Referat Concedierea

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Concedierea si de asemenea puteti face Download Referat Concedierea

Citeste fragmente din Referat Concedierea

CONCEDIEREA DIN MOTIVE CARE NU ŢIN DE PERSOANA SALARIATULUI Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Concedierea pentru un motiv justificat poate fi, de exemplu, suspendarea unui loc de muncă sau a sectorului unde este angajat lucrătorul. În orice caz trebuie să existe un motiv concrect care presupune concedierea salariaţilor. Angajatorul va trebui să demonstreze cu probe motivul concedierii şi imposibilitatea de a angaja lucrătorul în alte sectoare ale activităţii. În cazul concedierii pentru un motiv justificat, angajatorul este obligat de a acorda un preaviz. Dacă angajatorul nu respectă termenul de preaviz şi dacă angajatul doreşte să lase imediat locul de muncă acesta are dreptul la o compensaţie egală cu suma care ar fi trebiut să o primească dacă ar fi lucrat în acea perioadă. În cazul în care angajatul nu doreşte să lase imediat locul de muncă, raportul de muncă are efect până la data expirării preavizului, indiferent dacă angajatorul este sau nu de acord. Dreptul de preaviz, ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucratoare, se acorda in cazul desfacerii unilaterale a contractului de catre angajator, in cazurile concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului si in cele doua dintre cele patru cazuri in care se face concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului si anume in cazul in care, prin decizia organelor competente se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, ceea ce nu-i permite sa-si indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat, precum si in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat. Practic, el nu se acorda in cazul in care contractul inceteaza de drept, si atunci cand salariatul este concediat pentru ca a incalcat regulile de disciplina a muncii sau cand este arestat preventiv pentru mai mult de 60 de zile. De asemenea, nu se acorda in cazul persoanelor concediate pentru necorespundere profesionala, aflate in perioada de proba. Decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina, in mod obligatoriu: • motivele care determina concedierea; • durata preavizului; • criteriile de stabilire a ordinii de prioritate; • lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si • termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru ocuparea unui loc de munca vacant. Concedierea din motive care nu ţin de persoana salariatului poate fi : individuală sau colectivă. Concedierea individuală: Conform Art.65 din Codul muncii: (1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. (2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, dintre cele prevăzute la alin. (1). Într-o economie de piaţă, angajatorul este liber şi poate să facă selecţia din timp, anterior şi pe acastă bază, să desfiinţeze exact locul de muncă ocupat de salariatul pe care apreciază că trebuie sa-l concedieze. Chiar şi în cazul instituţiilor şi unităţilor publice, când reducerea personalului are loc prin decizia unui organ ierarhic superior ( dacă există un astfel de organ) sistemul este acelaşi. Aşadar, deoarece operează ca principiu antonomia funcţională, este firesc să se reducă un anumit număr de funcţionari publici sau salariaţi, spercificaţi, eventual pe categorii. Ulterior, funcţiile sau posturile care se reduc din schema de funcţiuni trebuie să se stabilească de către conducerea instituţiei sau unităţii publice în cauză. Exiată o deosebire importantă, dina cest punct de vedere, între reglementarea din Codul muncii anterior (art.130 alin. 1 lit a) şi noul Cod (art.65): primul stabilea nu doar dreptul angajatorului de a reduce unele posturi pe considerente economice, ci şi concomitent, dreptul său de a proceda la selecţia salariaţilor care erau angajaţi pe posturi „ de aceeaşi natură” cu un post desfiinţat, în timp ce art 65 din Cod reglementează – în cazul dat – doar primul drept, cu referire la cel de-al doilea angajatorul, dacă e necesar, trebuind să fi făcut uz de el înprealabil (respectiv anterior reducerii de posturi). Aşadar, selecţia salariaţilor are loc în ambele ipoteze: în trecut – anterior, concomitent sau ulteriorreducerii efective a posturilor ocupate de