Referat Parlamentul2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Parlamentul2 si de asemenea puteti face Download Referat Parlamentul2

Citeste fragmente din Referat Parlamentul2

CUPRINS ACTELE PARLAMENTULUI ÎN ROMÂNIA SECŢIUNEA I Legile ……………………………………………....3 SECŢIUNEA II Hotărârile parlamentare…………………………......9 SECŢIUNEA III Moţiunile………………………………………........10 SECŢIUNEA IV Actele exclusiv politice ale Parlamentului……..........12 SECŢIUNEA V Ordonanţele Guvernului………………………….......13 ACTELE PARLAMENTULUI ÎN ROMÂNIA In genere, constituţiile nu-şi propun să definească instituţia parlamentară, preocupându-se îndeosebi de modul cum este organizată şi cum funcţionează ca autoritate a statului. Conform art. 61, alin. 1 din Constituţie “ Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”. În complexul sistem de autorităţi statale, Parlamentul se înfăţişează într- o contrapondere faţă de Guvern, constituind totodată şi autoritatea de directivare şi control asupra activităţii executive. Aşadar, Parlamentul este instituţia juridică şi politică formată din una sau două adunări ori “CAMERE”,fiecare compusă dintr-un numar diferit de membri (deputaţi, senatori ),care se bucură de anumite imunitaţi, având drept de control asupra autorităţilor executive şi fiind unica autoritate legislativa din stat. Parlamentele contemporane sunt formate fie dintr-o singură Cameră , fie din două Camere .Cele formate dintr-o singură Cameră sunt Parlamente cu structură camerală, cele formate din două Camere sunt Parlamente cu structură bicamerală. În general, structura Parlamentului este determinată de sistemul de stat; astfel într-un stat federal este obligatorie existenţa în cadrul Parlamentului şi a unei Camere care să apere şi să reglementeze interesele statelor membre, pe când cealaltă Cameră e formată din reprezentanţii statului federal. Sunt însă şi state unitare care au Parlamente bicamerale, de exemplu: Italia, Belgia,Spania,Japonia,Marea Britanie,Romania. In Romania potrivit art.61 alin.2 din Constitutie,Parlamentul este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat. acte cu caracter juridic şi acte cu caracter exclusiv politic. SECŢIUNEA 1 LEGILE Potrivit art.67 din Constituţie,Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, art.73 alin.1 stipulând că Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. Este necesară prezentarea conceptului de ,,lege”. Acest termen este folosit în două accepţiuni şi anume :în sens larg ( lato senso) se are în vedere orice act normativ şi în sens restrâns (stricto senso), se are în vedere actul juridic al organului legiuitor. Delimitarea este necesară în vederea ierarhizării izvoarelor de drept a explicării supremaţiei legii şi argumentării acesteia. De obicei ,în denumirea legii se are în vedere conţinutul actului normativ şi procedura de adoptare. Au fost date diverse definiţii termenului ,,lege”, majoritatea autorilor surprinzând criteriul formal şi mai puţin pe cel formal ( conţinutul normativ al legii). O definiţie care reuşeşte să acopere şi să răspundă necesităţilor determinate atât de criteriul material cât şi de cel formal, este formată de prof. I. Muraru. Autorul precizează că legea este „actul juridic al Parlamentului, elaborat în conformitate cu Constituţia şi potrivit unei proceduri prestabilite şi care exprimând voinţa şi interesele poporului, reglementează relaţiile sociale cele mai generale şi importante”. Legea este în exclusivitate emanaţia unicului organ legiuitor, conform cu dispoziţiile constituţionale şi elaborată după o procedură prestabilită chiar prin legea fundamentală. Parlamentul adoptă legea în vederea reglementării celor mai importante relaţii sociale, de aici rezultând faptul că nu toate relaţiile sociale vor fi reglementate de lege, rămânând astfel ca relaţiile sociale de mai mică importanţă să fie reglementate prin acte normative subordonate legii (hotarari, ordine). CLASIFICAREA LEGILOR Majoritatea sistemelor de drept clasifică legile în constituţionale, organice şi ordinare. Astfel, Constituţia franceză din 1958 a dispus că anumite materii vor fi obligatoriu reglementate de legile organice, iar procedura de elaborare a acestora diferă de a legilor ordinare. Conform dispoziţiilor art. 73, pct. 2 din Constituţie, legile constituţionale sunt cele de revizuire a legii fundamentale. Legile organice