Referat Legitima Aparare Si Extrema Necesitate

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Legitima Aparare Si Extrema Necesitate si de asemenea puteti face Download Referat Legitima aparare si extrema necesitate

Citeste fragmente din Referat Legitima Aparare Si Extrema Necesitate

ASPECTE INTRODUCTIVE Lichidarea criminalităţii în perioada actuală este ÅŸi constituie nu numai sarcina organelor de drept corespunzătoare, dar ÅŸi a oricărei persoane care este cointeresată ca în societate să domine o atmosferă morală ridicată, stimulînd în acest mod înlăturarea actelor de huliganism, a furturilor, omorurilor etc. Dar, pentru ca cetăţeanul să manifeste acÅ£iuni împotriva actelor criminale, trebuie, în primul rînd, ca el să dispună de un grad înalt de conÅŸtiinţă ÅŸi cultură politică. Lupta contra atacurilor antisociale Å£in de morala ÅŸi demnitatea fiecărei persoane împarte, reprezentînd niÅŸte valori care caracterizează personalitatea umană. Uneori această luptă atrage după sine provocarea de daune atacantului, acest lucru fiind legitim, pentru că chiar legea prevede dreptul la legitimă apărare. Legitima apărare este una din condiÅ£iile care înlătură caracterul social periculos al faptei, temă abordată pe parcursu acestei lucrări. Lucrarea în cauză, care are tema “CondiÅ£iile care înlătură caracterul social periculos al faptei” abordează atît problema legitimei apărări cît ÅŸi problema stării de extremă necesitate, precum ÅŸi problema reÅ£inerii legitime a infractorului. CondiÅ£iile enumerate nu sunt unice, dar dupărolul lor sunt cele mai importante. Principalele probleme abordate în lucrare nu au avut sarcina de a arăta rolul ÅŸi locul acestor institute în luprta cu criminalitatea. Apărînd interesele statului, societăţii ori persoanei de la atacul social periculos prin inremediul legitimei apărări, cetăţeanul are drepturi largi ÅŸi garanÅ£ii speciale. O condiÅ£ie importantă pentru ridicarea nuvelului de activitatea cetăţenilor pentru peîntîmpinarea atacului ÅŸi ale faptelor social periculoase o are raÅ£ionalizarea jusră ÅŸi aplicarea legitimei apărări ÅŸi ale altor condiÅ£ii care înlătură caracterul periculos al faptei. O altă sarcină a lucrării prezentate vizează împarte fiecare din condiÅ£iile menÅ£ionate ÅŸi anume faptul neconfundării lor, pentru a determina dacă persoana care a realizat una din ele, poate purta sau poate fi lipsită de răspundere penală. Acest fapt reese din considerentul că aceste condiÅ£ii se aseamănă după conÅ£inut, dar au ÅŸi unele trăsături care le deosebesc. Sarcina lucrării este de a evidenÅ£ia rolul acestor institute în viaÅ£a social politică a persoanei ÅŸi de a ridica nivelul moral în lupta cu criminalitatea. Lucrarea prezentată constituie doar o mică parte din volumul de lucrări asupra dreptului la legitima apărare, extrema necesitate ÅŸi reÅ£inerea infractorului. Fiind o temă importantă cu caracter valorificator, rămîne a fi ÅŸi o problemă a actualităţii, datorită faptului că permanent sunt întîlnite cazuri cînd persoana este nevoită să manifeste iniÅ£iativă în starea de necesitate ÅŸi să apere sau să se apere în cazul legitimei apărări ori la reÅ£inerea infractorului. Prin existenÅ£a acestor condiÅ£ii se pot evita unele infracÅ£iuni ÅŸi unele fapte, care după caracterul lor periculos atentează interesele statului ÅŸi persoanei. Cauzele de înlăturare a caracterului penal al faptei ar putea fi definite ca fiind acele împrejurări ÅŸi situaÅ£ii a cărăr existenţă în timpul săvîrÅŸirii faptei face, potrivit legii, ca realizarea vreuneia din trăsăturile esenÅ£iale ale infracÅ£iunii să devină imposibilă. Aceste cauze produc efecte din momentu în care s-au ivit, dar pentru ca efectele lor să opereze este necesar ca existenÅ£a stărilor, situaÅ£iilor sau împrejurărilor respective să fie constatate de organele judiciare. ExistenÅ£a unei cauze care înlătură caracterul periculos al faptei împedică punerea în miÅŸcare a acÅ£iunii penale ÅŸi poate fi studiată în orice stadiu al procesului penal. DeÅŸi prin înlăturarea caracterului penal se înlătură implicit ÅŸi răspunderea penală, cauzele cara înlătură caracterul penal nu trebuiesc confundate cu cauzele de înlăturare a răspunderii penale (amnistia, prescripÅ£ia, împăcarea părÅ£ilor) sau cu înlocuirea răspunderii penale. Făcîndu-se distincÅ£ie între aceste cauze trebuie de evinÅ£iat încă o dată fiecare ocndiÅ£ie împarte, pentru a arăta importanÅ£a fiecărei insstituÅ£ii în viaÅ£a socială ÅŸi pentru a nu le confunda în procesu examinării infracÅ£iunii ÅŸi determinării pedepsei. ÃŽn executarea lucrării a fost folosită literatură a autorilor români cîr ÅŸi a celor străini, la bză fiind însă Codul Penal al R. Moldova: art. 13 – Legitima apărare, art. 14 – Extrema necesitate. Din CAPITOLUL I. LEGITIMA APÄ‚RARE – CA CIRCUMSTANŢĂ CE ÃŽNLÄ‚TURÄ‚ CARACTERUL PERICULOS AL FAPTEI §1. NOÅ¢IUNI ÅžI CARACTERE ÃŽn Codul Penal ea poate fi dată, numai reeÅŸind din noÅ£iunea de infracÅ£iune ÅŸi dirijîndu-se de multitudinea de circumstanÅ£e, care exclud pericolul faptei. Semnele inedite ale unei infracÅ£iuni sunt de regulă, reeÅŸind de asemenea din Codul Penal al R. Moldova: pericolul social, vinovăţia, pedeapsa etc. Aceste semne ale infracÅ£iunii sunt independente ÅŸi crează un tot întreg. ÃŽnsă, este evident faptul, că locul principal îi aparÅ£ine primului semn, adică pericolului social. Anume el condiÅ£ionează natura materială ÅŸi de clasă al infracÅ£iunii în societate, determină, de ce leguitorul a clasificat