aceeaşi natură, în vreme ce, în prezent, doar anterior desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat. Soluţia actuală este restrictivă, rigidă şi improprie angajatorului în raporturile de muncă în condiţiile economiei de piaţă. De aceea este de preferat soluţia Codului muncii anterior. În sfârşit, în cazul în care concedierea are caracter colectiv, dispoziţiile art.65 din noul Cod al muncii trebuie coroborate şi cu obligaţia angajatorului de a respecta şi criteriile (priorităţile) stabilite de contractul colectiv de munca aplicabil. Prin caracterul efectiv al desfiinţării locului de muncă trebuie să se înţeleagă respectarea cerinţei ca, într-adevăr, respectivul loc de muncă să fi fost suprimat din statul de funcţii. Deci, în primul rând, cauza trebuie să existe, să fie efectivă, să se întemeieze pe orealitate concretă care xclude motive vagi, inconsistente şi, în consecinţă, incontrolabile. Pentru că legiuitorul nu defineşte ce se înţelege prin cauză reală şi serioasă, judecătorul este cel chemat să stabilească, în fiecare caz, dacă există sau nu o astfel de cauză. Pentru ca ocauză să fie reală şi serioasă este necesar să fie întrunite următoarele condiţii: a) să aibă caracter obiectiv, în temeiul Codului, să fie impusă de dificultăţi econimice, transformări tehnologice sau de o reorganizare a activităţii. O cauză subiectivă – care nu se referă la cerinţele precise stabilite de art.65 alin.1 – nu apote să fie considerată ca având caracter obiectiv; aşadar cauza trebuie să fie independentă de factorii subiectivi, de eventualele unori sau capricii, bune sau rele, ale angajatorului; b) să fie precisă (exactă), să constiruie veritabilul motiv al concedierii, adică să nu disimuleze un alt temei (cum ar fi intenţia de a-l concedia cu orice chip pe un anumit salariat) prin susţinerea existenţei uneia dintre ipotezele stabilite de art 65 alin 1; c) să fie serioasă, în sensul că dificultăţile economice, transformările tehnologice sau o reorganizare a activităţii, după caz, să aibă o anumită gravitate care să impună cu adevărat reducerea unui loc de muncă sau a unor locuri de muncă. STRebuie să existe un raport proporţional între cauză şi efect. Cerinţa cauzei srioase implică o analiză srioasă în duble perspective: - prima, cu privire la nagajator: ea constă în a se analiza daca faptele (dificultăţile economice, transformările tehnologice, reorganizarea activităţii) sunt de natură să antreneze interesul legitim al amgajatorului de a pune capăt contractului; - a doua, cu privire la salariat, ea constă în a se analiza dacă, în contextul şomajului, concedierea este într-adevăr ultima soluţie posibilă ţinând cont de situaţia personală a salariatului respectiv (vârstă, dificultăţi în reconversia profesională, situaţia familizlă etc). Concluzia este aceea că motivul concedierii trebuie să prezinte un anumit grad de gravitate, care să facă imposibilă, fără producerea de prejudicii angajatorului, menţinerea contractului individual de muncă. Este fundamental de subliniat că, în timp ce în alte siteme de drept, cauza reală şi srioasă vizează expres toate situaţiile de concediere a salariatului, în Codul român al muncii condiţia cauzei reale şi serioase este reglementată în art 65 alin 2 doar cu privire la concedierea determinantă, în anumite condiţii, de desfiinţarea locului de muncă. Este necesar să se facă o distincţie între cauza justă (în sensul civil al cauzei actului juridic unilateral al concedierii) şi motivul just (în sens de factor-cauză care determină concedierea). Motivul just (o situaţie de fapt – economică, tehnologică etc) antreează formarea cauzei (juste) a actului juridic al concedierii. Codul munci inu mai reglementează cauzele de desfacere a contractului individual de muncă prevăzute la art 130 alin 1 lit c şi lit d din codul muncii anterior. Desfacerea contractului individual de muncă putea avea loc din iniţiativa angajatorului dacă unitatea se muta în altă localitate şi avea posibilitatea să-şi asigure pe plan local cadrele necesare (lit c) şi respectiv unitatea se muta înaltă localitate, iar persoana încadrată nu accepta să o urmeze (lit d). Faţă de această situaţie, trebuie să se ţine seama că locul muncii nu poate fi modificat unilateral de angajator decât în situaţiile speciale de delegare sau detaşare (art 42) sau în