Referat Criminalii In Serie

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Criminalii In Serie si de asemenea puteti face Download Referat Criminalii in serie

Citeste fragmente din Referat Criminalii In Serie

DE CE CRIMINALI IN SERIE? Criminalitatea in serie a preocupat de multă vreme funcţionarul public numit poliţist si opinia publică atunci cand Poliţia a spus pe faţă ca e vorba de un “criminal in serie”. Dar ce e un criminal in serie? Din punctul de vedere al omului obişnuit, al “cetăţeanului “de pe stradă, un criminal este o persoană care a ucis o altă persoană folosind mijloace foarte crude care au dus la moartea acesteia.Criminalul in serie provoacă mai multe astfel de crime folosind aceleaşi mijloace crude aproape de fiecare dată, uneori lăsand si cate un indiciu la locul faptei.Nu voi incerca sa definesc ştiinţific noţiunea de “criminal in serie”.Doar numele este deajuns pentru ca orice persoană sa-şi dea seama ce poate fi un criminal de serie. De cele mai multe ori ajung in inchisoare, după ce au fost descoperiţi şi judecaţi, dar mulţi răman afară pe străzi continuand să omoare oameni nevinovaţi de cele mai multe ori,de exemplu cazul Ramaru din Bucureşti.In alte cazuri omoară cu motivul că au fost surprinşi de alte persoane care trebuie şi ele suprimate.In alte cazuri omoară pentru că li s-a cerut să omoare,in această categorie intrand teroriştii,grupările separatiste de genul Hezbolah, ETA.,IRA etc,grupările mafiote de genul La Piovra—Caracatiţa in Italia,Yacuza in China etc. Criminalul in serie ucide şi din motive psihologice. Nu de puţine ori specialiştii au constat că o traumă din copilărie sau adolescenţă, care au marcat persoana respectivă pe viaţă,a dus la producerea unor crime după aceeaşi tipologie,de exemplu,să luăm un caz la intamplare:se găseşte o victimă moartă,un cadavru,intr-un gang cu gatul tăiat,cu o garoafă roşie langă,cu braţele acoperid faţa. Victima este descoperită luni dimineţa,peste o săptămană se descoperă o altă victimă şi aceasta timp de cateva luni. Prin apariţia a două-trei persoane cărora li s-a provocat moartea in acelaşi fel duce Poliţia la concluzia că un criminal in serie acţionează in zonă,un criminal care trebuie descoperit şi suprimat-in sensul că trebuie judecat conform legii şi condamnat la mai mulţi ani de inchisoare,in unele state chiar la inchsoare pe viaţă sau pedeapsa capitală. Poliţia,de cele mai multe ori,incearcă să ţină sub control criminalitatea,chiar dacă nu reuşeşte totdeauna. La noi in ţară,de obicei,un criminal nu ajunge să fie numit criminal in serie. De ce oare? Oare poliţia romană e atat de eficientă in descoperirea eventualilor criminali in serie? Inclinăm să crdem că da. Chiar şi in cazul Râmaru s-a acţionat destul de repede. Dar mai sunt şi alte motive la mijloc. Datorită unei mentalităţi bine instăpanită in mintea romanului acest “instinct criminal” este destul de bine suprimat şi stăpanit. Am putea spune că in Romania mai frecvente sunt infracţiunile de talhărie, furt, spargeri de locuinţe, spargeri de maşini, de viol decât de crimă, omucidere. Dacă infracţiuni de tipul celor din urmă sunt destul de rare, in schimb infracţiunea de pruncucidere este destul de frecventă la noi in ţară. De ce? Din disperare ,din cauza unui tată care nu vrea să-şi recunoască copilul, din cauza sărăciei mai ales, care este parcă flagelul acestui început de secol şi de mileniu. Dar este de neânţeles cum de o mamă îşi poate ucide copilul în vârstă de doar câteva zile, când un avort ar costa-o mult mai puţin decât toate acele 9 luni de sarcină sau actul de ucidere pe care îl înfăptuieşte. Sau ar putea duce copilul la un orfelinat sau să-l ofere spre adopţie.Sunt atâtea cupluri care-şi doresc copii şi nu-I pot avea şi multe astfel de femei, care nu pot fi numite mame, îşi omoară copii şi ajung să umple secţiile pentru femei. Un alt motiv pentru care în România nu prea se întâlnesc cazuri de criminali în serie este şi faptul că în România nu sunt oraşe cu milioane de locuitori. Cel mai mare oraş din ţară ,din punct de vedere demografic,este Bucureştiul capitala ţării. Aş putea spune că în S.U.A..,de exemplu, cele mai multe crime în serie se produc în acele mari conurbaţii, cum ar fi Los Angeles, New York, Chicago, Milwakee, New Orleans.Dar criminali în serie apar şi în oraşe mici, cu oameni care se cunosc de o viaţă. Este exemplul orăşelelor din Scoţia sau Ţara Galilor de la începutul anilor 1950.Criminologii şi Poliţia împreună cu ei au ajuns la concluzia că ucigaşii în serie apar mai ales în oraşele mari dar nu exclud nici oraşele de provincie. Orice om de pe stradă, om obişnuit poate deveni ţinta unui criminal în serie.Cel puţin aşa spun autorii “Enciclopediei ucigaşilor în serie ” Brian Lane şi Wilfried Gregg. În crimelor se obişnuieşte ca victima să fie clasificată în funcţie de un mobil clar identificabil, cum ar fi, de exemplu că