ca infracÅ£iune anumite fapte. Numai caracterul de pericol social determină în genere infracÅ£iunea, dar el trebuie să fie neapărat în legătură cu celelalte semne ale infracÅ£iunii. ÃŽn literatura de specialitate, legitima apărare (împreună cu extrema necesitate), de obicei, se caracterizează circumstanÅ£e ce înlătură pericolul social al faptei, sau caracterul nelegitim, ori ca circumstanţă care înlătura ÅŸi una ÅŸi alta. Uneori se menÅ£ionează, că legitima apărare este acea circumstanţă, care înlătură fapta periculoasă sau că ea exclude răspunderea penală. ÃŽnsă, nici una din caracteristicile aduse legitimei apărări nu este indeajunsă. Nu trebuie să limităm legitima apărare numai la faptul, că ea este o circumstanţă care înlătură pericolul social sau fapta periculoasă. Legitima apărare trebuie examinată ca aÅŸa o stare sau situaÅ£ie, în care acÅ£iunile de apărare ale persoanei sunt lipsite de particularităţile infracÅ£iunii. AcÅ£iunea care nu prezintă pericol social, este lipsită de semnele infracÅ£iunii penale, de vinovăţie ÅŸi de pedeapsă. Rezultă, că legitima apărare presupune lipsa semnelor de infracÅ£iune a faptei persoanei în momentul săvîrÅŸirii ei. Lipsa semnelor faptei periculoase în acÅ£iuni de apărare în legitima apărare, înseamnă lipsa componenÅ£ei de infracÅ£iune, care este baza răspunderii penale, după Codul Penal al Republicii Moldova. ÃŽn aÅŸa situaÅ£ie ar fi mai corect de vorbit nu despre eliberarea de la răspunderea penală pentru fapta săvîrÅŸită în stare de legitimă apărare, ci despre lipsa în acest caz a unei baze legitime de a fi trasă la răspundere persoana care se apără, dacă legitima apărare corespunde situaÅ£iei. ÃŽn aÅŸa fel, acÅ£iunile de apărare în legitima apărare nu se califică ca fapte periculoase li nici nu se pedepseÅŸte. Mai mult ca atît, sunt niÅŸte acÅ£iuni binevenite. Prin existenÅ£a stării de legitimă apărare, nu se poate porni proces verbal, însă chiar dacă se porneÅŸte, el este oprit conform codului de procedură penală, despre lipsa în faptă a componentei de infracÅ£iune. Conform Codul Penal al Republicii Moldova, art. 13, nu constituie infracÅ£iune acÅ£iunea care întruneÅŸte trăsătura unei fapte prevăzută de partea specială a acestui Cod, ea a fost săvîrÅŸită în stare de legitimă apărare, adică pentru apărarea intereselor ţării, a intereselor obÅŸteÅŸti ale persoanei sau a dreptului celui ce apără ori a unei alte persoane împotriva unui atac periculos social, prin cauzarea unei vătămări celui care atacă, dacă nu au fost depăşite limitele legitimei apărări. Apărarea în stare de legitimă apărarea unui interes social sau personal constituie un drept al fiecărui cetăţean al ţării, dar nici de cum nu este o obligaÅ£ie de drept. ÃŽnsă nu poate fi supus îndoielii faptul, că îndeplinirea legitimei apărări este o obligaÅ£iune morală. Din acest punct de vedere, este privit faptul cînd apărarea unui interes social sau personal este în obligaÅ£ia unei persoane, care îşi execută obligaÅ£iile de serviciu. Refuzul de la apărare în astfel de cazuri nu va considerat ca neîndeplinirea legitimei apărări, ci ca încălcarea legii, neîndeplinirea obligaÅ£iunilor de serviciu. ÃŽn literatura de specialitate există o părere, după care, în multe cazuri dreptul la legitima apărare se transformă în obligaÅ£ie de drept a îndeplinirii ei. ÃŽn literatura de specialitate de peste hotare institutul legitimei apărări este de asemenea bine recunoscut ÅŸi joacă un rol destul de important în viaÅ£a fiecărei persoane. Dreptul englez recunoaÅŸte după fiecare cetăţean dreptul la legitimă apărare în caz de atac violent sau cu caracter de infracÅ£iune, ori dacă fapta este îndeplinită contra persoanei care îndeplineÅŸte acest drept. Referindu-ne la istoricul legitimei apărări, este necesar de menÅ£ionat ideile lui Heghel, care, reeÅŸind din teoria pedepsei ca drept de infracÅ£iune, vorbeÅŸte despre dreptul la legitima apărare ca un “adevăr absolut mizer”. Criminalistul rus Cristeacovski fundamentează dreptul la legitima apărare, ca fiind un drept natural al omului, reeÅŸind din teoria liberală. AÅŸa filosofi ca Belinskii, Dobroliubov, Radiscev, Cernîşevskii s. a. îşi au contribuÅ£ia lor în filosofia dreptului penal ÅŸi în deosebi au unele idei democratice referitor la legitima apărare. ReeÅŸind din condiÅ£iile perioadei date, ei îndreptăţeau dreptul la legitima apărare al ţăranilor. ConÅ£inutul institutului dreptului la legitima apărare în literatura de specialitate ÅŸi în Codul Penal al Republicii Moldova este determinat în primul rînd, de cercul de interese pe care cetăţenii pot să ÅŸi le apere în stare de legitimă apărare ÅŸi, în al doilea rînd, cercul de persoane care dispun de dreptul la legitima apărare. Codul Penal al Republicii Moldova evidenÅ£iează un cerc larg de interese obÅŸteÅŸti ÅŸi individuale, apărate prin intermediul legitimei apărări, dar de asemenea ÅŸi cercul de persoane, care dispun de dreptul real de a apăra anumite interese în stare de legitimă apărare. Conform Codului Penal al Republicii Moldova, art. 13, dreptul la legitima apărare apare în rezultatul atentatului ce prezintă pericol social pentru orice interes, atît social , cît ÅŸi personal. De asemenea în acest articol se prevede posibilitatea apelării la legitima apărare în cazul apărării intereselor ţării. AcÅ£iunile îndreptate pentru apărarea intereselor ţării se pot expune în formă de preîntîmpinare violentă sau act de diversiune – în cazul unui atac de teror, acÅ£iuni violente contra