reglementează anumite domenii prevăzute de Constituţie în mod limitativ. Ele se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere parlamentare ( majoritatea absolută). Astfel prin lege organică se reglementează: a) sistemul electoral, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice; c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora; d) organizarea şi desfăşurarea referendumului; e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a ţării; f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război; g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă; h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora; acordarea amnistiei sau a graţierii colective; j) statutul funcţionarilor publici; k) contenciosul administrativ; l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii,a instanţelor judecătoreşti ,a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii; n) organizarea generală a învăţământului ; o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală; p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele,patronatele,precum şi protecţia socială; q) statutul minorităţilor naţionale în România; r) regimul general al cultelor; s) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice; Relaţiile sociale de importanţă deosebită cad în reglementarea legilor organice,cele care se referă,de exemplu, la: asigurarea garanţiilor executării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor,asigurarea pluralismului politic, apărarea siguranţei naţionale şi întărirea suveranităţii statului, asigurarea ordinei interne,a legalităţii,răspunderea tuturor structurilor, a autorităţilor administrative şi a funcţionarilor acestora, protecţia proprietăţii, etc. În toate celelalte domenii ale vieţii sociale, Parlamentul adoptă legi ordinare,cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră (majoritate simplă).Este necesar ca fiecare cameră să existe cvorumul legal, adică să fie prezenţi majoritatea membrilor, fără de care nu se pot adopta acte juridice. . SUPREMATIA LEGII Majoritatea cercetarilor din domeniul dreptului constitutional au inteles suprematia legii fata de celelalte acte normative ca fiind trasatura definitorie a acesteia, ea fiind emanatia Parlamentului si conforma cu dispozitiile constitutionale. Suprematia legii se fundamenteaza pe urmatoarele principii: -principiul deplinatatii si suveranitatii puterii de stat; -principiul pozitiei dominante a Parlamentului in organizarea sistemului statal ; -principiul functiilor legii in oglindirea vointei poporului ca vointa general obligatorie. Legile referendum sunt adoptate prin referendum. Înseamnă că după ce se parcurge toată procedura specifică, trebuie organizat referendum pentru aprobarea legii. Referendumul este reglementat de Constituţie şi în art. 151 pentru proiectele ori propunerile de revizuire a legii fundamentale. Astfel, revizuirea este definitivă dupa aprobarea ei prin referendum,organizat în cel mult 30 zile de la data adoptării proiectului sau propunerii. Această reglementare este urmarea stipulării şi interpretării prevederilor art. 2, alin. 1 din Constituţie potrivit cărora “Suveranitatea naţională aparţine poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum” Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a ţării, exercită această funcţie sub controlul poporului. Acest control apare cu ocazia referendumului, când electoratul decide să aprobe legea votată în Parlament. Dacă în urma referendumului nu se înregistrează majoritatea simplă, legea nu este aprobată.4 ADOPTAREA PROIECTELOR SAU PROPUNERILOR LEGISLATIVE ÎN PROCEDURĂ DE URGENŢĂ Conform dispoziţiilor art. 76, alin.3 din Constituţie, la cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative în procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere. Cererea Guvernului şi propunerile Biroului Permanent sau ale grupurilor parlamentare se supun aprobării Camerei în ziua înregistrării sau, dacă parlamentarii nu se află în plen, în prima şedinţă care urmează zilei d înregistrare a acestora. SECŢIUNEA 2 HOTĂRÂRILE PARLAMENTARE Hotărârea este actul juridic prin care se stabilesc măsurile privind organizarea şi funcţionarea internă a Camerelor. Din cuprinsul art. 76, alin. 1 şi 2 al Constituţiei, rezultă că pe lângă legi, Camerele adoptă şi hotărâri. Hotărârile pot avea caracter normativ sau caracter