aceasta deţinea ceva râvnit de asasin,că se afla în conflict cu el sau că îi fusese necredincioasă etc. Pentru asasinul în serie, ”motivul” se află atât de bine şi adânc înrădăcinat în psihicul său, încât victima trebuie să aparţină unui anumit gen,cum ar fi de exemplu, să poată fi inclusă într-o categorie largă de persoane, ca femeile şi copiii şi să se afle în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. E adevărat, însă, că unii criminali în serie îşi selectează cu precizie victimele.De exemplu, Joseph Mendley ucidea numai femei roşcate.Ramiro Artieda omora numai femei care semănau cu logodnica ce îl abandonase. Complicaţiile se nasc atunci când, datorită incapacităţii unui criminal de a-i identifica pe membrii grupului său de ţinte, acesta ajunge la atacuri cvasi-întâmplătoare. În ciuda afirmaţiei că nu făcea decât să cureţe străzile de prostituate, Peter Sutcliffe primejduia viaţa tuturor femeilor care se aflau întâmplător afară noaptea, atacând şi omorând o serie întreagă de femei, chiar dacă nu erau prostituate . Prin urmare,fiecare fiinţă umană poate deveni victima potenţială a unui asasin, mpotriva căruia nu există nici o armă de protecţie, întrucât şi mijloacele de investigare tradiţionale, bazate pe motive bine determinabile, sunt lipsite de eficacitate. Caracteristici ale criminalului în serie Pentru a înţelege această frecvenţă a criminalilor în serie trebuie să observăm câteva caracteristici, având în vedere că ucigaşul în serie are câteva trăsături aparte, din care vor fi descrise doar principalele şase: 1.Crimele se repetă(“în serie”), petrecându-se cu frecvenţă mai mare sau mai mică, adeseori crescând ca număr, după o perioadă de timp ce poate însemna chiar ani de zile; ele continuă până când asasinul este prins, sau până când moare sau, la rândul său, este ucis. Definiţia de mai sus reprezintă tiparul fundamental alasasinului în serie. Este evident că nu există vreun număr predeterminat de victime de la care asasinul devine criminal în “serie” şi nici vreo frecvenţă stabilită a acestei activităţi macabre căreia I se aplică termenul de mai sus. Spre exemplificare, am putea da cazul sud-africanului Ronald Cooper care, deşi a ucis o singură dată înainte de a fi arestat , a dezvăluit în jurnalul său un program extensiv şi planificat cu grijă de ucidere a copiilor. Această predispoziţie este deseori recunoscută chiar de ucigaş. Mulţi dintre ei, după ce au fost arestaţi, au mărturisit că ar fi continuat să ucidă dacă ar fi fost lăsaţi în libertate.William Banin, “ucigaşul de pe autostradă” din California, I-a declarat unui ziarist, după proces: ”NU mi-a pierit pofta de a ucide. Nu mă pot stăpâni să n-o fac.”Pentru cei mai mulţi criminali în serie, actul crimei, dublat adeseori de abuz sexual şi mutilare, constituie un motiv în sine. În plus, la fel ca în cazul stimulării prin alcool sau droguri, ”doza” e din ce în ce mai mare. Aşa cum un drogat nu se va vindeca niciodată de patima lui dacă va avea acces liber la stimulent, tot aşa şi asasinul va continua în serie îndeletnicirea sa oribilă până ce, fie va muri, fie va fi omorât, sau până când va fi prins şi înlăturat din societatea pe care o afectează. 2.La fel ca în cazul omuciderilor “normale”,crimele tind să se petreacă în relaţie de unu-la-unu. Forma cea mai comună de omucidere este incidentul singular, prin care o persoană e omorâtă de o altă persoană. Convenţional, criminologia clasifică acest gen de omoruri în două categorii: 1.”crima pasională”, comisă într-un moment de furie intensă sau de frustrare; 2.crima înfăptuită “cu sânge rece”, care se distinge printr-o premeditare atentă, motivată adeseori de speranţa unui câştig personal. O dată atins obiectivul propus (eliminarea soţului necredincios,de exemplu,sau a deţinătorului unui obiect râvnit), nu există nici un motiv de a mai presupune că asasinul va ucide din nou. Dintr-un studiu bazat pe statistica crimelor, se poate vedea că, în anul 1989, în Anglia şi Ţara Galilor, o mare parte a omuciderilor au fost comise de persoane care se cunoşteau cu victima. Există şi circumstanţe accidentale, în care un criminal în serie a ucis mai mult de o persoană într-un incident, adesea fiind vorba de membri ai aceleiaşi familii, ca şi de o infracţiune complementară, cum ar fi hoţia. Însă cel mai răspândit scenariu pentru crima în serie, ca şi pentru omorul accidental, este cel pe cont propriu şi cu o singură victimă. În mare măsură, motivele unui asemenea scenariu sunt evidente. În mod clar, e mai “sigur” să lucrezi singur, în sensul că numai ucigaşul ştie despre crimă, şi trebuie să ucizi o singură victimă, pentru că acest fapt reduce posibilitatea ca autorul crimei să primească o ripostă dură sau ca victima să scape. Mai mult,caracterul individualist al criminalului în serie face imposibilă situaţia în care el să fie capabil sau dornic de a-şi împărtăşi nevoile şi plăcerile altcuiva. Această concluzie reiese, în conformitate cu statisticile, din faptul că el duce o viaţă paralelă sub chipul unui salariat demn de încredere, onorabil cap de familie şi bun vecin. Cu toate acestea surprinde frecvenţa cuplurilor,partenerilor şi grupurilor criminale deşi în acest caz indivizii din care se compune perechea depind unul de altul.