persoanelor care încalcă hotarele ţării. Codul Penal prevede legitima apărare pentru orice interes social. Legitima apărare a intereselor sociale prevede apărarea proprietăţii, etc. Ea este prevăzută de asemenea cînd este pusă în pericol securitatea socială ÅŸi ordinea socială. Ca drept exemplu, poate servi legitima apărare contra acÅ£iunilor de huliganism. Legitima apărare este prevăzută ÅŸi în cazurile cînd este pusă în pericol activitatea aparatului de stat sau autoritateea publică. De exemplu, a pune capăt acÅ£iunilor unei persoane în mod violent, care impune reprezentantul puterii care îndeplineÅŸte obligaÅ£ii de drept public, să îndeplinească niÅŸte obligaÅ£ii nelegitime, etc. Legitima apărare a intereselor statului, intereselor sociale, a proprietăţii, este prevăzută aproximativ de toate codurile penale ale lumii. Paralel cu permiterea apărării în stare de legitimă apărare a intereselor sociale, dreptul penal permite larg legitima apărare a intereselor individuale. ReeÅŸind din principiile generale ale dreptului constituÅ£ional referitor la drepturile ÅŸi libertăţile cetăţenilor, dreptul la legitima apărare a intereselor individuale prevede apărarea în caz de necesitate a vieÅ£ii, sănătăţii, libertăţii, demnităţii, proprietăţii individuale ÅŸi alte drepturi ale cetăţenilor, ca dreptul la inviolabilitatea domiciliului. Codul Penal al Republicii Moldova prevede în art. 13 dreptul la legitima apărare pentru personalitate (individ) ÅŸi drepturile persoanei care se apără. O trăsătură principială a legitimei apărări este nu numai faptul că cuprinde un cerc larg de interese care se pot apăra, dar ÅŸi recunoaÅŸterea după fiecare persoană a acestui drept ale cărei interese sunt puse în pericol. Prin urmare, apărarea în stare de legitimă apărare nu numai ale intereselor unei persoane, dar ÅŸi ale altor persoane reese din moralul persoanei, ea nu constitue o obligaÅ£ie. §2. CONDIÅ¢IILE LEGITIMEI APÄ‚RÄ‚RI CE SE REFERÄ‚ LA ATAC. CONDIÅ¢IILE LEGITIMEI APÄ‚RÄ‚RI CE SE REFERÄ‚ LA APÄ‚RARE. Problema condiÅ£iilor actului de legitimă apărare este foarte importantă, atît din punct de vedere teoretic cît ÅŸi din punct de vedere practic. Teoria de drept penal ÅŸi practica judiciară recunosc ca legitimă apărare numai în cazul, dacă ea satisface condiÅ£iile, care se referă la atac ÅŸi la apărare. De aceea condiÅ£iile legitimei apărări se împart în două grupe: condiÅ£ii, care se referă la atac; condiÅ£ii, care se referă la apărare; Definind noÅ£iunea de legitimă apărare, noi am arătat că este o apărare de la o faptă social periculoasă, pe calea pricinuirii unor daune atacantului. Legitima apărare exclude pericolul social, nejustificînd înfăptuirea infracÅ£iunii prin existenÅ£a mai multor factori, care se referă atît la atac cît ÅŸi la apărare. Pentru a desemna legitima apărare ca un act legitim, care exclude pericolul social al faptei, trebuie de determinat existenÅ£a condiÅ£iilor atît a atacului cît ÅŸi a apărării. Neluarea în consideraÅ£ie a acestor condiÅ£ii poate duce la faptul că această întrebare să fie soluÅ£ionată greÅŸit. ExistenÅ£a uneia sau mai multe condiÅ£ii nu totdeauna crează însăşi situaÅ£ia de legitimă apărare. Pentru a determina starea de legitimă apărare, este necesar de analizat fiecare din condiÅ£iile expuse în parte. Se întîlnesc dificultăţi în determinarea legitimei apărări, deoarece nu se poate da o soluÅ£ionare a tuturor cazurilor de legitimă apărare. Fiecare caz este prea individual ÅŸi acest lucru trebuie avut în vedere. O analiză necorespunzătoare a condiÅ£iilor de legitimă apărare, de regulă, aduc la faptul că lucrătorii organelor de poliÅ£ie, anchetă, procuratura, nu întotdeauna i-au în vedere toate circumstanÅ£ele care justifică actul de legitimă apărare. CondiÅ£iile legitime ale apărării, care se referă la atac sunt: pericolul social al atacului; existenÅ£a faptei periculoase; CondiÅ£iile legitimei apărări, care se referă la apărare sunt: apărarea trebuie să fie înfăptuită pentru a cauza un prejudiciu numai persoanei care atacă, dar nicidecum altor persoane; apărarea este admisă pentru a respinge un act îndreptat, atît contra intereselor colective cît ÅŸi a celor individuale: De altă părere se conduc Ð’. Ф. Кириченко, И. И. Слутцкий în examinarea problemei condiÅ£iilor legitimei apărări. Кириченко clasifică aceste condiÅ£ii în două grupuri: condiÅ£iile care se referă la apariÅ£ia ÅŸi stingerea dreptului la de legitimă apărare; condiÅ£iile care determină limitele legitimei apărări; И. И. Слутцкий numeÅŸte aceste grupe de condiÅ£ii – infracÅ£iune – ca izvor al pericolului, care necesită apărare, ÅŸi apărarea legitimă. Un alt profesor de drept penal, Герцензон, propune o altă sistemă de clasificare a condiÅ£iilor. El consideră că, condiÅ£iile care se referă la atac în stare de legitimă apărare sunt: atacul periculos prevăzut de legea penală; existenÅ£a pericolului infracÅ£iunii; atacul îndreptat contra intereselor statului, individului sau altor persoane; Ðœ. И. Якубович nu este de acord cu o asemenea clasificare a condiÅ£iilor, care se referă numai la atac ÅŸi cu faptul că Герцензон nu vorbeÅŸte de pericolul social al infracÅ£iunii. EsenÅ£a legitimei apărări, însă, constă în dreptul de apărare contra faptei social periculoase pe calea pricinuirii unor daune sau vătămări atacantului. ÃŽnsă trebuie de recunoscut că, nu numai apărarea pasivă (preîntîmpinarea loviturilor sau evitarea lor), dar ÅŸi apărarea activă prin intermediul pricinuirii daunelor sau