Referat Drept Financiar

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Drept Financiar si de asemenea puteti face Download Referat Drept financiar

Citeste fragmente din Referat Drept Financiar

Drept financiar Dreptul financiar poate fi definit ca fiind format din totalitatea actelor normative care reglementează relaţiile de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale statului şi ale instituţiilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-economice ale societăţii.Prin intermediul finanţelor publice se asigură constituirea, repartizarea şi utilizarea eficientă a banului public pentru sporirea producţiei de mărfuri, dezvoltarea forţelor de producţie, dezvoltarea învăţamântului şi culturii, ocrotirea sănătăţii, etc. Izvoarele dreptului financiar Izvoarele dreptului financiar sunt alcătuite din totalitatea actelor normative care reglementează raporturile juridice financiare. În raport de gradul de generalitate sau specificitate, se disting următoarele izvoare: a) Izvoare comune ale dreptului financiar Astfel, în ierarhia izvoarelor, comune distingem ca prim izvor de drept financiar - Constituţia. Legea fundamentală a ţării prevede dispoziţii referitoare la elaborarea, aprobarea şi executarea bugetului public naţional şi a contului de incheiere a exerciţiului bugetar, de asemenea prin normele constituţionale sunt stabilite competentele statului cu privire la gestiunea banului public, sarcini referitoare la controlul execuţiei bugetare, politica valutară, politica fiscală etc. Ca izvoare comune se mai disting, legile ordinare ale parlamentului, decretele prezidenţiale şi hotărârii ale guvernului. b) Izvoare specifice ale dreptului financiar Izvoarele specifice sunt actele normative care cuprind dispoziţii referitoare la relaţiile financiare. Ca izvoare specifice ale dreptului financiar cităm: - Legea nr. 72/1996, publicată în M.Of. nr. 152/17 iulie 1996. Această lege defineşte sfera de cuprindere a finanţelor publice, şi anume: elaborarea, aprobarea şi execuţia bugetului public naţional, stabilirea şi perceperea impozitelor, taxelor şi altor venituri ale statului, utilizarea mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative, judecătoreşti şi executive, ca şi controlul modului de folosire a mijloacelor materiale şi băneşti aparţinând instituţiilor publice, regiilor autonome, precum şi a capitalului social investit de stat în societăţile comerciale. În lege este precizată aria de cuprindere a instituţiilor publice care cuprind Preşedenţia României, Guvernul, ministerele, celelalte organe ale administraţiei de stat, precum şi instituţiile de stat de subordonare centrală şi locală. Sub acest aspect, legea finanţelor publice cuprinde principiile şi normele de bază ale activităţii financiare a statului, constituind cadrul legislativ general al finanţelor publice. În acest sens, Legea finanţelor publice este o reglementare la nivel de lege-cadru. Referitor la reglementarea relaţiilor financiare ale statului, Parlamentul a adoptat o serie de legi privind: - Activitatea bancară (Legea nr. 58/1998); - Statutul Băncii Naţionale a României (Legea nr. 101/1998); - Impozitul pe profit (Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, republicată). - Ordonanţa Guvernului privind impozitul pe venit nr. 73/1999; - Organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii financiare (Legea nr. 30/1991); - Tariful vamal de import din 1 ianuarie 2000. - H.G. nr. 443/1990, privind stabilirea taxelor consulare; - Legea nr. 45/1992, privind stabilirea nivelului unor taxe în sume fixe, datorate statului în lei de persoanele fizice şi juridice şi introducerea taxei asupra mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică de regiile autonome, societăţile comerciale şi de ceilalti agenţi economici organizaţi ca persoane juridice; - Ordinul ministrului finanţelor nr. 817/1998, pentru aprobarea regulamentul privind organizarea şi funcţionare a Gărzii financiare; - Regulamentul B.N.R. nr. 2 din 1996, privind operaţiunile cu numerar; - Regulamentul nr. 1/1991 privind operaţiunile curente şi transferurile de capital cu mijloace de plată straine, publicat in M.Of. nr. 101 din 13 mai 1991. Dreptul financiar in cadrul sistemului de drept Sistemul dreptului nostru este caracterizat atât prin unitatea esnţială a tuturor normelor juridice de a exprima voinţele şi interesele poporului muncitor,cât şi prin împărţirea acestor norme de ramuri după specificul relaţiilor sociale pe care le reglementează.Între aceste ramuri,după dreptul constituţional şi dreptul administrativ,este enumerat şi dreptul financiar cuprinzând totalitatea normelor juridice care reglementează activitatea financiară a organelor de stat,întocmirea şi executarea bugetului de stat,creditul,asigurările etc.Dreptul financiar este prezentat ca una dintre ramurile sistemului de drept şi în lucrările de specialitate juridică financiară din statul nostru şi din celelalte state. Dreptul financiar este o ramură a sistemului dreptului din statul nostru,Datoriită faptului că are un obiect de reglementare propriu,indiferent dacă acest obiect este denumit relaţii financiare,acte şi operaţiuni financiare,ori constituirea,repartizarea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti necesare statului,satisfacerii trebuinţelor generale ale societăţii.Datorită acestui obiect propriu de reglementare cu specificul “financiar”,distinct de al celorlalte ramuri de drept,şi având în vedere că obiectul propriu al reglementărilor juridice este criteriul principal şi funadamental în stabilirea ramurilor de drept,dreptul financiar este prezentat,ca una dintre ramurile sistemului de drept. Pe lângă obiectul propriu şi specific de reglementare,dreptul financiar este important pentru întreaga activitate de stat,pentru îndeplinirea practică a funcţiilor statului,pentru îndeplinirea Programului de făurire a societăţilor multilateral dezvoltate.Această importanţă reprezintă şi ea un argument pentru situaţia dreptului financiar de ramură a sistemului de drept din statul nostru. Normele de drept financiar Din definiţia dreptului financiar rezultă că acesta reprezintă un ansamblu de norme juridice care sunt de drept financiar în virtutea aceea ce reglementează,deci datorită faptului că reglementează relaţii,acte şi operaţiuni financiare privind ondurile băneşti ale statului şi ale instituţiilor,întreprinderilor şi organizaţiilor de stat. Normele de drept financiar se disting faţă de celelalte norme juridice instituite de către organele de stat prin acest obiect specific-financiar-de reglementare.Acest obiect specific reprezintă criteriul esenţial şi unic de recunoaştere a normelor de drept financiar,deoarece,din punctul de vedere al formelor de exprimare ale dreptului,normele de drept financiar se întâlnesc atât în cuprinsul actelor normative emise pentru reglementarea anumitor relaţii,acte,operaţiuni financiar,cât şi în cuprinsul unor acte normative care,în principal,reglementează relaţii de natură diferită.Astfel,marea majoritate a normelor dedrept financiar sunt cuprinse în Legea finanţelor,legile bugetare,legile şi decretele privind impozitele,asigurări de stat rpin efectul legii şi în alte acte normative emise pentru domeniul financiar.Spre deosebire de acestea,normele