Referat Vechimea Sistemului Planetar Al Soarelui

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Vechimea Sistemului Planetar Al Soarelui si de asemenea puteti face Download Referat Vechimea sistemului planetar al Soarelui

Citeste fragmente din Referat Vechimea Sistemului Planetar Al Soarelui

Vechimea sistemului planetar al Soarelui Referatul Nr.1 -din ciclul Realismul Ştiinţific şi Religios Referatul Nr.1 Vechimea Sistemului Planetar al Soarelui Referatul Nr2 Creatia şi Evolutia regnului animal şi vegetal pe Pămînt Referatul Nr.3 Viaţa şi Genotipul Biofizic al Modelului Om Referatul Nr.4 Bazele Extraterestrilor pe Terra Referatul Nr.5 Pioneratul şi Tehnica Pioneratului Omenirii Referatul Nr.6 Potopul de apă şi Lumea Antică Referatul Nr.7 Calendarul Biblic şi Omul Prezentului Referatul Nr.8 Apocalipsa biblică şi Omul viitorului A.Convenţii Pentru a putea ridica valul patimas aruncat peste cunoastere de curentele filozofice ale vremurilor si pentru a putea patrunde in paralelismele dintre Creatie, concept adoptat de filozofia Idealista cu restrangere mai mult dogmatica in zilele noastre si Evolutie, concept adoptat de Filozofia Materialistă cu extindere mai mult ştiinţifică astăzi, ambele concepte descriind în fond aceleaşi evenimente petrecute pe Terra, avem nevoie de adaptarea unui limbaj conven(ional necesar echivalării evenimentelor prezentate din punct de vedere dogmatic cu aceleaşi evenimente prezentate din punct de vedere ştiinţific, limbaj care să ofere o corespondenţă ad-hoc între termenii biblici şi termenii fizici, limbaj care să ofere “cheile” de descifrare (i înţelegere fără polemică, a informa(iilor cuprinse în textul biblic simplu sau cu trimiteri pe de o parte şi informaţiile cuprinse în textele ştiinţelor exacte pe de altă parte cu referire la aceleaşi informaţii. Echivalenţe: 1) Cuvinte EL şi CUVÎNTUL din dogmă vor avea echivalentul de ENTROPIE UNIVERSALĂ în sistemul fizic TU şi DUMNEZEU din dogmă, vor avea echivalentul de CÂMP UNIVERSAL în sistemul fizic SPIRIT sau DUH din dogmă devine FOR(Ă în sistemul fizic 2) Expresii. “DUMNEZEU A ZIS: “Să...” din dogmă, devine în sistemul fizic “evolu(ia sistemului X de la starea A la starea B”, “DUMNEZEU A FĂCUT”, din dogmă, devine în sistemul fizic echivalentul unor acumulări cantitative “DUMNEZEU A NUMIT”, din dogmă semnifică în sistemul fizic sfîr(itul unei evolu(ii “DUMNEZEU A VĂZUT”, din dogmă, confirmă în sistemul fizic un salt calitativ Creaţia împarte timpul P(mîntului (n şapte intervale de timp denumite dogmatic “zile” corespunzăzoare în Evoluţie unor lungi perioade de frământări geologice numite ere geologice, ultima “zi” a acestui timp aparţine istoriei Omului. Pentru simplificarea convertirii informaţiei vechi cuprinse în textului biblic în informaţii ştiinţifice noi, voi reda întâi textul biblic - Creaţie, interpretarea textului biblic prin similitudine cu termeni cunoscuţi ai ştiinţelor actuale şi apoi încadrarea evenimentelor asrfel interpretate în timpul geologic - Evoluţie. 3) Sisteme de referinţă neconvenţionale În sistemele neconvenţionale de referinţă pe care vi le propuneme sau în scările ipotetice de raportare, parametrii dimensionali ai modelelor materiale osciliează între anumite limite specifice. a. Sistemul de referinţă fundamental sau Scara Fundamentală (SF) Este scara care caracterizeaza natura ondulatorie şi starea de camp a materiei, evenimentele din această scara stau la baza organizarii realitatii în modele fundamentale ondulatorii. Câmpurile din această scară sînt definite de funcţii de serii cotangenţiale şi au lungimi de undă ca mărime de sub un (ngstrong, mai mici decît raza atomului de hidrogen. Frecvenţelor de ordinul de mărime N.1020 Hz, le vom da numele de frecvenţe de modele fundamentale, sau frecvenţe fundamentale. Similar, lungimile de undă corespunzătoare acestor frecvenţe le vom numi unde fundamentale. Frecvenţele modelelor fundamentale reprezintă "scheletul electromagnetic" al modelelor reale din celelalte scări, forma nepipăibilă a unui spaţiu cu cel puţin 5 dimensiuni, al unui fagure universal cu "găuri" de ordinul de mărime a sub un (nstrong, care se umplu după anumite legi cu corpusculi şi constituanţi elementari ai materiei. Temperatura specifică acestei