Referat PRINCIPII FUNDAMENTALE IN DREPTUL MEDIULUI

Mai jos puteti citi fragmente din Referat PRINCIPII FUNDAMENTALE IN DREPTUL MEDIULUI si de asemenea puteti face Download Referat PRINCIPII FUNDAMENTALE IN DREPTUL MEDIULUI

Citeste fragmente din Referat PRINCIPII FUNDAMENTALE IN DREPTUL MEDIULUI

1. Introducere. Politica în domeniul mediului vizeaza urmatoarele obiective: protectia mediului; ameliorarea calitatii sale; protectia sanatatii publice; utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale; promovarea masurilor Ia nivel international privind rezolvarea problemelor mediului de dimensiuni regionale si mondiale . Instrumentele utilizate: dispozitii legislative, în special directive fixând norme de calitate de mediu (niveluri de poluare); norme aplicabile procedurilor industriale (norme de emisii, de conceptie, de exploatare); norme aplicabile produselor (limite de concentratie sau de emisie pentru un produs dat); programe de actiune în favoarea protectiei mediului; programe de ajutor financiar. Necesitatea unei politici comune a mediului.Tratatele instituind Comunitatile Europene nu prevedeau competente comunitare explicite în materie de mediu. Confruntarea cu poluarea, în crestere rapida, statele membre au adoptat masuri la scara nationala. Fiind un fenomen transfrontalier, poluarea nu putea fi combatuta în mod eficace doar în limitele frontierelor nationale. În plus, unele din masurile adoptate de statele membre împiedicau libera circulatie a marfurilor în cadrul pietei comune. Ca urmare, apelurile si presiunile pentru actiuni comune în favoarea mediului s-au multiplicat. În 1972, la putin timp dupa prima Conferinta a ONU asupra mediului, Comisia Europeana a propus elaborarea unui program de actiune în acest domeniu. La începutul anilor 70, au fost recunoscute necesitatea si legitimitatea unei politici comune în domeniul mediului. Cu timpul, se va dezvolta progresiv un drept comunitar al mediului, care cuprinde în prezent peste 200 directive si regulamente. Ele privesc, în principal, protectia apelor, calitatea aerului, protectie florei si faunei, zgomotul, eliminarea deseurilor. Legislatia mediului prezinta o caracteristica particulara, anume ea tine seama de aspectele economice. Dar legislatia anterioara lui 1986, nu avea o baza juridica intr-un tratat . Actul Unic european atribuie în mod explicit Comunitatii europene competente în domeniul politicii mediului. Astfel, el va oferi o baza juridica formala acelui ansamblu crescând de reglementari asupra mediului. Actul Unic european a fixat trei obiective prioritare politicii comunitare: 1. protectia mediului; 2. sanatatea umana; 3. utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale (art. 130 R). Tratatul asupra Uniunii Europene (1992) a stabilit în mod formal conceptul dezvoltarii durabile în legislatia Uniunii Europene. Patru ani mai târziu, tratatul de la Amsterdam a facut din dezvoltarea durabila un obiectiv primordial al Uniunii Europene. Dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene trebuie sa se fondeze pe principiul dezvoltarii durabile si pe un nivel înalt de protectie a mediului. Mediul trebuie sa fie integrat în definirea si punerea în aplicare a tuturor politicilor economice si sociale ale Uniunii Europene, inclusiv comert, industrie, energie, agricultura, transport si turism. 2. PRINCIPII FUNDAMENTALE ÎN DREPTUL MEDIULUI 2.1.Principiul cooperării În cadrul obligaţiei generale a statelor de a coopera, sunt incluse o serie de alte obligaţii cu caracter specific, care vizează: schimbul de informaţii; necesitatea notificării şi consultării cu statele potenţial afectate; cerinţa coordonării la nivel internaţional a activităţilor de cercetare. Schimbul de informaţii reprezintă un aspect fundamental al protecţiei mediului prin componenta programului care vizează evaluarea mediului global (Earthwatch). Planul de Acţiune al Conferinţei de la Stockholm a urmărit instituţionalizarea schimbului de informaţii, pentru a asigura circularea cunoştinţelor în cadrul comunităţilor ştiinţifice şi pentru a furniza factorilor de decizie la toate nivelurile cele mai bune cunoştinţe disponibile, în forma utilă şi la momentul oportun. PLANUL DE ACŢIUNE AL CONFERINŢEI DE LA STOCKHOLM, Recomandări pentru măsuri la nivel internaţional, Recomandarea 2 1. Se recomandă ca Guvernele să desemneze...domeniile în care şi-au asumat obligaţii (sau în care sunt pregătite să îşi asume obligaţii) privind un program pe termen lung, pentru ameliorarea mediului nivel global. a) În acest sens, ţările sunt invitate să împărtăşească la nivel internaţional, toate informaţiile importante