juridice privind taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat datorată bugetelor locale de către unităţile economice sunt cuprinse în legea cu privire la fondul funciar;normele juridice privind încasarea amenzilor administrative în folosul bugetului de stat,care instituie astfel unvenit bugetar,sunt cuprinse în legea referitoare la stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor etc.Normele de drept financiar,au,la fel cele mai multe norme juridice,un caracter general,impersonal,deci,Privesc un număr nedeterminat de subiecte de drept şi se aplică repetat în timp,ori de câte ori sunt condiţiile vizate de ele.Pe lângă acestea,unele norme de drept financiar au caracter individual în virtutea anumitor necesităţi financiare concrete.Astfel,legile de adoptare a bugetelor de stat,pe lângă dispoziţii generale,cuprind şi dispoziţii care stabilesc individual cuantumul unor subvenţii acordate pentru completarea veniturilor proprii ale unor bugete locale etc. În ceea ce priveşte structura logio-juridică,normele de drept financiar cuprind şi ele trei elemente specifice normelor juridice:ipoteza,dispoziţia şi sancţiunea,cu unele particularităţi determinate de specificul financiar al obiectului de reglementare şi de interesul financiar al statului. Ipoteza nomei de drept financiar prevede condiţiile sau împrejurările în care urmează să se aplice dispoziţia cuprinsă în aceste norme juridice.Astfel,de exemplu,Legea finanţelor prevede că “venitul naţional,ca valoare nou creată în industrie,agricultură,construcţii,transporturi şi în alte domenii,reprezintă sursa de bază a fondurilor băneşti ce se constituie în economie”.În acest sens,cele mai importante fonduri băneşti necasare trebuinţelor obşteşti,în societatea noastră se constituie pe baza repartizării venitului naţional,în condiţiile în care cea mai mare parte a acestui venit este realizată în industrie,agricultură şi construcţii. Dispoziţia normei de drept financiar prevede conduita subiectelor vizate de această normă,fie obligând aceste subiecte să acţioneze într-un anumit fel,să acorde ori să plătească anumitesume de bani etc,fie permiţându-le să-şi constituie şi să întrebuinţeze anumite fonduri băneşti,fie interzicându-le săvârşirea unor acte sau operaţiuni.Deci,din punctul de vedere aldispoziţiei pe care o cuprind,normele de drept financiar pot fi onerative,permisive şi prohibitive. Cele mai multe dintre normele de drept financiar cuprind dispoziţii onerative,deoarece sunt instituite în virtutea necesităţilor economice,ale formării fondurilor băneşti necesare fondurilor băneşti necesare trebuinţelor obşteşti.Potrivit acestor necesităţi,,prin normele de drept financiar se stabilesc cu preponderenţă în mod onerativ formarea fondurilor băneşti obşetşti prin plăţi obligatorii de impozite,taxe etc. ale unităţilor economice şi persoanelor fizice,modul de repartizare de cele mai multe ori obligatoriu a acestor fonduri băneşti,ca şi utilizarea acestor fonduri băneşti în limitele prevederilor planurilor financiare,cu documentaţia şi justificarea corespunzătoare.De exemplu,Legea privind impozitul pe fondul de retribuire prevede onerativ că “unităţile economice de stat şi instituţiile de stat sunt obligate să plătească un impozit asupra fondului total de retribuire”;Legea finanţelor prevede onerativ că “veniturile şi cheltuielile prevăzute în bugetul de stat se repartizează pe trimestre,în funcţie de sarcinile de plan desfăşuarate şi în termenele legate de vărsare a veniturilor şi de efectuare a plăţilor”;Decretul cu privire la asigurările prevede onerativ că în cadrul asigurării prin efectul legii a călătorilor “pretenţiile asiguratului sau moştenitorilor săi faţă de organizaţiile care transportă călători,în legătură cu accidentul produs şi cu urmările acestuia,se sting în limita sumei asigurate plătite. Conceptul de finante Ca urmare a dezvoltarii intregii productii sociale ca si productie/circulatie de marfuri, in vederea constituirii resurselor necesare oricarui tip de activitate se impune formarea unor fonduri (resurse) banesti. In acest context, al productiei si circulatiei marfurilor, in societate se formeaza fie la dispozitia statului, fie la dispozitia agentilor economici - fonduri banesti.Constituirea si apoi utilizarea fondurilor banesti se realizeaza prin fluxuri monetare. Derularea acestora impune, in mod necesar, si instituirea anumitor tipuri de relatii sociale, adica a unor raporturi intre administratorii si beneficiarii unui fond, intre cei ce participa la constituirea lui si utilizatori.Astfel, finantele ar putea fi definite din trei puncte de vedere complementare intelegand prin aceasta: a. constituirea de fonduri sub forma baneasca cu o anumita destinatie; b aporturi sociale de natura economica ce apar intr-o economie in legatura cu constituirea fondurilor banesti; c. finantele sunt nu numai raporturi sociale, ci si fluxuri banesti care se desfasoara in legatura cu crearea fondurilor. Notiunea de finante, sub cele trei aspecte: fonduri/fluxuri/raporturi sociale, este eterogena atat in ceea ce priveste complexitatea nevoilor carora trebuie sa li se faca fata, cat si din punct de vedere al modului de utilizare a fondurilor. Astfel, o parte din ele se constituie in vederea satisfacerii unor nevoi generale ale intregii populatii de pe un teritoriu delimitat (judet, tara, chiar U.E., etc). Alte fonduri au in vedere satisfacerea unor nevoi comune dar, de dimensiuni mult mai restranse, specializate, si care se constituie la nivelul agentilor economici. Sistemul financiar La modul general se poate vorbi de un sistem financiar ce consta, pe de o parte, din fonduri care se constituie si se consuma efectiv si integral, iar pe de alta parte, din fonduri ce se constituie cu caracter definitiv si se utilizeaza prin avansari si recuperari neincetate.Sistemul financiar are doua componente majore: finantele publice si finantele private. Finantele publice sunt reprezentate de fondurile care se constituie prin plati obligatorii si se consuma efectiv in intervalul de timp considerat. O caracteristica esentiala a acestora este aceea ca implica un transfer de valoare fara echivalent.Finantele publice se compun din urmatoarele fonduri: -bugetul national public care cuprinde bugetele locale si bugetul administratiei centrale; -asigurarile sociale de stat; -fonduri extrabugetrare ce se folosesc dupa legile statului. Finantele private cuprind totalitatea societatilor comerciale, bancare, de asigurari, indiferent de proprietarul capitalului. In domeniul finantelor private se constituie capitalul tuturor tipurilor de societati comerciale, regii autonome si companii nationale. Caracteristica esentiala a finantelor private este ca aici fondurile nu se consuma, ci se avanseaza si recupereaza in permanenta in circuit. Finantele private mai cuprind alaturi de fondurile firmei propriu-zise de care am vorbit mai sus, fondurile de credit si fondurile de asigurari. Fondurile de credit se caracterizeaza prin aceea ca se constituie pe baze rambursabile si se utilizeaza tot pe baze rambursabile. Fondurile de asigurari se constituie in mod definitiv dar se folosesc numai in cazul survenirii riscului asigurat. Functiile finantelor publice Finantele publice se manifesta prin