situaţiile expres reglementate de art 48 din Cod. Mutarea unităţii într-o altă localitate constituie, şi în prezent, o ipoteză posibilă. Rezultă, pe de o parte, că , potrivit Codului muncii, angajatorul nu mai poate păşi la concedierea salariatului dăcă unitatea se mută în altă localitate iar angajatorul acceptă să presteze munca în acea localitate (chiar dacă angajatorul ar avea posibilitatea să încadreze personal necesar „ pe plan local”). Pe de altă parte, în cazul în care salariatul nu acceptă să se mute cu locul său de muncă în altă localitate, angajatorul îl poate concedia potrivit art 65 alin 1 din noul Cod al muncii, întrucât sutnem în prezenţa „desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat” ca urmare a unei reorganizări a activităţii (reorganizarea constând, în situaţia dată, în mutarea unităţii în altă localitate). În realitate, aplicarea art 65 din Codul muncii va ridica numeroase probleme. Jurisprudenţa din statele cu economie de piaţă dezvoltată care au norme juridice similare în această materie a conturat în timp o serie de orientări utile şi pentru instanţele judecătoreşti din România: Este justificată concedierea dacă: a) angajatorul are datorii la bancă şi a suferit o reducere a cifrei de afaceri (în acest caz se cer ambele condiţii, cumulativ); b) două posturi sunt grupate într-unul singur; c) cel concediat este înlocuit cu: un colaborator voluntar, un asociat sau un prestator de servicii – persoană fizică sau juridică – utilizat temporar în perioada estivală; d) trecerea salariatului în cauză pe un alt post, deşi necesară, nu este posibilă; e) locul de muncă s-a desfiinţat ca urmare a pierderii unicului client al angajatorului; f) se introduc tehnologii noi; g) unitatea se mută într-o altă localitate pentru a înlătura anumite dificultăţi tehnice, administrative sau comerciale. Nu este justificată concedierea dacă: angajatorul nu desfiinţează, în prealabil, postul vacant similar; angajatorul încadrează ulterior, la un nivel scurt, un salariat pentru a ocupa un post similar; un salariat, încărcat excesiv, a fost însărcinat să execute şi sarcinile de serviciu ale celui concediat (caz în care locul de muncă, înţeles drept funcţie/post, nu a dispărut ca necesitate funcţională); sunt concediaţi doi salariaţi şi sunt înlocuiţi , ambii, de către o persoană, alta decât unul dintre cei doi, care ocupă un post de aceeaşi natură cu cel (cele) desfâânţat(e); angajatorul recurge sistematic la contracte individuale de muncă cu durată determinantă pentru a ocupa funcţiile celor concediaţi; se desfiinţează numai postul în care salariatul era detaşat şi realitatea motivului concedierii (economic sau de altă natură) nu coexistă la ambele unităţi (atât cea care l-a detaşat pe salariat, cât şi cea la care salariatul respectiv este detaşat); se întemeiază doar pe reducerea activităţii şi pe rezultatul deficitar al unui compartiment (în care este încadrat salariatul) în măsura în care nu s-au înregistrat dificultăţi la nivelul întregii unităţi; unitatea fără pesonalitate juridică (sucursală), având dificultăţi de natră financiară, este integrată unei societăţi comerciale care nu întâmpină dificultăţi economico-financiare; situaţia financiară a angajatorului este deficitară de mai mulţi ani şi nu s-a demonstrat nici o agravare a ei; angajatorul si-a demonstrat propria insovabilitate, ori si-a produs anumite dificultăţi financiare, sau a prelevat în interes personal sume mai mari decât îi permiţea în mod normal profitul realizat; reorganizarea nu a fost efectuată în scopul creşterii sau menţinerii competitivităţii, aşadar, reorganizarea care nu este legată de dificultăţi economice ori de mutaţii tehnologice poate constitui o cauză de concediere numai cu condiţia de a se păstra competitivitatea unităţii, iar nu de a se pune în discuţie apreciată ca prea favorabilă pentru salariaţi; se întemeiază, în realitate, pe vârsta salariatului (ori pe un alt criteriu discriminatoriu), iar nu pe raţiuni profesionale; se explică prin lipsa voinţei angajatorului de a regulariza situaţia salariatului prin prisma legislaţiei muncii; sub pretextul realizării de economii, salariatul concediat este înlocuit de un salariat mai puţin calificat care ocupă acelaşi post; desfiinţarea unor locuri de muncă dintr-o unitate cu cifra de afaceri aflată în creştere