privind problemele cu care se confruntă şi soluţiile pe care le concep pentru dezvoltarea acestor domenii. … c) Ţările care doresc să lanseze un program de ameliorare a mediului, trebuie să fie pregătite să coopereze la nivel internaţional şi să primească îndrumări şi asistenţă de la organismele internaţionale competente. Suplimentar faţă de contribuţia semnificativă pe care o aduce la aprofundarea înţelegerii problemelor de mediu, prin cerinţele de raportare periodică, schimbul de informaţii reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente pentru monitorizarea implementării la nivel naţional, a obligaţiilor asumate la nivel internaţional, pentru protecţia mediului.Principiile notificării şi consultării cu statele al căror mediu poate fi afectat s-au cristalizat în numeroase tratate internaţionale. Astfel: a) Principiul notificării preliminare impune obligaţia fiecărui stat care are planificată o activitate ce poate produce un prejudiciu, de a furniza în timp util statului potenţial afectat, toate informaţiile necesare, pentru ca acesta să poată lua măsurile care se impun pentru a preveni pagubele ce pot fi provocate asupra teritorilului său şi, dacă este necesar, de a demara consultări cu statul în cauză. Declaraţia de la Rio confirmă principiul notificării preliminare: Declaraţia de la Rio, Principiul 19 Statele trebuie să furnizeze din timp statelor potenţial afectate, notificări preliminare şi relevante, privind activităţile care pot avea un impact transfrontalier nefavorabil asupra mediului ... Importanţa notificărilor preliminare este reflectată prin strânsa sa legătură cu obligaţia de a efectua evaluări ale impactului asupra mediului în context transfrontalier şi de a obţine acordul scris. b) Principiul notificării în caz de urgenţe reprezintă versiunea notificării necesare după producerea faptului, comparativ cu notificarea prealabilă. Scopul acestei notificări este de a permite şi crea statelor afectate cea mai mare posibilitate de a se pregăti pentru şi a micşora potenţialele pagube. Prevederile privind notificarea în caz de urgenţe constituie elemente importante ale reacţiilor internaţionale în special cu privire la accidentele nucleare şi cele industriale care produc efecte transfrontaliere. Declaraţia de la Rio codifică acest principiu: Declaraţia de la Rio, Principiul 18 Statele trebuie să notifice imediat alte state cu privire la orice dezastre naturale sau alte cazuri de urgenţe, pentru care există probabilitatea de a produce efecte păgubitoare bruşte, mediului din alte state. Comunitatea internaţională trebuie să facă toate eforturile pentru a ajuta statele afectate de astfel de situaţii. c) Principiul asistenţei în caz de urgenţe. Deşi nu se poate vorbi încă de o confirmare a obligaţiei de a furniza asistenţă în caz de urgenţă, decât pentru statul responsabil pentru crearea respectivei situaţii, importanţa asistenţei mutuale în cazuri de urgenţe a fost afirmată şi prin Declaraţia de la Rio: d) Principiul consultării solicită statelor să permită părţilor potenţial afectate să aibă o posibilitate de a analiza şi discuta o activitate planificată în statul care iniţiază un proiect, activitate care poate provoca o posibilă pagubă în alt stat sau în alte state. Statul proponent nu este neapărat obligat să se conformeze intereselor statului afectat, dar trebuie să ia în considerare şi aceste interese. Obligaţia de a derula consultări este de cele mai multe ori legată de obligaţia notificării prealabile. Coordonarea la nivel internaţional a activităţilor de cercetare. Datorită importanţei esenţiale a cunoştinţelor ştiinţifice pentru orientarea şi impulsionarea dreptului mediului şi a politicii internaţionale în acest domeniu, multe din tratatele pentru protecţia mediului, includ prevederi speciale pentru orientarea şi facilitarea cercetărilor, a analizelor şi pentru publicarea rezultatelor furnizate de cercetările ştiinţifice. Acordurile internaţionale pentru cooperarea ştiinţifică şi monitorizare sunt conţinute în numeroase convenţii, cum sunt cele care abordează modificările survenite în atmosferă (spre exemplu, Convenţia de Vienna pentru protecţia stratului de ozon, Convenţia Cadru privind Schimbările Climatice). Cu toate că multe dintre prevederile referitoare la cercetarea ştiinţifică sunt foarte generale, unele dintre ele furnizează direcţii şi detalii specifice pentru cercetare, necesare pentru a identifica şi a clarifica natura şi extinderea problemelor de mediu. 