indeplinirea a doua functii: functia de repartitie si functia de control. Functia de repartitie presupune constituirea si redistribuirea fondurilor publice. Caracteristic acestei functii este ca prin intermediul ei are loc redistribuirea venitului national. Functia de repartitie se realizeaza, pe de o parte, prin instituirea unei game foarte variate de impozite, taxe, tarife si contributii pe care trebuie sa le plateasca toti cei care realizeaza venituri si cei care in anumite imprejurari apleaza la unele servicii ale statului. Pe de alta parte, aceasta functie se realizeaza prin stabilirea tipurilor de cheltuieli finantate de la bugetul de stat. Functia de control, asa cum arata si numele, se refera la controlul atat asupra legalitatii si oportunitatii obtinerii veniturilor, cat si asupra modului de efectuare a cheltuielilor si, mai ales, a eficientei acestora. Functia de control se realizeaza atat concomitent cu functia de repartitie cat si separat, prin intermediul unor institutii specializate ale statului. Moneda – piesă de metal (aur, argint, cupru etc) care se prezintă în general sub formă de disc plat şi serveăte ca mijloc de circulaţie, de plată şi eventual de tezaurizare. Spre deosebire de bani, nu este un termen generic, ci se referă la un anumit fel de bani şi anume la piesele de metal cu valoare proprie deplină sau inferioară valorii nominale. Notiunea de moneda Denumirea de moneda, prezenta in mai multe limbi, vine din timpul Imperiului Roman, urmare e a fatrului ca atelierul unde se confectionau piesele metelice fusese instalat alaturi de templul zeitei Moneta din Roma. Pe teritoriul tarii noastre, i.C. , circulau monede de provenienta greceasca. Prima emisiune proprie apartine Histriei, cu peste doua milenii in urma. La inceput, sefii uniunilor tribale geto-dacice au reprodus monede macedonene, iau mai tarziu in timpul domniei lui Burebista si Decebal, se trece la imitarea denarului roman republican de argint. O trasatura specifica a economiei de piata consta in limitarea schimburilor directe de marfuri si servicii (trocul) si generalizarea utilizarii banilor.In conversatia de fiecare zi, termenul de bani este utilizat pentru a insemna mai multe lucruri foarte diferite. Unul dintre acestea este tocmai moneda, cand se pune intrebarea “Aveti bani la d-voastra?” in realitate numai o mica proportie din valoarea in dolari a cumparaturilor, probabil in jur de 1% este platita cu ajutorul monedei. Deci, aceasta definitie populara a banilor este foarte ingusta pentru a fi utilizata in stiinta economica sau juridica.Intr-o alta definitie populara a banilor care este prea larga, se trateaza banii ca sinonim al avutiei. A spune ca “cineva are o multime de bani” inseamna ca acel cineva este bogat (avut).Moneda a contribuit substantial la patrimunoiul de valori al omenirii in cursul mileniilor. Fiind in primul rand un instrument social-economic, indispensabil oricarei economii, ea a reprezentat “o institutie istorica, a urmat si urmeaza evolutia societatii umane”.Ascensiunea sau declinul natiunilor a fost adesea marcata profound de modurile de administrare a monedei, care s-a manifestat - dupa caz – ca factor al dezvoltarii ori ca obstacol in calea evolutiei, avantajand ori impiedicand, influenta sa asupra comutitatilor umane resfrangandu-se in doua chipuri, precum, simbolic a si fost creat: din avers si revers. Aparitia si circulatia monedei in stransa corelatie cu economiile popoarelor au dus la afirmarea sa plenara, la asimilarea ei de catre diferitele colectivitati umane.Utilizarea sa la nivelul planetar a determinat abordarea fenomenelor monetare de catre teoreticieni printr-o varietate apreciabila de explicatii, solutii si forme de exprimare, de cele mai multe ori vadit contradictorii.Controversele asupra naturii si functiilor monedei persista de secole si probabil ca acumularea progresiva a informatiilor prin utilizarea tehnicilor moderne de investigare va lansa noi ipoteze, teorii si metode in acest domeniu. Din complexitatea fenomenului monetar deriva si multitudinea definitiilor date monedei, datorita cunoasterii variate sau insuficiente a genezei, manifestarilor si functiilor ei. Unele definitii exprima particularitati ale monedei (actuale sau cele ce s-au pepetuat in timp), altele o considera ca fiind marfa ori pur si simplu o notiune abstracta. Intr-o definitie prin moneda este desemnat orice bun acceptat ca instrument liberator de creditori sau vanzatori, un “bon” pentru cumpararea marfurilor. Intr-un alt punct de vedere se considera ca atunci “cand o marfa serveste continuu ca intermediar pentru schimburi indirecte, ea devine moneda”. Moneda, in forma ei clasica de disc metalic cu o greutate determinata, se utilizeaza ca mijloc de circulatie, de plata si tezaurizare. Ea reprezinta un instrument-etalon legal de plata pentru facilitarea schimburilor, pentru acumulari, fiind masuratorul general de valori care poarta girul autoritatii emitente, statul, si care se bucura de incredere publica. Functiile monedei Functiile monedei au evoluat in timp odata cu dezvoltarea productiei si schimbul de marfuri. La aparitie moneda a servit ca masura a valorii si mijloc de circulatie a marfurilor: incepand a fi practicate apoi vanzarile de credit si imprumutul de capital, ea dobandeste si rolul de mijloc de plata, pentru ca in cele din urma, odata cu crearea pietei mondiale, sa indeplineasca functia de bani universali, slujind in circulatia internationala a valorilor materiale ca mijloc general de schimb. Functia de evaluare a valorilor economice. Cu moneda se masoara valori materiale, se exprima preturile, puterea de cumparare, creditul. Cand moneda este marfa, fiind turnata din metal pretios (aur, argint) ea are o valoare intrinseca, pretuind prin sine insasi are o putere de cumparare corespunzatoare acestei valori. In acest caz, moneda cu valoare proprie serveste ca etalon direct pentru alte valori. Cand insa reprezinta doar un semn, un bon, ea are numai valoare corespunzatoare marfurilor ce pot fi achizitionate in schimbul ei. Si aceasta moneda are putere de cumparare, valoare deci, putand servi ca etalon pentru alte valori, dar este in fapt numai intermadiar intre marfuri. Cu moneda se exprima preturile care sunt expresia monetara a valorii. Functia de mijlocire a schimburilor de bunuri si servicii prin intermediul operatiunilor de vanzare-cumparare. Moneda mijloceste circulatia marfurilor, ea insasi fiind o marfa intermediara. Datorita dezvoltarii continue a economiei, moneda a devenit un instrument economic “par excellence”, utilitatea ei ca mijloc de schimb fiind primordiala in raport cu alte functii. Moneda a evoluat neintrerupt cu productia si schimbul de marfuri; prin schimb, produsele devin marfuri a caror circulatie este inlesnita de moneda. Marfurile, serviciile si moneda se afla intr-o relatie economica indisolubila. Functia de mijlocire a platilor. Moneda dobandeste calitatea de moneda legala pentru ca creditorul este obligat sa primeasca moneda aflata in circulatie la data lichidarii unei datorii. Ea poate fi intrebuintata la efectuarea oricaror plati, de catre oricare dintre subiectele de drept, indiferent de categoria marfurilor ori serviciilor supuse acestui act commercial. Valoarea esentiala a monedei