Şi totuşio,cerinţele de securitate, pe care ucigaşul singuratic le simte ca fiind esenţiale, sunt satisfăcute. Cuplurile ucigaşe Sensul obişnuit se referă la o pereche bărbat-femeie, aproape întotdeauna împlicaţi într-o relaţie sexuală, în care bărbatul e, în general partea dominantă. Se observă un fenomen interesant, şi anume că, în vreme ce ambii parteneri au, ca indivizi, înclinaţii degenerate, “personalitatea lor combinată” se dovedeşte mortală doar atunci când sunt împreună. Pentru acest fenomen,francezii au născocit expresia “folie a deux”(“iluzie împărtăşită de două persoane legate emoţional”), iar psihologia –termenul Gestalt,conform căruia “intregul organizat e mai puternic decât suma părţilor lui”. Printre cele mai cunoscute cupluri ucigaşe se numără englezii Ian Bradly şi Myra Hindley şi australienii David şi Catherine Birnei. Partenerii Noţiunea cuprinde cuplurile care nu se bazează pe relaţii sexuale. De obicei, după arestare “partenerii” se acuză reciproc. Exemple sunt William Burke şi William Hare, scoţienii care cipârţeau cadavrele. Grupurile ucigaşe În orice discuţie pe tema grupurilor ucigaşe, se menţionează numele lui Charlie Manson, deşi “familia” lui Manson nu e nicidecum un fenomen izolat. Cu toate că nu există un model general, aşa cum s-ar putea descoperi printre cuplurile şi partenerii criminali, grupurile s-au dovedit instrumente foarte eficiente ale crimelor multiple, persoanele componente fiind unite, în cele mai multe cazuri, de un ideal comun creat de propriile lor închipuiri. De fapt , adeseori, grupurilor ucigaşe li se poate aplica foarte bine acelaşi principiu de folie a deux. Indivizii în sine pot fi incapabili de a comite o crimă , dar, adunaţi sub aripa unui grup cu o cauză comună şi un lider, pot fi cuprinşi de un val de “nebunie” colectivă. 3.Nu există—sau e foarte redusă—o conexiune între ucigaşi şi victimă, persoanele implicate având foarte rar relaţii directe de rudenie. Acest atribut al criminalilor în serie e, într-un sens, un fenomen de dată recentă: există victime care au fost alese tocmai pentru că aparţin familie asasinului, aşa cum se întâmplă în cazul crimelor premeditate care urmăresc un câştig financiar. Majoritatea acestor evenimente s-au petrecut într-o vreme când nici criminologia, nici medicina şi nici arta investigaţiei nu erau atât de dezvoltate, încât detectele de la început ceea ce acum ar fi considerate omucideri evidente. Dat fiind stadiul primitiv al diagnosticului medical de atunci, nu este surprinzător că Mary Ann Cotton a putut să-şi ucidă câţiva soţi, şi toţi copiii vitregi, şi să obţină ca în dosare cauza morţii să fie trecută “febra gastrică”. Oricum, pe măsură ce tehnica de cercetare criminalistică şi comunicaţiile între poliţii, ca şi înţelegerea gândirii criminale, au avansat, astfel de tipare clare victimă/motiv au devenit tot mai dificil de mascat. 4.Cu toate că ar putea exista un “tipar”, sau un anume “tratament administra victimei”, crimele individuale din cadrul unei serii dezvăluie rareori un motiv raţional sau clar definit. Avem de-a face, în principal, cu ceea ce se numeşte “explicaţie psihologică” a unei crime în serie—motive care-şi au rădăcinile într-ocapacitate restrânsă de a distinge binele de rău, într-o incapacitate de a lua o decizie, într-o exacerbare a poftelor şi aşa mai departe. În ciuda acestui fapt, individul este considerat responsabil de comportamentul său; într-adevăr, una dintre cele mai şocante observaţii a fost aceea că asasinul în serie nu poate fi absolvit, pur şi simplu, de faptele sale, ca un psihopat a cărui violenţă să fie pusă pe seama devierii lui mintale. În mod frecvent, criminalulare o personalitate foarte bine organizată şi raţională şi, adeseori, îşi planifică crimele cu mult timp înainte. 5.Creşterea vertiginoasă a mobilităţii în spaţiu, de la inventarea automobilului încoace, dă posibilitatea criminalului ca, la dorinţa lui, să se mute repede dintr-un loc în altul,adeseori înainte chiar de a I se fi descoperit crima. Aşa cum absenţa mobilului face ca un poliţist să întocmească cu greu o listă de suspecţi, tot astfel şi natura unei crime cu autor necunoscut face ca schimbul de informaţii între forţele de poliţie să fie dificil. Acest lucru e valabil mai ales în Statele Unite unde, pe lângă marea întindere a teritoriului, există o atitudine păgubitoare a multor poliţii statale care-şi păzesc, geloase, propriile teritorii. Până când nu apare un tipar special al crimei, e puţin probabil ca asasinatele să fie comparate între ele, chiar dacă e vorba de state învecinate. Până atunci însă, criminalul are suficient timp la dispoziţie ca să mai poată comite şi alte crime şi să se afle deja într-un alt stat îndepărtat. 