã de Aristotel (silogistica); o nouã dezvoltare pe linia logici modale are loc astãzi în cadrul logicii matematice (ex. sistemul trivalent ºi cel tetravalent al lui J. Lukasiewicz sau sistemele axiomatice de implicaþie strictã ale lui C.I. Lewis). Pânã în prezent logica modalã nu a fost elaboratã sub toate aspectele. Logica polivalentã, sistem logic formal ale cãrui expresii comportã, spre deosebire de logica tradiþionalã, care era bivalentã, mai mult decât douã valori de adevãr, ea putând fi astfel trivalentã, tetravalentã sau n-valentã. Primele sisteme de logicã polivalentã au fost construite de J. Lukasiewicz (1920) ºi de E. Post (1921). Sistemele de logicã polivalentã prezintã atât interes teoretic cât ºi practic, legat de interpreterea mecanicii cuantice, de rezolvarea paradoxelor logicii matematice clasice, de teoria schemelor de relee etc.