Referat Fuga De Raspundere
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Fuga De Raspundere si de asemenea puteti face
Download Referat Fuga de raspundereCiteste fragmente din Referat Fuga De Raspundere
Fuga de răspundere
Eseu conjunctural
Am citit referatul „Distrugerea mediului†datat 25.10.2007 şi pur
şi simplu m-am îngrozit. Ministere şi autorităţi locale dau vina
una pe alta pentru nerezolvarea unor atribuţii comune cum ar fi de
exemplu ridicarea unui copac doborât de trăsnet sau a gunoaielor, ca
să nu mai vorbesc de neîndeplinirea unor importante sarcini asumate la
intrarea în comunitatea europeană.
De-ar fi numai atât!
Zi de zi posturile de televiziune şi marile cotidiene, între 2
„mângâieri†acordate partidului finanÅ£ator, „dojenescâ€Â
celelalte partide pentru „mici omisiuni†în cele mai diverse
domenii, în special economice, cauzate cică de „incompetenÅ£aâ€Â
clientelei politice cocoţate pe posturi cheie.
Nimeni nu pune punctul pe i, deşi se aud din când în când firave
soluţii pentru speţele atacate.
Este notorie intervenţia Ministrul Justiţiei de suspendare a
procurorului anchetator care cercetează o faptă penală a sa.
Este arhicunoscută şi blocarea prin Lege a comisiei constituţională
care anchetează fapte ale legiuitorilor.
Cum de sunt posibile asemenea acţiuni într-un stat de drept cum se
pretinde România?
Cu ce preţ se menţine, cramponat de scaune, un guvern ultra minoritar?
Cu 25% susţinere, actualul guvern a trecut şi legi organice care
necesită două treimi din voturile camerelor reunite.
Întotdeauna şi oriunde pe glob cel care deţine puterea trage spuza pe
turta sa. Dar nu chiar ca înâ€ÂÅ£ara care nu se vindeâ€Â.
Să analizăm puţin cauzele.
De regulă peştele de la cap se împute. Totuşi speţa este o
excepţie.
Cu mici excepţii legiuitorul dă Legi bune. Se poate obiecta că aceste
Legi nu au „expunerea de motive†şi că dese ori sunt tardive
(durează mult prea mult legiferarea).
Aplicarea Legii presupune însă asumarea înţelegerii ei sub
sancţiunea unei interpretări eronate sau părtinitoare. Neavând
„expunerea de motive†accesoriu strict necesar corectei
interpretări a literei sale, Legea devine caducă înainte de aplicare.
Sunt astfel necesare „Instrucţiuni de Aplicare a Legii†emise de
persoane net inferioare legiuitorilor. Dar emitentul instrucţiunilor de
aplicare „interpretează†Legea, de cele mai multe ori prin
incompetenţă, dar uneori cu rea voinţă declarată.
Instrucţiunile de aplicare a Legii sunt difuzate, iar funcţionarul
care ar trebui să aplice Legea nici nu ia contact cu ea.
Cine răspunde pentru aplicare Legii în afara spiritului ei ? Este
clar, emitentul instrucţiunilor de aplicare, nicidecum funcţionarul
care ar trebui să aplice Legea. Deci funcţionarul poate funcţiona.
Poate dormi liniştit căci nu poartă nici o răspundere. Dar mai poate
aplica unul sau altul din stufoasele prevederi ale „instrucţiunilor
de aplicare†potrivit cu „atenţia†oferită de solicitator.
Deci apar 2 defecţiuni de drept:
Legea este ignorată în folosul instrucţiunilor de aplicare a ei în
scopul evident de a scăpa de răspunderea aplicării în literă şi
spirit.
Instrucţiunile de aplicare pot cuprinde prevederi interpretabile în
contradicţie cu spiritul Legii chiar dacă respectă litera.
Se generează astfel posibilitatea unui venit necuvenit, atât
funcţionarului superior care redactează instrucţiunea cât şi a
funcţionarului de ghişeu care împarte dreptatea (aplică Legea)
Măsuri reparatorii.