scări osciliează în jurul valori de zero grade absolut, adică de -273,15oC. Ca o caracteristică de bază a Scării Fundamentale este Inteligenţa Materiei. Nu avem cum să operăm cu aceste câmpuri, dar este bine să cunoaştem că ele există şi formează scheletul electromagnetic al tuturor realităţilor din Galaxia Noastră. b. Sistemul de refirinţă a microcosmosului sau Scara infiniţilor mici (Sim). Admitem că această scară cuprinde dimensiunile informaţionale referitoare la structura corpusculară şi elementară a materiei, regăsită sub o anumită formă de organizare. Admitem că în Sim evenimentele care au loc respectă anumite legi specifice structurii intime a materiei, legi de legătură între constituanţi elementari organizaţi după modele specifice şi anumite forme cantitative sub care sînt reunite aceste modele; câmpurile proprii sînt definite de frecvenţe de ordinul Terahertzilor, iar lungimele de undă ale acestor câmpuri sânt de ordinul micronilor. Temperaturile specifice acestei scări înregistrează diferenţe mari, aproximativ între -272.1oC, punctul de topire al Heliului şi +3500oC, temperatura de topire a diamantului. Funcţiile specifice acestor cîmpuri sînt funcţii de serii cosinusoidale. Ca o caracteristică de bază a acestei scări este Materia. În această scară putem interveni dar nu putem încă stăpînii modele în interiorul cărora vitezele de compunere sau de descompunere specifice depăşesc anumite valori. c. Sistemul de referinţă biologic sau Scara OMULUI (S0) este un caz particular al Scării infiniţilor mici şi se referă la realitatea lumii în care trăim pusă în evidenţă prin simţurile noastre. În scara Biologică sau scara OMULUI materia se organizează sub dimensiunea vectorială numită VIAŢA. Cîmpurile proprii scării SO au frecvenţe de ordinul kilohertzilor, iar lungimile de undă de ordinul sutelor de mii de metri. Aceste cîmpuri sînt definite de serii de funcţii sinusoidale. Temperatura optimă a acestei scări, referindu-ne la realitatea biologică al modelul de viaţă OM, o vom considera oscilantă uşor în jurul valorii de +36oC. Caracteristica de bază a acestei scări este Viaţa cu cazul particular al modelului OM de care ne vom ocupa în continuare. d. Sistemul de referinţă a macrocosmosului sau Scara Infiniţilor Mari (SIM) Dimensiunile cuprinse în SIM aparţin manifestării materiei în imensitatea ei, aparţin comparării Universului. Lungimile de undă corespunzatoare acestor cîmpuri sînt de ordinul de mărime Nx1024 adică a unui număr N ori 10 la puterea +24 de metri, iar frecvenţele de ordinul unitar sau subunitar al Hertzilor. Temperaturile acestei scări încep de pe la +3500oC şi ajung până la valori de milioane de grade Celsius. Caracteristice acestei scări, sînt seriile de funcţii tangenţiale. Caracteristica de bază a acestei scări este Timpul. Nu putem opera cu aceste dimensiuni, dar trăim liniştiţi în ele. Sistemele ipotetice de referinţă pe care vi le propunem se caracterizează prin aceia că au originile comune în orice punct din spaţiu la care ne referim, astfel că după această ipoteză nu mai privim Universul ca pe un volum avînd un Centru şi o Margine ci ca un volum indefinit cu originile comune în orice punct din spaţiu în care centrul unui element de volum se intersectează cu marginea elementului de volum vecin.. . În scările de referinţă se vor regăsii totalitatea legilor ce definesc la un moment dat un eveniment dintr-o anumită scară şi în legătură directă cu celelalte scări vecine. Aceptăm evenimentul, ca fiind o sumă de transformări prin care trece un anumit model, de la o anumită formă de organizare a materiei la alta. Similitudine: - dacă ar fi să dăm viaţă unui "raţional" pe un electron al unui atom în Sim; mărimea acestui raţional faţă de electron să fie proporţională cu aceia a omului faţă de Pămînt, atunci: ( raţionalul din Sim priveşte electronul ca pe planeta lui, la fel cum, prin similitudine, omul priveşte Pămîntul în SO. ( referitor la timp, un an pentru om înseamnă durata cît Pămîntul se învârte în jurul Soarelui( un an pentru raţionalul de pe electron înseamnă durata în care un electron de pe o anume orbită, se învîrte o dată în jurul nucleului. ( referitor la spaţiu, pentru raţionalul de pe electron distanţele