rezida in puterea ei de cumparare si de efectuare a platii. Functia de mijlocire a creditului. Creditul reprezinta transmiterea temporara a unei puteri de cumparare; el este un imprumut de moneda. Montesquieu afirma ca “banul este un semn al valorii si cui ii lipseste trebuie sa-l imprumute”. Creditul in moneda este cel mai generalizat. Fizic si functional, moneda este un document de credit pentru cel ce o primeste, cat si pentru cel ce o livreaza. Orice moneda este fiduciara, deci este bazata pe creditul care i se acorda. Moneda serveste ca mijloc de acordare a creditului. Functia de mijlocire a economiilor. Disponibilitatile temporare ale populatiei se pot valorifica prin intermediul monedei. In acest mod, moneda transforma in capital, care se poate utiliza eficient in circulatia monetara. Functia de tezaurizare. Cu ajutorul monedei se pot pastra si transfera valorile care se cer mentinute in timp pe o perioada indelungata. De asemenea, valorile pot trece de la un detinator la altul in modul cel mai eficient prin intermediul monedei. Tezaurizarea se realizeaza in conditiile circulatiei banilor cu valoare integrala (de aur) cand functia de mijloc de circulatie si de plata este indeplinita de catre monedele din metal obisnuit sau bancnote, acesti bani lipsiti de valoare intrinseca inlocuindu-i pe cei din metal pretios, care sunt transformati in lingouri, putand fi pastrati ori vanduti sub aceasta forma, dupa greutate, ca orice marfa. Functia sociala de distribuire si redistribuire a bunurilor si serviciilor. Produsul social se distribuie cu ajutorul monedei celor care au contribuit direct sau indirect la crearea lui. Moneda inlesneste o buna utilizare a factorilor de productie nationala, asigurand o repartitie cat mai justa a produsului social. Aceste functii ale monedei nu se cer indeplinite cu necesitate, cumulativ, de catre o marfa pentru a fi considerata moneda. Este suficient ca ea sa indeplineasca o singura functie din cele amintite pentru a deveni moneda, daca este asimilata ca atare.In ultimii ani moneda exista tot mai rar prin materialitatea ei, dar exista totdeauna prin functiile pe care le indeplineste. Circulatia monetara e desemnata de totalitatea operatiunilor efectuate cu masa monetara, concretizata in incasarile si platile banesti,determinate de circulatia marfurilor,de prestarea de servicii si de executarea de lucrari in cadrul unui stat. Este de 2 feluri: legala: e dirijata prin banci.Se instituie obligativ ca raspundere materiala a bancilor.Bancile raspund si prin semnatura,dar a cel putin a doi dintre conducatorii bancii. paralela: nu e agreata de guvernant.E numita si circulatie la negru,mita,spalare a banilor. Inflatia monetara: ruperea de echilibru intre volumul masei monetare aflate la un moment dat in circulatie si volumul marfurilor si serviciilor printr-o crestere excesiva a semnelor monetare asociata cu cresterea preturilor si urmata de deprecierea monetara. Ca forma de manifestare: inflatia latenta: in cadrul careia cresterea preturilor nu depaseste 3-4% pe an.Aceasta duce la o depreciere monetara lenta si progresiva,fara zguduiri economice. inflatia deschisa: in care cresterea preturilor evolueaza intre 5-10% pe an inflatia galopanta: in care preturile cresc cu peste 15% provocand mari si primejdioase dezechilibre social-economice. Sistemul bugetar Bugetul de stat 1.Conţinutul şi caracteristicile bugetului de stat Bugetul de stat reprezintă o categorie fundamentală a ştiinţelor finanţelor. Îl putem aborda din punct de vedere juridic şi economic. Sub aspectul său juridic bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute şi autorizate veniturile şi cheltuielile anuale ale statului. Bugetul de stat prevede şi autorizează în formă legislativă cheltuielile şi resursele statului, având character obligatoriu fiind supus aprobarii Parlamentului. Reprezintă un act de previziune a resurselor publice şi a modului de utilizare a acestuia, elaborându-se pe o perioada de un an. Legea bugetului de stat este influenţată de concepţiile politice, economice şi sociale specifice fiecărei perioade. Ca document oficial, bugetul de stat evidenţiază nivelul aprobat al cheltuielilor ce se vor efectua în viitor şi mărimea veniturilor ce pot fo mobilizate la dispoziţia statului. Abordarea economică se referă la corelaţiile acroeconomice şi în special legăturacu nivelul şi evoluţia produsului intern brut. Un anumit nivel al PIB şi măsura în care acesta este repartizat pentru formarea brută de capital şi consum determină nivelui indicatorilor bugetari şi constituie baza evoluţiei favorabile a resurselor în viitor. Bugetul de stat exprimă relaţiile economice în formă bănească ce iau naştere în procesul repartiţiei produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de politică economică socială şi financiară ale fiecărei perioade. Aceste relaţii au dublu sens: pe de o parte, ca relaţii prin care se mobilizează resursele băneşti iar pe de lată parte ca relaţii de repartizare a acestor resurse. Relaţiile de mobilizare a resurselor sunt relaţii de repartiţie a PIB în favoarea statului prin intermediul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, al prelevărilor din venituri şi atragerile de disponibilităţi temporar libere prin imprumuturilor de stat intern. Deasemenea se crează relaţii ale statului cu străinătatea concretizate în finanţări externe. Bugetul de stat este un instrument de previziune pe termen scurt şi mediu. Bugetul economic este carteristic ţărilor dezvoltate şi reprezintă pe lângă un buget de stat clasic şi resursele societăţii şi destinaţia lor.Bugetul economiei naţionale este un ansamblu de conturi ale naţiunii, care reflctă pentru anul în curs şi pentru anul următor previziunile asupra tuturor agenţilor economici din ţara respectivă. Forma care se întocmeşte diferă de la o ţară la alta. Bugetul economiei naţionale este un instrument cu ajutorul caruia guvernul se informează asupra situaţiei economico financiare a ţării. Nu are caracter de lege, el nu se substituie bugetului de stat. Volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetare diferă de la stat în funcţie de nivelul de dezvotare economică a ţării, de condiţiile social-politice interne şi de conjunctura internaţională.La nivelul fiecărui stat se elaboreză mai multe categorii de bugete corelate care alcătuiesc un sistem. Sistemul bugetar este diferenţiat în funcţie de structura organizatorică a fiecărui stat: tip unitar(Franţa, Anglia, Suedia etc) si tip federal (SUA, Canada, Elveţia etc). În România nevoile de resurse la nivelul societăţii şi posibilităţile de acoperire a acestora sunt reflectate în bugetul general consolidat. Legea privind finanţele publice precizează faptul că gestionarea resurselor financiare publice se realizează perintr-un sistem unitar de bugete care cuprinde: Bugetul de stat Bugetul asigurărilor sociale de stat Bugetele locale Bugetele fondurilor speciale Bugetul trezoreriei statului Bugetele altor instituţii cu caracter autonom Bugetul general consolidat reflectă fluxurile financiare publicede formare a veniturilor fiscale şi nefiscale şi de repartizare a acestora pe destinaţii în conformitate cu nevoia socială.Rolul bugetului este considerat un instrument prin care se realizează alocarea şi