leziunilor, care previn infracÅ£iunea. ÃŽn practică se întîlnesc cazuri cînd unele judecîtorii, neînÅ£elegînd legea, presupun că persoana care a fost supusă unui atac, nu este în drept să se apere, dacă are posibilitatea să se apere prin fugă. Dar aplicarea legitimei apărări este posibilă ÅŸi în situaÅ£iile cînd cel ce se apără a avut posibilitatea de a evita atacantul. ÃŽn aÅŸa fel condiÅ£iile legitimei apărări au o mare importanţă, deoarece se determină într-adevăr dacă a fost aceasta o depăşire sau o legitimă apărare. Deoarece am menÅ£ionat mai sus că, condiÅ£iile legitimei apărări se împart în două grupe, este cazul să le examinăm împarte. Atacul trebuie să fie socialmente periculos, sancÅ£ionat de legea penală ca infracÅ£iune ÅŸi întreprins în mod intenÅ£ionat. Dreptul de legitimă apărare, care dă posibilitatea de a preveni o faptă social periculoasă prin pricinuirea unor daune atacantului, apare la persoană, atunci cînd are loc atentatul periculos ce lizează interesele statului, societăţii, sau individului, ocrotite de lege. ÃŽn ala fel, în legitima apărare, ca izvor al atacului este fapta social periculoasă a unei sau mai multe persoane. Apărarea de la atacul animaleleor nu poate fi considerat ca legitimă apărare. Astfel de acÅ£iuni pot fi examinate după regulile extremei necesităţi. ÃŽn dreptul penal, legitima apărare este de drept numai atunci, cînd a avut loc fapta social periculoasă. Pentru a determina drepturile la apărare, nu este necesar de constatat dacă atacul a fost intenÅ£ionat ÅŸi pedepsit, adică dacă este săvîrÅŸit de o persoană cu capacitate de exerciÅ£iu deplină. ÃŽată de ce trebuie de recunoscut legitima apărare ÅŸi contra atacului, săvîrÅŸit de către o persoană incapabilă, care după legislaÅ£ia în vigoare nu este un subiect al infracÅ£iunii ÅŸi, prin urmare, nu poate fi trasă la răspundere penală. Pentru persoana care se apără, acÅ£iunile celui incapabil de asemeni prezintă pericol, deorece pune în pericol viaÅ£a ÅŸi sănătatea ei. Referitor la această problemă în literatura de specialitate există diferite păreri. De exemplu, în anul 1928, profesorul А. А. Пионтковский, arăta că legitima apărare este permisă contra acÅ£iunilor persoanelor bolnave psihic, minorilor, deoarece acÅ£iunile lor pot prezenta pericol social, dar, reeÅŸind din caracterul subiectiv al unor sau altor momente nu duc la aplicarea pedepsei. Ð’. Ф. Кириченко , este de aceeaÅŸi părere cu autorul anterior, spunînd că, pentru apariÅ£ia dreptului la legitima apărare este necesară existenÅ£a pericolului social al faptei, chiar dacă nu poate fi pedepsit din punct de vedere penal ÅŸi provine de la o persoană bolnavă psihic. AlÅ£i autori atribuie legitima apărare contra persoanelor bolnave psihic la regulile de extremă necesitate. Referitor la prima condiÅ£ie trebuie să menÅ£ionăm că, numărul faptelor considerate drept infracÅ£iune este strict limitat de legea penală. Nici o altă faptă, chiar care poate prezenta un pericol obiectiv-social dacă nu este indicată în lege ca infracÅ£iune, nu poate fi pedepsită pe cale penală. AcÅ£iunile de acest fel nu crează starea de legitimă apărare. Nu se admite, de asemenea, legitima apărare cînd este vorba de delicte sancÅ£ionate pe cale administrativă sau disciplinară. Astfel de apărare în asemenea cazuri pot fi considerate ca avînd un caracter de samovolnicie. Pentru a recunoaÅŸte starea de legitimă apărare, atacul trebuie să mai aibă ÅŸi un caracter intenÅ£ionat (direct sau eventual) ÅŸi să nu fie comis din imprudenţă. De aceea nu putem accepta părerea lui Ткаченко, care afirmă că, legea penală declară ca bază a legitimei apărări atacul socialmente periculos, fără a concretiza gradul acestui pericol social, iar apărarea legitimă se admite contra tuturor încălcărilor de lege, inclusiv ÅŸi contra delictelor disciplinare sau administrative. Această părere vine în contradicÅ£ie cu legea, si anume cu art. 7, alineatul 2 din Codul Penal al R. Moldova, care prevede: “nu constitue infracÅ£iune acÅ£iunea sau inacÅ£iunea, care deÅŸi formal conÅ£ine trăsăturile unai infracÅ£iuni prevăzute de legea penală, însă fiind lipsită de importanţă, nu prezintă pericol social”. Prin urmare, numai infracÅ£iunile prevăzute de Codul Penal sunt socilamente periculoase ÅŸi, deci, numai contra acestor infracÅ£iuni se admite dreptul la legitima apărare. Toate celelalte încălcări nu au această trăsătură, adică ele nu prezintă un pericol social. ÃŽn caz contrar, ele ar fi fost prevăzute de lege ca infracÅ£iuni. Atacul trebuie să fie material ÅŸi inedit. Legitima apărare este permisă numai contra unui atac material, adică contra unui atac ce este deja început sau prezintă un pericol social inedit, sau este evident întratît ca să fie clar că drepturile ÅŸi interesele ocrotite de lege sunt sub pericolul de a fi lezate. ÃŽn aÅŸa fel, atacul material implică acÅ£iuni fizice, obiective (aplicarea de lovituri, omoruri, tagerea focurilor de armă, însuÅŸirea de bunuri străine etc.), care aduc prejudicii unor valori sociale ocrotite de lege. Spre exemplu, cererea de a da averea în scopul de al acapara nelegitim, de a provoca moartea sau refuzul din partea vătămătorului, trebuie examinate ca un pericol real, contra căruia trebuie să te oferi neaÅŸteptînd îndeplinirea lui. Din acest punct de vedere, adică al caracterului material al atacului, anume atacul început sau pericolul evident îi atribue apărării un caracter legitim. Faptul că, atacul care are loc crează dreptul la apărare, nu