Referat Controlul Contraventional

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Controlul Contraventional si de asemenea puteti face Download Referat Controlul contraventional

Citeste fragmente din Referat Controlul Contraventional

Introducere Regimul juridic al răspunderii contravenţionale se consideră una din problemele actuale. Tema este că fiecare dintre autorii analizează răspunderea contravenţională în mod diferit, unii consideră că răspunderea contravenţională este o forma a răspunderii juridice, şi alţii sînt de părerea că ea este o formă a răspunderii administrative. Relatarea problemei în acest mod este mai mult din punct de vedere teoretic şi ea este în curs de soluţionare. Răspunderea contravenţională este o formă de răspundere juridică, reglementată de normele dreptului contravenţional, ea se ocupă de date reale şi concrete ca: contravenţia, persoanele ce pot fi trase la răspundere, cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei, sancţiunile contravenţionale, organele competente de a aplica sancţiunea. Regimul juridic al răspunderii contravenţionale este reglementat prin normele juridice ale Codului Contravenţional şi alte acte normative. Aplicarea acestei forme de răspundere este mai eficientăîn practică deoarece rolul ei este de a pedepsi pentru atentarea la drepturile şi libertăţile legitimeale persoanei, proprietăţii, ordinii publice şi a altor valori ocrotite de lege. De aici rezultă că pentru protejarea acestor valori, trebuie să fie sancţionată orice încălcare a legii. Aplicarea răspunderii contravenţionale este un proces real şi practic, aplicarea unei sancţiuni sub formă verbală nu are nici un sens. În practică un rol important îl au trăsăturile, particularităţiel şi principiile răspunderii contravenţionale fapt de a fi diferenţiată de alte forme de răspundere. Actualitatea problemei respective vine din momentul apariţiei drepturilor şi obligaţiilor ce cad sub incidenţa normelor juridice contravenţionale. De aici rezultă că problema răspunderii contravenţionale va fi actuală permanent, deoarece contravenţii, infracţiuni şi alte încălcări ai legii se săvîrşesc în fiecare zi din diverse motive. Din această cauză mi-am ales această temă, că este o temă actuală şi prin aplicarea răspunderii contravenţionale se apără valoriel societăţii inclusiv şi ale mele. Lucrarea respectivă are drept scop de examinare a regimului juridic al răspunderii contravenţionale pentru realizarea căruia sînt stabilite obiectivele: de a da definiţia noţiunii de răspundere juridică şi răspundere contravenţională; de a găsi particularităţile specifice răspunderii contravenţionale; de a analiza şi argumenta principiile răspunderii contravenţionale; noţiunea de contravenţie şi criteriile de clasificare a cotravenţiior; aplicarea sancţiunii pentru o contravenţie comisă; şi argumentarea cauzelor ce înlătură persoanele de la răspundere. Pentru examinarea şi analiza fiecărui obiectiv am utilizat următoarele metode: metoda bibliografică- prin apelarea şi bazarea pe monografii din acest domeniu; metoda structural- funcţional pentru depistare a bazei răspunderii contravenţionale şi locul ei faţă de alte forme contravenţionale; metoda comparativă prin care se compară răspunderea contravenţională de alte forme contravenţionale cu ajutorul particularutăţilor, trăsăturilor răspunderii şi principiilor specifice ei; metoda deducţiei prin aducerea concluziei proprii la fiecare subiect, împreună toate constituind o concluzie generală. Structura prezentei lucrări constă din doua capitole, primul capitolul este format din 3 subiecte şi al doilea din 4 subiecte. În primul capitol se analizează răspunderea contravenţională la nivel general. Adică se definesc noi termeni care permit de a înţelege lucrarea, se examinează şi argumentează trăsăturile, particularităţile răspunderii contravenţionale şi principiile de sprijin a ei, istoricul, compararea răspunderii cu alte forme de răspundere. Primul capitol constă din realizarea pe rînd a obiectivelor propuse avînd un conţinut mai mult descriptiv. Al doilea capitol are un caracter analitic, care reese chiar din denumirea lui „ Contravenţia administrativă- temei de tragere la răspundere contravenţională”, de aici rezultă că în conţinutul lui este relatată legătura de cauză şi efect dintre răspundere şi o contravenţie. Legătura acestor doi termeni dau naştere unei noi noţiuni de răspundere contravenţională, o nouă formă a răspunderii juridice. Orice formă a răspunderii juridice, inclusiv a celei contravenţionale, decurge în mod obiectiv, din săvîrşirea unei fapte ilicite care naşte dreptul statului de a aplica sancţiunea prevăzută de norma juridică încălcată şi obligaţia făptuitorului de a suporta consecinţele faptei comise. Noţiunea, trăsăturile, principile, elementele de bază, cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi sancţiunile ce pot fi aplicate pentru săvîrşrea unei contravenţii alcătuiesc conţinutul capitoluli doi. Sursele bibliografice de bază în scrierea lucrării au servit Codul Contravenţional 2009 şi alte acte normative referitoare în domeniul răspunderii juridice, cît şi literatură ştiinţifică la temă în Republica Moldova şi peste hotare. CapitolulI.Consideraţii generale privind răspunderea contravenţională Noţiunea de răspundere juridică şi răspundere contravenţională Răspunderea ca fenomen social are un caracter complex. Cuvîntul „răspundere”, ce derivă din latinescul „respondere”, în jurisprudenţă e