Referat Dreptul Familiei

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Dreptul Familiei si de asemenea puteti face Download Referat dreptul familiei

Citeste fragmente din Referat Dreptul Familiei

Dreptul familiei CUPRINS 1. Definirea termenilor ........................................................................ .....2 2. Stabilirea filiaţiei copilului faţă de mamă din căsătorie şi din afara acesteia ........................................................................ ................................2 3. Elementele filiaţiei faţă de mamă .........................................................2 4. Dovada filiaţiei faţă de mamă ..............................................................3 Condiţiile în care se dovedeşte filiaţia faţă de mamă prin certificatul de naştere ........................................................................ ...................................3 Certificatul de naştere şi folosirea stării civile concordante ...................3 Folosirea stării civile ........................................................................ .........4 Cazurile în care se poate pune în discuţie starea civilă a copilului .........5 Dovada naşterii în cazul adopţiei ...............................................................5 Stabilirea maternităţii prin recunoaştere .............................................5 5.1. Caracterele recunoaşterii ........................................................................ ..6 5.2. Formele în care se poate face recunoaşterea ...........................................7 5.3. Capacitatea cerută de lege pentru recunoaştere ....................................7 5.4. Cazurile de recunoaştere a maternităţii ..................................................7 5.5. Copiii care pot fi recunoscuţi ....................................................................8 5.6. Nulitatea recunoaşterii ........................................................................ ......9 Recunoaşterea forţată (în justiţie) – Stabilirea şi dovada maternităţii prin hotărâre judecătorească ........................................................................ .................9 6.1. Condiţii pentru exercitarea acţiunii .........................................................9 6.2. Cine poate exercita acţiunea ....................................................................11 6.3. Împotriva cui se exercită acţiunea ...........................................................11 6.4. Hotărârea judecătorească şi efectele ei ...................................................11 7. Speţă privitoare la acţiunea în stabilirea maternităţii .......................12 8. Bibliografie............................................................ ................................13 1. Definirea termenilor În sens larg, filiaţia desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de un stramoş al ei, un şir neîntrerupt de persoane între care faptul naşterii a stabilit legatura de la părinte la copil. În sens restrâns însă, filiaţia este raportul de descendenţă dintre copil şi fiecare dintre părinţii lui. Filiaţia se întemeiază pe legătura de sânge dintre copil şi părinţi, care rezultă din faptul naşterii şi cel al concepţiei (zămislirii). Filiaţia faţă de mamă se mai numeşte maternitate, iar filiaţia faţă de tată se mai intitulează paternitate. Fiecare dintre acestea poate fi din căsătorie sau din afara acesteia. 2. Stabilirea filiaţiei copilului faţă de mamă din căsătorie şi din afara acesteia Filiaţia produce efecte juridice dacă este stabilită în condiţiile prevăzute de lege. Modul în care se stabileşte filiaţia faţă de mamă prezintă deosebiri faţă de modul în care se stabileşte filiaţia faţă de tată. Stabilirea maternităţii copilului cunoaşte aceeaşi reglementare juridică, fie că este rezultat din căsătorie, fie că este din afara acesteia. Dimpotrivă, stabilirea filiaţiei faţă de tatăl său a copilului rezultat din căsătorie diferă de modul în care se stabileşte paternitatea copilului conceput în afara acesteia. 