interelectronice, internucleare, interatomice, intermoleculare, sînt prin similitudine, la fel de mari cum sînt pentru om distantele interplanetare, interstelare, sau intergalactice, etc. B. Diagrama Materie – Timp – Temperatură (vezi Fig.1, de la început) Facerea Lumii Creaţie Sursa: BIBLIA (cu 2 citate), Geneza – citat 1 Cap.1.1 La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul Evanghelia după Ioan – citat 2 1.1 La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, (i cuvîntul era Dumnezeu 1.2 El era la început cu Dumnezeu Interpretare Textul biblic admite că la ÍNCEPUT, în elementul de volum din Univers, în care se află sistemul Solar cu Pământul, a existat Entropia unui Câmp Galactic, cu gradientul de temperatură crescător, cu centre în care au apărut primele aglomer(ri de materie. Cantitatea de materie care se aduna, se genera şi suprapunea, a dus la na(terea Cerurilor (i a Pămîntului. Au fost emise diverse ipoteze mai actuale sau mai vechi despre naşterea Sistemului Solar, dar admiţând aglomerarea de materie atestată de textul biblic, vom lua în considerare ipoteza unor “explozii” ca fenomen de “spargere” a aglomerarii uriaşe de materie , în cazul nostru cu prima planetă desprinsă Venus, desprindere care a dat naştere la o mişcare de rotaţie în jurul axei proprii a întregii aglomerări cu Soarele rămas (n centru, după care au urmat alte explozii care au dus la desprinderea şi (mprăştierea (n spa(iu, în sens invers faţă de mişcarea planetei Venus, ale celorlalte planete, cam pe orbitele cunoscute astăzi. Evoluţie – pentru perioada corespunzătoare anilor de la “început”, ştiinţa are numai ipoteze, motiv pentru care vom elabora şi noi o ipoteză de lucru.sub forma unei diagrame materie - timp – temperatură, mtt ca în figura alăturată: În ipoteza Micu vechimea elementului de volum din Galaxia Noastră în care se găseşte sistemul nostru planetar , adică din vremea când aparţinea unei găuri negre care se întindea pe o axă ce leagă steaua Nordului de steaua Sudului, este de aproximativ 17 miliarde de ani. Organizarea materiei după o componentă vectorială - viaţa pe Terra - a apărut recent, cu circa 3 miliarde de ani în urmă. ( „ ò & F „ ¢ ì ò R t Š ¸ À Â È hæ hæ 2area materiei şi se schimbă sensul gradientului de temperatură al entropiei elementului de volum care devine crescător, începând de la –273,150C. Datorită energiei degajate de ciocnirile dintre “particolele prafului cuantic” care a existat în gaura neagră ca urmare a “spargerii materiei” la zero grade absolut, temperatrile locale sânt în creştere atingând unele valori critice ale temperaturii în anumite zone, uşor peste zero grade absolut. Energia rezultată în urma ciocnirilor numită de noi Energie Fundamentală Iniţială, se transformă parţial în “scântei electrice” care dau pe ansamblu câmpul electromagnetic propriu al elementului de volum caracterizat de parametrii Scării Fundamentale şi care electrizează “praful cuantic”. Energia Fundamentală Iniţială pe de altă parte se transformă şi în energie termică, dând sens crescător gradientului de temperatură al entropiei elementului de volum. Eneregia Fundamentală Iniţială stă la baza naşterii primelor particule materiale dând o formă formă “ceţoasă” elementului de volum la temperatură mai joasă decît temperatura de lichefiere a heliului, particule care de altfel vor devenii constituanţii elementari ai realităţilor materiale viitoare. Câmpurile electromagnetice vecine elementului de volum considerat, intră în interferenţă cu noul câmp electromagnetic propriu elementului de volum. O dată cu interferenţa electromagnetică a elementului de volum cu câmpurile electromagnetice vecine, apare fenomenul de absorbţie electromagnetică a particulelor materiale elementare ionizate pierdute din alte lumi materiale. Particulele penetrază prin “ceaţa cuantică” a elementului de volum şi se ciocnesc cu particulele elementare existente deja aici. Rezultatul ciocnirilor în timp de cam 2 miliarde de ani a dus la apariţia unor aglomerări materiale şi energetice noi, iar după alte 8 miliarde de ani se naşte posibilitatea apariţiei aglomerărilor de mase cereşti. Presiunea internă a acestor mase cereşti, dimensiunile lor materiale precum şi separarea lor ulterioară este discutabilă şi totuşi, faptul că planeta