utilizat cu sensul de „a răspunde de faptele sale”, dar în acelaşi timp şi a repara prejudiciile cauzate răspunderea este totdeauna legală, nimeni nu poate fi judecător în propria cauză. Răspunderea juridică este un raport juridic între stat (organele sale reprezentative) şi persoana care a săvîrşit o încălcare de lege, care este obligată să suporte aplicarea faţă de ea a măsurilor statale de limitare , prevăzute de sancţiunea normei încălcate, în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi al îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de drept. Răspunderea juridică este o formă a răspunderii sociale, constînd în raporturile juridice care iau naştere ca urmare a săvîrşirii unei fapte ilicite şi care cuprind, pe de o parte, dreptul persoanei vătămate şi al societăţii, în general, de a obţine repararea prejudiciului cauzat şi restabilirea ordinii de drept, iar pe de altă parte, obligaţia celui vinovat de a acoperi paguba şi a se supune sancţiunilor legale atrasă de conduita sa, contrară legii şi celorlalte reguli de convieţuire socială. După V.Guţuleac „răspunderea juridică”este o notiune care are o bază reală şi ocupă un loc central în fiecare din ramurile sistemului de drept. Justiţia nu poate fi înfăptuită decît prin raporturile de constrîngere. Răspunderea juridică apare în cazul acţiunii sau inacţiunii ce contravine prevederilor unei norme de drept. Ea atrage după sine o anumită consecinţă juridică, adică pedeapsa prevăzută de normele juridice materiale. Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a normelor de drept inevitabil atrage după sine aplicarea măsurilor corespunzătoare de constrîngere, care îmbină acţiunea educativă şi represivă asupra delincventului. Caracterul complex al răspunderii constă în totalitatea drepturilor şi obligaţiilor organelor de stat pentru stabilirea unei sancţiuni în caz de încălcare a ordinii publice.Răspunderea juridică este susţinută de următoarele principii generale care sunt caracteristice şi pentru celelalte forme de răspundere: 1. principiul răspunderii pentru fapta săvîrşită cu vinovăţie;conform căruia persoana este trasă la răspundere numai dacă este vinovată şi se sancţionează în limitele vinovăţiei sale; 2. principiul răspunderii personale; această idee constă în aceea că pentru fapta ilicită va purta răspundere doar autorul ei cu toate imprejurările obiective şi subiective din cazul săvîrşirii faptei. Acest principiu mai presupune imposibilitatea aplicării faţă de aceeaşi prsoană pentru aceeaşi încalcare a două sau mai multe sancţiuni identice fie penale sau administrative deoarece încălcarea unei norme juridice poate atrage după sine doar aplicarea unei singuri sancţiuni; 3. principiul justei sanctiuni; orice faptă ilicită se sancţionează în baza legii adică de către organul competent în acest domeniu şi corecta alegere atît a autorului ce trebuie tras la răspundere cît şi a sanctiunii corespunzătoare; 4. principiul celerităţii tragerii la răspundere; ce constă în aplicarea la timp a sancţiunii, la momentul şi locul potrivit, importanţa acestui principiu este că numai actionarea la timp a organelor de stat, sau a persoanelor vătămate, a martorilor, va produce un raţionament o eficienţă în colaborarea organelor statale cu societatea depistînd întro perioadă mai scurtă cine este autorul faptei ilicite micşorînd în acest fel posibilitatea lui de a mai săvîrşi ceva ilegal. Răspunderea juridică conţine mai multe forme de răspundere: penală, civilă, administrativă. După părerea lui Sergiu Furdui mai există şi o altă formă cum este răspunderea contrvenţională. Autorul, această idee o stipulează din definiţie că: răspunderea contraventională este un raport juridic de constrîgere, adică forma răspunderii juridice identificată cu raportul juridic contrvenţional de constrîngere, stabilit între stat şi contravenient, al cărui conţinut îl constituie dreptul statului de a aplica măsuri de asigurare şi sancţiuni vinovatului de comiterea contravenţiei şi obligaţia corelativă a acestuia de a suporta măsurile respective. Această părere este susţinută şi de V.Guţuleac căci răspunderea contraventională este o varietate a răspunderii juridice, care apare in toate cazurile de comportament ilegal al persoanei şi se manifestă prin aplicarea faţă de ea a sancţiunilor juridice corespunzătoare în ordinea stabilită de legislaţia contravenţională. Dar există şi alte păreri referitor la aceea, că răspunderea contravenţională este o formă a răspunderii administrative pentru exemplu profesorul A.Iorgovan. Această idee reese din momentul cînd autorul clasifică iliciţii administrativi în trei mari categorii: ilicitul administrativ propriu-zis; ilicitul contrvenţional; ilicitul cauzelor de prejudiciu material sau moral. De aici rezultă şi cele trei forme de răspundere administrativă: răspunderea administrativă tipică; răspunderea contravenţională; răspunderea administrativă patrimonială(materială). Răspunderea contrvenţională provine şi de la fapta ilicită pentru care trebuie sancţionat autorul, fapta este denumită contravenţie care este un fenomen complex avînd aspecte materiale, sociale, umane, moral-politice şi juridice. Conform art.10, Codul contravenţional, prevede:constituie contravenţie fapta- acţiunea sau inacţiunea- ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de prezentul cod şi este pasibilăde sancţiune contravenţională. Contravenţia joacă un rol foarte important deoarece ea reprezintă obiectul, fapta antisocială