Referat Gestiunea Financiara A Intreprinderii2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Gestiunea Financiara A Intreprinderii2 si de asemenea puteti face Download Referat Gestiunea Financiara a Intreprinderii2

Citeste fragmente din Referat Gestiunea Financiara A Intreprinderii2

MECANISME, FLUXURI SI CICLURI FANANCIARE Prin mecanisme financiare ale intreprinderii se inteleg metodele, instrumentele si procedurile de formare si gestionare a capitalurilor. Ele au o importanta deosebita in organizarea si conducerea activitatii financiare si sunt puse in miscare prin metode specifice ce sunt utilizate de procese de creare si derulare a fluxurilor si ciclurilor in constituirea si utilizarea surplusurilor, in acoperirea necesarului global de finantare. Mecanismele financiare sunt foarte numeroase, dintre care : Mecanismele formarii si utilizarii fondurilor proprii; Mecanismele privind autofinantare, creditare; Mecanismul amortizarii mijloacelor fixe; Mecanismele ciclurilor de investitie si exploatare; Mecanismele relatiilor cu bugetul statului; Mecanismele circuitului capitalului; Mecanismul formarii si utilizarii surplusului monetar. Aceste mecanisme trebuie sa fie utilizate astfel incat sa se dea un impuls unei activitati rationale, asigurarii rentabilitatii, eficientei si inlaturarii riscuriloe aferente necesitatilor de consum si intretinerii unui system de cointeresare si stimulare a sa. O intreprindere se caracterizeaza prin detinerea de capital, punerea in miscare a unor functii de productie si participarea la schimburi cu exteriorul. Schimburile intre agentii economici se fac pe baza de moneda, dand nastere la schimburi financiare externe. Orice relatie de shimb implica doua transferuri: transfer servicii; transfer de active financiare. Cantitatile de bunuri si moneda transferate intr-o anumita perioada se numeste ……. Aceste fluxuri pot fi reale sau fizice (de bunuri si servicii) si comerciale (de moneda). Cantitatea de bunuri si moneda existenta intr-o intreprindere reprezinta …… Mecanismele financiare sunt bazate pe relatia dintre fluxuri si stocuri. Fluxurile financiare pot fi: Fluxuri de contrapartida; Fluxuri decalate; Fluxuri multiple; Fluxuri autonome. fluxurile de contrapartida se caracterizeaza prin inlocuirea imediata a unui activ cu moneda si invers. Aceste fluxuri apar la achizitie cu plata imediata in numerar. fluxurile dacalte apar atunci cand fluxurilor fizice nu le corespunde imediat fluxuri financiare. Astfel , echilibrul stocurilor este rupt, iar pentru restabilirea sa este nevoie de aparitia unui activ financiar. Aceasta se materializeaza intr-o creanta la furnizor, datorie la comparator. Apare in cazul relatiilor de creditare comerciala. Creanta/datoria se vas tinge la o data ulterioara. fluxurile multiple apar in situatia compensarii decalalejelor dintre fluxurile materiale si fluxurile financiare. Firma apeleaza la un tert pentru a-si transforma creantele in bani. Vanzarea-cumpararea unei creante reprezinta un process financiar cu consecinte care influenteaza desfasurarea normala a activitatii. Activele financiare constituite in baza unor tranzactii a caror desfasurare este urmatoarea: bunurile vandute sunt transferate la cumparatorul ….(fizic/real) furnizorul vinde create unui tert si incaseaza valoarea acesteia, mai putin o anumita taxa (flux financiar); cumparatorul achita datoria care este fata de t….. (fianciar); fluxurile autonome se degaja in operatiile fianciare privind acordarea de…. avand loc doar transferal de moneda. Aceste fluxuri dau nastere unor active legal constituite prin creante si datorii. Unele mecanisme financiarepot fi intelese mai bine daca sunt cunoscute ciclurile financiare. Un ciclu financiar este un ansamblu de operatiuni si proceduri care intervin in momentul transferului monedei in bunuri/servicii pana in momentul in care este recuperata. Activitatea intreprinderii