6.În mod obişnuit există un grad înalt de violenţă inutilă sau “exces de crimă”,în cadrul cărora victima e supusă unor brutalităţi exagerate. Motivul aceste brutalităţi are legătură cu mobilul crimei. Pentru o mare parte a criminalilor în serie, actul în sine constituie întreaga motivaţie a omorului; ea nu e mijloc de a obţine un alt sfârşit, ca în cazul jafului, unde esenţa unui succes al operaţiei este dată de fugă. Apar multe situaţii în care victima e torturată încet, uneori timp de câteva zile, această întârziere având drept scop mărirea duratei de plăcere a asasinului. Există o legătură strânsă între fanteziile sado-sexuale şi crima în serie. Adesea acestea sunt asociate cu dorinţa de a domina. Toate aceste motive presupun folosirea cu plăcere a violenţei, mergând până la excese. Din analize psihologice aprofundate s-a stabilit că asasinii în serie intră în patru mari categorii sau “genuri”:Vizionarii, Misionarii, Hedoniştii şi Căutătorii de Putere. Vizionarii Această categorie include criminalii care acţionează ca răspuns la unele “voci” sau alter ego-uri şi unde “instrucţiunile” primite servesc la justificarea şi legitimarea actului crimei. De exeplu, convingerea lui Herbert Mullin – ratificată de voci şi de ceea ce el denumea “mesaje telepatice “ – era că, prin vărsare de sânge, el şi numai el putea evita un seism catastrofal care ar fi distrus California. Din cauza naturii psihopatice a comportamentului vizionarului, el ar aparţine unei categorii mai uşor de indentificat printre concetăţenii comparativ sănătoşi la minte. Misionarii E vorba de ucigaşii care “curăţă”, care acceptă o responsabilitate autoimpusă de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a descotorosi societatea de “elementele sale indezirabile”. Victimele “vizionarilor” pot avea aproape orice ocupaţie, orice religie şi orice credinţă politică, deşi în cele mai multe cazuri, grupurile ţintă sunt alese pentru că ele constituie obiectul condamnării societăţii – practicantele prostituţiei, homosexualii şi minorităţile rasiale. De exemplu, Billy Glaze, un nord american cu sânge de indian în vine, credea că toate femeile indiene trebuie violate şi ucise. Carroll Cole executa “femeile libertine”. Hedoniştii Constituie o categorie complexă, care include genul de ucigaşi pentru care, în sens larg, “plăcerea” este răsplata asasinatului. Se cunosc trei subgrupuri ale acestei cateforii : Cei care ucid din voluptate ; Ucigaşii din emoţie ; Ucigaşii pentru câştig. Căutătorii de putere O complicaţie comună persoanelor cu un nivel slab al respectului de sine este dorinţa de a deţine controlul asupra vieţii şi morţii altora într-un asemenea grad, încât se ajunge ca aceasta să servească drept mobil intrinsec al crimei. Adesea e dificil ca ucigaşii pentru putere să fie deosebiţi de grupul mai larg al ucigaşilor din voluptate, pentru care dominaţia este, deasemenea, un motiv puternic. Explicaţiile asupra comportamentului criminal se bazează pe factori biologici, psihologici şi sociali. Explicaţiile biologice şi psihologice presupun că comportamentul criminal rezultă din punerea în evidenţă a stărilor mentale şi psihologice care diferenţiază criminalii de noncriminali. Explicaţiile sociologice caută să explice comportamentul criminal în termeni demografici. După ce am explicat în detaliu comportamentul criminal, voi argumenta acest comportament prin descrierea activităţii unora dintre cei mai prolifici criminali în serie cum ar fi : Jack “Spintecătorul”, Andrei Cikatilo, Gilles de Rais unul dintre cei mai vechi asasini în serie, acţionând pe la începutul secolului al cinsprezecelea, Ramiro Artieda etc. Jack “Spintecătorul”: Timp de trei luni, între sfârşitul lunii august şi până la începutul lunii noiembrie 1888, zona Whitechapel din cartierul de est al Londrei a fost martora unei seriii de crime odioase—încă nerezolvate.Asasinatele se caracterizau printr-o sălbăticie nemaiîntâlnită;fiecare dintre cele cinci victime—toate prostituate—au fost atacate pe la spate şi tuturor li s-a tăiat beregata; în patru cazuri, corpurile au fost supuse unei asemenea mutilări şi disecţii, cum numai o minte bolnavă sau un maniac sexual putea să-şi imagineze. Durata acestui mister, care s-a transformat probabil în seria celor mai faimoase crime din lume, a dat naştere unei biografii foarte ample. Prima victimă a fost Mary Ann Nchols (zisă Polly), care a pierit pe 31 august1888, într-o vineri, pe Buck’s Row. Raportul poliţiei din ziua următoare preciza:”Nu se cunoaşte o crimă mai brutală şi mai feroce ca aceasta”. Pe 8 septembrie, a urmat “Întunecata Annie” Chapman de 47 de ani, care a fost asasinată cu cruzime pe Hanbury Streeet. þ 葠Ʃᘏ਀&䘋 葠Ʃᜀ caz, victima era atât de