generatore de răspundere. Această idee reese din principiul justei sancţiuni un principiu al răspunderii juridice evidenţiat mai sus, care a devenit şi o trăsătură a răspunderii contravenţionale pericolul social al faptei. Toti pot fi autori ai contravenţiei care are tot o importanţă deosebită în răspundere, dar nimeni nu va fi sancţionat pînă nu va încălca, deci iarăşi de unde şi rezultă că fapta este temeiul răspunderii contravenţionale. A doua trăsătură sînt subiecţii răspunderii din care fac parte statul ca subiect activ şi făptuitorul ca subiect pasiv. Caracterul activ al statului constă în aceea că el dispune de drepturi de a aplica persoanei vinovate sancţiunea prevăzută de lege pentru contravenţia comisă pe cînd făptuitorul este pasiv deoarece el se obligă să suporte aplicare şi excutarea sancţiunii contrvenţionale. O altă trăsătură este vinovăţia autorului care presupune în ce măsură să fie sancţionat luîndu-se în considerare timpul, locul, modul, dacă a fost o faptă intenţionată sau din imprudenţă. De vinovăţie depinde gradul de pedepsire a contravenientului de catre organul competent şi desigur pe baza actului normativ ce reglementează acest domeniu. A patra trăsătură o reprezintă sancţiunea pentru fapta ilicită, ea este finalul procesului de răspundere. Numai prin aplicarea sancţiunilor respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, menţinerii ordinii publice va putea fi cît de cît echilibrată. Răspunderea contravenţională avînd un caracter general adică are scopul apărării valorilor sociale, şi se aplică în egală măsură pentru toti contravenientii bine înţeles în dependenţă de contravenţie şi alte condiţii. Răspunderea contravenţională este reglementată de Codul contravenţional al Republicii Moldova. Cadrul legal al răspunderii este alcătuit din prevederile capitolului doi, partea generală al CCRM are sarcina de a ocroti valorile sociale, personalitatea, drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, proprietatea, orînduirea de stat şi ordinea publică, precum şi de a depista,preveni şi lichida contravenţiile administrative şi consecinţele lor, de contribui la educarea cetăţenilor în spiritul îndeplinirii întocmai a legilor. Răspunderea contravenţională este o formă juridică de pedepsire a persoanelor care au săvîrşit o fapă ilicită numită contravenţie, şi sînt obligaţi să suporte măsurile de asigurare şi sancţiunea contravenţională stabilită de organe competente. Răspunderea pour faptele sale este calea de respectare a normelor juridice şi de micşorare a contravenţiilor, a infracţiunlior, a abaterilor disciplinare şi altor fapte ilicite. 1.2. Principiile răspunderii contravenţionale Răspunderea contravenţională ca instituţie fundamentală a dreptului contravenţional permite statului(organelor reprezentative) să dispună de dreptul de a aplica măsuri de asigurare şi sancţiuni vinovatului de contravenţia săvîrşită. Dar întreaga procedură de sancţionare trebuie să se conformeze unor condiţii şi sarcini care sunt stipulate în CCRM, art.440 care prevede- constatarea fatei contravenţionale înseamnă activitatea, desfăşurată de agentul constator, de colectare şi de administrare a probelor privind existenţa contravenţiei, de încheere a procesului- verbal cu privirela contravenţie, de aplicare a sancţiunii contravenţionale sau de trimitere, după caz, a dosarului în instanţa de judecată sau în alt organ spre soluţionare. Existenţa sarcinilor şi stipularea lor în CCRM nu este deajuns pentru garantarea unei proceduri perfecte de realizare a lor, de aceea răspunderea contravenţionlă se mai bazează pe nişte idei fundamentale şi reguli diriguitoare numite principii. În concordanţă cu aceste idei se vor desfăşura cerinţele şi realizarea optimă a scopului. Răspunderea contravenţională se bazează pe două tipuri de principii: generale şi speciale. Din cele generale fac parte: 1.principiul legalităţii, consfinţit în CCRM, art.5, care prevede: procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative se înfăptuieşte pe baza respectării cu stricteţe a legii şi aplicarea de către organele şi persoanele cu funcţie de răspundere, împuternicite pentru aceasta, a măsurilor de influienţă administrativă se face în limitele competenţei lor. Legalitatea şi respectarea ei presupune existenţa normelor juridice care garantează respectarea drepturilor şi obligaţiilor, existenţa unui control ce nu permite facerea abuzului de putere. Acest articol prevede că nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşrea unei contravenţii nici supus sancţiunii contravenţionale decît în conformitate cu legea contravenţională şi interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicareaprin analogie a legii contravenţionale sînt interzise. 