Referat Casatoria In Dreptul Roman Si Contemporan

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Casatoria In Dreptul Roman Si Contemporan si de asemenea puteti face Download Referat casatoria in dreptul roman si contemporan

Citeste fragmente din Referat Casatoria In Dreptul Roman Si Contemporan

Căsătoria în dreptul roman şi contemporan Căsătoria, la romani, era o uniune între bărbat şi femeie, o asociere pentru toată viaţa, o împărtăşire a dreptului civil şi religios - nuptie suntcomunicatio maris et feminae, consortium omnis vitae, divini et humani iuris comunicatio; era uniunea bărbatului şi a femeii ce implica o viaţă comună - nuptia sive matrimonium este vire et mulieris conjuctio, individuam consuetudinem vitae contiens. Astăzi, căsătoria este definită ca uniunea liber consimţită dintre bărbat şi femeie, încheiată în concordanţă cu dispoziţiile legale, în scopul întemeierii unei familii şi reglementată de normele imperative ale legii. Romanii au cunoscut mai multe feluri de căsătorie corespondente într-o anumită măsură epocilor de drept care s-au succedat şi totodată au coexistat unele cu altele. Astfel, căsătoria cu manus, adică cu puterea maritală a bărbatului exercitată asupra ei, femeia părăsea familia de origine rupând astfel legăturile agnatice cu acestea, şi intra în familia soţului dobândind în noua familie drepturi noi, respectiv dreptul de succesiune şi dreptul la rudenia civilă, agnaţiunea. În această condiţie ea nu putea fi emancipată şi nici dată în adopţiune. Căsătoria fără manus era căsătoria specifică dreptului clasic cu toate că ea coexista şi cu căsătoria cu manus, care era oricum mai rară în această epocă. Era o căsătorie mai simplă şi cu toate controversele ce au existat asupra ei, se pare că ea exista încă din epoca veche, mai ales că era menţionată de către Legea celor XII Table, fiindcă probabil era folosită de plebei. Prin căsătoria fără manus, adică fără puterea bărbatului exercitată asupra femeii, aceasta rămânea în familia de origine având două poziţii după cum era cazul: prima, era sui iuris aflându-se sub tutela perpetuă a agnaţilor, a doua, era alieni iuris, găsindu-se astfel sub patria potestas a lui pater familias. Aceasta era şi ea o iustae nuptie, iustum matrimonium chiar dacă bărbatul nu avea autoritate asupra ei. Concubinatul era căsătoria specifică dreptului postclasic, o căsătorie inferioară celor două anterioare, care în dreptul vechi şi dreptul clasic nu constituia decât o simplă uniune de fapt. Justinian a fost acela care a ridicat concubinatul la rangul căsătoriei, dându-i efectele juridice, creând un drept de moştenire faţă de tatăl lor pentru copiii naturali născuţi în afara căsătoriei fără manus. Astăzi, prin concubinat înţelegem o convieţuire de fapt între un bărbat şi o femeie, o perioadă relativ îndelungată de timp. Ea nu este o uniune juridică, nefiind reglementată de lege, astfel că se deosebeşte esenţial de căsătorie, care are statut legal, determinat prin norme juridice. Concubinajul nu este interzis de lege, dar nici nu i se pot aplica, prin analogie, dispoziţiile legale referitoare la căsătorie. Între concubini se pot face convenţii, dacă acestea ar respecta condiţiile de valabilitate din dreptul comun. De obicei, dar nu obligatoriu, încheierea căsătoriei era precedată de logodnă - sponsalia, ce era o învoială prin care viitori soţi, ori personal ori prin intermediul părinţilor, se obligau ca mai târziu să se căsătorească. În zilele noastre, cererea în căsătorie este un lucru obligatoriu. În conformitate cu dispoziţiile art. 12 C. fam., cei care vor să se căsătorească trebuie să facă la serviciul de stare civilă o declaraţie de căsătorie, prin aceasta exprimându-se voinţa, din partea amândorura, de a încheia căsătoria. Declaraţia de căsătorie se face în scris şi ea nu va putea fi dată prin reprezentare, ci numai personal. La romani, căsătoria fiind considerată un act de drept privat, ea nu se putea încheia fără prezenţa soţiei, în schimb se putea încheia fără prezenţa soţului. Încheierea căsătoriei era urmată de conducerea soţiei la casa soţului unde se dădea o petrecere rituală care atesta legitimitatea căsătoriei. Pentru încheierea căsătoriei trebuiau îndeplinite anumite condiţii, condiţii de formă şi condiţii de fond. Condiţii de formă Acestea priveau numai