desfigurată,încât identificarea a fost foarte dificilă; abdomenul îi fusese practi smuls şi o parte din intestine scoase şi înfăşurate în jurul gâtului…Omorul era opera unei mâini de profesionist..” Ultima crimă şi cea mai îngrozitoare—pentru că Spintecătorul a avut timp suficient la dispoziţie—a avut loc la 9 noiembrie: Mary Jane Kelly a fost ucisă în propria ei cameră din Miller’sCourt. Gâtul îi fusese secţionat de jur-împrejur cu un cuţit, despărţind aproape capul de trup. Abdomenul îi fusese spintecat şi deschis parţial, braţul drept şi sânii tăiaţi, ca şi capul ce atârna de trup ţinându-se numai de piele, nasul retezat, pielea de pe frunte jupuită, gambele detaşate de picioare şi răzuite de carne. Abdomenul fusese tăiat cu un cuţit “adânc, în cruciş”, măruntaiele din partea inferioară şi ficatul smulse. interiorul corpului şi părţi din coaste lipseau, dar ficatul, se spune, fusese plasat între picioarele bietei victime. Criminalul aşezase pe o masă carnea de pe coapse şi de pe gambe, împreună cu sânii şi nasul, iar una din mâini om înfipsese în stomac.” (Illustrated Police News) Cu aceasta, crimele au încetat şi au început controversele care aveau să dureze mai bine de un secol. În ciuda uriaşului efort făcut de poliţia metropolitană, nu a fost găsită nici o dovadă concludentă pe care să se poată sprijini acuzaţia de crimă, iar teoriile referitoare la identitatea lui Jackoscilau între probabil şi imposibil—numărul teoriilor era identic cu cel al emiţătorilor. Câteva din cele mai importante ar fi următoarele: Montague John Druin: un avocat ratat, care s-a aruncat în Tamisa în decembrie 1888. Faptul că moartea lui a coincis cu încetarea crimelor din zona Whitechapel a constituit o dovadă incontestabilă pentru unii că el era criminalul. Severin Kloslowski(alias George Chapman): şi-a ucis trei neveste prin otrăvire, dar era puţin probabil ca un criminal să-şi schimbe propriul modus operandi. Oricum, s-a înregistrat faptul că inspectorul-şef, detectivul Frederick Abberline, însărcinat cu căutarea Spintecătorului, a observat că, la arestarea lui Chapman, acesta ar fi spus: “În sfârşit, aţi pus mâna pe Jack Spintecătorul”. Mai târziu şi-a recunoscut spusele, dar a intra în mitologia consacrată Spintecătorului. Dr. Roslyn D’Onston Stephenson, autor de lucrări consacrate esotericului şi magician care, s-a sugerat, ar fi înfăptuit crimele din East End ca ritualuri de magie neagră. “Misterul” s-a adâncit cu dispariţia lui, în 1904. A.S.R.Prinţul Albert Victor, duce de Carence (nepotul reginei Victoria): scandalurile din familia regală au fost întotdeauna publice şi aparenţele care înconjurau familia Clarence au dat naştere la numeroase teorii care, mai mult sau mai puţin, aveaun darul de a-l încrimina chiar pe duce. Cea mai speculată teorie a fost cea a existenţei unei complicităţi între Sir William Gull, medicul de familie, actorul Walter Sickert şi vizitiul curţii, pe nume John Netley. Potrivit acesteia, ei ar fi fost autorii asasinatelor pentru a preîntâmpina un scandal, care l-ar fi implicat pe duce, cu o vânzătoare şi un copil nelegitim. O altă teorie îl consideră ucigaş pe James Keneth Stephen, tutorele ducelui la Cambridge, homosexual şi, aşa cum chiar el declarase, un duşman patologic al femeilor. Dr. Thomas Neill Cream era al însuşi autor a numeroase crime, singura sa legătură cu Jack fiind faptul că, înainte de a fi spânzurat, după cum spune legenda, ar fi rostit: “Eu sunt Jack…”, o confesiune tristă, curmată brusc de nodul care s-a strâns în jurul gâtului său. De altfel, în timpul toamnei macabre în care s-au comis crimele din Londra, Thomas Cream se afla într-o închisoare din America. În plus, s-a mai sugerat şi că Jack ar fi putut fi Jill Spintecătoarea, o moaşă nebună sau o femeie odioasă care provoca avorturi; sau poate era un evreu, un măcelar ritual, şi care nu ar fi reprezentat o privelişte neobişnuită în East End, unde ar fi fost de aşteptat să poarte haine pătate de sânge şi un cuţit la fel? Într-adevăr, s-au mai făcut referiri şi la un alt avreu, Kominski, care locuia în Whitechapel şi care fusese internat într-un azil, în martie 1889. Dar ceea ce ar trebui reţinut ar fi ipoteza unui scriitor, cum că Jack n-ar fi fost nici unlu dintre cei presupuşi, ci un ucigaş care va rămâne necunoscut şi nedescoperit. Andrei CIKATILO: În 1978, prima lui victimă cunoscută, o adolescentă, a fost găsită moartă într-o pădure de lângă Rostov, un port din sud-estul fostului U.R.S.S.. În urma acestei descoperiri, a fost trimis în faţa plutonului de execuţie un cunoscut prves sexual. Poliţiştii nu încetaseră să se tot felicite când a fost găsit un nou cadavru. De-a lungul anilor care au urmat, lista celor care au dispărut s-a făcut tot mai lungă, iar descoperirile de cadavre mutilate au tulburat cu regularitate viaţa paşnică a oraşului. La un moment dat, s-au descoperit opt cadavre într-o singură