2.2. Principiul evitării prejudicierii mediului Principiul general al evitării prejudicierii mediului, acceptat în dreptul internaţional al mediului, solicită statelor să asigure ca activităţile desfăşurate în cadrul propriei jurisdicţii sau propriului control să nu producă pagube mediului din alte state sau mediului comun. Acest principiu a fost adoptat prin Declaraţia de la Stockholm şi reiterat integral prin Declaraţia de la Rio (Principiul 2): Declaraţia de la Stockholm, Principiul 21 În conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi cu principiile de drept internaţional, statele au... responsabilitatea să asigure ca activităţile din propria jurisdicţie sau sub propriul control să nu provoace pagube mediului din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor jurisdicţiei naţionale. Obligaţia de a împiedica producerea prejudiciilor este de multe ori prevăzută pentru a solicita statelor să ia toate măsurile practicabile pentru evitarea pagubelor: Convenţia de la Espoo privind Evaluarea Impactului asupra mediului în context transfronalier, Art. 2 Statele trebuie să ia individual sau în comun, toate măsurile adecvate pentru a împiedica, reduce şi controla efectele transfrontaliere nefavorabile semnificative ale activităţilor propuse. Principiul nediscriminării între state reprezintă o variaţie mai îngustă a obligaţiei cu caracter general de a împiedica prejudicierea mediului, care constă în obligaţia de nu lua măsuri care să deplaseze poluarea de pe teritoriul unui stat către teritoriul altui stat. Principiul nediscriminării asigură ca poluatorii care provoacă poluare transfrontalieră să fie supuşi unor prevedri legale obligatorii cel puţin la fel de severe ca cele aplicabile oricărei poluări echivalente produse în propria ţară. Aceasta înseamnă că regulamentele şi regulile naţionale din domeniul protecţiei mediului, cum ar fi cele care stabilesc niveluri admisibile de poluare, care prevăd răspunderea juridică, accesul la justiţie sau alte prevederi de fond similare sau regulamente procedurale, trebuie să fie în mod egal aplicate, indiferent dacă poluarea afectează resursele naţionale sau pe ale altui stat. Principiul prevenirii poluării derivă de asemenea din obligaţia cu caracter general de evitare a producerii de pagube asupra mediului şi a fost adoptat prin Declaraţia de la Stockholm: DECLARAŢIA DE LA STOCKHOLM, Principiul 6 Trebuie stopate evacuările de substanţe toxice sau de alte substanţe şi eliberările de căldură, în atare cantităţi sau concentraţii, care pot produce depăşirea capacităţii mediului de a le face inofensive, pentru a asigura că ecosistemele nu vor fi supuse unor pagube ireversibile severe. Principiul precauţiei este unul dintre cele mai generale principii de protecţie a mediului, care vizează evitarea pagubelor aduse mediului şi realizarea dezvoltării durabile: Declaraţia de la Rio, Principiul 15 ... În cazurile în care există pericolul producerii unor pagube severe sau ireversibile, nu se va utiliza ca argument lipsa certitudinii ştiinţifice integrale, pentru a amâna aplicarea unor măsuri eficiente sub aspectul costurilor, în vederea prevenirii producerii degradării mediului. Abordarea bazată pe principiul precauţiei stă la baza a numeroase instrumente legale internaţionale şi este de asemenea aplicată în variate domenii, de la protejarea speciilor ameninţate, la prevenirea poluării. Principiul precauţiei a evoluat ca urmare a recunoaşterii crescânde a faptului că, de multe ori, certitudinile ştiinţifice apar prea târziu pentru a mai putea permite luarea unor măsuri funcţioanle pentru a contracara posibile pagube asupra mediului. 2.3. Principiul compensării prejudiciului Principiul responsabilităţii statului este confirmat prin Declaraţia de la Stockholm: Declaraţia de la Stockholm, Principiul 21 Statele au...responsabilitatea de a asigura că activităţile aflate în jurisdicţia sau sub controlul lor nu provoacă pagube mediului din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor jurisdicţiei naţionale. Nu există încă un consens internaţional asupra detaliilor privind momentul şi modalitatea de plată a compensării, ci doar prevedri cu caracter general: Declaraţia de la Rio, Principiul 13 ␃༃ᇽᲄ市惽ᲄ愂̤摧㸯 ᬀie să coopereze cu o mai mare promptitudine şi determinare pentru a elabora legi internaţionale suplimentare referitoare la răspunderea şi compensarea efectelor nefavorabile produse prin prejudicii aduse mediului prin activităţi aflate în propria jurisdicţie sau sub propriul control, în zone aflate în afara jurisdicţiei naţionale. Principiul „poluatorul plăteşte” Impune obligaţia ca poluatorul să suporte cheltuielile pentru realizarea măsurilor de prevenire a poluării sau să plătească pentru pagubele provocate de poluare. Iniţial