poate fi impus nici unei îndoieli, ÅŸi să demonstrarea acestui lucru în practică nu prezintă greutăţi. Este mai greu la constatarea pericolului evident. Cererea existenÅ£ei atacului este foarte evidentă, deoarece de ea este legată determinarea limitelor de utilizare a dreptului de legitimă apărare în timp. AÅŸa, de exemplu, dacă în caz de atac războinic, cînd atacatului îi sunt puse cerinÅ£e ca cedarea averii sau dacă această teroare prezintă pericol evident, atiunci este necesar să te aperi, neaÅŸteptînd realizarea actului de către infractor. Referitor la cele expuse mai sus, Ðœ. И. Якубович aduce următorul exemplu: Toamna tîrziu anchetatorul Semionov, se intorcea acasă de la serviciu. ÃŽn unul dintre locurile mai întunecoase de el sau apropiat două persoane, unul dintre care l-a speriat cu cuÅ£itul, cerînd ca acesta să-i dea ceasul de mînă ÅŸi jaketa. Semionov, dezbrăcînd jaketa, a scos arma ÅŸi l-a rănit mortal pe unul dintre infractori. Al doilea infractor a reuÅŸit să fugă. Din exemplul adus observăm că atacul încă nu începuse, dar el prezenta un pericol evident, anume acest fapt a justificat acÅ£iunea lui Semionov. Examinînd existenÅ£a pericolului material, ca una din condiÅ£iile legitimei apărări, care se referă la atac, nu trebuie să trecem cu vederea problema pricinuirii daunei atacantului după terminarea atacului. Apărarea nu se consideră legitimă, dacă a fost săvîrÅŸită după aceea, cînd atacul a fost preîntîmpinat sau terminat ÅŸi pentru folosirea mijloacelor de apărare nu este timpul ÅŸi acÅ£iunile apăreau nu ca autoapărare, ci ca act de răzbunare. ÃŽn cazurile, cînd dauna este pricinuită contra unui atac finalizat, cînd necesitatea folosirii mijloacelor de apărare a fost inutilă, acÅ£iunile săvîrÅŸite în dependenţă de circumstanÅ£e pot fi examinate ori ca omor premeditat fără circumstanÅ£e atenuante, sau ca omor prin depăşirea limitei legitimei apărări. De asemenea starea de legitimă apărare nu poate fi considerată eliminată ÅŸi în cazul cînd actul de autoapărare a urmat imediat după atacul terminat, dar din anumite considerente pentru apărător nu era clar momentul sfîrÅŸirului atacului. Din cele expuse se poate face o concluzie referitor la faptul că nu poate fi stabilit un anumit criteriu prealabil. ÃŽn fiecare caz aparte al atacului, momentul începerii atacului, la fel ca ÅŸi momentul finalizării lui, poate fi stabilit numai după studierea tuturor circumstanÅ£elot. Este necesar de luat în considerare faptul că atacul se produce pe neaÅŸteptate, ÅŸi că persoana care a fost supusă atacului trebuie să ia o decizie imediată, ÅŸi încă faptul, că persoana aflîndu-se în stare de ÅŸoc, poate considera că atacul mai continuă iar ea se apără. ExistenÅ£a atacului material, ca una din condiÅ£iile legitimei apărări are o importanţă specifică în practica organelor de poliÅ£ie. Problema despre momentul începerii atacului asupra unui lucrător de poliÅ£ie, care este obligat să ocrotească ordinea publică, securitatea cetăţenilor, să ducă lupta cu infractorii de drept, trebuie soluÅ£ionat ÅŸi examinat reeÅŸind din specificul serviciului. ÃŽntr-un caz începutul atacului infractorului poate corespunde cu apariÅ£ia pericolului evident pentru lucrătorul de poliÅ£ie, în alt caz acest pericol este destul de real ÅŸi lucrătorul poliÅ£iei, neaÅŸteptînd începutul atacului trebuie să preîntîmpine posibila săvîrÅŸire a infracÅ£iunii. Ð’. Н. Козак aduce următorul exemplu, referindu-se la cazul dat: ÃŽn noaptea de 8 mai a anului 1958 la locuitoarea or. Nozîbcova, Pinciucova au bătut la fereastră doi necunoscuÅ£i. Ei au scos stăpîna în ogradă ÅŸi spunîndu-i că au întîrziat la trenul ce pleca în oraÅŸul Gomel, au lăsat la ea un sac cu lucruri, promiţînd că pe data de 9 mai noaptea vor veni să le ia. Pinciucova, bănuind că lucrurile au fost furate, a declarat la poliÅ£ie. Noaptea următoare cei doi veniseră după sac, dar în ÅŸopronul unde era sacul se aflau ÅŸi lucrători ai poliÅ£iei. Unul dintre infractori avea armă care a fost observată, cînd al doilea infractor a aprins bricheta. Pentru a preîntîmpina acÅ£iunile infractorului înarmat, lucrătorul poliÅ£iei a tras din armă, rănindu-l pe infractor mortal. Al doilea a fost de asemenea reÅ£inut. Mai apoi a fost determinat că în sac se aflau lucruri fuarte, care urmau a fi vîndute la piaţă. ÃŽn aÅŸa fel, observăm că în cazul dat posibilitatea atacului era atît de evidentă, încît folosirea armei se consideră legitimă, cu toate că atacul nu începuse încă. Atacul trebuie să fie real. Legitima apărare contra unei ameninţări reale a fost aprobată de către Plenul Judecătoriei Supreme a fostei URSS la 4 decembrie 1969 “Despre aplicarea de către instanÅ£ele judecătoreÅŸti a legislaÅ£iei cu privire la legitima apărare”, în care se menÅ£ionează că în unele cazuri instanÅ£ele judecătoreÅŸti nu cunosc sfera de legitimă apărare în împrejurările unei ameninţări reale de atac sau cînd persoanei care se apără nu-i era clar momentul începerii atacului. ÃŽn legătură cu aceasta, Plenul Judecătoriei Supreme a dat instanÅ£elor judecătoreÅŸti următoarea indicaÅ£ie: “starea de legitimă apărare apare nu numai în momentul atacului, dar ÅŸi atunci cînd există o ameninÅ£are reală de atac”. Conform acestei condiÅ£ii, apărarea este posibilă numai contra unui atac real existent. AcÅ£iunile săvîrÅŸite în stare de legitimă apărare, numai atunci înlătură pericolul real al faptei, cînd atacul există real, dar care nu există numai în imaginaÅ£ia persoanei. Numai atacul real