căsătoria cu manus: ; ; coemptio, consta dintr-o mancipaţiune făcută de însăşi femeie către viitorul ei soţ. Deci aceasta era o vânzare - cumpărare simulată a femeii către bărbat, o formă de căsătorie inventată de către plebeii care nu aveau acces la confarreatio, cu scopul de a dobândi şi ei putere, manus asupra soţiilor lor după modelul patricienilor. Pentru căsătoria fără manus, nu exista vreo condiţie specială privind forma. Aceasta se realiza simplu prin instalarea femeii în casa bărbatului, ocazie cu care se dădea o petrecere de către acesta. Condiţii de fond Sunt aceleaşi atât pentru căsătoria cu manus cât şi pentru căsătoria fără manus. Astfel: - conubium (ius conubii), era acel drept recunoscut unei persoane de a încheia o căsătorie valabilă conform cu ius civile. Acesta avea o accepţiune obiectivă ce însemna aptitudinea generală de a încheia o căsătorie. Accepţiunea subiectivă era aptitudinea relativă a unei persoane de a se căsători cu o anumită persoană. - vârsta admisă pentru căsătorie era stabilită pentru fete la 12 ani, când se considera că ele au devenit nubile, adică erau în stare să procreeze. Referitor la băieţi se folosea sistemul cercetării corporale până la împăratul Justinian, când, s-a stabilit vârsta de 14 ani. În zilele noastre, pentru încheierea unei căsătorii, legiuitorul a prevăzut necesitatea îndeplinirii anumitor condiţii de fond, precum şi respectarea unor condiţii de formă, după cum în prezenţa anumitor împrejurări, expres determinate, a interzis încheierea căsătoriei. Condiţii de fond la încheierea căsătoriei Condul familiei prevede, în mod expres, trei condiţii de fond la încheierea căsătoriei: vârsta matrimonială (art. 4 C. fam); comunicarea stării sănătăţii (art. 10 C. fam) şi consimţământul viitorilor soţi (art. 16 C. fam). Deşi legea nu prevede în mod expres, ar mai putea fi adăugată şi diferenţierea sexuală. 1. Vârsta legală pentru căsătorie Vârsta minimă pentru căsătorie trebuie stabilită în relaţie directă cu pubertatea reală, care depinde, de diferiţi factori. O limită maximă până la care se poate încheia căsătoria nu este stabilită, ceea ce înseamnă că se pot încheia căsătorii până la o vârstă înaintată şi chiar in extremis, înainte de moarte. 2. Consimţământul la căsătorie V Î Ð Ô Ö ᘊ륨ᔜ愀⁊䀀 şi 17 C. fam. Importanţa acestei condiţii rezultă şi din aceea că ea este inserată în cuprinsul Declaraţiei universale a drepturilor omului, care stipulează “căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi”. Consimţământul trebuie să îndeplinească anumite condiţii, pentru a fi valabil exprimat: să fie neviciat; să fie actual; să fie dat personal, simultan şi public; să fie constatat direct de către ofiţerul de stare civilă. 3. Comunicare reciprocă a stării sănătăţii 4. Diferenţierea sexuală Impedimente la încheierea căsătoriei Impedimentele sau piedicile la încheierea căsătoriei sunt expres prevăzute de lege în art. 5 - 9 C. fam., iar în prezenţa unei atare împrejurări căsătoria nu se poate încheia. Sunt considerate piedici la căsătorie următoarele: existenţa unei căsătorii anterioare nedesfăcute; rudenia; adopţia; tutela; alienaţia sau debilitatea mintală ori lipsa temporală a discernământului. Condiţii de formă la încheierea căsătoriei Condiţiile de formă impuse de lege la încheierea căsătoriei nu sunt un scop în sine, ci urmăresc asigurarea respectării condiţiilor de fond şi verificarea inexistenţei impedimentelor la căsătorie. A. Formalităţi premergătoare încheierii căsătoriei 1. Declaraţia de căsătorie În conformitate cu dispoziţiile art. 12 C. fam., cei care vor să se căsătorească trebuie să facă serviciul de stare civilă o declaraţie de căsătorie, prin aceasta exprimându-se voinţa, din partea amândorura, de a încheia căsătoria. Declaraţia se va face în scris şi, ea nu va putea fi dată prin reprezentare, ci numai personal. 2. Actele anexă declaraţiei de căsătorie La declaraţia de căsătorie se anexează mai multe acte, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 13 C. fam. 3. Atribuţiile ofiţerului de stare civilă în legătură cu declaraţia de căsătorie După primirea declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă citeşte declaranţilor dispoziţiile art. 4 - 10 şi 27 C. fam. şi le atrage atenţia asupra sancţiunilor legale aplicabile celor ce fac declaraţii false (art. 292 C. pen.). Căsătoria se poate încheia, în termen de 10 zile de la data când a fost făcută declaraţia de căsătorie. B. Procedura încheierii căsătoriei 1. Localitatea şi locul unde se încheie căsătoria Localitatea în care se va încheia căsătoria este determinată de domiciliul sau de reşedinţa oricăruia dintre viitori soţi. În ceea ce priveşte locul încheierii căsătoriei, soţii sunt obligaţi să se prezinte împreună la sediul serviciului de stare civilă din localitate. 