2. principiul egalităţii- art.6, CCRM, 3.principiul contravenţiei ca unic temei al răspunderii contravenţionale ce înseamnă că răspunderea va exista numai dacă va fi săvîrşită o contravenţie, o încălcare asupra unor valori sociale reglementate de normele juridice contravenţionale. Astfel constrîngerea din partea statului faţă de contravenient va exista numai dacă fapta săvîrşită îndeplineşte toate condiţiile şi elementele unei contravenţii. Depistarea unei fapte ilicite încă nu înseamnă că este o contravenţie, în acest caz nu există nici un raport de constrîngere deoarece ea reprezintă doar obiectul şi latura obiectivă dar este nevoie încă şi de subiect şi de latura subiectivă. Astfel contravenţie va fi doar atunci cînd vor fi depistate toate aceste elemente, prin aceste elemente se evidenţiază subiecţii, conţinutul şi obiectul raportului de constrîngere. La procedura de aplicare a sancţiunii contravenţionale, subiecţii sunt statul şi contravenientul, conţinutul este dreptul statului de a sancţiona, pentru fapta licită iar contrvenientul este obligat să se subordoneze şi să se supună sancţiunii cu repararea prejudiciului, şi obiectul raportului este nu alt ceva decît fapta ilicită. principiul răspunderii personale, ideea este că tras la răspundere este doar persoana care a săvîrşit contravenţia numit contravenient, ceea ce este reglementat în CCRM., art.8. principiul individualizării răspunderii şi pedepsei contravenţionale, acest principiu constă în faptul că legea contravenţională se aplică ţinîndu-se cont de caracterul şi de gradul prejudiciabil al contravenţiei, de persoana făptuitorului şi de circumstanţele atenuante ori agravante,(art.9), locul, timpul, modul de săvîrşire a ei. Prin cunoaşterea unor asemenea informaţii se stabileşte corect sancţiunea. principiul interdicţiei dublei sancţionări contravenţionale (unicităţii răspunderii contravenţionale), în baza acestui principiu se interzice de a sancţiona a doua oară aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, deoarece contravenientul deacum a suportat pedeapsa pentru fapta săvîrşită. Sancţiunea se stabileşte din momentul luării hotărîrii de instanţă de judecată sau a organului competent în urma depistării contravenţiei şi contravenientului şi ea se stabileşte o singură dată pentru această faptă ilicită cu scopul reparării prejudiciului ceea ce înseamnă eliberarea persoanei, stingîndu-şi anticedentele contravenţionale. Acest principiu este prevăzut în art.9(2), CCRM. principiul inevitabilităţii răspunderii, care presupune că dacă a fost săvîrşită o contravenţie numai decît trebuie să fie pedeapsă. Pedeapsa este finalul procedurii contravenţionale care începe de la încălcarea unor valori sociale. Conform art.32, C.C.RM. „pedeapsa sau sanţiunea este o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare ce se aplică, în numele legii, persoanei care a săvîrşit o contravenţie. Doar prin sancţiune se garantează răspunderea pentru comiterea contravenţiilor. Astfel orice valoare socială încălcată nu este alt ceva decît încălcarea legislaţiei, ce înseamnă că orice persoană ideferent de sex, religie, naţionalitate, apartenenţă politică devenind contravenient trebuie să răspundă pentru fepta săvîrşită în baza legii. Dar există şi unele abateri în ceea ce priveşte că fiece contravenţie trebuie să fie sancţionată. Astfel de cazuri sunt atunci cînd contravenţia a fost săvîrşită prin unele cauze care înlătura caracterul contravenţional al faptei, prevăzute în art.19-25,CCRM. Persoana care a încăcat legea poate fi eliberată de la răspunderea contravenţională şi în cazul: renunţării benevole la săvîrşirea contravenţiei; contravenţiei neînsemnate, tentativei; împăcării victimii cu făptuitorul; prescripţiei răspunderii contravenţionale; amnistia, toate aceste cauze sunt prevăzute în art. 27-31,CCRM. Reeşind din faptul că contravenţiile se săvîrşesc în societate, apare întrebarea din ce cauză persoanele încalcă valorile sociale însăşi din societatea sa? Problemele sunt needucarea corectă, condiţii nefavorabile de trai şi alte probleme ce ţin de o stare nefavorabilă. Deci influienţa acestui principiu plus şi soluţionarea problemelor menţionate va da un rezultat bun în scăderea numărului de contravenţii. principiul opurtunităţii şi utilităţii aplicării răspunderii contravenţionale, acestui principiu îi este caracteristic faptul ca pentru orice contravenţie trebuie sa fie tras la raspundere subiectul ei. Doar statul prin organele competente este în drept să sancţioneze contravenientul respectînd toate conditiile necesare pentru a fi luata o decizie rationala si eficienta. Depisatrea contravenţiei şi aplicarea pedepsei statul trebuie sa îl faca opurtun, deoarece opurtunitatea oricărei decizii este mai aproape de dreptate. Opurtunitatea sau operativitatea în acest caz au acelaşi sens adica luarea unei decizii la timpul si locul cuvenit. Acest principiu cuprinde toate elementele răspunderii contravenţionale, cu cît mai operativ se va depista contravenţia, punctul iniţial al răspunderii, cu atît mai repede va fi depistat contravenientul. Deacum daca se cunosca aceste elemente ale contravenţiei, procedura se închee cu aplicarea unei sancţiuni. Astfel prin acest principiu se vede cît de operativ îşi îndeplinesc, organele statului, atribuţiile si obligaţiile sale. Aplicarea răspunderii contravenţionale este necesară, dar în limitele legii, adică sancţiunea aplicată nu trebuie sa atenteze la valorile supreme ale persoanei. Acesta este principiul umanismului, utilizarea metodelor care duc la umilirea şi degradarea persoanei sînt nelegitime caci viata omului si sanatatea sunt valori care nu se egaleaza cu contravenţia. Acest lucru este stipulat in Constituţia RM art.24 care prevede ca Statul garanteza fiecarui om dreptul la viaţa, integritate fizica si psihica. Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante. Pedeapsa cu moartea este abolita. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsa şi nici executat şi art.376 CCRM. principiul publicitaţii este principiul care face procedura de aplicare a sancţiunii publică adica examinarea contravenţiei de catre organele competente prin examinarea cazului în cadrul colectivelor de muncă, la locul de învăţătură sau de trai al contravenientului. Datorita acestui principiu la aceasta procedura au acces toti participanţii ei. Reglementarea acestei idei este stipulata în art.452 CCRM, care prevede că cauza contravenţională se judecă de instanţa de judecată în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu. 10. principiul folosirii limbii materne constă în faptul că toate procedurile de aplicare a sancţiunilor pentru contravenţiile săvîrşite se fac în limba de stat “moldovenească” stipulată în art.13, Constituţia RM. Această idee se aplică şi pentru cetăţenii care aparţin minorităţilor naţionale, cetăţenii străini sau apatrizii precum şi toate persoanele care nu cunosc limba de stat al RM. Numai că persoanele sus numite au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului pe cazul contravenţional, de a vorbi şi a prezenta concluzii prin intermediul trăducătorului. Conform art. 379, CCRM, procesul contravenţional se desfăşoară în limba maternă, dar în cazul cînd majoritatea persoanelor care participă la porces acceptă o altă limbă, procesul se desfăşoară şi actele se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba de stat. Iar persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul, actele procesuale sînt traduse în limba pe care aceasta o cunoaşte. 11.Un alt principiu al răspunderii contravenţionale este prescriptibilitatea răspunderii. Această idee vine mai mult în folosul contravenientului deoarece el constă în faptul că răspunderea este înlăturată prin trecerea unui anumit timp de la data comiterii contravenţiei fără ca făptuitorul să fi fost tras la răspundere. Termenele de aplicare a sancţiunii administrative sunt prevăzute în art.30, CCRM şi anume „sancţiunea administrativă poate fi aplicată nu mai tîrziu de trei luni de la comiterea contravenţiei, iar în cazul contravenţiei continue – nu mai tîrziu de trei luni de la descoperirea ei. În cazul contravenţiilor în domeniul impozitelor, taxelor, primelor de asigurare şi disciplinei financiare, sancţiunea se aplică nu mai tîrziu de un an de la data comiterii contravenţiei.” Astfel sancţionarea contravenientului depinde în mare măsură de operativitatea organelor de stat care sunt obligate de a depista toate faptele ilicite şi de a stabili sancţiunea la timp. Acest principiu nu este chiar favorabil pentru societate deoarece persoanele care au săvîrşit o contravenţie rămîn nepedepsiţi. Dacă persoana a încălcat legea şi pentru aceasta nimeni nimic nu i-a făcut, acest lucru îi dea şanse de a săvîrşi contravenţii noi. Capitolul II. Răspunderea contravenţională 2.1. Noţiunea şi clasificarea răspunderii contravenţionale Răspunderea contravenţională este o formă a răspunderii juridice la general şi a răspunderii administrative particular bazată pe existenţa unui suport juridic de drept administrativ. Dreptul administrativ prin normele sale reglementează raporturile sociale ce se nasc, se modifică sau se sting în activitatea de executare a legii. Orice formă a răspunderii juridice decurge în mod obiectiv, din momentul săvîrşirii unei fapte ilicite care naşte dreptul statului de a aplica sancţiunea prevăzută de norma juridică încălcată şi obligaţia făptuitorului de a suporta consecinţele faptei comise. Astfel incălcarea acestor norme atrage imediat după sine o sancţiune, deoarece ele garantează respectarea valorilor sociale ce se încadrează în limitele reglementării de dreptul administrativ. Încălcarea normelor juridice şi reprezintă o contravenţie, dar o incălcare reprezintă şi o abatere administrativă şi o abatere disciplinară sau chiar şi infracţiune, în dependenţă de pericolul social al acestor încălcări. Deci pentru a delimita contravenţia de alte fapte ilicite ea dispune de careva elemente fără de care existenţa contravenţiei este imposibilă. Elementele respective rees din conţinutul definiţiei contravenţiei care este stipulată în art.10 CCRM, constituie contravenţie fapta- acţiunea sau inacţiunea- ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de prezentul cod şi este pasibilă de sancţiune contravenţională. Din noţiunea respectivă elementele contravenţiei care îi sunt specifice şi o caracterizează sunt: caracterul antisocial al faptei; caracterul ilicit al ei; culpabilitatea faptei (vinovăţia); prevederea de către legislaţie a răspunderii pentru fapta respectivă. Asfel lipsa oricărui din aceste elemente nu există conrtavenţie. 1. Caracterul antisocial al faptei şi reprezintă temeiul răspunderii contravenţionale care este o faptă social-periculoasă. Fapta antisocială poate fi realizată sub două forme actiune şi inacţiune. Fapta săvîrşită sub formă de acţiune este atunci cînd a fost încălcată o normă juridică prohibitivă care interzice o acţiune oarecare, pentru exemplu: procurarea şi păstrarea ilegală a substanţelor narcotice sau psihotrope în cantităţi mici ori consumarea lor fără prescripţia medicului, prevăzut înart. 