crează dreptul la legitima apărare. Dacă el nu există, atunci nu există nici drept la legitima apărare contra unui atac aparent, care nu este evident. Cînd întradevăr nu există nici un pericol a înfăptuirii unei fapte social periculoase, acÅ£iunile săvîrÅŸite sunt din punct de vedere obiectiv social neutre, ÅŸi se consideră ca acÅ£iuni malefice. ÃŽn literatura de specialitate sunt două păreri referitor la caracterul real al atacului, ca una din codiÅ£iile legitimei apărări a atacului. Unii cercetători în materie consideră că atacul real este un semn necesar, care caracterizează atacul în legitima apărare. AlÅ£ii, însă, resping acest semn al atacului, ca fiind inutil. AÅŸa deci, Ð’. Ф. Кириченко menÅ£ionează, că determinînd pentru atac un nou semn, adică caracterul real al lui, atacul trebuie să fie atac. Mai corect ar fi faptul de a nu stabili acest semn inutil, dar de a pune întrebarea despre urmările unei imaginaÅ£ii greÅŸite ale persoanei referitor la legitima apărare. Tot Ð’. Ф. Кириченко răspunde la întrebarea pusă de el: cererea caracterului real al atacului nu este decît necesitatea unei analize corecte a situaÅ£iei, adică necesitatea evitării uor greÅŸeli. AcÅ£iunile săvîrÅŸite pentru a preîntîmpina un atac nereal, care nu există decît în imaginaÅ£ia persoanei, nu trebuiesc confundate cu aÅŸa numita apărare fictivă. Apărare fictivă are loc atunci, cînd o persoană crede că se produce un atac, care în realitate nu există. ÃŽn astfel de cazuri persoana pote fi trasă la răspundere pentru săvîrÅŸirea unei infracÅ£iuni din imprudenţă, dacă ea ar fi putut să-ÅŸi dee seama că atacul este de fapt inexistent. Atacul creat numai în inmaginaÅ£ia persoanei ÅŸi cauzarea în legătură cu acest fapt al unor daune unei oarecare persoane, trebuie să ceară răspundere, ÅŸi aici nu există situaÅ£ie care ar exclude răspunderea penală. Examinînd întrebarea despre caracterul real al atacului, trebuie să examinăm ÅŸi problema permiterii unor mecanisme de apărare, predestinate preîntîmpinării atacului pe calea pricinuirii daunei atacantului. Prin urmare, pentru a desemna legitima apărare ca acÅ£iune legitimă, este necesar de a determina condiÅ£iile care se referă la atac, ÅŸi anume: atacul trebuie să fie obiectiv periculos ÅŸi nelegitim; atacul trebuie să fie material, început ÅŸi neterminat; atacul trebuie să fie real, dar nicidecum imaginar. CondiÅ£iile privind actul de legitimă apărare sunt următoarele: apărarea trebuie să fie înfăptuită pentru a cauza prejudiciu numai persoanei care atacă ÅŸi nicidecum altor persoane; apărarea este admisă pentru a respinge un atac îndreptat atît contra intereselor colective, cît ÅŸi celor individuale; apărarea trebuie să fie îndelinită în limitele ei, fără, însă a le depăşi. Prima condiÅ£ie arată împotriva cărei persoane se admite legitima apărare. Deci, numai cel care atacă prin acÅ£iunile sale poate constitui obiectul unor acte de apărare. Apărarea se consideră legitimă cînd se înfăptuieÅŸte contra infractorului ci nu contra cunoscuÅ£ilor atacantului, rudelor, prietenilor lui. Dacă apărarea se exprimă prin acÅ£iuni îndreptate spre evitarea atacului, atunci ea nu este din punct de vedere juridic legitimă apărare, deoarece ultima trebuie să exprime acÅ£iuni active pentru a preîntîmpina fapta periculoasă, prin pricinuirea daunelor atacantului. Apărarea, care se reduce numai la evitarea loviturilor, nu întreÅ£ine o apărare reală. Numai o apărare, care se îndeplineÅŸte pe calea pricinuirii daunelor atacantului, prezintă o garanÅ£ie contra faptei periculoase. Apărarea, poate fi exprimată prin diferite mijloace de pricinuire a daunelor atacantului sau intereselor sale, prin leziuni corporale, privare de libertate în diferite forme violente (dezarmare) ÅŸi chiar prin lipsirea de viaţă. Apărarea poate fi realizată ÅŸi pe calea distrugerii sau lichidării armei sau a altor mijloace periculoase ale atacantului. De exemplu, omorul cânelui, pe care atacantul îl folosea pentru a ataca. Pentru reÅ£inerea infractorului, care încearcă să fugă cu un mijloc de transport, se poate utiliza arma de foc pentru a face o împuÅŸcătură în pneuri. Pricinuirea uneia sau altei daune atacantului trebuie să fie condiÅ£ionată de necesitate, bazată pe atac, altfel pricinuirea daunelor va prezenta pericol social ÅŸi va avea ca urmare răspundere generală, sau depăşirea limitelor legitimei apărări. Privarea cetăţenilor de dreptul de apărare duce la limitarea dreptului de legitimă apărare. ÃŽn plus, acest lucru stimulează crearea unei situaÅ£ii de nepedepsire a infractorului, care la rîndul său îngreunează lupta cu elementele periculoase. ÃŽn legătură cu aceasta este necesar de a arăta faptul că în legitima apărare nu este neapărat necesară provocarea daunelor atacantului pentru prevenirea atacului. Posibilitatea adresării organelor corespunzătoare ale puterii, sau scăparea prin fugă, nu exclud dreptul la legitima apărare. Bazăndu-se pe practica juridică, se pot aduce un ÅŸir de exemple, cînd cetăţenii se confruntă cu infractorii provocîndu-le vătămări, daune, care sunt recunoscute de organele puterii legitime. ÃŽnsă lucrătorii poliÅ£iei, cînd se confruntă cu infractorii, trebuie să reeasă din faptul că ei sunt reprezentanÅ£ii direcÅ£i ai puterii, ÅŸi fiind înarmaÅ£i, în unele cazuri pot preîntîmpina săvîrÅŸirea atacului, fără a provoca daune mari atacantului. Apărarea se consideră legitimă, atunci cînd nu este îndreptată contra persoanelor terÅ£e. Apărarea unor interese prin