trebuie sa se desfasoare astfel incat sa se poata face nu doar recuperarea volumului initial de moneda ci si generarea unui surplus monetary. In cadrul intreprinderii apar 3 cicluri financiare principale: ciclul de investitie – amortizare; ciclul de exploatare; ciclul operatiunilor financiare. Ciclul de investitie- amortizare Prin investitii se creaza in capital de productie de la care intreprinderea spera sa contribuie la generarea unor venituri viitoare. Investitia presupune o cheltuiala imediata si de amploare si consta in transformarea monedei in active fizice. Odata creat, capitalul fizic incepe sa se deprecieze fizic si moral, iar mecanismele si sistemele de amortizare au drept asop sa evalueze sis a recupereze o depreciere prin adaugarea ei la costurile de productie. Suma de bani imobilizata initial se recupereaza treptat in timp ce valoarea bunului inregistrat in bilant se va micsora cu uzura. Drept urmare, la sfarsitul perioadei de serviciu, va trebui sa existe o continuare a fluxurilor care poate fi obtinuta numai daca rezultatele pot acoperi cheltuielile corespunzatoare activelor. Ciclul de exploatare Reprezinta ansamblul operatiunilor desfasurate pentru a atinge obiectevele economice. Acest ciclu cuprinde achizitionarea de bunuri/servicii, transformarea lor in produse finite si comercializarea lor. Produsele de exploatare trebuie sa se deruleze continuu pentru a putea obtine o utilizare optima a factorilor de productie (L si K) si a stocurilor. Ciclul operatiunilor financiare Priveste operatiunile si procedurile de aordare si luare de imprumuturi. FORMAREA CAPITALULUI SI STRUCTURA FINANCIARA A INTREPRINDERII METODE DE FORMARE A CAPITALURILOR FIRMEI Principalele metode de creare si apoi de sporire a capitalului firmelor sunt: Metoda aportului in bani si in natura; Metoda autofinantarii; Metoda creditarii; Metoda finantarii bugetare. Vom aprofunda fiecare metoda pentru a intelege in ce consta ea, astfel: Metoda aportului in bani si natura Permite constituirea capitalului social al intreprinderii. Finantarea prin aportul de capital in numerar si in natura confera persoanei respective calitatea de asociat sau actionar, adica de copropietar al unei parti din capitalul social. Acesta isi va recupera fondurile investite in firma dupa lichidarea acesteia, din partea ramasa dupa onorarea creditorilor. Recuperarea capitalurilor investite, inainte de lichidarea societatii, se face prin vanzarea actiunilor sau partilor sale altor personae. Societatile in nume colectiv, societatile in comandita simpla precum si societatile cu raspundere limitata sunt asociatii intre un numar redus de parteneri si fiecare in parte detine sub forma partilor sociale, o parte mai mare sau mai mica din capitalul societatii. In aceste intreprinderi, asociatii sunt legati prin contractul de societate, asa incat iesirea unui asociat din societate pune sub semnul intrebarii mentinerea societatii in nume colectiv sau in comandita simpla. In ceea ce priveste societatea cu raspnderea limitata, un asociat nu-si poate vinde partea sociala decat cu acordul celorlalti asociati. In acest caz, circulatia dreptului de proprietate se manifesta in mod liber pe piata financiara. In ceea ce priveste societatile pe actiuni si societatile comerciale in comandita pe actiuni asistam la o separare neta a proprietatii societarilor asupra partilor din capitalul social. Actionarii isi pot vinde actiunile ( dreptul de proprietate asupra unei parti din capitalul social) in orice moment fara ca societatea sa sufere vreo schimbare si fara a fi nevoie de acordul celorlalti actionari. In acest caz, circulatia dreptului de proprietate se manifesta in mod liber pe piata financiara. Constituirea capitalului social se face prin libera asociere a detinatorilor de disponibilitati banesti sau de bunuri (terenuri, cladiri, mijloace de transport, utilaje, etc.) in numar