lună.Ucigaşul proceda întotdeauna la fel. Cu un al şaselea simţ, dăruit animalelor de pândă şi răufăcătorilor înnăscuţi, el îşi agăţa victimele dintre cei slabi şi vulnerabili, aflaţi la periferia societăţii, cutreierând străzile şi gările în căutarea celor fără adăpost, cărora era puţin probabil să li se simtă lipsa, şi a copiilor care mergeau singuri la şcoală. În ciuda vânătorii declanşate de poliţia din Rostov până în Siberia, şi care era condusă de investigatori pricepuţi, secondaţi de Moscova, autorităţile păreau neajutorate în faţa listei de atrocităţi comise. Acestea începuseră să se extindă şi în statele învecinate, Ucraina şi Uzbekistan. Odată poliţiştii au arestat un suspect. Acesta s-a sinucis în închisoare în aşteptarea procesului, iar şirul crimelor a continuat să crească nestingherit. În 1979, a fost ridicat un bărbat aflat într-o zonă împădurită izolată, dar acesta I-a convins pe poliţişti că era un sumplu vagabond. După ce i-au luat numele şi i-au notat semnele particulare, omul a fost lăsat să-şi vadă de drum. Acelaşi bărbat a fost adus la interogatoriu 5 ani mai târziu, când a fost găsit în aapropierea locului unei crime, având în geantă o frânghie şi un cuţit. El a fost supus unui test sangvin care a demonstrat că grupa lui de sânge diferea de cea descoperită în urma testelor făcute pe probele de spermă recoltate de la unele cadavre. Ca atare, suspectul a fost eliberat imediat. El se numea Andrei Romanovici Cikatilo. Poliţia rusă nu avea cunoştinţă de acele cazuri extrem de rare în care secreţiile provenind din diverse părţi ale corpului puteau avea grupe serologice diferite. Cikatilo era unul din aceste cazuri. Abia în noiembrie 1990 a început să se strângă laţul în jurul “Spintecătorului din Rostov”. Un ofiţer de poliţie l-a oprit pe Cikatilo în plină stradă, deoaarece a zărit pete de sânge pe faţa lui. Când a aflat că în acel timp s-a petrecut o altă crimă în pădure, ofiţerul a raportat superiorilor săi incidentul cu petele de sânge. Cikatilo a fost pus sub supraveghere.Pe data de 20 noiembrie, poliţiştii l-au văzut apropiindu-se de un tânăr într-o gară. Cikatilo a mărturisit comiterea a nu mai puţin de cinzeci şi cinci de crime, deşi, aşa cum a recunoscut chiar el la început, “s-ar putea să fi existat şi altele”. Procesul acestui profesor, în vârstă de 54 de ani, fost director al uzinei de reparaţii a locomotivelor din Rostov, a început în Rostov, într-o atmosferă sobră, la 14 aprilie 1992. În centrul sălii a fost construită o cuşcă imensă cu bare metalice, pe post de boxă a acuzatului,în care a fost adus Cikatilo, legat cu lanţuri, ca un animal sălbatic. Familiile victimelor l-au înconjurat, ţipând după sângele asasinului. Cele două volume de rechizitoriu includeau 35 de victime copii—dintre care unsprezece băieţi şi optsprezece tinere femei. După arestare, Cikatilo a fost supus unor controale psihiatrice minuţioase. Deşi el poate fi inclus în mare în categoria ucigaşilor care acţionează din volptate, cerinţa lui de bază pentru actul actul sexual se împleteşte, printre altele, şi cu viziuni fantastice. Către sfârşitul primei săptămâni a procesului său, Cikatilo a insistat să se adreseze Curţii. Pe lângă recunoaşterea încă o dată a vinei sale, el a relatat despre privaţiunile suferite de mic în casa lui şi despre copilăria “groaznică” pe care a avut-o. El a mai povestit şi despre faptul că fratele lui a fost mâncat de viu de ţăranii ucrainieni flămânzi, care fuseseră privaţi de hrană în urma colectivizării forţate a lui Stalin. În finalul discursului său, Cikatilo a declarat: “Eu sunt o greşeală a naturii, o bestie”. A fost condamnat la moarte prin împuşcare şi executat. CHARLES MANSON&Co.: Manson şi aşa numita “familie” au creat valuri de groază în întreaga Californie, stat care nu este tocmai naobişnuit cu crimele bizare şi criminalii în serie. Acele valuri de groază aveausă se răspândească, curând după aceea, în toată lumea. Fost puşcăriaş şi ratat fără nici o perspectivă, Manson îşi domina discipolii de aceeaşi calitate cu un amestec de filosofie biblică denaturată şi texte ale formaţiei Beatles, tendenţios interpretate. Acestea, combinate cu atracţia sexuală şi magnetismul pe care îl exercita asupra membrilor de sex femeiesc al “familiei” sale, au asigurat controlul fizic şi spiritual complet al lui Manson asupra grupului. Primele crime despre care s-a aflat prin mass-media au avut loc în vara anului1969, pe când “familia” se afla-ocupa-un ranch părăsit, utilizat pentru filmări cinematografice, proprietate a lui George Spahn. Aici şi-a organizat”Armada de uscat”, o flotă de transportoare blindate pentru teren nisipos, care urmau să-i protejeze pe membri gospodăriei sale pe durata a ceea ce el numea “Helter Skelter”. Este caracteristic pentru educaţia lacunară a lui Manson, faptul că, pentru el, “Helter Skelter” era o simplă interpretare eronată a cuvintelor unui