redistribuirea resurselor şi care prezintă utilitate în procesul reglării activităţii economice şi sociale.Bugetul are un rol alocativ, redistributiv şi de reglare a vieţii economice. Rolul alocativ reflectă modul de alocare a resurselor fiecărui an bugetar. Statul se poate manifesta ca agent economic, fie prin dezvoltarea unor activităţi industriale şi comerciale proprii, fie participând la finanţarea unor activităţi în sectorul privat. Existenţa lor ca bugete anexe se justifică: prin caracterul industrial sau comercial al activităţii statului şi prin scopul finanţării şi natura beneficiarului resurselor, atunci când se acordă subvenţii sau se finaţează acţiuni sociale. Conturile speciale de trezorerie sunt operaţiuni în afara bugetului general determinate de condiţii specifice privind finanţarea şi de caracterul lor provizoriu. Rolul redistributiv al bugetului este pus în evidenţă de natura lui specifică, respectiv aceea de instrument ce reflectă relaţii de mobilizare a resurselor şi de repartizare a acestora pentru finanţarea unor activităţi şi acţiuni determinate expres. Rolul de reglare a vieţii economice decurge din importanţa bugetului de stat ca instrument cu putere de lege, prin care se reflectă politica economică promovată de guvern. (*) Creditele externe contractate de ministere sunt defalcate pe capitole de cheltuieli, utilizând criteriul economic. Procedura bugetara: e alcatuita din totalitatea actelor si operatiunilor privind intocmirea proiectului de buget,adoptarea acestuia,executarea sa,incheierea si aprobarea continutului general de executie bugetara precum si controlul bugetar. 2.Principii bugetare rilor şi cheltuielilor publice aferente perioadei la carese referă. El oferă posibilitatea analizării veniturilor pe sur se de provenienţă şi a cheltuielilor pe destinaţii. Principiile clasice bugetare sunt: unitatea universalitatea anualitatea specializarea bugetară Anualitatea bugetului are două semnificaţii distincte: prima se referă la perioada de timp pentru care se întocmeşte şi se aprobă la perioada de timp în care se încasează veniturile şi se efectuează cheltuielile înscrise în autorizaţia dată guvernului de către parlament Bugetul este elaborat şi aprobat pentru o perioadă de 12 lni. Anul bugetar poate să coincidă sau nu cu anul calendaristic. Universalitatea este principiul potrivit căruia veniturile şi cheltuielile publice trebuie să fis înscrise în buget în sumele lor totale, fară omisiuni şi fără compensări reciproce. Excepţii de la principiul universalităţii: - resursele provenind din donaţii - fondurile de sprijin ale particularilor - reconstituirea creditelor bugetare prin restituirea către buget a sumelor necuvenite sau acordate cu titlu provozoriu. Unitatea bugetară presupune înscrierea tuturor veniturilor şi cheltuielilor statului, în sumele lor globale într-un singur document. Unitatea bugetului este asigurată prin intermediul sistemului conturilor naţionale. Excepţii de principiul unităţii bugetului: debugetizarea, constă în scoaterea unor cheltuieli în afara bugetului general bugete anexe, se înscriu veniturile şi cheltuielile unor instituţii publice care nu au în mod obligatoriu personalitate juridică. Pentru acoperirea cheltuielilor se recurge la împrumuturi. conturile speciale de trezorerie sunt încasări ce nu reprezintă un venit propriu zis pentru buget şi plăţi ce nu au caracter definitiv bugete extraordinare se înscriu cheltuieli excepţionale ocazionate de crize economice, calamităţi etc bugetele autonome sunt elaborate de întreprinderile publice cu personalitate juridică legea rectificativă a bugetului şi modalităţile de repartizare a creditelor bugetare, este o redimensionare a resurselor şi cheltuielilor publice printr-o lege rectificativă a bugetului În România există o multitudine de bugete elaborate şi aprobate la nivel central şi local determinate de specificul economiei noastre în tranziţie. Bugetul general consolidat este corelat din punct de vedere al asigurării echilibrului, cu bugetul asigurărilor sociale de stat şi cu bugetele locale (bugete autonome). 3.Specializarea bugetară Specializarea bugetară reprezintă principiul potrivit căruia veniturile trebuie să fie scrise în buget şi aprobate în parlament pe surse de provenienţă, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli. Gruparea veniturilor şi cheltuielilor într-o anumită ordine şi pe baza unor criterii determinată portă denumirea de clasificaţie bugerară. 4. Echilibrul bugetar Cerinţa de bază a echilibrului bugetar o constituie acoperirea integrală a cheltuielilor dis veniturile ordinare ale fiecărui an bugetar. Anualitate şi echilibrul bugetului sunt legate, având drept rezultat echilibrul anual al bugetului, considerat drept “ principiul de aur al gestiunii bugetare”. Treptat o serie de state au renunţat la aplicarea în practică a principiului echilibrării bugetare, dificil de realizat, elaborând şi prezentând parlamentului spre aprobare bugete deficitare. 5.Publicitatea bugetului Legea privind adoptarea bugetului de stat şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar pe anul precedent celui în curs sunt publicate în Monitorul Oficial şi în culegeri de legi. Universalitatea bugetara. Potrivit acestui principiu, veniturile si cheltuielile statului trebuie sa figureze in buget cu sumele lor totale. Respectarea principiului universalitatii permite cunoasterea si controlul sumelor exacte a veniturilor si cheltuielilor publice. Bugetul intocmit cu respectarea principiului universalitatii poarta denumirea de buget brut si presupune ca veniturile sa fie inscrise in buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totala, iar nu cu soldul dintre acestea. In practica, acest principiu nu este respectat si se trece astfel la bugetul net, care cuprinde numai rezultatul final al actiunilor producatoare de venit si al celor generatoare de cheltuieli, ca apoi sa se ajunga la bugetul mixt, in care la unele pozitii figureaza cifre totale, iar la altele numai soldul dintre venituri si cheltuieli. Practicarea unui sistem bugetar mixt este determinata de actiunea unor factori ce vizeaza evolutia rolului si functiilor statului. Prin infiintarea unor unitati economice sub forma de regii autonome, cu personalitate juridica si o larga autonomie functionala, statul a dat posibilitatea unor reglementari financiare diferite de cele aplicabile institutiilor de drept public, asa incat ele nu mai figureaza cu totalitatea veniturilor si cheltuielilor in bugetul de stat, ci numai cu sumele pe care le varsa, respectiv le primesc de la buget. De asemenea, unitatile administrativ- teritoriale figureaza numai cu eventualele subventii primite sau varsate catre buget. Unele institutii publice locale fara scop lucrativ, care au dobandit personalitate juridica si implicit dreptul de a- si organiza gestiunea financiara dupa alte criterii decat cele specifice serviciilor publice, isi retin veniturile pe care le realizeaza din diverse surse pentru acoperirea propriilor cheltuieli, primind de la buget subventii in completare. Asemenea institutii sunt centrele de cercetare stiintifica, universitatile, spitalele etc. In mod similar, organizatiile care gestioneaza fondurile asigurarilor sociale de boala, invaliditate, somaj, pensii