3. Elementele filiaţiei faţă de mamă Aceste elemente sunt faptul naşterii copilului şi identitatea acestuia cu cel despre a cărui filiaţie este vorba. Stabilirea filiaţiei faţă de mamă presupune dovedirea ambelor elemente. 4. Dovada filiaţiei faţă de mamă Condiţiile în care se dovedeşte filiaţia faţă de mamă prin certificatul de naştere Filiaţia faţă de mamă se dovedeşte, potrivit art. 47 alin. (2) din Codul familiei (C. fam.) „ prin certificatul constatator al naşterii”. Din formularea textului legislativ ar rezulta că certificatul de naştere face dovada numai cu privire la faptul că mama a născut, nu şi cu privire la identitatea copilului, de vreme ce el „constată” naşterea. Conform unei alte păreridin literatura de specialitate, certificatul constatator al naşterii face dovada atât a faptului naşterii, cât şi a identităţii copilului, adică a filiaţiei faţă de mamă. Dacă , însă, se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, dovada acesteia şi a identităţii se poate face prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei judecătoreşti. Adoptarea uneia sau alteia din cele doua soluţii prezintă o mare importanţă teoretică, dar mai ales practică. Într-adevar, starea civilă a unei persoane, deci şi filiaţia faţă de mamă, nu poate fi supusă discuţiei în cazul în care certificatul de naştere este conform cu folosirea stării civile, adică ambele arată că mamă a copilului pe aceeaşi femeie, dovedindu-se astfel atât faptul naşterii cât şi identitatea copilului. Certificatul de naştere şi folosirea stării civile concordante Realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii nu poate fi contestată în orice împrejurare. Astfel, potrivit art. 51 din C. fam., starea civilă care rezultă din certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat nu poate fi pusă în discuţie, nici de către copilul care ar reclama o altă stare civilă, nici de către o altă persoană care ar contesta-o. Existenţa concordantă a certificatului de naştere şi a folosirii stării civile creează prezumţia absolută că starea civilă arătată în acest mod corespunde realităţii. Cazurile în care prezumţia rezultată din certificatul de naştere conform cu folosirea stării civile nu ar corespunde cu realitatea sunt rare. Spre a exemplifica un astfel de caz, ne imaginăm o ipoteză: o mamă îşi însuşeşte un copil căruia îi instituie, în mod fals, prin declaraţia şi purtarea sa, certificat de naştere şi folosirea stării civile conforme, dar care nu corespunde cu realitatea. Tot asfel ar fi şi situaţia în care se substituie un copil sau se declară că este nascut de o femeie care, în realitate, nu l-a născut, cum este de exemplu, cazul în care într-o maternitate se schimbă copiii între ei, născuţi din mame diferite. În acest caz, substituirea copilului intervenită înainte de întocmirea certificatului de naştere, căci, altfel, adică atunci când substituirea s-a făcut după întocmirea certificatului de naştere, acesta se referă la un alt copil şi nu sunt îndeplinite cerinţele art. 51 din C. fam. Copilul are o anumită posesie de stat, dar aceasta nu este conformă certificatului său de naştere, ci corespunde certificatului de naştere al copilului căruia i-a fost substituit după declararea naşterii. Substituirea copiilor făcându-se prin fraudă sau prin eroare după ce actele de stare civilă au fost întocmite, iar posesia de stat nu mai este conformă actelor de naştere, acţiunea prin care se contestă identitatea copiilor respectivi şi stabilirea situaţiei reale este admisibilă. Dar, chiar în primul caz, atunci când substituirea s-a făcut înainte de întocmirea certificatului de naştere, s-ar putea obţine nulitatea certificatului de naştere în discuţie, deoarece nu se referă la copilul în cauză, înlăturându-se astfel unul dintre cele două elemente ale prezumţiei stabilite de art. 51 C. fam., deoarece acel certificat de naştere nu se referă la acel copil ci la cel cu care a fost substituit. Se poate pune în discuţie starea civilă a copilului respectiv în cazul schimbării unor copii între ei, născuţi din mame diferite şi se poate restabili adevărata stare civilă a copiilor. Folosirea