certă, răspunde mai puţin la o necesitate de ordin economic, cât la dorinţa de a păstra nivelul rentabilităţii în detrimentul stabilităţii locurilor de muncă. În acest caz, concedierile nu s-ar baza pe un anumit motiv economic, o astfel de organizare a activităţii ar fi decisă doar pentru a suprima anumite locuri de muncă, iar nu pentru a păstra competitivitatea întreprinderii în cauză. Concedierea colectivă: Reglementarea concedierii colective constituie o necesitate în condiţiile economiei de piaţă. Cadrul legal, de drept comun, este determinat de art 68-72 din Codul muncii şi O.U.G nr 98/1999 (aprobată prin Legea nr 312/2001) şi modificată prin O.U.G nr 49/2002 (aprobată prin Legea nr 511/2002). Constituie concedieri colective şi se achită datorită lor plăţi compensatorii, situaţiile în care concedierea salariaţilor are loc cu îndeplin iarea următoarelor condiţii cumulative: disponibilizarea se face în temeiul proceselor de restructurare, reorganizare, închiderea operaţională parţială sau totală a activităţii, privatizare sau lichidare (art 1 alin 1 din O.U.G nr 98/1999); b) numărul persoanelor disponibilizate este, conform art 68 din Codul muncii de : - cel puţin 5 salariaţi dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi mai mult de 20 şi mai puţin de 100 de angajaţi; - cel puţin 10 % din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 dar mai puţin de 300 de salariaţi; - cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponiobilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi. Parametrii cifirici stabiliţi de art 68 din Cod definesc un criteriu obiectiv. c) Disponibilizarea personalului se face având ca temei legal art 65 din Codul muncii. Rezultă că acest parametru este, de regulă, de ordin subiectiv , fără a fi însă valabil, cu titlu de concedisre colectivă şi în alte cazuri de concediere neculpabilă prevăzute la art 61 lit c şi d din Codul muncii). d) disponibilizarea de personal se efectuează în decursul a 60 de zile calendaristice de la data aprobării programelor de restructurare, reorganizare, închidere a activităţii, privatizare sau lichidare, dacă disponibilizarea se efectuează în etape, termenul de 60 de zile curge de la data prevăzută pentru fiecare etapă; e) salariaţii disponibilizaţi sunt încadraţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată (Art 1 din O.U.G nr 98/1999); r h* ␃ᄃ蒄ሃ桤ā怀蒄愃̤摧冥¡ጀzată în ultimele 12 luni (înaintea disponibilizării) – art 29 alin 1 din O.U.G 98/1999; g) salariaţii disponibilizaţi să fi participat la serviciile de preconcediere colectiva; h) concedierile să se fi dispus înăuntrul unui termen de 30 de zile calendaristice (art 68 din Codul muncii). Cu alte cuvinte, între prima şi ultima decizie de concediere trebuie să treacă mai mult de 30 de zile calendaristice . Sfera de aplicare a normelor legale în materie de concediere colectivă implică analiza a două laturi , respectiv angajatorii şi salariaţii. cu privire la angajatori. Sunt vizaţi următorii angajatori, potrivit normelor legale; societăţile comerciale (inclusiv companiile sau societăţile naţionale); regiile autonome, indiferent de caracterul lor (de interes naţional, cu specific deosebit sau locale); unităţi şii nstituţii finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare. Funcţionarii publici sunt exceptaţi de la aplicarea normelor referitoare la concedierea colectivă. Restructurarea angajatorilor cu capital integral de stat sau la care statul deţine cel puţin o treime din capitalul social, ca şi a societăţilor comerciale cla care acţionarii sunt persoane fizice ori persoane juridice, altele decât statul, şi care deţin drepturi de proprietate asupra unui pachet de acţiuni reprezentând mai mult de două treimi din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor, are loc în cazul în care aceştia înregistrează pierderi sau arierate în fiecare lună, timp de 12 luni consecutive. Conform art 72 din codul muncii, angajatorul care a dispus concedieri colective nu poate face noi angajări pe locurile dfe muncă ale salariaţiilor concediaţi pe o perioadă de 12 luni de la data concedierii acestora. Daca angajatorul reia în această perioadă activităţile a căror încetare a dus la concedieri colective, salariaţii concediaţi au dreptul de a fi angajaţi pe aceleaşi locuri de muncă (ocupate anterior), fără