Referat Criminalitatea Din Perspectiva Normativului Penal 2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Criminalitatea Din Perspectiva Normativului Penal 2 si de asemenea puteti face Download Referat Criminalitatea din perspectiva normativului penal 2

Citeste fragmente din Referat Criminalitatea Din Perspectiva Normativului Penal 2

CRIMINALITATEA DIN PERSPECTIVA NORMATIVULUI PENAL Notiunea juridica de delict (crima) Din punct de vedere juridic , un comportament delincvent este definit printr-o serie de trasaturi specifice , care se regasesc in majoritatea sistemelor legislative si anume : reprezinta o fapta , o actiune (inactiune) cu caracter ilicit , imoral , ilegitim , ilegal , prin care sunt violate si prejudiciate anumite valori si relatii sociale ; aceasta fapta este comisa de o anumita persoana care actioneaza deliberat , constient si responsabil (cu alte cuvinte , are raspundere penala) ; fapta respectiva este incriminata si sactionata de legea penala . Reprezentand o institutie de baza a dreptului penal , delictul este o fapta antisociala , ilicita, care lezeaza o serie de valori si relatii sociale , fapta imputabila anumitor persoane si constitutiva de efecte juridice , adica de raspundere penala .Pentru acest motiv , numai in prezenta unei anumite fapte , considerata ilicita sau ilegala , norma prevede sactionarea persoanei vinovate . Pentru a exista deci , raspundere penala , trebuie sa existe , in primul rand , o fapta antisociala reala , savarsita de o anumita persoana care este responsabila , iar in al doilea rand , fapta respectiva trebuie incriminata de legea penala . Inexistenta uneia sau a mai multora dintre aceste trasaturi (ilicitatea , vinovatia , incriminarea) conduce , practic la inexistenta delictului sau crimei ca atare . Principiul legalitatii delictului si sanctiunii (“nullum crimen sine lege”, “nulla poena sine lege”) este inscris la loc de frunte in marea majoritate a legislatiilor penale moderne , reprezentand suprema garantie a respectarii drepturilor si libertatilor individuale . Din nefericire , acest principiu a fost neglijat sau ignorat de unele sisteme penale totalitariste si inlocuit cu principiul “analogiei” delictului , ceea ce a condus la comiterea unor abuzuri judiciare impotriva unor persoane nevinovate . Definirea si circumscrierea delictului prin cele trei trasaturi mentionate au nu numai o importanta teoritica generala ,cat si una practica , permitand : a) includerea , in categoria delictelor si crimelor , numai acelor actiuni si fapte care intrunesc comulativ aceste trasaturi (de pilda , nu reprezinta delict fapta comisa de un individ , care este lipsit de discernamant sau de raspundere penala , sau savarsirea unei fapte care , desi este imorala , nu este incriminata de legea penala) ; b)delimitarea delictelor si crimelor de alte abateri sau incalcari al normelor de drept, care nu afecteaza insa ordinea sociala si normativa si nu pericliteaza viata si securitatea indivizilor , grupurilor , institutiilor (cum sunt , de pilda , contraventiile , delictele civile ,abaterile disciplinare sau administrative , fata de care sunt adoptate sanctiuni civile, disciplinare , financiare , contraventionale etc.). Spre deosebire de alte sisteme penale , Codul penal roman elaborat in 1969 si aflat inca in vigoare , cu unele modificari facute in special dupa 1990 , nu utilizeaza notiunea de delict sau crima , ci pe cea de infractiune . Clasificarea faptelor antisociale in delicte , si crime se face , in functie de doua criterii : a)cel al gravitatii , tinandu-se cont de valoarea pagubei produse, valoarea obiectului lezat, felul si modalitatea de comitere a faptei etc. ; b)cel al sanctiunii aplicate . Pe aceasta baza, in unele sistemepenale, actiunile ilicite indreptate impotriva sigurantei statului , vietii persoanelor , sau impotriva unor bunuri si valori deosebite , care au produs efecte grave sau sunt comise prin violenta , cruzime, frauda si coruptie sunt considerate crime , in timp ce faptele comise impotriva unor valori si bunuri mai putin importante, din neglijenta sau culpa sunt incriminate ca delicte. Prin utilizarea celui de al doilea criteriu , cel al sanctiunii (pedepsei) , faptele pentru care se aplica pedepse criminale sunt crime , in timp ce cele sanctionate corectional sunt delicte . Tot in functie de gravitatea si intensitatea sanctiunii aplicate , intr-o serie de