stării civile Folosirea stării civile (posesia de stat) este starea de fapt din care rezultă că un copil este al unei anumite femei. Această stare de fapt, rezultă, in principal, din întrunirea următoarelor elemente: Acel copil poartă în mod constant numele mamei (nomen); Acel copil este considerat ca atare de către mama lui şi familia acesteia (tractus); Acel copil este considerat in această calitate şi de către celelalte persoane (fama); Dovada existenţei acestor elemente se poate face prin orice mijloc de probă, după cum astfel poate fi şi combătută. Cazurile în care se poate pune în discuţie starea civilă a copilului Potrivit celor enunţate mai sus, starea civilă a unei persoane poate fi pusă în discuţie în situaţiile: Copilul are certificat de naştere şi folosinţa starea civilă, dar acestea nu sunt concordante. În această situaţie, copilul se poate adresa justiţiei pentru stabilirea adevăratei filiaţii; Copilul nu are nici certificat de naştere, nici folosirea stării civile; în acest caz, copilul poate porni o acţiune în justiţie în stabilirea filiaţiei faţă de mamă; Copilul are certificat de naştere, dar nu are folosinţa stării civile, în această situaţie, copilul poate intenta o acţiune în justiţie pentru stabilirea adevăratei filiaţii. Dovada naşterii în cazul adopţiei Se întocmeşte un nou act de naştere pentru cel adoptat, în care adoptatorii sunt trecuţi ca părinţi fireşti. De aceea, noul act de naştere nu face dovada faptului naşterii, faţă de mama firească a copilului adoptat. Legea prevede că vechiul act de naştere se păstrează şi se fac menţiuni pe el despre întocmirea celui nou, în cazul în care va fi necesar, dovada naşterii se va face pe baza acestui prim act de naştere. 5. Stabilirea maternităţii prin recunoaştere În viziunea autorilor Alexandru Bacaci, Viorica-Claudia Dumitrache şi Codruţa Hageanu, în lucrarea – Dreptul familiei, recunoaşterea este actul prin care o femeie mărturiseşte legătura de filiaţie dintre ea şi un copil pe care îl declară ca fiind al său. Recunoaşterea este, aşadar, o mărturisire prin care femeia face cunoscută naşterea şi identifică pe un copil ca fiind acela pe care l-a născut. Ea este însă şi un act juridic care are drept efect stabilirea posesiunii de stat a copilului. Datorită naturii sale juridice complexe, recunoaşterea este supusă atât regulilor privind mărturisirea, cât şi celor privind actele juridice. 5.1. Caracterele recunoaşterii a) recunoaşterea are caracter declarativ, producând efecte retroactive, copilul fiind considerat că are ca mamă pe femeia care l-a recunoscut, din momentul naşterii sale. Se recunoaste , decei, un fapt preexistent si nu se creeaza o situatie noua. Trebuie, totuşi, precizat faptul că, o dată făcută, recunoaşterea modifică statutul copilului, care, din acel moment, nu va mai fi considerat născut din părinţi necunoscuţi sau având filiaţia stabilită numai faţă de tată; b) un alt caracter al recunoaşterii este irevocabilitatea acesteia. Ca urmare, femeia care a făcut mărturisirea nu mai poate reveni asupra ei, chiar dacă a făcut-o prin testament. Acest caracter se bazează pe argumentul că, pentru întreaga ordine de drept este important ca statutul civil al unei persoane să fie real şi să nu se bazeze pe minciună. De asemenea, dacă s-ar admite posibilitatea revocării recunoaşterii, s-ar înfrânge pricipiile mărturisirii, care este irevocabilă. Faptul că mama poate contesta recunoaşterea pe care a făcut-o din eroare este în consens cu regulile ce guvernează mărturisirea şi nici nu-i schimbă caracterul irevocabil, căci contestarea este diferită de revocare; c) recunoaşterea are caracter personal, ceea ce înseamnă că nu poate fi îndeplinită decât de către mamă. Nici moştenitorii, după moartea mamei, nici rudele acesteia şi nici alt reprezentant legal al femeii incapabile nu pot efectua astfel de recunoaştere. Se poate face doar de către un mandatar cu procură specială, autentică; d) de asemenea, recunoaşterea este facultativă, ea trebuind să fie voluntară şi liber consimţită; e) recunoaşterea este un act unilateral, o manifestare unilaterală de voinţă; f) şi nu în ultimul rând, recunoaşterea nu poate fi făcută decât în formele prevăzute de lege. 5.2. Formele în care se poate face recunoaşterea, conform art. 40, alin.