de batranete etc. se bucura de o existenta de sine- statatoare, de personalitate juridica si dispun de o autonomie financiara, fapt ce le indreptateste sa nu figureze cu veniturile si cheltuielile lor totale in bugetul de stat. Unitatea bugetara, principiu corelat cu principiul universalitatii bugetare, presupune ca toate veniturile si cheltuielile bugetare sa fie inscrise intr-un singur document, formula in masura sa ofere o imagine clara si cuprinzatoare a situatiei financiare a statului. Un buget unitar, sub aspect politic, faciliteaza controlul parlamentar, dand posibilitatea organului legislativ sa examineze politica financiara a guvernului aflat la putere si sa propuna amendamente cu privire la cuantumul veniturilor si cheltuielilor bugetare sau la oportunitatea, prioritatea ori necesitatea aprobarii unor cheltuieli. Sub aspect financiar, unitatea bugetara constituie o regula de ordine si claritate, reflectand starea reala a situatiei financiare a tarii, eliminand posibilitatea unor artificii de disimulare. Cu timpul, acest principiu nu a mai fost respectat, trecandu- se la intocmirea, pe langa bugetul general al statului, si al altor bugete, cum sunt, de pilda, bugetele extraordinare, bugetele anexe, bugetele autonome, conturile speciale de trezorerie si taxele parafiscale.De la principiul unitatii, in Romania, legea finantelor publice prevede unele derogari, prin reglementarea bugetelor anexe (art.19, alin. 2, Legea nr. 72/1996), precum si a altor bugete constituite prin lege (art.19, alin. 1). Bugetele anexe se constituie in afara bugetului administratiei centrale de stat, ca fonduri speciale pentru cazurile autorizate de lege si se aproba de parlament o data cu bugetul public nationalPractica bugetara cunoaste mai multe modalitati de eludare a principiului unitatii bugetare, precum si numeroase dificultati pe care parlamentele le intalnesc in examinarea si aprobarea veniturilor si cheltuielilor bugetare. In scopul ocolirii controlului parlamentar se recurge la asa- numita debugetizare, adica la scoterea unor venituri si cheltuieli publice in afara bugetului de stat. Neafectarea veniturilor bugetare este principiul bugetar potrivit caruia, veniturile publice incasate trebuie sa se depersonalizeze pentru a servi la acoperirea cheltuielilor bugetare, privite in ansamblul lor. Altfel spus, nu se admite ca un anumit venit bugetar sa fie afectat pentru finantarea unor anumite cheltuieli. Aceasta, deoarece nu exista un raport corespunzator intre randamentul unui venit si necesarul de fonduri pentru finantarea unei cheltuieli publice. Astfel, daca incasarile din venitul cu o afectare speciala ar depasi suma necesara pentru finantarea actiunii respective, s-ar obtine un excedent care ar incita la risipa fondurilor disponibile. In situatia inversa, dimpotriva, actiunea respectiva nu s-ar putea realiza in buna masura, din cauza insuficientei fondurilor afectate. Principiul neafectarii veniturilor nu se aplica cu strictete in practica financiara, abaterile de la principiul unitatii bugetare constituind tot atatea forme de derogare de la principiul neafectarii veniturilor. De pilda, atunci cand se instituie un nou impozit sau se majoreaza cuantumul unuia existent, guvernul, pentru a atenua starea de nemultumire a contribuabililor, indica si scopul in care vor fi utlizate incasarile provenite din impozitul respectiv. Mai mult, in unele tari, legea admite afectarea unor venituri chiar in cadrul bugetului ordinar. Anualitatea bugetara este principiul bugetar potrivit caruia perioada de timp pentru care se intocmeste si in care se executa bugetul de stat este de un an. In practica statelor, anul bugetar poate coincide sau nu cu anul calendaristic. Inceputul anului bugetar in tarile in care acesta nu coincide cu anul calendaristic este determinat de factori de natura economica, de traditie, de regimul de lucru al parlamentului. In tari ca Austria, Belgia, Brazilia, Franta, Germania, anul bugetar coincide cu anul calendaristic; in alte tari ca Anglia, Danemarca, Japonia, anul bugetar se desfasoara in intervalul 1 aprilie a.c. - 31 martie , anul urmator; in Italia si Suedia, anul bugetar este cuprins intre 1 iulie - 30 iunie; in S.U.A., anul bugetar se desfasoara de la 1 octombrie - 30 septembrie. La intocmirea proiectului de buget, intr-o tara cu un pronuntat caracter agricol, este necesar a se cunoaste perspectivele recoltei, deoarece resursele financiare ale statului in anul pentru care se ibtocmeste bugetul depind in mare masura de veniturile realizate din agricultura in anul de baza. De asemenea, intr-o tara dezvoltata este necesar sa se cunoasca evolutia productiei industriale, conjunctura pe piata interna si pe cea externa, evolutia preturilor si a altor factori care influenteaza nivelul veniturilor si cresterea economica.Procedura parlamentara, numarul de sedinte rezervate dezbaterii proiectului de buget, modul de solutionare a eventualelor divergente dintre guvern si parlament, ori dintre camerele parlamentare pot influenta momentul inceperii anului bugetar.In unele state, traditia are un rol important in stabilirea si perpetuarea unei anumite practici bugetare.Romania a cunoscut o experienta interesanta cu privire la principiul anualitatii. Practica romana a imbratisat de la inceput principiul anualitatii impozitelor directe, fiind influentata de practica franceza si belgiana. In practica bugetara din tara noastra, anul bugetar a inceput la diferite date. Astfel, pana in anul 1880, anul bugetar coincidea cu anul calendaristic. Dupa anul 1880, anul bugatar a inceput la 1 aprilie. Din anul 1923, s-a trecut din nou la 1 ianuarie ca data a inceperii anului bugetar. In practica financiara a statelor dezvoltate se cunosc abateri de la anualitatea bugetara. In Franta, de pilda, se aplica formula “legilor program” pentru cheltuielile esalonate pe o perioada mai indelungata de timp. Legea program nu are caracter obligatoriu , ci numai valoarea unei declaratii de intentii.In unele state, principiul anualitatii bugetului de stat, sub aspectul duratei exercitiului bugetar, se reflecta in practica bugetara in asa - numitul sistem de exercitiu, care presupunein plus o perioada de trei sau sase luni, de la scadenta anului bugetar pana la momentul incheierii exercitiului bugetar, interval in care se continua incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor. Acest sistem prezinta dezavantajul coexistentei in paralel a doua bugete - bugetul anului expirat, cu privire la care se extinde perioada executiei bugetare pentru lichidarea operatiunilor aferente si bugetul in curs - fapt ce creeaza dificultati in activitatile de evidenta si control bugetar. 