examen/concurs ori perioadă de probă. Dacă cei în cauză nu solicită reîncadrarea în muncă, angajatorul este liber să facă noi angajări pe locurile de muncă vacante. b) cu privire la salariaţi. Normele legale se referă la salariaţii care nu se află în una din următoarele situaţii: - cumul de funcţii, cu excepţia salariaţiilor care au funcţia de bază în unitatea la care se aplică prevederile privind concedierea colectivă, funcţia de bază este cea declarată anterior de salariat potrivit art 35 alin 3 din Codul muncii; - cumulează pensia cu salariul, pensionarii de invaliditate de gradul al III-lea, angajaţi cu jumătate de normă, beneficiază de măsurile de protecţie, dacă îndeplinesc condiţiile de vechime în unitate de cel puţin 6 luni (art 23 din Normele metodologice); - îndeplinesc condiţiile de pensionare la cererea lor pentru munca depusă şi limită de vârstă în termenul de 60 de zile calendaristice în care se paote dispune concedierea coelctivă (situaţie în care, de altfel, contractul de muncă încetează de drept conform art 56 lit d); - deţin acţiuni sau părţi sociale reprezentând mai mult de 5 % din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială (oricare ar fi respectiva societate comercială, iar nu numai societatea comercială la care este salariat cel în cauză); - sunt autorizaţi, potrivit Legii nr 507/2002, să desfăşoare activităţi economice pe baza liberei iniţiative ca persoane fizice independente sau ca asociaţii familiale. În cazul restructurării societăţilor comerciale la care statul deţine cel puţin o treime din totalul drepturilor de vot în adunarea generală, a societăţilor naţionale, companiilor naţionale, regiilor autonome, societăţilor comerciale şi a altor unităţi aflate sub autoritatea administraţiei publice centrale sau locale, măsurile de protecţie socială se aplică în baza aprobării programelor de restructurare de către: Comitetul de direcţie al Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participanţilor Statului, pentru societăţile comerciale care au capital socialemai mare de 18 mld lei; Direcţiile teritoriale ale Autorităţii pentru Privatizare şi Adminsitrarea Participanţiilor Statului, pentru societăţile comerciale care au capitalul sociale cuprins între 2.5 mld lei şi 18 mil lei; Adunarea generală a acţionarilor,în baza mandatului special dat de direcţiile teritoriale ale Autorităţii pentru Privatizare şi Adminsitrarea Participanţiilor Statului reprezentantului său în adunarea generală, pentru societăţile comerciale care au capitalul sociale până la 2.5 mld lei; Ministerul de resort sau autoritatea centrală coordonatoare, pentru societăile naţionale, companiile naţionale, regiile autonome, societăţilre comerciale şi alte unităţi aflate sub autoritatea acestora; Consiliile locale sau judeţene, pentru regiile autonome, societăţile comerciale, precum şi alte unităţi care funcţionează sub autoritatea acestora. Programele de restructurare trebuie să conţină în mod obligatoriu: numărul de personal existent la data întocmirii acestora; numărul de personal necesar pentru desfăşurarea activităţii în urma restructurării; numărul persoanelor are urmează a fi disponibilizate. Dacă restructurarea se desfăşoară în etape, programul de restructurare va cuprinde numărul de personal disponibilizat corespuzătorfiecărei etape şi data începerii etapelor din programul de restructurare, cu îndeplinirea condiţiilor de concediere coelctivă. Angajatorii din această categorie pot solicita acordarea măsurilor de protecţie pentru salariaţii disponibilizaţi colectiv în baza a cel mult două programe de restructurare, cu condiţia ca aceste programe să nu fie prezentate în cursul aceluiaşi an. În cazul restructurării angajatorilor cu capital integral privat sau la care acţionarii privaţi deţin peste două treimi din capital, programele trebuie să se aprobe în termen de 30 de zile de la data prezentării acestora. În cazul respingerii programului de restructurare, angajatorul se poate adresa Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Soluţionarea contestaţiei sale trebuie să se facă în termen de 30 de zile. Salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colecitve din instituţii şi alte unităţi finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare beneficiază de măsurile de proetecţie socială în cazul