individual. Dacă legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, legile ordinare şi celelalte hotărâri se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră. Un loc aparte îl ocupă hotărârile prin care se aprobă regulamentele de organizare şi funcţionare a Camerelor. De asemenea, conform art. 62, alin. 2 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă cu votul majorităţii membrilor Regulamentul şedinţelor comune. Regulamentele sunt acte normative şi sunt supuse controlului de constituţionalitate potrivit reglementărilor art. 146, lit. C şi 147 din legea fundamentală. SECŢIUNEA 3 MOŢIUNILE . Moţiunea exprimă poziţia Camerei într-o anumită problemă de politică internă sau externă. Moţiunea poate fi iniţiată de cel puţin 50 de deputaţi. Până la încheierea dezbaterii unei moţiuni, un deputat care a semnat-o nu mai poate semna alte moţiuni în aceeaşi problemă. ² ² ␱帀梄愁̤ ␱帀梄愁Ĥ ༀ梄ሁ桤ā㄀$葞Ũ ̀Ĥ萏Ũ搒Ũ␱帀梄愁Ĥᤀ Moţiunile trebuie să fie motivate şi se depun la preşedintele Camerei, în cursul şedinţelor publice. După primirea moţiunii, preşedintele Camerei o comunică de îndată Guvernului şi o aduce la cunoştinţa Camerei după care dispune afişarea ei la sediul Camerei Deputaţilor. Preşedintele Camerei stabileşte data dezbaterii moţiunii, care nu poate depăşi 6 zile de la înregistrarea acesteia,înştiinţând Guvernul în acest sens. Moţiunile privind probleme de politică externă se supun dezbaterii numai însoţite de avizul comisiei pentru politică externă şi cu consultarea Ministerului Afacerilor Externe. Dezbaterea moţiunii se face cu respectarea dispoziţiilor regulamentului şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. După începerea discutării moţiunii deputatii nu-şi pot retrage adeziunea la moţiune, dezbaterea urmând a se încheia prin supunerea la vot a moţiunii de către preşedintele Camerei. La motiunile prezentate,nu pot fi propuse amendamente. În cazul Senatului,moţiunile pot fi iniţiate de cel puţin o pătrime din numărul senatorilor. Etapele dezbaterii şi votarea sunt similare cu reglementările din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Un loc aparte îl ocupă în Constituţia României moţiunea de cenzură. Ea apare în raporturile dintre Parlament şi Guvern, urmare a controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului. Potrivit art.113 alin.2, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Dacă se adoptă moţiunea de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, se retrage încrederea acordată Guvernului . Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajeaza răspunderea potrivit art.114. Conform reglementărilor art.114 din Constituţie,Guvernul îşi poate angaja răspunderea în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată. Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat se consideră adoptat, programul sau declaraţia de politică generală devenind obligatorii pentru Guvern. SECŢIUNEA 4 ACTELE EXCLUSIV POLITICE ALA PARLAMENTULUI Organul reprezentativ suprem nu adoptă numai acte cu caracter juridic, ci şi acte exclusiv politice. Nu sunt prevăzute de legea fundamentală,însă sunt adoptate în practica parlamentară. Este vorba de unele manifestări de voinţă care se referă la anumite evenimente internationale şi este nevoie ca în calitate de organ reprezentativ suprem Parlamentul să îşi expună poziţia. Cu alte cuvinte, prin actele exclusiv politice, Parlamentul ia o atitudine în domeniul politicii externe. Astfel de acte exclusiv politice sunt: apelul, mesajul şi declaraţia. Chiar dacă nu produc efecte juridice, prin faptul că provin de la autoritatea cea mai înaltă din sistemul statal, se bucură de prestigiu şi influenţă atât pe plan intern cât şi extern. SECŢIUNEA 5 ORDONANŢELE GUVERNULUI Conform dispoziţiilor art.108 alin.1 din Constituţie, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârea este actul juridic potrivit căruia Guvernul îşi exercită rolul său de a asigura conform programului de guvernare aprobat de Parlament, realizarea politicii interne şi externe şi exercitarea conducerii generale a administraţiei publice. Aşadar,prin hotărâre se asigură organizarea executării legilor,aşa cum stipulează şi prevederile art. 108 alin. 2 din Constituţie. Potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. 1 din legea fundamentală, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. 