7. Metode de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare Bugetul de stat trebuie să reflecte pe de o parte necesităţile de resurse financiare ale statului ce decurg din înfăptuirea programului guvernamental propus pentru perioada imediat următoare, iar pe de altă parte posibilităţile de acoperire a acestor resurse. Astfel apare problema dimensionării corecte a nivelului veniturilor şi cheltuielilor publice. În acest scop se folosesc metode clasice şi metode moderne bazate pe analiza cost avantaje şi alte studii de eficienţă. Elaborarea proiectului bugetului de stat, prima etapa a procedurii bugetare, cuprinde activitatea de determinare a veniturilor si cheltuielilor bugetului public national. Potrivit practicii internationale, insitutia specializata in elaborarea proiectului de buget este fie Ministerul Finantelor, in Europa, fie biroul bugetar care functioneaza pe langa presedintele executivului, situatie specifica S.U.A. In statele europene, lucrarile privind elaborarea bugetului sunt pregatite de aparatul Ministerului Finantelor, care intocmeste un anteproiect ce are la baza evaluarea veniturilor si cheltuielilor bugetare dupa metode care difera de la o tara la alta si de la o etapa la alta si anume: metoda automata sau a penultimei, metoda majorarii sau a diminuarii si metoda evaluarii directe. Metoda automata sau a penultimei este o metoda mai putin laborioasa si consta in evaluarea veniturilor si cheltuielilor bugetare pe baza rapoartelor obtinute in penultimul an, ceea ce este de natura a nu reflecta realitatea. Metoda majorarii sau a diminuarii consta in determinarea volumului si structurii veniturilor si cheltuielilor bugetare pe baza stabilirii ratei medii anuale de crestere sau descrestere a veniturilor, respectiv a cheltuielilor bugetare, pornind de la analiza rezultatelor executiei bugetare din anii precedenti, insa nici aceasta metoda nu tine seama de impactul oscilatiilor de preturi si proceselor inflationiste asupra bugetului de stat. O metoda superioara de elaborare a bugetului este metoda evaluarii directe, metoda ce consta in evaluarea fiecarei categorii de venituri, respectiv cheltuieli, pornind de la cheltuielile aprobate in anul curent si de la previziunile privind dezvoltarea economiei in perioada urmatoare, conform programului guvernamental. Ministrii, ordonatorii principali de credite, elaboreaza cu ajutorul directiilor specializate din ministere propuneri de cheltuieli bugetare si le inainteaza Ministerului Finantelor cu ocazia centralizarii cererilor de fonduri formulate de ministere. Neconcordantele ce pot aparea intre propunerile formulate de ministere si evaluarile Ministerului Finantelor sunt transate de primul ministru, iar in cazul in care aceste divergente nu sunt solutionate, in unele tari discutiile sunt supuse arbitrajului presedintelui republicii. Criteriile care stau la baza procesului de conciliere vizeaza prioritatile stabilite in programul de guvernare pentru diferitele sectoare de activitate finantate de la buget, precum si eficienta, eficacitatea si economicitatea apreciate in raport cu indicatorii de performanta specifici fiecarui domeniu bugetar. Finalizarea proiectului de buget se materializeaza intr-o serie de documente si anume: expunerea de motive si proiectul legii bugetului de stat, anexele la proiectul de lege bugetara, precum si informatii documentare cu privire la modul de fundamentare a bugetului, informatii ce sunt utile parlamentului cu ocazia analizei si dezbaterilor in vederea aprobarii proiectului de lege privind bugetul de stat. Proiectul de buget, una dintre cele mai importante decizii ale puterii executive, este insusit de Guvern in ansamblul sau, dar si de membrii acestuia care au obligatia, in virtutea solidaritatii guvernamentale, sa-l sustina, alaturi de ministrul finantelor, in cadrul dezbaterilor parlamentare. In S.U.A., proiectul bugetului federal, elaborat de catre Biroul Bugetar, o comisie speciala ce functioneaza pe langa presedintele executivului american si insusit de catre presedintele republicii, este inaintat Congresului, insotit de un mesaj. Acest raport cuprinde principiile generale ale politicii interne si externe ale S.U.A., proiectul de buget pentru anul bugetar urmator, contul de executie bugetara pe anul anterior, informatii privind executia bugetului pe anul in curs. Aprobarea bugetului presupune dezbaterea si votarea, de catre parlament, a legii de aprobare a bugetului public national. Institutia publica imputernicita prin Constitutie sa aprobe proiectul de buget este parlamentul. Caracterul democratic si de larg impact economico- social al deciziilor de politica financiara relectate in proiectul de buget conduce in mod obiectiv la solutia aprobarii prevederilor bugetare de catre forul legislativ, organ reprezentativ al intereselor tuturor cetatenilor. Cu prilejul dezbaterii proiectului de buget, in unele state, parlamentul are dreptul sa propuna amendamente, de pilda majorarea sau reducerea veniturilor si cheltuielilor propuse de guvern, iar in alte state, dezbaterile parlamentului au loc nu numai in plenul lui, dar si in comisii sale sau in culise. Executarea bugetului de stat incepe dupa adoptarea sa de catre parlament si consta in incasarea veniturilor la termenele si in cuantumul prevazut si efectuarea cheltuielilor conform destinatiei aprobate prin legea bugetara anuala. Aceasta etapa este cea mai importanta, intrucat presupune realizarea concreta a previziunilor aprobate de parlament. Intreaga raspundere cu privire la aducerea la indeplinire a autorizatiei parlamentare privind executia bugetara revine guvernului care, prin institutii specializate, asigura realizarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor, trebuind sa dovedeasca capacitatea de administrare atat a procesului de colectare a veniturilor, cat si a procesului de utilizare eficienta a alocatiilor bugetare. De asemenea, in executarea bugetului, guvernul va urmari efectuarea cheltuielilor in limitele si conditiile stabilite, precum si evitarea deturnarii fondurilor de la destinatia lor bugetara legala, prevenirea risipei si abuzurilor. Realizarea veniturilor constituie o obligatie pentru guvern, in timp ce, executarea cheltuielilor bugetare, pana la nivelul aprobat, constituie un drept al acestuia. Executia veniturilor bugetare este un proces distinct de executia cheltuielilor bugetare. Incasarea veniturilor cuvenite bugetului si, respectiv, efectuarea platilor de la buget se realizeaza fie printr-o institutie specializata aflata in subordinea Ministerului Finantelor (trezoreria statului), fie prin sistemul bancilor comerciale, pe baza de conventii privind prestarea de servicii, incheiate intre acestea si Ministerul Finantelor. Realizarea veniturilor bugetare consta in derularea mai multor etape: asezarea, lichidarea, emiterea titlului de percepere a impozitului si perceperea propriu- zisa a acestuia. Asezarea impozitului reprezinta operatiunea de identificare si dimensionare a materiei impozabile de care dispune o persoana fizica sau juridica. Lichidarea consta in determinarea cuantumului impozabil datorat de persoana fizica sau juridica. ␃ฃ崂愂̤摧ࡅÕ ␃ᄃ킄怂킄愂̤摧䤕" $ ␱愀̤摧ࡅÕᰀptie a impozitului se executa prin organe specializate ale Ministerului Finantelor, iar incasarea propriu- zisa a creantelor se realizeaza prin contabili (incasatori) din serviciul trezoreriei.Asemanator se procedeaza si in cazul impozitelor indirecte, precum si al altor venituri bugetare. Efectuarea cheltuielilor publice presupune respectarea destinatiei si a cuantumului aprobat pentru fiecare categorie de cheltuieli bugetare si impune parcurgerea mai multor faze procedurale succesive, pentru fiecare alocatie bugetara, dupa cum urmeaza: angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata. Angajarea reprezinta asumarea obligatiei de catre