intermediul pricinuirii daunelor personalor terÅ£e ci nu atacantului, nu constitue legitimă apărare. ÃŽn cazuri deosebite poate fi vorba despre un act legitim al legitimei apărări. A doua categorie a legitimei apărări care se referă la apărare este că apărarea este admisă pentru a respinge un atac îndreptat atît împotriva intereselor colective cît ÅŸi ale celor individuale. Conform Codului Penal al R. Moldova, art. 13, legitima apărare constituie acÅ£iunile care sunt îndreptate pentru ocrotirea ÅŸi apărarea intereselor sociale ÅŸi individuale ale persoanelor ţării. ÃŽn aÅŸa fel, legislaÅ£ia penală a R. Moldova nu contrapune interesele individuale intereselor de stat, colective ÅŸi nici altor persoane. ÃŽn unele cazuri au fost comise greÅŸeli la apărarea intereselor persoanelor terÅ£e, ÅŸi anume în cazurile legate de omorul atacantului. Contraatacul se admite nu numai atunci, cînd este unicul mijloc de apărare, dar ÅŸi atunci cînd persoana atacată avea ÅŸi alte posibilităţi de a apăra interesele statului, societăţii, ale ei proprii sau a altor persoane (să cheme în ajutor reprezentanÅ£ii ordinii publice, să fugă). ÃŽn legătură cu aceasta, M. С. Шаргородский spune: “dacă persoana este atacată fără nici o bază legală, ea are dreptul să se apere chiar ÅŸi atunci cînd ar putea să se salveze prin fugă. Persoana pe care un atacant vrea să o lovească nu este obligată să ia în considerare faptul că poate fi un bun sportiv ÅŸi că ar putea să fugă, scăpînd astfel de lovitură. Persoana are dreptul civil ÅŸi poate chiar să omoare atacantul, nepurtînd pentru aceasta nici o răspundere. Conform legislaÅ£iei penale a R. Moldova, apărarea intereselor statale, sociale sau individuale în stare de legitimă apărare prin intermediul pricinuirii daunelor fizice atacantului, nedepăşind legitima apărare, este social utilă, lucru de care sunt conÅŸtienÅ£i atît cetăţenii împarte cît ÅŸi societatea în întregime. De aceea, legislaÅ£ia în vigoare nu limitează această activitate cu careva condiÅ£ii, recunoscînd această activitae ca absolut independentă. De aici rezultă că, prin existenÅ£a pericolului social al atacului asupra drepturilor individuale, persoana poate îndeplini apărarea independent, dacă are sau nu posibilitatea de a scăpa cu fuga sau dacă îşi vor îndeplini funcÅ£iile organelor de apărare. Deoarece pricinuirea daunelor fizice ca un mijloc evident al pericolului are loc în momentul contraatacului, apare întrebarea despre legitimitatea mecanismelor de apărare instalate, sau altor mijloace, determinate pentru preîntîmpinarea atacului, prin intermediul pricinuirii daunelor fizice persoanei, care atentează interesele ocrotite. Permit instalarea unor astfel de mecanisme Н. Н. Паше-Озерский ÅŸi И. С. Тишкевич . Această problemă a fost pusă în discuÅ£ie de către teoreticienii dreptului penal. ÃŽn calitate de argument se prezintă presupunerea că instalarea acestor mecanisme de apărare prezintă pericol social pentru viaÅ£a ÅŸi sănătatea cetăţenilor. SoluÅ£ionînd această problemă este necesar, după părerea mea, de a răspunde la întrebarea: viaÅ£a ÅŸi sănătatea căror cetăţeni este pusă în pericol în acest caz?. Dacă crearea macanismelor de apărare este periculoasă pentru cetăţeni, care nu urmăresc realizarea unei infracÅ£iuni, atunci desigur, instalarea lor din punct de vedere al dreptului penal ÅŸi al moralei nu este binevenită. Dar, ca rezultat apare o altă înrebare: ce poate să caute un om cinstit noaptea într-un depozi cu materiale?. Este evident, că această persoană care încearcă să pătrundă în acel depozit urmăreÅŸte un singur scop – de a înfăptui o infracÅ£iune. Åži dacă alt cetăţean în scopul apărării proprietăţii de stat, îi provoacă daune fizice infractorului, aceste acÅ£iuni vor fi clasificate ca stare de legitimă apărare. Iar dacă leziunile corporale sunt provocate de mecanismele de apărare, atunci rezultatul este unul ÅŸi acelaÅŸ, nu poartă răspundere penală. După părerea mea, nu există o bază de argumente, care ar face să credem că aceste mecanisme prezintă pericol pentru viaÅ£a ÅŸi sănătatea cetăţenilor, care nu lezează interesele statului sau ale altor persoane. Următoarea condiÅ£ie care determină caracterul legitim al apărării ce se referă la apărare este nedepăşirea limitelor legitimei apărări. Legea penală (art. 13 din Codul Penal al R. Moldova) nu dă o definiÅ£ie clară limitelor legitimei apărări. Alineatul 2 al Codului Penal al R. Moldova prevede: ” depăşirea limitelor legitimei apărări o constitue necorespunderea vădită a apărării cu caracterul ÅŸi pericolul tentativei”. De aici rezultă, că pentru ca apărarea împotriva unui atac să fie considerată legitimă, trebuie să existe un anumit raport între acÅ£iunile în cadrul legitimei apărări, pe de o parte ÅŸi atac, pe de altă parte. Prin limitele legitimei apărări se subînÅ£elege corespunderea mijloacelor ÅŸi măsurilor de apărare, caracterului intrensiv al atacului. Limitele legitimei apărări trebuie de asemenea determinate ÅŸi de caracterul lucrului apărat. Apărarea trebuie să corespundă caracterului ÅŸi pericolului atacului. Definind noÅ£iunea de limite ale legitimei apărări trebuie de avut în vedere, că bazîndu-se pe circumstanÅ£e concrete ÅŸi situaÅ£ia dată, persoana care se apără, se poate apăra cu aÅŸa mijloace, care pot preîntîmpina atacul ÅŸi prin aceasta să nu provoace moartea sau leziuni corporale grave atacantului. ÃŽnsă, din cele menÅ£ionate mai sus, nu reese faptul că în toate cazurile trebuie să se prezinte cererea