2. Atribuţiile ofiţerului de stare civilă Numai căsătoria încheiată în faţă ofiţerului de stare civilă produce efecte juridice, iar ofiţerul de stare civilă competent este acela al consiliului local al comunei, al oraşului, al municipiului sau al sectorului de municipiu în raza căruia domiciliază unul sau ambii soţi. 3. Solemnitatea şi publicitatea căsătoriei Actul căsătoriei are un caracter solemn, dat de prezenţa viitorilor soţi în faţa ofiţerului de stare civilă, împreună cu doi martori, la data stabilită, la sediul autorităţii competente, exprimare simultană a consimţământului la căsătorie şi din declararea încheierii căsătoriei de către ofiţerul de stare civilă, după ce constată îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru încheierea acesteia. 4. Momentul încheierii căsătoriei Momentul căsătoriei este acela în care ofiţerul de stare civilă constată că sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de lege pentru încheierea unei căsătorii valabile şi îi declară pe viitori soţi căsătoriţi. 5. Proba căsătoriei “Căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă” (art. 18 C. fam.). Certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în registre. Modestim, D. 23, 2, 1. Inst. I. 1, 91. I. P. Filipescu, Tratat […], op. cit., pag. 14. M. V. Jacotă, op. cit., 182; M.V. Jacotă, Contribuţii la studiul crizei generale a sistemului sclavagist în imperiul roman, Ed. Academiei, 1963. C. St. Tomulescu, op. cit., 1958, pag. 236. S. G. Longinescu, op. cit., pag. 595. C. St. Tomulescu, op. cit., 1937, pag. 143; P. Noailles, Revue historique de droit francais et etranger, 1936, pag. 415. Fr. Girard, Manuel elementaire du droit romain, 1897, pag. 149; C. St. Tomulescu, op. cit., 1958, pag. 232. Ibidem. Fr. Girard, op. cit., 1897, pag. 147; E. Molcuţ, D. Oancea, op. cit., 1991, pag. 54. Teodor Zota Căsătoria în dreptul Roman şi contemporan PAGE 6 În cadrul acestora se oferea zeului Jupiter o pâine făcută din grâu, farreus panis, de unde şi denumirea de confarreatio, se pronunţau solemn anumite cuvinte cu semnificaţie rituală, certa et solemna verba, în faţa unui număr de zece martori, a flaminului lui Jupiter şi a lui pontifex maximus. Viitoarea soţie trebuia să poarte pe cap un voal de culoare roşie ce semnifica consacrarea către zeul Marte, zeu atât al războiului cât şi al agriculturii. Acest lucru se întâmpla dacă femeia nu întrerupea prin ius trinoctii, termenul, adică dreptul de a absenta trei zile consecutiv de la domiciliul bărbatului. Incapacitatea absolută era cea care împiedica o persoană să contracteze o căsătorie valabilă cu o altă persoană. De exemplu cei care nu aveau calitatea de cetăţeni. Incapacitatea relativă era aceea care împiedica pe cei care se bucurau de ius conubii de a contracta iustae nuptiae cu anumite persoane. Aceasta dădea naştere unor piedici la căsătorie, care erau următoarele: rudenia, alianţa, condiţia socială şi legea. Când persoanele ce se căsătoreau erau alieni iuris, nu se cerea consimţământul lor, ci a persoanelor sub a cărui putere se găseau aceştia. Când ele erau sui iuris, se cerea consimţământul lor. Stabilirea vârstei minime la care se poate încheia o căsătorie este determinată de raţiuni de orgin biologic şi social-moral, urmărind a se asigura încheierea căsătoriei între persoane apte de a întreţine relaţii sexuale normale şi de a înţelege însemnătatea actului pe care-l realizează. Considerentele acestui fapt sunt nu numai de protecţie a soţilor, ci şi unele de ordin medical. Comunicarea stării sănătăţii se realizează cu certificatul medica, ce urmează a fi anexat declaraţiei de căsătorie. Diferentierea sexuală se dovedeşte prin certificatele de naştere care atestă şi sexul persoanei. Incheierea căsătoriei fără îndeplinierea acestei condiţii, duce la nulitatea absolută a ei, fiind o condiţie de esenţă a căsătoriei. 쥁`