stat de a plati o anumita suma de bani furnizorilor diferitelor bunuri si servicii publice, obligatie ce rezulta dintr- un contract, hotarare judecatoreasca, decizie ministeriala sau orice alt act legal. Angajarea este facuta de catre ordonatorii de credite principali (ministri) sau, in mod exceptional, de catre ordonatorii secundari, dar numai in limita stabilita in buget pentru actiunile sau obiectivele respective. Lichidarea este faza in care se constata realizarea serviciului in favoarea statului si se stabileste cuantumul platii ce urmeaza a fi efectuata. Lichidarea are la baza documente justificative si furnizarea efectiva a bunurilor si/sau serviciilor contractate. Ordonantarea consta in operatiunea de emitere, din partea unei institutii publice, a unei dispozitii sau ordin de plata a unei sume din alocatia bugetara in favoarea unui tert, furnizor de bunuri si/sau servicii publice sau creditor. Plata este operatiunea prin care se stinge obligatia statului fata de persoanele fizice sau juridice, furnizori sau creditori si consta in achitarea efectiva de catre institutia publica a sumei datorate. Operatiunile specifice primelor trei faze (angajarea, lichidarea si ordonantarea) sunt efectuate, pe baza avizelor serviciilor operationale, de catre conducatorii institutiilor publice (sau mandatarii acestora), denumiti si ordonatori de credite bugetare. Ordonatorii de credite bugetare sunt clasificati in ordonatori de gradul I (conducatorii ministerelor si agentiilor guvernamentale din subordinea guvernului), de gradul II (structurile de conducere si coordonare din teritoriu ale ministerelor: directii sanitare judetene, inspectorate scolare judetene etc.) si de gradul III (institutiile publice operationale: spitale, scoli, teatre, muzee etc.).Actele emise de ordonatorii principali sau secundari trebuie sa poarte viza controlului financiar, pe baza acestora efectuandu- se plati ce vor afecta resursele statului.Plata este efectuata de catre gestionarii de bani publici: contabili, casieri, platitori.Toti functionarii publici participanti la fazele executiei cheltuielilor publice ale unei institutii bugetare raspund solidar pentru calitatea si legalitatea gestionarii banilor publici. Incheierea exercitiului bugetar este etapa urmatoare incasarii veniturilor si efectuarii cheltuielilor pentru un an bugetar si consta in intocmirea unei dari de seama complete cu privire la modul de realizare a veniturilor si de efectuare a cheltuielilor pentru anul bugetar expirat. Caracteristic acestei etape este intocmirea contului de incheiere a executiei bugetare, care permite determinarea rezultatelor executiei bugetare, adica raportul dintre venituri si cheltuieli. Contul de incheiere a executiei bugetare este alcatuit din totalitatea veniturilor realizate si a cheltuielilor efectuate si reflecta rezultatul executiei bugetare care poate fi un deficit sau un excedent bugetar. Contul de incheiere a executiei bugetare, intocmit de Ministerul Finantelor, este prezentat Guvernului, care, dupa discutare, il supune spre dezbatere si aprobare Parlamentului. Controlul executiei bugetare este determinat atat de ratiuni de ordin politic, in sensul ca parlamentul este interesat ca guvernul, in realizarea programului sau, sa nu depaseasca limitele autorizatiei parlamentare ce i-a fost acordata, cat si de ratiuni de ordin financiar, guvernul fiind interesat de buna gestionare a fondurilor publice, evitarea risipei, prevenirea deturnarilor si a delapidarilor. In functie de obiectivele urmarite si de organele care efectueaza controlul bugetar, acesta poate fi: politic, administrativ si jurisdictional. Controlul bugetar politic este realizat de parlament fie cu ocazia examinarii si adoptarii proiectului de buget, fie in timpul executiei bugetare, la cerere sau din oficiu,de catre comisiile financiare de specialitate ale acestuia si in baza rapoartelor prezentate de guvern in cursul anului bugetar, fie cu prilejul examinarii si aprobarii contului de incheiere a exercitiului bugetar.Controlul bugetar administrativ este realizat de catre organele de specialitate ale Ministerului Finantelor si prin controlul ierarhic exercitat de catre ordonatorii bugetari principali, cu privire la modul in care au fost cheltuite alocatiile bugetare de catre subordonatii acestora. Controlul jurisdictional este efectuaut de un organism specializat, denumit Camera sau Curte de Conturi, care are ca principala atributie controlul compet al executiei bugetului, si anume: controleaza activitatea ordonatorilor bugetari, examineaza actele justificative prezentate periodic de contabili si se pronunta asupra legalitatii acestora si examineaza conturile de executie ale bugetului de stat. La noi in tara, atributiile de control ale executiei bugetare revin urmatoarelor organe: Parlamentul (Adunarea Deputatilor si Senatul), care exercita un control politic; Curtea de Conturi, care exercita un control jurisdictional; Ministerul Finantelor, care exercita un control administrativ specializat. Aprobarea executiei bugetare. Pe baza raportului privind contul de executie bugetara elaborat de institutia suprema de control al finantelor publice care, in cele mai multe tari, poarta denumirea de Curte de Conturi, Parlamentul declanseaza procedura de dezbatere si aprobare a acestuia. Intai are loc analiza raportului in comisiile permanente reunite de buget- finante ale forului legislativ, iar apoi se dezbate in plenul Parlamentului proiectul de lege privind aprobarea contului de executie bugetara. In continutul acestui proiect de lege, pe langa articolele privind aprobarea contului respectiv, pot fi introduse prevederi referitoare la continuarea verificarii de catre Curtea de Conturi a anumitor aspecte ale executiei bugetare si la raportarea catre Parlament a rezultatelor constatate si a masurilor legale aplicate.Votul final favorabil asupra proiectului de lege privind aprobarea contului de executie bugetara marcheaza incheierea etapelor procesului bugetar. Durata in timp a intregului proces bugetar cunoaste unele deosebiri, de la o tara la alta. Luand in calcul etapele procedurii bugatare, aceasta se prelungeste pe parcursul a trei ani calendaristici (cazulanualitatii bugetare), intrucat elaborarea proiectului incepe in anul precedent celui pentru care se intocmeste, executarea bugetului continua in cursul anului respectiv si se definitiveaza prin contul de incheiere a exercitiului bugetar in anul urmator. Sistemul veniturilor publice Veniturile statului sunt formate din totalitatea resurselor banesti instituite prin legi, care contribuie la constituirea fondurilor banesti ale acestuia,alcatuind un tot unitar denumit sistemul veniturilor publice. Elementele comune veniturilor publice: denumirea venitului bugetului debitorul sau subiectul impunerii: persoana fizica sau juridica care datoreaza,potrivit legii, o taxa,un impozit sau e obligata la efectuarea unei anumite prelevari la bugetul statului obiectul sau materia impozabila: reprezinta veniturile sau bunurile impozate ori taxele unitatea de evaluare: element care exprima cuantumul unitar al veniturilor bugetare in raport cu baza sa de calcul unitatea de impunere: unitate in care se exprima obiectul sau materia impozabila asieta: modalitatea de ase