sisteme penale se face distinctie intre : a)delicte sau crime politice , considerate ca deosebit de grave , cum sunt cele care violeaza ordinea sociala , normatica , siguranta statului si institutiilor sale fundamentale ; b)delicte sau crime de drept comun , indreptate contra proprietatii , familiei , bunelor moravuri etc. Recunoasterea unor diferente intre cele doua tipuri de delicte – politice si de drept comun – se concretizeaza in existenta,in mai multe legislatii, a unui sistem special de sanctiuni pentru delicte politice (asa numitele pedepse politice),teoretic, mai bland decat sistemul sanctiunilor aplicate delictelor de drept comun . Sistemul nostru penal nu recunoaste nici diferentierea actelor antisociale cu caracter penal in delicte si crime , si nici subimpartirea acestora in delicte politice si delicte de drept comun. Prin articolul 17 din Codul penal, infractiunea este definita ca o “fapta care prezinta pericol social ,savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala”. Prima trasatura ,aceea de pericol social, se refera la aspectul material, obiectiv al infractiunii ;a doua priveste aspectul moral sau subiectiv al infractiunii ,iar a treia include aspectul legal al infractiunii. Criteriul “pericolului social” avand o puternica incarcatura ideologica si de clasa trebuie abandonat ,urmand a fi adoptate noi criterii democratice ,legitime si umaniste, in functie de care vor fi dezincriminate unele fapte “periculoase” (cum ar fi de pilda , avortul-deja dezincriminat , cersetoria , vagabondajul , chiar prostitutia si homosexualitatea etc.) si incriminate , in schimb , acele fapte care violeaza valori si relatii sociale importante (cum ar fi , de pilda, coruptia , frauda bancara , evaziunea fiscala , crima organizata etc.) . De asemenea , in functie de exigentele prevenirii criminalitatii din tara noastra , anumite fapte savarsite cu violenta (omor, viol, talharie) , prin frauda si coruptie vor trebui considerate drept crime, in timp ce altele trebuie sa fie considerate delicte . Tot astfel , este necesara o departajare a delictelor si crimelor in: politice si de drept comun, tratamentul de executare a sanctiunilor pentru delictele politice urmand a fi mai moderat , comparativ cu cel aplicat delictelor de drept comun . Factorii si elementele delictului (crimei) Fundamentand trasaturile constitutive ale notiunii de delict sau crima, juristii recunosc faptul ca el reprezinta, in primul rand, un fenomen social, fiind estimat in functie de valorile si normele sociale de conduita pe care le violeaza .Totodata, delictul dobandeste o conotatie juridica prin consecintele sale prevazute de norma penala. Ca fapta antisociala, comisa in societate, crima presupune actiunea (inactiunea) unei persoane, care atenteaza (cu discernamant si vinovatie) la anumite valori si relatii sociale ce sunt protejate de normele de drept penal. Plecand de la aceasta constatare, in doctrina dreptului penal se considera ca orice delict include patru elemente sau factori:obiectul si subiectul delictului, latura obiectiva si latura subiectiva a delictului . Dintre acestia , obiectul si subiectul reprezinta factorii (sau conditiile) delictului, in timp ce latura obiectiva si cea subiectiva alcatuiesc elementele delictului . Pentru ca o anumita fapta sa constituie , de pilda , delictul de furt sau talharie , ea trebuie sa intruneasca cumulativ aceste elemente si conditii , adica : sa fie o fapta ilicita prin care este lezat (furat , distrus , sustrat etc.) un anumit bun (obiect) , de catre o persoana responsabila, prin care se produc consecinte negative (pierderea sau distrugerea bunului) . Dimpotriva, nu constituie delictul de furt sau talharie fapta unei persoane lipsite de discernamant sau iresponsabila (elementul subiectiv) ori disparitia unui bun , in absenta unei actiuni desfasurate de o anumita persoana (latura obiectiva) . Obiectul delictului se refera la valorile si relatiile sociale care sunt violate sau lezate printr-o actiune ilegala sau ilicita. Pentru a preveni violarea acestora si sanctionarea celor vinovati, normele dreptului penal protejeaza cele mai importante si reprezentative valori sociale recunoscute intr-o anumita societate . Uneori , aceste valori sunt bineintelese , alteori sunt explicite; cateodata , ele apar sub forma unor clasificari operate de legiuitor (valori intelectuale, politice , economice , estetice , religioase etc.) , in timp ce , in unele legislatii , ele sunt concretizate si explicitate (cum ar fi , de pilda , viata , sanatatea si demnitatea persoanei, libertatea si frumusetea, proprietatea, familia , siguranta statului si institutiilor democratice etc.). Ocrotind aceste valori , normele penale protejeaza de fapt , desfasurarea normala a relatiilor sociale dintr-o anumita societate , prin asigurarea si garantarea reciprotatii drepturilor si obligatiilor dintre indivizi, grupur, institutii de stat, relatii si drepturi intemeiate pe incredere , respect si cooperare . De aceea , orice delict sau crima violeaza , in ultima instanta , anumite drepturi (asteptari) apartinand fie indivizilor (ca persoane fizice), fie statului ( in calitate de persoana juridica), fie institutiilor sociale (ca persoane juridice) . De pilda , in cazul delictului de furt , sunt lezate si prejudiciate relatiile (valorile) sociale referitoare la patrimoniu in general, la dreptul de proprietate , in special .Tot astfel, prin delictul de abuz de incredere (contra avutului public sau particular), sunt prejudiciate relatiile sociale referitoare la increderea si cooperarea dintre indivizi si institutii care-si asuma drepturi si obligatii reciproce privind dreptul de proprietate. Subiectul delictului este fie o persoana care comite actiunea ilicita (subiect activ) , fie persoana care sufera consecintele negative ale acestei actiuni (subiect pasiv) .Subiect activ al interactiunii poate fi o persoana fizica ( un individ),cat si o persoana juridica . Legislatia noastra penala considera ca numai persoanele fizice pot fi subiecte active, nerecunoscand, asa cum se intampla in alte legislatii , calitatea de subiect activ si persoanelor juridice care pot comite delicte in anumite imprejurari (si fata de care se adopta anumite tipuri de sanctiuni, constand de pilda, din dizolvarea societatii sau bancii frauduloase, confiscarea bunurilor, inchiderea localului etc.). O persoana intruneste calitatea de subiect activ al delictului numai daca indeplineste trei conditii: a) sa aiba o anumita varsta (care difera sensibil in diferite sisteme penale ); b) sa fie responsabila (ceea ce exclude persoanele iresponsabile sau lipsite de discernamant); c) sa dispuna de libertatea de gandire (hotarare) si actiune . Subiectul pasiv al delictului, care poate fi orice persoana fizica sau juridica, este acela care sufera de pe urma actiunii ilicite , avand dreptul la restituiri materiale si morale , in functie de intensitatea si gravitatea prejudiciului cauzat prin infractiune . Latura obiectiva –reprezinta elementul cel mai important care defineste structura unui delict , fiind constituit dintr-o serie de aspecte ce vizeaza : actiunea (inactiunea) delincventa, consecintele antisociale produse , raportul cauzal dintre actiunea ilicita si consecintele negative , precum si alti indicatori referitori la timpul si locul delictului , modalitatile de comitere , mijloacele utilizate etc. Prin actiunea delincventa , sunt violate o serie de norme juridice cu caracter prohibitiv , care interzic savarsirea anumitor acte si fapte (a nu ucide , a nu fura , a nu insela s.a.) , in timp ce prin inactiune (omisiune) sunt incalcate norme care stipuleaza in mod expres comiterea anumitor actiuni . Consecintele si urmarile sociale ale faptei delincvente constau in producerea unor pagube si prejudicii materiale si morale diferitelor persoane, institutii si organizatii (moartea victimei, distrugerea bunului , lezarea demnitatii persoanei etc.). Relatia cauzala dintre actiunea delincventa si consecintele sociale periculoase constituie , dupa opinia multor penalisti , aspectul cel mai important , intrucat numai pe baza stabilirii si dovedirii lui concrete instantele judiciare apreciaza existenta si gravitatea delictelor . Raportul cauzal trebuie circumscris doar la actiunea (inactiunea) delincventa care a povocat prejudiciul si la efectele acesteia asupra relatiilor si valorilor lezate. Uneori stabilirea raportului cauzal este extrem de dificila , intrucat , in realitate , nu exista , decat in anumite situatii , o legatura directa , vizibila de la fapta la efect. Practica judiciara releva numeroase situatii in care : a)o singura actiune delincventa produce mai multe efecte ; b)mai multe actiuni delincvente genereaza un singur efect ; c)mai multe actiuni determina mai multe efecte . PAGE 1 PAGE 5 쥁`