cântec sris de Beatles—habar n-avea că denumirea se referea la căluşeii din iarmaroc. Charlie hotărâse deja că un alt cântec, mai vechi, al celor patru celebrităţi, Blackbird—“Mierla”—(literal—“pasărea neagră”)—reprezintă o chemare pentru toţi negrii din America la răscoală împotriva albilor, iar acum era de părere că sosise momentul să înceapă holocaustul, ceea ce ar fi dus la anihilarea reciprocă a raselor şi ar fi permis Familiei să preia controlul total. Dar această pregătire de tip militar avea nevoie de finanţare şi Manson ştia—sau credea că ştie—exact de unde să obţină banii:se vorbea că Gary Hinman, muzician şi prieten cu Manson, moştenise recent 20000 de dolari. Pe 25 iulie 1969, Mary Brunner, Bobby Beausoleil şi Susan Atkins au sosit acasă la Gary, încercând să scoată banii de la el prin bătaie. Când tot ce le-a putut oferi tânărul înspăimântat au fost cele două maşini ale sale, Manson a ordonat să fie ucis. La plecarea trioului de familie, ei au scris pe perete epitaful lui Gary, cu propriul sânge:”Porc de politician”. Atkins a mai încercat să facă şi un desen, nu prea reuşit, al unei labe de panteră, cu intenţia de a arunca vina crimei asupra “Panterelor Negre”. Imediat după miezul nopţii, sâmbătă, 9 august1969, patru umbre se strecurau în curtea unei vile retrase de pe Cielo Drive numărul 10050, în Beverly Hills. În acea epocă, Manson nu se ocupa el însuşi de crime; în seara aceea era rândul lui “Tex” Watson, Patricia “Katie”Krenwinkle, “Sadie”Atkins şi Linda Kasabian să îndeplinească voinţa maestrului.Cielo 10050 era ocupat în acea seară de actriţa Sharon Tate (soţul ei, regizorul Roman Polanski,era plecat la filmări), care era însărcinată în luna a noua, şi de patru prieteni.Într-o orgie de crime monstruoase, Familia a lăsat în urmă cinci cadavre oribil măcelărite. Numai Voytec Frykowski fusese înjunghiat de mai mult de cincizeci de ori, tăiat, împuşcat şi lovit atât de cumplit cu ţeava unui pistol, încât arma fusese distrusă. Pe uşa de la intrarea în casă a fost scris cu sânge ”Porci”; nici unul dintre criminali n-avea idee pe cine uciseseră—doar nişte victime, la grămadă. O singură persoană de la Ranchul Spahn nu era mulţumită—Charlie Manson. Când a fost anunţată la televiziune ştirea despre baia de sâge, aceasta l-a ofensat vizibil pe Charlie în orgoliul său, pentru că treaba fusese făcută de mântuială. S-a hotărât să arate chiar el tuturor cum trebuie lucrat. Pe 11 august, la numai două zile după crimele din vila Tate, după ce au consumat droguri pentru a se monta, Manson a pornit,în fruntea unui grup format din “Tex” Watson, Susan Atkins, Katie Krenwinkel, Linda Kasabian, Clem Grogan şi Leslie van Houten, într-o nouă escapadă criminală. Puţin după ora 1.00 noaptea, Familia a invadat vila din Silver Lake a omului de afceri Leno LaBianca şi a sţie sale, Rosemary; ca şi în cazul victimelor din Cielo Drive,locul fusese ales la întâmplare. După ce I-au înjunghiat şi tăiat pe cei doi LaBianca,ucigându-I,Manson şi discipolii săi au înscris motto-urile”Moarte porcilor”, “Sus” şi “Helter (sic) Skelter” cu sânge pe pereţi; ca un act final de violenţă gratuită, cuvântul “Război” a fost scrijelit pe abdomenul lui Leno LaBianca. În urma acestor crime absolut nebuneşti,Familia a fost scoasă din vizuină. Susan Atkins a fost arestată, puţin mai târziu sub acuzaţia de prostituţie şi, în timp ce se afla în arest, şi-a recunoscut rolul jucat în cazul Tate, faţă de o altă arestată din aceeaşi celulă. Informaţia a ajuns la urechile directorului închisorii şi, pe data de 1 decembrie1969, Familia a fost adunată şi s-au emis acuzaţii de crimă împotriva principalilor săi membri.Manson, Krenwikel, Atkins şi van Houten au fost judecaţi împreună şi, pe 19 aprilie 1971, după unul dintre cele mai extraordinare procese din istoria Californiei, au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la moarte pentru crimele Tate şi LaBianca. La un proces ulterior, Manson, Bruce Davis şi Clem Grogan au fost găsiţi vinovaţi de crimă şi conspiraţie în uciderea lui Hinman şi a unui actor care juca în roluri de cawboy, pe nume “Shorty” (micuţul) Shea. Charles “Tex” Watson a fost judecat separat şi găsit vinovat în şapte cazuri de crimă şi conspiraţie; şi el a fost condamnat la moarte. Susan Atkins s-a recunoscut vinovată în uciderea lui Gary Hinman şi a fost condamnată la închisoare pe viaţă, la fel ca şi Bobby Beausoleil. Mary Brunner şi Linda Kasabian au păcălit autorităţile şi nici un fel de acuzaţii nu au fost emise împotriva lor. În virtutea faptului că în statul California fusese abrogată pedeapsa cu moartea, sentinţele de condamnare la moarte au fost comutate în închisoare pe viaţă. Deşi nu au mai fost aduse şi alte acuzaţii, există motive pentru a crede că multe alte crime ar putea fi puse în responsabilitatea”Familiei”lui Charles Manson, inclusiv uciderea câtorva dintre membrii acesteia. În cartea