(2) din Codul familiei, sunt: < > F H ˆ Š @ Œ ␃༃梄ᄁ梄ሁ桤ā帀梄态梄愁̤摧᮹‡ Mcopilului; înscrisul autentic notarial sau alt înscris considerat de lege autentic (art. 1171 din Codul civil); testamentul, în orice formă: autentic, olograf, mistic sau privilegiat. Deşi testamentul este revocabil, recunoaşterea făcută în cadrul său este irevocabilă. Ca urmare, revocarea testamentului prin care s-a făcut şi o recunoaştere de maternitate, nu produce efecte asupra acesteia din urmă. 5.3. Capacitatea cerută de lege pentru recunoaştere Singura condiţie care se cere pentru valabilitatea recunoaşterii, sub acest aspect este ca manifestarea de voinţă să fie făcută de o persoană conştientă, cu discernământ. Recunoaşterea va putea fi valabil făcută chiar de către o persoană fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Recunoaşterea făcută de mamă, în cuprinsul unui act juridic nul pentru lipsă de capacitate, va fi considerată valabilă. 5.4. Cazurile de recunoaştere a maternităţii Articolul 48 C. fam. prevede limitative 2 cazuri în care recunoaşterea poate avea loc: dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă; în cazul în care, copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi; În primul caz, neînregistrarea naşterii se poate datora unor împrejurări diferite: nu au existat registre de stare civilă; deşi au existat registre de stare civilă, s-a omis înregistrarea, din vina ofiţerului de stare civilă care a făcut înregistrarea sau din vina mamei care nu a declarat naşterea. În cel de-al doilea caz, când copilul a fost înregistrat din părinţi necunoscuţi, potrivit art. 22-23 din Legea nr. 119/1996, pot apărea mai multe situaţii: după ce naşterea a fost înregistrată legal pe baza declaraţiei de naştere, mama abandonează copilul care, fiind găsit, este din nou înregistrat ca născut din parinţi necunoscuţi; copilul găsit a fost recunoscut de o femeie. Ulterior acesteia, o a doua recunoaştere din partea mamei sale este posibilă numai după contestarea cu succes a primei recunoaşteri; copilul înregistrat ca fiind născut din părinţi necunoscuţi a fost ulterior adoptat de către propria sa mamă. Recunoaşterea este necesară întrucât, ea produce efecte retroactive, de la data naşterii, iar adopţia, numai din momentul încheierii ei. Recunoaşterea este admisibilă şi pentru că adopţia este incompatibilă cu rudenia de sânge. 5.5. Copiii care pot fi recunoscuţi Art. 48 C. fam. făcând referire numai la faptul că poate fi recunoscut numai copilul născut, s-a pus problema, în literatura de specialitate, dacă poate fi recunoscut copilul conceput sau decedat. În privinţa copilului conceput s-au conturat 2 opinii: recunoaşterea acestuia nu este compatibilă cu dispoziţiile art. 48 C. fam.; recunoaşterea acestui copil este admisibilă în lumina prevederilor art. 7, alin. (2) din Decretul nr. 31/1954. În ceea ce priveşte copilul decedat, există mai multe opinii: potrivit art. 57 C. fam. – recunoaşterea copilului decedat de către tată se poate face numai dacă a lăsat descendenţi – ar trebui aplicată prin analogie şi pentru cazul recunoaşterii de către mamă; recunoaşterea copilului mort s-ar putea face, chiar dacă nu a lăsat descendenţi, deoarece recunoaşterea este un act unilateral pentru care nu se cere consimţământul celui necunoscut. Literatura juridică precizează, Codul nefăcând nicio distincţie, că poate fi recunoscut şi copilul major. 