85, CCRM. În acest caz contravenientul va fi sancţionat de la 3 la 10 unităţi convenţionale sau cu munca neremunerată în folosul de pînă la 40 ore. A doua formă este sub formă de inacţiune care constă într-o comportare pasivă, prin care nu se îndeplineşte o obligaţiune impusă de lege. Pentru exemplu art.327, CCRM –încălcarea termenelor, de prezentare a dărilor de seamă Agenţiei Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare. Caracterul antisocial este unul din elementele cele mai importante deoarece doar prin caracter se arată gradul de pericol social al faptei ilicite. Savantul romîn M.Preda menţioneză că: „pericolul social constituie un criteriu calitativ, reprezentînd situaţia socialmente periculoasă creată prin săvîrşirea unei fapte interzise de lege, iar gradul de pericol social este un criteriu cantitativ, constînd în măsura în care fapta ilicită săvîrşită aduce atingere unei valori sociale ocrotită printr-un act normativ.”Gradul de pericol social al unei fapte ilicite este determinată de importanţa valorilor sociale ce cad sub acest pericol de unde şi se poate diferenţia contravenţia de abaterea administrativă, abatere disciplinară, infracţiune. 2. Ilicitul este o altă trăsătură a contravenţiei care constă în faptul că orice faptă ilicită aduce daune societăţii, astfel ele sunt interzise prin lege contravenţională. Legea nu creează caracterul antisocial şi gradul pericolului social al faptei ci le recunoaşte. Prevederea faptelor ilicite prin trăsăturile sale în legea contravenţională drept contravenţii numai atunci cînd pericolul social este mai inalt ca abaterea disciplinară şi abaterea administrativă şi puţin mai mică ca infracţiunea. Astfel şi în baza legii în dependenţă de aceste trăsături se stabilesc sancţiunile corespunzătoare faptelor ilicite căci este logic că dacă va fi încălcată o normă administrativă sancţiunea nu va fi severă, faţă de sancţiunea stabilită pentru o infracţiune. O ăltă trăsătură a contravenţiei care are un rol important la stabilirea sancţiunii este culpabilitatea sau vinovăţia. Pentru a fi numită o faptă ilicită contravenţie, nu este de ajuns doar a fi depistată, adică depistarea obiectului ei de constituire, ci este nevoie şi de subiect, latura subiectivă, latură obiectivă. Astfel legiitorul a stabilit această trăsătură pentru a înţelege logica contravenientului, ce îl impune să încalce normele juridice. Încălcarea legislaţiei contravenţionale a RM se bazează pe culpabilitate contravenţiei. Această trăsătură este de două tipuri culpabilitate premeditată şi din imprudenţă. Contravenţia se consideră săvîrşită din imprudenţă atunci cînd persoana prevede urmările şi consecinţele ei dar credea că ele vor fi evitate în mod uşuratic, sau nu şi-a dat seama şi nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile. O contravenţie intenţionată este atunci cînd persoana care a săvîrşit-o îşi dădea seama de consecinţele prejudiciabile şi le-a prevăzut dorind în mod conştient survenirea lor (art.14). Comiterea contravenţiilor reprezintă manifestarea de voinţă exteriorizată a fiecărui contravenient, adică acţiunea lui făcînd abuz de drepturi şi libertăţi pierzînd frica. Un alt factor poate fi dorinţa de a primi ceva, care îl influenţează la încălcarea legii. Deşi contravenţia este comisă din imprudenţă conform legislaţiei contravenţionale ale RM, persoana care a comis-o este considerat contravenient şi se sancţionează în baza legii ca şi cea premeditată. Apare întrebarea, care este diferenţa de sancţionare dintre aceste două tipuri de vinovăţii? Dar diferenţa nu există căci spre deosebire de infracţiune pedeapsa oricum este aplicată idiferent de tipul vinovăţiei. După părerea autorului M.Preda, trebuie admis faptul că în situaţia în care actele normative prevăd că premeditatea este ca element al contravenţiei atunci săvîrşirea din imprudenţă a unei fapte ilicite nu poate fi calificată contravenţie. Logic această afirmaţie este adevărată căci dacă există una nu există cea laltă, dar admiterea ei nu este chiar o idee raţională. Faptul că este greu de demonstrat imprudenţa contravenientului, sancţiunile sunt mai mici faţă de cazul infracţiunii si un alt argument este că ea contravine principiilor de bază a răspunderii contravenţionale de inevitabilitate a răspunderii. O difirenţă dintre acesta două momente este subiectul care a încălcat o normă juridică din imprudenţă în majoritatea cazurilor nu va mai repeta, pe cînd premeditatul posibil să se întîlnească mai multe ori cu organele competente de a aplica sancţiuni. După parerea autorului M.Preda vinovăţia este ca o stare subiectivă a autorului faptei ilicite, în momentul încalcării ordinii de drept, exprimînd atitudinea psihică, negativă, a acestuia faţă de interesele şi valorile sociale ocrotite de normele juridice. Astfel fapta ilicită după părerea autorului deasemenea este comisă prin două metode cu intenţie sau din culpă. Intenţia poate fi directă şi indirectă, este directă atunci cînd făptuitorul a prevăzut rezultatul negativ, urmărind producerea lui prin comiterea faptei respective, iar cea indirectă deasemenea este prevăzut rezultatul faptei şi făptuitorul continuă să-l producă dar fără urmărire. Culpa după părerea autorului este şi ea de două feluri, atunci cînd făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că el nu se va produce aceasta este culpa in comitendo şi a doua culpă este numită culpa in omitendo unde făptuitorul nu prevede rezultatul negativ al faptei deşi trebuie să-l prevadă. Contravenţia fără pedeapsă nici nu are sens juridic contravenţional, sensul juridic al acestei fapte este că ea se clasează la faptele care încalcă valorile sociale pentru ce şi sunt interzise şi sancţionate. În această etapă, competenţă au doar organele de stat, dar competenţa lor este limitată prin lege şi aplicarea pedepselor deasemenea are limită prevăzută în partea specială a CCRM. Numai prin stabilirea pedepselor legea contravenţională realizează sarcinile prevăzute în art.2 CCRM, de a ocroti