limitat, stabilit prin statut sau prin subscriptie publica. In functie de nevoia de capital, imediata sau la termen, intreprinderea utilizeaza o serie de instrumente financiare si in acest sens emite actiuni, certificate de investitii sau bonuri de subscripatie. In legislatia noastra, forma expresa prevazuta este subscrierea pe actiuni. Actiunile sunt titluri de valoare care atesta dreptul de proprietate asupra capitalului social al detinatorilor. Acesta ofera dreptul la incasarea in fiecare an a unui dividend in functie de marimea profitului net realizat de intreprindere si de proportia de distribuire hotarat de Adunarea Generala a Actionarilor. Marimea anuala a dividendului nu este aceeasi, din aceasta cauza actiunile sunt valori cu venit variabil. In statutul societatii comerciale, actionarii fondatori prevad: forma actiunilor, precum si valoarea nominala a acestora. Actiunile pot fi de mai multe forme intre care cele mai smnificative sunt: comune, preferate (preferentiale), la purtator sau nominative. Actiunile comune asigura detinatorilor lor o participare deplina la castigurile si bogatiile firmei, acestia fiind adevaratii proprietary ai firmei, cai care au drept de vot si de decizie. Castigurile sub forma dividendelor nu sunt garantate, ele pot apare numai daca firma realizeaza profit. Actiunile preferate ofera in locul dreptului de vot, alte privilegii precum stabilirea marimii dividendelor ce li se cuvin detinatorilor, inca din momentul emiterii lor, in prioritate atat in rascumpararea de catre firma a acestor actiuni, cat si de rambursare a capitalului, in cazul dizolvarii societatii, dreptul de a le converti in actiuni commune. Actiunile nominative spre deosebire de cele la purtator confera doar detinatorilor nominalizati ( in continutul lor ) drepturile cuvenite, iar transferul catre alte personae trebuie mentionat in registrul societatii. Valoarea nominala este platita, de regula, de actionari la infiintarea societatii, deoarece ulterior, prin subscriptie public ape piata financiara, in functie de cererea si oferta de actiuni, se stabileste un prêt, sau curs al actiunilor, mai mic sau mai mare decat acesta. Certificatele de investitii sunt in realitate titluri imobiliare duble: certificate de investitor (echivalentul incomplete al actiunii) si certificate de drept de vot. Acestea conduc la marirea capitalului social dar nu modofica puterea de decizie a actionarilor existenti, deoarece certificatul de investitor se distribuie aducatorului de capital, dandu-I dreptul la dividend, iar certificatul de drept de vot se distribuie actionarilor existenti. Rascumpararea certificatului de drept de vot conduce la reconstituirea actiunii, iar detinatorul certificatului de investitor devine actionar. Bonurile de subscriptie reprezinta un mod de finantare in viitor, detinatorul lor putand subscrie oricand intr-un termen de maxim cinci ani, la un prêt fixat dinainte. Daca portul de capital este in natura este necesara evaluarea acestuia. Evaluarea este justificata, deaorece aportul fiecarui coproprietar la constituirea capitalului social este importanta sub doua aspecte: Ca participare la crearea factorilor de productie si Ca support a stabilirii geografiei puterii: numarul de actiuni (parti sociale) atribuite aportatorului confera acesatuia un numar de voturi, deci o anumita forta in procesul fundamentarii deciziilor. Evaluarea permite ca impartirea puterii sa se realizeze cu ajutorul unor entitati de masura commune, respective unitatile monetare, ata in cazul aporturilor in bani cat si in natura. In cazul sporirii capitalului social se poate recurge la noi aporturi si la emisiunea de noi actiuni. Emisiunea de noi actiuni este in general o metoda nu prea agreata de vechii actionari deoarece, prin aparitia noilor actionari, pot pierde controlul si administrarea societatii. Din aceasta cauza, metoda reprezinta o solutie “in