recomandat de Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în mai 1972, principiul poluatorul plăteşte a cunoscut o creşterea acceptării ca principiu internaţional pentru protecţia mediului. Principiul a fost explicit adoptat în Declaraţia de la Rio: Declaraţia de la Rio, Principiul 16 Autorităţile naţionale trebuie să facă eforturi pentru a promova internalizarea costurilor pentru protecţia mediului şi utilizarea instrumentelor economice, luând în considerare abordarea conform căreia, în principiu, poluatorul trebuie să suporte costul poluării, cu preocuparea cuvenită pentru interesul public şi fără a distorsiona comerţul şi investiţiile internaţionale. Principiul accesului egal la procedurile administrative şi judiciare. Conform principiului accesului egal, persoanelor (fizice şi/sau juridice) afectate dintr-un stat, trebuie să li se confere acelaşi acces la remediere şi reparare, care este furnizat părţilor afectate din statele în care sunt localizate activităţile poluatoare. Principiul se extinde şi asupra problemelor de răspundere juridică şi compensare; un exemplu în acest sens îl constituie Convenţia de la Helsinki: Convenţia de la Helsinki privind efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale, Art. 9 3. Părţile...trebuie să garanteze persoanelor fizice sau juridice care sunt sau pot fi afectate în mod nefavorabil de efectele transfrontaliere ale unui accident produs pe teritoriul uneia dintre Părţi, accesul la procedurile administrative şi juidiciare, inclusiv a posibilităţilor de a iniţia o acţiune legală (un proces) şi de a face recurs împotriva unei decizii care le afectează drepturile, similare cu cele disponibile persoanelor (fizice sau juridice) aflate în propria jurisdicţie. 2.4. Principiul protejării resurselor naturale şi al zonelor comune Multe dintre principiile, îndatoririle şi obligaţiile anterior prezentate sunt axate pe controlul poluăriimediului. La fel de importante pentru realizarea dezvoltării durabile sunt problemele privind utilizarea durabilă a resurselor naturale. În mod tradiţional, resursele naturale localizate în întregime în interiorul frontierelor naţionale au fost considerate ca fiind de domeniul legiilor şi priorităţilor de dezvoltare naţionale. În cea ce priveşte resursele împărţite de diferite naţiuni (râurile, speciile migratoare, etc) s-a simţit nevoia unor regulamente internaţionale. Similar, problemele privind zonele aflate în afara jurisdicţiilor naţionale (de exemplu, mările nordului, Antarctica, spaţiul extraterestru), necesită cooperare internaţională şi au condus la conturarea unui nou concept, respectiv „moştenirea comună a umanităţii”. Creşterea relativ recentă a urgenţei cu care se pun problemele mediului la nivel internaţional şi recunoaşterea mai accentuată a interrelaţionării ecologice, pun probleme legate de suveranitatea statelor asupra resurselor naturale. Aceaste dezbateri sunt fundamentate pe conceptul de moştenire comună a umanităţii, pentru a sugera că umanitatea are motive de îngrijorare comune privind anumite resurse sau activităţi (spre exemplu, emisiile de gaze cu efect de seră), care ar putea fi altfel considerate ca fiind în întregime de domeniul suveranităţii statului. În cele ce urmează se prezintă aceste concepte şi implicaţiile lor pentru dreptul internaţional al Mediului şi al dezvoltării durabile. Suveranitatea perpetuă asupra resurselor naturale. În relaţiile dintre state, suveranitatea semnifică independenţă; adică dreptul de a exercita, în cadrul unui teritoriu delimitat şi fără amestecul altor state, funcţiile unui stat, cum sunt exercitarea jurisdicţiei şi a impunerii legilor asupra persoanelor din interior. Conceptul de suveranitate perpetuă nu este aboslut, ci este supus unei îndatoriri generale de a nu prejudicia interesele altor state. Această condiţie a fost exprimată prin Declaraţia de la Stockholm (Principiul 21) şi reafirmată prin Declaraţia de la Rio: Declaraţia de la Rio, Principiul 2 În conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi cu principiile de drept internaţional, statele au dreptul suveran de a exploata propriile resurse în baza propriilor politici de protecţie a mediului şi de dezvoltare şi responsabilitatea să asigure ca activităţile din propria jurisdicţie sau aflate sub propriul control să nu provoace pagube mediului din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor jurisdicţiei naţionale. Suveranitatea perpetuă este uşor condiţionată, pentru a reflecta obiectivul de dezvoltare durabilă prin echitatea între generaţii: Declaraţia de la Rio, Principiul 3 Dreptul la dezvoltare trebuie îndeplinit astfel