personalitatea, drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, proprietatea, orinduirea de stat şi ordinea publică, precum şi de a depista, preveni şi curma contravenţiile, de a lichida consecinţele lor, de a contribui la educarea cetăţenilor în spiritul respectării întocmai a legilor. De aici rezultă că fapta ilicită şi aplicarea sancţiunii sunt prevăzute în acte normative care limitează drepturile atît a contravenientului cît şi a statului. Unele trăsături definesc sau caracterizează contravenţia, altele au ca obiect numai stabilirea gravităţii ei, fiind denumite elementele ei agravante. În prezenţa lor, fapta ilicită va fi sancţionată printr-o pedeapsă distinctă, mai aspră ( asemenea trăsături pot fi recidiva, săvîrşirea faptei de o persoană cu funcţii de răspundere) Astfel contravenţiile diferă după structură şi după trăsăturile ce le conţin, după structură se deosebesc contravenţii materiale şi formale . Cele materiale presupun consecinţe negative care decurg din transformări în lumea materială cu descrierea obligatorie a acţiunii, cea formală nu presupune asemenea consecinţe materiale negative. Alte criterii de clasificare a contravenţiilor după părerea autorului L.Kovali sunt contravenţii după forma de manifestare care le împarte în active şi pasive, cele active se manifestă printr-o acţiune cele pasive prin inacţiune. După categoria intereselor mai împarte contravenţiile în: fapte ce aduc atingere intereselor de stat; fapte ce lezează interesele personale ale cetăţenlor; fapte care încalcă interesele obşteşti. În dependenţă de particulrităţile sociale pot fi: abateri de serviciu şi abateri disciplinare. Un alt criteriu de clasificare a contravenţiilor prevăzut în CCRM este după tipul şi numărul sancţiunilor aplicate. Conform acestui criteriu ele se impart în contravenţii faţă de care se stabilesc fie cu sancţiuni principale, fie complementare şi –n unele cazuri ambele. Astfel trăsăturile reprezintă caracteristicele de bază a contravenţiei ce îi permite de a fi diferenţiată de alte fapte ilicite, de a analiza dacă fapta respecivă este o contravenţie însăşi, doar prin trăsături se stabileşte pedeapsa în limitele legii. 2.2. Elementele contravenţiei administrative Spre deosebire de trăsăturile contravenţiei care sunt specifice numai ei, elementele de constituire sunt aceleaşi la majoritatea faptelor ilicite dar totuşi şi trăsăturile şi elementele pariticipă la constituirea contrvenţiei. Marea majoritate a contravenţiilor sunt reglementate prin normele CCRM. Trăsăturile caracteristice stabilite în aceste norme de drept constituie temeiul juridic necesar şi suficient pentru calificarea faptei ilicite ca contravenţie. Atunci cînd o faptă ilicită conţine trăsăturile prevăzute de partea generală a codului şi este săvîrşită în condiţiile prevăzute în partea specială a acestui cod, această faptă urmează să fie considerată contravenţie. Astfel elementele contravenţiei sunt prevăzute în partea specială, obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă care toate impreună formează conţinutul ei. Obiectul contravenţiei. Obiect al contravenţiei, ca şi la alte fapte ilicite îl constituie diverse raporturi sociale, ocrotite prin norme de drept încălcarea cărora trage după sine pedeapsă. Legiitorul interzice, de exemplu, confecţionarea sau desfacerea obiectelor pornografice, practicării prostituţiei, tulburarea liniştii în locurile publice etc., deoarece aceste fapte împiedică dezvoltarea normală a rapoartelor sociale. Nu toate rapoartele social-utile sunt reglementate de norme de drept şi nu toate raporturile reglementate de drept sunt ocrotite prin sanţiuni juridice. Ca obiect al contravenţiei poate fi doar acele rapoarte, valori sociale care sunt ocrotite prin sancţiuni contravenţionale, prevăzute în CCRM. Deci obiectul contravenţiei reprezintă încălcarea acelor valori sociale stipulate în art.2. ª ¬ ¬ hÆO hW hå hé Spre exemplu infracţiunea constînd în deţinerea ilegală de arme de foc are ca obiect relaţiile sociale care a apără viaţa şi integritatea persoanelor, ordinea şi liniştea publică, deci valori fundamentale ale sociaetăţii, pe cînd contravenţia constînd în neprezentarea permisului de armă de vînătoare are ca obiect relaţiile sociale privind evidenţa armelor. Pentru a stabili mai concret obiectul fiecărei fapte ilicite, precum şi locul lui în întregul sistem, însemnătatea acestuia, pentru a califica corect fiecare faptă şi a alege pedeapsa optimă e nevoie de o clasificare a obiectului contravenţiei. Astfel autorul V.Guţuleac divizează obiectul în două forme: obiectul juridic şi obiectul material. Obiectul juridic la rîndul său se divizează în: obiect general, generic, nemijlocit (specific) şi complex. Obiectul juridic general reprezintă totalitatea valorilor sociale ocrotite de dreptul contravenţional prevăzute de Codul contravenţional. Obiectul generic reprezintă totalitatea valorilor sociale care sunt ocrotite de mai multe norme juridice. În acest caz obiectul unei contravenţii constituie chiar denumirea unui capitol al CCRM. De exemplu capitolul 8, CCRM, care este intitulat „Contravenţiile ce atentează la drepturile reale” astfel obiectul contravenţiei este proprietatea. Altă categorie a obiectului juridic este obiectul nemijlocit care constă în faptul că valoarea socială este protejată de o anumită normă juridică. Obiectul juridic nemijlocit este subordonat celui generic deoarece între ele există un raport dintre specie şi gen, sau chiar în unele cazuri obiectul nemijlocit coincide