5.6. Nulitatea recunoaşterii Codul familiei nu prevede nimic în legătură cu nulitatea recunoaşterii de maternitate. Literatura juridică precizează în ce condiţii intervine o astfel de sancţiune. Nulitatea absolută intervine: dacă recunoaşterea este făcută de altcineva decât de mama copilului, personal sau prin mandatar cu procură specială autentica; dacă recunoaşterea este făcută cu încălcarea condiţiilor de formă instituite prin art. 48 C. fam. Nulitatea relativă intervine: în cazul manifestării viciilor de consimţământ (dolul, violenţa şi eroarea) asupra identităţii persoanei. În situaţia de eroare asupra filiaţiei, acţiunea în anulare se confundă cu contestaţia maternităţii. Alţi autori susţin că recunoaşterea nu ar trebui anulată pentru vicii de consimţământ. Ceea ce interesează este numai situaţia în care, recunoaşterea făcută nu ar corespunde realităţii. Recunoaşterea forţată (în justiţie) Stabilirea şi dovada maternităţii prin hotărâre judecătorească 6.1. Condiţii pentru exercitarea acţiunii Art. 50 C. fam. prevede că stabilirea maternităţii prin hotărâre judecătorească poate avea loc: în cazul în care, din orice împrejurare, dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii; respectiv în cazul când se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii. Putem opina însă că situaţiile în care acţiunea în stabilirea maternităţii este admisibilă sunt mai numeroase decât cele din prevederile de mai sus. Astfel, sfera acestor situaţii apare totuşi mult mai restrânsă întrucât, în cazul primei ipoteze, prevederile din art. 50 C. fam. trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din Decretul nr. 31/1954 şi ale Legii nr. 119/1996, care reglementează cazurile în care poate avea loc reconstituirea actelor de stare civilă sau întocmirea lor ulterioară. Ca urmare, când există aceste posibilităţi, acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă este inadmisibilă, deoarece, nu este vorba de o imposibilitate absolută de stabilire a maternităţii. În aceste cazuri ne lovim numai de o piedică temporară în prezentarea actului de naştere care poate fi înlăturată pe calea reconstituirii sau întocmirii ulterioare a actelor de stare civilă. Textul art. 50 C. fam. ar trebui interpretat în sensul că se referă la acele situaţii în care din actul de naştere al copilului nu rezultă filiaţia faţă de mamă a acestuia sau în care nu există certificate de naştere, dar aceasta se datorează altor împrejurări decât acelea în care se poate face reconstituirea sau întocmirea lor ulterioară, împrejurări care rămân la latitudinea de apreciere a instanţei de judecată. Pentru cea de-a doua ipoteză trebuie avute în vedere şi prevederile art. 51 alin. (1) din C. fam., astfel că, acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă va fi admisibilă numai în situaţia în care există neconcordanţe între certificatul de naştere al copilului şi folosirea stării civile. Prin această acţiune va trebui să se dovedească existenţa a două împrejurări: aceea a sarcinii şi a naşterii de către femeia împotriva căreia se exercită acţiunea; aceea a identităţii copilului născut de ea cu copilul care exercită acţiunea. Numai dovedirea existenţei cumulative a celor două împrejurări este de natură să facă dovada legăturii de filiaţie faţă de femeia despre care reclamantul pretinde a fi mama sa. Dovada acestor împrejurări poate fi făcută, aşa cum rezultă din art. 50 C. fam. partea finală, prin orice mijloc de probă. 6.2. Cine poate exercita acţiunea Acţiunea în stabilirea maternităţii, făcând parte din categoria acţiunilor de stat şi având un caracter strict personal, fapt ce se desprinde din însăşi formularea art. 52 C. fam., poate fi introdusă numai de către copil. Nicio altă persoană şi nici chiar procurorul nu poate exercita o atare acţiune, de vreme ce, textul precizează în mod expres faptul că ea aparţine în mod exclusiv copilului. Copilul, chiar deţinător al capacităţii de exerciţiu restrânsă, poate introduce acţiunea în stabilirea filiaţiei materne fără încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal. În cazul în care copilul este lipsit de capacitate de exerciţiu, fiind sub 14 ani sau pus sub interdicţie, acţiunea va fi exercitată, potrivit art. 52 alin. (2) C. fam. de reprezentantul său legal, fără ca acesta să aibă nevoie de încuviinţarea autorităţii tutelare. Curatorul, numit potrivit art. 152 C. fam., nu poate intenta acţiunea în stabilirea maternităţii, întrucât el reprezintă pe copil numai în privinţa intereselor sale patrimoniale, iar instituirea curatelei nu aduce atingere capacităţii celui astfel ocrotit. Moştenitorii copilului decedat nu pot introduce acţiunea, dar o pot continua pe cea introdusă de copil în timpul vieţii (art. 52 alin. (2) C. fam.). 