5 Titlul art. 115 este ,,delegarea legislativă” cu alte cuvinte Ordonanţele sunt actele juridice ale Guvernului în urma împuternicirii acestuia de către Parlament să emită norme cu caracter primar având forţa juridică a legii. Printr-o analiză a textului constituţional, se constată că Parlamentul nu poate delega competenta sa legislativă specifică domeniilor legilor organice. Deci obiectul Ordonanţelor nu trebuie să privească domeniile si problemele stipulate în art.73 alin. 3 din legea fundamentală sau de alte dispoziţii care permit adoptarea de legi organice. Îndeplinirea atribuţiilor delegate de către Parlament în temeiul legii speciale de abilitare, nu este facultativă pentru Guvern. Legea de abilitare stabileste,in mod obligatoriu,domeniul si data pana la care se pot emite Ordonante de catre Guvern. Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei. Un regim aparte îl prezintă Ordonanţele de Urgenţă care, conform prevederilor art. 115 alin. 4 din Constituţie, pot fi adoptate de Guvern numai în situaţii extraordinare. Am adăugat termenul „numai” şi am subliniat tocmai pentru a reliefa situaţia deosebită pe care legiuitorul constituant o evocă şi posibilitatea Guvernului de a interveni cu acest act normativ. Se prevede că Ordonanţele de Urgenţă intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament, iar dacă aceasta nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu. Prin urmare într-o interpretare riguroasă rezultă că ordonanţele de urgenţă pot reglementa şi relaţii sociale în domenii specifice legii organice. Este necesar să insistăm asupra conceptului „cazuri excepţionale” pentru că din păcate zecile de ordonanţe de urgenţă adoptate de cele două guvernări în cei zece ani de democraţie nu au scos în evidenţă necesitatea acestor cazuri excepţionale. Mai mult, pericolul ca ele să nu fie aprobate de Parlament conduce la urmări grave – încetarea producerii efectelor juridice şi de aici, interpretarea instabilităţii legislaţiei româneşti. Analizând textul legii fundamentale, observăm că nu precizează ce se înţelege prin „ cazuri excepţionale”, de aceea Guvernul a şi adoptat în anumite perioade de timp un important număr de ordonanţe de urgenţă . S-a diminuat astfel rolul Parlamentului de „unică autoritate legiuitoare a ţării”. Este adevărat însă,că şi Parlamentul nu a dezbătut în regim de urgenţă aceste ordonanţe,aşa cum îl obligă prevederea constituţională a art. 114 alin.4, teza a 3-a. Deşi textul constituţional nu prevede un termen de dezbatere a ordonanţelor de urgenţă,până la o eventuala revizuire a Constituţiei opinăm că în regulamentele de organizare şi funcţionare ale Camerelor ar putea fi prevăzut acest termen.6 Se constată că revizuirea constituţională din 2003 a vizat şi ordonanţele de urgenţă. Astfel,conform art.115 alin.4 „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţe numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune,se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau,după caz de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 zile de la depunere,camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonantei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte camere care decide asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgentă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la art.76 alin.1. Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale,nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile,libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică . Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alin.( 3 ). al art. 115. Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa,dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei. BIBLIOGRAFIE 1.ION RUSU, Drept Constitutional si Institutii politice, Edit.,,Lumina Lex”,Bucuresti, 2004 2.IULIAN TEDEOROIU, Drept Constitutional si Institutii politice Contemporane,vol. II,Edit.,,Sylvi”,Bucurest 3.CRISTIAN IONESCU, Drept Constitutional si Institutii . politicevol.II,Edit.,,Lumina Lex”,Bucuresti,1997 4.I. MURARU, Drept Constitutional si Institutii politice, vol.II, Edit.,,Proarcadia” ,Bucuresti,1993 5.ION RUSU, Drept Administrativ,Edit.,,Lumina Lex” , Bucuresti,2001 6.I. DELEANU, Drept Constitutional si Institutii politice ,Tratat, vol. II,Edit.,,Europe Nova”,Bucuresti,1996 7.ION RUSU, Drept Constitutional,Edit.,, Lumina Lex”, Bucuresti,2001 PAGE 1 PAGE 1 쥁@