Referat Multiculturalismul Ca Perspectiva De Viitor

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Multiculturalismul Ca Perspectiva De Viitor si de asemenea puteti face Download Referat Multiculturalismul ca perspectiva de viitor

Citeste fragmente din Referat Multiculturalismul Ca Perspectiva De Viitor

Multiculturalismul ca perspectivă de viitor Unul dintre conceptele care mi-au atras atenţia în timpul cursului Jurnalism şi diversitate etnoculturală, datorită implicaţiilor lui complexe, a fost cel de multiculturalism. În ultima perioadă, multiculturalismul a devenit pentru mine mai mult decât un concept. Din motive personale şi sociale, am învăţat să văd în multiculturalism un mod de viaţă sau, cel puţin, un fel de a-mi concepe viaţa în viitor. A avea prieteni de la Berlin la Moscova, a trimite un email în Brazilia sau în Mexic, a face o petrecere cu amici din Republica Moldova sau a găti o cină românească pentru studenţi Erasmus belgieni şi spanioli, a trece cu viteză de la o limbă la alta au devenit lucruri fireşti pentru mulţi din generaţia din care fac parte. Din acest punct de vedere, al deschiderii către alte orizonturi şi al construcţiei instrumentelor care să permită punerea în practică a deschiderii: schimburile inter-universitare, posibilitatea de a studia în altă ţară pe cont propriu, granturile şi finanţările suplimentare etc, cred că suntem o generaţie privilegiată. Nu depinde decât de noi să învăţăm să ne folosim de aceste instrumente ca să ne schimbăm existenţa în bine şi să ne deschidem mintea la ce se petrece în jurul nostru. Experienţa avută ca student Erasmus m-a învăţat că multiculturalismul există şi că are valenţe pozitive ne-bănuite, dacă este conştientizat şi asumat în mod responsabil. În acelaşi timp, îmi mai dau seama că multiculturalismul nu este privit la fel peste tot sau de către majoritatea celor din jur. Lupta celor conştienţi de avantajele deschiderii către ceilalţi cu mentalităţile tradiţionale, cu prejudecăţile sau cu puseul naţionalismelor de toate felurile, de genul: „Noi nu ne vindem ţara!” nu este decât la început. După părerea mea, există mai multe moduri de a percepe multiculturalismul. Există un multiculturalism inconştient, dar care se aplică şi unul conştient, asumat. Multiculturalismul inconştient este deja rodul unei tradiţii practicate în societăţi în care nu este nevoie de reglementări oficiale ca oamenii de toate felurile să îşi dea seama că le e mai bine împreună. Trebuie să recunosc că îmi vine greu să dau un exemplu concret, cel puţin contemporan, de asemenea grupuri care să coabiteze în linişte, fără tensiuni etnice. Ultima perioadă este măcinată de tot felul de răbufniri identitare, care afectează construcţia europeană. Dar nu îmi poate ieşi de pe retină naturaleţea cu care o franţuzoaică albă şi una de culoare, cu evident accent străin „se font la bise” - se sărută pe obraz la Grenoble, după ce îşi iau copiii de la grădiniţă. În acelaşi mod, sunt convinsă că există comunităţi în care pur şi simplu uiţi că prietenul tău e ungur sau rrom, iar atunci când ţi se aminteşte întâmplător acest lucru, eşti luat prin surprindere că alţii îl remarcă, atunci când pentru tine felul de-a fi al celuilalt este atât de firesc. Ž ant, pentru că asumarea lui duce şi la dorinţa de a-l răspândi, de a-l transmite mai departe. Jean Monnet susţinea, în perioada de înfiinţare a CECO, că oamenii nasc ideile, dar nimic nu poate rezista fără instituţii. Multiculturalismul conştient militează pentru implementarea sa dincolo de concept, în politici care să apropie între ei cetăţenii unui spaţiu. Această valenţă a multiculturalismului este extrem de importantă. Personal, cred că multiculturalismul reprezintă un aspect fundamental al viitorului nostru, ca naţiune şi ca indivizi. Mă bazez pe faptul că România se îndreaptă, cu întreaga ei structură de forme, cel puţin, către un fond european în care multiculturalismul a devenit un imperativ, în ţări ca Belgia, Elveţia sau Marea Britanie. Îmi place să cred că, la nivel european, există oameni care au reuşit să depăşească graniţele strâmte ale propriilor prejudecăţi şi să accepte că singurele limite care există sunt cele pe care ni le punem noi înşine. În ultima perioadă am început să conştientizez că se poate trăi în afara multiculturalismului doar într-un mod ignorant. Ori îl respingi, ori îl aplici fără să ştii, şi atunci nu putem vorbi de ignoranţă, ori îl aplici conştient. Sunt însă mulţi care nu acceptă conotaţiile pozitive ale acestui concept. Personal, nu sunt de acord cu această orientare. Consider că multiculturalismul şi efectele sale pozitive izvorăsc doar dintr-o conştiinţă raţională şi lucidă. Şi pacifistă. Întrebat cum vede viitorul cultural al Europei, un celebru profesor de la Institutul de Studii Europene de la Luxemburg a refuzat să răspundă concret. Un conglomerat de naţii şi limbi? O supra-putere cu o singură limbă, cea vorbită de cei mai mulţi? O Europă cu două viteze culturale, una macro, capabilă să facă faţă provocărilor globalizării şi să se constituie într-un contra-pol pentru Statele Unite ale Americii şi una micro, a identităţii împinse la extremă şi a căutării sinelui şi a confirmării cu orice preţ? În orice caz, în oricare dintre scenariile pe care le-ar putea urma Europa, multiculturalismul este o piatră de temelie. Să înveţi să gândeşti multicultural, rămânând acelaşi. Oare Europa sau Uniunea Europeană în sine nu înseamnă, mai înainte de toate, multiculturalism? A renunţa la identitatea ta, a nu mai spune sunt român, german, ungur, francez, britanic, ci sunt european, nu conţine această idee cea mai mare provocare pe care multiculturalismul ar putea-o înfrunta? În Europa pe care încercăm să o construim sau care se construieşte pe lângă noi, multiculturalismul este o valoare fundamentală. De aceea, cred cu tărie că una dintre ideile pentru care merită să se militeze este ideea europeană, a identităţii comune, lipsite de muchii ascuţite sau de exagerări periculoase. Spun aceste lucruri în speranţa că europenii au învăţat ceva din experienţa americană de acum 150 de ani a Războiului de Secesiune. O Europă în care copiii români, maghiari, cehi, polonezi, italieni, greci, spanioli sau britanici să vorbească aceeaşi limbă şi să fie mândri de asta este o Europă pentru care merită să lupţi. 쥁`