Venus are o miscare de revoluţie mai curioasă în jurul Soarelor decât celelalte planete demonstrează că centrul de aglomerare a materiei pentru sistemul nostru planetar a fost Soarele şi prima planetă desprinsă în momentul exploziei masei cereşti a fost Venus. Forţa de reacţie a acestei desprinderi a dat o mişcare de rotaţie masei cereşti rămase în sens invers, născându-se tot o dată şi o nouă forţă, forţa centrifugă. Datorită acestei forţe noi cât şi a exploziilor care au urmat au fost aruncate în spaţiu şi alte planete care au luat traiectorii apropiate de realitatea actuală de pe cer. Câmpurile electromagnetice din Galaxia Noastră s-au interferat cu câmpul electromagnetic nou creat al elementului de volum şi au dat naştere unor modele electromagnetice noi (urmează în Referatul Nr.2 Teoria Modelării), cu o frecvenţă de repetiţie egală cu Nx1020 Hz şi "paşi" de înaintare de ordinul miliAngstromilor pe secundă, sub influienţa cărora s-a generat tot ce noi cunoaştem şi nu cunoaştem astăzi. Ţinând seama de existenţa acestor modele electromagnetice în diagrama mtt din Fig.1, distingem 5 etape mari în care modelele au luat forme materiale diverse, cu timpul propriu de evoluţie foarte diferit. Etapa 1 Timp de cca. 3 miliarde de ani în elementul de volum care abia ieşise din starea energetică a unei găuri negre, la temperatura de zero grade absolut, existau câmpuri electromagnetice care ajungeau din vecinătăţile galactice precum şi "praful cuantic" rezultat în urma “dezintegrării” materiei cuprinsă în volumul gării negre, la temperatura de zero grade absolut. Vânturile electromagnetice antrenau particolele acestui "praf cuantic" şi pe cele ce se pierdeau din alte părţi ale Galaxiei, făcându-le să se ciocnească şi să se contopească local. Evenimentele care se petrec în această perioadă în elementul de volum considerat sânt caracterizate de parametrii Scării Fundamentale. Spre sfârşitul celor 3 miliarde de ani, apar deja în elementul de volum anumite “stări ceţoase” formate din aglomerări de particole electrizate şi mişcate de câmpurile electromagnetice, apare o anume formă de densitate critică a particolelor materiale care va favoriza ridicarea temperaturii foarte uşor peste zero absolut. O dată cu ridicarea temperaturii întregul element de volum trece într-o altă formă de existenţă energetică. Etapa 2 Continuă existenţa fenomenelor specifice SF. Ciocnirile repetate duc la naşterea unor "scântei" şi la realizarea unor temperaturi uşor peste zero grade când “starea ceţoasă” devine o “stare helioasă” care conţine şi particole de heliu lichid în interior. Creşterea uşoară a temperaturii o dată cu creşterea densităţii critice a “stării helioase” în anumite puncte din elementul de volum în care particulele se "lipeau" electrostatic, duce la apariţia primelor elemente specifice stării materiei cunoscută astăzi, adică apariţia moleculelor de heliu şi hidrogen sub formă de precipitat spaţial în care se amestecă totul, stare caracterizată în Scara infiniţilor mici, Sim. Această etapă durează cca alte 3 miliarde de ani. Etapa 3 Continuă existenţa fenomenelor specifice SF. Continuă existenţa fenomenelor specifice Sim. Apar elementele de volum şi masă măsurabile specifice dimensiunilor din SO. Transformările energetice duc la aglomerări materiale locale şi la naşterea unor noduri materiale sub formă lichidă formate din precipitatul “stării helioase”. Aceste noduri materiale spaţiale sub formă lichidă exercită o anume forţă de atracţie proprie asupra formelor materiale vecine pe care le capturează prin ciocnire şi scufundare. Nodurile materiale spaţiale astfel formate dobândesc o “crustă” exterioară care transmite în spaţiul vecin temperatura proprie nodului egală aproximativ cu temperatura de lichefiere a heliului ( uşor peste zero grade absolut) prin radiaţie, accelerând astfel fenomenul de aglomerare specific Sim care duce la apariţia realităţilor materiale dimensiunale caracterizate în SO. Trecerea de la apariţie formelor dimensionale SO până la apariţia fenomenelor SIM s-a făcut relativ repede, în cca 1 miliard de ani. Apare de acum o altă caracteristică nouă şi anume mărirea vitezei de transformare a materiei. Etapa 4 Continuă fenomenele specifice SF. Continuă fenomenele specifice