6.3. Împotriva cui se exercită acţiunea Acţiunea se exercită împotriva femeii despre care se pretinde a fi mamă a copilului, iar dacă aceasta a decedat, se poate exercita şi împotriva moştenitorilor acesteia, conform art. 52 alin. (3) din C. fam. Acţiunea este imprescriptibilă în timpul vieţii copilului (art. 52 alin. ultim C. fam.). 6.4. Hotărârea judecătorească şi efectele ei Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în stabilirea filiaţiei materne are caracter declarativ, ea constatând un fapt anterior şi anume raportul de filiaţie care se stabileşte retroactiv, de la naşterea copilului. Copilul dobândeşte faţă de mamă şi rudele acesteia poziţia copilului născut în afara căsătoriei. Potrivit art. 23 din Decretul nr. 31/1954, o atare hotărâre este opozabilă erga omnes. Speţă privitoare la acţiunea în stabilirea maternităţii. Introducere şi renunţare. Principiul interesului superior al copilului. În decizia nr. 180 din 15.03.2007 a Curţii de Apel Bucureşti se menţionează următoarele: „Acţiunea în stabilirea maternităţii aparţine copilului. În ceea ce priveşte introducerea acţiunii, pentru copilul care nu are capacitate de exerciţiu, acţiunea se introduce în numele copilului de către reprezentantul legal al acestuia. Curtea în soluţionarea recursului a reţinut astfel că pentru asigurarea principiului interesului superior al copilului reprezentantul legal nu poate renunţa la acţiune, datorită caracterului personal al acesteia, legea prevăzând (tot în interesul copilului) numai introducerea acţiunii (art. 52 alin. (1) Codul familiei) nu şi renunţarea la acţiunea introdusă. S-a reţinut că în lipsa unui text care să prevadă expres posibilitatea renunţării la acţiune de către de către reprezentantul legal al copilului, această renunţare nu poate fi admisă. Cu atât mai mult se impune această soluţie, faţă de principiul ce guvernează legislaţia privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (al interesului superior al copilului căruia îi sunt subordonate toate demersurile şi deciziile întreprinse de autorităţi, organisme, precum şi în cazurile soluţionate de instanţele judecătoreşti) – art.2 Legea 272/2004. În consecinţă s-a reţinut că instanţa de apel, admiţând apelul pârâtei şi constatând că reclamantul a renunţat la judecata acţiunii, a pronunţat o hotărâre nelegală, astfel încât Curtea în temeiul art.312 (1, 2 şi 3) Cod procedură civilă a admis recursul şi a desfiinţat decizia, iar în temeiul art.312 alin. (5) Cod procedură civilă, faţă de faptul că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului a trimis dosarul la tribunal pentru judecata în fond a apelului. BIBLIOGRAFIE Harbădă, Maria – Dreptul familiei şi starea civilă, Ed, Junimea, Iaşi, 2004. Fr. Deak ... – Moştenirea testamentară. Transmitea şi împărţirea moştenirii, Ed. Actami, Bucureşti, 1996. Bacaci, Alexandru; Dumitrache, Viorica-Claudia şi Hageanu, Codruţa – Dreptul familiei. Penculescu, Gheorghe şi Anghene, M. – Regimul juridic al actelor de stare civilă, Bucureşti , Ed. Ştiinţifică, 1958. Codul familiei, Legea nr. 4 din 04.01.1953, republicată, modificată şi completată. Gh. Penculescu şi M. Anghene – Regimul juridic al actelor de stare civilă, Bucureşti , Ed. Ştiinţifică, 1958, p. 50 Art.50 C. fam., coroborat cu art. 13 din Legea nr. 119/1996, starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora. Art. 51, C. fam. Tribunalul Suprem, dec. civ. nr. 731 din 20 mai 1971 in CD.1071, p. 183 M. Harbădă – Dreptul familiei şi starea civilă, Ed. Junimea, Iaşi , 2004, p. 135 Aceeaşi idee rezultă dintr-o decizie a Tribunalului Suprem, în care se arată că starea civilă a persoanelor interesează întrega colectivitate şi însăşi ordinea de drept a statului. Gh. Beleiu, op. cit., p. 107. Fr. Deak ... – Moştenirea testamentară. Transmitea şi împărţirea moştenirii, Ed. Actami, Bucureşti, 1996, p. 5. Sc. Şerbănescu, op. cit. p. 157; P. Anca, op. cit. p. 304. PAGE PAGE 12 쥁`