sa Helter Skelter ,Vincent Bugliosi,procuror în procesul Tate / LaBianca, nu trece cu vederea însăşi afirmaţia lui Charles Manson de a fi comis 35 de crime—ba chiar este de părere că aceasta ar putea fi o sub evaluare, deloc caracteristică pentru Manson. Încarcerat la San Quentin, el face câte o cerere de eliberare ori de câte ori are această posibilitate, folosindu-şi sinistra forţă de persuasiune psihologică, pentru a convinge autorităţile care răspund de eliberarea condiţionată că e perfect normal şi că nu au de ce să se teamă. Este, totuşi, puţin probabil ca bărbatul definit cândva drept cel mai periculos om din America să fie eliberat vreodată. Unul dintre cei mai periculoşi criminali în serie de la noi din ţară a fost un student la Facultatea de Medicină pe nume Râmaru. Acest tânăr melancolic şi singuratic ucidea doar în zilele ploioase şi mohorâte.A fost descoperit cu ajutorul unui fragment de reţetă pe care rămăsese lizibilă ştampila medicului. Râmaru, datorită legilor aspre din perioada anilor ’60, a fost condamnat la moarte. Dar din punctul de vedere al unor autori şi terorismul este tot un fel de criminalitate în serie. Un exemplu concludent este situaţia actuală din Orientul Mijlociu sau din Irlanda de Nord. În Orientul Mijlociu, mai precis la graniţa dintre Israel şi aşa numitele teritorii palestiniene,din Fâşia Gaza şi Yerihon. De obicei toate organizaţiile separatiste desfăşoară o activitate mai mult sau mai puţin teroristă.În nordul Spaniei bascii din ETA omoară de multe ori oameni nevinovaţi pe lângă persoanele vizate de atacurile lor.În atacurile sinucigaşe mor, pe lângă sinucigaş, şi alte persoane. Toate activităţle de prevenire şi combatere a criminalităţii desfăşurate de poliţie de cele mai multe ori , din păcate, dau greş.până sunt prinşi, criminalii în serie ucid. De exemplu, în cazul lui Jack Spintecătorul care nu a fost descoperit niciodată şi astăzi mai sunt întrebări oare cine le-a omorât pe acele femei? Când e descoperit, ucigaşul în serie este judecat şi, de cele mai multe ori, condamnat la mulţi ani de închisoare, în statele în care nu se acceptă pedeapsa capitală, iar în statele unde legislaţia prevede,sunt condamnaţi la moarte. Ucigaşii periculoşi sunt încarceraţi în închisori de maximă securitate, în România oastfel de închisoare se află la Rahova. Orice referat care se respectă prezintă şi nişte concluzii la final.Din această lucrare se desprinde o concluzie majoră: criminalii în serie sunt nişte oameni, care cu greu pot fi numiţi oameni, foarte periculoşi.Unii ucid din plăcere alţii ucid de nevoie,e cazul asasinilor plătiţi, alţii pentru că simt nevoia de a ucide la anumite intervale de timp. Încă din cele mai vechi timpuri societatea s-a confruntat cu crima în serie unul din cazurile cunoscute fiind cel al lui Gilles de Rais, unul dintre căpitanii Jeannnei d’Arc. Acesta tortura şi mai apoi ucidea tinerele fete şi băieţi. Gilles de Rais a fost ucis prin strangulare, ulterior trupului a fost aruncat pe rug de către autorităţile vremii. Dar nu numai bărbaţii au ucis în serie, chiar şi femeile aufăcut astfel de isprăvi. Este exemplu “Angelicelor din Nagyrev”, care-şi ucideau potrivnicii prin otrăvire. După părerea autorilor “Enciclopediei ucigaşilor în serie” acestea ar fi tiparele de comportament agrsiv episodic: 1.Comportament ritual. 2.Sănătate ce maschează instabilitatea mentală. 3.Impulsivitate. 4.Căutere periodică de ajutor. 5.Tulburări severe de memorie şi incapacitate de a spune adevărul. 6.Tendinţe sinucigaşe. 7.Tendinţe permanente de a comite agresiuni. 8.Hipersexualitate şi comportament sexual anormal. 9.Leziuni craniene; răni suferite la naştere. 10.Tendinţe de folosire repetetă a drogurilor şi abuzul de alcool. 11.Părinţi drogaţi şi alcoolici. 12.Victime ale abuzurilor fizice sau psihice în copilărie. 13.Rezultat al unei sarcini nedorite. 14.Născut în urma unei sarcini dificile. 15.Nefericire în copilărie, având ca efect incapacitatea dea găsi fericirea. 16.Cruzime extrordinară faţă de animale. 17 Atracţie faţă de incendii, fără vreun interes de natură infracţională. 18.Simptome de dezechilibru neurologic. 19.Dovezi de tulburări genetice. 20.Simptome biochimice. 21.Sentimente de lipsă de putere şi inadaptare. În lumina acestor informaţii—care fac mai uşoară identificarea unui crimunal în serie—pare logic ca un program naţional de diagnostic şi tratament să devină eficace. Criminalii în serie sunt periculoşi şi de aceea ei trebuie descoperiţi cât mai repede posibil şi condamnaţi. BIBLIOGRAFIE: Ion Bodunescu: “Flagelul terorismului internaţional”, Editura militară 1978 Freda Adler, Gerhard O.W.Mueller, William S. Laufer: “Criminal Justice:The Core”, McGraw Hill 1996 Patrick R.Anderson, Donald J. Newman :”Introduction to Criminal Justice”, McGraw Hill 1993 Brian Lane& Wilfred Gregg:”Enciclopedia ucigaşilor în serie”, RAO 1996 PAGE PAGE 16 PAGE 10 쥁`