restructurării determinate de : reduceri ale alocaţiilor bugetare pentru cheltuieli de personal; neralizarea veniturilor extrabugetare potrivit prevederilor legale. În cazul reorganizării angajatorului (potrivit Legii nr 64/1995, republicată), salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colective beneficiază de măsurile de proetecţie socială, dacă reorganizarea are loc în baza unui plan de reorganizare, confirmat prin hotărâre a judecătorului-sindic, rămasă definitivă şi executorie. În cazul închiderii operaţionale (potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr 88/1997, modificată şi completată prin Legea nr 99/1999), salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colective beneficiază de măsurile de proetecţie socială în baza hotărârii adunării generale a acţionarilor sau, după caz, a consilului de administraţie. Beneficiază de proetecţie scoială şi slariaţii disponibilizaţi coectiv în urma închiderii operaţionale aprobate prin acte administrative (spre exemplu, prin hotărâre a Guvernului, în cazul încetării activităţii unor mine şi cariere potrivit Legii minelor nr 61/1998). Salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colective în cadrul procesului de privativare (reglementat prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr 88/1997, modificată şi completată prinLegea nr 99/1999) beneficiază şi ei de măsurile de protecţie socială. Salariaţii disponibilizaţi prin concediri coelctive de la angajatorii care intră în procedura de lichidare sau faliment beneficiază de măsurile de protecţie socială, dacă: procedura de lichidare are loc conform Legii nr 31/1990, cu modificările ulterioare şi disponibilizarea se efectuează în 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al Românieia hotărârii adunării generale a acţionarilor prin care s-a dispus dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale; procedura de faliment are loc potrivit Legii nr 64/1995, cu modificările ulterioare, iar disponibilizarea personalului se realizează în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii sau de ridicare a dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea; procedura de lichidare are loc potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţe a Guvernului nr 88/1997 (completată şi modificată prin Legea nr 99/1999), iar disponibilizarea personalului are loc în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de lichiditate. Momentul concedierii: În cazul restucturării, într-o forma generică, se poate afirma că încetarea contractului individual de muncă are loc în termen de 60 de zile de la aprobarea de către organul legal competent a programului de restructurare sau de la publicare hotărârii sale în Monitorul Oficial al României. În cazul reorganizării, data rămânerii definitive şi executorii a hotărârii de confrmare a planului de reorganizare este cea a judecătorului sindic. În cazul închiderii operaţionale este data hotărârii adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie privind închiderea operaţională, respectiv de la data emiterii actului administrativ prin care se aporbă disponbilizarea coelctivă. În cazul privatizării se ştie a fi data semnării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv a întocmirii raportului final privind rezultatele ofertei publice de vânzaresau, după caz, a raportului de confirmare a tranzacţiei pe piaţa de capital. În cazul divizării este data adoptării hotărârii adunării generale a acţionarilor privind divizarea. În cazul fuziunii, data adoptării de către ultima dintre adunările generale a acţionarilor din societăţile care fuzionează, a hotărârii privind fuziunea. În cazul lichidării şi falimentului corespunde cu data publicării în Monitorul oficial al României a hotărârii adunării generale a acţionarilor prin care s-a dispus dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale; data rămânerii definitive a hotărârii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii falimentului sau data rămânerii definitive a hotărârii privind ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea ; sau data rămânerii definitive a încheierii pronunţate de judecătorul-delegat, prin care s-a dispus înscrierea în registrul comerţului a menţiunii privind dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale, precum şi numirea