despre echivalenÅ£a obligatorie între atac ÅŸi apărare, deoarece acest lucru ar duce la imposibilitatea aplicării legitimei apărări în practică. ÃŽn situaÅ£ia creată, nu ar putea să-ÅŸi apere averea de la atacul periculos prin intermediul pricinuirii daunelor fizice infractorului, iar persoana care este atacată în scopuri violente nu ar putea preîntîmpina violul prin intermediul pricinuirii daunelor atacantului, ÅŸi în aÅŸa daune ca leziuni corporale sau chiar omor. Iată de ce nu trebuie de înaintat în calitate de condiÅ£ie obligatorie, ca dauna cauzată atacantului să fie obligatorie mai mică ca dauna provocată persoanei ce se apără. Aceasta ÅŸi este una din deosebirile legitimei apărări de extrema necesitate. Dacă apărarea urmăreÅŸte respingerea atacului ea trebuie să fie mai puternică, deoarece cu o forţă mai mare se poate respinge un pericol. Dacă forÅ£a apărării ar fi absolut egală cu forÅ£a atacului, acesta din urmă niciodată nu ar putrea fi respins. De aici rezultă încă o condiÅ£ie, ÅŸi anume: dauna cauzată în stare de legitimă apărare nu trebuie să fie neapărat egală cu cea evitată, ceea ce însemnă că cel ce se apără are dreptul să pricinuiască atacantului daune mai mari decît cea care ar fi fost pricinuită în urma atacului. AÅŸa dar prin limitele legitimei apărări se înÅ£elege o anumită proporÅ£ie între modul de apărare ÅŸi caracterul atacului, proporÅ£ii, care nu implică o deplină identitate între ele. Apărarea va fi legitimă ÅŸi atunci cînd dauna cauzată atacantului va fi nu mai mică ÅŸi nici egală cu cea intenÅ£ionată de el, dar chiar mai mare. Acest lucru se explică prin faptul că orice atac dă naÅŸtere unei stări emotive a celui atacat, ce scoate din echilibrul psihic, ceea ce duce la intensificarea măsurilor de apărare. Cele menÅ£ionate mai sus rezultă din hotărîrea Plenului Judecătoriei Supreme a fostei URSS din 4 decembrie 1969. La rezolvarea problemei legitimităţii legitimei apărări trebuie de avut în vedere că în stare emotivă , provocată de un atac subit, persoana care se apără nu întotdeauna poate aprecia just caracterul pericolului ÅŸi alege mijloacele respective de apărare, ceea ce natural, poate să aducă la consecinÅ£e mai grave, pentru care el nu poartă răspundere. Limitele legitimei apărări sunt determinate nu numai de forÅ£a , mijloacele ÅŸi intensitatea atacului. Se ÅŸtie doar că legitima apărare se înfăptuieÅŸte cu scopul de a respinge un atac periculos împotriva intereselor statului, societăţii, a celui care se apără sau intereselor altor persoane. Acest pericol are momentul său iniÅ£ial, există un anumit interval de timp ÅŸi apoi dispare. Atît timp cît există un pericol real ÅŸi obiectiv de atac, există ÅŸi condiÅ£iile de legitimă apărare, dacă ele nu există, nu poate fi vorba de legitimă apărare. Apărarea, atît inaintea apariÅ£iei pericolului, cît ÅŸi după încetarea lui nu are nimic comun cu legitima apărare ÅŸi nici cu depăşirea limitelor ei. Anume din această cauză este greu de acceptat părerea unor autori, care consideră că acÅ£iunile săvîrÅŸite în mod inoportun (înaintea apariÅ£iei pericolului sau după terminarea lui) trebuie să fie considerate ca depăşire a limitelor legitimei apărări. A depăşi limitele legitimei apărări înseamnă a ieÅŸi din cadrul ei, a folosi metodele ÅŸi mijloacele care nu au fost dictate de necesitatea de a respinge atacul. După cum am arătat, în puterea momentului neaÅŸteptat ÅŸi a stării psihice din cauza emoÅ£iilor, atacul poate premări pericolul atacului ÅŸi poate folosi mijloace extreme de apărare, dar el nu poartă răspundere pentru acest lucru, deoarece el se înÅŸela, ÅŸi toată greutatea consecinÅ£elor se reduce în contul atacantului. Un caz invers, menÅ£ionat în lucrarea lui И. С. Тишкевич, ne vorbeÅŸte despre faptul că organele puterii deseori fac unele greÅŸeli în soluÅ£ionarea cazurilor “cu depăşirea limitelor legitimei apărări”: un cetăţean a descoperit în livada sa niÅŸte hoÅ£i ÅŸi a încercat să-i reÅ£ină. Ei, însă, au început să tragă din arme de foc. ÃŽn scopul de autoapărare cetăţeanul a tras din arma sa de vînătoare ÅŸi la rănit grav pe unul din hoÅ£i. Judecătoria Supremă a oprit procesul, reeÅŸind din considerentele, că cetăţeanul în cauză acÅ£iona în stare de legitimă apărare ÅŸi că mijloacele folosite nu au întrecut caracterul ÅŸi pericolul atacului. ReeÅŸind din cele expuse putem considera că, pentru a cunoaÅŸte limitele legitimei apărări adică a intensităţii apărării ÅŸi intensităţii atacului trebuie să examinăm toate circunstanÅ£ele în întregime ÅŸi anume: mijloacele folosite la atac; viteza ÅŸi mecanismele atacului; asupra cui este săvîrÅŸit atacul ÅŸi importanÅ£a aspectului atacului; puterea ÅŸi posibilităţile infractorului de a duce la capăt fapta; puterea ÅŸi posibilităţile celui ce se apără, vîrsta lui ÅŸi puterea fizică; caracterul lucrurilor apărate; mijloacele folosite de cel ce se apără. §2. DEPÄ‚ÅžIREA LIMITELOR LEGITIMEI APÄ‚RÄ‚RI ÅžI RÄ‚SPUNDEREA Art. 13 al Codului Penal al R. Moldova prevede că este infracÅ£iune acÅ£iunea care deÅŸi întruneÅŸte semnele unei infracÅ£iuni prevăzute de Codul Penal, este săvîrÅŸită în stare de legitimă apărare. Tot în acest articol (alineatul 2) se prevede că depăşirea limitelor legitimei apărări o constituie necorespunderea vădită a apărării ÅŸi pericolul tentativei. Deci, în legea penală este vorba despre o necorespundere vădită a apărării cu caracterul ÅŸi pericolul atacului, ÅŸi nu despre o apărare inoportună. Depăşirea limitelor legitimei apÄÆ