extremis” folosita dupa epuizarea celorlalte posibilitati de finantare. Noile actiuni confera in primul rand spre subscriere actionarilor existenti, proportional cu numarul actiunilor pe care le detin, intr-un anumit termen. Daca acestia nu-si exercita dreptul de preferinta in interiorul acestui termen, actiunile se pun in vanzare prin negociere pe piata financiara, prin subscriptie publica. In cazul aportului in numerar se realizeaza o imbunatatire a structurii financiare in sensul modificarii raportului dintre capitalurile proprii si cele imprumutate, in favoarea celor dintai. Prin cresterea capitalului social are loc o sporire a fondului de rulment si a lichiditatii intreprinderii. In cazul aportului in natura sporesc atat fondul de rulment cat si activele imobilizate, deci echilibrul anterior ramane in prima faza neschimbat. Cresterea capacitatii de productie sau de comercializare, prin incorporarea noilor imoblilizari corporale conduce, de regula, la sporirea necesarului de active circulante, adica a necesarului de fond de rulment (stocuri, creante), fapt ce implica asigurarea resurselor suplimentare, fie prin emisiunea de alte actiuni in numerar, fie prin resurse imprumutate.punerea in circulatie a actiunilor se realizeaza, de regula, prin intermediul unor banci comerciale cu sucursale si filiale pe intreg teritoriul, sau prin intermediul unor ghisee speciale, infiintate in cadrul oficiilor postale. In vederea rapiditatii subscrierii mai multe banci pot forma Sindicate financiare de emisiune, care functie de raspunderile asumate pot fi: Sindicate de plasament, care nu-si asuma responsabilitatea vanzarii integrale a emisiunii, ele intermidiind plasamentul intre firma emitenta de actiuni si potentialii cumparatori. In schimbul acestui serviciu, ele incaseaza un commission de plasament; Sindicatele de angajare ferma, care subsriu intreaga emisiune, dupa care o plaseaza pe cont propriu pe piata financiara, castigand din diferenta de prêt; Sindicate de garantare, care asigura vanzarea integrala a emisiunii. In situatia in care nu reusesc vanzarea intregii emisiuni, atunci ele subsriu partea nevanduta. Castigul lor provine din comisionul de garantare mai mare decat comisionul de plasament. Majorarile de capital prin aporturi noi in numerar pot si realizate pe doua cai, fie: Prin aport suplimentar numai de la vechi actionari, caz in care se procedeaza la o majorare a valorii nominale a actiunilor deja existente. Aceasta solutie intampina obstacole date de faptul ca este greu ca toti actionarii sa consimta sa-si aduca aportul lor la majorarea capitalului social; Prin emiterea de noi actiuni la care sa poata subscrie atat vechii actionari cat si altii noi. Aceasta solutie este mai des practicata deoarece impune un prêt de emisiune, permite ocrotirea vechilor actionari, plasarea actiunilor. Emisiunea de noi actiuni poate determina aparitia procesului de diluare a bogatiei (capitalului) pe actionar, a profitului pe o actiune precum si a puterii exercitate de actionari. Valoarea bursiera a intreprinderii dupa emisiunea de noi actiuni este: N X P0 + n X E, iar o actiune valoreaza N x P0 + n x E N + n Unde E este pretul de emisiune, N reprezinta numarul de actiuni vechi, n reprezinta numarul de actiuni noi, P0 este pretul la bursa al actiunii vechi. Dreptul de subscriptie se calculeaza cu ajutorul relatiei: DS = DS = Vechiul actionar are doua variante: sa subscrie la numarul corespunzator de titluri, sau sa vandal drepturile de subscriptie, astfel ca el nu pierde, dar nici nu castiga. Cursul bursier al dreptului de subscriere depinde de o serie de factori: Pretul de emisiune a carui limita inferioara este valoarea nominala, iar cea superioara este cursul la bursa al actiunii noi; Pretul de bursa al actiunilor vechi, a carui influenta este: cu cat diferenta dintre acesta si pretul de emisiune al noilor actiuni este mai mare si cursul (pretul) dreptului de subscriere; Rata de subscriere data de relatia “numar de actiuni vech pentru achizitionarea uneia noi”; Situatia generala de pe piata capitalurilor caracterizata prin existenta lichiditatilor si a dorintei de investitie. Metoda autofinantarii Da nastere la fonduri proprii si presupune retinerea unei parti din rezultatele nete care se degaja din activitatea lor. Aplicarea pe scara larga a acestei metode este conditionata mai ales de capacitatea firmei de a realize un profit cat mai ridicat. Tot pentru acoperirea nevoilor de autofinantare se poate folosi si o parte surplusul monetary care apare sub forma amortismentului inregistrat ca urmare a uzurii capitalului fix. Desi este metoda de baza in constituirea fondurilor firmei, ea nu este mereu si eficienta, sau foarte eficienta, fiind necesara utilizarea sa alaturi de alte metode de finantare. Autofinantareapoate fi imediata sau amanita, de mentinere sau de expansiune, ultimele doua fiind autofinantarea totala. In unele tari occidentale autofinantarea totala la care se adauga partea din profit destinata remunerarii asociatilor se numeste CASH FLOW. In aceste tari se calculeaza o rata financiara a cash flow-ului ca raport intre acesta si cifra de afaceri, rata ce [ermite sa se aprecieze in ce masura vanzarile genereaza sume destinte mentinerii potentialului firmei, expansiunii acesteia si recompensarii contributiei asociatilor. Cu cat nivelul acestei rate este mai mare, cu atat capitalul de autofinantare va fi mai ridicat. Cach flow (marja bruta de autofinantare) cuprinde: beneficiul net, amortizarea si unele provizioane. Avantajele autofinantarii se pot concretize astfel: Cresterea cointeresarii firmei in obtinerea de rezultate superioare; Identificarea si mobilizarea resurselor interne; Folosirea rationala a resurselor; Subordonarea dezvoltarii intreprinderii fata de rezultatele propriei activitati; Reprezinta un mijloc sigur de acoperire finaciara a necesitatilor intreprinderii Protejeaza libertatea de actiune a firmei, asigurandu-I autonomia in gestionarea activitatilor sale economico-financiare. Metoda creditarii Este metoda prin care se formeaza capitalurile imprumutate. Aceste capitaluiri au character rambursabil si sunt purtatoare de dodanzi care afecteaza profitul intreprinderii. De pa piata capitalurilor pot fi contractate imprumuturi: pe termen mijlociu si lung pe termen scurt. Imprumuturile pe termen mijlociu si lung au o scadenta mai mare de un an si rolul de a finanta cu deosebire activele imobilizate. Capitalurile din capitaluri proprii la care se adauga capitalurile din imprumuturi pe termen mijlociu si lung sunt numite capitaluri permanente. Capitalurile permanente sunt constituite din resurse care se caracterizeaza prin faptul ca sunt la dispozitia intreprinderii o perioada mai indelungata. Capitalul propriu poate fi considerat din acest punct de vedere nucleul din care se constituie capitalul permanent deoarece provine din resursa cea mai stabile a intreprinderii; resursa proprie care este folosita de aceasta atat cat exista firma. Din acest motiv folosirea imprumuturilor pe termen mijlociu si lung o consideram ca o metoda de sporire a capitalurilor permanente. In tara noastra sunt considerate imprumuturi pe termen lung cele ale caror scadenta depasesc 5 ani. Capitalurile permanente sunt preferabile capitalurilor constituite pe baza imprumuturilor pe termen scurt deoarece pot fi structurate mai usor astfel incat scadenta lui sa coincide cu viata economic a activului ce urmeaza sa fie finantat. In felul acsta fluxurile monetare positive (incasarile) generate de procesele economice de utilizare a activelor creste prin investitii (cu ajutorul capitalului imprumutat pe termen lung si mijlociu) pot servi la rambursarea ratelor de imprumut. Sporirea capitalului permanent prin contractarea de imprumuturi pe termen lung poate fi realizata prin: obtinerea imprumutului in urma negocierii directe cu o banca; emisiunea de obligatiuni; credit bail. A. In cazul imprumuturilor contractate cu o banca sau cu o alta institutie financiara ( societate de asigurare, fond mutual, etc.) trebuie avuti in vedere 3 factori: costul capitalului; garantiile cerute de creditor; modul si termenele de rambursare. Comarativ cu imprumutul obligatar, imprumutul bancar pe termen mijlociu si lung ofera 3 mari avantaje: rapiditate, flexibilitate in utilizare si costuri de obtinere relative reduse. Rapiditatea rezida din faptul ca firma negociaza direst cu cei care acorda creditele, apoi suporta cheltuieli de obtinere relative mici si realizeaza operatiuni si documente formale mai putine decat in cazul unei emisiuni de obligatiuni. Sporirea capitalului permanent prin imprumut bancar pe termen mijlociu si lung asigura, pe de o parte, accesul la imprumut mai rapid, iar pe de alta parte, o flexibilitate viitoare mai mare deoarece permite vehicularea mai usoara a conditiilor legate de imprumut datorita faptului ca se negociaza cu un imprumutator si nu cu o multime de obligatari care pot avea interese nu intoteauna convergente. Rata dobanzii pentru creditul bancar pe termen mijlociu si lung poate fi variabila sau fix ape intreaga perioada de acordare a creditului. Rata variabila este stabilita, de regula, cu un anumit nr.de puncte peste dobanda bancara de referinta, rata obligatiunilor emise de stat, sau rata oferita interbancii la Londra (LIBOR). Aceasta se ajusteaza annual, trimestrial, lunar sau pe baza altor date specificice in contractul de credit. Rata fixa se afla in general aproape de rata dobanzii obligatiunilor cu aceeasi scadenta si risc ca cele ale imprumutului bancar. Majoritatea creditelor pe termen mijlociu si lung sunt garantate, iar contractile de imprumut prevad si acorduri restrictive (positive sau negative), care sad ea o mai mare certitudine in legatura cu recuperarea imprumutului. Acordarea imprumutului se realizeaza pe baza garantiilor si a unei documentatii tehnico –economice bine fundamentate. Garantiile sunt fie sub forma: ipotecii asupra unor bunuri imobobile prin definitie (cladiri, constructii, terenuri etc) sau prin destinatie (instalatii fixate in spatiu, furnale, forje cuptoare, etc.); gajului asupra unor bunuri mobile- fara deposedare- (masini, utilaje) aflate in proprietatea imprumutatului, valorificabile pe piata, sau – cu deposedare- (actiuni, obligatiuni, metale pretioase); cesiunii de creanta privind drepturi de incasatrezultate prin contracte ferme de livrare a produselor catre parteneri bonitate recunoscuta de banca, aa cesiunii drepturilor de despagubire din asigurarile care constituie o garantie suplimentara a bancii pentru bunuri ipotecate sau gajate; scrisori de garantie emise de banci sau institutii financiare din tara si strainatate. Documentatia tehnico-economica intocmita cu acest prilej cuprinde: memorii justificative pentru listele de utilaje; studiul de fezabilitate bazat pe analiza propriei activitati si a perspectivelor sale; proiectia resurselor si a utilizarii lor pana la ramburdarea creditului; ultimul bilant incheiat; documentele prin care se atesta proprietate si neafectarea bunurilor constituite drept garantii. Cuprins TOC o "1-3" h z u HYPERLINK l "_Toc155964059" MECANISME, FLUXURI SI CICLURI FANANCIARE PAGEREF _Toc155964059 h 1 HYPERLINK l "_Toc155964060" FORMAREA CAPITALULUI SI STRUCTURA FINANCIARA A INTREPRINDERII PAGEREF _Toc155964060 h 4 HYPERLINK l "_Toc155964061" METODE DE FORMARE A CAPITALURILOR FIRMEI PAGEREF _Toc155964061 h 4 GESTIUNEA FINANCIARA A INTREPRINDERII ------------------------------------------------------------------------ ------------------------------------------- PAGE 2 ------------------------------------------------------------------------ ------------------------------------------- Pagina PAGE 2 din NUMPAGES 13 쥁`