cu cel generic. Şi a treia categorie este obiectul juridic cel complex, acest obiect constă în faptul că este format din două obiecte nemijlocite reunite. Din acestea unul este principal şi cellalt este secundar, pentru exemplu vorbe şi expresii injurioase, acostarea jignitoare a cetăţenilor în locuri publice art.354,CCRM. Obiectul principal este încălcarea onoarei, cinstii şi demnităţii cetăţeanului, iar obiectul secundar este încălcarea ordinii şi liniştii publice. Obiectul material este o altă formă a obiectultui contravenţiei, ce reprezintă entitatea fizică împotriva căreia este orientat elementul material al contravenţiei, obiectul material îl va constitui paguba materială exprimată în valori materiale concrete. O altă clasificare similară parţial cu cea a lui V. Guţuleac, este a autorului D.Baharah care clasifică obiectul în general, de gen, de specie şi cel nemijlocit. Astfel din categoriile enumerate se vede că obiectul de specie şi cel nemijlocit sunt aparte, obiectul de specie include hîrtiile de valoare, produsele agricole şi alte bunuri ce constituie o categorie a proprietăţii iar obiectul nemijlocit este concretizat direct în norma juridică (mărimea vitezei ce nu trebuie depăşită). Obiectul este nucleul contravenţiei deoarece doar prin acest element se depistează incălcarea normei juridice care protejează valorile sociale care şi reprezintă obiectu contravenţiei. Latura obiectivă a contravenţiei. Latura obiectivă, ca element al contravenţiei, este alcătuită din acele trăsături care caracterizează materialitatea faptei. Mulţi autori de drept penal includ în categoria trăsăturilor obligatorii ale laturii obiective: pericolul social, ilicitul, consecinţele negative, raportul de cauzalitate. Pe cînd după părerea autorilor dreptului contravenţional latura obiectivă a contravenţiei trebuie înţeleasă plecînd de la ideea că pericolul social şi ilicitul sunt trăsături globale, care rezultă din interacţiunea tuturor trăsăturilor caracteristice ale contravenţiei şi nu pot fi luate ca trăsături aparte unui element. Reeşind din faptul că consecinţele negative şi raportul de cauzalitate nu sunt stipulate în difiniţia contravenţiei, de aceea latura obiectivă va cuprinde numai acele trăsături care caracterizează materialitatea faptei sancţionate. Aceste trăsături şi ele depind de o altă trăsătură fără de care nu vor exista, aceasta este fapta adică acţiunea şi inacţiunea, ea este trăsătura principală şi pentru latura obiectivă. Astfel după părerea autorului M.Orlov, latura obiectivă va conţine în mod obligatoriu trei trăsături principale: fapta, consecinţele negative şi raporurile de cauzalitate. Fapta ilicită poate fi simplă şi compusă, simplă atunci cînd ea constă dintr-o singură acţiune şi pe un termen scurt(furtul, depăşirea vitezei de circulaţie). Însă o fapta compusă este atunci cînd ea se analizaează în mai multe acţiuni, extinsă în timp sau săvîrşită de un grup de persoane. Caracteristic pentru această faptă este că săvîrşirea măcar a uneea din ele se consideră deja o contravenţieca exemplu (neînregistrarea la timp a armei de vînătoare şi vînatul cu ea în perioada interzisă). Latura obiectivă indică conţinutul şi modalitatea acţiunii sau inacţiunii ilicite producătoare a consecinţelor periculoase sau care ameninţă anumite valori, relaţii sociale, bunuri ori interese legitime şi care este considerată ca ilicită în legea contravenţională, săvîrşită de către subiect. După autorul V.Guţuleac, părţile componente ale laturii obiective sunt: elementul material, rezultatul periculos, raportul de cauzalitate şi unele condiţii de loc, timp, mod şi împrejurări. Astfel elemenul material este fapta periculoasă, rezultatul social periculos reprezintă deacum lezarea valorilor sociale sau punerea în pericol a lor şi se manifestă prin vătămare a acestor valori. Şi legătura dintre aceste două componente formează un alt component, raportul de cauzalitate care constă în faptul că în dependenţă de fapta depinde şi rezultatul periculos, după care se stabileşte şi o sancţiune mai severă. Pentru stabilirea şi executarea concretă a contravenţiei este nevoie de depistarea locului, timpului şi modului de săvîrşire a acestei fapte. Aceste condiţii au un rol important atît pentru calificarea juridică a contravenţiei concrete, cît şi pentru constatarea cauzelor şi condiţiilor abaterilor contravenţionale în general, fără a căror conştientizare e imposibilă administrarea eficace în ceea ce priveşte comiterea unei contravenţii. De exemplu, încălcarea gravă a regulilor de vînătoare (vînatul fără autorizaţia respectivă sau în locurile interzise ori în termenele interzise cu unelte sau prin metode interzise), precum şi încălcarea sistematică a altor reguli de vînătoare. Deci încălcarea acestor reguli sunt condiţionate de locurile interzise, de termenele interzise, şi modul de activitate. Subiecţii contravenţiei. Contravenţia, fiind o faptă ilicită şi atentează la valori sociale, este săvîrşită de orice persoană care încalcă normele juridice contravenţionale. Cu excepţia minorilor şi a iresponsabililor permanenţi şi a altor persoane prevăzute de lege care nu îndeplinesc toate condiţiile de a fi declarat subiect al contravenţiei. Pe de altă parte, toţi subiecţii de drept contravenţional sînt titulari de valori sociale care pot fi vătămate prin contravenţii astfel aceştea devenind subiecţi pasivi. De aici reese că există doua tipuri de subiecţi: pasivi şi activi. Subiecţi activ este acea persoan