lichidatorului. Plăţile compensatorii. Cuantumul si sursa lor. Conform art 28 din O.U.G. nr 98/1999, plata compensatorie reprezintă o sumă de bani neimpozabilă al cărei cunatum lunar este egal cu salariul mediu pe unitate realizat de cel în cauză în luna anterioară disponibilizării. Plăţile compensatorii se diferenţiază în funcţie de categoria angajatorilor şi de sursa de finanţare, respectiv: din Bugetul asigurărilor pentru şomaj sau din fondul de salarii. Dreptul la plata compensatorie se naşte la data comunicării deciziei scrise persoanei în cauză şi se acordă fiecărei persoane o singură dată pentru disponibilizările colective efectuate la aceeaşi unitate. Suma totală de bani acordată cu titlu de plată compensatorie se stabileşte pentru fiecare persoană, diferenţiat, astfel: 6 salarii medii nete pe unitate pentru salariaţii cu o vechime în muncă mai mică de 5 ani; 9 salarii medii nete pe unitate pentru salariaţii cu o vechime în muncă între 5 şi 15 ani; 12 salarii medii nete pe unitate pentru salariaţii cu o vechime în muncă mai mare de 15 ani. Suma totală de bani acordată potrivit criteriului vechimii în muncă se paote majora cu un salariu mediu net pe unitate, dacă benecifiarul are domiciliul într-un judeţ în care nivelul ratei şomajului este de 5% peste nivelul mediu la nivelul naţional, înregistrat în ultimele 3 luni consecutive, anterioare celei în care are loc disponibilizarea (Art 32 alin 2); Plătile compensatorii se achită numai în cazul în care fostul salariat nu se reîncadrează în muncă (dacă a devenit efectiv şomer, plata indemnizaţiei de şomaj fiindu-i suspendată ex lege pe durata achitării plăţilor compensatorii). Dreptul beneficiarului lap lata compensatorie încetează de la data reîncadrării în muncă în cadrul unităţii din care a fost diponibilizat sau în altă unitate (Art 39). Beneficiază de plăti compensatorii, potrivit art 32 (6 , 9 sau 12 salarii medii pe unitate), acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, numai persoanele disponibilizate prin concedieri colective din unităţile cuprinse în Programul de restructurare a întreprinderilor şi de reconversie profesională cuprinse în anexa la O.U.G nr 98/1999. ( 71 de unităti). Acordarea plăţilor compensatorii (din bugetul asigurărilor pentru şomaj) se face în aceste cazuri obligatoriu în condiţiile şi în cuantumurile stabilite de O.U.G nr 98/1999, cu modificările ulterioare. Restul angajatorlor, care nu sunt cuprinşi în Programul R.I.C.O.P, pot acorda, conform art 42, persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, compensaţii băneşti individuale, în condiţiile şi în cuantumurile prevăzute în contractele colective de muncă. Sumele de bani aferente plăţilor compensatorii se achită de regulă în rate egale lunare. Ca excepţie, plăţile compensatorii se pot achita şi într-o singură tranşă, în condiţiile stabilite de O.U.G nr 49/2002, aprobată prin Legea nr 511/2002 şi anume: dacă beneficiarul prezintă o propunere de afacere pentru înfiinţarea, dezvoltarea sau asocierea în vederea dezvoltării unei societăţi comerciale, desfăşurarea unei activităţi comerciale pe cont propriu, înfiinţarea unei asociaţii familiale, achiziţionarea sau asocierea în vederea achiziţionării de inventar agricol; ulterior, în termen de 30 de zile de la data încasării sumelor aferente plăţilor compensatorii achitate într-o singură tranşă, cel în cazuă trebuie să facă dovada utilizării lor în scopul pentru care au fost solicitate. Persoanele disponibilizate prin concedieri colective beneficiază de vechime în muncă în perioada în care primesc plăţile compensatorii, până la reîncadrearea cu contract individula de muncă sau până la data prezentării dovezilor că au utilizat sumele potrivit scopului pentru care le-au solicitat. Persoana al cărei contract individula de muncă a fost desfăcut din motive neimputabile , ei beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în temeiul art 17 alin 1 lit a din Legea nr 76/2002. Bibliografie: 1. Ştefănescu, - „Tratat de dreptul muncii- volumul I”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003 (capitolul despre „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului); 2. Art. 65 alin 1 şi alin 2 din Codul muncii; 3. HYPERLINK "http://www.cateringexpert.ro/vezi_artnou.do?no=253" http://www.cateringexpert.ro/vezi_artnou.do?no=253 PAGE 쥁@