Nimeni nu se poate aştepta la o pastilă care ia cu mâna durerea de
cap.
6
ÂÂ
hL
hx
6
`
ÂÂ
h6
è‘ǂ葠ǂ摧临jሀutume. Trebuie recâştigată demnitatea funcÅ£iei,
chiar a celei de aprod sau mic funcţionar de ghişeu. Poate şi preotul
ar trebui să intervină reinstaurând atotputernicia celor 10 porunci.
Aplicarea strictă a Legii în literă şi spirit nu generează
inflaţie. M-am săturat de pretextele „nu sunt bani de ajuns†şi
similare. Profesorul şi pensionarul bolnav ar putea trăi mult mai bine
dacă nu ar mai trebui să-şi plătească serviciile oneroase.
Dar, deşi greu de rezolvat, toate sugestiile de mai sus rămân
paleative dacă nu sunt dublate de măsuri legislative. Dintre acestea
amintesc:
Obligarea legiuitorilor să elaboreze „expunerea de motive†pentru
fiecare Lege. Preşedintele Ţării trebuie capacitat să respingă
toate legile la care spiritul ei nu rezultă din expunere. Idem şi
pentru Ordonanţele Guvernamentale cu putere de Lege. La acestea
Parlamentul va fi capacitat să respingă ordonanţa dacă nu poate
înţelege spiritul ei din expunerea făcută.
Interzicerea sub sancţiuni foarte severe a emiterii Instrucţiunilor de
aplicare. Legea intră în vigoare cu toată puterea imediat după
publicare. De îndată vor fi şcolarizaţi funcţionarii aplicatori (o
şedinţă de 10 minute este în deobşte suficient, altfel şeful
TREBUIE înlocuit), care trebuie convinşi de spiritul Legii spre a o
aplica în literă. Răspunderea aplicării corecte revine în special
funcţionarului de ghişeu (aplicatorul) şi în subsidiar şefului său
pentru că nu a făcut înţeles spiritul Legii în speţă la TOŢI
subalternii. Această prevedere a fost în vigoare sub regimul Ceauşist
de tristă amintire, şi era un factor mobilizator.
Instituirea unui control sever al aplicării Legii în spirit şi
literă la nivel de funcţionar de ghişeu. Interzicerea categorică a
„comisiilor†de constatare / evaluare. Ori ce reclamaţie
îndreptăţită să fie sancţionată în timp util, adică la cel mult
trei zile după săvârşirea faptei, cu până la desfacerea
contractului de muncă. De îndată va fi sesizat parchetul dacă frauda
are caracter penal. Sancţiunile tardive nu sunt eficiente.
Legiuitorul este în drept să parlamenteze, dar la obiect.
Preşedinţii camerelor trebuie abilitaţi să întrerupă peroraţii
generale sau repetări, chiar la persoane diferite. Ori ce solicitare
sau propunere trebuie reţinută la primul vorbitor şi are
„autoritate de fapt judecat†pentru toţi care urmează, indiferent
de punctul de vedere sub care fac interpelarea.
Crearea unor autorităţi cu sarcini suprapuse în scopul diluării
răspunderii este o faptă penală gravă. Ministrul sau primarul care a
înfiinţat-o răspunde cu funcţia sa înainte de a fi deferit
justiţiei. Acţiunea se pune în mişcare de îndată ce 2 instituţii
oarecare î-şi pasează reciproc răspunderea şi nu iau măsurile
dictate de speţă.
Sper ca Legea votului uninominal să nu fie o gogoriţă.
Sper ca în circumscripţia în care votez să nu candideze (ca pe
vremea partidului comunist) un singur candidat.
Eu voi cere fiecăruia să-mi facă o expunere de motive pentru Legea
10/2001 fiindcă este cunoscută şi larg folosită. Deputatul nu va
avea votul meu şi nici a acelor din sală dacă nu răspunde
mulţumitor solicitării. Vrem deputaţi care să ştie ce vor!
Poate deputaţii aleşi nominal vor da curs şi măsurilor propuse mai
sus, menite a înlătura mita pentru totdeauna.
ì¥Â`