Sim. Continuă elementele specifice SO. După o perioadă de cca. 7 miliarde de ani, întregul elment de volum este de nerecunoscut, este plin cu aglomerări materiale şi energetice noi care se atrag şi se ciocnesc, toate aceste fenomene ducând la aglomerarea materiei în anumite centre cosmice, cum a fost în cazul nostru Soarele. Apariţia centrelor cosmice de aglomerare duce la naştere primelor elemente specifice Scării Infiniţilor Mari. Aglomerările materiale şi energetice în anumite centre cosmice duc la rândul lor la apariţia unor fenomene noi: - creşterea relativ rapidă a temperaturii de la zero grade absolut în vecinătăţile cosmice la milioane de grade Celsius în centrul aglomerărilor, favorizând apariţia exploziilor. - naşterea unor variante stelare nematurizate cu densităţi şi temperaturi proprii foarte variate şi al altor variante stelare maturizate care au dus la apariţia unor sisteme planetare cu o stea în mijloc în jurul căreia gravitează, inclusiv apariţia Soarelui şi a sistemului planetar al Soarelui. Etapa 5 Continuă elementele specifice celorlalte 4 etape cu specificul că aglomerările materiale cunoscute încetează, aproape întreaga materie din elementul de volum fiind aglomerată în corpurile cereşti în variantă nematurizată sau maturizată. În ipoteza noastră, elemntul de volum considerat a avut o formă sferoidală aşezată pe axa care leagă Steaua Sudului şi Steaua Nordului, situate la polii elementului de volum. Caracteristica generală a celei de a cincea etape la sfârşitul căreia trăim noi astăzi, este sensul gradientului de temperatură al Entropiei proprii, care a devenit descrescător, fenomen apărut acum cca 6 miliarde de ani. Sensul descrescător al gradientului de temperatură apărut în cea de a cincea etapă este dat pe de o parte de încetarea ciocnirilor şi aglomerărilor specifice primelor 4 etape, iar pe de altă parte datorită transformării energiei termice în energie electrică absorbită de starea electrostatică a materiei dobândită pe parcursul primelor patru etape. O parte a elementului de volum considerat devine Sistemul Solar în care gradientul de temperatură al Entropiei are pe ansamblu sensul descrescător. Ciclu de generare a materiei sub o curbă ascendentă a gradientului de temperatură specific Entropiei din fosta gaură neagră, care conţinea şi elementul de volum considerat de noi, a fost de 11 miliarde de ani, timp în care s-a născut Sistemul Solar, după care sensul gradientului de temperatură a devenit descrescător. Aşadar, Sistemul Solar care a luat naştere în elementul de volum considerat are acum sensul descrescător al gradientul de temperatură specific Entropiei proprii şi îndreptat în direcţia stării energetice a unei viitoare găuri negre, timp din care a străbătut deja cca. 6 miliarde de ani. Ciclul complet de generare – degenerare, gaură neagră – Sistem Stelar – gaură neagră, este prin simetrie de cca. 22 miliarde de ani tereştri. În Fig.1 este redat numai ciclul complect de generare a materiei din elementul de volum al fostei "găuri negre galactice" cu durata de cca.11 miliarde de ani tereştrii în care Entropia avea caracteristica ascendentă a gradientului de temperatură şi primii 6 miliarde de ani de degenerare la sfârşitul căruia ne găsim noi astăzi, în care Entropia are caracteristica descendentă a temperaturii, înspre zero absolut. Dacă în primele 4 etape materia se organiza şi respecta legi specifice spaţiului tridimensional şi al creşterii temperaturii pe ansamblu, în cea de a cincea etapă temperatura urmează o curbă descendentă şi apar primele elemente ale celei de a patra dimensiune a spaţiului şi anume organizarea materiei după un sens vectorial, adică apariţia vieţii. Răcirea galactică la nivelul scoarţei corpurilor care au luat naştere va continua după o curbă descendentă, simetrică probabil curbei de creştere a temperaturii ca în Fig.1, până când întreaga masă de materie cosmică din elementul de volum luat în considerare va ajunge la temperatura de zero grade absolut cînd dispar practic fortele interne de legătură şi se va prăbuşi treptat, planetă după planetă şi stea după stea, într-o imensă gaură neagră situată pe axa Steaua Nordului – Steaua Sudului. dr.ing.Ioan Micu Vechimea sistemului planetar al Soarelui PAGE 1 PAGE 8 쥁`