încât să respecte în mod echitabil necesităţile de dezvoltare şi mediu ale generaţiilor prezente şi a celor viitoare. Conturarea conceptului de „interes comun” al umanităţii poate ajuta la clarificarea obiecţiilor privind suveranitatea perpetuă asupra resurselor naturale. Pe măsură ce sporesc cunoştinţele referitoare la legăturile dintre ecosisitemele planetei, va creşte şi numărul activităţilor sau resurselor care vor putea fi clasificate ca fiind de interes comun, furnizând în acest fel baza conceptuală pentru reglementări internaţionale adecvate. Resurse împărţite. Acest concept se referă la resurse care nu se află în întregime în jurisdicţia teritorială a unui singur stat, ci sunt repartizate de ambele părţi ale frontierelor sau migrază de la un teritoriu la altul. Deşi principiul utilizării durabile înglobează un larg domeniu de responsabilităţi, marea lor majoritate se referă la cooperare, notificare şi consultare. Aceste aspecte sunt cuprinse în Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor, adoptată printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU. Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor, Cap. II, Art 3 La exploatarea resurselor naturale împărţite de două sau mai multe ţări, fiecare stat trebuie să coopereze, în baza unui sistem de informare şi a unor consultări prealabile, pentru a realiza o utilizare optimă a unor astfel de resurse, fără a provoca pagube intereselor legitime ale altora. Practic, toate principiile legate de cooperarea internaţională şi îndatorirea de a evita producerea de prejudicii se aplică activităţilor statului, legate de resursele naturale împărţite. Moştenirea comună a umanităţii. Zonele globale comune sau zonele universale desemnează acele zone aflate în afara limitelor jurisdicţiilor naţionale, cum sunt mările nordului, fundul mărilor, Antarctica, spaţiul extraterestru sau stratul de ozon. În general, pentru resursele aflate în aceste zone, conceptul de suveranitate perpetuănu se aplică. Deşi zonele comune sunt deschise utilizării legitime, paşnice şi raţionale de către toate statele, acestea nu pot fi atribuite de către nici un stat. Statele trebuie să coopereze pentru conservarea şi utilizarea durabilă a resurselor comune universale şi, în cea mai pură formă, trebuie să împartă bogăţia economică a acelor zone. Îngrijorările comune ale umanităţii. Deşi „moştenirea comună a umanităţii” s-a dovedit a fi un concept util în evoluţia regimului internaţional de reglementare a resurselor globale, el nu a fost larg acceptat în cea ce priveşte alte resurse sau activităţi de interes pentru comunitatea internaţională. Conceptul moştenirii comune este privit ca fiind în opoziţie cu suveranitatea perpetuă asupra resurselor naturale. Ca urmare, nu conferă o justificare imperativă pentru reglementarea unor probleme la nivel intern, cum ar conservarea biodiversităţii sau emisiile de gaze cu efect de seră. În acelaşi timp însă, se manifestă un consens în continuă creştere privind interdependenţele dintre ecosisteme şi activităţile umane desfăşurate pe glob şi o aprofundare a înţelegerii faptului că întraga umanitate poate avea un interes, bazat pe îngrijorările cauzate de problemelemediului, generate de anumite activităţi sau resurse aflate în întregime în interiorul frontierelor statale. 3. Legea protecţiei mediului in România În România, Legea protecţiei mediului consacră următoarele principii şi elemente strategice: LEGEA PROTECŢIE MEDIULUI, Art. 3 Principiile şi elementele strategice ce stau la baza prezentei legi, în scopul asigurării unei dezvoltări durabile, sunt: a) principiul precautiei în luarea deciziei; a1) principiul prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile care pot produce poluări semnificative; b) principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor; c) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural; d) principul "poluatorul plăteşte”; e) înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor; f) crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului; g) utilizarea durabilă a resurselor naturale; h) menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate; i) crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi aplicarea deciziilor; j) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului. Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2003 Eliodor Tanislav, Nicolae Turdean, Protectia juridica a mediului, Editura Semne, Bucuresti, 2002 Eliodor Tanislav, Nicolae Turdean, Protectia juridica a mediului, Editura Semne, Bucuresti, 2002 Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2003 PAGE 12 PAGE 12 쥁`